PROIECTELE DE HOTĂRÂRI

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 923/17.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor Consiliului Local al Municipiului Gherla la ședința din 11.02.2022

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor Consiliului Local al Municipiului Gherla la ședința din 11.02.2022

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------------------------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 920/17.01.2022

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a  Acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  Consiliului Local al Municipiului Gherla la ședința din 11.02.2022

Prin adresa cu nr. 905/17.01.2022 Compania de Apă Someș SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 11.02.2022, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier Mureșan Marius - Mircea în vederea votării pentru la punctul de pe ordinea de zi,  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în Adunarea Generală a  Acționarilor la  Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor Consiliului Local al Municipiului Gherla la ședința din 11.02.2022.

INIȚIATOR

PRIMAR

DRĂGAN IONEL OVIDIU

------------------------------------------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 922/5/17.01.2022

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a  Acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  Consiliului Local al Municipiului Gherla la ședința din 11.02.2022

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local în Adunarea Generală a  Acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor Consiliului Local al Municipiului Gherla la ședința din 11.02.2022;

Examinând referatul  nr. 920/17.01.2022  întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196, alin. 1, litera a)  din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul Mureșan Marius - Mircea, consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA la ședința ordinară din data de 11.02.2022, ora 11.00, în sensul de a vota pentru la punctul înscris pe ordinea de zi.

Art. 2 Compania de Apă Someș SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. Mureșan Marius - Mircea  și  Compania de Apă Someș SA.  

INIȚIATOR

PRIMAR

DRĂGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                               ROTAR MIHAI

-------------------------------------------------------------------------

ANEXA - CONVOCATOR COMPANIA DE APĂ SOMEȘ SA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1242/20.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind stabilirea prețului de vânzare a materialului lemnos către populația Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind stabilirea prețului de vânzare a materialului lemnos către populația Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ                                                                                           

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                      

NR.  1091 din 19.01.2022

REFERAT

Privind stabilirea prețului de vânzare a materialului lemnos către populația Municipiului Gherla

  • Având în vedere Legea nr. 46/2008 cu privire la Codul Silvic cu modificările și completările ulterioare, HG 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, precum și HCL nr.49/28.06.2018 pentru aprobarea Regulamentului de acordarea materialului lemnos către populația Municipiului Gherla, Municipiul Gherla exploatează și comercializează material lemnos de foc și lucru către populație.
  • Conform HCL 50/2018, la ora actuală prețurile de comercializate ale materialului lemnos sunt următoarele:
  • Lemn specia pin la prețul de 70 lei/mc + T.V.A.
  • Lemn specia frasin la prețul de 180 lei/mc + T.V.A.

- Prețurile materialului lemnos au crescut vertiginos dată fiind diferența dintre cerere și ofertă, astfel conform prețurilor practicate de către Direcția Silvică Cluj, lemnul de foc specii foioase fasonat la drum se comercializează la un preț mediu de aproximativ 241,017 lei/mc + TVA.

- De asemenea costurile de exploatare a materialului lemnos au crescut vertiginos de la 70 lei+ TVA in anul 2018 la 155 lei + TVA în 2022.

- Pentru limitarea pierderilor considerăm oportună comercializarea vârfurilor și crengilor, lucru care aduce atât plus valoare unei exploatații cât și creșterea curățeniei în arealul împădurit.

- Astfel se impune o modificare in sensul majorării prețului de comercializare a lemnului de foc precum și limitarea pierderilor prin comercializarea vârfurilor și crengilor, după cum urmează:

  •  Lemn specia pin la prețul de 70 lei/mc + T.V.A.
  •  Lemn rotund secționat la 1 m specie foioase la prețul de 230 lei/mc + T.V.A.
  • Vârfuri și crengi la prețul de 70 lei/mc + T.V.A.

PRIMAR

DRĂGAN Ionel - Ovidiu

------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 1241/13/20.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE  NR.        DIN

Privind stabilirea prețului de vânzare a materialului lemnos către populația Municipiului Gherla

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind stabilirea prețului de vânzare a materialului lemnos către populația Municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

Examinând referatul cu nr. 1091 din 19.01.2022 al Primarului Municipiului Gherla și raportul de specialitate nr. 1110 din 19.01.2022 al Direcției de Administrație Publică Locală,

Văzând avizul favorabil al Comisiei Economice din cadrul Consiliului Local Gherla,

Ținând seama de dispozițiile art. 45, alin. (12) din HG nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică,

În temeiul art. 129 alin. (4) și art. 196 alin. (1) litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

Art.1. Se aprobă prețul de vânzare pentru material lemnos provenit din exploatarea fondului forestier proprietate publică, ce se valorifică în anul 2022, către populație și către S.C. ADP S.A. astfel:

            - lemn specia pin la prețul de 70 lei/mc+T.V.A.

            - lemn rotund fasonat la 1 m specia foioase la prețul de 230 lei/mc+T.V.A.

            - vârfuri și crengi la prețul de 70 lei/mc+T.V.A.

Art. 2. De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Art. 1 precum și Art. 2 din HCL nr. 50/28.06.2018 își încetează efectele.

Art. 3.  Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Autoritatea executivă și Ocolul Silvic Gherla.

PRIMAR

                                                                                            AVIZEAZĂ

                                                                                            SECRETAR

                                                                                         MIHAI ROTAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 369/07.01.2022

ANUNȚ PUBLIC

privind afișarea proiectului

bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2022

Având în vedere dispozițiile art. 39, alin. 3 din legea nr. 273/2006 privind Finanțele Publice Locale, Municipiul Gherla publică proiectul bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2022.

Aducem la cunoștință publică faptul că în 15 zile de la publicarea bugetului, respectiv până în 23.01.2022, cetățenii Municipiului Gherla pot depune contestații privind proiectul bugetului, contestații care vor fi depuse la secretariatul Primăriei Municipiului Gherla.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate și anexele a fost afișat în data de 07.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla, pe site – ul gherla.ro, comunicat la gherlainfo și va fi dezbătut în următoarea ședință din luna ianuarie.

               PRIMAR                                             SECRETAR GENERAL UAT

DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                     ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------------------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 364/07.01.2022

REFERAT

Privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2022

            Obiectul  prezentului  proiect  îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe surse şi alocarea cheltuielilor pe destinaţii, pentru proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli și a bugetului instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii  pe anul 2022.

          Avand in vedere legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021 precum si adresele Directiei generala regionala a Finantelor publice Cluj- Napoca nr. 2/03.01.2022 si nr. 89/05.01.2022 prin care ne sunt comunicate sumele defalcate din TVA si din unele venituri ale bugetului de stat repartizate pe unitati administrative care stau la baza fundamentarii bugetelor locale pe anul 2022, si luand in considerare executia bugetara a anului precedent s-a procedat la intocmirea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2022

          La partea de venituri bugetul local al anului 2022 este in suma de 79 660.31 mii lei compusa din:

  • 21885 mii lei – cote si sume din impozitul pe venit
  • 9864 mii lei – sume defalcate din TVA
  • 3915 mii lei - impozite si taxe pe proprietate
  • 1885 mii lei- taxe pt utilizarea bunurilor
  • 1596 mii lei- inchirieri si concesiuni
  • 36986.75 mii lei- finantari nerambursabile
  • 3528.56 mii lei- alte venituri

La acestea se adauga excedentul bugetului local la 31.12.2021 in suma de 3767.92 mii lei. Astfel bugetul local al municipiului Gherla pe anul 2022 va avea la partea de cheltuieli suma de 83 428,23 mii lei din care 33 503,99 mii lei la sectiunea de functionare si 49 924,24 mii lei la sectiunea de dezvoltare.

Repartizarea pe capitole bugetare s-a facut functie de solicitarile compartimentelor de specialitate si a institutiilor subordonate.

Bugetul local al municipiului Gherla este prezentat pe capitole si aliniate la partea de venituri in anexa nr. 1, iar la partea de cheltuieli in anexa nr. 2.

Lista de investitii propusa in anul 2022 este prezentata in aneza nr.3.

Bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2022 inregistreaza la partea de venituri suma de 21817.72 mii lei, la care se adauga excedentul anului 2021 in suma de 192.28 mii lei astfel bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2022 inregistreaza la partea de cheltuieli suma de 22010.00 mii lei si este prezentat in anexa nr. 4.

In anexa nr. 5 este prezentata repartizarea pe unitati de invatamant a sumelor defalcate din TVA si a celor alocate din bugetul local pentru sustinerea invatamantului preuniversitar de stat.

In anexa 6 este prezentata situatia numarului de personal si a cheltuielilor salariale, iar in anexa nr. 7 este prezentat programul activitatilor culturale al casei de cultura Gherla.

Prin bugetul propus se asigura toate cheltuielile sectiunii de functionare respectandu-se astfel prevederile legale.

Avand in vedere resursele financiare de care dispunem in anul 2022 si nevoile comunitatii, prezentul proiect de buget prezentat si supus aprobarii consiliului local,  reprezinta cea mai buna forma de cheltuire echilibrata a banului public si de eficienta economica astfel incat sa satisfaca cat mai mult nevoile comunitatii gherlene.

PRIMAR

DRAGAN IONEL OVIDIU

---------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 368/2/07.01.2022

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea   bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2022

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2022, proiect din iniţiativa primarului;

          Avand in vedere  referatul nr.364/07.01.2022 privind aprobarea   bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2022 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 365/07.01.2022  şi văzând avizele   comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art. 39 alin. 3 a  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Legea bugetului de stat pe anul 2022  nr. 317/2021 , Deciziile Directiei generala regionala a Finantelor publice Cluj- Napoca, nr. 2/03.01.2022 și nr.89/05.01.2022 privind indicatorii pe anul 2022;             

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Loca al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2022 care la partea de venituri înregistrează suma de  79 660.31 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de 83 428,23 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 33 503.99,00 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 49 924,24 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2022 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2022  care inregistreză  la partea de venituri suma de 21 817,72 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 22 010,00   mii lei conform anexei nr.4.;

Art.4:  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Gherla, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale D.G.F.P Cluj, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli, conform art.nr.82 din Legea 273/2006.

Art 5: Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla prin serviciul de specialitate pentru a repartiza bugetul local aprobat pe anul 2022 pe articole si aliniate in cadrul capitolelor si subcapitolelor conform clasificatiei economice in vigoare in vederea depunerii la DGFP Cluj.

        Art 6 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul sport (cod 670501) a sumei de 150 mii lei pentru activitati sportive pe anul 2022 desfasurate de structuri sportive (cluburi si asociatii) din Municipiul Gherla, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

         Art 7 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul religie (cod 670600) a sumei de 50 mii lei pentru reparatii și construcție locasuri de cult si constructii conexe, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art 8 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul cultura (cod 670306) a sumei de 70 mii lei pentru proiecte culturale si de tineret desfasurate de asociatii si fundatii nonprofit, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

Art 9 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                             DRAGAN IONEL OVIDIU

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

                                                                                                MIHAI ROTAR

------------------------------------------------------------

Anexa 1 venituri 2022

Anexa 2 cheltuieli 2022

Anexa 3 lista investiti 2022 completata

Anexa 4 autofinantate 2022

Anexa 5 invatamant 2022

Anexa 6 nr.personal

Anexa 7 BUGET

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18179/10.12.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului școlar 2021-2022

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului școlar 2021-2022

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 10.12.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

DRĂGAN IONEL OVIDIU                                        ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA  MIRELA

---------------------------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 18155/10.12.2021                                                                                               

REFERAT

Privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului școlar 2021-2022

Avind in vedere HG 1094/2021 prin care se stabileste cuantumul minim al burselor sociale, de merit, de studiu si de performanta si tinând cont de prevederile art.4 din  OMECTS nr.5576/07.10.2011 “Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat,  sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.

 Bursele de performanţă se acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

            Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare. Astfel numarul de burse care se va acorda va fi stabilit de consiliile de administratie functie de sumele care vor fi repartizate fiecarei unitati de invatamant cu aceasta destinatie. Fiecare unitate de invatamant va transmite o situatie privind numarul burselor sociale a burselor de merit , de studiu si de performanta previzionat pentru anul 2022 functie de acestea si de resursele disponibile in buget vor fi prevazute sume cu aceasta destinatie pentru fiecare unitate de invatamant.

Astfel propun aprobarea cuantumul burselor incepand cu semestrul doi al anului scolar 2021-2022, dupa cum urmeaza:

                   -200 lei/luna bursa de ajutor social,

                   -200 bursa de merit

                   -150lei/luna bursa de studiu,

                   -500 lei/luna bursa de performanţă.

                                                                                     PRIMAR

DRĂGAN IONEL OVIDIU

--------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 18171/125/10.12.2021

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din      

privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului ș

școlar 2021-2022

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea   cuantumului unei burse pe anul 2021, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla;

Avand in vedere  referatul nr.18155 din 10.12.2021 privind aprobarea cuantumului unei burse incepand cu semestrul doi al anului scolar 2021-2022, vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 18165/10.12.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art. 4 din OMECTS nr.5576/07.10.2011 și dispozițiile HG nr. 1094/2021

          În temeiul art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) art. 196 al. 1 lit. a din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru ordinara adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1:   Se aprobă cuantumul unei burse, incepand cu semestrul doi al anului scolar 2021-2022, pentru elevii din invăţământul preuniversitar de stat astfel :

  • 200 lei/luna bursa de ajutor social ;
  • 200 lei/luna bursa de merit ;
  • 150 lei/luna bursa de studiu ;
  • 500 lei/luna bursa de performanţă ;

  Art.2 :Criteriile specifice, numarul si perioada  de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

   Art.3:Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza Directia Economica si institutiile de invatamint.

                                                            PRIMAR

DRĂGAN IONEL OVIDIU

                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                            SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1117/19.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei unităților de învățământ, de pe raza Municipiului Gherla, pentru anul școlar 2022–2023

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei unităților de învățământ, de pe raza Municipiului Gherla, pentru anul școlar 2022–2023

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------------------------------------------

Referat de aprobare privind organizarea retelei unitatilor de invatamant de pe raza Municipiului Gherla

--------------------------------------------------------

Proiect de hotarare privind organizarea retelei unitatilor de invatamant de pe raza Municipiului Gherla

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1040/18.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2022, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2022, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------------------------------------------------

ROMANIA                                                                                                 

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 1007/18.01.2022

REFERAT

Privind  aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2022,

pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

În conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la venit minim garantat, care se asigură prin acordarea ajutorului social lunar.

Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor art.6, alin.2, din Legea nr.416/2001 și ale art.28, alin.1 din Anexa la H.G. nr.50/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, una din persoanele apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igiena muncii.

Pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi prestate de către beneficiarii de ajutor social, primarii au obligația, conform prevederilor art.6, alin.7 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.28, alin. 2 și 3, din Anexa la H.G. nr.50/2011 să întocmească un plan care se aprobă anual prin hotărâre a consiliului local, care poate fi reactualizat pe parcursul anului.

Având în vedere cele de mai sus propun Consiliului local al Municipiului Gherla spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2022, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

                                                            INIȚIATOR

                                                               PRIMAR

                                                  DRĂGAN IONEL-OVIDIU

----------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1039/9/18.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2022,

pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

           Consiliul local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința de lucru ordinară;

           Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind  aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2022, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare – proiect de hotărâre din inițiativa Primarului Municipiului Gherla;

Având în vedere:

            - Referatul cu nr.1007/18.01.2022, al Primarului Municipiului Gherla și Raportul de specialitate cu nr.1008/18.01.2022, întocmit de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;

            În conformitate cu prevederile art.6, alin.2 și 7,  din Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.28, alin.1, 2 și 3 din Anexa la H.G. nr.50/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;

              În temeiul art.196, alin.1, lit.b din  O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. – Aprobă Planul de actiune și lucrările de interes local pe anul 2022 - conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Primarul Municipiului Gherla va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri prin serviciile de specialitate.

                                                                    INIȚIATOR

                                                                      PRIMAR

                                                         DRĂGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                         SECRETAR GENERAL U.A.T.

                                                                                                                    ROTAR MIHAI

--------------------------------------------------

PLAN DE ACȚIUNI ȘI LUCRĂRI DE INTERES LOCAL PE ANUL 2022

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 932/17.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea HCL NR. 105/21.12.2020 privind numirea și mandatarea reprezentanților acționarului unic–Municipiul Gherla în Adunarea Generala a Acționarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea HCL NR. 105/21.12.2020 privind numirea și mandatarea reprezentanților acționarului unic–Municipiul Gherla în Adunarea Generala a Acționarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 107/04.01.2022

REFERAT

Privind modificarea HCL NR. 105/21.12.2020 Privind numirea și mandatarea reprezentanților acționarului unic–Municipiul Gherla în Adunarea Generala a Acționarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991

In conformitate cu prevederile Art. 12 alin.12.1 din actul constitutiv al SC ADP Gherla SA conform caruia

Actionarul unic, respectiv  autoritatea tutelara – Municipiul Gherla, isi va numi 3(trei) reprezentanti in Adunarea Generala a Actionarilor si va aproba mandatul acestora. Mandatul reprezentantilor este pe o perioada de 4(patru) ani si este revocabil.

Avand in vedere demisia unui membru dintre cei trei reprezentanti  ai actionarului unic Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA, inregistrata sub numarul 15452/19.10.2021 de catre domnul Neamtu Vasile care a fost desemnat prin HOTĂRÂREA NR. 105/21.12.2020 a Consiliului Local.

Fiind necesara completarea numarului reprezentantilor Municipiului Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP SA Gherla, pentru ocuparea locului vacantat de domnul Neamtu Vasile prin demisie Consiliul Local va desemna un alt reprezentant .

In acest sens s-a intocmit  Proiect de hotarare privind  numirea si mandatarea reprezentantului actionarului unic – Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA.

INITIATOR,

PRIMAR,

DRAGAN IONEL-OVIDIU

----------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 928/6/17.01.2022

PROIECT DE HOTARARE

Privind modificarea HCL NR. 105/21.12.2020 privind numirea și mandatarea reprezentanților acționarului unic–Municipiul Gherla în Adunarea Generala a Acționarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea HCL NR. 105/21.12.2020 privind numirea și mandatarea reprezentanților acționarului unic–Municipiul Gherla în Adunarea Generala a Acționarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991

                Examinând Referatul de aprobare cu nr. 107/04.01.2022 inițiat de Primarul Municipiului Gherla dl. Drăgan Ionel Ovidiu;

            Văzând raportul de specialitate al Biroului Juridic nr. 110/04.01.2022;

            Văzând avizul comisiei de specialitate al Consiliului Local;

În temeiul dispozițiilor art. 3 alin. 3 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța(1) pct.2 lit „a”  din OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare;

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 3, lit. d), art.133, art.196 alin (1) lit „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în ședință ordinară adoptă prezenta :

                                                      H O T A R A R E:

            Art.1.  Se modifica Art.1 din HCL 105/21.12.2020 Privind numirea și mandatarea reprezentanților acționarului unic–Municipiul Gherla în Adunarea Generala a Acționarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991, in sensul ca se inlocuieste domnul Neamtu Vasile cu ____________________________________ ca si  reprezentant al actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991 .

            Restul articolelor din HCL 105/21.12.2020 raman neschimbate.

            Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă , membrii comisiei si SC ADP Gherla SA.

Art. 3    Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA și membrii nominalizați

INITIATOR,

PRIMAR,

DRAGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                        AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT                  

                                  MIHAI ROTAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 938/17.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donatiei suprafetei de teren de 175 mp cu numar cadastral 56241 situata in municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donatiei suprafetei de teren de 175 mp cu numar cadastral 56241 situata in municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 931/17.01.2022

REFERAT

Privind acceptarea donatiei suprafetei de teren de 175 mp cu numar cadastral 56241 situata in municipiul Gherla

Prin adresa nr. 18.994 din data de 21.12.2021, domnul A. D. F. aduce la cunostinta autoritatilor publice locale intentia de a dona catre municipiul Gherla, terenul in suprafata de 175 mp inscris in cartea funciara nr. 56241, avand numar cadastral 56241, in vederea realizarii strazilor, conform Planului Urbanistic Zonal “Lotizari pentru locuinte str. Tineretului”, aprobat prin HCL 32/27.03.2007.

Tinand seama de dispozitiile Art. 291 alin.3, lit.a) din OUG 57/2019 care prevede : (3) Acceptarea donaţiilor şi a legatelor făcute către unităţile administrativ-teritoriale se aprobă prin:

    a) hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, pentru donaţiile şi legatele de bunuri imobile;

Avand in vedere cele de mai sus prezentate, propun aprobarea acceptarii donatiei suprafetei de teren de 175 mp avand numar cadastral 56241, si trecerea terenului dobandit in proprietatea publica a municipiului Gherla, in vederea amenajarii drumului conform PUZ “Lotizari pentru locuinte str. Tineretului”, aprobat prin HCL 32/27.03.2007.

INITIATOR,

PRIMAR,

DRAGAN IONEL-OVIDIU

-----------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 936/7/17.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.           din       2022

privind acceptarea donatiei suprafetei de teren de 175 mp cu numar cadastral 56241 situata in municipiul Gherla

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre privind acceptarea donatiei suprafetei de teren de 175 mp cu numar cadastral 56241 situata in municipiul Gherla, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla;

Examinand referatul nr. 931/17.01.2022 al Primarului municipiului Gherla; vazand raportul de specialitate al Biroului Juridic nr. 934/17.01.2022;

Văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

          În temeiul dispozitiilor art. 129 alin. (2) lit. c), Art.139 alin (2); art. 196 al. 1 lit. a) si Art.291 alin (3) lit.a) din O.U.G.  Nr. 57/2019 privind Codul administrativ ,Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru ordinara adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1:   Municipiul Gherla accepta donatia suprafetei de teren de 175 mp, cu numar cadastral 56241, cu categoria de folosinta faneata. situata in intravilanul municipiului Gherla.

  Art.2: Se aproba trecerea terenului identificat la art.1 din prezenta hotarare in proprietatea publica a municipiului Gherla, cu categoria de folosinta drum.

  Art.3: Se imputerniceste Primarul Municipiului Gherla, Dragan Ionel – Ovidiu cu semnarea actului de donatie la Notarul Public.

  Art.4: Se aproba plata tuturor cheltuielilor ocazionate cu indeplinirea operatiunilor de transfer al dreptului de proprietate in sarcina Primariei Municipiului Gherla.

  Art.5: Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza autoritatea executiva.

                                                            PRIMAR

DRĂGAN IONEL OVIDIU

                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                            SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1012/18.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind darea în administrare a bunurilor proprietate publică a Municipiului Gherla constand in imobil, teren si dotari “Subunitate SMURD Cluj – Punct de lucru Gherla”

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind darea în administrare a bunurilor proprietate publică a Municipiului Gherla constand in imobil, teren si dotari “Subunitate SMURD Cluj – Punct de lucru Gherla”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------------------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 930/17.01.2022

REFERAT

privind darea în administrare a bunurilor proprietate publică

a Municipiului Gherla constand in imobil, teren si dotari “Subunitate SMURD Cluj – Punct de lucru Gherla”

Prin adresa nr. 17.469 din data de 26.11.2021, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Avram Iancu” al Judetului Cluj solicita emiterea unei hotarari de Consiliu Local, in vederea operationalizarii punctului de lucru ce va deservi o subunitate de Pompieri si SMURD in Municipiul Gherla.

Imobilul este situat in municipiul Gherla, str. Victoriei, nr. 15 este inscris in Cartea funciara nr.52150 Gherla avand numarul cadastral 52150 – C1, cu denumirea “Subunitate SMURD – Punct de lucru Gherla” avand suprafata construita la sol de 278 mp , suprafata construita desfasurata de 716 mp cu regimul de inaltime P+E+M, avand fundatia din beton, zidaria din caramida , acoperita cu tabla plana faltuita, compusa, la parter din : hol cu casa scarii, grup sanitar, C.T. magazie 1 , magazie 2, magazie 3, depozit PM 1, sala dezinfectare, sala curatenie, sala sterilizare, garaj ambulanta, garaj autospeciale, incapere deseuri; la etaj din: hol cu casa scarii, spalatorie, grup sanitar barbati, grup sanitar femei, hol, vestiar barbati, vestiar femei, dormitor barbati, dormitor femei, depozit E1, camera de zi + oficiu, dispecerat; la mansarda: hol cu casa scarii, sas, depozit M1, grup sanitar barbati, grup sanitar femei, birou, sala de curs 1, . Constructia a fost edificata in anul 2021, detine certificat de performanta energetica si nu are lift.

Conform listei de inventar, valoarea de inventar a bunurilor care se predau in folosinta gratuita este de 3.429.101,36 lei si se compune din : valoarea constructiei = 3.203.577,89 lei , la care se adauga valoarea terenului de 91.871,00 lei; mijloace fixe in valoare de 44.559,55 lei si obiecte de inventar in valoare de 89.092,92 lei .    

Termenul de predare primire este de 10 zile de la data adoptarii prezentei hotarari.

Cu ocazia predarii primirii se va incheia un proces verbal de catre o comisie stabilita printr-o dispozitie a primarului Municipiului Gherla.

Dreptul de administrare se va inscrie in cartea funciara a imobilului de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Avram Iancu” al Judetului Cluj.  

Autoritatea executiva propune incheierea unui contract de administrare in  care sa se regaseasca drepturile si obligatiile corelative ale partilor, conform dispozitiilor legale .

Avand in vedere cele de mai sus prezentate, propun aprobarea darii in administrare a bunurilor proprietate publică a Municipiului Gherla constand in imobil, teren si dotari “Subunitate SMURD Cluj – Punct de lucru Gherla”.

INITIATOR,

PRIMAR,

DRAGAN IONEL-OVIDIU

-----------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIU LOCAL

Nr. 1011/8/18.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.           din       2022

privind darea în administrare a bunurilor proprietate publică

a Municipiului Gherla constand in imobil, teren si dotari “Subunitate SMURD Cluj – Punct de lucru Gherla”

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre privind darea administrare a bunurilor proprietate publică a Municipiului Gherla constand in imobil, teren si dotari “Subunitate SMURD Cluj – Punct de lucru Gherla”, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla;

Examinand referatul de aprobare nr. 930/17.01.2022 al Primarului municipiului Gherla; vazand raportul de specialitate al Biroului Juridic nr. 935 din 17.01.2022 ;

Văzând avizele  comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

          În temeiul dispozitiilor  Art. 108 alin.(1) lit. a); art. 129 alin. (2) lit. c), alin.(6) lit. a) ; art. 196 al. 1 lit. a) si Art. 298 – 301 din O.U.G.  Nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru ordinara adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1:  Se aproba darea in administrare a bunurilor proprietate publică a Municipiului Gherla constand in imobil, teren si dotari “Subunitate SMURD Cluj – Punct de lucru Gherla”,  situat in municipiul Gherla, str. Victoriei, nr. 15, inscris in Cartea funciara nr.52150 Gherla avand numarul cadastral 52150 – C1, cu denumirea “Subunitate SMURD – Punct de lucru Gherla” avand suprafata construita la sol de 278 mp , suprafata construita desfasurata de 716 mp cu regimul de inaltime P+E+M, avand fundatia din beton, zidaria din caramida , acoperita cu tabla plana faltuita, compusa, la parter din : hol cu casa scarii, grup sanitar, C.T. magazie 1 , magazie 2, magazie 3, depozit PM 1, sala dezinfectare, sala curatenie, sala sterilizare, garaj ambulanta, garaj autospeciale, incapere deseuri; la etaj din: hol cu casa scarii, spalatorie, grup sanitar barbati, grup sanitar femei, hol, vestiar barbati, vestiar femei, dormitor barbati, dormitor femei, depozit E1, camera de zi + oficiu, dispecerat; la mansarda: hol cu casa scarii, sas, depozit M1, grup sanitar barbati, grup sanitar femei, birou, sala de curs 1, . Constructia a fost edificata in anul 2021, detine certificat de performanta energetica si nu are lift.

          Dreptul de administrare se va inscrie in cartea funciara a imobilului de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Avram Iancu” al Judetului Cluj.  

          Valoarea de inventar a bunurilor care se predau in folosinta gratuita este de 3.429.101,36 lei si se compune din : valoarea constructiei = 3.203.577,89 lei , la care se adauga valoarea terenului de 91.871,00 lei; mijloace fixe in valoare de 44.559,55 lei si obiecte de inventar in valoare de 89.092,92 lei .

  Art.2: Destinatia bunurilor transmise in administrare va fi de  Subunitate de Pompieri si SMURD in Municipiul Gherla.

  Art.3: Termenul  de predare primire este de 10 zile de la data adoptarii prezentei hotarari.

Cu ocazia predarii primirii se va incheia un proces verbal de catre o comisie stabilita printr-o dispozitie a primarului Municipiului Gherla.

  Art.4: Se aproba contractul de administrare prevazut in anexa 1 la prezenta hotarare.

  Art.5: Se imputerniceste primarul Municipiului Gherla, domnul Dragan Ionel – Ovidiu cu semnarea contractului de administrare care va fi incheiat cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Avram Iancu” al Judetului Cluj.  

    Art.6: Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza autoritatea executiva.

                                                            PRIMAR

                               DRĂGAN IONEL OVIDIU

                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                            SECRETAR GENERAL

----------------------------------------------------------------------

Contract de administrare

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1327/21.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind preluarea în administrare a imobilului – Sinagoga din GHERLA situat în municipiul Gherla, str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind preluarea în administrare a imobilului – Sinagoga din GHERLA situat în municipiul Gherla, str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                     ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------------------------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1324/21.01.2022

REFERAT

privind preluarea în administrare a imobilului – Sinagoga din GHERLA situat în municipiul Gherla, str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla

Ținând seama de adresa nr.411/16.06.2021 prin care Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic (FCER-CM), solicita sprijinul municipiului Gherla pentru transformarea lacasului de cult intr-un obiectiv care va fi redat si dedicat intregii comunitati , precum si de adresa cu numarul 16.890/16.11.2021 prin care comunica pozitia Rabinatului cu privire la incheierea unui contract de administrare

Având în vedere intenția municipiului Gherla de a accesa fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și reconversia funcțională a imobilului - Sinagoga din GHERLA” situat în municipiul Gherla,str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla.

În conformitate cu prevederile art.792-799 Cod Civil, autoritatea executiva propune preluarea în administrare a imobilului – “Sinagoga din GHERLA” situat în municipiul Gherla,str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla, numar cadastral 741, 742, in suprafata de 648 mp, format din Sinagoga evreiasca, cu 2 camere la parter, casa scarilor si o incapere la etaj, cu fundatia din piatra, zidarie din caramida, invelita cu tigla.

Cu ocazia predarii primirii se va incheia un proces verbal de catre o comisie stabilita printr-o dispozitie a primarului Municipiului Gherla.

Dreptul de administrare se va inscrie in cartea funciara a imobilului de catre autoritatea executiva.

Autoritatea executiva propune incheierea unui contract de administrare in  care sa se regaseasca drepturile si obligatiile corelative ale partilor, conform dispozitiilor legale .

INITIATOR,

PRIMAR,

DRAGAN IONEL-OVIDIU

----------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 1326/14/21.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.           din       2022

privind preluarea în administrare a imobilului – Sinagoga din GHERLA situat în municipiul Gherla, str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla

Analizând Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 1324/21.01.2022 , intocmit de catre primarul municipiului Gherla, in calitate de initiator prin care propune preluarea în administrare a imobilului – “Sinagoga din GHERLA” situat în municipiul Gherla,str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla, numar cadastral 741, 742, in suprafata de 648 mp, format din Sinagoga evreiasca, cu 2 camere la parter, casa scarilor si o incapere la etaj, cu fundatia din piatra, zidarie din caramida, invelita cu tigla.

Ținând seama de adresa nr.411/16.06.2021 prin care Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic (FCER-CM), solicita sprijinul municipiului Gherla pentru transformarea lacasului de cult intr-un obiectiv care va fi redat si dedicat intregii comunitati , precum si de adresa cu numarul 16.890/16.11.2021 prin care comunica pozitia Rabinatului cu privire la incheierea unui contract de administrare

Având în vedere intenția municipiului Gherla de a accesa fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și reconversia funcțională a imobilului - Sinagoga din GHERLA” situat în municipiul Gherla,str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla.

Vazand raportul de specialitate al Biroului Juridic nr. 1325/21.01.2022;

Văzând avizele  comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

În conformitate cu prevederile art.792-799 Cod Civil.

În temeiul art. 129 alin. (14), respectiv art. 196 alin. (1). lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla intrunit in sedinta ordinara de lucru

H O T Ă R Ă Ş T E

Art. 1. Se aprobă preluarea în administrarea Municipiului Gherla a imobilului - Sinagoga din GHERLA” situat în municipiul Gherla, str. Crisan nr.46/B, înscris în CF nr. 53835 Gherla, numar cadastral 741, 742, in suprafata de 648 mp, format din Sinagoga evreiasca, cu 2 camere la parter, casa scarilor si o incapere la etaj, cu fundatia din piatra, zidarie din caramida, invelita cu tigla, pe o perioada de 25 de ani.

Art. 2. Se aprobă încheierea unui contract de administrare între Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic (FCER-CM),  și Municipiul Gherla pentru imobilul mai sus menționat, pentru o perioadă de 40 de ani – conform Anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.

Se imputerniceste primarul Municipiului Gherla, domnul Dragan Ionel – Ovidiu cu semnarea contractului de administrare aprobat la aliniatul anterior.

Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează autoritatea executiva.

Art. 4. Prezenta Hotărâre se comunică cu:

- Instituţia Prefectului - Judeţul Cluj;

- Primarul Municipiului Gherla;

- Direcția Urbanism si Amenajarea Teritoriului;

PRIMAR

DRĂGAN IONEL OVIDIU

                                                                                                                     AVIZEAZĂ

                                                                                                            SECRETAR GENERAL

                                                                                                                    ROTAR MIHAI

------------------------------------------

Vizualizeaza aici contractul

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17194/19.11.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea organizării CONCURSULUI DE SOLUȚII zona Centrală a Municipiului Gherla – Piața Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918 ”MY CITY GHERLA”

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea organizării CONCURSULUI DE SOLUȚII zona Centrală a Municipiului Gherla – Piața Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918 ”MY CITY GHERLA”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 19.11.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

DRĂGAN IONEL OVIDIU                                        ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA  MIRELA

-------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13344/10.09.2021

REFERAT

privind aprobarea organizării CONCURSULUI DE SOLUȚII

 zona centrală a Municipiului Gherla- P-ța Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918 ”MY CITY GHERLA”

În lista de investiții anexă la bugetul local de pe anul 2021, la capitolul 67.02 Cultură, recreere, religie s-a cuprins SF+PUZ restaurarea și funcționalizarea parcului mic cu suma de 50 mii lei.

În vederea demarării procedurii în acest sens, se propune organizarea unui concurs de soluții pentru zona centrală a Municipiului Gherla cuprinsă între P-ța Libertății- str. Ștefan cel Mare( de la intersecție cu Gheorghe Barițiu până la intersecție cu str. Gheorghe Șincai)- str. Gheorghe Șincai ( de la intersecție cu str. Ștefan cel Mare până la intersecție cu str. 1 Decembrie 1918)- str. 1 Decembrie 1918 ( de la intersecție cu str. Gheorghe Șincai până la intersecție cu str. Parcului).

Pentru organizarea concursului de soluții se impune întocmirea următoarelor acte ce vor fi anexe la proiectul de hotărâre propus și anume:

  • Regulament
  • Temă de proiectare
  • Juriul concursului
  • Formular de înscriere
  • Formular de identificare
  • Calendarul de depunere
  • Bugetul concursului
  • Harta concursului

Promotorul concursului este Municipiul Gherla, cu sediul pe str. Bobîlna nr.2, web www.gherla.ro.

Scopul acestei lucrări este obținerea de soluții, idei pentru valorificarea zonei studiate în contextul nevoilor comunitare prin: rezolvarea conflictelor generate de caracterul multifuncțional al zonei studiate ( centru istoric, cultural, economic-administrativ, educațional, social, financiar), punerea în valoare a  monumentelor și anamblurilor arhitectural-urbanistice din zonă, reorganizarea circulației în vederea reducerii traficului motorizat, a poluării în zonă și creșterea numărului de deplasări alternative care stă la baza documentației de urbanism sau proiecte tehnice dintre care menționăm Planul de Urbanism Zonal și proiect ,,Restaurarea și refuncționalizarea parcului mic din Municipiul Gherla”(SF/DALI, PT, PAC, POE, DE, asistență tehnică).

Concursul încurajează creativitatea, calitatea tehnică a soluțiilor, fundamentarea și sustenabilitatea  acestora ca fiind criterii de bază în evaluarea proiectelor.

Aria propusă pentru analiză este în jurul Bisericii armeano- catolice Sfânta Treime care concentrează împreună cu zona sa de influență, activitatea în zona centrală: P-ța Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918.

O analiză a zonei se găsește în PUG Gherla, stabilirea zonelor protejate cu valoare deosebită culturală, istorică, arhitectural-urbanistică.

Zona în cauză este limitată pe 2 laturi-a pieței Libertății cu circulație semipietonală și auto pe str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai și str. 1 Decembrie 1918.   Pe str. Ștefan cel Mare- str. Gheorghe Șincai s-a aprobat circulația auto într-un singur sens.

Având în vedere cele expuse, propun aprobarea organizării CONCURSULUI DE SOLUȚII zona centrală a Municipiului Gherla- P-ța Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918 ”MY CITY GHERLA”.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

                                                                                                        Drăgan Ionel-Ovidiu

----------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17193/119/19.11.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. ____/______2022

privind aprobarea organizării CONCURSULUI DE SOLUȚII zona Centrală a Municipiului Gherla – Piața Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918

”MY CITY GHERLA”

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  aprobarea  organizării CONCURSULUI DE SOLUȚII zona Centrală a Municipiului Gherla – Piața Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918 ”MY CITY GHERLA”, proiect din inițiativa  primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr.  13344 din 10.09.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art.1, art. 105 lit.b, art. 106, art. 107, art. 108 din Legea nr. 98/ 2016 privind achizițiile publice,

În baza art.2 alin.3 lit.c, art. 95, art. 96, art. 97, art. 98, art. 99, art. 100 din Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică, acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 2 lit. d, alin.7 lit.k și art. 139 alin.2 lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă organizarea CONCURSULUI DE SOLUȚII zona Centrală a Municipiului Gherla – Piața Libertății, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Șincai, str. 1 Decembrie 1918 ”MY CITY GHERLA”  în vederea restaurării și funcționalizării Parcului Mic.

Art. 2 Se aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului, tema concursului, juriul concursului, formularul de înscriere, formularul de identificare, calendarul de desfășurare al concursului, bugetul concursului și harta concursului, conform Anexelor 1-8 care fac parte integrată din prezenta hotărâre.

Art. 3 Anunțul concursului va fi disponibil în limba română, va fi publicat pe site-ul www.gherla.ro.

Art. 4 Membrii juriului  din partea Consiliului Local al Municipiului Gherla:

  •  
  •  

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

DRĂGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                                     ROTAR MIHAI

------------------------------------------------------

Anexe HCL concurs solutii

Anexa 2 - Tema de concurs

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 797/13.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 116 mp cu nr. cadastral 50393 situat în Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 116 mp cu nr. cadastral 50393 situat în Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 13.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 13.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  570 din 12.01.2022

REFERAT

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 116 mp cu nr. cadastral 50393 situată în Municipiul Gherla

Prin cererea nr. 1608 din 02.02.2021, subsemnații S. S. și S. S. domiciliați în municipiul Gherla,  în calitate de proprietari asupra imobilului înscris în CF nr. 50393 cu nr. cadastral 50393, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donația suprafeței de 116 mp cu nr. cadastral 50393 cu categoria de folosință fâneață, de la subsemnații către Municipiul Gherla, în vederea realizării drumului conform lotizării locuințe str. Tineretului din municipiul Gherla, aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafeței de teren de 116 mp cu nr. cadastral 50393 în vederea amenajării drumului conform PUZ, lotizări locuințe str. Tineretului, aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietatea publică a Municipiului Gherla.

                                                                                                          Inițiator,

                                                                                                             Primar,

                                                                                                   Drăgan Ionel-Ovidiu

----------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 796/3/13.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2022

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 116 mp cu nr. cadastral 50393 situat în Municipiul Gherla

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 116 mp cu nr. cadastral 50393 situat în Municipiul Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 570 din 12.01.2022 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, art.139, alin.2, art. 291 alin.3 lit.a și art. 196 alin.1, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația  suprafeței de teren de 116 mp cu nr. cadastral 50393 cu categoria de folosință fâneață, situat în intravilanul Municipiului Gherla.

Art. 2 Se aprobă trecerea terenului identificat la art.1 din prezenta hotărâre, în proprietate publică a Municipiului Gherla, cu categorie de folosință drum.

Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, Drăgan Ionel-Ovidiu cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 4 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

DRĂGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                               Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 800/13.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 192 mp cu nr. cadastral 54571 situat în Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 192 mp cu nr. cadastral 54571 situat în Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 13.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 13.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  569 din 12.01.2022

REFERAT

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 192 mp cu nr. cadastral 54571 situată în Municipiul Gherla

Prin cererile nr. 1917 și 1918 din 08.02.2021, domnii Ț. I.-S. domiciliat în municipiul Gherla și Ț. V.-D. domiciliat în SUA, în calitate de proprietari asupra imobilului înscris în CF nr. 54571 cu nr. cadastral 54571, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donația suprafeței de 192 mp cu nr. cadastral 54571 cu categoria de folosință arabil, de la subsemnații către Municipiul Gherla, în vederea realizării drumului conform lotizării locuințe str. Tineretului din municipiul Gherla, aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafeței de teren de 192 mp cu nr. cadastral 54571 în vederea amenajării drumului conform PUZ, lotizări locuințe str. Tineretului, aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietatea publică a Municipiului Gherla.

                                                                                                          Inițiator,

                                                                                                             Primar,

                                                                                                   Drăgan Ionel-Ovidiu

-------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 799/4/13.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2022

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 192 mp cu nr. cadastral 54571 situat în Municipiul Gherla

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 192 mp cu nr. cadastral 54571 situat în Municipiul Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 569 din 12.01.2022 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, art.139, alin.2, art. 291 alin.3 lit.a și art. 196 alin.1, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația suprafeței de teren de 192 mp cu nr. cadastral 54571 cu categoria de folosință arabil, situat în intravilanul Municipiului Gherla.

Art. 2 Se aprobă trecerea terenului identificat la art.1 din prezenta hotărâre, în proprietate publică a Municipiului Gherla, cu categorie de folosință drum.

Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, Drăgan Ionel-Ovidiu cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 4 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

DRĂGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                               Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1185/20.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici, a Strategiei de tarifare (Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023) şi a cofinanţării proiectului ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” în urma aplicării Metodologiei de ajustare a prețurilor în cadrul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură publică finanțate prin POIM 2014-2020 aprobată prin Hotărarea de Guvern nr.379/2020

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici, a Strategiei de tarifare (Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023) şi a cofinanţării proiectului ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” în urma aplicării Metodologiei de ajustare a prețurilor în cadrul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură publică finanțate prin POIM 2014-2020 aprobată prin Hotărarea de Guvern nr.379/2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                    ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  1121/19.01.2021

REFERAT

privind reaprobarea indicatorilor tehnnico-economici, a Strategiei de tarifare (Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023)  și a cofinanțării proiectului ,,Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioda 2014-2020” în urma aplicării Metodologiei de ajustare a prețurilor din cadrul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură publică finanțate prin POIM 2014-2020 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 379/2020

Prin adresa nr. 1034/11.01.2022 înregistrată la noi sub nr. 840/14.01.2022 Compania de Apă Someș SA cu sediul în municipiul Cluj-Napoca B-dul 21 Decembrie 1989 nr.7, ca urmare a prevederilor HG 379/2020 privind Metodologia de ajustare a prețurilor în cadrul devizului general aferent proiectului de infrastructură finanțat prin POIM 2014-2020 a întocmit documentația necesară în scopul actualizării valorii proiectului ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”.

Din adresă rezultă că indicatorii tehnico-economici revizuiți ai ,, Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” au fost aprobați în cadrul Comisiei tehnico-economice (CTE) a Companiei de Apă Someș SA în data de 04.01.2022, sens în care s-a emis avizul nr. 208/04.01.2022.

În vederea necesității ajustării valorii proiectului trebuie emisă o Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici revizuiți, a majorării  cofinanțării și a planului de evoluție a tarifelor pentru ,,Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioda 2014-2020”.

Municipiul Gherla va asigura cofinanțarea pentru ,,Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioda 2014-2020” din bugetul local în sumă de 102.974 euro ( cu 4.848 euro mai mult decât cofinanțarea inițială de 98.126 euro).

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun reaprobarea indicatorilor tehnico-economice, a Strategiei de tarifare (Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023) și a cofinanțării proiectului ,,Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioda 2014-2020” în urma aplicării Metodologiei de ajustare a prețurilor din cadrul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură publică finanțate prin POIM 2014-2020 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 379/2020.

                                                                                                           Inițiator,

                                                                                                            Primar,

                                                                                                   Drăgan Ionel-Ovidiu

---------------------------------------------

România                                                                                             

Județul CLUJ                                                                         

Consiliul Local GHERLA

NR. 1184/11/20.01.2022

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. ________

din data de ________________

privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici, a Strategiei de tarifare (Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023) şi a cofinanţării proiectului

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” în urma aplicării Metodologiei de ajustare a prețurilor în cadrul devizelor generale aferente proiectelor de infrastructură publică finanțate prin POIM 2014-2020 aprobată prin Hotărarea de Guvern nr.379/2020

Consiliul Local  al Municipiului Gherla întrunit în sedință publică în data de 28.01.2022,

Având în vedere:

- Referatul de specialitate nr.  1121/19.01.2022 al  Primarului Municipiului Gherla;

- Adresa Companiei de Apă SOMEȘ S.A. nr. 1034/11.01.2022;

- Avizul initial al Comisiei tehnico-economice (CTE) a Operatorului Regional Compania de Apă SOMEȘ S.A. nr. 25150/10.09.2018

- Avizul Comisiei tehnico-economice (CTE) a Operatorului Regional Compania de Apă SOMEȘ S.A. nr.208/04.01.2022, emis ca urmare a ajustarii preturilor in cadrul devizului general al POIM, conform HG 379/2020;

- Avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

- Ghidul Solicitantului AP 3. OS 3.2 Dezvoltarea infrastructurii integrate de apǎ şi apǎ uzatǎ, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020;

- Prevederile art. 8 alin. 1), 3) lit. a, c, k și art. 9 alin. 1), lit. a si b din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- Prevederile art. 12 alin. 1), lit. a, c, i si l din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare republicată;

- Prevederile art. 44 (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- Prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

- Hotararea Consiliului Local Gherla nr.71/20.09.2018;

- Hotararea de Guvern nr.379/2020.

În urma analizei documentației tehnico-economice a proiectului „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, a Strategiei de tarifare și a Schemei de finanțare a proiectului;

În temeiul art. 129 alin. 2, lit. b, alin. 4 lit. d și art. 139 alin.3 lit. e OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în ședința ordinară de lucru, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici revizuiti cuprinși în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” ce urmează a fi implementat de Compania de Apă SOMEŞ S.A., și

Art. 2. Se aprobă majorarea participarii municipiului Gherla, prin Consiliul Local Gherla, la cofinanțarea pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” din bugetul local în suma prevăzută în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. (1) Se aprobă strategia de tarifare inclusă în Studiul de fezabilitate și ”Planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare în perioada 2017-2023” (Anexa 2) și includerea strategiei de tarifare în Contractul de delegare directă a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

             (2) Se acordă mandat Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, al cărei membru este Consiliul Județean Cluj să semneze Actul Adițional la Contractul de Delegare, prin reprezentantul său legal, în numele și pe seama Consiliul Județean Cluj.

Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului şi se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediu și publicare pe pagina de internet.

INIȚIATOR

PRIMAR

DRĂGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                               Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 178/05.01.2022

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local pe anul 2021 din excedentul bugetului local

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local pe anul 2021 din excedentul bugetului local

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 05.01.2022.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 05.01.2022 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată „de îndată”.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        

SERVICIUL FINANCIAR                                                                    

Nr.108/04.01.2021                                                              

REFERAT

Ţinând cont de prevederile art.58 alin (1) lit.c a Legii nr.273/2006 privind Finanţele Publice Locale cu modificarile si completarile ulterioare si Capitolul V 5.16.3 ( 1) lit b din OMF nr.1536/2021 pentru aprobarea normelor metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2021 care prevede ca  «  În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistrează deficit, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, au obligaţia de a aproba prin hotărâre a consiliului acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de funcţionare şi/sau dezvoltare, după caz, până la data de 7 ianuarie 2022, inclusiv”

Potrivit art.58 alin (1) lit c din Legea 273/2006, privind Finanţele Publice Locale, cu modificarile si completarile ulterioare: „Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şi după achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:

 c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar."

La incheierea exercitiului bugetar bugetul local inregistreaza la sectiunea de functionare un excedent de 3.725.056,17lei, iar la sectiunea de dezvoltare un deficit de 5.146.126,15lei.

Deficitului sectiunii de dezvoltare  a bugetului local pe anul 2021 este in suma de 5.146.126,15lei care se acopera din excedentul anului precedent de 5.188.987,37lei, bugetul activitatilor autofinantate inregistreaza un excedent de 45.468,71 lei.

Astfel bugetul local va inregistra un excedent total de 3.767.917,39lei, iar bugetul activitatilor autofinantate va inregistra un excedent total de 170.868,48lei.

Potrivit prevederilor art. 58 din Legea 273/2006 privind Finantele Publice Locale: (1) “Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şidupă achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:

    a) ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare;

    b) pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şicheltuielile secţiunilor de funcţionare şidezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a);

    c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar.”

Se propune: aprobarea excedentul bugetului local al anului 2021 in suma de 3.767.917,39lei să se folosească pentru acoperirea deficitului sectiunii de dezvoltare  pe anul 2022;  si utilizarea excedentului din anul 2021 in suma de 170.868,48lei a bugetului activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii si subventii, pentru acoperirea golurilor temporare de casa in anul 2022.

PRIMAR

DRĂGAN IONEL OVIDIU

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 176/1/05.01.2022

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.      din 07.01.2022

Privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local

 pe anul 2021 din excedentul bugetului local

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local pe anul 2021 din excedentul bugetului local, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 108 din 04.01.2022 privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local pe anul 2021 din excedentul bugetului local, vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 109/04.01.2022 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art.58 alin (1) lit. b și c din Legea nr.273/2006 privind Finanţele Publice Locale cu modificarile si completarile ulterioare si Capitolul V 5.16.3 ( 1) lit b din OMF nr.1536/2021 pentru aprobarea normelor metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2020;

În temeiul art.129 alin.(2) litera b) si alin.(4) litera a) si art.139 alin.(3) litera a), art. 196 al. 1 lit. a din Ordonanta de urgenta nr.57/3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru convocata de indata adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1 Se aprobă  acoperirea definitivă a deficitului sectiunii de dezvoltare a bugetului local pe anul 2021 cu suma de  5.146.126,15 lei din excedentul bugetului local.

Art.3 Se aproba ca excedentul bugetului local al anului 2021 in suma de 3.767.917,39 lei să se folosească pentru acoperirea deficitului sectiunii de dezvoltare  pe anul 2022; 

            Art.3 Se aprobă utilizarea excedentului bugetului activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii si subventii din anul 2021 in suma de 170.868,47 lei, pentru acoperirea golurilor temporare de casa in anul 2021.

           Art.4 Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se incredinteaza Directiei Economice a Municipiului Gherla.

                                             PRIMAR

                                    DRĂGAN IONEL OVIDIU

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

                                                                                                                        MIHAI ROTAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 19444/30.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind  modificarea HCL nr. 96 din 20.10.2021 referitoare la predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - ,,Construire creșă mică”  din Municipiul Gherla str. Parcului nr. 35A, județul Cluj

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind  modificarea HCL nr. 96 din 20.10.2021 referitoare la predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - ,,Construire creșă mică”  din Municipiul Gherla str. Parcului nr. 35A, județul Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 30.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 30.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată „de îndată”.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 19416/30.12.2021                   

REFERAT

privind  modificarea HCL nr. 96 din 20.10.2021 referitoare la predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - ,,Construire creșă mică”  din Municipiul Gherla str. Parcului nr. 35A, județul Cluj

Prin HCL nr. 96/20.10.2021 s-a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ,,C.N.I.” S.A a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip -  ,,Creșă mică” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj.

Ulterior adoptării hotărârii, aceasta a fost comunicată la ,,C.N.I.” S.A în vederea derulării în continuare a demersurilor necesare implementării proiectului. În urma analizării acesteia,  ,,C.N.I.” S.A a comunicat un punct de vedere cu privire la necesitatea unor modificări a HCL nr.96/20.10.2021.

Având în vedere Adresa nr. 19253 din 27.12.2021 transmisă de către ,,C.N.I.” S.A, este necesară adoptarea unei noi Hotărâri a Consiliului Local prin care solicită modificarea art.1 a HCL nr. 99//19.10.2021, după cum urmează: ,, Se aproba predarea catre MDLPA prin CNI-SA pe baza de protocol a unui numar de 2 amplasamente, terenuri, in suprafata totala de 9652 mp, amplasamente situate in municipiul Gherla, judetul Cluj, aflate in administrarea Consiliului local al municipiului Gherla, un teren in suprafata de 6675 mp, identificat potrivit Cartii funciare nr. 50834, nr. cad 50834 si un teren in suprafata de 2977 mp, identificat potrivit Cartii funciare nr. 53082, nr. cad 53082, libere de orice sarcini, in vederea si pe perioada realizarii de catre CNI-SA  a obiectivului de investitii “Proiect tip- Construire cresa mica, Str. Parcului, nr.35 A, municipiul Gherla, judetul Cluj”.

Inițiator:

Primar

Drăgan Ionel-Ovidiu

---------------------

 ROMANIA

JUDEŢUL  CLUJ

CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 19443/130/30.12.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR ............./ 2022

privind  modificarea HCL nr. 96 din 20.10.2021 referitoare la predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - ,,Construire creșă mică”  din Municipiul Gherla str. Parcului nr. 35A, județul Cluj

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată, luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre privind modificarea HCL nr. 96 din 20.10.2021 referitoare la predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - ,,Construire creșă mică”  din Municipiul Gherla str. Parcului nr. 35A, județul Cluj, proiect inițiat de Primarul Municipiului Gherla, Drăgan Ionel-Ovidiu,

Având în vedere:

  • Expunerea de motive cuprinse în referatul nr. 19416 din 30.12.2021 a Primarului Municipiului Gherla, Drăgan Ionel-Ovidiu;
  • Raportul de specialitate cu nr. 19422 din 30.12.2021 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

  • Ordonanței Guvernului nr 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A,
  • Ordinului M.D.L.P.A nr. 1207/26.08.2021 prin care a fost aprobată realizarea unei creșe în localitatea Gherla, conform Anexei nr.4,

În temeiul art. 129 , alin 6, lit a), alin 7, lit e), art. 139 alin 3 lit.e) și art. 196 alin.1 lit.a)   din  OUG nr.  57/2019 Codul administrativ,

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se modifică art. 1 din HCL nr. 96 din 20.10.2021, articol care va avea următorul conținut: ,, Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol a unui număr de 2 amplasamente, terenuri, în suprafață totală de 9.652 mp, amplasamente situate în municipiul Gherla, județul Cluj, aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Gherla, un teren în suprafață de 6.675 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 50834, nr. cad 50834 și un teren în suprafață de 2.977 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 53082, nr. cad 53082, libere de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către CNI-SA a obiectivului de investiții ,,Proiect tip – Construire creșă mică, str. Parcului nr 35 A, municipiul Gherla, judeţul  Cluj .

Art.2. Restul alineatelor din HCL nr. 96 din 20.10.2021 rămân neschimbate.

Art.3. Prezenta Hotărâre se comunică și se aduce la cunoștință publică, prin grija Secretarului General:

  • Primarului Municipiului Gherla;
  • Direcțiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;
  • Instituției Prefectului;
  • Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” SA.

INIȚIATOR, PRIMAR

DRĂGAN IONEL-OVIDIU

                                                                                                        AVIZEAZĂ,

                                                                                                    Secretar General UAT

                                                                                                             Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18733/17.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului  local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului  local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr . 18694/16.12.2021

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Avand in vedere  Hotararea Consiliului Judetean Cluj nr.229/15.12.2021 prin care a fost alocata  suma de 21,82 mii lei pentru Municipiul Gherla precum si adresa nr.4057/07.12.2021 a Directiei Generale a Finantelor Publice Cluj-Napoca prin care s-au actualizat indicatorii pentru municipiul Gherla cu sume suplimentere astfel:

          - Cote defalcate din impozitul pe venit indicator 040201  plus 249 mii lei

          - Cote defalcate din impozitul pe venit indicator 040204  plus 58 mii lei

Prin OUG nr. 130/17.12.2021 pentru municipiul Gherla a fost repartizata suma de 500mii lei din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

          Se impune rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021 prin adaugarea acestor sume.

Veniturile bugetului local se mai suplimenteaza cu 2.34 mii reprezentand venituri din valorificari de bunuri.

Aceste modificari implica o majorare a veniturilor bugetului local al Municipiului Gherla pe anul 2021 cu 831,16 mii lei

La partea de cheltuieliau fost operate urmatoarele modificari:

  • S-au suplimentat sumele  astfel:
  • 628.82 mii autoritati executive
  • 80 mii sanatate                
  • 120 mii lei alte actiuni culturale
  • 2.34 mii lei se majoreaza cheltuielile sectiunii de dezvoltare

Aceste alocari de sume sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor previzionate la aceste capitole pana la sfarsitul anului bugetar si sunt detaliate in anexa nr. 2.

Lista de investitii este prezentata in anexa nr. 3

Bugetul activitatilor autofinantate se suplimenteaza cu suma de 80 mii lei la bunuri si servicii la Spitalul municipal Gherla si este prezentat in anexa nr. 4.

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local si bugetului activitatilor autofinantale conform anexelor prezentate.

PRIMAR

------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 18731/129/17.12.2021

PROIECT DE HOTARARE

HOTĂRÂREA NR.           din

privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

Avand in vedere  referatul nr.18694/16.12.2021 privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021 si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 18695/16.12.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art.19 al. 2 si art. 20 al. 1 lit. c) ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri  înregistrează  suma de  65 668,99 mii lei, iar  la  partea  de  cheltuieli  suma  de   70 857,98 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 37 486,33 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 33 371,65 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 23 562,36 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 23 713,11   mii lei conform anexei nr.4.

Art. 4. Se aproba suma de 15 mii lei pentru cheltuieli aferente focurilor de artificii cu ocazia revelionului 2022.

Art 5 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

 anexa 1 venituri 2021

 anexa 2 cheltuieli 2021

 anexa 3 lista investiti 2021

anexa 4 autofinantate 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16398/04.11.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind stabilirea

impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 04.11.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------------

ROMÂNIA                                                                                           

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                         

NR 16359 din 04.11.2021

R EFERAT

privind stabilirea impozitelor si

taxelor locale pentru anul fiscal 2022

            Avand in vedere prevederile art. 490 si 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

          “ Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente.”

……………………………………………………………………………………….

                ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
  2. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
  3. Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor.
  4.  Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).

Rata inflatiei in anul 2020 a fost 2.6% conform site-ului oficial al  Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei,  deci se indexeaza sumele in cota fixa si procentuala cu 2.6%

Rata de schimb a monedei euro conform Jurnalului Oficial al Uniunii Europene a fost in 1 octombrie 2021 4.9470 lei, .

Vazand prevederile art. 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 59 din 23.iun.2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale :

“ Art. 1. -(1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc şi se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de până la 49 de bani inclusiv.”

Sumele indexate conform ratei inflatiei se rotunjesc la leu

Impozitele si taxele indexate sunt cuprinse in Titlurile I-XV din Anexa 1 la prezentul referat.

Conform art. 484,485,486,487 Consiliul Local poate stabili taxe speciale pentru pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii,respective  poate institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele asemenea precum si taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător

Aceste taxe sunt prevazute in TITLU XVI din Anexa 1 la prezentul referat

            Prin urmare

PROPUN

            Adoptarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2022 conform proiectului de Hotarare anexat.

PRIMAR

--------------------------

ROMÂNIA                                                                           

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 16397/111/04.11.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

Privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2022

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2022, proiect iniţiat de autoritatea executivă ;

            Examinând referatul primarului nr. 16 359  din 04.11.2021

Având în vedere prevederile art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare

            Vazand Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Lega nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii republicată cu modificările şi completarile ulterioare şi a Legii 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare, HG nr, 293/10.03.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, si a Hotararii nr. 65 din 08.04.2021 a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Cluj

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera c)  si art. 139 alin 3 litera c) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

Consiliul Local al Municipiului Gherla intrunit in sedinta ordinara adopta prezenta           

HOTĂRÂRE :

            ART.1 Se aprobă impozitele şi taxele locale pentru anul 2022, conform Anexei nr. 1 si 2, care fac parte integranta din prezenta hotarare.

            ART.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                             AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

 anexa1 IT 2022

 anexatj 2 IT 2022

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18727/17.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

contului de execuție a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

contului de execuție a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------------

               ROMÂNIA

         JUDETUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

               GHERLA

NR. 18705 DIN 17.12.2021

REFERAT

privind execuţia bugetului local şi situaţiile financiare la data de

30 noiembrie 2021

          La data de 30 noiembrie 2021 la partea de venituri a fost realizată suma de 42449662

Veniturile incasate la data de 30 noiembrie 2021 sunt formate din:

  1. venituri proprii 26.816.116 lei
  2. sume defalcate din TVA 7.857.000 lei
  3. subventii de la bugetul de stat 859.496 lei
  4. sume din excedentul anului anterior 5.188.987 lei
  5. sume primite de UE 1.681.548 lei
  6. venituri din capital 44015 lei
  7. donatii si sponsorizari 2500 lei

Platile efectuate din  bugetului local la data de 30 noiembrie 2021 sunt de 36.603.429 lei. Contul de executie al bugetului local la plati efectuate la 30 noiembrie 2021 defalcat pe capitole bugetare se prezinta astfel:

  1.  Autoritati executive                           9.318.109
  2. Ordine publica                                    1.099.373
  3. Invatamant                                          5.354.050
  4. Sanatate                                               2.435.108
  5. Cultura recreere religie                       2.572.648
  6. Asistenta sociala                                 5.275.630
  7. Dezvoltare publica locala                   3.301.151
  8. Protectia mrdiului                               2.505.169
  9. Actiuni economice                              4.742.191

          Excedentul bugetului local la 30 noiembrie 2021 este de 5.846.233 lei.

            Bugetul activitatilor autofinantate inregistreaza venituri de 19.392.332lei si plati in suma de 18 910.467lei.

In anexele 1,2,3, si 4 sunt prezentate veniturile si cheltuielile bugetului local si bugetului activitatilor autofinantate la 30.11.2021

            Situaţiile financiare la 30 noiembriee 2021 au fost întocmite în conformitate cu Legea Contabilităţii nr.82/1991 republicată, Ordinul nr. 629/2009 si  ORDIN  Nr. 494/2021 din 12 aprilie 2021 privind transmiterea situaţiilor financiare trimestriale centralizate întocmite de instituţiile publice şi pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice

Politicile contabile aplicate in institutie sunt cele stabilite de Serviciul Financiar si inregistrate cu nr.1083 din 01.02.2012.

PRIMAR,

----------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 18726/128/17.12.2021

                                                       PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .12 .2021

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 30.11.2021

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.11.2021 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 18705/17.12.2021 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2021 si vazand Raportul de specialitate nr. 18712/17.12.2021  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta

                                                                                                                 HOTARÂRE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie al  bugetului local la 30.11.2021 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 42 449 662.00lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  36 603 429lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al bugetului activităţilor autofinanţate la 30.11.2021,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 19 392 332.00lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de  18 910 467lei conform anexelor 3 si 4 la prezenta hotărîre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare ale Municipiului Gherla la 30.11.2021 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 30.11.2021;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR

                                                                                                                          AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

               ANEXA 1 VENITURI cont de execuție

               ANEXA 2 CHELT. CONT DE EXECUȚIE        

               ANEXA 3 VENITURI AUTOF CONT DE EXECUȚIE 

  .            ANEXA 4 CHELT.AUTOF. CONT DE EXECUȚIE                                                                                           

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18579/16.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 194 mp cu nr. cadastral 56121 situată în Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 194 mp cu nr. cadastral 56121 situată în Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  18334/14.12.2021

REFERAT

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 194 mp cu nr. cadastral 56121  situată în municipiul Gherla

Prin cererea nr. 17754 din 03.12.2021, domnul B. I. domiciliat în municipiul Gherla, reprezentantul legal al firmei KRISZDEN SRL cu sediul firmei la aceeași adresă, în calitate de proprietar asupra imobilului înscris în CF nr. 56121 cu nr. cadastral 56121, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafeței de teren de 194 mp cu nr. cadastral 56121 cu categoria de folosință fânață, de la firma SC Kriszden SRL către Municipiul Gherla, în vederea realizării drumului conform lotizării locuințe str. Tineretului din municipiul Gherla, aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafeței de teren  de 194 mp cu nr. cadastral 56121 în vederea amenajării drumului conform PUZ, lotizări locuințe str. Tineretului aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietate publică a Municipiului Gherla.

                                                                                                         Inițiator,

                                                                                                            Primar,

 --------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 18577/126/16.12.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 194 mp cu nr. cadastral 56121 situată în municipiul Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 194 mp cu nr. cadastral 56121 situată în municipiul Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 18334 din 14.12.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, art.139, alin.2, art. 196 alin.1 lit.a și art.  291 alin.3, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația suprafeței de teren de 194 mp cu nr. cadastral 56121 cu categoria de folosință fâneață situată în intravilanul Municipiului Gherla.

Art. 2 Se aprobă trecerea terenului identificat la art. 1 din prezenta hotărâre în proprietatea publică a Municipiului Gherla, cu categoria de folosință drum.

Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, D. I.-O. cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 4 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18583/16.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 115 mp cu nr. cadastral 56215 situată în Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 115 mp cu nr. cadastral 56215 situată în Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  18335/14.12.2021                                                                                                                   

REFERAT

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 115 mp cu nr. cadastral 56215  situată în municipiul Gherla

Prin cererea nr. 17753 din 03.12.2021, domnul S. I.-Z. domiciliat în municipiul Gherla în calitate de proprietar asupra imobilului înscris în CF nr. 56215 cu nr. cadastral 56215, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafeței de teren de 115 mp cu nr. cadastral 56215 cu categoria de folosință fâneață, de la subsemnatul către Municipiul Gherla, în vederea realizării drumului conform lotizării locuințe str. Tineretului din municipiul Gherla, aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafeței de teren  de 115 mp cu nr. cadastral 56215 în vederea amenajării drumului conform PUZ, lotizări locuințe str. Tineretului aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietate publică a Municipiului Gherla.

                                                                                                         Inițiator,

                                                                                                            Primar,

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 18582/127/16.12.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind acceptarea donației suprafeței de teren de 115 mp cu nr. cadastral 56215 situată în municipiul Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației suprafeței de teren de 115 mp cu nr. cadastral 56215 situată în municipiul Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 18335 din 14.12.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, art.139, alin.2, art. 196 alin.1 lit.a și art.  291 alin.3, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația suprafeței de teren de 115 mp cu nr. cadastral 56215 cu categoria de folosință fâneață situată în intravilanul Municipiului Gherla.

Art. 2 Se aprobă trecerea terenului identificat la art. 1 din prezenta hotărâre în proprietatea publică a Municipiului Gherla, cu categoria de folosință drum.

Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, D. I.-O. cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 4 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16246/02.11.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui

proiect de hotărâre privind acordarea de pachete cadou

pentru copii din grădinițele Gherlene cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind acordarea de pachete cadou

pentru copii din grădinițele Gherlene cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 02.11.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

NR. 18074/09.12.2021

REFERAT

La proiectul de hotarare privind acordarea  de pachete cadou pentru copii din gradinite si elevilor din invatamantul primar pana la clasa a IV  cu ocazia sarbatorilor de iarna

          Avand in vedere solicitarile venite din partea unor grupuri de consilieri locali referitoare la referatul nr. 16234/02,11,2021 si proiectul de Hotarare aflat in dezbatere publica, privind  acordarea  de pachete cadou pentru copii din gradinitele Gherlene cu ocazia sarbatorilor de iarna, s-a examinat posibilitatea acordarii acestor pachete cadou pentru copii din gradinite precum si celor din invatamantul primar pana la clasa a IV inclusiv si s-a decis modificarea proiectului de hotarare in acest sens.

          Efortul financiar ar fi de aproximativ 47 000 lei sume care au fost prinse in rectificarea bugetara din aceasta luna.

Beneficiari ar fi un numar de 1720 copii, iar suma pentru un pachet este de 27 lei.

 In conformitate cu prevederile art. 129 alin.2 lit. d), alin. 7 lit. a) si e) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu modificarile ulterioare Consiliul Local hotaraste gestionarea cu eficienta a fondurilor precum si asigurarea functionarii in conditii optime a serviciilor de interes local.

Avand in veedere cele prezentate mai sus, propunem aprobarea acordarii cadourilor cu ocazia sarbatorilor de iarna si alocarea sumei de 47000 lei din bugetul local pentru acestea.

PRIMAR

---------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 18169/124/10.12.2021

PROIECT DE HOTARARE

privind acordarea  de pachete cadou pentru copii din gradinite si elevilor din invatamantul primar pana la clasa a IV  cu ocazia sarbatorilor de iarna

          Luand in dezbatere proiectul de hotărâre privind acordarea  de pachete cadou pentru copii din gradinite si elevilor din invatamantul primar pana la clasa a IV  cu ocazia sarbatorilor de iarna –proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr.18074/09.12.2021, al primarului municipiului Gherla, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 118075/09.12.2021, al Direcției Economice.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Reținând prevederile art. 5 alin. (3) art.20 alin. (1) lit. h) si i)  ale art. 22 alin. (1) si art. 23 al. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129 alin. (2) lit b) si d) alin. 4 lit. a) alin. 7 lit. a), b) si e), art. 139  alin. (3) lit. a) și art 196 alin. 1 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local al municipiului Gherla întrunit în şedinţă ordinară,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă acordarea de pachete cadou, cu ocazia sarbatorilor de iarna, pentru toti copii inscrisi la gradinite si elevilor din clasele 0-IV inscrisi in unitatile de invatamant din municipiul Gherla.

 Art. 2. Se aprobă alocarea din buget a sumei de 47 000 lei pentru acoperirea cheltuielilor cu aceste pachete cadou.

Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Economică, şi institutiile subordonate.

PRIMAR

                                                                           AVIZEAZĂ

                                                                               SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18179/10.12.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului

școlar 2021-2022

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat și proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului școlar 2021-2022

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 10.12.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 18155/10.12.2021                                                                                               

REFERAT

Privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului școlar 2021-2022

Avind in vedere HG 1094/2021 prin care se stabileste cuantumul minim al burselor sociale, de merit, de studiu si de performanta si tinând cont de prevederile art.4 din  OMECTS nr.5576/07.10.2011 “Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat,  sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.

 Bursele de performanţă se acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

            Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare. Astfel numarul de burse care se va acorda va fi stabilit de consiliile de administratie functie de sumele care vor fi repartizate fiecarei unitati de invatamant cu aceasta destinatie. Fiecare unitate de invatamant va transmite o situatie privind numarul burselor sociale a burselor de merit , de studiu si de performanta previzionat pentru anul 2022 functie de acestea si de resursele disponibile in buget vor fi prevazute sume cu aceasta destinatie pentru fiecare unitate de invatamant.

Astfel propun aprobarea cuantumul burselor incepand cu semestrul doi al anului scolar 2021-2022, dupa cum urmeaza:

                   -200 lei/luna bursa de ajutor social,

                   -200 bursa de merit

                   -150lei/luna bursa de studiu,

                   -500 lei/luna bursa de performanţă.                                                                      

                                                                                     PRIMAR

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 18171/125/10.12.2021

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din      

privind aprobarea cuantumului unei burse începând cu semestrul doi al anului ș

școlar 2021-2022

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea   cuantumului unei burse pe anul 2021, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla;

Avand in vedere  referatul nr.18155 din 10.12.2021 privind aprobarea cuantumului unei burse incepand cu semestrul doi al anului scolar 2021-2022, vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 18165/10.12.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art. 4 din OMECTS nr.5576/07.10.2011 și dispozițiile HG nr. 1094/2021

          În temeiul art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) art. 196 al. 1 lit. a din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru ordinara adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1:   Se aprobă cuantumul unei burse, incepand cu semestrul doi al anului scolar 2021-2022, pentru elevii din invăţământul preuniversitar de stat astfel :

  • 200 lei/luna bursa de ajutor social ;
  • 200 lei/luna bursa de merit ;
  • 150 lei/luna bursa de studiu ;
  • 500 lei/luna bursa de performanţă ;

  Art.2 :Criteriile specifice, numarul si perioada  de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

   Art.3:Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza Directia Economica si institutiile de invatamint.

                                                             PRIMAR

                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                            SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17714/03.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea unui acces auto din Aleea Stăruinței la imobilul situat în municipiul Gherla str. Gelu nr. 46

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea unui acces auto din Aleea Stăruinței la imobilul situat în municipiul Gherla str. Gelu nr. 46

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 17621 din 02.12.2021

REFERAT

privind aprobarea unui acces auto din Aleea Stăruinței la imobilul situat în municipiul Gherla str. Gelu nr.46

Prin cererea nr. 13316 din 10.09.2021,  doamna C. R. domiciliată în municipiul Gherla a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea întocmirii documentației necesare obținerii autorizației de construire, demolare corp C2, construire bucătărie de vară și garaj auto.

Potrivit planului de situație amplasarea garajelor este situată pe amplasamentul Aleea Stăruinței, amplasament ce se suprapune cu imobilul în cauză.

Menționîm că imobilul în cauză inițial, limita de proprietate are la limita cu Aleea Stăruinței.

După redobândirea dreptului de poprietate imobilul în cauză se suprapune peste o parte din Aleea Stăruinței și o platformă betonată.

În prezent imobilul de la adresa de mai sus are accesul auto și pietonal din str. Gelu.

Conform extrasului CF nr55683 cu nr. cadastral 55683 properietari tabulari aupra imobilului sunt C. R. și C. D.-C..

Având în vedere cele mai sus expuse, propun aprobarea deschiderii unui acces auto   la imobilul situat pe str. Gelu nr. 46 din Aleea Stăruinței.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

-------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17713/120/03.12.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea unui acces auto din Aleea Stăruinței la imobilul situat în municipiul Gherla str. Gelu nr. 46

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea unui acces auto din Aleea Stăruinței la imobilul situat în municipiul Gherla str. Gelu nr. 46, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 17621 din 02.12.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c și art.139 alin.3 lit.g din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces auto din Aleea Stăruinței la imobilul situat în municipiul Gherla, proprietatea numiților C. R. și C. D.-C..

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numiții C. R. și C. D.-C. domiciliați în municipiul Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17783/03.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea unor tarife pentru serviciile noi prestate de către ADP GHERLA SA

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea unor tarife pentru serviciile noi prestate de către ADP GHERLA SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------

PRIMARIA

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        

Nr. 117627 din 02.12.2021                                                                  

REFERAT

privind aprobarea unor tarife pentru serviciile noi  prestate de catre

 ADP GHERLA SA

Urmare a cererii nr. 17626 din 02.12.2021 a ADP GHERLA SA pentru aprobarea tarifelor pentru unele servicii noi prestate pentru care nu exista tarife stabilite prin HCL NR. 9/10.02.2020 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de către SC ADP GHERLA SA am constatat urmatoarele:

 ADP GHERLA SA solicita  aprobarea unor noi tarife fata de cele stabilite incepand cu anul 2020 justificand aceasta prin urmatoarele :

- necesitatea aprobarii unor noi tarife pentru stationarea utilajelor destinate activitatilor de  deszapezire si combaterea poleiului in perioada 01 decembrie – 31 martie, respectiv pentru intervalele de timp din aceasta perioada in care nu sunt utilizate datorita faptului ca nu a nins sau nu sa creat polei. Este vorba de  un buldoexcavator caruia i se monteaza lama in aceasta perioada o autospeciala si 3 utilaje de imprastiat material antiderapant si curatat zapada. Tariful este calculat astfel incat sa cuprinda si perioada 01 martie -30 noiembrie doar pentru cele 3 utilaje de imprastiat material antiderapant si curatat zapada pentru ca acestea nu sunt utilizate in perioada de primavara , vara,, toamna. In cazul buldoexcavatorului si autospecialei tariful de stationare este calculat doar pentru cele 4 luni de iarna, pentru ca incepand cu  1 aprilie  urmeaza a fi utilizate cu aplicarea tarifului specific.    

- tarife privind  activitatile de dezinfectie, dezinsectie si deratizare conform Anexei 2 la cerere deoarece este o activitate noua pentru care s-au obtinut autorizatiile necesare in cursul anului 2021

- tarife pentru degajarea frunzelor cu suflanta, suflante care s-au achizitionat anul acesta, neexistand tarif anterior pentru aceasta activitate, prezentate in Anexa 3 la cerere.

Alaturat cererii sunt  justificate tarifele prin prisma costurilor.

Prin urmare:

PROPUN

Aprobarea  tarifelor conform proiectului de hotarare anexat.

PRIMAR

----------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17782/122/03.12.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.       DIN  

privind aprobarea unor tarife pentru serviciile noi prestate de către

ADP GHERLA SA

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă  ordinara;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre privind aprobarea unor tarife pentru serviciile noi prestate de catre  ADP GHERLA SA– proiect din iniţiativa autorităţii executive.

Urmare a cererii nr 17626 din 02.12.2021 a ADP GHERLA SA

Examinând referatul Primarului Municipiului Gherla nr. 17627 din 02.12.2021  

În conformitate cu art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1) lit. k) și art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 101/2006 privind serviciile de salubrizare a localităților republicată.

În temeiul art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera n) si s) si art. 139 alin 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

                                                  HOTĂRĂŞTE :

Art.1: Se aproba tarifele pentru serviciile noi prestate de catre ADP GHERLA SA conform anexelor I, II si III care fac parte integranta din prezenta hotarare.Tarifele stabilite prin HCL NR. 9/10.02.2020 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de către ADP GHERLA se completeaza cu anexele I,II si III din prezenta hotarare.

Art.2: Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează  ADP GHERLA SA.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                   AVIZEAZA

                                                                   SECRETAR GENERAL

 Anexa1 HCL dec2021 

 Anexa 2 la HCL  dec2021 

 Anexa 3 pt HCL dec2021 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17766/03.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului  local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului  local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr . 17734/03.12.2021

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Avand in vedere  Hotararea Consiliului Judetean Cluj nr.218/25.112021 prin care au fost alocati 200 mii lei Spitalului Municipal Gherla, suma care trebuie aaprobata in bugetul anului 2021 pentru a putea fi cheltuita si analizand executia bugetara de pana la 30.11.2021 se impune o rectificare de buget pentru acoperirea necesarului de fonduri la unele capitole prin alocari de la alte capitole unde se inregistreaza sume excedentare.

Veniturile bugetului local se suplimenteaza cu 20,17 mii reprezentand venituri din valorificari de bunuri cu 109 reprezentand subventii pentru ajutoarele de incalzire si cu 238,15 mii sume defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor descentralizate. Aceste modificari implica o majorare a veniturilor bugetului local al Municipiului Gherla pe anul 2021 cu 367,32 mii lei

La partea de cheltuieliau fost operate urmatoarele modificari:

  • S-au suplimentat sumele  astfel:
  • 127 mii autoritati executive
  • 80 mii sanatate
  • 15.15 burse                       
  • 85 mii asistenta sociala
  • 50 mii lei alte actiuni culturale
  • 40 mii lei –reparatii curente PSI
  • 20.17 mii lei se majoreaza cheltuielile sectiunii de dezvoltare
  • S-au diminuat sumele astfel
    • -15 mii ajutoare sociale si tichete gradinita
    • -35 mii casa de cultura

Aceste alocari de sume sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor previzionate la aceste capitole pana la sfarsitul anului bugetar si sunt detaliate in anexa nr. 2.

Lista de investitii este prexentata in anexa nr. 3

Bugetul activitatilor autofinantate se suplimenteaza cu suma de 200 mii lei la la partea de cheltuieli de capital si 80 mii lei la bunuri si servicii la Spitalul municipal Gherla si este prezentat in anexa nr. 4.

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local si bugetului activitatilor autofinantale conform anexelor prezentate.

PRIMAR

-----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17765/121/0312.2021

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

Avand in vedere  referatul nr.17734/03.12.2021 privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021 si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 17750/03.12.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri  înregistrează  suma de  64 837,83 mii lei, iar  la  partea  de  cheltuieli  suma  de    70 026,82 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 36 657,51 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 33 369,31 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 23 482,36 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 23 633,11   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

 PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

 anexa 1 venituri 2021

 anexa 2 cheltuieli 2021

 anexa 3 lista investiti 2021

 anexa 4 autofinantate 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17787/03.12.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.12.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.12.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 17672/03.12.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire, amenajări exterioare în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5

Prin cererea nr.4547 din 26.03.2018, numiții M. V. și soția M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca, au solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării unui PUZ pentru Construire trei blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E+M, împrejmuire și amenajări exterioare în municipiul Gherla str.Hășdății nr.5.

Petenții potrivit extrasului CF nr.55301 cu nr. cadastral 55301 sunt proprietari tabulari asupra imobilului situat în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 48/4547 din 17.04.2018.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință (UTR) 10, în subzona de locuințe unifamiliale Lmsv și zona căi ferate industriale c.c.f.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUZ, au parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de  Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5, unde s-a descris toate demersurile, dezbaterile și notificările privind dezacordul cetățenilor de pe str.Hășdății cu privire la aprobarea acestui obiectiv.

Atfel, fiind parcurse cele două etape de consultare, beneficiarii au trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședințele CTUAT din data de 06.12.2019 și 20.12.2019, la care au fost prezenți și o parte din contestatarii de pe str.Hășdății, unde s-a prezentat plângerea prealabilă depusă la Consiliul Județean Cluj referitoare la avizul arhitectului șef al județului și dezacordul cetățenilor din zona de locuințe cuprinsă pentru studiu în avizul de oportunitate.

În urma dezbaterilor în aceste ședințe din 06.12.2019, respectiv 20.12.2019, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a propus eliberarea avizului favorabil și dezbaterea într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Prin prezenta documentație se propune construirea a 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire, amenajări exterioare pe terenul cu nr. cadastral 55301 în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5, cât și accese pietonal și auto, spații verzi, loc de joacă pentru copii, spațiu destinat colectării deșeurilor și parcări necesare numărului de apartamente propuse a se realiza.

Suprafața construită a celor 3 blocuri va fi de 652,05 mp, iar cea desfășurată de 2608,20 mp.

Accesul pietonal pe proprietate se va realiza din str.Hășdății, iar accesul auto se va realiza din drumul propus, drum ce se va realiza pe terenul beneficiarilor prin schimbarea funcțiunii din c.c.f. în c.c.r. pe care se va intra din str.Hășdății.

Drumul propus va avea circulație în ambele sensuri, cu lățimea minimă de 6,00 m, cu câte o bandă pe sens.

Se propune realizarea a 30 de apartamente, 18 spații de parcare la demisolul blocurilor și 13 spații de parcare exterioare.

Procent de ocupare a terenului max. (POTmax) = 40 % și un Coeficient de utilizare max. propus (CUTmax) = 1,20.

Distanțele minime față de limitele de proprietate sunt 2,60 m la N-V (strada Hășdății), 14,55 m la N-E (HETECH TREND SRL), 14,40 m la S-E (DACHIM SRL) și 12,40 m la S-V.

Înălțimea maximă la cornișă Hmax. cornișă = 10,00 m, măsurată de la cota superioară a trotuarului clădirii până la cornișă.

Racordarea la utilități se va face la cele existente în zonă conform soluțiilor date prin studiile de fundamentare întocmite și atașate la documentația de urbanism.

Având în vedere sentința Tribunalului Cluj nr. 1756/16.06.2021, respectiv Decizia Curții de Apel Cluj nr. 1118/2021 pronunțate în dosarul 3607/117/2020 prin care Consiliul Local al Municipiului Gherla a fost obligat să adopte o hotărâre motivată cu privire la  Planul de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5,

Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 48/4547 din 17.04.2018 prin care s-a solicitat avize și studii de fundamentare pe care beneficiarul le-a obținut și depus în termen legal, documente care fundamentează și justifică PUZ,

Conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, art. 4 alin.5) valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, situație în care aplicabilitatea acestui text de lege este incidntă și în cazul avizelor și documentelor obținute de către beneficiar și a căror valabilitate a expirat,

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E și Regulamentul Local de Urbanism aferent în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5.

                                                                                                   Întocmit,

                                                                                                         Primar,

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17786/123/03.12.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 17672 din 03.12.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.47 și art.56 alin.1, alin.4  din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere sentința Tribunalului Cluj nr. 1756/16.06.2021, respectiv Decizia Curții de Apel Cluj nr. 1118/2021 pronunțate în dosarul 3607/117/2020 prin care Consiliul Local al Municipiului Gherla a fost obligat să adopte o hotărâre motivată cu privire la  Planul de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5,

Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 48/4547 din 17.04.2018 prin care s-a solicitat avize și studii de fundamentare pe care beneficiarul le-a obținut și depus în termen legal, documente care fundamentează și justifică PUZ,

Conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, art. 4 alin.5) valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, situație în care aplicabilitatea acestui text de lege este incidentă și în cazul avizelor și documentelor obținute de către beneficiar și a căror valabilitate a expirat,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru Construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, conform proiectului întocmit de SC CIULEI PROIECT SRL cu sediul în municipiul Gherla, str. Bobîlna nr.57/7, coordonator RUR arhitect S. M. C., beneficiari M. V. și M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14426/29.09.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acordare

a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, pentru cuplurile gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, pentru cuplurile gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.09.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

NR. 14038/22.09.2021

REFERAT

La proiectul de hotarare privind acordarea  „Diplomei de Aur”si a unui premiu financiar de 500 lei cuplurilor Gherlene care au implinit 50 de ani de casatorie neintrerupta

          In viata fiecaruia dintre noi exista evenimente speciale, de bucurie, pe care le impartasim cu prietenii, familia si nu numai, evenimente cum ar fi, nastere, majorat, casatorie etc. Implinirea a 50 ani de casatorie neintrerupta este de asemenea un eveniment deosebit care merita sarbatorit cum se cuvine. Sunt din pacate destul de rare situatiile cand sotii ating aceasta varsta de casatorie neintrerupta. Autoritatile publice nu ar trebui sa lase ca aceste evenimente sa treaca fara a le acorda atentia cuvenita.

In consecinta dorim sa aratam celor care au ajuns la aceasta varsta ca suntem alaturi de ei si le recunoastem meritele. In anii anteriori acest evreniment era marcat prin oferirea unui cokteil cultural artistic acestor cupluri. Datorita situatiei sanitare actuale acest lucru este aproape imposibil de realizat, prin urmare consideram oportun acordarea acestor cupluri a unei „Diplome de Aur” si a unui premiu financiar de 500 lei / cuplu.

Consideram ca este un gest de demnitate si un exemplu pentru generatiile viitoare, un act de recunostinta pentru cei care au fost devotati familiei pentru un jumatate de secol.

          In anexa la prezenta hotarare este prezentat regulamentul de acordare a „Diplomei de Aur” si a unui premiu financiar de 500 lei cuplurilor Gherlene care au implinit 50 de ani de casatorie neintrerupta

Avand in vedere cele de mai sus propun spre dezbatere si aprobare acest proiect de hotarare.

PRIMAR

-----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14425/90/29.09.2021

PROIECT DE HOTARARE

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, pentru cuplurile gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

          Luand in dezbatere proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, cuplurilor gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr.14038/22.09.2021, al primarului municipiului Gherla, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr 14044/22.09.2021, al Direcției Economice.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Reținând prevederile art. 258 alin. (3) din Codul Civil şi ale art. 4 alin. (3) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129 alin. (14), 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local al municipiului Gherla întrunit în şedinţă ordinară,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă Regulamentul de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de câte 500 de lei, cuplurilor gherlene care au împlinit 50 ani de căsătorie neîntreruptă, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Economică, şi Serviciul de Stare civilă.

                                                                     PRIMAR

                                                                                                                      AVIZEAZĂ

                                                                                                            SECRETAR GENERAL

ANEXA LA PROIECT NUNTA DE AUR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17108/18.11.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.11.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.11.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D.C.M.

---------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr . 17009/17.11.2021

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Avand in vedere executia bugetara de pana la 15.11.2021 si analizand necesarul de cheltuieli pana la sfarsitul anului se impune o rectificare de buget pentru acoperirea necesarului de fonduri la unele capitole prin alocari de la alte capitole unde se inregistreaza sume excedentare.

Veniturile bugetului local se suplimenteaza cu 20 mii reprezentand sume din impozit din transferuri imobiliare si alte impozite incasate in plus fata de prevederile anuale. De asemenea s-au diminuat varsamintele din sectiunea de functionare pentru sectiunea de dezvoltare cu 967 mii lei.Toate acestea sunt prezentate detaliat in anexa1.

La partea de cheltuieliau fost operate urmatoarele modificari:

  • S-au diminuat pe total cheltuielile de personal cu 228 mii lei
  • S-au diminuat cu 30 mii lei sumele reprezentand contributii pentru persoanele cu handicap
  • 25 mii lei au fost diminuati de la bunuri si servicii (de la Casa de Cultura 20 mii si Muzeu 5 mii)
  • S-au suplimentat sumele la bunuri si servicii cu 1270 mii lei astfel:
  • 350 mii autoritati executive
  • 70 mii lei alte actiuni culturale(diploma de aur, pom de iarna)
  • 200 mii lei –intretinere  zone verzi
  • 100 mii lei salubritate
  • 550 mii lei reparatii strazi

Aceste alocari de sume sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor previzionate la aceste capitole pana la sfarsitul anului bugetar si sunt detaliate in anexa nr. 2.

Lista de investitii este prexentata in anexa nr. 3 si sufara unele modificari in ceea priveste retragerea sumei de 967 mii lei prin diminuarea sumelor alocate unor obiective care nu vor putea fi finalizate in acest an bugetar.

Bugetul activitatilor autofinantate nu sufera modificari si este prezentat in anexa nr. 4.

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local si bugetului activitatilor autofinantale conform anexelor prezentate.

PRIMAR

------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17107/116/18.11.2021

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

Avand in vedere  referatul nr.17009/17.11.2021 privind aprobarea rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021 si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 17073/18.11.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri  înregistrează  suma de  64 470,51 mii lei, iar  la  partea  de  cheltuieli  suma  de   69 659,5 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 36 310,36 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 33 349,14 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 23 202,36 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 23 353,11   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

 anexa 1 venituri 2021
 anexa 2 cheltuieli 2021

 anexa 3 lista investiti 2021
 anexa 4 lista investiti 2021
                                                                                                                                                                                                                                                                               .anexa 4 lista investiti 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17100/18.11.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr.1, anexei nr.2, anexei nr.3 și a anexei nr.6 din HCL.nr.17/28.01.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr.1, anexei nr.2, anexei nr.3 și a anexei nr.6 din HCL.nr.17/28.01.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.11.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.11.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-------------------
 
ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ                                                                                           

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                       

NR. 17064 din 18.11.2021

REFERAT

Privind modificarea anexei nr.1,anexei nr.2,anexei nr.3 si a anexei nr.6 din HCL nr.17/28.01.2021

La nivelul Municipiului Gherla, există 2 imobile cu unități locative care cad sub incidența dispozițiilor legii 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. Imobilele respective au fost construite de către Statul Român prin Agenția Națională pentru Locuințe pe terenul pus la dispoziție de către Municipiului Gherla.

Ulterior realizării imobilelor acestea au fost predate în vederea administrării către autoritățile locale care au procedat la închirierea unităților locative cu respectarea dispozițiilor legii 152/1998.

Potrivit art. 10 din legea 152/1998, locuințele destinate închirierii din blocurile ANL se pot vinde titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora și cu îndeplinirea unor condiții cumulative stabilite în același text de lege.

Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale de punere în vânzare, prin dispoziția nr. 837/2019 s-a stabilit o comisie care a întocmit un proiect de regulament de vânzare a locuințelor de tip ANL, proiecte ale contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor precum și actele necesare pentru a justifica cererea de vânzare-cumpărare.

Regulamentul propus conține condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, modalitățile de vânzare (vânzare în rate sau vânzare cu plata integrală), modalitățile de plată, actele necesare comisiei pentru aprecierea temeiniciei solicitării de cumpărare precum și proiectele a două modele de contracte de vânzare-cumpărare: vânzare în rate și vânzare cu plata integrală.

Ulterior adoptării HCL-ului nr.17/28.01.2021, Legea nr.152/1998 a fost modificată prin OUG nr.55/24.06.2021, ordonanță care schimbă în totalitate modul de stabilire a prețului de vânzarea a apartamentelor, drept urmare este nevoie a se modifica anexa 1,anexa 2,anexa 3 si anexa 6 din HCL-ul de mai sus.

De asemenea prin HG.nr.1174/28.10.2021 s-a modificat și completat Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii 152/1998, aprobate prin HG.nr.962/2001, act care de asemenea modifică substanțial prevederile de până acum.

Dispozițiile legale prevăd că soluționarea cererii de vânzare-cumpărare trebuie să aibă loc în termen de 90 de zile de la înregistrare.

Oportunitatea prezentului proiect de hotărâre e dată de faptul că există un număr mare de chiriași care și-au manifestat intenția de a cumpăra spațiile locative, iar văzând actele de mai sus care modifică cele anterioare, este nevoie de a adapta în actele adoptate anterior modificările legale impuse de actele normative noi.

Legalitatea proiectului de hotărâre rezultă din faptul că acesta cât și regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL și noile modelele de contract au fost întocmite cu respectarea prevederilor legii 152/1998 modificată și completata de OUG nr.55/2021, iar temeinicia acestuia e dată de faptul că este fundamentat de regulamentul și modelele de contracte de vânzare-cumpărare anexate. 

 Primar

CONSILIER SUPERIOR      D. C.M.

----------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 17099/115/18.11.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.           DIN     

Privind modificarea anexei nr.1,anexei nr.2,anexei nr.3 și a anexei nr.6 din HCL.nr.17/28.01.2021

Examinând referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla cu nr. 17064 din 18.11.2021.

Văzând Raportul de specialitate cu nr. 17065 din 18.11.2021 întocmit de Direcția de Administrație Publică Locală, și Raportul de specialitate cu nr. 17088 din 18.11.2021 întocmit de Biroul Juridic;

Având în vedere avizul comisiei de specialitate al Consiliului Local;

Ținând seama de dispozițiile art. 10 din legea 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

În temeiul art. 129, alin(1), alin(2) lit. c), alin(6) lit b), alin(14) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019  privind Codul administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru, adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE:

Art.1. Se aprobă modificarea anexei nr.1,anexei nr.2,anexei nr.3 din HCL nr.17/28.01.2021.

            La data adoptării prezentei hotărâri anexele nr. 1, 2 și 3 din HCL nr.17/28.01.2021 își încetează valabilitatea.

Art. 2. Articolul 5 va avea următorul conținut: ”Se aprobă lista cu prețurile de vânzare-cumpărare a apartamentelor cuprinse în anexa nr.6 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local. Prețurile de vânzare aprobate vor diferi în funcție de data vânzării.”

            La data adoptării prezentei hotărâri anexa nr. 6 din HCL nr.17/28.01.2021 își încetează valabilitatea.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică Primarului, Instituției Prefectului Județului Cluj, Comisiei de vânzare a locuințelor de tip ANL din cadrul Primăriei Municipiului Gherla, BCPI Gherla pentru ducerea la îndeplinire.

INIȚIATOR

                                                                        PRIMAR

                                                                                                                             AVIZEAZĂ

                                                                                                             SECRETAR GENERAL UAT

 Regulament vanzare blocuri anl varianta noiembrie 2021

 MODEL CONTRACT ANL anexa 2

 MODEL CONTRACT ANL anexa 3docx

 Anexa 6 vanzare ANL noiembrie 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16991/17.11.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu F.N.

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.11.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.11.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 16578/09.11.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu F.N.

Prin cererea nr. 13019 din 16.09.2020,  numitul E. R.-C. domiciliat în municipiul Gherla, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUD și întocmirea documentației pentru obținerea autorizației de construire, casă familială,  împrejmuire și utilități în municipiul Gherla str. George Enescu F.N.

Potrivit extrasului CF nr. 55836 cu nr. cadastral 55836 proprietar tabular asupra imobilului din municipiul Gherla str. George Enescu F.N. este E. R.-C..

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 138/13019 din 01.10.2020.

Menționez că petenții pe parcursul derulării întocmirii documentației au înstrăinat imobilul din municipiul Gherla str. George Enescu F.N. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 379/22.10.2020, astfel încât noii proprietari tabulari conform extrasului CF nr. 55836 cu nr. cadastral 55836 sunt U. I.-D. și soția U. D.-C., bun comun.

Potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.13 în subzona de locuințe familiale.

Noii beneficiari ai lucrării au parcurs etapa specifică documentației PUD aprobată prin Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu F.N.

Astfel fiind parcursă etapa prezentată de regulament, beneficiarii au trimis documentațiile pe circuitul de avizare, după care au depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 28.10.2021 unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea construirii unei locuințe familiale cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla str. George Enescu F.N.

Pe terenul în suprafață de 867 mp se va executa o casă familială cu regim de înălțime P+1E, în suprafață construită propusă de 136,85 mp în suprafață desfășurată propusă de 249,60 mp.

Construcția în cadrul parcelei se va amplasa la o distanță de 27,48 m față de limita cu vecina R. A., 4,00m față de V. V., 2,00 m  față de limita de proprietate cu S. D. (are declarație notarială) și 1,00 m față de limita de proprietate a imobilului cu nr. cadastral 55959 ( are declarație notarială).

Racordurile la utilități se vor face la cele existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se vor face prin intermediul unui drum interior din str. George Enescu.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla str. George Enescu F.N.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

       --------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16990/113/17.11.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu F.N.

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu F.N., proiect din inițiativa primarului,

Examinând referatul cu nr. 16578 din 09.11.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În temeiul dispozițiilor art. 25, alin.1, art.48 alin.1, 2 și art.56, alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129, alin.2, lit.c, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu F.N. conform  proiectului întocmit de SC Linie Punct  SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, coordonator RUR  arhitect C.-I. M., beneficiari U. I.-D. și U. D.-C., domiciliați în municipiul Gherla.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                             SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16997/17.11.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.11.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.11.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 16579/09.11.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

Prin cererea nr. 3750 din 12.03.2021, numiții C. F.-E. și L. A.-L. domiciliați în municipiul Gherla, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUD și întocmirea documentației pentru obținerea autorizației de construire, casă familială,  împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

Potrivit extrasului CF nr. 55982 cu nr. cadastral 55982 proprietari tabulari asupra imobilului din municipiul Gherla localitatea Băița F.N. sunt C. F.-E. și L. A.-L..

 Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 55/3750  din 01.04.2021.

Potrivit Planului Urbanistic General al localității Băița imobilul în cauză se află situat în intravilan în UTR 1 Băița, în zona de locuințe familiale.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUD, au parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local , referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă unifamilială parter, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

Astfel fiind parcursă etapa, prevăzută de regulament, beneficiarul a trimis documentațiile pe circuitul de avizare , după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 28.10.2021 unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea construirii unei locuințe familiale cu regim de înălțime parter, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

Pe terenul în suprafață de 720 mp se va executa o casă familială parter, în suprafață construită de 170,73 mp.

Construcția în cadrul parcelei se va amplasa în cadrul parcelei la 12,68 m respectiv 12,73 m față de limita de proprietate cu lotul 1 nr. cadastral 55981, 6,42 m față de limita de proprietate cu M. I., 7,00 m respectiv 7,30 m față de limita de proprietate cu C. M., 2,00 m față de limita de proprietate a imobilului cu nr. cadastral 51471 (declarație notarială).

Racordurile la utilități se vor face la cele existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se va face din drumul existent, printr-o parcelă cu destinația de drum.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                Primar,

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16996/114/17.11.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea Băița F.N.

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea Băița F.N., proiect din inițiativa primarului,

Examinând referatul cu nr. 16579 din 09.11.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În temeiul dispozițiilor art. 25, alin.1, art.48 alin.1, 2 și art.56, alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129, alin.2 lit.c, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta,

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea Băița F.N., conform proiectului întocmit de SC LINIE PUNCT  SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, coordonator RUR  arhitect C. I. M., beneficiari C. F.-E. și L. A.-L..

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                             SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17163/19.11.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședințele din 02.12.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședințele din 02.12.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.11.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.11.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D.C.M.

------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17158/19.11.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședințele din 02.12.2021

Prin adresa cu nr. 49760/16.11.2021 Compania de Apă Someș SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 02.12.2021 și convocatorul ședinței extraordinare din data de 02.12.2021, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinele de zi comunicate apreciem că se impune mandatarea domnului consilier M. M. – M. în vederea votării pentru la punctul de pe ordinele de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședințele din 02.12.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

-----------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 17162/118/19.11.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședințele din 02.12.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședințele din 02.12.2021;

Examinând referatul  nr. 17158/19.11.2021  întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196, alin. 1, litera a)  din Ordonanța de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul M. M. – M., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA la ședința ordinară din data de 02.12.2021, ora 13.00, în sensul de a vota pentru la punctul înscris pe ordinea de zi.

Se mandatează domnul M. M. – M., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA la ședința extraordinară din data de 02.12.2021, ora 14.00, în sensul de a vota pentru la punctul înscris pe ordinea de zi.

Art. 2   Compania de Apă Someș SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. M. M. – M.  și  Compania de Apă Someș SA.  

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17131/19.11.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 26.11.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 26.11.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.11.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.11.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17124/19.11.2021 

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA  în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 26.11.2021

Prin adresa cu nr. 2598/22.10.2021 și adresa cu nr. 2822/18.11.2021 a comunicat Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 26.11.2021, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier B. A.-E.  în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA  în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 26.11.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

---------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 17129/117/19.11.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 26.11.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 26.11.2021;

Examinând referatul  nr. 17124/19.11.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codului Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul  B. A.-E., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Societății  TETAROM SA  din data de 26.11.2021, în sensul de a vota pentru punctele  înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2 Societatea TETAROM SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. B. A.-E. și  Societatea TETAROM SA.

                                                                  INIȚIATOR

                                                                          PRIMAR

                                                                                                                                                      AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14445/29.09.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.09.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 13977 DIN 21.09.2021

REFERAT

privind aprobarea vânzării imobilului aflat in domeniul privat al

 Municipiul Gherla Sat Băița fn, înscris in CF 55896 Gherla,

cuprinzând teren in suprafața de 2170 mp si construcție in suprafața de 144 mp

Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Băita fn, Jud. Cluj, înscris in CF 55896 Gherla, format din clădire in suprafața măsurată de 144 mp cu numărul de inventar 1695, având destinația de magazie si cu valoarea de inventar 67935 lei, situata pe terenul in suprafața măsurată de 2170 mp, aflat la poziția 6 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 87884 lei.    Clădirea imobilului este neutilizata de o lunga perioada de timp si într-o stare de degradare avansata, împrejmuit intre imobile cu proprietăți private, având acces la proprietate dintr-un drum lateral sătesc neutilizabil in prezent.

Municipiul Gherla nu a utilizat sub nici o forma imobilul si nu a găsit o destinație de utilitate publica, fiind scos, într-o primă etapă, la închiriere la începutul anului 2021 si nefiind depusă nici o oferta de închiriere. Neinvestirea urgentă in clădirea imobilului precum și in refacerea accesului  o face neutilizabilă.

            Plecând de la acest referat propun întocmirea unei hotărâri de aprobare a vânzării imobilului conform legislației in vigoare urmând sa fie supusa aprobării Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Temeiul legal ce are la baza propunerea de vânzare este Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362, Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 Codul administrativ, actualizată si care va fi baza de funcționare a comisiei de vânzare numita ulterior prin dispoziția executivului.

            In temeiul celor prezentate anterior referitoare la situația de fapt a imobilului din Sat Băita fn identificat in CF 55896 Gherla precum si reglementarilor legislative in vigoare mai sus enumerate, va propun aprobarea vânzării prin licitație publica a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, format din construcție in suprafața de 144 mp si teren in suprafața de 2170 mp.

INITIATOR:

Primarul Municipiului Gherla

---------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14443/91/29.09.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al

 Municipiului Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla,

cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea vânzării imobilului aflat in domeniul privat al Municipiul Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp;

            Examinând referatul întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

            Studiind raportul de specialitate al executivului;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362,  Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 actualizata;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1 Se aproba vânzarea imobilului aflat in domeniul privat al Municipiul Gherla Sat Baita fn, înscris in CF 55896 Gherla, cuprinzând teren in suprafața de 2170 mp si constructie in suprafața de 144 mp in conformitate cu legislația in vigoare.

            Art. 2 Comisia de vânzare a imobilului va fi stabilita prin dispoziția Primarului Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuternicește Autoritatea Executiva a Municipiului Gherla.

      INITIATOR                                                                        AVIZEAZA

         PRIMAR                                                                  SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14450/29.09.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.09.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 13978 DIN 21.09.2021

REFERAT

privind aprobarea vânzării imobilului aflat in domeniul privat al

 Municipiul Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris in CF 55853 Gherla,

cuprinzând teren in suprafața de 450 mp si construcție in suprafața de 165 mp

Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Hășdate, nr. 11, Jud. Cluj, înscris in CF 55853 Gherla, format din clădire in suprafața măsurată de 165 mp cu numărul de inventar 121810, având destinația anexa gospodărească si cu valoarea de inventar 33897 lei, situata pe terenul in suprafața măsurată de 450 mp, aflat la poziția 26 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 13267 lei.  Clădirea imobilului este neutilizată de o lungă perioadă de timp si într-o stare de degradare avansată, împrejmuit intre imobile cu proprietăți private, având acces la proprietate din strada principală.

Municipiul Gherla nu a utilizat sub nici o forma imobilul si nu a găsit o destinație de utilitate publica, fiind scos, într-o primă etapă, la licitație pentru închiriere, la începutul anului 2021 si fiind închiriat imobilul. Chiriașul nu poate investi semnificativ in clădire fiind proprietatea Municipiului Gherla, neinvestirea urgentă in clădirea imobilului o face neutilizabilă intra-un timp foarte scurt.

            Plecând de la acest referat si ținând cont de interesul arătat de chiriaș de a cumpăra imobilul si a investii in consolidarea lui, propun întocmirea unei hotărâri de aprobare a vânzării imobilului conform legislației in vigoare urmând sa fie supusa aprobării Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Temeiul legal ce are la baza propunerea de vânzare este Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362, Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 Codul administrativ, actualizată si care va fi baza de funcționare a comisiei de vânzare numita ulterior prin dispoziția executivului.

            In temeiul celor prezentate anterior referitoare la situația de fapt a imobilului din Sat Hășdate, nr. 11, identificat in CF 55853 Gherla precum si reglementarilor legislative in vigoare mai sus enumerate, va propun aprobarea vânzării prin licitație publica a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, format din construcție in suprafața de 165 mp si teren in suprafața de 450 mp.

INITIATOR:

Primarul Municipiului Gherla

--------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

14449/92/29.09.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al

 Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla,

cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp;

            Examinând referatul întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

            Studiind raportul de specialitate al executivului;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362,  Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 actualizata;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1 Se aproba vânzarea imobilului aflat in domeniul privat al Municipiul Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris in CF 55853 Gherla, cuprinzând teren in suprafața de 450 mp si construcție in suprafața de 165 mp in conformitate cu legislația in vigoare.

NR. 16572/09.11.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului consiliului local în comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului consiliului local în comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 09.11.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 09.11.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR.  16566 / 09.11.2021

REFERAT

Privind desemnarea reprezentantului consiliului local în comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ

Prin adresa cu nr. 16213 / 20.11.2021  Inspectoratul Școlar Cluj solicit Municipiului Gherla să desemneze un reprezentant al consiliului local în comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ.

Potrivit art. 129 alin. 7 lit. a  din OUG 57/2019 consiliul local are atribuții în ceea ce privește asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului de educație.

Urgenta constă în faptul că, concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, proba de interviu va avea loc în perioada 15.11.2021-08.12.2021, împrejurare în care se impune desemnarea reprezentantului consiliului local , pentru buna desfășurare a concursului.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind desemnarea reprezentantului consiliului local în comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ

  .

INIȚIATOR

PRIMAR

-----------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 16571/112/ 09.11.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind desemnarea reprezentantului consiliului local în comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind desemnarea  reprezentantului consiliului local în comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ.

   Examinând referatul  nr. 16566 / 09.11.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei de învățământ-cultură a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 5 din OME nr.4597/2021 și OME 5195/2021  ;

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.7 litera a,  și 196  alin.1 lit. a din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codului Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică extraordinară convocată de îndată , adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art.1  Se desemnează domnul/doamna _______________reprezentantul/reprezenta  consiliului local , ca membru în  comisia de evaluare a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în cadrul instituțiilor de învățământ.

Art.2  Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl./dna ______

Art.3 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Gherla, Instituției Prefectului – Județul Cluj și Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                                                      AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16398/04.11.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind stabilirea

impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 04.11.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

ROMÂNIA                                                                                           

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                         

NR 16359 din 04.11.2021

R EFERAT

privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2022

            Avand in vedere prevederile art. 490 si 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

          “ Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente.”

……………………………………………………………………………………….

                ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
  2. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
  3. Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor.
  4.  Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).

Rata inflatiei in anul 2020 a fost 2.6% conform site-ului oficial al  Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei,  deci se indexeaza sumele in cota fixa si procentuala cu 2.6%

Rata de schimb a monedei euro conform Jurnalului Oficial al Uniunii Europene a fost in 1 octombrie 2021 4.9470 lei, .

Vazand prevederile art. 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 59 din 23.iun.2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale :

“ Art. 1. -(1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc şi se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de până la 49 de bani inclusiv.”

Sumele indexate conform ratei inflatiei se rotunjesc la leu

Impozitele si taxele indexate sunt cuprinse in Titlurile I-XV din Anexa 1 la prezentul referat.

Conform art. 484,485,486,487 Consiliul Local poate stabili taxe speciale pentru pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii,respective  poate institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele asemenea precum si taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător

Aceste taxe sunt prevazute in TITLU XVI din Anexa 1 la prezentul referat

            Prin urmare

PROPUN

            Adoptarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2022 conform proiectului de Hotarare anexat.

PRIMAR

--------------------

ROMÂNIA                                                                           

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 16397/111/04.11.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

Privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2022

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2022, proiect iniţiat de autoritatea executivă ;

            Examinând referatul primarului nr. 16 359  din 04.11.2021

Având în vedere prevederile art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare

            Vazand Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Lega nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii republicată cu modificările şi completarile ulterioare şi a Legii 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare, HG nr, 293/10.03.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, si a Hotararii nr. 65 din 08.04.2021 a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Cluj

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera c)  si art. 139 alin 3 litera c) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

Consiliul Local al Municipiului Gherla intrunit in sedinta ordinara adopta prezenta           

HOTĂRÂRE :

            ART.1 Se aprobă impozitele şi taxele locale pentru anul 2022, conform Anexei nr. 1 si 2, care fac parte integranta din prezenta hotarare.

            ART.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                             AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

anexa1 IT 2022

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15779/22.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.09.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.09.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------

               ROMÂNIA

         JUDETUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

               GHERLA

NR. 15724 DIN 22.10.2021

REFERAT

privind execuţia bugetului local şi situaţiile financiare la data de

30 septembrie 2021

          La data de 30 septembrie 2021 la partea de venituri a fost realizată suma de 36.131.155 veniturile fiind incasate in proportie de 69,85% fata de prevederile trimestrului III 2021 in suma de 51.796.210 lei. Realizarile la partea de venituri la 30 septembrie 2021 adica suma de 36.131.155 lei sunt in proportie de 109,41% fata de incasarile in suma de 33.021.818 lei la data de 30 septembrie 2020.

Veniturile incasate la data de 30 septembrie 2021 sunt formate din:

  1. venituri proprii 22.264.496 lei
  2. sume defalcate din TVA 6.154.000 lei
  3. subventii de la bugetul de stat 845.837 lei
  4. sume din excedentul anului anterior 5.188.988 lei
  5. sume primite de UE 1.651.479 lei
  6. venituri din capital 23855 lei
  7. donatii si sponsorizari 2500 lei

Platile efectuate din  bugetului local la data de 30 septembrie 2021 sunt de 28.891.937 lei fiind in proportie de 116.41% fata de platile efectuate la data de 30 septembrie 2020 in suma de 24.818.926 lei. Contul de executie al bugetului local la plati efectuate la 30 septembrie 2021 defalcat pe capitole bugetare se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

5102

6984371

6,965,302

          19.069 

5402

337636

          337.636 

                 -   

6102

885423

          885.423 

                 -   

6502

3863292

2,341,570

     1.521.722 

6602

1784579

1,594,703

        189.876 

6702

2100775

2,055,506

       45.269   

6802

4277890

4.277.890

                 -   

7002

2672665

1,152,019

     1.520.646 

7402

2059533

2.059.533

                 -   

8002

592536

592536

                 -   

8402

3333237

1,321,332

        2.011.905 

TOTAL

28.891.937

23.583.450

     5.308487 

          Excedentul bugetului local la sfârşitul trimestrului III 2021 este de 7.239.218 lei.

La activităţile autofinanţate încasările realizate sunt în sumă de 15.513.601lei, iar plăţile efectuate sunt in  suma de 15.241.751 lei Contul de executie a institutiilor finantate din venituri proprii si subventii la partea de plati  se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

6510

240.045

240.045

6610

14.727.272

14,387,406

339.866

6710

20

20

7010

172.020

172.020

8710

102.394

102.394

TOTAL

15.241.751

14.901.885

339.866

In anexele 1,2,3, si 4 sunt prezentate veniturile si cheltuielile bugetului local si bugetului activitatilor autofinantate la 30.09.2021

            Situaţiile financiare la 30 septembrie 2021 au fost întocmite în conformitate cu Legea Contabilităţii nr.82/1991 republicată, Ordinul nr. 629/2009 si  ORDIN  Nr. 494/2021 din 12 aprilie 2021 privind transmiterea situaţiilor financiare trimestriale centralizate întocmite de instituţiile publice şi pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice

Politicile contabile aplicate in institutie sunt cele stabilite de Serviciul Financiar si inregistrate cu nr.1083 din 01.02.2012.

PRIMAR,

DRAGAN IONEL OVIDIU

--------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15778/105/22.10.2021

                                                       PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .10 .2021

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 30.09.2021

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.09.2021 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 15724/22.10.2021 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.09.2021 si vazand Raportul de specialitate nr. 15734/22.10.2021  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta

                                                             HOTARÂRE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie al  bugetului local la 30.09.2021 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 36 131 155.00lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  28 891 937lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al bugetului activităţilor autofinanţate la 30.09.2021,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 15 513 601.00lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de  15 241 751lei conform anexelor 3 si 4 la prezenta hotărîre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare ale Municipiului Gherla la 30.09.2021 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 30.09.2021;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR

                                                                                                                          AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

anexa 1 venituri buget local 30.09.2021 CONT

anexa 2 cheltuieli buget local 30.09.2021

anexa 3 venituri autof.30.09.2021

anexa 4 cheltuieli autof. 30.09.2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15799/22.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre hotărâre privind aprobarea organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

 DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 15781/22.10.2021

REFERAT

privind aprobarea  organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

Prin cererea cu nr. 11128/20.10.2021 și nota de fundamentare, SC ADP Gherla SA solicită promovarea unui proiect de hotărâre referitor la aprobarea organigramei și a Statului de funcții a societății .

Analizând Statutul Societății rezultă că potrivit art. 71 alin.1 lit. B , consiliul de administrație al societății aprobă organigrama după ce a obținut avizul favorabil al acționarului unic care este Municipiul Gherla.

Dimensionarea  și organizarea Statului de funcții și a organigramei a fost realizată de către SC ADP SA , ținând seama de necesitățile, specificul activității și obiectivele societății.

În aceste condiții supunem atenției Consiliului Local proiectul de hotărâre privind aprobarea  organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA.

PRIMAR

----------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15798/107/22.10.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA proiect din inițiativa autorității executive,

             Examinând referatul  Primarului Municipiului Gherla nr. 15781/22.10.2021 și Raportul de specialitate cu nr.  15782/22.10.2021 întocmit de Direcția RUNOS;

Având în vedere dispozițiile art.17.1 din Actul Constitutiv al SC ADP Gherla SA

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2),  lit. a), alin. 3 lit. C ), art. 196 alin.1 lit. a), din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA, întrunit în ședință de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE:

Art.1. Se avizează favorabil organigrama și Statul de funcții al  SC ADP Gherla SA  cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7 JUD. Cluj J12/112/1991 conform anexelor nr.1 și 2 care fac parte din prezenta hotărâre.

Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Consiliul de Administrație  a SC ADP Gherla SA.

            Art.3. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA .

 INITIATOR: PRIMAR                  Avizat, SECRETAR GENERAL UAT

 ANEXA LA HCL  PRIVIND ORGANIGRAMA ADP

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15807/22.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul ,, Lucrări tehnico-edilitare( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla - AMENAJARE DRUMURI

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul ,, Lucrări tehnico-edilitare( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla - AMENAJARE DRUMURI ”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15775/22.10.2021

REFERAT

privind aprobarea construirii  ,, Lucrări tehnico-edilitare( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla - AMENAJARE DRUMURI ”

            In urma evaluărilor făcute de executiv privind urbanizarea zonei cartierului de tineret din Municipiul Gherla, str. Hasdații in concordanta cu proiectele in derulare privind iluminatul stradal si extinderea rețelelor de apa / canal, pluviale in aceasta zona, propunem " Lucrări tehnico-edilitare (rețele electrice iluminat public si utilității, rețea de canalizare pluviala  si rețea stradala) in zona de locuințe pentru tineri str. Hasdații din municipiul Gherla –Amenajare drumuri”.

            Pentru a demara acest proiect am apelat la un specialist pentru proiectarea unei astfel de lucrări in cartierul tineretului din str. Hasdații rezultând un proiect si o valoare estimata de 5.311.944 lei cofinanțat din bugetul de stat cu suma de 4.777.085 lei si din bugetul local cu suma de 534.859 lei.

            Se dorește depunerea proiectului spre finanțare guvernamentala prin Programul National de Investiții Anghel Saligny aprobat prin Ordonanța de Urgenta nr. 95 /2021.

            Devizul general a fost întocmit conform standardelor de cost aprobate prin Ordinul Ministerului Dezvoltării nr. 1223 din 15.09.2021 care este anexa la referatul, raportul si proiectul de hotărâre depus la Consiliul Local Gherla.

            Având in vedere importanta lucrărilor referitoare la rețelele de ape pluviala in zona precizata anterior se impune de urgenta dezvoltarea unui astfel de proiect, căutarea surselor de finanțare si realizarea acestuia. Propunem astfel depunerea cererii de finanțare însoțita de devizul estimativ in Programul National de Investiții Anghel Saligny aprobat prin Ordonanța de Urgenta nr. 95 /2021 si elaborarea in acest sens a unei Hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

            Cerea de finanțare si devizul estimativ al lucrărilor de execuție pentru "LUCRĂRI TEHNICO-EDILITARE (REȚELE ELECTRICE ILUMINAT PUBLIC SI UTILITĂȚII, REȚEA DE CANALIZARE PLUVIALA SI REȚEA STRADALA) IN ZONA DE LOCUINȚE PENTRU TINERI STR. HASDAȚII DIN MUNICIPIUL GHERLA –AMENAJARE DRUMURI” vor fi anexe la proiectul de hotărâre.

INITIATOR:

Municipiul Gherla

Primar

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL  CLUJ

CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 15806/108/22.10.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR . ............/ 2021

privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul

 ,, Lucrări tehnico-edilitare( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla - AMENAJARE DRUMURI

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Avand in vedere:

  • Referatul de aprobare nr.  15775 din 22.10.2021 întocmit de către Primarul Municipiului Gherla din care reiese necesitatea și oportunitatea unei hotărâri privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul  ,, Lucrări tehnico-edilitare( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla - AMENAJARE DRUMURI ”
  • Raportul de specialitate cu nr. 15796 din 22.10.2021 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

-OUG nr.95/2021pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", cu modificările  și completările ulterioare;

- Ordin nr. 1333/2021 al Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții ,,Anghel Saligny, pentru categoriile de investitii prevazute la art.4 alin.(1) lit.a)-d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.95/2021.

 - Ordinul nr.1321 al Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) – c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiţii "Anghel Saligny";

  -  Art. 44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- Art.3  din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,  republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 În temeiul prevederilor conferite de  dispozitiile art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d), ale art.139 alin.(1) si alin.(3) lit.e) si ale art.196 alin.(1) lit.a), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,     

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă Cererea de finanțare  pentru obiectivul de investiții  ,, Lucrări tehnico-edilitare( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla - AMENAJARE DRUMURI ”în cadrul Programului National de Investiții ,,Anghel Saligny,, conform Anexei nr.1, la prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă Devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții  ,, Lucrări tehnico-edilitare( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla - AMENAJARE DRUMURI ”,  în cadrul Programului National de Investiții ,,Anghel Saligny,, conform Anexei nr.2, la prezenta hotărâre. 

Art.3. Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, prin compartimentele de specialitate.

Art.5. Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ cu modificările și completările ulterioare.

Art.6. Prezenta hotărâre se comunică la :   

- Institutiei Prefectului Judeţului Cluj ;

- Primarului Municipiului Gherla;

- Direcției economice;

- Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;

- Ministerului Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Administratiei;

- Instituţiilor şi persoanelor interesate, la solicitarea acestora ;

-Se va aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul și pe pagina de internet a primăriei Municipiului Gherla

INIȚIATOR,

PRIMAR

                                                                                                        AVIZEAZĂ,

                                                                                                    Secretar General UAT,

 Anexa nr. 1 Cerere de finanțare -  AMENAJARE DRUMURI

 Anexa nr. 2 Deviz general - AMENAJARE DRUMURI

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15810/22.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul

,, Lucrări tehnico-edilitare ( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla” -  CANALIZARE PLUVIALĂ”

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul

,, Lucrări tehnico-edilitare ( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla” -  CANALIZARE PLUVIALĂ”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15773/22.10.2021

REFERAT

privind aprobarea construirii "Lucrări tehnico-edilitare ( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială) și rețea stradală în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla-  CANALIZARE PLUVIALĂ”

            In urma evaluărilor făcute de executiv privind urbanizarea zonei cartierului de tineret din Municipiul Gherla, str. Hasdații in concordanta cu proiectele in derulare privind iluminatul stradal si extinderea rețelelor de apa / canal in aceasta zona, propunem realizarea unei rețele de canalizare pluviala care sa reducă considerabil pânza freatica din sol, sa direcționeze spre rețelele existente adiacente apele pluviale si sa pregătească infrastructura in vederea dezvoltării rețelei de străzi.

            Pentru a demara acest proiect am apelat la specialist pentru proiectarea unei astfel de rețele de ape pluviale in cartierul tineretului din str. Hasdații rezultând un proiect si o valoare estimata de 4.678.718 lei cofinanțat din bugetul de stat cu suma de 4.416.678 lei si din bugetul local cu suma de 262.040 lei.

            Se dorește depunerea proiectului spre finanțare guvernamentala prin Programul National de Investiții Anghel Saligny aprobat prin Ordonanța de Urgenta nr. 95 /2021.

            Devizul general a fost întocmit conform standardelor de cost aprobate prin Ordinul Ministerului Dezvoltării nr. 1223 din 15.09.2021 care este anexa la referatul, raportul si proiectul de hotărâre depus la Consiliul Local Gherla.

            Având in vedere importanta lucrărilor referitoare la rețelele de ape pluviala in zona precizata anterior se impune de urgenta dezvoltarea unui astfel de proiect, căutarea surselor de finanțare si realizarea acestuia. Propunem astfel depunerea cererii de finanțare însoțita de devizul estimativ in Programul National de Investiții Anghel Saligny aprobat prin Ordonanța de Urgenta nr. 95 /2021 si elaborarea in acest sens a unei Hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

            Cerea de finanțare si devizul estimativ al lucrărilor de execuție pentru "LUCRĂRI TEHNICO-EDILITARE ( REȚELE ELECTRICE ILUMINAT PUBLIC ȘI UTILITĂȚI, REȚEA DE CANALIZARE PLUVIALĂ) ȘI REȚEA STRADALĂ ÎN ZONA DE LOCUINȚE PENTRU TINERI STR. HĂȘDĂȚII DIN MUNICIPIUL GHERLA” -  CANALIZARE PLUVIALĂ vor fi anexe la proiectul de hotărâre.

INITIATOR:

Municipiul Gherla

Primar

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL  CLUJ

CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 15809/109/22.10.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR . ............/ 2021

privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul

,, Lucrări tehnico-edilitare ( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla” -  CANALIZARE PLUVIALĂ”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Avand in vedere:

  • Referatul de aprobare nr.  15773 din 22.10.2021 întocmit de către Primarul Municipiului Gherla din care reiese necesitatea și oportunitatea unei hotărâri privind aprobarea Cererii de finanțare și a Devizului general estimativ pentru obiectivul ,, Lucrări tehnico-edilitare ( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla” -  CANALIZARE PLUVIALĂ” ;
  • Raportul de specialitate cu nr. 15794 din 22.10.2021 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

-OUG nr.95/2021pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", cu modificările  și completările ulterioare;

- Ordin nr. 1333/2021 al Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții ,,Anghel Saligny, pentru categoriile de investitii prevazute la art.4 alin.(1) lit.a)-d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.95/2021.

 - Ordinul nr.1321 al Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) – c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiţii "Anghel Saligny";

  -  Art. 44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- Art.3  din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,  republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 În temeiul prevederilor conferite de  dispozitiile art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d), ale art.139 alin.(1) si alin.(3) lit.e) si ale art.196 alin.(1) lit.a), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,                                                   
                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă Cererea de finanțare  pentru obiectivul de investiții „Lucrări tehnico-edilitare ( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla” -  CANALIZARE PLUVIALĂ” în cadrul Programului National de Investiții ,,Anghel Saligny,, conform Anexei nr.1, la prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă Devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții „Lucrări tehnico-edilitare ( rețele electrice iluminat public și utilități, rețea de canalizare pluvială și rețea stradală) în zona de locuințe pentru tineri str. Hășdății din municipiul Gherla” -  CANALIZARE PLUVIALĂ”,  în cadrul Programului National de Investiții ,,Anghel Saligny,, conform Anexei nr.2, la prezenta hotărâre. 

Art.3. Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, prin compartimentele de specialitate.

Art.5. Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ cu modificările și completările ulterioare.

Art.6. Prezenta hotărâre se comunică la :   

- Institutiei Prefectului Judeţului Cluj ;

- Primarului Municipiului Gherla;

- Direcției economice;

- Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;

- Ministerului Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Administratiei;

- Instituţiilor şi persoanelor interesate, la solicitarea acestora ;

-Se va aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul și pe pagina de internet a primăriei Municipiului Gherla

INIȚIATOR,

PRIMAR

                                                                                                        AVIZEAZĂ,

                                                                                                    Secretar General UAT,

 Anexa nr. 1 Cerere de finanțare - CANALIZARE PLUVIALĂ

 Anexa nr. 2 Deviz general - canalizare

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15789/22.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea acordarii unui premiu aniversar la implinirea varstei de 106 ani, domnului R. I., veteran de razboi

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea acordarii unui premiu aniversar la implinirea varstei de 106 ani, domnului R. I., veteran de razboi

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr .15.772/22.10.2021

REFERAT

Privind aprobarea acordarii unui premiu aniversar la implinirea varstei de 106 ani, domnului R. I., veteran de razboi

            Obiectul prezentului proiect îl constituie aprobarea acordarii unui premiu aniversar in valoare de 1.000 lei, domnului R. I., veteran de razboi la implinirea varstei de 106 ani.

          Avand in vedere adresa nr.14016/22.09.2021 a Directiei pentru Calitatea Vietii Personalului – Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul si calitatea vietii personalului a Ministerului Apararii Nationale, anexata prezentului referat,   prin care, in conformitate cu dispozitiile Legii 44/1994 privind veteranii de razboi, ni se comunica ca pe raza municipiului Gherla domiciliaza domnul R. I., veteran de razboi care implineste 106 ani pe data de 28.10.2021, cu adresarea rugamintii de a acorda acestuia , in functie de resursele aflate la dispozitie , a unui premiu aniversar.

          Potrivit dispozitiilor legale prevazute de Art. 3 alin.(2) din Legea nr. 273/2006; Art. 108 – 110 din Legea 227/2015; Consiliul local are competenta de gestionare a bugetului, in functie de prioritatile pe care le apreciaza ca fiind importante . Deasemenea avem in vedere ca ziua de nastere a domnului R. I. coincide cu data sedintei ordinare a Consiliului Local, consideram ca este un moment oportun pentru a fi felicitat si a i se acorda un premiu aniversar.

          Tinand seama de respectul pe care trebuie sa-l aratam veteranilor de razboi pentru sacrificiul personal in timpul celui de-al doilea razboi mondial precum si de temeiurile legale mai sus aratate, propunem adoptarea Hotararii privind aprobarea acordarii unui premiu aniversar la implinirea varstei de 106 ani, domnului R. I., veteran de razboi in cuantum de 1.000 lei .

PRIMAR

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15788/106/22.10.2021

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din       2021

privind aprobarea acordarii unui premiu aniversar la implinirea varstei de 106 ani, domnului R. I., veteran de razboi

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea  acordarii unui premiu aniversar la implinirea varstei de 106 ani, domnului R. I., veteran de razboi, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla;

Avand in vedere  referatul nr. 15.772/22.10.2021 vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr.15777/22.10.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile Art. 3 alin.(2) din Legea nr. 273/2006; Art. 108 – 110 din Legea 227/2015 ; Art.87 alin.(5) din OUG  nr. 57/2019 .

          În temeiul art. 129 alin. (14) ; art. 196 al. 1 lit. a din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru ordinara adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1:   Se aprobă acordarea unui premiu aniversar in cuantum de 1.000 lei, la implinirea varstei de 106 ani, domnului R. I., veteran de razboi, domiciliat in Gherla.

  Art.2: Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza compartimentul buget contabilitate.

          Prezenta Hotarare se comunica Institutiei Prefectului Judetului Cluj, Primarului Municipiului Gherla, Compartimentului Buget Contabilitate din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si Domnului R. I..

                                                             PRIMAR

                                                                                                  AVIZEAZĂ

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15672/21.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15648/21.10.2021

REFERAT

Pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

Prin HCL nr. 92/2020 s-a stabilit componența comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete din cadrul consiliului local al municipiului Gherla.

In urma demisiei domnului consilier P. F. se impune completarea acestei comisii cu un alt consilier local.

In aceste condiții, pentru buna funcționare a  comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete din cadrul consiliului local al municipiului Gherla se impune alegerea unui alt consilier local care să facă parte din această comisie.

Față de acte împrejurări de fapt și de drept propun adoptarea proiectului de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020 privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete.

INITIATOR

PRIMAR

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15670/100/21.10.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

Pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

            Văzând referatul de aprobare nr. 15648/21.10.2021 și raportul de specialitate nr. 15649/21.10.2021 întocmit de către Secretarul General UAT;

            În temeiul prevederilor art. 124 alin. 1, 2 și 5, art. 196 alin.1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, a administrației publice locale;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E :

            Art.1 Se constituie Comisia de numărare și constatare a rezultatelor voturilor secrete exprimate în cadrul ședințelor Consiliului Local al Municipiului Gherla, care va avea următoarea componență :

            - M. L. – P. din partea PNL

            - _______________________________

            - B. V. din partea PSD

            - P. L.-Z. din partea USR - PLUS

            - B.-B. K.-E. din partea UDMR.

            Art.2 Mandatul comisiei coincide ca durată cu mandatul consiliului local și va avea ca atribuții numărarea voturilor secrete exprimate în cadrul ședințelor consiliului local, constatarea rezultatului votului cuprinsă într-un proces verbal și comunicarea acesteia în plenul ședinței.

            Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla și persoanelor nominalizate la art. 1.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                   AVIZEAZĂ

                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15678/21.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului

Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului

Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR.  15651 din 21.10.2021 

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la desemnarea reprezentantului Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene

Potrivit dispoziției art. 15 din Statutul Asociației GAL Plaiuri Someșene “ În cazul membrilor persoane juridice, organul de conducere al respectivei persoane juridice va desemna în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare o persoană care o va reprezenta în cadrul Asociației, respectiv va participa la ședințele organelor de conducere și administrare dacă este cazul”, iar potrivit articolului 30 fiecare membru are dreptul la un singur vot.

Municipiul Gherla este membru fondator al Asociației Gal Plaiuri Someșene iar potrivit dispozițiilor statutare are obligația de-a desemna o persoană în calitate de reprezentant în asociație, care va exercita în numele Municipiului Gherla drepturile și obligațiile cuprinse în statut având dreptul la un singur vot, votul constituind de fapt votul Municipiului Gherla.

Potrivit HCL nr. 95/13.11.2020  a fost desemnat ca reprezentant al Municipiului Gherla în cadrul asociației dl. C. N..

În aceste împrejurări, în vederea respectării dispozițiilor statutare propunem desemnarea unui reprezentant al Municipiului Gherla în cadrul asociației. Reprezentantul Municipiului Gherla va avea obligația de-a prezenta atât Consiliului local cât și primarului municipiului informări periodice cu privire la activitatea desfășurată în cadrul asociației, stadiul implementării proiectelor asociației, orice informare cu privire la activitatea asociației.

Având în vedere situația de fapt și de drept propun adoptarea proiectului de hotărâre referitor la desemnarea reprezentantului Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene.

INITIATOR

PRIMAR

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15677/101/21.10.2021

P R O I E C T  DE  HOTARÂRE

privind desemnarea reprezentantului

Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene

            Consiliul Local al Municipiului Gherla luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Municipiului Gherla în cadrul Asociației GAL Plaiuri Someșene.

            Având în vedere : referatul de aprobare cu nr. 15651 din 21.10.2021 întocmit de către Primarul Municipiului Gherla Drăgan Ionel – Ovidiu; raportul de specialitate nr. 15652 /21.10.2021 întocmit de către Secretarul General UAT R. M. din cadrul  aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla;

            Ținând seama de dispozițiile art. 15 și 30 din Statutul Asociației “Grupul de Acțiune Locală Plaiuri Someșene, în cadrul căreia Municipiul Gherla are calitatea de membru fondator precum și de dispozițiile Art. 129 alin. 2, lit. e și alin. 9, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

            În temeiul art. 196 , alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E :

            Art.1 Se desemnează ca și reprezentant în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală Plaiuri Someșene cu sediul în Gherla, str. Bobâlna, nr. 2, jud. Cluj a Municipiului Gherla, membrul fondator, dl. ...............

            Reprezentantul Municipiului Gherla va participa la toate ședințele de administrare și conducere a Asociației GAL Plaiuri Someșene, va exercita în numele și pentru Municipiul Gherla drepturile cuprinse în Statutul Asociației GAL Plaiuri Someșene având obligația de a reprezenta, atât consiliului local cât și primarului, informări periodice cu privire la activitatea desfășurată în cadrul asociației stadiul implementării proiectelor asociației, orice informații cu privire la activitatea asociației.

            Art.2 La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL  95/2020

            Art.3 Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla, Asociației GAL Plaiuri Someșene.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                   AVIZEAZĂ

                                                            SECRETAR GENERAL  UAT GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15698/21.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 16/2021, privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla, a Comisiei Locale

de Ordine Publică

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 16/2021, privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla, a Comisiei Locale

de Ordine Publică

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-----------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 15657 din 21.10.2021          

REFERAT DE APROBARE

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 155/2010, a poliției locale, la nivelul fiecărui municipiu, unde funcționează poliția locală, se organizează și funcționează Comisia Locală de Ordine Publică, organism cu rol consultativ. La nivelul municipiului Gherla s-a constituit Comisia Locală de Ordine Publică prin Hotărârea Consiliului Local Gherla nr. 16/28.01.2021.

Potrivit art. 28 alin. (2) din legea anterior menționată din componența Comisiei fac parte și 3 consilieri locali, desemnați de autoritatea deliberativă.

Având în vedere că mandatul unui consilier local, membru al Comisiei Locale de Ordine Publică, a încetat prin demisia acestuia, respectiv mandatul  domnului consilier local P. F., se impune desemnarea unui nou membru din cadrul Consiliului Local Gherla în Comisia Locală de Ordine Publică.

          Ținând cont de cele expuse este necesară adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local Gherla de modificare a H.C.L. nr. 16/2021, cu privire la componența Comisiei Locale de Ordine Publică a municipiului Gherla, astfel că propunem aprobării plenului Consiliului Local al municipiului Gherla proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 16/2021,  privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla,  a Comisiei Locale de Ordine Publică.

PRIMAR,

--------------------

          ROMÂNIA

     JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

   CONSILIUL LOCAL 

 Nr. 15697/102/21.10.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

pentru modificarea HCL nr. 16/2021,

 privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla,

 a Comisiei Locale de Ordine Publică

            Examinând proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 16/2021, privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla, a Comisiei Locale de Ordine Publică – proiect din inițiativa primarului;

Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Gherla, nr. 15657/21.10.2021;  raportul de specialitate al Serviciului Public de Poliție Locală din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla nr. 15671/21.10.2021, prin care se propune actualizarea componenței Comisiei Locale de Ordine Publică;

            În conformitate cu prevederile :

  • art. 28 și 29 din Legea nr.155/12.07.2010 a poliției locale, cu modificările și completările ulterioare;
  •  H.G.nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla. 

            În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi ale art. 166 alin. (2) lit. l) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru, adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E

            Art. 1. Se aprobă modificarea Art. 2 a H.C.L. nr. 16/28.01.2021, privind constituirea la nivelul municipiului Gherla a Comisiei Locale de Ordine Publică, care va avea următorul cuprins :

            „ Art. 2. Se aprobă componența Comisiei Locale de Ordine Publică, după cum urmează :

  • P. m. G. –   I. – O. D.
  • Ș. P. m. G. – c. ș. de p.  I. I.
  • Ș. P. L. G. – I. G.
  • S. G. al UAT G. – M. R.         
  • C. l. -  D. E.
  • C. l. -  B. L.
  • C. l. -  ............................................. ”

Art. 2. Primarul municipiului Gherla va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, prin Serviciul Public de Poliție Locală.

            Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor în drept prin grija secretarului municipiului Gherla.

INIȚIATOR                                                                                        AVIZAT

          PRIMAR                                                                          SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15446/19.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-------------------

ROMÂNIA                                                                                                   

JUDEȚUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15414/18.10.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Prin adresa cu nr. 2437/14.10.2021 Centrul Agro Transilvania Cluj SA  a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 15.11.2021, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier A. G. în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din  15.11.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 15444/95/19.10.2021  

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Examinând referatul  nr. 15414/18.10.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196, alin. 1, litera a)  din Ordonanța de Urgenta nr. 57/2019 privind Codului Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul A. G., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Societarii Centrul Agro Transilvania Cluj SA la ședința din data de 15.11.2021, în sensul de a vota pentru la punctele înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2  Centrul Agro Transilvania Cluj SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Centrul Agro Transilvania Cluj SA si dl. A. G..

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                                ROTAR MIHAI

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15460/19.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15456/19.10.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Prin adresa cu nr. 44490/14.10.2021 Compania de Apă Someș SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 15.11.2021, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier M. M. M. în vederea votării pentru la punctul de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

-------------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 15459/96/19.10.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.11.2021;

Examinând referatul  nr. 15456/19.10.2021  întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196, alin. 1, litera a)  din Ordonanța de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul M. M. – M., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA  la ședința din data de 15.11.2021, în sensul de a vota pentru la punctele înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2   Compania de Apă Someș SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. M. M. – M.  și  Compania de Apă Someș SA.  

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                                ROTAR MIHAI

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15710/21.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea majorării cheltuielilor neeligibile aferente proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”, finanțat prin POR 2014-2020

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea majorării cheltuielilor neeligibile aferente proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”, finanțat prin POR 2014-2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 15692/21.10.2021

REFERAT

privind aprobarea majorării cheltuielilor neeligibile aferente proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.1 Gherla”,

finanțat prin POR 2014-2020

Prin HCL nr. 44/24.05.2018 s-a aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici, faza SF- studiu de fezabilitate+ PT proiect tehnic pentru proiectul ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.1 Gherla”.

Urmare acesteia prin HCL nr.43/30.07.2020 s-a aprobat proiectul ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional  2014-2020, Axa prioritară 10, Prioritatea de investiții, Operațiunea 10.1, apelul de proiecte nr. POR/317/10/1 Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.

Prin HCL nr. 44/30.04.2020 s-a aprobat modificarea Anexei nr.1 la HCL nr.44/24.05.2018 cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza SF+PT pentru proiectul ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.1 Gherla”.

Valoarea totală a investiției este de 19.951.179,50 lei inclusiv TVA din care cheltuielile neeligibile sunt de 224.310,70 lei inclusiv TVA.

În urma ajustării  prețurilor la materiale potrivit Ordonanței nr.15/2021 și Ordinul 1336/2021 și a dispozițiilor de șantier, valoarea totală a investiției este de 22.713.010,35 lei (inclusiv TVA) din care cheltuieli neeligibile 2.986.141,55 lei (inclusiv TVA).

Față de acestea propun aprobarea majorării cheltuielilor neeligibile și implicit valoarea totală a obiectivului de investiție ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.1 Gherla” finanțat prin POR 2014-2020.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15709/103/21.10.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea majorării cheltuielilor neeligibile aferente proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”,

finanțat prin POR 2014-2020

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  aprobarea majorării cheltuielilor neeligibile aferente proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla” finanțat prin POR 2014-2020,  proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 15692 din 21.10.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art.2 din Ordonanța nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare,

În temeiul dispozițiilor Ordinului MDLPA nr.1336/21.09.2021 pentru aprobarea metodologiei privind ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții pentru contractele de achiziție publică de lucrări finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020,

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin.2 lit.b), alin.4 lit.d), alin.7 lit.g) lit.j) și art.139 alin.3 lit.e) privind Codul administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

            Art. 1   Se aprobă majorarea cheltuielilor neeligibile și implicit a valorii totale a obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.1 Gherla” de la valoarea 224.310,70 lei aferent sumei de 19.951.179,50 lei inclusiv TVA la valoarea de 2.986.141,55 lei aferent sumei de 22.713.010,35 lei inclusiv TVA.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin  Direcția economică și  Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului .

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15766/22.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului  local și bugetului activităților autofinantate pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului  local și bugetului activităților autofinantate pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr . 15744/22.10.2021

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Prin adresa nr.3244//11.10.2021 a Directiei Generale Regionala a Finantelor Publice Cluj,  pentru municipiul  Gherla au fost alocate 800 mii lei sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru plata cheltuielilor curente si de capital.

Veniturile bugetului local se suplimenteaza cu 194.91 mii sume primite de la DSP, 4.64 mii lei din impozit din transferuri imobiliare, 2.5 mii lei din donatii si sponsorizari si 3 mii lei incasati in plus la taxa firma. Toate acestea sunt prezentate detaliat in anexa1

La partea de cheltuieli sumele au fost repartizate astfel:

  • 400 mii lei  autoritati executive
  • 10 mii lei liceul Kemeny Zsigmond
  • 173.05 mii lei strazi
  • 260 mii lei salubritate
  • 122 mii lei spital
  • 40 mii lei cantina de ajutor social

Aceste modificari sunt detaliate in anexa nr. 2.

Lista de investitii este prexentata in anexa nr. 3 si sufara unele modificari in ceea ce priveste denumirea unor obiective care sa vina in concordanta cu denumirile din interventiile GAL Plaiuri Somesene precum si adaugarea unor obiective noi care nu au fost prinse si fac parte din interventiile GAL-ului de asemenea a fost adaugat obiectivul “Achizitie imobil Hasdatii” care este necesara pentru a putea intra cu drepturi depline pe terenul aferent acelor cladiri. Finantarea obiectivelor noi se asigura prin virari de credite bugetare de la obiectivul “Procurare containere de locuit” suma totala necesara fiind de 63 mii lei.

La activitatile autofinantate avem modificari la Spitalul municipal Gherla a carui venituri si cheltuieli se suplimenteaza cu 1052 mii lei din care 130 mii lei cheltuieli de capital, 122 mii lei transferuri de la bugetul local si 800 mii lei Subventii de la Fondul National unic de Asigurari de Sanatate.

Bugetul activitatilor autofinantate este prezentat in anexa nr. 4

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local si bugetului activitatilor autofinantale conform anexelor prezentate.

PRIMAR

-------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15765/104/22.10.2021

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

Avand in vedere  referatul nr.15744/22.10.2021 privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021 si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 15745/22.10.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Loca al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extaordinară de lucru

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri  înregistrează  suma de  64 450,51 mii lei, iar  la  partea  de  cheltuieli  suma  de   69 639,5 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 35 323,36 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 34 316,14 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 23 202,36 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 23 353,11   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

 anexa 1 venituri 2021 rectificare

 anexa 2 cheltuieli 2021 rectificare

 anexa 3 lista investiti 2021 rectificare

 anexa 4 autofinantate 2021 rectificare

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15480/19.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020  referitoare organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020  referitoare organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

********************************************

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  15412/18.10.2021

REFERAT

privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020  referitoare

organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

Prin HCL 94 /06.11.2020 s-a aprobat organizarea comisiilor locale al Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Componența comisiilor de specialitate este următoarea:

Comisia pentru amenajarea teritoriului și  urbanism : M. M. M., P. F., B. V., M. T., M. D.-C..

  -Comisia de învățământ, cultură, sport, sănătate, familie, social, protecție socială : B.-B. K.-E., C.-B. R., B. A.-E.,  P. R. A., S. C.. 

 -Comisia juridică și de disciplină :  M. L. – P., D. E., N. I., B. L., V. A.-I.. 

  -Comisia economică – financiară : M. M.-D., B.-B. K.-E., O. A., A. G., P. L.-Z..

Avand în vedere demisia domunului consilier local P. F. se impune modificarea componentei comisiei pentru amenajarea teritoriului și urbanism.

PRIMAR

******************************************

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15474/97/19.10.2021

 PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020  referitoare

organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

            Având în vedere propunerile privind organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii economico-sociale;

           Având în vedere referatul de aprobare nr. 15412/18.10.2021, precum și raportul de specialitate întocmit de către Secretarul General UAT Gherla cu nr. 15417/18.10.2021;

            Văzând prevederile cuprinse în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Gherla aprobat prin HCL nr. 67/2019, modificat prin HCL nr. 52/2020;

            În temeiul prevederilor art. 124; 196, alin. 1,lit. a din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ;

 Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta:

H O T Ă R Â R E :

            Art.1 Componența Comisia Pentru Amenajarea Teritoriului și Urbanism este următoarea :

M. M. M., _______________, B. V., M. T., M. D.-C..

Componența celorlalte comisii de specialitate rămân neschimbate. 

          Art.2  Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla precum și persoanelor nominalizate în prezenta hotărâre.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15514/19.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea virarilor de credite bugetare intre capitole bugetare si de la un program la altul

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea virarilor de credite bugetare

intre capitole bugetare si de la un program la altul

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

******************************************

DIRECTIA ECONOMICA

Nr.    15475/19.10.2021                                                                                                                                                              

REFERAT

privind aprobarea virarilor de credite bugetare intre capitole bugetare si de la un program la altul

          Tinand cont de prevederile art. 49 al. 4 din legea 273/2006 privind finantele publice locale:

Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un program la altul se aprobă de autorităţile deliberative, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

Tinand cont de adresa nr. 15313/15.10.2021 a Spitalului Municipal Gherla prin care solicita sprijin financiar pentru achizitionarea a 10 concentratoare de oxigen pentru pacientii internati in cadrul Compartimentului Boli Infectioase Covid-19 care sunt necesare in regim de urgenta avand in vedere cresterea accentuata a cazurilor pozitive la nivelul municipiului Gherla propun alocarea sumei de 80000 lei pentru aceasta achizitie. Suma va fi asigurata prin virare de credite bugetare de la capitolul 7050000710101 de la obiectivul ”PT+Executie capela Hasdate” -80000lei la capitolul 661006 la obiectivul “ Aparatura medicala” +80000lei

Cap. 7050000710101

-        PT+Executie capela Hasdate             -80000 lei

Cap. 661006

  • Aparatura medicala                         +80000 lei

PRIMAR

********************************************************

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15507/98/19.10.2021

PROIECT DE HOTARARE

                              HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea virarilor de credite bugetare intre capitole bugetare si de la un program la altul

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea  virarilor de credite bugetare intre capitole bugetare si de la un program la altul.

Avand in vedere  referatul nr. 15475/19.10.2021privind aprobarea  virarilor de credite bugetare intre capitole bugetare si de la un program la altul si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 15478/19.10.2021, văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art. 49 al.4 si al 7 al Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Loca al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinara convocata de indata

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă virarilor de credite bugetare intre capitole bugetare si de la un program la altul astfel:

Cap. 7050000710101

-        PT+Executie capela Hasdate             - 80000 lei

Cap. 661006

  • Aparatura medicala                               +80000 lei

Art.2:  Se aprobă modificarea bugetului local pe anul 2021 conform virarilor de credite aprobate.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza Directia Economica si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15533/19.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții “CNI” SA, a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip Construire creșă – mică din Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35A, jud. Cluj

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții “CNI” SA, a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip Construire creșă – mică din Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35A, jud. Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată.

                PRIMAR     

SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

******************************************

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 15516/19.10.2021                   

REFERAT

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții C.N.I.” S.A. a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip -  “Creșă mică” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj

Având în vedere solicitarea Companiei Naționale de Investiții de a elabora o serie de documente în vederea aprobării indicatorilo tehnico-economici pentru construirea unei creșe mici în municipiul Gherla str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj,

Propun:

Predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza unui protocol, a terenului în suprafață de 6675 mp, identificat potrivit Cărții Funciare nr. 50834, din Municipiul Gherla și 2977 mp identificat potrivit Cărții funciare nr. 53082 din Municipiul Gherla, libere de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către “C.N.I.” S.A a obiectivului de investiții Proiect tip -  “Creșă mică” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj.

Asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, jud. Cluj a cheltuielilor  pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.).

Asigurarea, în condițiile legii, a suprafețelor de teren necesare pentru depozitare și organizarea șantierului.

După predarea amplasamentului și al obiectivului realizat să se mențină destinația acestuia și să fie întreținut pe o perioadă de minim 15 ani.

Inițiator:

Primar

*******************************************************

 ROMANIA
  JUDEŢUL  CLUJ
CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA
NR. 15532/99/19.10.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR ............./ 2021

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - ,,Construire creșă mică”  din Municipiul Gherla str. Parcului nr. 35A, județul Cluj

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată, luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - ,,Construire creșă mică”  din Municipiul Gherla str. Parcului nr. 35A, județul Cluj, proiect inițiat de Primarul Municipiului Gherla,

Avand in vedere:

  • Expunerea de motive cuprinse în referatul nr. 15516 din 19.10.2021 a Primarului Municipiului Gherla;
  • Raportul de specialitate cu nr. 15519 din 19.10.2021 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;
  • Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

  • Ordonanței Guvernului nr 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A,
  • Ordinului M.D.L.P.A nr. 1207/26.08.2021 prin care a fost aprobată realizarea unei creșe în localitatea Gherla, conform Anexei nr.4,

În temeiul art. 129 , alin 6, lit a), alin 7, lit e), art. 139 alin 3 lit.e) și art. 196 alin.1 lit.a)   din  OUG nr.  57/2019 Codul administrativ,

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol,  a terenului  situat în Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A,  judeţul  Cluj,  aflat în proprietatea  Municipiului Gherla, în suprafaţă de 6675 mp,   identificat potrivit Cărții funciare nr. 50834 Gherla, nr. cadastral  50834, liber de orice sarcini și 2977 mp identificat potrivit Cărții funciare nr. 53082 cu nr. cadastral 53082, liber de sarcini în vederea realizării de către ,,CNI” SA a obiectivului de investiții Proiect tip - „Creșă mică”, din Municipiul Gherla, str. Parcului nr 35 A, judeţul  Cluj.”

Art.2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, județul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.);

Art.4. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului;

Art.5. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl intreţină pe o perioada de minim 15 ani.

Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul D. I.-O., în vederea semnării protocolului de predare – primire ce decurge din această Hotărâre.

Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică și se aduce la cunoștință publică, prin grija Secretarului General:

  • Primarului Municipiului Gherla;
  • Direcțiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;
  • Instituției Prefectului;
  • Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” SA.

INIȚIATOR, PRIMAR

                                                                                                        AVIZEAZĂ,  Secretar General UAT,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14794/06.10.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contravalorii

operațiunilor de depozitare temporară a deșeurilor la Cluj -Napoca

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contravalorii operațiunilor de depozitare temporară a deșeurilor la Cluj -Napoca

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.10.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.10.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

PRIMĂRIA

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        

Nr. 14743 din 05.10.2021                  

REFERAT

privind aprobarea contravaloriioperațiunilor de depozitare temporară a deșeurilor Cluj-Napoca

Urmare a cererii nr. 14659 din 04.10.2021 a SC ADP GHERLA SA pentru aprobarea contravalorii operațiunilor de transport și depozitare a deșeurilor municipale amestecate la  Cluj-Napoca de către ADP GHERLA SA și preluate de către REGIA AUTONOMĂ A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-NAPOCA.

SC ADP GHERLA SA solicită aprobarea plății contravalorii operațiunilor pentru depozitarea temporară a deșeurilor la Cluj-Napoca în suma de 257.36 lei/tona + TVA justificând aceasta prin solicitarea formulată de către REGIA AUTONOMĂ A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-NAPOCA.

Contravaloarea operațiunilor pentru depozitarea temporară a deșeurilor achitată de către ADP GHERLA SA a fost fundamentată și aprobată ca sumă în anul 2020.

Având aceasta în vedere tarifele prestate de către  SC ADP GHERLA SA rămân neschimbate așa cum au fost aprobate de către CONSILIUL LOCAL Gherla prin HCL nr. 9 din 10.02.2020.

            În conformitate cu art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1) lit. k) și art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 1011/2006 privind serviciile de salubrizare a localităților republicată.   

            Văzând art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera n) si s) si art. 139 alin 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ,

PROPUNEM

  Aprobarea plății sumei de 257.36 lei/tonă + TVA ce reprezintă contravaloarea operațiunilor de sortare, operare TMB (tratare mecanico-biologică)  RADP CLUJ-NAPOCA, transfer și depozitare a deșeurilor la CMID Cluj  

            Suma de 257.36 lei/tonă +TVA este cuprinsă în tarifele aferente serviciului de salubritate gestionat de către ADP GHERLA SA, tarife aprobate prin HCL nr. 9 din 10.02.2020.

PRIMAR

--------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14792/94/06.10.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.       DIN  

privind aprobarea contravalorii operațiunilor de depozitare temporară a deșeurilor la Cluj -Napoca
 
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea operațiunilor de depozitare temporara a deșeurilor la Cluj -Napoca – proiect din inițiativa primarului.

Urmare a cererii nr 14659 din 04.10.2021 a SC ADP GHERLA SA

Examinând referatul Primarului Municipiului Gherla nr. 14743 din 05.10.2021  

În conformitate cu art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1) lit. k) și art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 1011/2006 privind serviciile de salubrizare a localităților republicată.

În temeiul art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera n) si s) si art. 139 alin 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrative

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă  extraordinară de indata adoptă prezenta :

                                                  HOTĂRÂRE :

Art.1: Se aproba plata sumei de 257.36 lei/tona + TVA ce reprezinta contravaloarea operatiunilor de sortare, operare TMB (tratare mecanico-biologica)  RADP CLUJ-NAPOCA, tansfer si depozitare a deseurilor la CMID Cluj  

            Suma de 257.36 lei/tona +TVA este cuprinsa in tarifele aferente serviciului de salubritate gestionat de catre ADP GHERLA SA, tarife aprobate prin HCL nr 9 din 10.02.2020.

Art.2: Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează SC ADP GHERLA SA.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                    AVIZEAZA

                                                                   SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14426/29.09.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acordare

a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, pentru cuplurile gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, pentru cuplurile gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.09.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

---------------------

NR. 14038/22.09.2021

REFERAT

La proiectul de hotarare privind acordarea  „Diplomei de Aur”si a unui premiu financiar de 500 lei cuplurilor Gherlene care au implinit 50 de ani de casatorie neintrerupta

          In viata fiecaruia dintre noi exista evenimente speciale, de bucurie, pe care le impartasim cu prietenii, familia si nu numai, evenimente cum ar fi, nastere, majorat, casatorie etc. Implinirea a 50 ani de casatorie neintrerupta este de asemenea un eveniment deosebit care merita sarbatorit cum se cuvine. Sunt din pacate destul de rare situatiile cand sotii ating aceasta varsta de casatorie neintrerupta. Autoritatile publice nu ar trebui sa lase ca aceste evenimente sa treaca fara a le acorda atentia cuvenita.

In consecinta dorim sa aratam celor care au ajuns la aceasta varsta ca suntem alaturi de ei si le recunoastem meritele. In anii anteriori acest evreniment era marcat prin oferirea unui cokteil cultural artistic acestor cupluri. Datorita situatiei sanitare actuale acest lucru este aproape imposibil de realizat, prin urmare consideram oportun acordarea acestor cupluri a unei „Diplome de Aur” si a unui premiu financiar de 500 lei / cuplu.

Consideram ca este un gest de demnitate si un exemplu pentru generatiile viitoare, un act de recunostinta pentru cei care au fost devotati familiei pentru un jumatate de secol.

          In anexa la prezenta hotarare este prezentat regulamentul de acordare a „Diplomei de Aur” si a unui premiu financiar de 500 lei cuplurilor Gherlene care au implinit 50 de ani de casatorie neintrerupta

Avand in vedere cele de mai sus propun spre dezbatere si aprobare acest proiect de hotarare.

PRIMAR

---------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14425/90/29.09.2021

PROIECT DE HOTARARE

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, pentru cuplurile gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă

          Luand in dezbatere proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de 500 de lei, cuplurilor gherlene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr.14038/22.09.2021, al primarului municipiului Gherla, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr 14044/22.09.2021, al Direcției Economice.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Reținând prevederile art. 258 alin. (3) din Codul Civil şi ale art. 4 alin. (3) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129 alin. (14), 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local al municipiului Gherla întrunit în şedinţă ordinară,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă Regulamentul de acordare a ,,diplomei de aur” şi a câte unui premiu financiar în valoare netă de câte 500 de lei, cuplurilor gherlene care au împlinit 50 ani de căsătorie neîntreruptă, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Economică, şi Serviciul de Stare civilă.

                                                                     PRIMAR

                                                                                                                      AVIZEAZĂ

                                                                                                            SECRETAR GENERAL

ANEXA LA HCL - Regulament

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14445/29.09.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.09.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

----------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 13977 DIN 21.09.2021

REFERAT

privind aprobarea vânzării imobilului aflat in domeniul privat al

 Municipiul Gherla Sat Băița fn, înscris in CF 55896 Gherla,

cuprinzând teren in suprafața de 2170 mp si construcție in suprafața de 144 mp

Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Băita fn, Jud. Cluj, înscris in CF 55896 Gherla, format din clădire in suprafața măsurată de 144 mp cu numărul de inventar 1695, având destinația de magazie si cu valoarea de inventar 67935 lei, situata pe terenul in suprafața măsurată de 2170 mp, aflat la poziția 6 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 87884 lei.    Clădirea imobilului este neutilizata de o lunga perioada de timp si într-o stare de degradare avansata, împrejmuit intre imobile cu proprietăți private, având acces la proprietate dintr-un drum lateral sătesc neutilizabil in prezent.

Municipiul Gherla nu a utilizat sub nici o forma imobilul si nu a găsit o destinație de utilitate publica, fiind scos, într-o primă etapă, la închiriere la începutul anului 2021 si nefiind depusă nici o oferta de închiriere. Neinvestirea urgentă in clădirea imobilului precum și in refacerea accesului  o face neutilizabilă.

            Plecând de la acest referat propun întocmirea unei hotărâri de aprobare a vânzării imobilului conform legislației in vigoare urmând sa fie supusa aprobării Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Temeiul legal ce are la baza propunerea de vânzare este Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362, Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 Codul administrativ, actualizată si care va fi baza de funcționare a comisiei de vânzare numita ulterior prin dispoziția executivului.

            In temeiul celor prezentate anterior referitoare la situația de fapt a imobilului din Sat Băita fn identificat in CF 55896 Gherla precum si reglementarilor legislative in vigoare mai sus enumerate, va propun aprobarea vânzării prin licitație publica a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, format din construcție in suprafața de 144 mp si teren in suprafața de 2170 mp.

INITIATOR:

Primarul Municipiului Gherla

------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14443/91/29.09.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al

 Municipiului Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla,

cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea vânzării imobilului aflat in domeniul privat al Municipiul Gherla Sat Băița fn, înscris în CF 55896 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 2170 mp și construcție în suprafața de 144 mp;

            Examinând referatul întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

            Studiind raportul de specialitate al executivului;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362,  Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 actualizata;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1 Se aproba vânzarea imobilului aflat in domeniul privat al Municipiul Gherla Sat Baita fn, înscris in CF 55896 Gherla, cuprinzând teren in suprafața de 2170 mp si constructive in suprafața de 144 mp in conformitate cu legislația in vigoare.

            Art. 2 Comisia de vânzare a imobilului va fi stabilita prin dispoziția Primarului Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuternicește Autoritatea Executiva a Municipiului Gherla.

      INITIATOR                                                                        AVIZEAZA

         PRIMAR                                                                  SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14450/29.09.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.09.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

               PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL UAT

----------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 13978 DIN 21.09.2021

REFERAT

privind aprobarea vânzării imobilului aflat in domeniul privat al

 Municipiul Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris in CF 55853 Gherla,

cuprinzând teren in suprafața de 450 mp si construcție in suprafața de 165 mp

Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Hășdate, nr. 11, Jud. Cluj, înscris in CF 55853 Gherla, format din clădire in suprafața măsurată de 165 mp cu numărul de inventar 121810, având destinația anexa gospodărească si cu valoarea de inventar 33897 lei, situata pe terenul in suprafața măsurată de 450 mp, aflat la poziția 26 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 13267 lei.  Clădirea imobilului este neutilizată de o lungă perioadă de timp si într-o stare de degradare avansată, împrejmuit intre imobile cu proprietăți private, având acces la proprietate din strada principală.

Municipiul Gherla nu a utilizat sub nici o forma imobilul si nu a găsit o destinație de utilitate publica, fiind scos, într-o primă etapă, la licitație pentru închiriere, la începutul anului 2021 si fiind închiriat imobilul. Chiriașul nu poate investi semnificativ in clădire fiind proprietatea Municipiului Gherla, neinvestirea urgentă in clădirea imobilului o face neutilizabilă intra-un timp foarte scurt.

            Plecând de la acest referat si ținând cont de interesul arătat de chiriaș de a cumpăra imobilul si a investii in consolidarea lui, propun întocmirea unei hotărâri de aprobare a vânzării imobilului conform legislației in vigoare urmând sa fie supusa aprobării Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Temeiul legal ce are la baza propunerea de vânzare este Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362, Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 Codul administrativ, actualizată si care va fi baza de funcționare a comisiei de vânzare numita ulterior prin dispoziția executivului.

            In temeiul celor prezentate anterior referitoare la situația de fapt a imobilului din Sat Hășdate, nr. 11, identificat in CF 55853 Gherla precum si reglementarilor legislative in vigoare mai sus enumerate, va propun aprobarea vânzării prin licitație publica a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, format din construcție in suprafața de 165 mp si teren in suprafața de 450 mp.

INITIATOR:

Primarul Municipiului Gherla

-----------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

14449/92/29.09.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al

 Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla,

cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea vânzării imobilului aflat în domeniul privat al Municipiului Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris în CF 55853 Gherla, cuprinzând teren în suprafața de 450 mp și construcție în suprafața de 165 mp;

            Examinând referatul întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

            Studiind raportul de specialitate al executivului;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 362,  Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 actualizata;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1 Se aproba vânzarea imobilului aflat in domeniul privat al Municipiul Gherla Sat Hășdate nr. 11, înscris in CF 55853 Gherla, cuprinzând teren in suprafața de 450 mp si construcție in suprafața de 165 mp in conformitate cu legislația in vigoare.

            Art. 2 Comisia de vânzare a imobilului va fi  stabilita prin dispoziția Primarului Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuternicește Autoritatea Executiva a Municipiului Gherla.

      INITIATOR                                                                        AVIZEAZA

         PRIMAR                                                                  SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14182/24.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre cu privire la aprobarea rutelor, statiilor  și intervalul orar de transport al microbuzelor scolare in anul scolar 2021-2022

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

cu privire la aprobarea rutelor, statiilor  și intervalul orar de transport al microbuzelor scolare in anul scolar 2021-2022

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

PRIMAR

NR. 14153  din 24.09.2021

Referat

privind aprobarea  rutelor , a statiilor precum si intervalul orelor de transport al microbuzelor scolare in anul scolar 2021-2022

       Liceul Teoretic ,, Ana Ipătescu " are în administrare două microbuze școlare, ele având scopul principal de transport al elevilor din Gherla și satele aparținătoare dinspre domiciliul acestora spre unitatea de învățământ și de la unitatea de învățământ spre domiciliul acestora. Transportul elevilor cu microbuze școlare este gratuit.

          În conformitate cu prevederile art 20 alin ( 1 ) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, ,, Autoritățile administrației publice locale asigură, în condițiile legii, buna desfășurare a învățământului preuniversitar în localitățile în care acestea își exercită autoritatea. "

          Este de competența Consiliului Local în conformitate cu prevederile art 129 alin ( 2 ) lit d și art 7 alin ( 1 ) lit a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 de a discuta și adopta proiectul de hotărâre privind aprobarea a intervalelor orare, a rutelor de transport  precum si a statiilor pentru elevii din cadrul Liceului Teoretic ,,Ana Ipătescu". pentru anul scolar 2021-2022

          Față de cele prezentate, considerăm că proiectul de hotărâre a fost întocmit cu respectarea condițiilor legale de fond și formă, drept pentru care propunem adoptarea lui în forma prezentată.

PRIMAR

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

PRIMAR

NR. 14181/88/24.09.2021

PROIECT HOTĂRÂRE

NR__________DIN________

 Cu privire la aprobarea rutelor, statiilor  și intervalul orar de transport al microbuzelor scolare in anul scolar 2021-2022,

          Luând în considerare proiectul de hotărâre privind modul de utilizare a microbuzelor școlare pentru transport elevi în contextul epidemiologic, rutele,statiile și intervalul orar al microbuzelor propuse de catre conducerea Liceului  Teoretic Ana Ipatescu:

          Examinând referatul primarului nr.14153 din 24.09.2021 și raportul de specialitate  nr.14154 din 24.09.2021 al Direcției Administrație Publică Locală;

           Având în vedere prevederile art 20 alin ( 1 ), art 85 alin ( 1 )  din Legea educației naționale nr. 1/2011 și Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, ale Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transportului rutier, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată;

          În temeiul art 129 alin ( 1 ), alin ( 2 ) lit d,  alin 7 lit ( a ) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum și prevederile art 139 alin ( 1 ) și art 196 alin ( 1 ) lit a Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în ședință ordinară adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art 1. Se aprobă,  rutele, statiile și intervalul orar de transport al microbuzelor scolare in anul scolar 2021-2022, conform anexei nr. 1  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

          Art 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează conducerea Liceului   

                     Teoretic ,, Ana Ipătescu " și managerul de transport.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

 Anexa nr. 1 la HCL RUTE SCOLARE 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13355/10.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla str. 16 Februarie nr.11

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla str. 16 Februarie nr.11

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 10.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 10.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13239/08.09.2021

REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla str. 16 Februarie nr. 11

Prin cererea înregistrată sub nr. 12539 din 26.08.2021, domnul M. I. domiciliat în Municipiul Gherla, a solicitat aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul de la adresa de mai sus.

Potrivit extrasului CF nr. 51069 cu nr. topo 682/19/11 petentul este proprietar tabular asupra imobilului de la adresa de mai sus.

Imobilul este situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr. 10, în zona locuințelor unifamiliale, în conformitate cu prezentul PUG Gherla.

În urma verificărilor în teren s-a constatat că există posibilitatea deschiderii unui acces auto la imobilul situat la adresa de mai sus din str. 16 Februarie.

Având în vedere cele expuse, propun aprobarea deschiderii unui acces auto din str. 16 Februarie la imobilul situat în municipiul Gherla, str. 16 Februarie nr. 11.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

   --------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13354/81/10.09.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla str. 16 Februarie nr.11

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla str. 16 Februarie nr. 11,  proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de aprobare cu nr. 13239 din 08.09.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.d, alin.7 lit.m și art.139 alin.1 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces auto din str. 16 Februarie la imobilul situat în municipiul Gherla str. 16 Februarie nr. 11, proprietatea numitului M. I..

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numitul M. I. domiciliat în municipiul Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13366/10.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Liviu Rebreanu FN

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Liviu Rebreanu FN

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 10.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 10.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13238/08.09.2021

REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal  la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Liviu Rebreanu FN

Prin cererea nr. 10230 din 12.07.2021,  subsemnatul V. M., administrator al firmei EDIMAR COLECT SRL, în calitate de beneficiar pentru investiția Anexe Agricole, platforme, împrejmuire, utilități-intrare în legalitate, având ca amplasament: Gherla, str. Liviu Rebreanu FN- DJ109C, solicită aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul de la adresa de mai sus menționată.

Imobilul este situat în extravilanul municipiului Gherla.

Menționez că petentul a fost sancționat contravențional pentru începerea lucrărilor fără autorizație de construire, totodată dispunându-se intrarea în legalitate, pentru care pe lângă avize s-a solicitat și acordul Municipiului Gherla.

În urma verificărilor în teren s-a constatat că există posibilitatea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul menționat.

Având în vedere cele expuse, propun aprobarea deschiderii unui acces auto și  pietonal   din DJ109C-str. Liviu Rebreanu la imobilul situat în extravilanul municipiului Gherla, str. Liviu Rebreanu FN.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13364/82/10.09.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Liviu Rebreanu FN

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Liviu Rebreanu FN, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de aprobare cu nr. 13238 din 08.09.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.d, alin.7 lit.m și art.139 alin.1 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces auto și pietonal din  DJ109C- str. Liviu Rebreanu la imobilul situat în extravilanul Municipiului Gherla str. Liviu Rebreanu FN- DJ109C, proprietatea numiților V. I.-M. și soția R. D.-S..

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numiții V. I.-M. și soția R. D.-S., domiciliați în Municipiul Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14188/24.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind constantarea incetării de drept a mandatului de consilier local al domnului P. F.

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind constantarea incetării de drept a mandatului de consilier local al domnului P. F.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------------------

ROMÂNIA                                                                            

JUDEŢUL CLUJ                                                                

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA              

  NR. 14175/24.09.2021

REFERAT CONSTATATOR

Privind constantarea incetării de drept a mandatului de consilier local al domnului P. F.

Prin cererea nr13621/15.09.2021 dl. Consilier local P. F. a renunțat la calitatea de consilier local prin demisie.

Potrivit art. 204 alin 2 din OIG 57/2019 privind Codul Administrativ, una dintre modalitățile de încetare de drept înainte de expirare a duratei mandatului de consilier local este demisia.

Potrivit alin. 6 al aceluiași articol în cazul demisiei constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local , precum și vacantarea locului de consilier local se realizează printr-o hotărâre a autorității deliberative, respectiv a consiliului local la propunerea primarului.

Hotărârea autorității deliberative este comunicată de îndată judecătoarei competente să valideze mandatul supleantului.

Ținând seama de textele legale mai sus invocate precum și de situația concretă de încetarea de drept înainte de expirarea mandatului de consilier local prin demisie a domnului P. F., propunem adoptarea unei HCL privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al domnului P. F., precum și vacantarea locului de consilier local

                    PRIMAR                                        SECRETAR GENERAL UAT    

-----------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14187/89/24.09.2021

 PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind constantarea incetării de drept a mandatului de consilier local al domnului P. F.

Având în vedere referatul constatator nr. 14175/ 24.09.2021 semnat de către Primar – și Secretar General UAT Gherla – precum și raportul de specialitate nr. 14176/24.09.2021 întocmit de Șef Birou Juridic;

Având în vedere avizul comisiei Juridice  ;

Văzând prevederile art. 204 alin 2 și 6 din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ;

În temeiul prevederilor art.129 , alin.1 și art. 196 alin.1 lit. a) din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta

       HOTĂRĂŞTE:

            Art. 1. La data adoptării prezentei hotarâri se ia act de constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local a domnului P. F. ales pe listele PNL înainte de expirarea duratei normale a mandatului .

Se declara ca vacant locul de consilier local ocupat de către domnul P. F. în cadrul Consiliului local al Municipiului Gherla .

Art. 2. Prezenta hotarâre se comunică : Instituției Prefectului – Județul Cluj, Primarului Municipiului Gherla și Judecătoriei Gherla .

INIȚIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14127/23.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unor membrii în Consiliile de administraţie la instituţiile şcolare

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea  unor membrii în Consiliile de administraţie la instituţiile şcolare

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 23.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 23.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ                                                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                             

Nr.  14118/ 23.09.2021   

R E F E R A T

Privind desemnarea unor membrii în Consiliile de administrație la instituțiile școlare

Prin HCL 107/21.19.202o au fost desemnați reprezentanți ai Consiliului local Gherla în Consiliile de Administrației al instituirilor școlare și preșcolare de pe raza UAT Gherla.

Prin ordinul 5154/30.08.2021 a Ministrului Învățământului au intrat în vigoare o serie de modificări cu privire la numărul membrilor Consiliului de Administrație , în sensul că în unele situații a fost majorat și cu privire la faptul că reprezentanții consiliilor locale al UAT-urilor nu pot avea calitatea de cadru didactic în instituția de învățământ la care este membru al Consiliului de Administrație.

În aceste împrejurări legale se impune înlocuirea doamnei C. B.-R din calitate de reprezentant al Consiliului local Gherla în  Consiliului de Administrație al Liceului Ana Ipătescu și desemnarea unui reprezentant în plus pe lângă cei doi ai Consiliului Local Gherla în Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Gherla..

Propun Consiliului Local să desemneze reprezentanții Consiliului Local în aceste organisme.

PRIMAR

---------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14126/86/23.09.2021

 PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind desemnarea unor membrii în Consiliile de administraţie

la instituţiile şcolare

Având în vedere referatul de aprobare nr. 14118/ 23.09.2021 întocmit de către inițiator Primar D. I.-O. și raportul de specialitate nr. 14119/23.09.2021 întocmit de Secretar General UAT Gherla;

Având în vedere avizul comisiei de învățământ ;

Văzând prevederile art. 96 alin.2 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, Ordinul 5154/2021 a Ministrului Învățământului

În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

            Art. 1. Se înlocuiește dna C. – B. R., reprezentanta Consiliului Local al Municipiului Gherla în Consiliul de Administrație al Liceului Ana Ipătescu cu __________________ .

                        Se desemnează ca și reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Gherla în Consiliul de Administrație al  Școlii Gimnaziale nr.1 Gherla ___________________________

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoanele nominalizate la art.1 .

INIȚIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14135/24.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind atribuirea unei parcele de teren

în vederea emiterii titlului  de proprietate

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind atribuirea unei parcele de teren

în vederea emiterii titlului  de proprietate

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

     ROMÂNIA                                                                            

JUDEŢUL CLUJ                                                                

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA              

  NR. 14123/ 23.09.2021

REFERAT

Privind atribuirea unei  parcele de teren în vederea

emiterii titlului  de proprietate

În temeiul legilor fondului funciar Comisia locală Gherla pentru Stabilirea Drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor este obligată să reconstituie dreptul de proprietate a foștilor proprietari asupra terenurilor agricole pe vechile amplasamente dacă acestea sunt libere.

Prin Hotărârea 709/2008 Comisia Județeană pentru stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra terenurilor Cluj a validat tabelul anexă nr.46 care a cuprins persoanele fizice și juridice care au format cereri în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției.

La poziția nr.14 petentul B. F. T. a fost validat cu suprafața de 0,60 ha.

S-a identificat suprafața de 0,59 ha. în spatele Uzinei Electrice suprafață care se suprapune peste nr. cadastrale 54362 , amplasament pe care petenții l-au acceptat.

Față de aceste împrejurări vă rugăm să adoptați o hotărâre cu privire la atribuirea suprafeței de 5906 mp. teren care se suprapune peste nr. cadastral 54362  în vederea  emiterii titlurilor de proprietate.

Cu privire la încetarea valabilității HCL nr.21 /30.03.2017 arătăm că prin această hotărâre s-a stabilit că domnului B. F. T. și dnei H. A. D. ( fosta B. ) li se atribuie suprafața de 5959  cu nr. cadastrale 1130,1131,1137. Ulterior adoptării HCL s-a constatat că există o suprapunere parțială pe aceste nr. cadastrale a unui titlu de proprietate emis pe numele altei persoane, împrejurare care era imposibilă punerea în posesie a petenților menționați anterior pe suprafața de 5959 mp.

Comisia locală Gherla pentru Stabilirea Drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a identificat în imediata apropriere un teren de 5906 mp. liber , care face obiectul prezentului proiect de HCL.

PRIMAR

---------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14134/87/24.09.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind atribuirea unei parcele de teren în vederea emiterii titlului  de proprietate

Având în vedere referatul de aprobare nr. 14123/ 23.09.2021 întocmit de către inițiator Primar D. I.-O. și raportul de specialitate nr. 14124/23.09.2021 întocmit de Secretar General UAT Gherla;

Având în vedere avizul comisiei  juridice;

Ținând seama de dispozițiile Legii nr.7/1996 a Cadastrului și Publicității Imobiliare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin.14 ; art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

             Art.1.- Parcela cu nr. cadastral 54362 în suprafață de 5906 mp. va face obiectul legilor retrocedării și se va emite titlu de proprietate domnului B. F.-T. domiciliat în loc. Dej,  jud. Cluj și H. A. D. (fostă B.) domiciliată în Cluj-Napoca, jud. Cluj.

 Art.2. – La data adoptării  prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL nr.21/30.03.2017.

Art. 3  - Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului – Județul Cluj , Primarului Municipiului Gherla , Comisiei Locale Gherla pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor.

INIȚIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14101/23.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării parcele teren către proprietar imobil  situat in Municipiul Gherla str. Tineretului/str. Sütő György, str. Liviu Rebreanu atribuite conform HCL 22/29.03.1999 și HCL 79/30.08.2007            

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării parcele teren către proprietar imobil  situat in Municipiul Gherla str. Tineretului/str. Sütő György, str. Liviu Rebreanu atribuite conform HCL 22/29.03.1999 și HCL 79/30.08.2007            

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 23.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 23.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14021 DIN 22.09.2021

REFERAT

privind aprobarea vânzării parcele teren către proprietar imobil  

 situat in Municipiul Gherla str. Tineretului/str. Sütő György, str. Liviu Rebreanu atribuite conform HCL 22/29.03.1999 și HCL 79/30.08.2007      

          Parcelele de teren luate in discuția prezentului referat au fost localizate in Municipiul Gherla str. Călărași și str. Liviu Rebreanu, ulterior identificate in parcele teren concesionate tinerilor pe str. Tineretului si str. Sütő György, str. Liviu Rebreanu atribuite in baza HCL 14/25.02.1999, HCL 22/29.03.1999, HCL 79/30.08.2007 și a Legii 114/1996.

            Plecând de la acest referat propun întocmirea unei hotărâri conform legislației in vigoare urmând sa fie supusa aprobării Consiliului Local al Municipiului Gherla.

            In susținerea si justificarea înstrăinării imobilelor (terenuri) atribuite tinerilor pe strada Tineretului, strada Sütő György și str. Liviu Rebreanu, identificate ulterior in aceasta forma desprinse din imobilul (teren) aflat in strada Călărași și str. Liviu Rebreanu vin :

  1. HCL 14/25.02.1999 privind aprobarea regulamentului de funcționare a comisiei pentru analizarea solicitărilor in vederea concesionarii terenurilor destinate construiri de locuințe pentru tineri in conformitate cu Legea 114/1996 cu domiciliul stabil in Municipiul Gherla;
  2. HCL 22/29.03.1999 privind aprobarea contractului cadru de concesiune a terenurilor pentru construcția de locuințe pentru tineri.

In consecința vânzarea imobilelor (terenuri) va tine cont de prevederile OUG 57/2019 Codul Administrativ mai exact de Art. 364 care prevede excepții de la regulile privind procedura de vânzare a bunurilor din domeniul privat :

    "(1) Prin excepție de la prevederile art. 363 alin. (1), în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unității administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcții, constructorii de bună-credință ai acestora beneficiază de un drept de preempțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor. Prețul de vânzare se stabilește pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau județean, după caz.

    (2) Proprietarii construcțiilor prevăzute la alin. (1) sunt notificați în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului local sau județean și își pot exprima opțiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării."

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 311, Art. 334, Art. 346, Art. 362, Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 actualizata, propun spre vânzare imobilele (terenuri) atribuite tinerilor conform HCL 14/25.02.1999, HCL 22/29.03.1999, HCL 79/30.08.2007 si a Legii 114/1996, un număr de 50 parcele teren conform planului de situație, in mare parte grevate de construcții, ce fac parte din domeniul privat al Municipiului Gherla.

INITIATOR:

Primarul Municipiului Gherla

------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14100/85/23.09.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea vânzării parcele teren către proprietar imobil  

 situat in Municipiul Gherla str. Tineretului/str. Sütő György, str. Liviu Rebreanu atribuite conform HCL 22/29.03.1999 și HCL 79/30.08.2007            

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea vânzării parcele teren către proprietar imobil situat in Municipiul Gherla str. Tineretului/str. Sütő György, str. Liviu Rebreanu atribuite conform HCL 22/29.03.1999 și HCL 79/30.08.2007;

            Examinând referatul întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

            Studiind raportul de specialitate al executivului;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 311, Art. 334, Art. 346, Art. 362, Art. 363 si Art. 364 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 precum si a HCL 14/25.02.1999; HCL 22/29.03.1999; HCL 79/30.08.2007 și Legii 114/1996;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1 Se aproba vânzarea unui număr de 35 de parcele atribuite tinerilor conform HCL nr. 14/25.02.1999, HCL nr. 22/29.03.1999 și HCL 79/30.08.2007, persoane care beneficiază de dreptul de preempțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor.

Persoanele beneficiare ale dreptului de preempțiune, constructori de bună – credință, titulari ai contractelor de concesiune asupra terenurilor (  parcelelor ) sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Proprietarii construcțiilor cuprinși în tabelul din anexa nr. 1 vor fi notificați în termen de 15 zile asupra hotărârii consiliului local referitoare la vânzare și își pot exprima opțiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării.

            Art. 2 Imobilele ( terenurile ) care fac obiectul prezentei hotărâri sunt împărțite în 35 de parcele care fac parte din proprietatea privată a Municipiului Gherla, fiind înscrise în CF 1466 Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuternicește Autoritatea Executiva a Municipiului Gherla.

      INITIATOR                                                                        AVIZEAZA

         PRIMAR                                                                  SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14005/22.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe str. Hășdății F.N. în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe str. Hășdății F.N. în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13981 din 22.09.2021

REFERAT

privind aprobarea reglementării situației parcelelor atribuite, situate pe str. Hășdății F.N. în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,

potrivit Legii nr. 15/2003

Prin procesul-verbal nr. 13846 din 17.09.2021, Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a analizat dosarele depuse în perioada aprilie-septembrie 2021, data de la ultima hotărâre luată de Consiliul Local în acest sens.

Conform procesului-verbal s-a luat în discuție retragerea dreptului de folosință asupra a 5 parcele atribuite și anume: parcela nr. 61- G. I.-M., parcela nr. 62- M. D.-C., parcela nr. 13 – B. R.-D., parcela nr. 44- K. L.-F. și parcela nr.17-R. I.-V..

Deasemenea s-a discutat și un schimb de parcele în sensul schimbării parcelei 59 cu parcela 9 (disponibilă) pentru beneficiarul L. P.- F..

Tot din procesul-verbal rezultă că au fost atribuite un număr de 8 parcele, următorilor: M. N.-D.- parcela nr.3, S. Ș.- parcela nr.13, .Z. L.-G.- parcela nr.17, V. R.-V. – parcela nr.20, U. A. – parcela nr. 21, L. P.-F.- parcela nr.25, C. L. - parcela nr. 28, P. D.-O.- parcela nr. 34.

Față de acestea propun aprobarea reglementării situației parcelelor atribuite, situate pe str. Hășdății F.N. în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003.

                                                                                                            Inițiator,

                                                                                                              Primar,

    --------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 14002/84/22.09.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe str. Hășdății F.N. în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe str. Hășdății F.N. în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 13981 din 22.09.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla,

Analizând procesul-verbal nr. 13846 din 17.09.2021 al Comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr. 15/2003,

Având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) (2) și art. 6 alin. 2 din Legea 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c, alin.7 lit.m și art.139 alin. 3 lit. g din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE               

Art. 1  Se aprobă retragerea dreptului de folosință a unor parcele de teren atribuite tinerilor prin HCL nr. 9/31.01.2013 și HCL nr. 99/26.11.2020, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă schimbarea parcelei nr. 59 atribuită prin HCL nr. 99/26.11.2020 domnului L. P.- F. domiciliat în municipiul Gherla, cu parcela nr.9 liberă de sarcini, potrivit PUZ ,,Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor- str. Hășdății”.

Art. 3Se aprobă atribuirea în folosință gratuită a unor parcele de teren tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani în vederea construirii unei locuințe proprietate personală, conform Anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Comisia constituită în acest sens.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10492/19.07.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea conceptului de locuințe colective mici pe raza municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea conceptului de locuințe colective mici pe raza municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 19.07.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 10.111 din 09.07.2021                                                                                                                            

REFERAT

privind aprobarea conceptului de locuințe colective mici pe raza municipiului Gherla

Conceptul de locuințe colective mici nu este definit de legislația în vigoare(Regulamentul General de Urbanism, Legea nr.50/1991 republicată, Legea nr.350/2001 și Legea locuinței 114/1996 actualizată).

Prin HCL nr.29/27.03.2007 s-a aprobat Planul de Urbanism Zonal str. Apei din Municipiul Gherla și Regulamentul Local de Urbanism aferent.

Printre utilizările permise pe lângă locuințe familiale în sistem individual și cuplate cu regim de înălțime P, P+1(M) există și locuințe colective mici cu max. P+3E ca și accente urbanistice.

Datorită faptului că legislația nu tratează conceptul de locuințe colective mici și luând în considerare hotărârile altor unități administrativ teritoriale, ținând cont și de utilizările admise prin R.L.U aferent PUZ str. Apei din municipiul Gherla, propun aprobarea locuințelor colective mici cu maxim 6 apartamente cu regim de înălțime P+2E și  maxim 8 apartamente cu regim de înălțime max. P+3E.

 Toate certificatele de urbanism, autorizații de construire eliberate pentru construirea de locuințe colective mici cu regim de înălțime P+3E cu mai multe apartamente , până la data aprobării prezentei hotărâri, rămân valabile și își urmează cursul stabilit.

                                                                                                           Inițiator,

                                                                                                             Primar,

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10491/68/19.07.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea conceptului de locuințe colective mici pe raza municipiului Gherla

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea conceptului de locuințe colective mici pe raza municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr.  10.111 din 09.07.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit. d, alin.7 lit.k și art. 139 alin. 3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă conceptul de locuințe colective mici cu maxim 6 apartamente cu regim de înălțime P+2E și maxim 8 apartamente cu regim de înălțime P+3E pe raza municipiului Gherla.

Art. 2 Certificatele de urbanism eliberate în vederea întocmirii documentațiilor pentru obținerea autorizațiilor de construire în curs de elaborare până la data adoptării prezentei hotărâri rămân valabile (își urmează cursul stabilit).

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de urbanism și amenajarea teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13864/20.09.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.09.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.09.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

------------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr . 13844/20.09.2021

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021

          Prin adresele nr.2879/14.08.2021  si nr.2896/16.09.2021 a Directiei Generale Regionala a Finantelor Publice Cluj,  pentru municipiul  Gherla au fost alocate urmatoarele sume:

  • 50 mii lei la indicator 100202- sume pentru finantarea burselor
  • 255 mii lei la indicator 040201 cote din impozitul pe venit
  • 1056 mii lei cote defalcate pentru echilibrare

            Analizand executia bugetara la 31.08.2021 a bugetului local si al bugetului activitatilor autofinantate se constata urmatoarele:

  • Sunt capitole bugetare la care alocarile initiale au fost epuizate(strazi, salubritate spartii verzi) datorate lucrarilor executate in plus fata de previziunile initiale sau alocarii de fonduri sub nivelul cheltuielilor din anul precedent.

Veniturile bugetului local se suplimenteaza cu 150 mii sume primite de la DSP, 5 mii lei din transferuri imobiliare, 2.7 mii lei din valorificari de bunuri si 1361 mii lei de la DGRFP CLUJ. Toate acestea sunt prezentate detaliat in anexa1

La partea de cheltuieli sumele au fost repartizate astfel:

  • 400 mii lei  salubrutate
  • 300 mii lei spatii verzi
  • 718.7 mii lei strazi
  • 50 mii lei spital
  • 50 mii lei burse

Aceste modificari sunt detaliate in anexa nr. 2. Lista de investitii este prexentata in anexa nr. 3 iar bugetul activitatilor autofinantate este prezentat in anexa nr. 4.

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local si bugetului activitatilor autofinantale conform anexelor prezentate.

PRIMAR

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13863/83/20.09.2021

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

Avand in vedere  referatul nr. 13844/20.09.2021privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021 si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 13845/20.09.2021, văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art. 19 al.2 al Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Loca al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri înregistrează suma de  63 445.46 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de 68 634,45 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 34 318.31 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 34 316.14 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă rectificarea bugetului activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 22 070.36 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 22 221,11   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2021

anexa 2 cheltuieli 2021

anexa 3 lista investiti 2021

anexa 4 autofinantate 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10238/12.07.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 12.07.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------

ROMÂNIA                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                              

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                

NR.10015 / 08.07.2021

REFERAT

Privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

               Având în vedere numeroasele solicitări atât în scris cât și verbale   cu privire la:

    -  montare indicator  rutier STOP intersecție str. Izvorului cu str. Gării

    -  montarea  unor limitatoare de viteză :

                  str. Trandafirilor intersecție cu str. Gheorghe Șincai – conform  Plan de situație anexat

                  str. Romană în fața imobilului cu nr. 28A - conform Plan de situație anexat

                  str. Romană  în fața imobilului cu nr.82 – conform Plan de situație anexat

                  str. Tudor Vladimirescu în fața imobilului cu nr.23- conform Plan de situație anexat

                  str. Călărași în fața spațiului de joacă pentru copii- conform Plan de situație anexat

                  str. Stejarului  în zona Pieței Agroalimentare - conform Plan de situație anexat

                  str. Pajiștei – tronson cuprins între str.Florilor și str. Ciocîrliei –conform Plan de situație anexat

       - înființarea a două parcări pentru autobuze în cadrul parcării existente  in Piața Unirii în fața imobilului nr.7, bl.K.

       - montarea a două oglinzi de trafic: 

  • în fața pasarelei peste Calea Ferată la intersecția str. Gării cu str. Tudor Vladimirescu 
  • str. Tudor Vladimirescu intersecție cu st. Salcâmilor

       - montarea a două indicatoare  OPRIREA INTERZISĂ și a unor stâlpi pentru delimitare și siguranță   pe str. Theodor Speranția tronsonul situat între str. Stejarului și Aleea Fagului.

             S-au  solicitat avizele Poliției municipiului Gherla cu privire la cele mai sus menționate, răspunsuri care au fost  transmise prin adresele nr.767598/04.06.2021 înregistrată la Primăria municipiului Gherla sub nr.8577/10.06.2021 și nr.768424/06.07 2021 înregistrată la Primăria municipiului Gherla 9875/06.07.2021.

            Comisia de sistematizare a circulaţiei din Municipiul Gherla a analizat situaţia din punct de vedere a circulaţiei rutiere pe  străzile mai sus menționate și a propus  reglementarea circulației rutiere pe  străzile mai sus menționate din  Municipiul Gherla conform celor mai sus arătate.

           Faţă de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri pentru stabilirea unor măsuri administrative de circulație privind circulația rutieră și pietonală pe unele străzi din  Municipiul Gherla.

PRIMAR

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL    

NR. 10237/63/12.07.2021                   

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A    NR.   ______  / _________

Privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

           Luând in dezbatere proiectul de hotărâre  pentru stabilirea unor măsuri administrative de circulație privind circulația rutieră și pietonală pe unele străzi din  Municipiul Gherla - proiect din initiativa autoritatii executive;  

        Examinând  Referatul cu nr. 10015/08.07.2021 al primarului municipiului Gherla;

           Văzând avizele Poliției Municipiului Gherla 767598/04.06.2021 înregistrat la Primăria municipiului Gherla sub nr.8577/10.06.2021 și nr. 768424/06.07.2021 înregistrată la Primaria Municipiului Gherla sub nr.9875/06.07.2021;

          Ținând seama de OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare  art.30 al.4 și art.33  al.(1);

           În temeiul art.129 al(7) lit.m, art.139 al(1), art.196 al(1) lit a) din Ordonanța de urgență nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ;

           Consiliul Local al Municipiului Gherla,întrunit în ședință ordinară de lucru

H O T A R A S T E :

       Art.1.  Se stabilesc următoarele măsuri administrative de circulație privind circulația rutieră pe unele străzi din Municipiul Gherla, după cu urmează:

   -  montare indicator  rutier STOP intersecție str. Izvorului cu str. Gării - conform Plan de situație anexat                                                                                                                                                 

   -  montarea  unor limitatoare de viteză :

                  str. Trandafirilor intersecție cu str. Gheorghe Șincai – conform  Plan de situație anexat

                  str. Romană în fața imobilului cu nr. 28A - conform Plan de situație anexat

                  str. Romană  în fața imobilului cu nr.82 – conform Plan de situație anexat

                  str. Tudor Vladimirescu în fața imobilului cu nr.23- conform Plan de situație anexat

                  str. Călărași în fața spațiului de joacă pentru copii- conform Plan de situație anexat

                  str. Stejarului  în zona Pieței Agroalimentare - conform Plan de situație anexat

                  str. Pajiștei Pajiștei – tronson cuprins între str.Florilor și str. Ciocîrliei – conform Plan de situație anexat;

       - înființarea a două parcări pentru autobuze în cadrul parcării existente  in Piața Unirii în fața imobilului nr.7, bl.K.

       - montarea a două oglinzi de trafic: 

  • în fața pasarelei peste Calea Ferată la intersecția str. Gării cu str. Tudor Vladimirescu 
  • str. Tudor Vladimirescu intersecție cu st. Salcâmilor

       - montarea a două indicatoare  OPRIREA INTERZISĂ și a unor stâlpi pentru delimitare și siguranță   pe str. Theodor Speranția tronsonul situat între str. Stejarului și Aleea Fagului.conform- Planului de situație anexat;

      Art.2.  Cu ducerea la îndeplinire autoritatea executivă, SC ADP Gherla SA şi Poliţia Municipiului Gherla.

                                                                              INIȚIATOR                                       

                                                                                PRIMAR                                        

                                                                                                                            AVIZAT

                                                                                                          SECRETAR  GENERAL  UAT                 

Plan situatie indicatoare oprire interzisa

Plan situatie Indicator Stop și oglinda str. Izvorului

Plan situatie limitator viteză str. Călărași

Plan situatie limitator viteza str. Pajistei

Plan situatie limitator viteza str. Romană 28A

Plan situație limitator viteză Tradafirilor 

Plan situatie str. Stejarului

Plan situatie limitator viteza str. Romană nr.82

Plan situatie montare oglinda trafic str. T. Vladimirescu inters

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10089/08.07.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 08.07.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

                         PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 9777 din 05.07.2021

REFERAT

privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Gherla

Strategia Integrată de Dezvoltare durabilă a Municipiului Gherla este elaborată având în vedere noile abordări ale Uniunii Europene privind modul de gestiune a instrumentelor structurale în cadrul regiunilor la nivel comunitar.

Elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Gherla are în vedere corelarea cu strategiile și politicile existente la nivel național și anume:

1. Strategia de dezvoltare teritorială a României-România Policentrică nr.2035;

2. Acordul de parteneriat 2021-2027;

3. Planul de dezvoltare regională Nord-Vest 2021-2027;

4. Strategia regională de mobilitate urbană și orașe inteligente 2021-2027;

5. Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027;

6. Programul Operațional Capital Uman 2021-2027 (POCU);

7. Programul Operațional pentru combaterea sărăciei 2021-2027 (POCS);

8. Programul Operațional dezvoltare durabilă 2021-2027 (PODD);

9. Programul Operațional creștere inteligentă și digitalizare 2021-2027 (POCID);

În cadrul următorului buget pe termen lung al UE pentru 2021-2027, Comisia propune modernizarea politicii de coeziune, principala politică de investiții a UE și una dintre cele  mai tangibile expresii ale solidarității.

Viitoarea politică regională va avea un număr de cinci obiective tematice, astfel:

1. ,,Europa mai inteligentă”, prin inovare, digitalizare, transformare economică și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.

2. ,,Europa mai verde” cu emisii reduse de carbon, prin punerea în aplicare a Acordului de la Paris  și prin investiții în tranziția energetică, surse regenerabile și combaterea schimbărilor climatice.

3. ,,Europa mai conectată”, prin transport strategic și rețele digitale.

4. ,,Europa mai socială” care îndeplinește obiectivele pilonului  european al drepturilor sociale și susține locurile de muncă de calitate, învățământul, competențele,  incluziunea socială și accesul egal la serviciile medicale.

5. ,,Europa mai apropiată de cetățeni~, prin sprijinirea strategiilor de dezvoltare, plasate sub responsabilitatea locală și dezvoltarea urbană durabilă.

Deasemenea s-a întocmit analiza SWOT a Municipiului Gherla pentru domeniile.

1. Infrastructură de trasnport și tehnico-edilitară;

2. Dezvoltare urbană;

3. Competitivitate economică;

4. Infrastructură socială;

5. Administrație publică locală.

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană reprezintă un document important al cărui rol esențial este să asigure o viziune coerentă de dezvoltare la nivelul municipiului, transpusă într-un portofoliu de proiecte prioritare- instrument de coordonare a resurselor financiare pentru realizarea de proiecte de dezvoltare locală.

La elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Gherla și a unui studiu sociologic realizat pentru percepția asupra situației actuale și necesitățile la nivelul comunității locale.

Studiul care s-a realizat a evaluat percepția publică asupra stării de fapt din municipiul Gherla în ceea ce privește infrastructura de transport, tehnico-edilitară și socială, dezvoltarea urbană, competitivitatea economică și administrație publică locală și deasemenea, a evaluat care sunt prioritățile comunității locale la nivel de proiecte în aceste domenii pentru perioada 2021-2030.

În urma analizării datelor colectate a dezbaterii  s-a identificat și validat portofoliul de proiecte pentru perioada 2021-2027, fundamentat pe cel 5 domenii strategice pe care s-a realizat Strategia Integrată de Dezvoltare.

1. Domeniul Strategic Infrastructură de transport și tehnico-edilitară cuprinde un număr de 10 proiecte precizate în cap.7;

2. Domeniul Direcția Strategică Dezvoltare Urbană cuprinde un număr de 27 proiecte precizate în cap.7 din strategie;

3. Domeniul Direcția strategică Competitivitate Economică cuprinde un număr de 5 proiecte precizate în cap.7 din strategie;

4. Domeniul Direcția strategică Infrastructură socială cuprinde un număr de 24 proiecte precizate în cap.7 din strategie;

5. Domeniul Direcția strategică Administrație Publică Locală cuprinde un număr de 6 proiecte precizate în cap.7 din strategie.

Deasemnea strategia mai cuprinde un plan local de acțiune și stabilirea cadrului pentru monitorizarea și implementarea SIDU.

Având în vedere cele menționate mai sus propun aprobarea proiectului de hotărâre privind Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Gherla.

                                                                                                      Întocmit,

                                                                                                       Primar,

    ------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10088/62/08.07.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 9777 din 05.07.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În conformitate cu prevederile Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, aprobată prin HG nr.877/2018 și Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 4, lit.e, art.139, alin.3, lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Gherla, conform Anexei care face parte integrantă la prezenta hotărâre.

Art. 2Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Vezi SIDU GHERLA cu anexa proiecte                                                                           

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10242/12.07.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea înființării unui SENS GIRATORIU în intersecția str. Avram Iancu cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea înființării unui SENS GIRATORIU în intersecția str. Avram Iancu cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 12.07.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------

ROMÂNIA                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                              

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                

NR. 10019 / 08.07.2021

REFERAT

              privind aprobarea  înființării unui SENS GIRATORIU în intersecția str. Avram Iancu

                             cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla

               Având în vedere circulația rutieră  în intersecția str. Avram Iancu cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla s-a propus  reglementarea circulației  prin înființarea unui sens giratoriu în interescția respective.

             S-a solicitat avizul Poliției municipiului Gherla cu privire la cele mai sus menționate, răspuns care a fost  transmis prin adresa nr.768427/06.07.2021 înregistrată la Primăria municipiului Gherla sub nr.9878/06.07.2021

            Comisia de sistematizare a circulaţiei din Municipiul Gherla a analizat situaţia din punct de vedere a circulaţiei rutiere conform celor mai sus arătate.

           Faţă de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri în vederea aprobării înființării unui SENS GIRATORIU în intersecția str. Avram Iancu cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla

PRIMAR

-----------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL     

Nr. 10241/65/12.07.2021           

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A    NR.   ______  / _________

           privind aprobarea  înființării unui SENS GIRATORIU în intersecția str. Avram Iancu

                             cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla

           Luând in dezbatere proiectul de hotărâre  privind aprobarea  înființării unui SENS GIRATORIU in în intersecția str. Avram Iancu  cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla - proiect din initiativa autoritatii executive;  

        Examinând  Referatul cu nr. 10019/08.07.2021 al primarului municipiului Gherla;

           Văzând avizul Poliției Municipiului Gherla nr.768427/06.07.2021 înregistrat la Primăria municipiului Gherla sub nr. 9878/06.07.2021;

          Ținând seama de OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare  art.30 al.4 și art.33  al.(1);

           În temeiul art.129 al(7) lit.m, art.139 al(1), art.196 al(1) lit a) din Ordonanța de urgență nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ;

           Consiliul Local al Municipiului Gherla,întrunit în ședință ordinară de lucru

H O T A R A S T E :

       Art.1.  Se aprobă înființarea unui SENS GIRATORIU în intersecția str. Avram Iancu cu str. Dragoș Vodă și str. Armenească din  municipiul Gherla- conform Planului de situație anexat;

      Art.2. Cu ducerea la îndeplinire autoritatea executivă, SC ADP Gherla SA şi Poliţia Municipiului Gherla.

                                                                  INIȚIATOR                                       

                                                                    PRIMAR                                        

                                                                                                                                        AVIZAT

                                                                                                                        SECRETAR  GENERAL UAT    

PLAN DE SITUATIE

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10244/12.07.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea înființării unui SENS GIRATORIU pe str. Parcului din  municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea înființării unui SENS GIRATORIU pe str. Parcului din  municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 12.07.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                              

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                

NR.10017/ 08.07.2021

REFERAT

            privind aprobarea  înființării unui SENS GIRATORIU pe str. Parcului din  municipiul Gherla

               Având în vedere circulația rutieră de pe str. Parcului tronson de drum cuprins între Stadion, Strand și terenul 2 de fotbal s-a propus  reglementarea circulației  prin instituirea  unui SENS GIRATORIU conform planului de situație anexat.

             S-a solicitat avizul Poliției municipiului Gherla cu privire la cele mai sus menționate, răspuns care a fost transmis prin adresa nr.767598/04.06.2021 înregistrată la Primăria municipiului Gherla sub nr.8577/10.06.2021.

            Comisia de sistematizare a circulaţiei din Municipiul Gherla a analizat situaţia din punct de vedere a circulaţiei rutiere conform celor mai sus arătate.

           Faţă de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri în vederea aprobării înființării unui SENS GIRATORIU pe str. Parcului din  municipiul Gherla.

PRIMAR

-------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL      

NR. 10243/66/12.07.2021         

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A    NR.   ______  / _________

           privind aprobarea  înființării unui SENS GIRATORIU pe str. Parcului din  municipiul Gherla

           Luând in dezbatere proiectul de hotărâre  privind aprobarea  înființării unui SENS GIRATORIU pe str. Parcului din  municipiul Gherla - proiect din initiativa autoritatii executive;  

        Examinând  Referatul cu nr. 10017/08.07.2021 al primarului municipiului Gherla;

           Văzând avizul Poliției Municipiului Gherla nr. 767598/04.06.2021 înregistrat la Primăria municipiului Gherla sub nr.8577/10.06.2021;  

          Ținând seama de OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare  art.30 al.4 și art.33  al.(1);

           În temeiul art.129 al(7) lit.m, art.139 al(1), art.196 al(1) lit a) din Ordonanța de urgență nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ;

           Consiliul Local al Municipiului Gherla,întrunit în ședință ordinară de lucru

H O T A R A S T E :

       Art.1.  Se aprobă înființarea unui SENS GIRATORIU pe str. Parcului din  municipiul Gherla- tronson de drum cuprins între Stadion, Strand și terenul 2 de fotbal conform Planului de situație anexat;

      Art.2. Cu ducerea la îndeplinire autoritatea executivă, SC ADP Gherla SA şi Poliţia Municipiului Gherla.

                                                                  INIȚIATOR                                       

                                                                    PRIMAR                                       

                                                                                                                                        AVIZAT

                                                                                                                        SECRETAR  GENERAL UAT   

Plan situatie Infiintare Sens Giratoriu Parcului

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10246/12.07.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind reglementarea circulaţiei rutiere pe str. Gheorghe Barițiu, str.Ștefan cel Mare și str.Gheorghe Șincai din Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind reglementarea circulaţiei rutiere pe str. Gheorghe Barițiu, str.Ștefan cel Mare și str.Gheorghe Șincai din Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 12.07.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Gherla

NR.10018/08.07.2021

REFERAT

Privind  reglementarea circulaţiei rutiere

pe str. Gheorghe Barițiu, str.Ștefan cel Mare și str.Gheorghe Șincai din Municipiul Gherla

                 Pe  str. Gheorghe Barițiu tronsonul situat între str. Dragoș Vodă și str. Ștefan cel Mare, str.Ștefan cel Mare tronsonul situat între str. Gheorghe Barițiu și str. Gheorghe Șincai, și str. Gheorghe Șincai tronsonul de stradă situat între str. Ștefan cel Mare și str. 1 Decembrie 1918 se propune instituirea de sensuri unice în vederea înființării unor parcări.

                  Reglementarea  circulației  rutiere pe aceste tronsoane de străzi se va realiza prin instituirea de sensuri unice astfel:

  •  instituirea sensului unic pe strada  Gheorghe Barițiu, tronsonul situat între str. Dragoș Vodă

și str. Ștefan cel Mare, direcția de mers dinspre str. Dragoș Vodă spre str. Ștefan cel Mare, conform plan situație anexat;

  • instituirea sensului unic pe str. Ștefan cel Mare, tronsonul situat între str. Gheorghe Barițiu și

str. Gheorghe Șincai direcția de mers dinspre str. Gheorghe Barițiu spre str. Gheorghe Șincai, conform plan situație anexat;

  • instituirea sensului unic pe str. Gheorghe Șincai, tronsonul situat între str. Ștefan cel Mare și

str. 1 Decembrie 1918, direcția de mers dinspre str. Ștefan cel Mare spre str. 1 Decembrie 1918, conform plan situație anexat;

             S-a solicitat avizul Poliției municipiului Gherla cu privire la cele mai sus menționate, răspuns care a fost  transmis prin adresa nr.768426/06.07.2021 înregistrată la Primăria municipiului Gherla sub nr.9877/06.07.2021.        

             Comisia de sistematizare a circulaţiei din Municipiul Gherla a analizat situaţia din punct de vedere a circulaţiei rutiere conform celor mai sus arătate.

           Faţă de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri în vederea aprobării reglementarii circulației  rutiere pe str. Gheorghe Barițiu, str.Ștefan cel Mare și str.Gheorghe Șincai din Municipiul Gherla.

PRIMAR

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL      

NR. 10245/67/12.07.2021      

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A    NR.   ______  / _________

Privind  reglementarea circulaţiei rutiere

pe str. Gheorghe Barițiu, str.Ștefan cel Mare și str.Gheorghe Șincai din Municipiul Gherla

           Luând in dezbatere proiectul de hotărâre  privind  reglementarea circulaţiei rutiere pe str. Gheorghe Barițiu, str.Ștefan cel Mare și str.Gheorghe Șincai din Municipiul Gherla - proiect din initiativa autoritatii executive;  

        Examinând  referatul cu nr. 10018/08.07.2021 al primarului municipiului Gherla;

           Văzând avizul Poliției Municipiului Gherla nr.768426/06.07.2021 înregistrat la Primăria municipiului Gherla sub nr. 9877/06.07.2021;

          Ținând seama de OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare  art.30 al.4 și art.33  al.(1);

           În temeiul art.129 al(7) lit.m, art.139 al(1), art.196 al(1) lit a) din Ordonanța de urgență nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ;

           Consiliul Local al Municipiului Gherla,întrunit în ședință ordinară de lucru

H O T A R A S T E :

       Art.1.  Se aprobă reglementarea circulației  pe str. Gheorghe Barițiu tronsonul situat între str. Dragoș Vodă și str. Ștefan cel Mare, str. Ștefan cel Mare tronsonul situat între str. Gheorghe Barițiu și str. Gheorghe Șincai, și str. Gheorghe Șincai tronsonul de stradă situat între str. Ștefan cel Mare și str. 1 Decembrie 1918 prin instituirea de sensuri unice astfel:

  •  instituirea sensului unic pe strada  Gheorghe Barițiu, tronsonul situat între str. Dragoș

Vodă și str. Ștefan cel Mare, direcția de mers dinspre str. Dragoș Vodă spre str. Ștefan cel Mare, conform plan situație anexat;

  • instituirea sensului unic pe str. Ștefan cel Mare, tronsonul situat între str. Gheorghe Barițiu

și str. Gheorghe Șincai direcția de mers dinspre str. Gheorghe Barițiu spre str. Gheorghe Șincai, conform plan situație anexat;

  • instituirea sensului unic pe str. Gheorghe Șincai, tronsonul situat între str. Ștefan cel Mare

și str. 1 Decembrie 1918, direcția de mers dinspre str. Ștefan cel Mare spre str. 1 Decembrie 1918, conform plan situație anexat;

      Art.2. Cu ducerea la îndeplinire autoritatea executivă, SC ADP Gherla SA şi Poliţia Municipiului Gherla.                            

                                                                  INIȚIATOR                                       

                                                                     PRIMAR                                                   

                                                                                                                            AVIZAT

                                                                                                              SECRETAR GENERAL UAT 

Plan situatie sens unic G.Baritiu, St. cel Mare, G.Sincai                                                                                                                                                                                   

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10240/12.07.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării circulației pe str. Frasinului din municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării circulației pe str. Frasinului din municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 12.07.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Gherla

NR.10086 /08.07.2021

REFERAT

Privind  reglementarea circulaţiei rutiere pe str.Frasinului

din Municipiul Gherla

                 Având în vedere solicitările locuitorilor de pe str. Frasinului cu privire la  instituirea unui sens unic  pe str. Frasinului în vederea înființării unor parcări s-a propus  reglementarea circulației  prin instituirea sensului unic pe stada  respectivă,  direcția de mers dinspre str. Gelu spre str. Stejarului, conform plan situație anexat.

             S-a solicitat avizul Poliției municipiului Gherla cu privire la cele mai sus menționate, răspuns care a fost  transmis prin adresa nr.768425/06.07.2021 înregistrată la Primăria municipiului Gherla sub nr.9876/06.07.2021.        

            Comisia de sistematizare a circulaţiei din Municipiul Gherla a analizat situaţia din punct de vedere a circulaţiei rutiere conform celor mai sus arătate.

           Faţă de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri în vederea aprobării reglementarii circulației  prin instituirea sensului unic pe str. Frasinului dinspre str. Gelu spre str. Ștejarului

PRIMAR

----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL      

NR. 10239/64/12.07.2021

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A    NR.   ______  / _________

privind aprobarea reglementării circulației pe str. Frasinului

din  municipiul Gherla

            Luând in dezbatere proiectul de hotărâre  privind aprobarea  reglementării circulației pe str. Frasinului din  municipiul Gherla - proiect din initiativa autoritatii executive;  

        Examinând  Referatul cu nr.10086/08.07.2021 al primarului municipiului Gherla;

           Văzând avizul Poliției Municipiului Gherla nr.768425/06.07.2021 înregistrat la Primăria municipiului Gherla sub nr. 9876/06.07.2021;

          Ținând seama de OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare  art.30 al.4 și art.33  al.(1);

           În temeiul art.129 al(7) lit.m, art.139 al(1), art.196 al(1) lit a) din Ordonanța de urgență nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ;

           Consiliul Local al Municipiului Gherla,întrunit în ședință ordinară de lucru

H O T A R A S T E :

       Art.1.  Se aprobă reglementarea circulației pe str. Frasinului din municipiul Gherla prin instituirea  sensului unic, direcţia de mers dinspre str. Gelu  spre  str. Stejarului -  conform Planului de situație anexat;

      Art.2. Cu ducerea la îndeplinire autoritatea executivă, SC ADP Gherla SA şi Poliţia Municipiului Gherla.

                                                                  INIȚIATOR                                       

                                                                     PRIMAR                                        

                                                                                                                                AVIZAT

                                                                                                               SECRETAR  GENERAL UAT    

Plan situație Înființare sens unic pe str. Frasinului

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12220/20.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre  privind aprobarea unor cheltuieli din bugetul local Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre  privind aprobarea unor cheltuieli din bugetul local

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.08.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.08.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr.12164/19.08.2021

REFERAT

Privind aprobarea unor cheltuieli din bugetul local

Avand in vedere situatia creata de pandemia de COVID 19 din ultimii ani care a impus restrictii privind organizarea unor evenimente culturale cu participare numeroasa si tinand cont de actualul context in care este permisa organizarea evenimentelor in aer liber, primaria municipiului Gherla doreste organizarea evenimentului cultural intitulat “FESTIVALUL ARMENOPOLIS” in perioada 3-4 septembrie 2021 in Piata Libertatii din municipioul Gherla.

Acest festival se doreste a fi unul dedicat artistilor locali, iar costurile cu organizarea acestui eveniment au fost estimate la suma de 60 mii lei

Avand in vedere cererea nr. 10635/21.07.2021 depusa de d-ul Bob Alexandru presedintele Grupului Mixt de Lucru pe problema romilor din cadrul Primariei Municipiului Gherla prin care solicita sprijin financiar pentru desfasurarea evenimentelor cultural-traditionale pe anul 2021:

  1. Concurs de muzica populara “Lautarii din Ardeal” urmat de ‘Balul traditional al muzicantilor” in perioada 05.09-08.09.2021
  2. Seara de romante cu genericul ,,Iti mai aduci aminte doamna...” in octombrie 2021

Avand in vedere anexa 1 a HCL 125/2016 si conform prevederilor art 20 a Legii nr. 273/2006, privind finantele publice locale:

   ART. 20

    Rolul, competenţele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale

………………………………………………………………………

    h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de eficienţă;

    i) stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice locale;

.................................................................................................................

Consiliul Local poate aproba efectuarea acestei cheltuieli publice locale tinand cont ca exista resurse bugetare.

Propun aprobarea cheltuielilor  in suma de 66 mii lei lei din bugetul local al Municipiului Gherla de la capitolul 67.03.30 “Alte Servicii Culturale”, titlul 20 “Bunuri si servicii”, pentru organizarea  evenimentelor culturale astfel:

  • Festivalul Armenopolis – 60 mii lei
  • Evenimentele grupului mixt - 6 mii lei

PRIMAR

------------------------

        ROMANIA

  JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

 CONSILIUL LOCAL

NR. 12218/78/20.08.2021

                                                       PROIECT

                                   HOTARAREA NR .       /

privind aprobarea unor cheltuieli din bugetul local

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea unor cheltuieli din bugetul local  - proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Avand in vedere referatul nr. 12164/19.08.2021 privind aprobarea organizarii unor evenimente culturale in municipiul Gherla   si vazand Raportul de specialitate nr. 12165/19.08.2021  al Directiei economice; şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local

Tinand cont de prevederile art.20 ale Legii nr.273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

      In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru

                                                      HOTARASTE:

Art.1: Se aprobă plata din bugetul local in limita sumei de 60 000 lei pentru finantarea cheltuielilor cu organizarea evenimentului cultural Festivalul Armenopolis in perioada 3-4 septembrie 2021 in Piata Libertatii din municipiul Gherla.

Art.2 : Se aprobă plata din bugetul local in limita sumei de 6 000   lei pentru plata unor cheltuieli legate de proiectele culturale organizate de grupul mixt de lucru pe  problema romilor din cadrul primariei municipiului Gherla respectiv Festivalul concurs Lautarii din Ardeal in data de 08.09.2021 si « Seara de romante »  in luna octombrie 2021

Art.4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza autoritatea executiva prin serviciile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                             SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12229/20.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea organizării unor evenimente culturale în municipiul Gherla 

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea organizării unor evenimente culturale în municipiul Gherla 

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.08.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.08.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr     12162/19.08.2021

REFERAT

privind aprobarea organizarii unor evenimente culturale in municipiul Gherla 

Avand in vedere situatia creata de pandemia de COVID 19 din ultimii ani care a impus restrictii privind organizarea unor evenimente culturale cu participare numeroasa si tinand cont de actualul context in care este permisa organizarea evenimentelor in aer liber, primaria municipiului Gherla doreste organizarea evenimentului cultural intitulat “FESTIVALUL ARMENOPOLIS” in perioada 3-4 septembrie 2021 in Piata Libertatii din municipioul Gherla.

De asemenea Fundatia Teka a solicitat acordul pentru organizarea in Piata Libertatii din municipiul Gherla a “FESTIVALULUI INTERNATIONAL DE FOLCLOR”  editia a XXV-a in perioada 26-29 august 2021. Municipiul Gherla va pune la dispozitia organizatorilor spatiul din Piata Libertatii va monta scena, va asigura salubrizarea zonei, paza si ordinea publica.

Asociatia Produs de Cluj a solicitat acordul pentru  organizarea in perioada 17-19 septembrie 2021 a evenimentului Targ Produs de Cluj, in municipiul Gherla.

Activitatea Asociației „Produs de Cluj” contribuie la dezvoltarea micilor întreprinzători, cu precădere a celor din mediului rural, și asigură reprezentarea producătorilor locali la nivel național şi internațional.
Evenimentele organizate de asociație sunt destinate tuturor producătorilor și meșterilor populari clujeni, mici producători păstrători ai tradițiilor populare și culinare clujene, creatori de costume populare, obiecte de artizanat, bijuterii, păpuși, suveniruri, dar și articole din piele. Alături de aceștia, la toate manifestările sunt prezenți producători clujeni de fructe și legume, uleiuri presate la rece, apicultori, dar și mici fermieri care aduc brânzeturi, produse de carne de porc, dulcețuri, turtă dulce, toate preparate în mod tradițional. La evenimentele “Produs de Cluj”, nu lipsesc vinurile și sucurile naturale, precum și produsele de lavandă. Cele mai cunoscute branduri ale Clujului promovate prin intermediul Asociației “Produs de Cluj”, în cadrul târgurilor tradiționale sunt cartofii de Râșca, brânzeturile realizate la stânele din județ, sau ceapa roșie de Turda, mierea de albine din stupinele Clujului, uleiul presat la rece de la Luna, dulcețurile de Moldovenești şi Agârbiciu, sarea terapeutică de la Turda. Pe durata târgurilor, vizitatorii au posibilitatea nu doar să cumpere produse de calitate, ci și să urmărească spectacole de folclor de pe valea Someșului, susținute de interpreți și ansambluri folclorice clujene.

Acest eveniment se desfasoara an de an si contribuie la dezvoltarea micilor producatori din municipiul nostru. Locatia in care s-a desfasurat evenimentul in anii trecuti a fost zona autogarii. Ca urmare propunem aprobarea puneri la dispozitia organizatorilor a spatiul din zona autogarii. Municipiul Gherla va asigura salubrizarea spatiului pe perioada evenimentului, racordarea si consumul de energie electrica, paza si ordinea publica.

Asociatia Produs de Cluj se va ocupa de intreaga organizare a evenimentului  asigurand toate cheltuielile legate de logistica, interpreti si altele prin care vor asigura buna desfasurare a evenimentului.

                                             PRIMAR

----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 12224/79/20.08.2021

PROIECT DE HOTARARE

HOTARAREA NR.  

privind aprobarea organizarii unor evenimente culturale in municipiul Gherla 

Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea organizarii unor evenimente culturale  in municipiul Gherla, proiect  din initiativa autoritatii executive;
Avand in vedere referatul nr. 12162/19.08.2021 privind aprobarea organizarii unor evenimente culturale in municipiul Gherla   si vazand Raportul de specialitate nr. 12163/19.08.2021  al Directiei economice; şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local

In temeiul prevederilor art. 129 alin. 2, lit. “c”,  alin 6 lit. a, art. 139 alin. 3 lit. c) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta

H O T A R A S T E :

Art. 1. Se aproba organizarea in municipiul Gherla a evenimentului    Targ Produs de Cluj, in perioada 17-19 septembrie 2021.
Art. 2. Partenerii  oficiali  in  organizarea  evenimentului  sunt  Asociatia  Produs  de  Cluj si Municipiul Gherla, prin autoritatile sale.
Art. 3. In vederea desfasurarii evenimentului, Municipiul Gherla acorda cu titlu gratuit spatiul situat in zona autogarii (respectiv str. Liviu Rebreanu de  la   str. Bobalna pana la intersectia cu str. George Cosbuc si autogara pana la intersctia str. Fierarilor cu str. Romana).

Art. 4. Se aproba organizarea in municipiul Gherla, in zona Piata Libertatii, a evenimentului Festivalul international de folclor editia XXV-a in perioada 26-29 august 2021, organizat de Fundatia Teka.

Art. 5. Se aproba organizarea in municipiul Gherla, in zona Piata Libertatii, a evenimentului Festivalul Armenopolis in perioada 3-4 septembrie 2021
Art. 6 Municipiul  Gherla  va  asigura  paza  si ordinea publica si cheltuielile necesare pentru salubrizarea perimetrului evenimentelor si asigurarea energiei electrice.
Art. 7. Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza intreg aparatul de specialitate al primarului si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12041/17.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 30.08.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 30.08.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.08.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.08.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR . 12004/17.08.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 30.08.2021

Prin adresa cu nr. 32521/28.07.2021 Compania de Apă Someș SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 30.08.2021, in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier M. M. M. în vederea votării pentru la punctul de pe ordinea de zi mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 30.08.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

---------------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 12039/75/17.08.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 30.08.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 30.08.2021

Examinând referatul  nr. 12004/17.08.2021  întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul M. M. – M., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA  la din data de 30.08.2021, sensul de a vota pentru la punctul  înscris pe ordinea de zi.

Art. 2   Compania de Apă Someș SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. M. M. – M. și  Compania de Apă Someș SA.  

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 11994/16.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.09.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.09.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.08.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.08.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR .  11990/16.08.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.09.2021

Prin adresa cu nr. 11561/05.08.2021 Centrul Agro Transilvania Cluj SA  a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 07.09.2021, in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier A. G. în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA  în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din  07.09.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

----------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 11993/74/16.08.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.09.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.09.2021

Examinând referatul  nr. 11990/16.08.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul A. G., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Societarii Centrul Agro Transilvania Cluj SA la din data de 07.09.2021, sensul de a vota pentru la punctele înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2  Centrul Agro Transilvania Cluj SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Centrul Agro Transilvania Cluj SA si dl. A. G..

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12173/20.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Parcului nr. 25A

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Parcului nr. 25A

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.08.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.08.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 12145 din 19.08.2021  

REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Parcului nr. 25A

Prin cererea nr. 11644 din  06.08.2021,  subsemnații V. Ș. și V. A. solicită aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal suplimentar din str. Gârlei la imobilul de la adresa de mai sus.

Conform extrasului CF nr. 52263 cu nr. cadastral 52263, petenții sunt proprietari tabulari asupra imobilului mai sus menționat.

Menționăm că imobilul are un drept de SERVITUTE de trecere în favoarea lotului nr.2 cu nr. cadastral 52263 asupra lotului nr.1 cu nr. cadastral 52262 pe o bandă  în lățime de 3 m și o lungime de 23,98 m, dobândit prin convenție cotă actuală 1/1.

În urma verificărilor în teren s-a constatat că există posibilitatea deschiderii unui acces pietonal dinspre str. Gârlei pe lângă blocul R4.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla, imobilul se află situat în intravilan, în UTR nr.6 în zona locuințelor unifamiliale, în vecinătatea imediată a locuințelor colective.

Având în vedere cele expuse, propun aprobarea deschiderii unui acces pietonal  suplimentar din str. Gârlei la imobilul situat în municipiul Gherla, str. Parcului nr. 25A.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

           -----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 12172/77/20.08.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea deschiderii unui acces pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Parcului nr. 25A

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  deschiderii unui acces pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Parcului nr. 25A, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 12145 din 19.08.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.d, alin.7 lit.m și art.139 alin.1 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces pietonal suplimentar dinspre str. Gârlei la imobilul situat în municipiul Gherla, proprietatea numiților V. Ș. și V. A..

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numiții V. Ș. și soția V. A., domiciliați în Municipiul Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12155/19.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificare și completare Anexa 4 HCL 61/23.09.1999 referitoare la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificare și completare Anexa 4 HCL 61/23.09.1999 referitoare la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.08.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.08.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 12043 din 17.08.2021                                                                                                                  

REFERAT

privind modificarea și completarea anexei nr.4 din HCL nr. 61/23.09.1999 referitoare la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Gherla

Având în vedere continuarea procedurii de înscriere în cartea funciară a străzilor din Municipiul Gherla, necesitatea urgenței datorită existenței pe rol din fondurile europene a obiectivului de investiții ,, Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în Municipiul Gherla, jud. Cluj” și măsurătorile cadastrale s-a constatat diferențe de suprafețe la un nr. de 6 poziții din anexa inițială, fapt ce implică adoptarea unei hotărâri cu noile suprafețe.

Față de acestea, propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la modificarea și completarea anexei nr.4  din HCL nr.61/23.09.1999 referitoare la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Gherla.

                                                                                                           Inițiator,

                                                                                                             Primar,

   ---------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 12152/76/19.08.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind modificare și completare Anexa 4 HCL 61/23.09.1999 referitoare la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Gherla

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificare și completare Anexa 4 HCL 61/23.09.1999 referitoare la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 12043 din 17.08.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 2, lit.c și art. 139 alin. 3, lit.g din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă modificarea din anexa nr.4 care face parte integrantă din HCL nr. 61/23.09.1999 a următoarelor poziții:

-    Nr. crt 149 cu cod de clasificare 1.3.7.2, nr. crt 150 cu cod de clasificare 1.3.7, nr. crt.151 cu cod de clasificare 1.3.7.2, nr. crt 152 cu cod de clasificare 1.3.7.2 cu denumirea bunului strada Clujului, carosabil- trotuar, spații verzi, parcare și platforme beton cu suprafața cumulată de 22.753 mp se va modifica la suprafața nouă cumulată de 44.047 mp, suprafață ce rezultă din măsurătorile cadastrale.

Art. 2  Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin direcțiile de specialitate.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12245/20.08.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind numirea reprezentantului  Municipiului Gherla in Consiliul Director al ^Asociației Culturale Gherla sunt Eu^ si stabilirea unei cotizatii anuale

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind numirea reprezentantului  Municipiului Gherla in Consiliul Director al ^Asociației Culturale Gherla sunt Eu^ si stabilirea unei cotizatii anuale

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.08.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.08.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.  12239 /20.08.2021

REFERAT

Privind numirea reprezentantului  Municipiului Gherla in Consiliul Director al ^Asociației Culturale Gherla sunt Eu^ si stabilirea unei cotizatii anuale

In conformitate cu actul constitutiv al asociatiei reprezentantul Municipiului Gherla in consiliul director este primarul municipiului, prin urmare se impune numirea d-lui D. I. O. ca reprezentant al municipiului Gherla in consiliul director.

De asemenea la infiintarea asociatiei nu s-a stabilit nici o cotizatie pentru functionarea acesteia.. Tinand cont de legislatia in vigoare asociatia are nevoie de venituri pentru a putea sustine cheltuielile de functionare mai ales in contextul in care actiunile asociatiei sunt in colaborare cu municipalitatea. De asemenea pentru desfasurarea de actiuni social -culturale este nevoie de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de organizare. Din lipsa acestor venituri asociatia nu s-a putut implica mai mult in astfel de actiuni

Avand aceste venituri asociatia va putea fi implicata in mai multe actiuni social-culturale si sportive pe plan local.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind  mandatarea reprezentantului Municipiul Gherla in cadrul Consiliului Director al ^ASOCIATIEI CULTURALE GHERLA SUNT EU^ si stabilirea unei cotizatii anuale, în vederea   reprezentării  si realizarii intereselor    Municipiului   Gherla  in cadrul asociatiei si asigurarea veniturilor necesare functionarii acesteia .

INIȚIATOR

PRIMAR

-----------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 12244/80/20.08.2021

PROIECT de HOTARARE

Privind numirea reprezentantului  Municipiului Gherla in Consiliul Director al

^Asociației Culturale Gherla sunt Eu^ si stabilirea unei cotizatii anuale

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind incetarea mandatului de reprezentant al Municipiului Gherla in cadrul Consiliului Director al  ASOCIATIEI CULTURALE GHERLA SUNT EU al d-lui N.I. si se aproba numirea d-lui D. I. O. ca reprezentant al Municipiului Gherla in cadrul Consiliului Director al asociatiei si  aprobarea a unei cotizatii a  MUNICIPIULUI GHERLA pentru ^ASOCIATIA CULTURALA GHERLA SUNT EU ^ in sustinerea  si indeplinirea scopului in care a fost constituita asociatia, respectiv : ^ organizarea de evenimente culturale, educationale, sportive, sociale sau de protectia mediului, conferinte sau campanii de informare, precum si colectarea de fonduri necesare organizarii, promovarii si realizarea acestora^ si stabilirea cotizatiei anuale in vederea realizarii proiectelor propuse in cadrul asociatiei.

Examinând referatul  nr. 12239/20.08.2021  întocmit de Primarul Municipiului Gherla; vazand raportul directiei economice nr. 12240/20,08,2021 si văzând avizele comisiilor  Consiliului Local;

In conformitate cu prevederile art. 2 lit. e), art. 6 alin. 2 lit. f) si art. 46 alin. 1 lit. a) din  Ordonanta  Guvernului nr. 26 din anul 2000 cu privire la asociatii si fundatii cu modificarile si completarile ulterioare.

In temeiul dispozițiilor art. 92 al.1, al. 2 lit. e), art. 129 alin.3 litera d) și art.139 al. 2 lit.h  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

                                                      HOTARASTE:

Art.     1.         Se aproba incetarea mandatului de preprezentant al Municipiului Gherla,  in cadrul Consiliului Director al  ASOCIATIEI CULTURALE GHERLA SUNT EU al d-lui N. I. si se aproba numirea d-lui D. I. O. ca reprezentant al Municipiului Gherla in cadrul Consiliului Director al asociatiei.

Art.     2.         Se aproba cotizatia Municipiului Gherla ca autoritate publica si membru fondator, in cuantum de 20.000 lei  anual.

Art.     3.         Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarâri.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                  AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 11096/28.07.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării suprafeței str. Bobîlna din Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării suprafeței str. Bobîlna din Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 28.07.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 28.07.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 11081 din 28.07.2021

REFERAT

privind aprobarea rectificării suprafeței str. Bobîlna din Municipiul Gherla

În urma remăsurării str. Bobîlna s-a constatat că suprafața de teren cuprinsă între canalul Morii și limita străzii în cauză nu a fost cadastrată, sens în care se impune rectificarea suprafeței.

În conformitate cu CF nr. 55349 cu nr. cadastral 55349 str. Bobîlna cu categoria de folosință drum are suprafața de 10.370 mp, proprietar Municipiul Gherla.

Prin alipirea suprafeței  mai sus precizată se va modifica suprafața str. Bobîlna de la 10.370 mp la 11.505 mp.

Având în vedere cele mai sus precizate, propun aprobarea rectificării suprafeței str. Bobîlna din Municipiul Gherla de la suprafața de 10.370 mp la 11.505 mp.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

 ----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 11095/73/28.07.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea rectificării suprafeței str. Bobîlna din Municipiul Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea aprobarea rectificării suprafeței str. Bobîlna din Municipiul Gherla , proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr.  11081 din 28.07.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, alin.7 lit. m și  art.139, alin.3, lit.g) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă rectificarea suprafeței str. Bobîlna înscrisă în CF nr. 55349 cu nr. cadastral 55349 din Municipiul Gherla  de la 10.370 mp la 11.505 mp.

Art. 2 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul D. I.-O. cu semnarea actelor notariale.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10806/22.07.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.07.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.07.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

---------------------

              ROMÂNIA

         JUDETUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

               GHERLA

NR. 10694 DIN 22.07.2021

REFERAT

privind execuţia bugetului local şi situaţiile financiare la data de 30 iunie 2021

          La data de 30 iunie 2021 la partea de venituri a fost realizată suma de 26.959.999 veniturile fiind incasate in proportie de 82.41% fata de prevederile trimestrului II 2021 in suma de 32.712.120 lei. Realizarile la partea de venituri la 30 iunie 2021 adica suma de 26.959.999 lei sunt in proportie de 113,10% fata de incasarile in suma de 23.836.632 lei la data de 30 iunie 2020.

Veniturile incasate la data de 30 iunie 2021 sunt formate din:

  1. venituri proprii 16.627.785 lei
  2. sume defalcate din TVA 4.064.000 lei
  3. subventii de la bugetul de stat 446.907 lei
  4. sume din excedentul anului anterior 5.188.988 lei
  5. sume primite de UE 632.319 lei

            Platile efectuate din  bugetului local la data de 30 iunie 2021 sunt de 18.082.830 lei fiind in proportie de 119.50% fata de platile efectuate la data de 30 iunie 2020 in suma de 15.131.032 lei. Contul de executie al bugetului local la plati efectuate la 30 iunie 2021 defalcat pe capitole bugetare se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

5102

    4.535.353  

       4.516.284 

          19.069 

5402

       228.222 

          228.222 

                 -   

6102

       586.989 

          586.989 

                 -   

6502

    2.616.455 

       1.403.093 

     1.213.362 

6602

       907.392 

          757.452 

        149.940 

6702

    1.031.248 

       1.031.248 

                 -   

6802

    2.821.431 

       2.821.431 

                 -   

7002

    2.312.206 

          836.417 

     1.475.789 

7402

    1.492.651 

       1.492.651 

                 -   

8002

       390.348 

          390.348 

                 -   

8402

    1.160.535 

          589.655 

        570.880 

TOTAL

  18.082.830 

     14.653.790 

     3.429.040 

          Excedentul bugetului local la sfârşitul trimestrului II 2021 este de 8.877.169 lei, fiind format din excedentul anului 2020 in suma de 5.188.988 lei si excedentul din trimestrului II 2021 de 3.688.181lei.

La activităţile autofinanţate încasările realizate sunt în sumă de 10.113.254 lei, adica 81.84% fata de prevederile trimestrului II 2021 de 12.356.800 lei si 110.35% fata de incasarile de 9.164.180 lei la data de 30 iunie 2020. La plăţi efectuate s-a realizat suma de 9.829.870 lei, adica 78,59% fata de prevederi trimestrului II 2021 de 12.507.550 lei si 107.26% fata de platile efectuate in suma de 8.794.808 lei la data de 30 iunie 2020. Contul de executie a institutiilor finantate din venituri proprii si subventii la partea de plati  se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

6510

188.650

188.650

6610

9.453.925

9.303.985

149.940

6710

20

20

7010

114.341

114.341

8710

72.934

72.934

TOTAL

9.829.870

9.679.930

149.940       

Excedentul bugetului activitatilor autofinantate la sfârşitul trimestrului II 2021 este de 283.384 lei, fiind format din excedentul anului 2020 in suma de 150.749 lei si excedentul din trimestrului II 2021 de 132.635 lei.

In anexele 1,2,3, si 4 sunt prezentate veniturile si cheltuielile bugetului local si bugetului activitatilor autofinantate la 30.06.2021

            Situaţiile financiare la 30 iunie 2021 au fost întocmite în conformitate cu Legea Contabilităţii nr.82/1991 republicată, Ordinul nr. 629/2009 si  ORDIN  Nr. 494/2021 din 12 aprilie 2021 privind transmiterea situaţiilor financiare trimestriale centralizate întocmite de instituţiile publice şi pentru modificarea şi completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul contabilităţii instituţiilor publice

Politicile contabile aplicate in institutie sunt cele stabilite de Serviciul Financiar si inregistrate cu nr.1083 din 01.02.2012.

PRIMAR,

-------------------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10804/72/22.07.2021

                                                       PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .05 .2021

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2021

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.06.2021 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 10696/22.07.2021 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2021 si vazand Raportul de specialitate nr. 7330/17.05.2021  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta

                                                             HOTARÂRE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 30.06.2021 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 26 959 999.00lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  18 082 830lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 30.06.2021,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 10 113 254.00lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de       9 829 870lei conform anexelor 3 si 4 la prezenta hotărîre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare ale Municipiului Gherla la 30.06.2021 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 30.06.2021;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR

                                                                                                                          AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

 anexa 1 venituri buget local iunie  2021

 anexa 2 cheltuieli buget local  iunie 2021

 anexa 3 venituri proprii iunie  2021

anexa 4 cheltuieli din venituri  proprii iunie 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10761/22.07.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local

 și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local

 și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.07.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.07.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr . 10697/22.07.2021

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021

            Analizand executia bugetara la 30.06.2021 a bugetului local si al bugetului activitatilor autofinantate se constata urmatoarele:

  • Sunt incasari la unele capitole mai mari decat previziunile initiale, in unele cazuri realizarile depasesc 90% din previziunile anuale.
  • Sunt capitole bugetare la care alocarile initiale au fost epuizate(strazi, salubritate) datorate lucrarilor executate in plus fata de previziunile initiale sau alocarii de fonduri sub nivelul cheltuielilor din anul precedent.

Astfel au fost identificate la sectiunea de functionare venituri suplimentare de 1707.11 mii lei, iar la sectiunea de dezvoltare 74.53 mii lei.

Veniturile sectiunii de functionare se compun din impozite si taxe locale si din sumele decontate de DSP – 98 mii lei-reprezentand cheltuieli cu centrul de vaccinare.

La sectiunea de dezvoltare avem venituri din valorificari de bunuri si de la Directia de Sanatate Publica conform contractului de finantare pentru achizitia de aparatura medicala, iar suma de 47.11 mii lei reprezinta varsaminte din sectiunea de functionare pentru sectiunea de dezvoltare.

Detaliat aceste modificari sunt prezentate in anexa nr. 1

Alocarea sumelor suplimentare este detaliata in anexa nr. 2. Aceste sume au fost alocate astfel:

  • Cap. 51- Autoritati publice-bunuri si servicii    110 mii lei
  • Cap.61 politie locala- bunuri si servicii               10 mii lei
  • Cap. 65 invatamant                                           25 mii lei
  • Cap 67- spatii verzi- chelt. Materiale               240 mii lei
  • Cap. 70 iluminat public – chelt. Materiale       200 mii lei
  • Cap. 74 salubritate                                          500 mii lei
  • Cap. 84- strazi                                                575 mii lei

            La sectiune de dezvoltare se propun cateva modificari reprezentand in principal relocari de sume de la un obiectiv la altul tinand cont de stadiul in care se afla fiecare proiect la acest moment sau de necesitatea suplimentarii sumelor la unele obiective datorate necesitatii executarii unor lucrari suplimentare.

De asemenea este necesara achizitia unei masini de spalat la Gradinita Arici Pogonici si a unei table interactive la Gradinita Casuta Fermecata.

            Pentru Spitalul municipal Gherla exista un contract de finantare cu DSP pentru achizitia a doua incubatoare in valoare de 71.11 mii lei, iar de la bugetul local s-a alocat suma de 40 mii lei pentru aparaturi medicale necesare.

            In anexele 1,2,3,si 4 sunt prezentate aceste modificari.

Avand in vedere relaxarea restrictiilor privind activitatile culturale si organizarea de evenimente cultural artistice se propune aprobarea activitatilor Casei de Cultura a Municipiului Gherla conform anexei nr. 5. Aceste activitati vor fi organizate in masura in care acest lucru va fi cu putinta atat din punct de vedere financiar cat si in ceea ce priveste siguranta sanitara.

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local bugetului activitatilor autofinantale si a liste de investitii conform anexelor prezentate.

PRIMAR

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10760/71/22.07.2021

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării bugetului local  și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

Avand in vedere  referatul nr. 10697/22.07.2021privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021 si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 10734/22.07.2021, văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  art. 19, alin. 2 al Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Loca al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri înregistrează suma de  61 926.76 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de 67 115,75 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 32 802.31 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 34 313.44 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă rectificarea bugetului activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 22 020.36 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 22 171,11   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Se aprobă programul activitatilor cultural artistice organizate de Casa de Cultura Gherla in anul 2021, prezentat in anexa nr. 5

Art 5 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZA

                                                                                         SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2021

anexa 2 cheltuieli 2021

anexa 3 lista investiti 2021

anexa 4 autofinantate 2021

anexa 5 manifestari cultural-artistice

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10502/19.07.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea  deschiderii unui acces auto suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Nicolae Bălcescu nr. 8, ap. 2

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea  deschiderii unui acces auto suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Nicolae Bălcescu nr. 8, ap. 2

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.07.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.07.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 9859 din 06.07.2021      

REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces auto suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Nicolae Bălcescu nr.8, ap.2

Prin cererea înregistrată sub nr. 6020 din 19.04.2021, domnul Z. F. domiciliat în Municipiul Gherla solicită aprobarea deschiderii unui acces suplimentar la imobilul de la adresa de mai sus din str. Fabricii.

Potrivit extrasului CF nr. 53283 cu nr. topo 1140/1/1/2/11 petentul împreună cu soția sunt proprietari tabulari.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul este situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință (UTR) nr. 10, în zona locuințelor familiale individuale în vecinătatea blocului de locuințe colective din zonă.

În urma verificărilor în teren s-a constatat că există în dreptul solicitării instalat un semn de circulație în rondou, trandafiri și trotuar, ceea ce înseamnă că trebuie mutat în sine semnul menționat și trandafirii de pe str. Fabricii înspre str. Nicolae Bălcescu.

Având în vedere cele mai sus precizate, cât și situația din teren, propun aprobarea deschiderii unui acces auto suplimentar din str. Fabricii la imobilul situat pe str. Nicolae Bălcescu nr.8, ap.2, cu condiția suportării cheltuielilor ocazionate de mutarea semnului de circulație, trandafirilor existenți și cele aferente.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                 Primar,

--------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10501/69/19.07.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea  deschiderii unui acces auto suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Nicolae Bălcescu nr.8, ap.2

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  aprobarea  deschiderii unui acces auto suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Nicolae Bălcescu nr.8, ap.2, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de aprobare cu nr. 9859 din 06.07.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c și art.139 alin.3, lit.g din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces auto suplimentar din str. Fabricii la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Nicolae Bălcescu nr.8, ap.2, proprietatea numiților Z. F. și soția A..

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numiții Z. F. și soția A., domiciliați în Municipiul Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10505/19.07.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației a sensului giratoriu situat în Municipiul Gherla str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății și str. Clujului

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației a sensului giratoriu situat în Municipiul Gherla str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății și str. Clujului

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.07.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.07.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 9842 din 06.07.2021

REFERAT

privind acceptarea donației a sensului giratoriu situat în Municipiul Gherla, str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății și str. Clujului

Prin adresa cu nr. CJ015/21.01.2021, LIDL IMOBILIARE ROMÂNIA MANAGEMENT SCS cu sediul social în sat Nedelea, comuna Ariceștii Rahtivani jud. Prahova, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J29/598/2006, CUI RO15139385, reprezentată prin d-na B. C. I. în calitate de responsabil Regional Expansiune, a înaintat oferta autentificată sub nr. 141/21.01.2021 spre donație Municipiului Gherla, întreg dreptul de proprietate asupra construcției de infrastructură-amenajare, sens giratoriu situat în Gherla,  jud. Cluj, str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății, str. Clujului, proprietate extratabulară edificată în baza autorizației de construire nr.7/10003/03.02.2020 emisă de Primăria Municipiului Gherla și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 29/03.08.2020.

Sensul giratoriu a fost executat în baza autorizației de construire nr.7/1003 din 03.02.2020 eliberată de Primăria Municipiului Gherla și recepționat conform procesului -verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.29/03.08.2020.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării ofertei de donație întreg dreptul de proprietate asupra construcției de infrastructură-amenajare sens giratoriu situată în Municipiul Gherla str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății, str. Clujului, proprietate extratabulară, edificată în baza autorizației de construire nr.7/1003/03.02.2020 emisă de Primăria Municipiului Gherla și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 29/03.08.2020.

                                                                                                           Inițiator,

                                                                                                             Primar,

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10504/70/19.07.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind acceptarea donației a sensului giratoriu situat în Municipiul Gherla str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății și str. Clujului

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației a sensului giratoriu situat în Municipiul Gherla str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății și str. Clujului, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 9842 din 06.07.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând adresa societății LIDL IMOBILIARE ROMÂNIA MANAGEMENT SCS înregistrată la Primăria Municipiului Gherla sub nr. 1013/21.01.2021.

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art. 196 alin. 1, lit.a și art. 291 alin. 3, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se acceptă donația dreptului de proprietate asupra construcției de infrastructură- amenajare sens giratoriu situată în Municipiul Gherla județul Cluj, str. 1 Decembrie 1918, str. Fabricii, str. Hășdății, str. Clujului, proprietate extratabulară situată în intravilanul municipiului Gherla, edificat  în baza autorizației de construire nr. 7/1003/03.02.2020, emisă de Primăria Municipiului Gherla și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.29/03.08.2020 de LIDL IMOBILIARE ROMÂNIA MANAGEMENT SCS către Municipiul Gherla.

Art. 2 Imobilul menționat la art.1 va fi introdus în domeniul public al Municipiului Gherla, în vederea fluidizării circulației în zonă.

Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul D. I.-O. cu semnarea actului de donație.

Art. 4 Valoarea contabilă a construcției donate este de  928.223,20 lei.

Art. 5 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate cu ocazia operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 6 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de urbanism și amenajarea teritoriului și Direcția Economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 9809/05.07.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a

Spitalului Municipal Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a

Spitalului Municipal Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 05.07.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 05.07.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------------

 ROMÂNIA                                                                                                                            

JUDEȚUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 9793/05.07.2021

REFERAT

privind  aprobarea Structurii Spitalului Municipal Gherla

În temeiul adresei Ministerului Sanătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/07.05.2021, precum și a adresei Direcției de Sănătate Publică Cluj nr. 8478/23.06.2021 prin care s-au aprobat :

Modificările respective s-au aprobat având în vedere indicatorii realizați în perioada 2017 – 2020.

Aprobarea modificărilor mai sus menționate s-a făcut prin adresa nr. 8478/23.06.2021 a DSP CLUJ, înregistrată la Spitalul Municipal Gherla sub nr. 4015/24.06.2021, ulterior adoptării HCL nr. 56/10.06.2021 prin care s-a aprobat structura organizatorică a Spitalului Municipal Gherla. În aceste condiții se impune adoptarea unei noi hotărâri de aprobare a structurii organizatorice al Spitalului Municipal Gherla având în vedere noile modificări aprobate de către DSP și revocarea HCL nr. 56/10.06.2021.

Referitor la urgența ședinței de consiliu local arătăm că până în data de 14.07.2021 structura organizatorică cu noile modificări trebuie înaintată către Casa de Asigurări de Sănătate pentru asigurarea funcționării Spitalului Municipal Gherla pentru încheierea contractului de prestări servicii medicale.

Având în vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare proiectul de hotărâre privitor la Structura Spitalului Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

--------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 9799/60/05.07.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE  NR.          din

privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Gherla;

            Examinând referatul de aprobare întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

In temeiul adresei Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/7.05.2021 precum și a adresei Direcției de Sănătate Publică Cluj nr. 8478/23.06.2021;

Văzând reglementările Art. 172 Alin (7) si Art. 180 Alin (1) litera d) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicata cu modificările si completările ulterioare precum si a HG 144/2010 privind organizarea si funcționarea Ministerului Sănătății cu modificările si completările ulterioare;

Având in vedere prevederile art. 18 din OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții si competente exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației punice locale, cu modificările si completările ulterioare, Art. 15 litera d) din anexa la HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008, precum si Hotărârea Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Gherla nr. 1695/17.03.2021 ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 129 alineatul 2 litera a) si d) alineatul 7 litera c), Art. 139 alineatul 1 si 2 din Ordonanța de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică extraordinară de lucru;

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  Se aproba structura organizatorica a Spitalului Municipal Gherla conform anexei ce face parte din prezenta hotărâre.

            La data adoptării prezentei hotărâri se revocă HCL nr. 56/10.06.2021.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuternicește Autoritatea Executiva si Spitalul Municipal Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

 AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

 STRUCTURA - 30.06.2021                                                                                           

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 9810/05.07.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al Spitalului Municipal Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al Spitalului Municipal Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 05.07.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 05.07.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

--------------------------

 ROMÂNIA                                                                                                                            

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 9794/05.07.2021

REFERAT

privind  aprobarea Organigramei și Statului de funcții

al Spitalului Municipal Gherla

Prin solicitarea Spitalul Municipal Gherla cu numărul 9477/30.06.2021 s-a  solicitat autorității executive a Municipiului Gherla întocmirea unui proiect de hotărâre în vederea aprobării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla  a Organigramei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla, in vederea aprobării.

In conformitate cu prevederile art.129 alineatul 2 lit. c) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  consiliul local  "  aprobă, in conditiile legii, la propunerea primarului … organigrama si  statul de funcţii ale  aparatul de specialitate al primarului,  ale institutiilor si serviciilor publice de interes local…”.

Potrivit dispozitiilor  art.15 din H.G nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locala, cu modificarile si completarile ulterioare, competenta de aprobare a Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla revine autorității administrației publice locale, prin structura cu atribuții specifice în domeniu, respectiv Consiliul Local al Municipiului Gherla.

Propunerea de Organigrama si Stat de functii formulata de catre Spitalul Municipal Gherla se incadreaza in  prevederile Ordinului MS nr. 632/2010 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipiului Gherla si încadrarea, conform prevederilor Ordinului MS nr. 1224/2010 - privind  aprobarea  normativelor de personal pentru asistenta medicala spitaliceasca, in numărul maxim de posturi, adică 174 posturi, din care 11 posturi de conducere.

In ceea ce privește oportunitatea si necesitatea adoptării Proiectului de hotărâre privind aprobarea Organigramei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla,  arătam ca aceasta se justifica si prin prisma faptului ca a fost aprobata modificarea structurala a Spitalului Municipal Gherla prin adresa Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/07.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021. Totodată va aducem la cunoștința faptul ca luna iunie este luna de contractări ce stau la baza funcționarii si finanțării spitalului in semestrul II al anului 2021. Prezentul proiect de hotărâre s-a întocmit având în vedere adresa nr. 8478/23.06.2021 a DSP Cluj prin care se comunică aprobarea  înființării unui Compartiment de Cardiologie în cadrul Secției de Medicină Internă cu 8 paturi; suplimentarea numărului de paturi de spitalizare de zi de la 5 la 10 paturi; diminuarea numărului de paturi din cadrul Compartimentului Obstetrică – Ginecologie de la 20 paturi la 12 paturi.

Modificările respective s-au aprobat având în vedere indicatorii realizați în perioada 2017 – 2020.

Aprobarea modificărilor mai sus menționate s-a făcut prin adresa nr. 8478/23.06.2021 a DSP CLUJ, înregistrată la Spitalul Municipal Gherla sub nr. 4015/24.06.2021, ulterior adoptării HCL nr. 57/10.06.2021 prin care s-a aprobat structura organizatorică a Spitalului Municipal Gherla. În aceste condiții se impune adoptarea unei noi hotărâri de aprobare a structurii organizatorice al Spitalului Municipal Gherla având în vedere noile modificări aprobate de către DSP Cluj și revocarea HCL nr. 57/10.06.2021.

Referitor la urgența ședinței de consiliu local arătăm că până în data de 14.07.2021 structura organizatorică cu noile modificări trebuie înaintată către Casa de Asigurări de Sănătate pentru asigurarea funcționării Spitalului Municipal Gherla pentru încheierea contractului de prestări servicii medicale.

Având în vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare proiectul de hotărâre privitor la Structura Spitalului Municipiului Gherla.

Având in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare proiectul de hotărâre privind Organigrama  şi a Statul de personal al Spitalului Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

--------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 9800/61/05.07.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE  NR.          din

privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al

Spitalului Municipal Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al Spitalului Municipal Gherla înaintat in baza solicitări nr.

            Examinând Referatul de aprobare întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

            Analizând Raportul de specialitate al Direcției RUNOS,

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

Văzând reglementările Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicata cu modificările si completările ulterioare;

Având in vedere prevederile art. 16 din OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții si competente exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației punice locale, cu modificările si completările ulterioare, Art. 15 din HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008;

In conformitate cu OMS nr. 632/2010 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Gherla precum si a adresei Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/7.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 129 alineatul 2 litera c) din Ordonanța de Urgenta 57/2019, Consiliul Local;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică extraordinară de lucru :

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  Se aproba Organigrama si Statul de funcții al Spitalului Municipal Gherla conform anexelor 1 si 2 ce face parte din prezenta hotărâre.

            La data adoptării prezentei hotărâri se revocă HCL nr. 57/10.06.2021.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se încredințează Autoritatea Executiva si Spitalul Municipal Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                         AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

 Organigrama Spitalului Municipal Gherla.xlsx -29.06.2021 

 Stat personal 24.06.2021 - fara  nume                                                       

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8872/16.06.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea ,,Planului de analiză si acoperire a riscurilor,, a  Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea ,,Planului de analiză si acoperire a riscurilor,, a  Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.06.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.06.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-------     

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

405300-Gherla, Judeţul Cluj, str. Bobâlna, nr. 2

Tel: 0264-241926; 0264-241775; Tel.Fax:0264-241666 

Nr. 8868  din 16.06.2021                        Web: www.gherla.ro

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind adoptarea

 Planului de analiză si acoperire a riscurilor a  Municipiului Gherla

              Având în vedere prevederile art.4.alin.1 şi 4. din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, autorităţile publice locale asigură aplicarea măsurilor privind activităţile de apărare împotriva incendiilor cuprinse în planurile de analiză şi acoperire a riscurilor ce se întocmesc la nivelul localităţilor.

            Planul de analiză si acoperire a riscurilor din Municipiul Gherla, denumit în continuare P.A.A.R.,reprezintă documentul care cuprinde riscurile potenţiale la nuivel de municipiu, măsurile, acţiunile si resursele necesare pentru managementul riscurilor respective.

               Scopul P.A.A.R. este acela de a permite autorităţii locale si celorlalţi factori de decizie, să ia deciziile cele mai bune, referitoare la prevenirea riscurilor, prin:

  • cunoaşterea amplasării si dimensionării instituţiilor publice si operatorilor economici de pe teritoriul Municipiului Gherla;
  • stabilirea concepţiei si elaborarea planurilor de intervenţie in situaţii de urgenţă;
  • alocarea resurselor (forţelor si mijloacelor) necesare.

            Obiectivele P.A.A.R. sunt crearea unui cadru unitar de acţiune pentru prevenirea si managementul riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă, prin:

  • cunoaşterea instituţiilor publice si operatorilor economici ce sunt în Municipiul Gherla;
  • stabilirea si elaborarea planurilor de intervenţie in situaţii de urgenţă;
  • alocarea resurselor (forţelor si mijloacelor) necesare.

       Responsabilităţile privind analiza si acoperirea riscurilor revin  autorităţii publice locale care, potrivit legii, au atribuţii ori asigură funcţii de sprijin privind prevenirea si gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivelul municipiului.

    .

INIȚIATOR

PRIMAR

-------------

         ROMÂNIA

    JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

  CONSILIUL LOCAL

 NR. 8871/58/16.06.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea ,,Planului de analiză si acoperire a riscurilor,, a  Municipiului Gherla

            Luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre, inițiat de Primarul municipiului Gherla, privind aprobarea  Planului de analiză si acoperire a riscurilor a Municipiului Gherla ;

Examinând referatul de aprobare nr. 8868/16.06.2021 al Primarului Municipiului Gherla și  Raportul de Specialitate al Șefului Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă nr. 8869/16.06.2021;

 Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de Specialitate din cadrul Consiliului Local;

            În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. g), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;

În conformitate cu prevederile art.4.alin.1 şi 4. din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor ;

Ținând seama de dispozițiile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.  132/2007 pentru aprobarea ,,Metodologiei de elaborare  a Planului de analiză si acoperire a riscurilor şi a Structurii cadru a Planului de analiză si acoperire a riscurilor ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adoptă prezenta:

H O T Ă R Ă R E

            Art. 1. Se aprobă  Planul de analiză si acoperire a riscurilor din Municipiul Gherla, conform anexei, care face parte integrată din prezenta hotărâre.

            Art. 2.  Planul de analiză si acoperire a riscurilor din Municipiul Gherla, și Hotărârea Consiliului Local de aprobare a acestuia se comunică Instituţiei Prefectului Jud. Cluj şi se înaintează, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Avram Iancu,, al Jud. CLUJ.

Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

          INIȚIATOR                                                                                                   

              Primar                                                                                                                                 

                                                                                                                        AVIZAT

                                                                                                           Secretar General U.A.T.      

 ANEXA PR. HOTARARE  P.A.A.R.2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8887/16.06.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.06.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.06.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

--------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 8762  din 15.06.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială,

foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48

Prin cererea nr. 1518 din 03.02.2020, numiții P. M. și P. V., domiciliați în Municipiul Gherla, au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUD și întocmirea documentației pentru obținerea autorizației de construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48.

Potrivit extrasului CF nr. 55576 cu nr. cadastral 55576 proprietari tabulari asupra imobilului din Municipiul Gherla, Str. Călărași, nr. 48,  sunt P. M. și P. V..

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 31/1518 din 24.02.2020.

Potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr. 15 în zona de locuințe unifamiliale.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUD, au parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48.

Astfel fiind parcursă etapa, prevăzută de regulament, beneficiarii au trimis documentațiile pe circuitul de avizare, după care au depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 14.06.2021 unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Comitetului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea construirii unei locuințe familiale cu regim de înălțime subsol și parter, foișor, piscină, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, Str. Călărași, nr. 48.

Pe terenul în suprafață de 1946 mp se va executa o casă familială cu regim de înălțime subsol și parter, în suprafață construită de 236,05 mp și suprafață desfășurată de 261,25 mp, un foișor cu suprafața construită de 12 mp și o piscină cu suprafața construită de 38,25 mp.

Construcțiile în cadrul parcelei se vor amplasa la o retragere de 44,90 m față de aliniamentul stradal, 29,00 m față de limita posterioară, 1,50  m față de limita laterală dreapta și 3,65 m față de limita laterală stânga.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente din drumul public.

Se vor amenaja 2 locuri de parcare în interiorul parcelei.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                Primar,

  ----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 8886/59/16.06.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.________/__________2021

privind aprobarea  Planului Urbanistic de Detaliu pentru ”Construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități”, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48, proiect din inițiativa autorității executive,

Examinând referatul cu nr. 8762 din 15.06.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art. 25, alin.1, art. 48 alin. 1, 2 și art. 56, alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art. 129, alin. 2, lit. c, alin.6, lit.c și art. 139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, foișor, piscină, împrejmuire și utilități, în Gherla, Str. Călărași, nr. 48, conform proiectului întocmit de SC LINIE PUNCT SRL, cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str.  Alexandru Vlahuță, bl. lamă B, coordonator RUR arhitect C.-I. M., beneficiari P. M. și  P. V., domiciliați în Municipiul Gherla.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                             SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                                            Rotar Mihai

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8772/15.06.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 16/2021,

 privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla,

 a Comisiei Locale de Ordine Publică

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 16/2021,

 privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla,

 a Comisiei Locale de Ordine Publică

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.06.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.06.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

          ROMÂNIA

     JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

   CONSILIUL LOCAL 

  NR. 8771/57/15.06.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

pentru modificarea HCL nr. 16/2021,

 privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla,

 a Comisiei Locale de Ordine Publică

            Examinând proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 16/2021, privind constituirea, la nivelul Municipiului Gherla, a Comisiei Locale de Ordine Publică – proiect din inițiativa primarului;

Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Public de Poliție Locală din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla nr. 8725 / 14.06 2021, prin care se propune actualizarea componenței Comisiei Locale de Ordine Publică și Referatul de aprobare al Primarului municipiului Gherla, nr.  8724 / 14.06.2021;

            În conformitate cu prevederile :

  • art. 28 și 29 din Legea nr.155/12.07.2010 a poliției locale, cu modificările și completările ulterioare;
  •  H.G.nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla. 

            În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. d; alin. (7), lit. g și art. 139 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru, adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E

            Art. 1. Se aprobă modificarea Art. 2 a H.C.L. nr. 16/28.01.2021, privind constituirea la nivelul Municipiului Gherla a Comisiei Locale de Ordine Publică, care va avea următorul cuprins :

            „ Art. 2. Se aprobă componența Comisiei Locale de Ordine Publică, după cum urmează :

  • P. m. G. –   I. – O. D.
  • Ș. P. m. G. – c. de p.  I. I.
  • Ș. P. L. G. – I. G.
  • S. m. G. – M. R.          
  • C. l. -  P. F.
  • C. l. -  .............................................
  • C. l. -  ............................................. ”

Art. 2. Primarul Municipiului Gherla va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, prin Serviciul Public de Poliție Locală.

            Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică celor în drept prin grija secretarului municipiului Gherla.

INIȚIATOR                                                                                        AVIZAT

          PRIMAR                                                                          SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8404/08.06.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a

Spitalului Municipal Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea structurii organizatorice a

Spitalului Municipal Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 08.06.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 08.06.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

 ROMÂNIA                                       

JUDETUL CLUJ                                    

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

Nr. 8387/08.06.2021

REFERAT

privind  aprobarea Structurii

Spitalului Municipal Gherla

In temeiul adresei Ministerului Sanantatii nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/07.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021 prin care se completează Structura Spitalului Municipal Gherla in cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Municipal Gherla cu trei noi cabinete : pneumologie, cardiologie si oftalmologie.

Văzând reglementările Art. 172 Alin (7) si Art. 180 Alin (1) litera d) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicata cu modificările si completările ulterioare precum si a HG 144/2010 privind organizarea si funcționarea Ministerului Sănătății cu modificările si completările ulterioare si având in vedere prevederile art. 18 din OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții si competente exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației punice locale, cu modificările si completările ulterioare, Art. 15 litera d) din anexa la HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008 se înaintează Structura Spitalului Municipal Gherla spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Gherla.

In întâmpinarea acestei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Gherla, in baza prevederilor Legii 95/2003 privind reforma in domeniul sănătății, republicata cu modificările si completările ulterioare  este înaintata Hotărârea Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Gherla nr. 1695/17.03.2021 care aproba completarea Structurii Spitalului Municipal Gherla in conformitate cu avizul Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/07.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021. 

Asadar, potrivit dispozitiilor  art.15 din H.G nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locala, cu modificarile si completarile ulterioare, competenta de aprobare a Structura Spitalului Municipal Gherla revine autorității administrației publice locale, prin structura cu atribuții specifice în domeniu, respectiv Consiliul Local al Municipiului Gherla.

In ceea ce privește oportunitatea si necesitatea adoptării Proiectului de hotărâre privind aprobarea Structurii Spitalului Municipiului Gherla,  arătam ca aceasta se justifica si prin prisma faptului ca a fost aprobata modificarea structurala a Spitalului Municipal Gherla prin adresa Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/07.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021. Totodată va aducem la cunoștința faptul ca luna iunie este luna de contractări, ce stau la baza funcționarii si finanțării spitalului in semestrul II al anului 2021.

Având in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare Proiectul de hotărâre privitor la Structura Spitalului Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 8401/55/08.06.2021

HOTĂRÂREA  NR.          din 

privind aprobarea structurii organizatorice a

Spitalului Municipal Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Gherla;

Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla; 

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

In temeiul adresei Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/7.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021;

Văzând reglementările Art. 172 Alin (7) si Art. 180 Alin (1) litera d) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicata cu modificările si completările ulterioare precum si a HG 144/2010 privind organizarea si funcționarea Ministerului Sănătății cu modificările si completările ulterioare;

Având in vedere prevederile art. 18 din OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții si competente exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației punice locale, cu modificările si completările ulterioare, Art. 15 litera d) din anexa la HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008, precum si Hotărârea Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Gherla nr. 1695/17.03.2021 ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 129 alineatul 2 litera a) si d) alineatul 7 litera c), Art. 139 alineatul 1 si 2 din Ordonanța de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică extraordinară de lucru;

HOTĂRĂŞTE: 

Art.  1  Se aproba structura organizatorica a Spitalului Municipal Gherla conform anexei ce face parte din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuternicește Autoritatea Executiva si Spitalul Municipal Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                         AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

Anexa 1

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8407/08.06.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al Spitalului Municipal Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al Spitalului Municipal Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 08.06.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 08.06.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

 ROMÂNIA                                       

JUDETUL CLUJ                                    

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

Nr. 8388/08.06.2021

REFERAT

privind  aprobarea Organigramei și Statului de funcții

al Spitalului Municipal Gherla

Prin solicitarea Spitalul Municipal Gherla s-a depus catre Consiliul Local al Municipiului Gherla  a Organigramaei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla, in vederea aprobarii.

In conformitate cu prevederile art.129 alineatul 2 lit. c) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  consiliul local  "  aprobă, in conditiile legii, la propunerea primarului … organigrama si  statul de funcţii ale  aparatul de specialitate al primarului,  ale institutiilor si serviciilor publice de interes local…”.

Potrivit dispozitiilor  art.15 din H.G nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locala, cu modificarile si completarile ulterioare, competenta de aprobare a Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla revine autorității administrației publice locale, prin structura cu atribuții specifice în domeniu, respectiv Consiliul Local al Municipiului Gherla.

Propunerea de Organigrama si Stat de functii formulata de catre Spitalul Municipal Gherla se incadreaza in  prevederile Ordinului MS nr. 632/2010 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipiului Gherla si încadrarea, conform prevederilor Ordinului MS nr. 1224/2010 - privind  aprobarea  normativelor de personal pentru asistenta medicala spitaliceasca, in numărul maxim de posturi, adică 174 posturi, din care 11 posturi de conducere.

In ceea ce privește oportunitatea si necesitatea adoptării Proiectului de hotărâre privind aprobarea Organigramei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla,  arătam ca aceasta se justifica si prin prisma faptului ca a fost aprobata modificarea structurala a Spitalului Municipal Gherla prin adresa Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/07.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021. Totodată va aducem la cunoștința faptul ca luna iunie este luna de contractări ce stau la baza funcționarii si finanțării spitalului in semestrul II al anului 2021.

Având in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare Proiectul de hotărâre privind Organigrama  şi a Statul de personal al Spitalului Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 8406/56/08.06.2021

HOTĂRÂREA  NR.          din 

privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al

Spitalului Municipal Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea Organigramei si Statului de funcții al Spitalului Municipal Gherla înaintat in baza solicitări nr…………;

Examinând Referatul de aprobare întocmit de Primarul Municipiului Gherla; 

Analizând Raportul de specialitate al Direcției RUNOS, 

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

Văzând reglementările Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicata cu modificările si completările ulterioare;

Având in vedere prevederile art. 16 din OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții si competente exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației punice locale, cu modificările si completările ulterioare, Art. 15 din HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008;

In conformitate cu OMS nr. 632/2010 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Gherla precum si a adresei Ministerului Sănătății nr. XI/A/Reg.1/10574/IM/773/7.05.2021 înregistrata la Primăria Municipiului Gherla cu nr. 7468/19.05.2021;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 129 alineatul 2 litera c) din Ordonanța de Urgenta 57/2019, Consiliul Local;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică extraordinară de lucru :

HOTĂRĂŞTE: 

Art.  1  Se aproba Organigrama si Statul de funcții al Spitalului Municipal Gherla conform anexelor 1 si 2 ce face parte din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se încredințează Autoritatea Executiva si Spitalul Municipal Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                         AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

Anexa 1

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8380/08.06.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 08.06.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 08.06.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 8356/07.06.2021

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local si bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021

Prin HCL 50/2021 a Consiliului Judetean Cluj s-a aprobat pentru Spitalul Municipal Gherla suma de 150 miilei pentru dotari independente, cuprinsa in bugetul judetului Cluj pe trimestrul al II -lea. Spitalul municipal Gherla a solicitat sume de la Consiliul Judetean pentru dotari cu aparatura pentru sectiile spitalului.

Pentru a putea demara actiunea de achizitie a acestor aparaturi trebuie cuprinse in bugetul de venituri si cheltuieli resursele financiare necesare imprejurare in care se justifica urgenta adoptarii prezentului proiect de Hotarare..

Fiind vorba de achizitia unor mijloace fixe acestea reprezinta investitii, iar sumele se cuprind in buget la sectiunile de dezvoltare, necesitand totodata modificarea listei de investitii care este anexa la buget.

De la directia de sanatate publica au fost decontate cheltuieli cu centru de vaccinare in suma de 135 mii lei. Aceste sume se cuprind in buget dupa incasarea lor , ca urmare veniturile bugetului local vor creste cu aceste sume. De asemenea la taxa auto persoane juridive incasarile de la aceasta data au depasit prevederile anuale ca urmare am crescut prevederile anuale cu 60 mii lei.

In anexele 1,2,3,si 4 sunt prezentate aceste modificari.

Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local bugetului activitatilor autofinantale si a liste de investitii conform anexelor prezentate.

PRIMAR

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 8377/54/08.06.2021

PROIECT DE HOTARARE

  HOTĂRÂREA NR.           din  

privind aprobarea rectificării bugetului local și bugetului activităților autofinanțate pe anul 2021

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021

Avand in vedere  referatul nr.8356/07.06.2021 privind aprobarea  rectificarii  bugetului  local si bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2021 si raportul de specialitate al Directiei economice nr. 8368/07.06.2021, HCL 50/2021 a Consiliului Judetean Cluj şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local; 

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, 

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extaordinară de lucru :

HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri înregistrează suma de  60 145.12 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de 65 334,11 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 31 142.31 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 34 191.8 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 21 709.25 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 21 860,00   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

AVIZEAZA

  SECRETAR GENERAL

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7603/21.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020 referitoare organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020 referitoare organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

--------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.   7588/21.05.2021                                                      

REFERAT

privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020  referitoare

organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

Prin HCL 94 /06.11.2020 s-a aprobat organizarea comisiilor locale al Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Componența comisiilor de specialitate este următoarea:

Comisia pentru amenajarea teritoriului și  urbanism : M. M. M., P. F., B. V., M. T., M. D.-C..

  -Comisia de învățământ, cultură, sport, sănătate, familie, social, protecție socială : C.-B. R., B. A.-E.,  P. R. A., R. I.-C., S. C.. 

 -Comisia juridică și de disciplină : F. G.-V., M. L. – P., R. I.-C., N. I., V. A.-I.. 

  -Comisia economică – financiară : M. M.-D., B.-B. K.-E., O. A., P.L. - Z. , A. G..

Avand în vedere demisia consilierilor locali R. I.-C. si  F. G.-V. se impune modificarea componentei următoarelor comisii :

  • Comisia de învățământ, cultură, sport, sănătate, familie, social, protecție socială din care făcea parte doamna R. I.-C.
  •  Comisiei juridică și de disciplină din care a făcut parte dl. F. G.-V. și dna R. I.-C..

PRIMAR

------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7602/51/21.05.2021

 PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind modificarea art. 2 din  HCL nr. 94/06.11.2020  referitoare

organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

            Având în vedere propunerile privind organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii economico-sociale;

           Având în vedere referatul de aprobare nr.7588/21.05.2021 , precum și raportul de specialitate întocmit de către Secretarul General UAT Gherla cu nr. 7589/21.05.2021;

            Văzând prevederile cuprinse în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Gherla aprobat prin HCL nr. 67/2019, modificat prin HCL nr. 52/2020;

            În temeiul prevederilor art. 124; 196, alin. 1,lit. a din OUG nr. 57/2019  privind Codul Administrativ;

 Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E :

            Art.1 Componența comisiilor de specialitate este următoarea :

                        Comisia de învățământ, cultură, sport, sănătate, familie, social, protecție socială : C.-B. R., B. A.-E.,  P. R. A., _____________, S. C..

             Comisia juridică și de disciplină : _________, M. L.– P., ____________, N. I., V. A.-I..

Componența celorlalte comisii de specialitate rămân neschimbate. 

 Art.2  Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla precum și persoanelor nominalizate în prezenta hotărâre.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7619/21.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.   7609/21.05.2021

REFERAT

privind aprobarea  organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

Prin cererea cu nr. 7558/21.05.2021 și nota de fundamentare, SC ADP Gherla SA solicită promovarea unui proiect de hotărâre referitor la aprobarea organigramei și a Statului de funcții a societății .

Analizând Statutul Societății rezultă că potrivit art. 17 alin.1 lit. B , consiliul de administrație al societății aprobă organigrama după ce a obținut avizul favorabil al acționarului unic care este Municipiul Gherla .

Dimensionarea  și organizarea Statului de funcții și a organigramei a fost realizată de către SC ADP SA , ținând seama de necesitățile, specificul activității și obiectivele societății.

În aceste condiții supunem atenției Consiliului Local proiectul de hotărâre privind aprobarea  organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA.

PRIMAR

---------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7611/53/21.05.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  organigramei și a Statului de Funcții a SC ADP Gherla SA proiect din inițiativa autorității executive,

             Examinând referatul  Primarului Municipiului Gherla nr. 7609/21.05.2021 și Raportul de specialitate cu nr.  7610/21.05.2021 întocmit de Direcția RUNOS

Având în vedere dispozițiile art.17.1 din Actul Constitutiv al SC ADP Gherla SA

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2),  lit. a), alin. 3 lit. C ), art. 196 alin.1 lit. a), din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA, întrunit în ședință de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE:

Art.1. Se avizează favorabil organigrama și Statul de funcții al  SC ADP Gherla SA  cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7 JUD. Cluj J12/112/1991 conform anexelor nr.1 și 2 care fac parte din prezenta hotărâre.

Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Consiliul de Administrație  a SC ADP Gherla SA.

 Art.3. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA .

 INITIATOR: PRIMAR                  Avizează: SECRETAR GENERAL UAT

 ANEXA1 ORGANIGRAMA ADP

 ANEXA 2 STAT DE FUNCȚII ADP

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4220/19.03.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre privind Regulamentul

privind sprijinirea, îndrumarea, controlul asociatiilor de proprietari

si atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind Regulamentul

privind sprijinirea, îndrumarea, controlul asociatiilor de proprietari

si atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 19.03.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 4214/19.03.2021

REFERAT DE APROBARE

a Proiectului de hotarare privind aprobarea

Regulamentului privind sprijinirea, îndrumarea, controlul asociatiilor de proprietari si atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Gherla

In conformitate cu dispozitiile art.10 alin (5) din Legea nr.196/2018  privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, la propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, primarul, în baza unei hotărâri a consiliului local, sprijina, indruma, controleaza activitatea asociatiilor de proprietari si atestă  persoanele fizice în vederea dobândirii calităţii de administrator de condominii.

Potrivit art.10 alin.(6) din acelasi act normativ, atestatul prevăzut la alin. (5) se emite în baza următoarelor documente:

    a) certificatul de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de condominii,

    b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune de natură economico-financiară;

    c) cazierul fiscal.

PRIMAR

-------------------

ROMÂNIA                                                                   

JUDEŢUL CLUJ                                                                          

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 4219/29/19.03.2021                                    

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

din  _______________ 2021

a Proiectului de hotarare privind

Regulamentul privind sprijinirea, îndrumarea, controlul asociatiilor de proprietari si atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Gherla

Avand in vedere

- Referatul de aprobare privind  aprobarea Regulamentului privind sprijinirea, îndrumarea, controlul asociatiilor de proprietari si atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Gherla, inregistrat sub nr.4214/19.03.2021;

- Raportul de specialitate de Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 4215/19.03.2021 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobarea Regulamentului privind sprijinirea, îndrumarea, controlul asociatiilor de proprietari si atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Gherla;

- prevederile Legii nr.196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor;

-   prevederile Ordinului nr. 3103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial;

In temeiul drepturilor conferite prin art.136, alin (1) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si competarile ulterioare;

Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

HOTARARE:

Art.1. Se aproba Regulamentul privind sprijinirea, îndrumarea, controlul asociatiilor de proprietari si atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Gherla, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare.

            Art.2. Se imputerniceste Primarul Municipiului Gherla sa ateste persoanele fizice in vederea dobandirii calitatii de administrator condominii la propunerea Compartimentului Asociatii de proprietari din cadrul Directiei RUNOS al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla.

Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari se incredinteaza Directia RUNOS al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla.

INIŢIATOR DE PROIECT

PRIMAR

                                                                                                          Avizează pentru legalitate,

                                                                                                             SECRETAR GENERAL,

Regulament condominii

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2616/19.02.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

 unui proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 19.02.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

ROMÂNIA                                                                                                                                                                              PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA         

NR..2612 / 19.02.2021

R E F E R AT

          Pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice

          situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Gherla

               Pentru asigurarea calității factorilor de mediu și stării de sănătate a populației Legea nr.24/2007 cu modificările și completările ulterioare reglementează administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Prin această lege , s-a urmărit luarea unor măsuri pentru protecția și conservarea spațiilor verzi și astfel s-au stabilit unele obligații ale persoanelor fizice și juridice cum ar fi: să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor , să nu producă deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului, să nu producă distrugeri ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente, să nu ocupe cu construcții permanente spațiile verzi, să asigure integritatea refacerea și îngrijirea spațiilor verzi aflate în proprietatea lor , să coopereze cu autoritățile teritoriale și centrale pentru protecția mediului,  cu autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării acestora, să nu diminueze suprafețele spațiilor verzi, să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, etc.

            Ordonanța Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, stabilește obligațiile și răspunderile care revin autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice, societăților comerciale, a altor persoane juridice și cetățenilor pentru buna gospodărire a municipiului.

            Accesul liber pentru recreere în spațiile verzi proprietate publică din municipiul Gherla, posibilitatea de a contribui la amenajarea spațiilor verzi, la întreținerea lor pentru asigurarea unui mediu sănătos reprezintă drepturi ale locuitorilor municipiului Gherla.

            Regulamentul privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate în  municipiul Gherla, propus spre aprobare Consiliului Local are ca obiect :

  • administrarea spațiilor verzi publice din intravilanul municipiul Gherla
  • întreținerea spațiilor verzi din municipiul Gherla
  • încheierea cu persoane fizice/ juridice a unui acord de colaborare în vederea amenajării și

întreținerii cu titlu gratuit a unui spațiu verde în municipiul Gherla.

  • încheierea de protocoale de colaborare privind întreținerea spațiilor verzi publice existente

în zona cvartalelor de blocuri și în zona  instituțiilor

  • adoptarea de măsuri și norme privind întreținerea, amenajarea, conservarea, protejarea și

extinderea fondului vegetal din spațiilor verzi publice din intravilanul  municipiul Gherla

  • stabilirea de obligații și contravenții în domeniul protejării și conservării spațiilor verzi

publice din municipiul Gherla

  • stabilirea măsurilor și regulilor specifice privind protecția mediului. Contravenții in

domeniul protecției mediului în municipiul Gherla; obligațiilor cetățenilor, obligațiile asociațiilor de proprietari, obligațiile persoanelor juridice.         

        Faţă de acestea propun aprobarea  Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice  situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Gherla

                                                                            ÎNTOCMIT

           PRIMAR

-----------------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2615/26/19.02.2021

                                                                                                                                         P R O I E C T       

HOTĂRÂREA  NR._________/__________

          Pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice

          situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre Pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice  situate în intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Gherla  –  proiect din iniţiativa  primarului ;

               Examinând Referatul de aprobare nr. 2612/19.02.2021  întocmit de primarul Municipiului Gherla;

               Văzând avizele favorabile ale comisiei de specialitate  ale Consiliului local;

             Luând în considerare prevederile art.70 și a art.90 din O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului; prevederile art.5, art.8, art.12, art.15 și art.16 din Legea nr.24/2007 cu modificările și completările ulterioare privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, prevederile art.3 și 16 din Legea 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, legea apelor;

             În temeiul art.1, art.2 și art.15 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;

             În temeiul  art.129 alin.(7) lit.c, lit.g, lit.i, lit.j, lit.k,  și art.196 alin.(1)  lit.a, din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;

            Consiliul local al municipiul Gherla, intrunit în şedinţă ordinară de   lucru;     

HOTĂRĂȘTE

             Art.1.-  Se aprobă Regulamentul privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi  publice situate în intravilan , măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în municipiul  Gherla, Anexa 1 la prezenta hotărâre precum și Anexele 1.1, 1.2 și 1.3, parte integrantă a Regulamentului.

Art 2 .-  Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executiv.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                    AVIZAT

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

 Anexa 1 Regulament Spatii Verzi Gherla

 Anexa 1.1  Regulament spatii verzi 

 Anexa 1.2  Regulament Spatii Verzi 

 Anexa 1.3  Regulament Spatii Verzi

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7584/21.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

 Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-----------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

ANUNȚ

                Având în vedere conținutul mare de pagini al anexelor la proiectul de hotărâre privind aprobarea Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla vă rugăm să vă adresați pentru studiere la Secretariatul Primăriei Municipiului Gherla, camera 28.

          Vă mulțumesc!

Întocmit

D. C. M. – consilier superior

----------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 7538/20.05.2021

Referat

Privind aprobarea Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla

             În conformitate cu prevederile Legii nr.24/2007 cu modificările și completările ulterioare privind reglementare și administrarea spațiilor verzi, autoritățile administrației publice locale au obligația să țină evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative și în acest scop se înființează Registrele locale ale spațiilor verzi.

           Registrul spațiilor verzi s-a constituit pe baza normelor aprobate prin Ordin al ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr.1549/2008 privind aprobarea Normelor tehnice pentru elaborarea Registrului local al spațiilor verzi modificat prin Ordinul nr.1466/2010.

           Prin registrul local al spațiilor verzi au fost inventariate :

           Spații verzi publice cu acces nelimitat;

           Spații verzi pentru agrement;

           Spații verzi pentru protecția cursurilor de apă;

           Spații verzi de folosință specializată.           

  • Terenuri și spații verzi compacte: amplasament, suprafață categorie, specii de arbori

existenți, diametru, înălțime, stare de viabilitate, grad de întreținere;

  • Arbori: coordonatele poziționării arborilor , număr unic de identificare, amplasament,

specie, diametru, înălțime, stare de viabilitate, grad de întreținere;

  • Arbuști: coordonatele poziționării, amplasament, număr unic de identificare, specie,

diametru, înălțime, evaluare stare de viabilitate;

  • Garduri vii: amplasament,  specie, înălțime, stare viabilitate;

            Registrul spațiilor verzi asigură suport decizional al autorității administrației publice, în activitatea de reglementare urbană și în gestionarea fondului verde al municipiului Gherla ( toaletări, tăieri, plantări, replantări).

          Autoritatea executivă va actualiza Registrul local al spațiilor verzi din Municipiul Gherla în baza Ordinul nr.1466/2010 și va comunica anual Consiliului Local al Municipiului Gherla un raport privind actualizarea Registrului pentru anul precedent.

           Registrul local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla va fi avut în vedere la întocmirea documentațiilor de urbanism, precum și la eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire.

          Faţă de acestea propun aprobarea  Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla. 

                                                                         ÎNTOCMIT

PRIMAR

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M

-----------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 7582/48/21.05.2021

P R O I E C T

HOTĂRÂREA  NR._________/__________

          Privind aprobarea Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla –  proiect din iniţiativa  primarului;

               Examinând Referatul de aprobare nr. 7538/20.05.2021 întocmit de primarul Municipiului Gherla;

               Văzând avizele favorabile ale comisiei de specialitate  ale Consiliului local;

             Luând în considerare prevederile art.1 și art.16 alin.(1) din  Legii nr.24/2007 cu modificările și completările ulterioare privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi; Ordinului nr.1466/2010 pentru modificarea  Ordinului Ministerului dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuințelor nr.1549/2008 privind aprobarea Normelor tehnice pentru elaborarea registrului local al spațiilor verzi;

             În temeiul  art.129 alin.(2) lit.b, alin.7 lit.k, art.139 alin. 3 lit.g și art.196 alin 1 lit.a, din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;

            Consiliul local al municipiul Gherla, intrunit în şedinţă ordinară de   lucru;     

HOTĂRĂȘTE

             Art.1.-  (1) Se aprobă Registrul Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla conform anexei

( pe suport digital) care face parte integrantă din prezenta hotărâre

                          (2) Registrul prevăzut la alin. (1) se actualizează conform Ordinului ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1466/2010 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 1549/2008 privind aprobarea Normelor tehnice pentru elaborarea Registrului local al spațiilor verzi.

           Art.2. – Autoritatea executivă  are obligația de a întreține și actualiza Registrul local al spațiilor verzi din Municipiul Gherla și de a comunica anual Consiliului Local al Municipiului Gherla un raport privind actualizarea Registrului pentru anul precedent.

          Art.3. Registrul local al Spațiilor Verzi din Municipiul Gherla va fi avut în vedere la întocmirea documentațiilor de urbanism, precum și la eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire.

Art 4 .-  Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                    AVIZAT

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7595/21.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 104 mp cu nr. cadastral 56005, 56 mp cu nr. cadastral 56003 și 344 mp cu nr. cadastral 55595 situate în Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 104 mp cu nr. cadastral 56005, 56 mp cu nr. cadastral 56003 și 344 mp cu nr. cadastral 55595 situate în Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  7522 din 20.05.2021

REFERAT

privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 104 mp cu nr. cadastral 56005, 56 mp cu nr. cadastral 56003 și 344 mp cu nr. cadastral 55595 situate în Municipiul Gherla

Prin cererea nr. 7218 din 14.05.2021, d.nu H. M. domiciliat în localitatea Hășdate, în calitate de proprietar asupra imobilelor situate în Municipiul Gherla, înscrise în CF nr.56005 cu nr. cadastral 56005, CF 56003 cu nr. cadastral 56003 și CF nr. 55595 cu nr. cadastral 55595, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafețelor de teren în suprafață de 104 mp cu nr. cadastral 56005, 56 mp cu nr. cadastral 56003 și 344 mp cu nr. cadastral 55595, cu categoria de folosință fâneață, desprinse din parcelele mamă (52274 și 55533) de la subsemnatul către Municipiul Gherla în vederea clarificării str. Codrului și realizării drumului conform PUZ, lotizări locuințe str. Tineretului din Municipiul Gherla , aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 32 din 27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafețelor de 104 mp cu nr. cadastral 56005, 56 mp cu nr. cadastral 56003 și 344 mp cu nr. cadastral 55595 în vederea clarificării str. Codrului și amenajarea drumurilor conform PUZ, lotizări locuințe str. Tineretului aprobat de către  Consiliul Local prin HCL nr. 32/27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietate publică a Municipiului Gherla.

                                                                                                           Inițiator,

                                                                                                             Primar,

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7592/49/21.05.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 104 mp cu nr. cadastral 56005, 56 mp cu nr. cadastral 56003 și 344 mp cu nr. cadastral 55595 situate în Municipiul Gherla

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 104 mp cu nr. cadastral 56005, 56 mp cu nr. cadastral 56003 și 344 mp cu nr. cadastral 55595 situate în Municipiul Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 7522 din 20.05.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, art.139, alin.2, art. 291 alin.3 lit.a și art. 196 alin.1, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația  suprafețelor de teren de 104 mp cu nr. cadastral 56005 cu categoria de folosință arabil, 56 mp cu nr. cadastral 56003 cu categoria de folosință arabil și 344 mp cu nr. cadastral 55595 cu categoria de folosință fâneață, situate în intravilanul Municipiului Gherla.

Art. 2 Se aprobă trecerea terenurilor identificate la art.1 din prezenta hotărâre, în proprietate publică a Municipiului Gherla, cu categorie de folosință drum.

Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, D. I.-O. cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 4 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7599/21.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 99 mp cu nr. cadastral 55977 și 11 mp cu nr. cadastral 55978 situate  în Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 99 mp cu nr. cadastral 55977 și 11 mp cu nr. cadastral 55978 situate  în Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 7506 din 20.05.2021

REFERAT

privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 99 mp cu nr. cadastral 55977 și 11 mp cu nr. cadastral 55978 situate în Municipiul Gherla

Prin cererea nr. 6964 din 10.05.2021doamna R. A. -prin reprezentant legal R. I. cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca în calitate de proprietară asupra imobilelor situate în Municipiul Gherla, înscrise în CF nr. 55977 cu nr. cadastral 55977 și CF nr. 55978 cu nr. cadastral 55978, solicită analizarea drepturilor  în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafețelor de teren de 99 mp cu nr. cadastral 55977 și 11 mp cu nr. cadastral 55978,  cu ramura de folosință arabil, desprinse din parcela mamă (51063) de la subsemnată către Municipiul Gherla în vederea realizării str. Oltului conform prevederilor PUZ str. Apei aprobat prin HCL nr. 29 din 27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafețelor de teren  de 99 mp cu nr. cadastral 55977 și 11 mp cu nr. cadastral 55978 în vederea amenajării str. Oltului și str. Apei, conform PUZ str. Apei aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr.29 din 27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietatea publică a Municipiului Gherla.

                                                                                                           Inițiator,

                                                                                                             Primar,

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7598/50/21.05.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 99 mp cu nr. cadastral 55977 și 11 mp cu nr. cadastral 55978 situate  în Municipiul Gherla

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 99 mp cu nr. cadastral 55977 și 11 mp cu nr. cadastral 55978 situate  în Municipiul Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 7506 din 20.05.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, art.139, alin.2, art. 291 alin.3 lit.a și art. 196 alin.1, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația suprafețelor de teren de 99 mp cu nr. cadastral 55977 cu categorie de folosință arabil și 11 mp cu nr. cadastral 55978 cu categorie de folosință arabil, situate  în Municipiul Gherla.

Art. 2 Se aprobă trecerea terenurilor identificate la art.1 din prezenta hotărâre, în proprietatea publică a Municipiului Gherla cu noua categorie de folosință drum.

Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, D. I.-O. cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 4 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de tranfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7580/21.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Gherla a Auditorului financiar statutar al SC ADP Gherla SA

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Gherla a Auditorului financiar statutar al SC ADP Gherla SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 7540/20.05.2021

 REFERAT

privind propunerea Consiliului de Administrație al SC ADP SA Gherla de numire a auditorului financiar statutar al societății SC ADP Gherla SA

Având în vedere împrejurarea că mandatul auditorului financiar al SC ADP Gherla SA a expirat și Hotărârea nr. 2/CA/17.03.2021 a Consiliului de Administrație al Societății ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC GHERLA S.A (ADP GHERLA), prin care s-a aprobat numirea auditorului statutar – Societatea PRIM AUDIT S.R.L., CUI 14479923, J40/11798/2004, cu sediul în București, sector 5, Str. Dumbravei Noua nr. 9, Bl M16A, Ap.12, reprezentată de d-na T. L. în calitate de administrator cu drepturi depline, pe o durată de 3 ani, se impune aprobarea încheierii unui contract prin care să fie auditate situațiile financiare ale societății pe acțiuni cu capital de stat SC ADP Gherla SA.

Procesul de selecție a auditorului s-a derulat potrivit dispozițiilor legale, conform art. 48 din OUG nr. 190/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Rezultatul procesului de selecție, în urma solicitării de oferte, a fost cuprins în Procesul-verbal al Consiliului de Administrație al ADP Gherla din data de 17.03.2021, prin care s-a aprobat numirea auditorului statutar.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.1 din Actul Constitutiv al societății, Auditorul Financiar va fi numit printr-o hotărâre a Adunării generale a acționarilor la propunerea Consiliului de Administrație. Propunere care va fi cuprinsă într-o hotărâre de consiliu local.

Propunerile cuprinse în hotărârea de consiliu nu pot fi altele decât cele rezultate în urma derulării procesului de selecție desfășurat și cuprins în procesul-verbal arătat mai sus, oferta aleasă fiind cea mai avantantajoasă din cele prezentate.

De asemenea consiliul local nu poate modifica rezultatul procesului de selecție prin invalidarea  unei persoane selectate de către comisia de selecție.

Având în vedere că procedura de selecție s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, pentru derularea în continuare a procesului de numire a auditorului statutar, în conformitate cu prevederile art. 160 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 47 alin.  (1) din OUG nr. 109/2011, propunem adoptarea unei hotărâri de consiliu local de aprobare a auditorului statutar numit de către Consiliul de administrație al SC ADP Gherla SA, respectiv a societății desemnate - PRIM AUDIT S.R.L., cu datele de identificare de mai sus.

INIȚIATOR

------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7579/47/21.05.2021

                                     PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Gherla a Auditorului financiar statutar al SC ADP Gherla SA

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind propunerea Consiliului de Administrație a SC ADP Gherla SA de numire a auditorului financiar statutar, proiect din inițiativa autorității executive,

             Examinând referatul de necesitate al Primarului Municipiului Gherla nr. 7540/20.05.2021 și Raportul de specialitate cu nr.  7546/20.05.2021 întocmit de Consilier juridic al UAT Gherla V. L. R.;

Având în vedere dispozițiile art. 19.1 din Actul Constitutiv al SC ADP Gherla SA – raportat la prevederile art. 160 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 47 alin.  (1) din OUG nr. 109/2011,

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (1), alin. 3, lit. c), alin. (14), art. 196 alin.1 lit. a), din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA, întrunit în ședință de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE:

Art.1.  Se propune aprobarea auditorului financiar statutar al SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7 JUD. Cluj J12/112/1991 în persoana Societății PRIM AUDIT S.R.L., cu sediul în București, sector 5, Str. Dumbravei Noua nr. 9, Bl M16A, Ap.12, CUI 14479923, J40/11798/2004, reprezentată de d-na T. L. în calitate de administrator cu drepturi depline, pe o durată de 3 ani :

Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Adunarea Generală a SC ADP Gherla SA.

 Art.3. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA și persoanelor nominalizate la art.1.

 INITIATOR: PRIMAR                  Avizează: SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7395/18.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.03.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.03.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

Nr.7329/17.05.2021

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotarare referitor la abrobarea contului de executie la 31.03.2021 a bugetului local

            In conformitate cu prevederile legii 273/2006 privind finantele publice locale, trimestrial trebuie prezentat in sedinta publica contul de executie al bugetului local pentru analiza si aprobare.

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

La data de 31.03.2021 executia bugetului local de venituri si cheltuieli a Municipiului Gherla se prezinta astfel:

La partea de venituri avem incasari in suma de, 16,694,668 lei detaliate in anexa 1.

La partea de cheltuieli sunt inregistrate plati in valoare de 7,039,184 lei detaliate in anexa 2.

            La activitatile autofinantate executia bugetara la 31.03.2021 se prezinta astfel:

            La partea de venituri avem incasari in suma de 4,938,322 lei detaliate in anexa 3.

            La partea de cheltuieli sunt inregistrate plati in valoare de  4,713,182lei detaliate in anexa 4.

Municipiul Gherla nu inregistreaza plati restante la data de 31.03.2021.

            Excedentul  bugetului  local  al  Municipiului  Gherla  la  data  de 31.03.2021 este de 9,655,484 lei,  iar  excedentul bugetului activitatilor   autofinantate  este  de   225,140 lei.

            Situatiile financiare ale municipiului Gherla sunt intocmite cu respectarea prevederilor legale in domeniu financiar-contabil.

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 31.03.2021 conform anexelor atasate.

     PRIMAR 

-------------------------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7394/46/18.05.2021

                                                       PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .05 .2021

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 31.03.2021

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 31.03.2021 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 7329/17.05.2021 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.03.2021 si vazand Raportul de specialitate nr. 7330/17.05.2021  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrative, Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta

                                                             HOTARÂRE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 31.03.2021 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 16 694 668 lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  7 039 184 lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 31.03.2021,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 4 938 322 lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de 4 713 182 lei conform anexelor 3 si 4 la prezenta hotărîre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare ale Municipiului Gherla la 31.03.2021 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 31.03.2021;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR

                                                                                                                          AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

 anexa 1 venituri buget local

 anexa 2 chelt.buget local

 anexa 3 venituri autofinantate

 anexa 4 chelt.autofinantate

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4402/23.03.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

unui proiect de hotărâre pentru aprobarea majorării tarifelor pentru activitatea de transport în regim de taxi pe raza municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre pentru aprobarea majorării tarifelor pentru activitatea de transport în regim de taxi pe raza municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.03.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

-------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 4398/23.03.2021

REFERAT PRIVIND MAJORAREA TARIFELOR MAXIMALE PENTRU ACTIVITATEA DE TAXIMETRIE

            Primăria mun. Gherla a primit cererea de majorare a tarifelor pentru activitatea de taximetrie din partea SC TRAVEL TAXI SRL, cu sediul în Hăşdate nr. 95, prin administratorul acesteia, dl. M. V.-G.. Această cerere este însoţită de o listă cu transportatorii care aderă la această solicitare, listă care cuprinde 37 de semnături, reprezentând 49 de autorizatii taxi adica peste 50% din totalul autorizatiilor.

            Cererea este  insotita de memoriul tehnico-economic pentru justificarea propunerii de modificare a tarifelor in conformitate cu prevederile Ordinului nr.243/2007 privind normele metodologice de ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public de persoane sau marfuri in regim de taxi. Conform acestei documentatii se solicita aprobarea unor tarife de distanta maximale astfel:

            Analizand cererea  si documentele justificative depuse și avand in vedere tarifele maximale actuale aplicabile consideram ca se impune o modificare a acestora  tinand cont de  modificarile de natura economica din ultimii ani. Actualele tarife sunt

TARIF

ZI

NOAPTE

UM

PORNIRE

2,3

2.3

lei

INTERIOR

2.3

2,5

Lei/km

EXTERIOR

2,3

2,5

Lei/km

STAŢIONARE

23

25

Lei/oră

si au fost aprobate in iunie 2018 data de la care salariul minim a crescut de la 1900 la 2300 lei precum si cresterea preturilor la unele bunuri si servicii necesare pentru functionarea in conditii optime a serviciilor de transport public persoane in regim de taxi sunt argumente pentru aceasta modificare. Totusi in memoriu justificativ atasat cererii se observa unele elemente de cost stabilite avand in vedere preturile cele nai mari de pe piata(ex. anvelope la pret de 400lei/buc in conditiile in care se gasesc pe piata anvelope sub 200lei/buc in aceleasi conditii de garantie) astfel daca toate elementele de cost ar fi armonizate la valorile medii de pe piata rexultatul final ar fi altul in sensul ca s-ar putea stabili tarife mai mici.

De altfel din verificari efectuate la alte UAT-uri din judet se observa ca aceste tarife sunt oarecum apropiate ca valori:

  • Cluj Napoca    2,95 lei/km pe timp de zi 3,25 lei /km pe timp de noapte – stabilit 2019
  • Dej                  3,00 lei/km pe timp de zi 3,20 lei /km pe timp de noapte – stabilit 2020

Dupa discutiile purtate cu solicitantii acestor modificari s-a ajuns la concluzia acceptata de toata lumea ca aceste tarife sa fie modificate conform valorilor din tabelul de mai jos

             În consecinţă, propunem următoarele tarife maximale pentru activitatea de taximetrie:

TARIF

ZI

NOAPTE

UM

PORNIRE

3,00

3,25

lei

DISTANTA

3,00

3,25

Lei/km

STAŢIONARE

30

32,5

Lei/oră

PRIMAR

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ                                        

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 4401/30/23.03.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.

Pentru aprobarea majorării tarifelor pentru activitatea de transport în regim de taxi pe raza municipiului Gherla

Luand in dezbatere proiectul de hotarare pentru aprobarea majorării tarifelor pentru activitatea de transport persoane în regim de taxi pe raza municipiului Gherla, în baza  Legii nr. 38/2003, privind transportul in regim de taxi si de închiriere, cu modificarile si completarile ulterioare – proiect din initiativa primarului;

Examinând referatul primarului cu nr. 4398/23.03.2021 și raportul de specialitate al Directiei economice nr. 4399/23.03.2021 prin care se propune aprobarea tarifelor maximale pentru activitatea de transport persoane în regim de taxi pe raza municipiului Gherla.

Văzînd avizele favorabile ale comisiilor  de specialitate ale Consiliului local;

Având în vedere prevederile art. 13 lit. b) și 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum și ale art. 6 alin. (1) lit. c), art. 10, art. 12 alin. (1) lit. b) și art. 17 alin. 2 din Ordinul ANRSC nr. 243/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi;

În temeiul art.129 alin.(2) litera b) si alin.(4) litera c) si art.139 alin.(3) litera a), art. 196 al. 1 lit. a din Ordonanta de urgenta nr.57/3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

             Art. 1. Se aprobă tarifele maximale pentru activitatea de transport persoane în regim de taxi, astfel:

Toate tarifele contin TVA.

            Art.2. Incepand cu data adoptarii prezentei Hotarari isi inceteaza aplicabilitatea HCL

nr. 46/2018

            Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri  se încredințează Direcția Economică.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7263/17.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-----------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7233/17.05.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA  în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Prin adresa cu nr. 6454/28.04.2021 Centrul Agro Transilvania Cluj SA  a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 28.05.2021, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier A. G. în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA  în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

---------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 7261/43/17.05.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021;

Examinând referatul  nr. 7233/17.05.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice al Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codului Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul A. G., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Societății Centrul Agro Transilvania Cluj SA din data de 28.05.2021, în sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2 Centrul Agro Transilvania Cluj SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. A. G. și  Centrul Agro Transilvania Cluj SA.

                                                                  INIȚIATOR

                                                                           PRIMAR

                                                                                                                                                     AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                                                          R. M. 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7268/17.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a acționarilor la Societatea TETAROM SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a acționarilor la Societatea TETAROM SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7235/17.05.2021 

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA  în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Prin adresa cu nr. 6536/28.04.2021 a comunicat Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 28.05.2021, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier B. A.-E.  în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA  în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

---------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 7267/44/17.05.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021;

Examinând referatul  nr. 7235/17.05.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codului Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul  B. A.-E., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Societății  TETAROM SA  din data de 28.05.2021, în sensul de a vota pentru punctele  înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2 Societatea TETAROM SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. B. A.-E. și  Societatea TETAROM SA.

                                                                  INIȚIATOR

                                                                           PRIMAR

                                                                                                                                                      AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7277/17.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7237/17.05.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Prin adresa cu nr. 6816/06.05.2021 Compania de Apă Someș SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 28.05.2021, în vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier M. M. M.  în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

--------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 7276/45/17.05.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 28.05.2021;

Examinând referatul  nr. 7237/17.05.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin. 3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codului Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul M. M. – M., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA din data de 28.05.2021, în sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2   Compania de Apă Someș SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. M. M. – M. și  Compania de Apă Someș SA.  

                                                                   INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                                                     AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7607/21.05.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7591/21.05.2021

REFERAT

Pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

Prin HCL nr.92/2020 s-a stabilit componența  comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete din cadrul consiliului local al municipiului Gherla.

In urma demisiei domnului consilier F. G.-V. se impune completarea acestei comisii cu un alt consilier local.

In aceste condiții, pentru buna funcționare a  comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete din cadrul consiliului local al municipiului Gherla  se impune alegerea unui alt consilier local care să facă parte din această comisie.

Față de acte împrejurări de fapt și de drept propun adoptarea proiectului de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020 privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete.

INITIATOR

PRIMAR

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7606/52/21.05.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

Pentru modificarea HCL nr. 92/06.11.2020

privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

            Văzând referatul de aprobare nr.7591/21.05.2021 și raportul de specialitate nr. 7593/21.05.2021 întocmit de către Secretarul General UAT;

            În temeiul prevederilor art. 124 alin. 1, 2 și 5, art. 196 alin.1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, a administrației publice locale;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință extraordinară, ca urmare a alegerilor autorităților administrației publice locale din 27.09.2020, adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E :

            Art.1 Se constituie Comisia de numărare și constatare a rezultatelor voturilor secrete exprimate în cadrul ședințelor Consiliului Local al Municipiului Gherla, care va avea următoarea componență :

            - ______________

            - P. F. din partea PNL

            - B. V. din partea PSD

            - P. L.-Z. din partea USR - PLUS

            - B.-B. K.-E. din partea UDMR.

            Art.2 Mandatul comisiei coincide ca durată cu mandatul consiliului local și va avea ca atribuții numărarea voturilor secrete exprimate în cadrul ședințelor consiliului local, constatarea rezultatului votului cuprinsă într-un proces verbal și comunicarea acesteia în plenul ședinței.

            Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla și persoanelor nominalizate la art. 1.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                   AVIZEAZĂ

                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5243/06.04.2021

ANUNȚ PUBLIC

privind afișarea proiectului

bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2021

Având în vedere dispozițiile art. 39, alin. 3 din legea nr. 273/2006 privind Finanțele Publice Locale, Municipiul Gherla publică proiectul bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2021.

Aducem la cunoștință publică faptul că în 15 zile de la publicarea bugetului, respectiv până în 20.04.2021, cetățenii Municipiului Gherla pot depune contestații privind proiectul bugetului, contestații care vor fi depuse la secretariatul Primăriei Municipiului Gherla.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate și anexele a fost afișat în data de 06.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla, pe site – ul gherla.ro, comunicat la gherlainfo și va fi dezbătut în următoarea ședință din luna aprilie.

               PRIMAR                                             SECRETAR GENERAL UAT

---------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 5364/08.04.2021

REFERAT

Privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2021

            Obiectul prezentului proiect îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe surse şi alocarea cheltuielilor pe destinaţii, pentru proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli și a bugetului instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2021.

          Avand in vedere legea bugetului de stat pe anul 2021 nr.15/09.03.2021 precum si adresele Directiei generale regionale a Finantelor publice Cluj- Napoca nr. 816/15.03.2021 si nr. 824/16.03.2021 prin care ne sunt comunicate sumele defalcate din TVA si din unele venituri ale bugetului de stat repartizate pe unitati administrative care stau la baza fundamentarii bugetelor locale pe anul 2021, si luand in considerare executia bugetara a anului precedent s-a procedat la intocmirea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2021

          Avand in vedere adresa nr.1039/06.04.2021 a Directiei generale regionale a Finantelor publice Cluj- Napoca in conformitate cu prevederile Legii Bugetului de Stat pe anul 2021, nr.15/09.03.2021 si in baza Deciziei Directorului General al Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Cluj Napoca nr.541/06.04.2021 privind repartizarea pe unitati administrativ teritoriale a sumelor defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor si municipiilor din judetul Cluj si pentru finantarea invatamantului particular si cel confesional, acreditat, ramase nerepartizate pana la aprobarea costului standard per elev/prescolar pentru anul 2021, a fost repartizata in plus suma de 300 mii lei.

          Bugetul local se prezinta astfel:

          La partea de venituri bugetul local al anului 2021 este in suma de 59950,12 mii lei compusa din:

  • 18136 mii lei – cote si sume din impozitul pe venit
  • 8000 mii lei – sume defalcate din TVA
  • 3497 mii lei - impozite si taxe pe proprietate
  • 1544 mii lei- taxe pt utilizarea bunurilor
  • 1136 mii lei- inchirieri si concesiuni
  • 24896.5 mii lei- finantari nerambursabile
  • 2740.62 mii lei- alte venituri

La acestea se adauga excedentul bugetului local la 31.12.2020 in suma de 5188,99 mii lei. Astfel bugetul local al municipiului Gherla pe anul 2021 va avea la partea de cheltuieli suma de 65139.11mii lei din care 30447.31 mii lei la sectiunea de functionare si 34691.8 mii lei la sectiunea de dezvoltare.

Repartizarea pe capitole bugetare s-a facut in functie de solicitarile compartimentelor de specialitate si a institutiilor subordonate.

Bugetul local al municipiului Gherla este prezentat pe capitole si aliniate la partea de venituri in anexa nr. 1, iar la partea de cheltuieli in anexa nr. 2.

Lista de investitii propusa in anul 2021 este prezentata in anexa nr.3.

Avand in vedere adresa nr.2268/08.04.2021 a Spitalului Municipal Gherla prin care solicita finantare la sectiunea de functionare pentru cheltuieli materiale si lucrarile de reparatii curente in suma de 600 mii lei si dotarea cabinetelor medicale (Cabinet Oftamologie, Cabinet Pneumologie, Cabinet Recuperare, Balneologie si Fiziokinetoterapie si a unui compartiment de Cardiologie) cu aparatura medicala la sectiunea de dezvoltare, in suma de 300 mii lei.

Astfel  Bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021 se prezinta astfel :

Bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021 inregistreaza la partea de venituri suma de 21559.25 mii lei, la care se adauga excedentul anului 2020 in suma de 150.75 mii lei astfel bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2021 inregistreaza la partea de cheltuieli suma de 21710 mii lei si este prezentat in anexa nr. 4.

In anexa nr. 5 este prezentata repartizarea pe unitati de invatamant a sumelor defalcate din TVA si a celor alocate din bugetul local pentru sustinerea invatamantului preuniversitar de stat.

In anexa 6 este prezentata situatia numarului de personal si a cheltuielilor salariale.

Prin bugetul propus se asigura toate cheltuielile sectiunii de functionare respectandu-se astfel prevederile legale.

Avand in vedere resursele financiare de care dispunem in anul 2021 si nevoile comunitatii, prezentul proiect de buget prezentat si supus aprobarii consiliului local, reprezinta cea mai buna forma de cheltuire echilibrata a banului public si de eficienta economica astfel incat sa satisfaca cat mai mult nevoile comunitatii gherlene.

PRIMAR

--------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5242/35/06.04.2021

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea   bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2021

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2021, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr.5067/05.04.2021 privind aprobarea   bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 5226/06.04.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Legea nr. 15/09.03.2021 a bugetului de stat, Deciziile Directiei generala regionala a Finantelor publice Cluj- Napoca nr. 816/15.03.2021, nr. 824/16.03.2021 și nr.541/06.04.2021 privind indicatorii pe anul 2021;             

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Loca al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru

HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2021 care la partea de venituri înregistrează suma de  59 950.12 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 65 139,11 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 30 447.31 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 34 691.8 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2021 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2021  care inregistreză  la partea de venituri suma de 21 559.25 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 21 710,00   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Se aprobă   repartizarea pe unitati de invatamint  a sumei de de la capitolul 65 « Invatamint » conform anexei nr.5;

Art. 5. Se aprobă   numărul de personal permanent şi temporar, precum şi fondul salariilor la primarie    conform anexei nr.6 ;

Art.6:  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Gherla, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale D.G.F.P Cluj, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli, conform art.nr.82 din Legea 273/2006.

Art 7 : Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla prin serviciul de specialitate pentru a repartiza bugetul local aprobat pe anul 2021 pe articole si aliniate in cadrul capitolelor si subcapitolelor conform clasificatiei economice in vigoare in vederea depunerii la DGFP Cluj.

        Art 8 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul sport (cod 670501) a sumei de 100 mii lei pentru activitati sportive pe anul 2021 desfasurate de structuri sportive (cluburi si asociatii) din Municipiul Gherla, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

         Art 9 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul religie (cod 670600) a sumei de 50 mii lei pentru reparatii și construcție locasuri de cult si constructii conexe, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art 10 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul cultura (cod 670306) a sumei de 50 mii lei pentru proiecte culturale si de tineret desfasurate de asociatii si fundatii nonprofit, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art 11 : Se aprobă suma de 155 mii lei reprezentand contribuția municipiului Gherla la ” Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioada 2014 – 2020”

Art 12 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

 anexa 1 venituri 2021

 anexa 2 cheltuieli 2021

 anexa 3 lista investiti 2021

 anexa 4 autofinantate 2021

 anexa 5 invatamant 2021

 anexa 6 nr.personal

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 207/06.01.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre

 privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 06.01.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 131/05.01.2021                                                                                               

REFERAT

Privind aprobarea privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Avind in vedere HG 1064/2020 prin care se stabileste cuantumul minim al burselor sociale, de merit, de studiu si de performanta ca fiind de 100 lei si tinând cont de prevederile art.4 din  OMECTS nr.5576/07.10.2011 “Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat,  sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.

 Bursele de performanţă se acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

            Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare. Astfel numarul de burse care se va acorda va fi stabilit de consiliile de administratie functie de sumele care vor fi repartizate fiecarei unitati de invatamant cu aceasta destinatie. Fiecare unitate de invatamant va transmite o situatie privind numarul burselor sociale a burselor de merit , de studiu si de performanta previzionat pentru anul 2021 functie de acestea si de resursele disponibile in buget vor fi prevazute sume cu aceasta destinatie pentru fiecare unitate de invatamant.

Astfel propun aprobarea cuantumul burselor pe anul 2021, dupa cum urmeaza:

                   -100 lei bursa de ajutor social,

                   -125 bursa de merit si de studiu,

                   -150 lei bursa de performanţă.

                                                                                     PRIMAR

-------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 203/3/06.01.2021

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din       2021

privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea   cuantumului unei burse pe anul 2021, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla;

Avand in vedere  referatul nr. 131 din 05.01.2021 privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021, vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 134/05.01.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art. 4 din OMECTS nr.5576/07.10.2011 și dispozițiile HG nr. 1064/2020

          În temeiul art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) art. 196 al. 1 lit. a din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru ordinara adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1:   Se aprobă cuantumul unei burse pentru elevii din invăţământul preuniversitar de stat astfel :

  • 100 lei/luna bursa de ajutor social ;
  • 125 lei/luna bursa de merit si de studiu ;
  • 150 lei/luna bursa de performanţă ;

  Art.2 :Criteriile specifice, numarul si perioada  de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

   Art.3:Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza compartimentul buget contabilitate si institutiile de invatamint.

                                                           PRIMAR

                                                                                                  AVIZEAZĂ

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5862/15.04.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.04.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Str. BOBÎLNA  Nr. 2

Tel. 0264-241926, 241 775

Fax  0264- 241666

Nr.   5850   din   15.04.2021                                                              

REFERAT

 privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,

potrivit Legii nr. 15/2003

            Prin procesul-verbal nr. 3555 din 09.03.2021, Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a analizat raportul poliției locale din data de 11.02.2021 înaintat cu adresa nr. 2471 din 17.02.2021, ca urmare a solicitărilor scrise nr. 13336/2020 și 16895/2020 de către Compartimentul de Audit Public Intern de verificare a unor parcele date în folosință gratuită în vederea construirii unei locuințe proprietate personală.

            Conform Anexei nr. 2 s-au verificat 9 autorizații de construire expirate pentru parcele atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003.

            La parcela nr. 2 (AC nr. 10/2010, expirată în 17.09.2013), beneficiar J. I., și la parcela nr. 32 (AC nr. 16/2011, expirată în 08.04.2014), beneficiar C. D.-A., construcțiile sunt executate în roșu sub acoperiș. Beneficiarii au inițiat demersuri pentru obținerea de autorizații pentru continuarea lucrărilor.

            Pentru un număr de 7 parcele a căror autorizații de construire au expirat și anume parcela nr. 3, beneficiar M. E. (căruia i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 170/06.11.2019, cu valabilitate până la 06.11.2021), parcela nr. 28, beneficiar B. I.-G., parcela nr. 25, beneficiar I. I.-T., parcela nr. 60, beneficiar V. A.-V., parcela nr. 21, beneficiar T. E., parcela nr. 20, beneficiar D. R. și parcela nr. 34, beneficiar S. N.-M.,  Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a analizat, ținând cont de faptul că pe parcelele 3 și 28 s-au realizat fundații, iar pe parcelele 25, 60, 21, 20 și 34 nu au fost executate lucrări și a propus retragerea dreptului de folosință.

            Menționez că proiectul de hotărâre propus a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței publice a Consiliului Local al Municipiului Gherla din 31.03.2021.

Prin Procesul-verbal nr. 5738 din 14.04.2021, Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a reanalizat proiectul de hotărâre propus, în sensul discutării cererii nr. 4862/31.03.2021 a dlui M. E., beneficiar al parcelei nr. 3 și cererii nr. 4830/30.03.2021 a dlui D. R., beneficiar al parcelei nr. 20, prin care petenții au solicitat prelungirea în continuare a dreptului de folosință asupra terenului.

            În urma reanalizării situației, comisia își menține propunerea de retragere a dreptului de folosință conform anexei la proiectul de hotărâre.

            Față de acestea propun retragerea dreptului de folosință beneficiarilor cuprinși în anexa la proiectul de hotărâre, potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 15/2003.

   PRIMAR,

  -----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5858/38/15.04.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE Nr. ……/…………………

 privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând Referatul nr. 5850 din 15.04.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla,

            Analizând Procesele-verbale nr. 3555 din 09.03.2021 și nr. 5738 din 14.04.2021 al Comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr. 15/2003,

            Având în vedere prevederile art. 6, alin. 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. c și art. 139, alin. 3, lit. g din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1.             Se aprobă retragerea dreptului de folosință asupra unor parcele de teren atribuite tinerilor prin HCL nr. 3/29.01.2009, HCL nr. 68/27.06.2013, HCL nr. 9/31.01.2013, HCL nr. 20/25.03.2010 și HCL nr. 34/24.02.2014, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajare a Teritoriului și Comisia constituită în acest sens.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică Primarului și Instituției Prefectului.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                                                                                                 AVIZEAZĂ

Nr. consilieri prezenţi                                                                        SECRETAR GENERAL

Nr. voturi „Pentru ”                                                                                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5879/15.04.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind

aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică

al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind

aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică

al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.04.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ

405300-Gherla, Judeţul Cluj, str. Bobâlna, nr. 2

Tel: 0264-241926; 0264-241775; Tel.Fax:0264-241666 

Nr. 5835  din  15.04.2021                             Web: www.gherla.ro

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind adoptarea

 Planului de Ordine și Siguranță Publică  al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2021

            Planul de ordine și siguranță publică este documentul prin care se organizează anual activitatea structurilor de poliție locală pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe teritoriul unității administrativ teritoriale.

Având în vedere Procesul Verbal al ședinței Comisiei Locale de Ordine Publică, nr. 5833/15.04.2021, privind elaborarea Planului de Ordine și Siguranță Publică, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 155/2010, a poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 92/2011;

Ținând cont de faptul că documentul a fost elaborat în conformitate cu dispozițiile art. 24 din  H.G. nr. 1332/2010 - Regulamentul cadru de organizare și funcționare a Poliței Locale, coroborat cu cele prevăzute la art. 3 și art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 92/2011 emis de Ministrul Administrației și Internelor, prin care s-a aprobat Metodologia de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al Poliției Locale.

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, înaintez spre dezbatere și adoptare Consiliului Local proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

-----------------------------

         ROMÂNIA

    JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

  CONSILIUL LOCAL

 NR. 5867/39/15.04.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale

a municipiului Gherla, pentru anul 2021

            Luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre, inițiat de Primarul municipiului Gherla, privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2021;

Examinând referatul de aprobare nr. 5835 / 2021 al Primarului municipiului Gherla și  Raportul de Specialitate al Șefului Serviciului de Poliție Locală nr.  5836 / 2021 ;

 Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de Specialitate din cadrul Consiliului Local;

            În temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. g), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ;

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) și ale art. 30 lit. g) din Legea nr. 155/12.07.2010 a poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Conform prevederilor art. 24 din H.G.nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

Ținând seama de dispozițiile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al Poliției Locale;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adoptă prezenta:

H O T Ă R Ă R E

            Art. 1. Se aprobă Planul de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2021, conform anexei, care face parte integrată din prezenta hotărâre.

            Art. 2. Planul de ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla și Hotărârea Consiliului Local de aprobare a acestuia se înaintează, în copie, Poliției Municipiului Gherla.

Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Poliţia Locală.

            Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu cei în drept prin grija secretarului general al municipiului Gherla.

        INIȚIATOR                                                                                                     

            Primar                                                                                                                                   

                                                                                                                         AVIZAT

                                                                                                           Secretar General U.A.T.      

 Anexa Plan de Ordine si Siguranta Publica Gherla 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5902/15.04.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 23.04.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 23.04.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.04.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5852/15.04.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 23.04.2021

Prin adresa cu nr. 4751/29.03.2021 Compania de Apă Someș SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 23.04.2021, in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier M. M. M.  în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 23.04.2021

INIȚIATOR

PRIMAR

-------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 5900/41/15.04.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 23.04.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 23.04.2021

Examinând referatul  nr. 5852/15.04.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul M. M. – M., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA  la din data de 23.04.2021, sensul de a vota pentru punctul  înscris pe ordinea de zi.

Art. 2   Compania de Apă Someș SA va comunica hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. M. M. – M.  și  Compania de Apă Someș SA.  

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                                                         AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                                SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5905/15.04.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 27.04.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 27.04.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.04.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL U

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------------------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5860/15.04.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 27.04.2021

Prin adresa cu nr. 4701/29.03.2021 Centrul Agro Transilvania Cluj SA  a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 27.04.2021, in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier A. G. în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA  în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 27.04.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

--------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 5899/40/15.04.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 27.04.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Centrul Agro Transilvania Cluj SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 27.04.2021;

Examinând referatul  nr. 5860/15.04.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul A. G., consilier local , pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Societății Centrul Agro Transilvania Cluj SA la din data de 27.04.2021, sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2 Centrul Agro Transilvania Cluj SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. A. G. și  Centrul Agro Transilvania Cluj SA.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                                                         AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                                SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5907/15.04.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.04.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.04.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.04.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5877/15.04.2021 

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.04.2021

Prin adresa cu nr. 4766/29.03.2021 a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 29.04.2021 , in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier B. A.-E.  în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.04.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 5901/42/15.04.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.04.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Societatea TETAROM SA în vederea reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.04.2021

Examinând referatul  nr. 5877/15.04.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul  B. A.-E., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Societății  TETAROM SA  din data de 29.04.2021, sensul de a vota pentru punctele  înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2 Societatea TETAROM SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. B. A.-E. și  Societatea TETAROM SA

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                                                         AVIZEAZĂ 

                                                                                                                                                SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5793/14.04.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a unor imobile – teren și construcții, din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Gherla și administrarea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a unor imobile – teren și construcții, din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Gherla și administrarea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.04.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5773/14.04.2021 

REFERAT

Privind aprobarea solicitării de trecere a unor imobile – teren și construcții, din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Gherla și administrarea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Începând din anul 2017 Municipiul Gherla a efectuat o serie de demersuri pentru  demararea procedurilor necesare inițierii unui proiect de hotărâre de guvern  prin care să se treacă din proprietatea Satului Român în domeniul public al Municipiului Gherla și în administrarea în Consiliului Local al Municipiului Gherla , imobilele situate din punct de vedere administrativ în Gherla str. Plugarilor nr.16 jud. Cluj, formate din teren  înscris în CF  nr. 52026 Gherla nr. cadastral 52026 în suprafață de 2283 mp. și construcții formate din :

  • Construcție cu două apartamente în suprafață construită de 361 mp. înscrisă în CF colectiv 52026-C1
  • Biserică în suprafață construită de 224 mp. înscrisă fără acte în CF 52026 Gherla
  • Garaj în suprafață construită de 25 mp. înscrisă fără acte în CF 52026 Gherla
  • Construcție anexă în suprafață construită de 16 mp. înscrisă fără acte în CF 52026 Gherla

In acest sens a fost adoptată hotărârea nr. 39/10.05.2017 prin care s-a aprobat de către Consiliul Local Gherla solicitarea trecerii imobilelor menționate mai sus din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Gherla. Ulterior adoptării HCL 39/2017 a fost întocmită documentația care a cuprins inclusiv proiectul de hotărâre de guvern și care a fost înaintată Ministerului Sănătății în vederea promovării hotărârii de Guvern. Datorită modificărilor legislative intervenite se impune reluarea demersurilor prin adoptarea unui HCL în concordanță cu OUG 57/2019 privind Codul Administrativ.

Imobilul situat în Gherla str. Plugarilor nr. 16 jud. Cluj este proprietatea Statului Român aflat în administrarea Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj și figurează în inventarului centralizat al bunurilor din domeniului public al statului aprobat prin HG nr. 1705/2006, figurând la nr. M.F.P.121238.

Scopul solicitării este acela de a primi cu titlu de transfer gratuit în proprietatea Municipiului Gherla a unui imobil care să fie amenajat și utilizat ca și creșă.

S-a  avut în vedere necesitatea înființării unei astfel de unități de învățământ ținând seama de împrejurarea că la nivel de municipiul Gherla s-a constatat necesitatea acoperii perioadei de creștere a copiilor de la 2 ani ( când expiră concediul de creștere a copiilor ) la 3 ani care este vârsta minimă la care copii sunt acceptați la grădiniță în grupa mică).

La aprecierea necesității s-a avut în vedere de asemenea nr. relativ mare a acestor situații pornindu-se de la nr. copiilor din grupele mici din oraș.

Prin GAL Plaiuri Someșene s-a aprobat intervenția 3.7: APELUL DE PROIECTE PENTRU INTERVENȚIA 12 – MODERNIZAREA, AMENAJAREA ȘI DOTAREA CREȘEI in valoare de 140.000 euro. În 04.05.20201 se deschide linia de depunere proiecte astfel încât poate fi depus și proiectul care se referă la  MODERNIZAREA, AMENAJAREA ȘI DOTAREA CREȘEI . În aceste condiții adoptarea proiectului de hotărâre se justifică și din punct de vedere al oportunității oferite de proiectele aprobate din GAL Plaiuri Someșene.

Având în vedere destinația ce urmează a fi atribuită imobilului de creșă, acesta va fi destinat uzului și utilității publice fiind pus la dispoziția comunității în vederea facilitării și creării condițiilor necesare creșterii și dezvoltării copiilor din Municipiul Gherla.

Un alt motiv este acela că în Municipiul Gherla patrimoniul public în ceea ce privește clădirile s-a diminuat considerabil prin restituirile în natură în temeiul Legii 10/2001 republicată privind regimul imobilelor trecute în proprietatea Statului Român.

Temeiul legal al prezentului proiect de hotărâre îl constituie art. 292 alin 1,3,4,5 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ care prevăd că trecerea unui bun din domeniul public al Statului in domeniul public al unui UAT se face la cererea Consiliului Local aprobată prin HCL , prin Hotărâre de Guvern inițiată de către ministerul de resort, în cazul nostru Ministerul Sănătății prin DSP Cluj.

În acest sens propunem consiliului local adoptarea unui HCL prin care să se aprobe solicitarea de trecere în domeniul public al Municipiului și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Gherla a imobilelor descrise mai sus.

PRIMAR

----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5790/37/14.04.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind aprobarea solicitării de trecere a unor imobile – teren și construcții, din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Gherla și administrarea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Având in vedere referatul de aprobare  nr. 5773/14.04.2021  întocmit de către inițiator primar D. I.-O., care cuprinde justificarea temeinică a uzului și interesului a public al UAT Gherla în ceea ce privește  trecerea imobilelor teren și construcții  din proprietatea Statului Român în domeniul public al Municipiului Gherla și administrarea Consiliului Local al Municipiului Gherla , precum si raportul de specialitate nr. 5774/14.04.2021 întocmit de către Secretar General UAT Gherla ;

Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate juridică și de urbanism;

Ținând seama de disp. Art 292  alin.1,3,4 și 5 din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

Art. 1 Se aprobă solicitarea de trecere din domeniul public al Statului Român în domeniul public al Municipiului Gherla  și administrarea Consiliului Local al Municipiului Gherla  a următoarelor imobile situate din punct de vedere administrativ în Gherla str. Plugarilor nr.16 Jud. Cluj:

  •       Teren în suprafață de 2283 mp.- înscris în CF 52026 Gherla nr. cadastral 52026 pe care sunt înscrise următoarele construcții:
    • Construcție cu două apartamente C1-U1;C1-U2 în suprafață construită de 361 mp. înscrisă în CF colectiv 52026-C1
    • Biserică în suprafață construită de 224 mp.  având situația juridică ,,fără acte” înscrisă  în CF 52026 Gherla nr. cadastral 52026-C1 destinația fiind de Construcții Administrative și social-culturale
    • Garaj în suprafață construită de 25 mp. având situația juridică ,,fără acte” înscrisă  în CF 52026 Gherla nr. cadastral 52026-C3 destinația fiind de construcție anexă
    • Magazie în suprafață construită de 16 mp. având situația juridică ,,fără acte” înscrisă  în CF 52026 Gherla nr. cadastral 52026-C4 destinația fiind de construcție anexă

Se aprobă solicitarea de radiere din CF nr.52026 , nr. cadastral 52026 Partea a III-a – Sarcinii a dreptului de superficie înscris în favoarea Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică a Jud. Cluj.

Se aprobă solicitarea de radiere din CF nr.52026-C1 nr.CF individual; 52026-C1-U1;52026-C1-U2 a mențiunii privind administrarea apartamentului I și II înscrisă în favoarea Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică a Jud. Cluj.

Imobilele se solicită în vederea realizării unor obiective de interes public.

Art. 2  La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL nr. 39/10.05.2017.

Art.3  Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului – Județul Cluj, Primarului Municipiului Gherla Direcției de Urbanism și Amenajare a Teritoriului și Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj .

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5788/14.04.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității   la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității   la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.04.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.04.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------

ROMÂNIA                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                                

PRIMĂRIA  MUNICIPIULUI GHERLA                                               

NR. 5779/14.04.2021

REFERAT

privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Potrivit art. 11 din Legea 87/2006 privind asigurarea calității în învățământul la nivelul fiecărei organizații furnizoare de educație din Romania se înființează o comisie pentru evaluarea și asigurarea calității formată din:

    -  1 - 3 reprezentanţi ai corpului profesoral, aleşi prin vot secret de consiliul profesoral;

    -   un reprezentant al sindicatului reprezentativ, desemnat de acesta;

    -  un reprezentant al părinţilor, în cazul învăţământului preşcolar, primar, gimnazial sau liceal;

    -  un reprezentant al elevilor, în cazul învăţământului profesional, liceal şi postliceal;

    -  un reprezentant al consiliului local;

     - un reprezentant al minorităţilor naţionale, după caz, provenind din corpul profesoral, reprezentanţii părinţilor sau ai elevilor.

Având în vedere că, la ședința de data de 28.01.2021, reprezentanții propuși de consilierii locali, care să facă parte din comisia pentru evaluarea și asigurarea calității,  la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla, nu au întrunit numărul de voturi necesare, propunem reluarea votului pentru desemnarea reprezentantului consiliului local în această comisie.

PRIMAR

------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5787/36/14.04.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Având în vedere referatul de aprobare  nr. 5779/14.04.2021 întocmit de către inițiator primar D. I.-O. precum și raportul de specialitate nr. 5780/14.04.2021 întocmit de către Secretar General UAT;

Văzând avizul comisiei de învățământ, cultură;

Ținând seama de disp. art.11 alin.1 și alin.4 din Legea 87/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației

 În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE :

            Art. 1. Se desemnează reprezentantul  Consiliului Local al Municipiului Gherla în  Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  ________________________________________                                                                                                                                      

           Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoanele nominalizate la art.1.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4405/23.03.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 23.03.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 23.03.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2348 din 16.02.2021  

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire, amenajări exterioare în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr. 5

Prin cererea nr. 4547 din 26.03.2018, numiții M. V. și soția M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca, au solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării unui PUZ pentru Construire trei blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E+M, împrejmuire și amenajări exterioare în municipiul Gherla str.Hășdății nr.5.

Petenții   potrivit   extrasului   CF   nr. 55301   cu   nr.   cadastral   55301   sunt   proprietari tabulari asupra imobilului situat în Municipiul Gherla, strada Hășdății nr.5.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 48/4547 din 17.04.2018.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință (UTR) 10, în subzona de locuințe unifamiliale Lmsv și zona căi ferate industriale c.c.f.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUZ, au parcurs etapele specific aprobate   prin   Regulamentul   local,   referitor   la   implicarea   publicului   în   elaborarea  sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor   la   implicarea   populației   s-a   întocmit   raportul   informării   și   consultării publicului privind Planul de  Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E   în   Municipiul   Gherla,   str.Hășdății   nr.5,   unde   s-a   descris   toate   demersurile,  dezbaterile   și   notificările   privind   dezacordul   cetățenilor   de   pe   str.Hășdății   cu   privire   la aprobarea acestui obiectiv.

Atfel,   fiind   parcurse   cele   două   etape   de   consultare,   beneficiarii   au  trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația   a   fost   analizată   în   ședințele   CTUAT   din   data   de   06.12.2019   și 20.12.2019, la care au fost prezenți și o parte din contestatarii de pe str.Hășdății, unde s-a prezentat   plângerea   prealabilă   depusă   la   Consiliul   Județean   Cluj   referitoare   la   avizul arhitectului șef al județului și dezacordul cetățenilor din zona de locuințe cuprinsă pentru studiu în avizul de oportunitate.

În urma dezbaterilor în aceste ședințe din 06.12.2019, respectiv 20.12.2019, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a propus eliberarea avizului favorabil și dezbaterea într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

În adresa nr. 44391/08.01.2020 Consiliul Județean Cluj răspunde unei plângeri depuse de un cetățean astfel: ,,Urmare a plângerii prealabile înregistrate la Consiliul Județean Cluj prin care se solicită revocarea avizului favorabil nr. 191/2019, comunică urmatoarele:

  • Având în vedere că proprietatea (reclamantului) se află pe partea opusă a străzii față de imobilul în discuție, respectiv la nr. 5, precum și față de întreaga zonă reglementată prin PUZ, între cele două imobile nu există hotar comun, nefiind astfel întrunită condiția pentru a avea calitatea de vecin.
  • De asemenea, menționăm faptul că PUZ nu propune ,,blocuri între case’’ așa cum greșit se susține în plângerea prealabilă datorită faptului că amplasamentul construcțiilor și clădirilor propuse se situează la extremitatea de nord  a UTR de construcții unifamiliale existente, practic între acest UTR și UTR1 subzona industrie, depozitare, servicii care se dezvoltă în continuare spre nord est.
  • Totodată, referitor la susținerea reclamantului referitoare la existența dezacordului tuturor vecinilor, vă informăm că există acordul notarial al vecinilor direct afectați;
  • Suprafețele din afara parcelei identificate prin cartea funciară nr. 55301 Gherla, cuprinse în zona de studi a PUZ, au fost reglementate prin menținerea prevederilor existente in PUG-ul actual al municipiului Gherla, astfel încât acordul propietarilor din această zonă nu este necesar;
  • Construcțiile propuse s-au reglementat cu regim de înălțime maxim D+P+2E față de P+2E(M) din RLU al PUG existent, asigurându-se astfel spatial necesar pentru realizarea de garaje la demisol (în interiorul clădirii).
  • Avizele nefavorabile emise anterior actului atacat, respectiv nr. 90/06.06.2019 și 155/03.09.2019, impuneau unele condiții urbanistice pe care documentația PUZ avizată favorabil le îndeplinește.’’

Prin prezenta documentație se propune construirea a 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire, amenajări exterioare pe terenul cu nr. Cadastral 55301 în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr. 5, cât și accese pietonal și auto, spații verzi, loc de joacă   pentru   copii,   spațiu   destinat  colectării   deșeurilor   și   parcări   necesare   numărului  de apartamente propuse a se realiza.

Suprafața construită a celor 3 blocuri va fi de 652,05 mp, iar cea desfășurată de 2608,20 mp.

Accesul pietonal pe proprietate se va realiza din str. Hășdății, iar accesul auto se va realiza din drumul propus, nou construit de către investitor, drum ce se va realiza pe terenul beneficiarilor prin schimbarea funcțiunii din c.c.f. în c.c.r. pe care se va intra din str. Hășdății.

Drumul propus va avea circulație în ambele sensuri, cu lățimea minimă de 6,00 m, cu câte o bandă pe sens.

Se   propune   realizarea   a   30   de   apartamente,   18   spații   de   parcare   la   demisolul blocurilor și 13 spații de parcare exterioare.

Procent de ocupare a terenului max. (POT max) = 40 % și un Coeficient de utilizare max. propus (CUTmax) = 1,20.

Distanțele   minime   față   de   limitele   de   proprietate   sunt   2,60   m   la   N-V   (strada Hășdății), 14,55 m la N-E (HETECH TREND SRL), 14,40 m la S-E (DACHIM SRL) și 12,40 m la S-V.

Înălțimea maximă la cornișă H

max. cornișă = 10,00 m, măsurată de la cota superioară a trotuarului clădirii până la cornișă.

Racordarea la utilități se va face la cele existente în zonă conform soluțiilor date prin studiile de fundamentare întocmite și atașate la documentația de urbanism.

În prezent există o lipsă pe piața imobiliară din mun. Gherla, numărul apartamentelor disponibile spre vânzare fiind deficitar în raport cu intențiile de cumpărare. De asemenea, prin concretizarea investiției s-ar crea noi locuri de muncă pentru muncitorii gherleni care în momentul de față își desfășoară activitatea în alte localități și ar crește volumul vânzărilor întreprinzătorilor locali care activează în domeniul business-urilor cu materiale de construcții, activități care duc spre sporirea nivelului de trai și asigură sustenabilitatea nișei de construcții.

Întrucât în ultimii ani în mass-media națională au aparut exemple de sentințe judecătorești care obligă la aprobarea unor proiecte similare, fac apel la conștiința colegilor consilieri locali de a vota în cunoștință de cauză, considerând că nu sunt factori de presiune în acest moment în raport cu perioada anului trecut și să vadă beneficiile unei astfel de construcții și oportunitatea ce rezultă în urma unei astfel de investiții : taxe și impozite pentru municipalitate, disponibilitate mărită de locuințe pe piață creându-se un factor concurențial pentru ajustarea ori scăderea prețului locuințelor, urbanizarea zonei ținând cont că în momentul de față construcțiile existente sunt din anii 1950, accesul familiilor tinere pentru achiziționare de locuințe, faptul că sunt locuri suficiente de parcare, faptul că accesul în curtea imobilelor se va face dintr-un drum nou construit de către investitor, ori că imobilele se situează în vecinătatea S.C. Hetech Trend Ro S.R.L., S.C. Dachim S.R.L. și a soților M. P. și M. (cu acordul notarial al tuturor acestor vecini), poziționarea la începutul străzii Hășdății (după hypermarket Kaufland și agent economic Hetech), cât de asemenea faptul că documentația conține printre altele și următoarele:

  • Acordul notarial al vecinilor
  • Studiu de însorire
  • Studiu de fundamentare privind circulația rutieră din 2019
  • Studiu de fundamentare privind extinderea traseului rețelei de distribuție a gazelor naturale
  • Studiu de fundamentare privind extinderea traseului rețelei de distribuție a energiei electrice
  • Studiu de fundamentare privind instalațiile edilitare de apă și canalizare
  • Aviz favorabil Comisia tehnică – Consiliul Județean Cluj
  • Aviz favorabil Comisia tehnică – Primăria Municipiului Gherla

Fostul discipol al filosofului C. N., omul de cultură A. P. afirma că ,,statul prin autoritățile locale trebuie să devină un partener al oamenilor și investitorilor, nu un stăpân, să-i susțină, nu să-i încurce, să-i respecte nu să-i sfideze’’.

          Menționez de asemenea faptul că municipalitatea nu este implicată cu nicio cheltuială materială în această investiție, iar concretizarea acesteia ar aduce beneficii primăriei și concetățenilor, fiind totuși un demers de modernizare a orașului.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism   Zonal   pentru   construire   3   blocuri   de   locuințe   colective   cu   regim   de   înălțime D+P+2E și Regulamentul Local de Urbanism aferent în Municipiul Gherla str. Hășdății nr. 5.

Întocmit,                                                                                 

V. B. – consilier local în Consiliul Local al Municipiului Gherla

 -------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2349/17/16.02.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_______2021

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr. 5

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr. 5, proiect din inițiativa dlui. V. B. – consilier local,

            Examinând referatul de aprobare cu nr. 2348/16.02.2021 al dlui. V. B,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.47 alin.1 și art.56 alin.1, alin.4  din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru Construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str. Hășdății nr. 5, conform proiectului întocmit de SC CIULEI PROIECT SRL cu sediul în municipiul Gherla, str. Bobîlna nr.57/7, coordonator RUR arhitect S. M. C., beneficiari M. V. și M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR,

Consilier Local

B. V.

                                                                                                                            AVIZEAZĂ,

                                                                                                                SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                                                   R.  M.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4593/25.03.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 25.03.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 25.03.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

              PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Str. BOBÎLNA  Nr. 2

Tel. 0264-241926, 241 775

Fax  0264- 241666 

Nr.    4383      din   23.03.2021                                                                      

REFERAT

 privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

            Prin procesul-verbal nr. 3555 din 09.03.2021, Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a analizat raportul poliției locale din data de 11.02.2021 înaintat cu adresa nr. 2471 din 17.02.2021, ca urmare a solicitărilor scrise nr. 13336/2020 și 16895/2020 de către Compartimentul de Audit Public Intern de verificare a unor parcele date în folosință gratuită în vederea construirii unei locuințe proprietate personală.

            Conform Anexei nr. 2 s-au verificat 9 autorizații de construire expirate pentru parcele atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003.

            La parcela nr. 2 (AC nr. 10/2010, expirată în 17.09.2013), beneficiar J. I., și la parcela nr. 32 (AC nr. 16/2011, expirată în 08.04.2014), beneficiar C. D.-A., construcțiile sunt executate în roșu sub acoperiș. Beneficiarii au inițiat demersuri pentru obținerea de autorizații pentru continuarea lucrărilor.

            Pentru un număr de 7 parcele a căror autorizații de construire au expirat și anume parcela nr. 3, beneficiar M. E. (căruia i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 170/06.11.2019, cu valabilitate până la 06.11.2021), parcela nr. 28, beneficiar B. I.-G., parcela nr. 25, beneficiar I. I.-T., parcela nr. 60, beneficiar V. A.-V., parcela nr. 21, beneficiar T. E., parcela nr. 20, beneficiar D. R. și parcela nr. 34, beneficiar S. N.-M.,  Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a analizat, ținând cont de faptul că pe parcelele 3 și 28 s-au realizat fundații, iar pe parcelele 25, 60, 21, 20 și 34 nu au fost executate lucrări și a propus retragerea dreptului de folosință.

            Față de acestea propun retragerea dreptului de folosință beneficiarilor cuprinși în anexa la proiectul de hotărâre, potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 15/2003.

                                                                                    PRIMAR,

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 4592/32/25.03.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE Nr. ……/…………………

 privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând Referatul nr. 4383 din 23.03.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla,

            Analizând Procesul-verbal nr. 3555 din 09.03.2021 al Comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr. 15/2003,

            Având în vedere prevederile art. 6, alin. 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. c și art. 139, alin. 3, lit. g din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1.             Se aprobă retragerea dreptului de folosință asupra unor parcele de teren atribuite tinerilor prin HCL nr. 3/29.01.2009, HCL nr. 68/27.06.2013, HCL nr. 9/31.01.2013, HCL nr. 20/25.03.2010 și HCL nr. 34/24.02.2014, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajare a Teritoriului și Comisia constituită în acest sens.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică Primarului și Instituției Prefectului.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                                                                                                 AVIZEAZĂ

Nr. consilieri prezenţi                                                                        SECRETAR GENERAL

Nr. voturi „Pentru ”                

 Anexa HCL LEGEA 15                                                      

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4580/25.03.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 50 mp cu nr. cadastral 55876 și 29 mp cu nr. cadastral 55874 situate  în Municipiul Gherla , str. Mureșului F.N. jud. Cluj

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 50 mp cu nr. cadastral 55876 și 29 mp cu nr. cadastral 55874 situate  în Municipiul Gherla , str. Mureșului F.N. jud. Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 25.03.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 25.03.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

              PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  359 din 24.03.2021

REFERAT

privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 50 mp cu nr. cadastral 55876 și 29 mp cu nr. cadastral 55874 situate în Municipiul Gherla, str. Mureșului F.N. jud. Cluj

Prin cererea nr. 359/11.01.2020 numiții  L. I. și soția L. S. I., domiciliați în municipiul Gherla, în calitate de coproprietari ai imobilelor situate pe str. Mureșului F.N., înscrise în CF nr. 55876 cu nr. cadastral 55876 și CF nr. 55874 cu nr. cadastral 55874, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafețelor de teren 50 mp identificată prin numărul cadastral 55876 UAT Gherla și 29 mp identificată prin numărul cadastral 55874 UAT Gherla, desprinse din parcela  mamă (55834), de la subsemnații către municipiul Gherla în vederea realizării drumurilor conform PUZ aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 29 din 27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafețelor de teren  de 50 mp cu nr. cadastral 55876 și 29 mp cu nr. cadastral 55874 de către municipiul Gherla, proprietari tabulari L. I. și soția L. S. I.,  în vederea amenajării drumurilor conform PUZ str. Apei aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr.29 din 27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietatea publică a Municipiului Gherla.

                                                                                                         Inițiator,

                                                                                                            Primar,

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 4579/33/25.03.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 50 mp cu nr. cadastral 55876 și 29 mp cu nr. cadastral 55874 situate  în Municipiul Gherla , str. Mureșului F.N. jud. Cluj

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației suprafețelor de teren de 50 mp cu nr. cadastral 55876 și 29 mp cu nr. cadastral 55874 situate  în Municipiul Gherla , str. Mureșului F.N. jud. Cluj, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 359 din 24.03.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c, art.139, alin.2, art. 291 alin.3 lit.a și art. 196 alin.1, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația suprafețelor de teren de 50 mp cu nr. cadastral 55876 și 29 mp cu nr. cadastral 55874 situate  în Municipiul Gherla , str. Mureșului F.N. jud. Cluj.

Art. 2 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, D. I.-O. cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 3 Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4519/25.03.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr.87/26.11.2015 cu privire la transmiterea dreptului de concesiune asupra terenului în suprafață de 450 mp. din Gherla str. Fizeșului FN concesionat prin contractul de concesiune nr.8/24.06.1993

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr.87/26.11.2015 cu privire la transmiterea dreptului de concesiune asupra terenului în suprafață de 450 mp. din Gherla str. Fizeșului FN concesionat prin contractul de concesiune nr.8/24.06.1993

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 25.03.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 25.03.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

              PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR . 4466 din 24.03.2021 

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea HCL nr.87/26.11.2015 cu privire la transmiterea dreptului de concesiune asupra terenului în suprafață de 450 mp. din Gherla str. Fizeșului FN concesionat prin contractul de concesiune nr.8/24.06.1993

Prin adresa cu nr. 3834/15.03.2021 Dl. T. S. solicită încheierea unui contract de concesiune pentru terenul pe care se află amplasat construcția - apartamentul 2 din Gherla, jud. Cluj, apartament pe care l-a cumpărat din contractul de vânzare cumpărare notarial încheiat cu R. N. –E. și soția R. M..

Prin HCL 87 /26.11.2015 s-a stabilit că titularii dreptului de concesiune asupra parcelei nr.4 din Gherla str. Fizeșului FN  cu nr. topo 1138/3/1/2/1/1/1/1/5 sunt M. V. T. și R. N. E. cu soția R. M., toți domiciliați în Gherla  jud. Cluj, fiecare în cota de ½ parte .

Ulterior adoptării HCL nr.87/2015 s-a încheiat actul adițional la contractul de concesiune nr.8 /24.06.1993 care reflectă conținutul HCL 87/2015.

Întrucât dl. R. N. E. și soția R. M. au înstrăinat apartamentul nr.2 , în temeiul art. 41 din legea 50/1991 se transmite noului cumpărător cota de ½ parte din dreptul de concesiune asupra parcelei nr.4 în suprafață de 450 mp. cu nr. . topo 1138/3/1/2/1/1/1/1/5.

Potrivit art. 41 din Legea 50/1991, dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau înstrăinare  a construcției pentru a cărei realizare a fost constituit.

În ceea ce privește competența consiliului local de a reglementa situația creată, această competență este stabilită prin dispozițiile art. 129 alin.2 lit.c și alin.6 lit a și b din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ care prevăd că Consiliul local hotărăște concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată ale UAT.

INIȚIATOR

PRIMAR

------------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 4518/32/25.03.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

referitor la modificarea HCL nr.87/26.11.2015 cu privire la transmiterea dreptului de concesiune asupra terenului în suprafață de 450 mp. din Gherla str. Fizeșului FN concesionat prin contractul de concesiune nr.8/24.06.1993

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru;        Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea HCL nr.87/26.11.2015 cu privire la transmiterea dreptului de concesiune asupra terenului în suprafață de 450 mp. din Gherla str. Fizeșului FN concesionat prin contractul de concesiune nr.8/24.06.1993

Examinând referatul nr.4466 din 24.03.2021  întocmit de Primarul Municipiului Gherla și raportul de specialitate nr. 4468 din 24.03.2021 întocmit de către Biroul juridic

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 41 din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții , republicată .

In temeiul dispozițiilor art. 129  alin.2 litera c),  alin. 6 lit. a) și b) și 196 alin.1 lit. a)  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Modifică art. 1 din HCL nr. 87/26.011.2015 , art. care va avea următorul conținut:

,, Se aprobă transmiterea dreptului de concesiune asupra parcelei nr.4 în suprafață de 450 mp. cu nr. topo 1138/3/1/2/1/1/1/1/5 din Gherla jud. Cluj , drept constituit prin contractul de concesiune nr.8/24.06.1993 în favoarea lui M. V.-T., în cota de ½ parte domiciliat în Gherla str. Fizeșului nr.8 jud. Cluj și T. Ș. și soția T. I., în cota de ½ parte domiciliați în Municipiul Gherla jud. Cluj, care vor deveni astfel împreună titulari ai dreptului de concesiune, având calitatea de concesionari.’’

Art. 2   Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla să semneze contractul de concesiune în numele Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică : Instituției Prefectului- Județul Cluj, Primarul Municipiului Gherla și persoanelor nominalizate la art.1.

                PRIMAR                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                          SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4404/23.03.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.04.2021

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.04.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 23.03.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 23.03.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR . 4374/23.03.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.04.2021

Prin adresa cu nr. 4297/22.03.2020 Compania de Apă Someș SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 15.04.2021 , in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier M. M. M.  în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.04.2021

INIȚIATOR

PRIMAR

---------------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 4403/31/23.03.2021

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.04.2021

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la Compania de Apă Someș SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 15.04.2021

Examinând referatul  nr. 4374/23.03.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1 Se mandatează domnul M. M. – M., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Companiei de Apă Someș SA la din data de 15.04.2021, sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi.

Art. 2   Compania de Apă Someș SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății, Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. M. M. – M.  și  Compania de Apă Someș SA.  

                PRIMAR                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                         SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 3653/11.03.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local al Municipiului Gherla la 31.12.2020  

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local al Municipiului Gherla la 31.12.2020  

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 11.03.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 11.03.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

              ROMÂNIA

         JUDETUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

               GHERLA

NR. 2642 DIN 22.02.2021

REFERAT

privind execuţia bugetului local şi situaţiile financiare la data de

31 decembrie 2020       

          La data de 31 decembrie 2020 la partea de venituri a fost realizată suma de 35.268.006 lei, veniturile fiind incasate in proportie de 79.46% fata de prevederile anului 2020 in suma de 44.383.490 lei. Realizarile la partea de venituri la 31 decembrie 2020 adica suma de 30.268.006 lei sunt in proportie de 116.56% fata de incasarile in suma de 30.256.520 lei la data de 31 decembrie 2019.

Veniturile incasate in suma de 35.268.006 lei la data de 31 decembrie 2020 sunt formate din:

  1. venituri proprii sect.de functionare 26.020.344 lei
  2. sume defalcate din TVA 8.599.500 lei
  3. subventii de la bugetul de stat 376.359 lei
  4. Venituri sectiunea de dezvoltare 271.803 lei

            Platile efectuate din  bugetului local la data de 31 decembrie 2020 sunt de 36.630.421 lei fiind in proportie de 102.04% fata de platile efectuate la data de 31 decembrie 2019 in suma de 35.895.490 lei. Contul de executie al bugetului local la plati efectuate la 31 decembrie 2020 defalcat pe capitole bugetare se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

5102

    7.995.629 

       7.894.470 

        101.159 

5402

       447.545 

          447.545 

                 -   

6102

    1.786.650 

       1.786.650 

                 -   

6502

    4.030.894 

       3.592.382 

        438.512 

6602

    2.199.607 

       2.081.459 

        118.148 

6702

    2.769.398 

       2.280.630 

        488.768 

6802

    5.912.406 

       5.912.406 

                 -    

7002

    4.119.428 

       1.606.045 

     2.513.383 

7402

    2.573.021 

       2.573.021 

                 -   

8002

       813.958 

          813.958 

                 -   

8402

    3.981.885 

          882.587 

     3.099.298 

TOTAL

  36.630.421 

     29.871.153 

     6.759.268 

          Excedentul bugetului local la sfârşitul anului 2020 este de 5.188.988 lei, fiind format din excedentul anilor precedenti in suma de 6.551.403 lei si deficitul din cursul anului 2020 de 1.362.415 lei.

La activităţile autofinanţate încasările realizate sunt în sumă de 17.922.762 lei, adica 83.11% fata de prevederile anuale de 21.562.690 lei si 91.10% fata de incasarile de 19.671.865 lei la data de 31 decembrie 2019. La plăţi efectuate s-a realizat suma de 18.064.007 lei, adica 82,65% fata de prevederi anuale de 21.854.700 lei si 91.12% fata de platile efectuate in suma de 19.822.969 lei la data de 31 decembrie 2019.

Contul de executie a institutiilor finantate din venituri proprii si subventii la partea de plati  se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

6510

     182.094 

 182.094

6610

17.424.167

17.306.019

118.148

6710

4.234

4.234

7010

243.076

243.076

8310

8710

210.436

210436

TOTAL

18.064.007

17.945.859

118.148

Excedentul activitatilor autofinantate la data de 31.12.2020 este de 150.749 lei.

            Prin urmare propun aprobarea proiectului de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului local al Municipiului Gherla la 31.12.2020 asa cum a fost prezentat.

PRIMAR,

--------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 3652/27/11.03.2021

PROIECT

HOTARAREA NR .

privind aprobarea contului de executie al bugetului local al

Municipiului Gherla la 31.12.2020

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie  la 31.12.2020 al bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului;

Examinand referatul primarului nr. 2642/22.02.2021, vazand raportul de specialitate al Directiei economice   nr.3172/02.03.2021 si avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

      Tinand cont de prevederile  art.57 al. 1 din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

                                                      HOTARASTE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local cumulat al Municipiului Gherla la 31.12.2020 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 53 190 768 lei,  iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de 54 694 428 lei cu un deficit   în    suma de – 1503660 lei la care se adauga excedentul anului 2019 de  6 843 420 lei rezultand un excedent total de 5 339 760 lei conform anexelor 1,2,3,si 4 la prezenta hotarare.

Art.2 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 31.12.2020 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si  al activităţilor autofinanţate, la 31.12.2020;

Art.3 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR

                                                                                                      AVIZEAZA

                                                                                                           SECRETAR GENERAL,

    ANEXA 1 VENITURI BUGET LOCAL  31.12.2020

    ANEXA 2 CHELTUIELI BUGET LOCAL  31.12.2020

    ANEXA 3 VENITURI AUTOFINANTATE  31.12.2020

    ANEXA 4 CHELTUIELI AUTOFINANTATE  31.12.2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 4055/17.03.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind propunerile Municipiului Gherla  de numire a membrilor Consiliului de Administrație a SC ADP Gherla SA

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind propunerile Municipiului Gherla  de numire a membrilor Consiliului de Administrație a SC ADP Gherla SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.03.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.03.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 4044/17.03.2021

REFERAT

privind propunerile Municipiului Gherla  de numire a membrilor Consiliului de Administrație a SC ADP Gherla SA

Având în vedere împrejurarea că mandatele membrilor consiliului de administrație a SC ADP Gherla SA au expirat, s-a impus organizarea procesului de selecție a candidaților pentru funcția de membri ai Consiliului de Administrație.

Procesul de selecție s-a derulat potrivit dispozițiilor statului SC ADP Gherla SA de către o comisie constituita printr-o dispoziție a primarului mun. Gherla , în temeiul unor criterii de selecție stabilite ținând seama de specificul și complexitatea activității societății.

In urma procesului de selecție au fost admise următoarele candidaturi:

R. I. C. – studii superioare -  conducere, 80,30 puncte din 85 posibile

F. M.- M.-  studii superioare – executie, 76,65 puncte din 80 posibile

F.-H. J.- E. – functie de executie, 74,62 puncte din 80 posibile

B. S.- M.-  functionar public- executie, 73,64 puncte din 80 posibile

J. M. M.-  Studii medii- executie, 52,97 puncte din 55 posibile

Procesul de selecție s-a desfășurat conform planului de selecție elaborat in faza de inițiere a procesului de selecție.

Rezultatul procesului de selecție a fost cuprins în raportul final privind procedura de selecție pentru poziția de membru în consiliul de administrație a SC ADP Gherla SA cu nr. 3882/15.03.2021 , care a fost comunicat autorității executive.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.1 din statutul societății , membrii consiliului de administrație sunt numiți printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor la propunerea asociatului unic – Municipiului Gherla. Propunere care va fi cuprinsă într-o hotărâre de consiliu local.

Propunerile cuprinse în hotărârea de consiliu nu pot fi altele decât cele rezultate în urma derulării procesului de selecție desfășurat de către comisia de selecție și cuprins în raportul final arătat mai sus.

De asemenea consiliul local nu poate modifica rezultatul procesului de selecție prin invalidarea  unei persoane selectate de către comisia de selecție.

Având în vedere că procedura de selecție s-a desfășurat cu  respectarea dispozițiilor statutare , pentru derularea în continuare a procesului de numire a membrilor Consiliului de Administrație propunem a unei hotărârii de consiliu care să cuprindă propunerile Municipiului Gherla  de numire a membrilor Consiliului de Administrație a SC ADP Gherla SA

INIȚIATOR

PRIMAR

-------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 4054/28/17.03.2021

PROIECT DE  HOTARARE

privind propunerile Municipiului Gherla  de numire a membrilor Consiliului de Administrație a SC ADP Gherla SA

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind propunerile Municipiului Gherla  de numire a membrilor Consiliului de Administrație a SC ADP Gherla SA, proiect din inițiativa autorității executive.

                Examinând referatul de necesitate al Primarului Municipiului Gherla nr. 4044/17.03.2021 și Raportul de specialitate cu nr. 4045/17.03.2021 întocmit de Secretar General UAT Gherla;

Având în vedere  dispozițiile art. 16.2 alin. 1 Statutul SC ADP Gherla SA ;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 3, lit. c), art. 196 alin.1 lit. a), din O.U.G  nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA, întrunit în ședință extraordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE:

Art.1.  Se propune munirea în funcțiile de membri ai consiliului de adminstrașie al SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7 JUD. Cluj J12/112/1991 a următorilor :

             R. I.- C. – domiciliată  în Gherla - studii superioare – funcție de conducere

           F. M.-M. domiciliat în Loc. Gherla - studii superioare – funcție de  execuție

           F.-H. J.- E. domiciliată în Loc Gherla –  studii superioare - funcție de execuție

B. S.- M.- domiciliat în Loc. Gherla - studii superioare -  funcție de  execuție

J. M. – M. domiciliat în loc. Gherla - studii medii- funcție de execuție.

Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Adunarea Generală a  SC ADP Gherla SA.

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA și persoanelor nominalizate la art.1.

            INITIATOR PRIMAR

AVIZEAZA,                                                                                                                                                                                                                                     SECRETAR GENERAL UAT

---

 Nr. 4420/24.03.2021                                                                                 PRIMAR

CĂTRE,

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA

                                                                 RAPORT VMG

Având în vedere solicitarea Consiliului Local, cu privire la situatia beneficiarilor venitului minim garantat vă transmitem următoarele:

  1. Referitor la numărul beneficiarilor venitului minim garantat, acesta este fluctuant diferă de la lună la lună.

Prezentăm situația beneficiarilor venitului minim garantat pe parcursul anului 2020 și până în luna februarie 2021, care este următoarea:

Nr. crt.

Anul

Luna

Nr.dosare de VMG la sfărșitul lunii raportate

Suma totală

  1.  

2020

Ianuarie

88

27362 lei

  1.  

2020

Februarie

86

26795 lei

  1.  

2020

Martie

87

27050 lei

  1.  

2020

Aprilie

87

27322 lei

  1.  

2020

Mai

92

28069 lei

  1.  

2020

Iunie

94

28605 lei

  1.  

2020

Iulie

95

29353 lei

  1.  

2020

August

93

28146 lei

  1.  

2020

Septembrie

93

27506 lei

  1.  

2020

Octombrie

90

27506 lei

  1.  

2020

Noiembrie

92

27326 lei

  1.  

2020

Decembrie

93

27581 lei

  1.  

2021

Ianuarie

92

27421 lei

  1.  

2021

Februarie

91

26988 lei

Conform art. 51 din H.G.50/2011, fondurile necesare pentru plata ajutorului social şi pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se suportă din bugetul de stat alocat Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

În baza Legii nr. 416/2014 privind venitul minim garantat, cu modificările si completările ulterioare cuantumul pentru fiecare tip de familie este stabilit astfel:

  • Pentru familie formată din 1 persoana – 142 lei/lună
  • Pentru familie formată din 2 persoane – 255 lei/lună
  • Pentru familie formată din 3 persoane – 357 lei/lună
  • Pentru familie formată din 4 persoane – 442 lei/lună
  • Pentru familie formată din 5 persoane – 527 lei/lună
  • Pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane care face parte dintr-o familie, venitul minim garantat lunar crește cu 36,50 lei/lună.

Pentru a primi ajutorul social, atât familiile, cât și persoanele singure cu vârsta de peste 18 ani al căror venit net lunar este mai mic decât venitul minim garantat nu trebuie să dețină bunuri sau proprietăți precum:

  • clădiri sau alte spații locative în afara locuinței proprii;
  • terenuri din jurul locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 metri pătrați (mp) în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală;
  • autoturism(autoturisme) și/sau motocicletă(motociclete) cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora;
  • utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
  • utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric;
  • depozite bancare cu valoare de peste 3.000 RON;
  • suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 EUR pentru persoana singură, respectiv 2.500 EUR pentru o familie;
  • altele, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, și care sunt enumerate în anexa 4 a Hotărârii Guvernului nr. 50 din 19 ianuarie 2011.

Titularul ajutorului social are obligația să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri și numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea.                                                                                                                          Pentru a primi ajutorul social, cel puțin unul dintre membrii familiei beneficiare care este major, apt de muncă și care nu urmează o formă de învățământ la cursuri de zi, are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local.                                        

Formula de calcul al numărului de ore este următoarea:

                                           Program normal de lucru/ nr.ore x cuantumul ajutorului social

                                              169,333 ore (HG 4/2021)

Numărul de ore de muncă = ------------------------------------------------------

          / lună                           Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată

                                   2300 lei (HG 4/2021)

Suma acordată ca ajutor social unei persoane singure sau unei familii reprezintă diferența dintre nivelul lunar al venitului minim garantat și venitul net lunar al persoanei singure sau al familiei.                                                                                                                                       La stabilirea venitului net lunar al persoanei singure sau al familiei se iau în considerare toate veniturile pe care persoana, respectiv membrii familiei le-au realizat în luna dinaintea depunerii cererii. Aceste venituri le includ și pe cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, ca de exemplu pensiile, indemnizațiile de șomaj, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale.                                               

Facem precizarea că din totalul de 91 de beneficiari ai venitului minim garantat, doar trei persoane au și alte venituri după cum urmează:

  • 1 persoană – este încadrată în grad de handicap având o indemnizație lunară în cuantum de 60 lei.
  • 1 persoană – este încadrată în grad de handicap având o indemnizație lunară în cuantum de 350 lei.
  • 1 persoană – este încadrată în grad de handicap având o indemnizație lunară în cuantum de 60 lei.

Din totalul de 91 dosare/251 persoane, beneficiari VMG la sfârșitul lunii februarie 2021, 81 de persoane sunt apte de muncă, iar 63 de persoane au obligația de a presta muncă în folosul comunității (18 persoane sunt scutite având copii sub 7 ani în întreținere (art. 7^2, Legea 416/2001).

Dintre 63 de persoane, care au obligația să presteze muncă în folosul comunității 16 au depus adeverință medicală – scutire, respectiv 22 nu au efectuat orele de lucru.

      Pentru menținerea dreptului la ajutor social, pentru personale apte de muncă din familiile beneficiare, se verifică lunar dacă au încheiat un contract de muncă, că nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forțelor de muncă.

Gradul de ocupare a forței de muncă este scăzut datorită nivelului de școlarizare pe care îl au beneficiarii, după cum se poate observa din următorul tabel:

Nr. crt.

Studii

Număr de beneficiari

  1.  

Postliceal

3

  1.  

Liceu

4

  1.  

Școală profesională

6

  1.  

Școală generală

16

  1.  

Școală generală incompletă

26

  1.  

Fără studii

26

TOTAL

81

În cadrul Campaniei nationale privind beneficiarii de venit minim garantat, activitate desfășurată în data de 08.02.2021 de către ALOFM Gherla împreună cu DAS Gherla, la Casa de Cultură a Mun. Gherla (campanie inițiată de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale) au participat din totalul de 81 de persoane apte de muncă, un număr de 52 de persoane, care sunt în evidența AJOFM Cluj-P.L. Gherla (conform adresei nr. 124/PLG/17.03.2021 transmisă de către AJOFM Gherla anexată la prezenta).   

Facem precizarea că reprezentanții Direcției de Asistență Socială au informat beneficiarii venitului minim garantat cu privire la importanța participării la campanie națională precum și la data și ora desfăsurării acesteia.

Pentru 20 de persoane s-au oferit servicii de mediere la care au participat și un angajator iar în urma medierii s-au emis repartiții, rezultatul fiind 14 persoane nu corespund cerințelor postului iar 6 persoane nu s-au prezentat cu rezultatul medierii.

Pentru 26 de persoane s-au oferit servicii de informare și consiliere și s-au emis recomandări pentru participarea la programe de a doua șansă. Pentru persoanele care nu au corespuns din punct de vedere profesional cerințelor postului s-au emis recomandări pentru participarea la cursuri de formare profesională, cât și pentru persoanele care nu au fost cuprinse la alte măsuri, în total 15 recomandări pentru cursul de îngrijitor spații verzi.

Menționăm că începând cu data de 1 aprilie 2021, un număr de 8 dosare vor fi încetate, titularii venitului minim garantat fiind încadrați în muncă la ADP Gherla, începând cu data de 23.03.2021. 

DIRECTOR DAS

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2616/19.02.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea

 unui proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 19.02.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------------

ROMÂNIA                                                                                                                                                                              PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA         

NR. 2612/19.02.2021

R E F E R AT

          Pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice

          situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Gherla

               Pentru asigurarea calității factorilor de mediu și stării de sănătate a populației Legea nr.24/2007 cu modificările și completările ulterioare reglementează administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților. Prin această lege , s-a urmărit luarea unor măsuri pentru protecția și conservarea spațiilor verzi și astfel s-au stabilit unele obligații ale persoanelor fizice și juridice cum ar fi: să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor , să nu producă deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului, să nu producă distrugeri ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente, să nu ocupe cu construcții permanente spațiile verzi, să asigure integritatea refacerea și îngrijirea spațiilor verzi aflate în proprietatea lor , să coopereze cu autoritățile teritoriale și centrale pentru protecția mediului,  cu autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării acestora, să nu diminueze suprafețele spațiilor verzi, să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, etc.

            Ordonanța Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, stabilește obligațiile și răspunderile care revin autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice, societăților comerciale, a altor persoane juridice și cetățenilor pentru buna gospodărire a municipiului.

            Accesul liber pentru recreere în spațiile verzi proprietate publică din municipiul Gherla, posibilitatea de a contribui la amenajarea spațiilor verzi, la întreținerea lor pentru asigurarea unui mediu sănătos reprezintă drepturi ale locuitorilor municipiului Gherla.

            Regulamentul privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate în  municipiul Gherla, propus spre aprobare Consiliului Local are ca obiect :

  • administrarea spațiilor verzi publice din intravilanul municipiul Gherla
  • întreținerea spațiilor verzi din municipiul Gherla
  • încheierea cu persoane fizice/ juridice a unui acord de colaborare în vederea amenajării și

întreținerii cu titlu gratuit a unui spațiu verde în municipiul Gherla.

  • încheierea de protocoale de colaborare privind întreținerea spațiilor verzi publice existente

în zona cvartalelor de blocuri și în zona  instituțiilor

  • adoptarea de măsuri și norme privind întreținerea, amenajarea, conservarea, protejarea și

extinderea fondului vegetal din spațiilor verzi publice din intravilanul  municipiul Gherla

  • stabilirea de obligații și contravenții în domeniul protejării și conservării spațiilor verzi

publice din municipiul Gherla

  • stabilirea măsurilor și regulilor specifice privind protecția mediului. Contravenții in

domeniul protecției mediului în municipiul Gherla; obligațiilor cetățenilor, obligațiile asociațiilor de proprietari, obligațiile persoanelor juridice.         

        Faţă de acestea propun aprobarea  amenajării unor parcări  de utilitate publică  pe str. Bobîlna, din Municipiul Gherla.

                                                                            ÎNTOCMIT

           PRIMAR

       ------------------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2615/26/19.02.2021

                           P R O I E C T       

HOTĂRÂREA  NR._________/__________

          Pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice

          situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice  situate intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Gherla  –  proiect din iniţiativa  primarului ;

               Examinînd Referatul de aprobare nr.                  /  întocmit de primarul Municipiului Gherla;

               Văzînd avizele favorabile ale comisiei de specialitate  ale Consiliului local;

             Luând în considerare prevederile art.70 și a art.90 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului; prevederile art.5, art.8, art.12, art.15 și art.16 din Legea nr.24/2007 cu modificările și completările ulterioare privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intarvilanul localităților, prevederile art.3 și 16 din Legea 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, legea apelor;

             În temeiul art.1, art.2 și art.15 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;

             În temeiul  art.129 alin.(7) litc, lit.g, lit.i, lit. j, lit.k și art.196, alin. 1, lit.a art.286 alin.(1) și (4) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;

            Consiliul local al municipiul Gherla, intrunit în şedinţă ordinară de  lucru adoptă prezenta :     

HOTĂRÂRE :

             Art.1.-  Se aprobă Regulamentul privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi verzi publice situate în intravilan , măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în municipiul  Gherla, anexă la prezenta hotărâre precum și Anexele 1, 2 și 3, parte integrantă a Regulamentului.

Art 2 .-  Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executiv.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                    AVIZAT

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

 Regulament Spatii Verzii Gherla

Anexa 1.1 - Regulament spatii verzi

Anexa 1.2  - Regulament Spatii Verzi

Anexa 1.3 - Regulament Spatii Verzi

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2566/19.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2302  din 15.02.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Prin cererea nr. 12347 din 02.10.2019, numiții M. B. R. și L. L.-C. domiciliat în municipiul Gherla, au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUD și întocmirea documentației pentru obținerea autorizației de construire, casă familială parter,  împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Potrivit extrasului CF nr. 50533 cu nr. cadastral 50533 proprietari tabulari asupra imobilului din municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N. sunt M. B.-R. și L. L.-C..

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 156/12347 din 18.10.2019.

Potrivit Planului Urbanistic General al localității Băița imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr. 2 în zona de locuințe unifamiliale.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUD, au parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local , referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă unifamilială parter, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Astfel fiind parcursă etapa, prevăzută de regulament, beneficiarul a trimis documentațiile pe circuitul de avizare , după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 11.02.2021 unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Comitetului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea construirii unei locuințe familiale cu regim de înălțime parter, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Pe terenul în suprafață de 2200 mp se va executa o casă familială cu regim de înălțime parter, în suprafață construită de 326,31 mp.

Construcția în cadrul parcelei se va amplasa la o retragere de 10,60 m față de aliniamentul stradal, 5,00 m față de limita posterioară nord-vest, 17,98  m față de limita nord-vest și 21,14 m față de limita sud-est.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente din drumul public.

Se vor amenaja 2 locuri de parcare în interiorul parcelei.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                Primar,

      ---------------------- 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2563/25/19.02.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N., proiect din inițiativa autorității executive,

Examinând referatul cu nr. 2302 din 15.02.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În temeiul dispozițiilor art. 25, alin.1, art.48 alin.1, 2 și art.56, alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129, alin.6, lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N., conform proiectului întocmit de SC CIULEI PROIECT SRL cu sediul în Municipiul Gherla, str.  Bobîlna nr.57/7, coordonator RUR arhitect S. M. C., beneficiari M. B. R. și  L. L.-C., domiciliați în municipiul Gherla.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                             SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2530/18.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire drum de acces în municipiul Gherla, str. Tineretului F.N.

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire drum de acces în municipiul Gherla, str. Tineretului F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2304 din 15.02.2021      

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire drum de acces în municipiul Gherla, str. Tineretului F.N.

Prin cererea nr. 5020 din 02.04.2020, numiții V. N. D. și V. C. domiciliați în Municipiul Gherla, au solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării unui PUZ pentru construire drum de acces din str. Tineretului F.N.

Potrivit extrasului CF nr. 55713 cu nr. cadastral 55713, pentenții sunt proprietari tabulari asupra imobilului în suprafață de 936 mp.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 54/5020 din 21.04.2020.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință (UTR) 15, în zona locuințelor familiale.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUZ, au parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism Zonal pentru construire drum de acces din str. Tineretului.

Atfel, fiind parcurse cele două etape de consultare, beneficiarii au trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 11.02.2021.

În urma  acesteia comisia propune eliberarea avizului favorabil și dezbaterea într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este construirea unui drum de acces cu două benzi de circulație auto de 3,50 m fiecare, trotuare și pistă de biciclete.

Drumul propus va face legătura între str. Tineretului și drumul aprobat prin PUZ conform HCL nr.32/27.03.2007.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism Zonal pentru construirea unui drum de acces din Municipiul Gherla, dinspre str. Tineretului F.N.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2529/22/18.02.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru construire drum de acces în municipiul Gherla, str. Tineretului F.N.

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire drum de acces în municipiul Gherla, str. Tineretului F.N., proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 2304 din 15.02.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.47 alin.1 și art.56 alin.1, alin.4  din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6 lit. c și art.139, alin.3, lit. e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, 

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru construire drum de acces în municipiul Gherla str. Tineretului F.N., conform proiectului întocmit de SC ARHIDOM SRL cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Măceșului nr. 19C, coordonator RUR arhitect C. G. S., beneficiari V. N.-D. și V. C. domiciliați în Municipiul Gherla.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 4 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                           AVIZEAZĂ

                                                                                                           SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2496/18.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială  cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială  cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2303 din 15.02.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în Municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8

Prin cererea nr. 692 din 17.01.2020, numitul T. I.-A., cu domiciliul în comuna Țaga, satul Sântioana, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării unui PUD și obținerea autorizației de construire pentru casă familială cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8.

Potrivit extrasului CF nr. 55727 cu nr. cadastral 55727 proprietar tabular asupra imobilului este T. I.-A., bun propriu.  

Urmare acestora Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 10/692 din 05.02.2020, datorită faptului că amplasarea locuințelor nu se înscriu în aliniamentul stradal  existent.

Potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.13 în subzona de locuințe familiale.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUD, a parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local , referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru construirea unei case familiale cu două unități locative, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. George Enescu F.N., unde s-au descris toate demersurile și dezbaterile ocazionate de acesta.

Altfel fiind parcursă etapa prevăzută de regulament, beneficiarul a trimis documentațiile pe circuitul de avizare, după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 11.02.2021 unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea realizării unei case familiale cu două unități locative cu regim de înălțime D+P+E, împrejmuire și branșamente utilități în municipiul Gherla, str. George Coșbuc nr.8.

Pe terenul în suprafață de 1083 mp se va executa o casă cu două unități locative în suprafață construită de 163,03 mp și suprafață desfășurată de 510,59 mp. Înălțimea maximă a construcției va fi de +6,5 m de la cota parterului (±0.00) și de 7,55m de la cota terenului amenajat.

Clădirea se va amplasa la o retragere minimă de 7,60 m de la limita dinspre stradă, 45,97 față de limita de proprietate dinspre sud-est și 1,00 m față de limitele de proprietate dinspre nord-vest și sud-est.

Pentru distanța de 1,00m și ferestre s-au obținut declarații de la vecini.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente în zonă.

Se vor  prevedea două accese pietonale și două auto din str. George Enescu la cele două unități locative proiectate.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în Municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8

                                                                                                      Întocmit,

                                                                                                       Primar,

   ----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2495/20/18.02.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială  cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială  cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8, proiect din inițiativa primarului,

Examinând referatul cu nr. 2303 din 15.02.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.48, alin.1, 2 și art.56, alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6, lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială  cu două unități locative, împrejmuire și branșamente utilități în municipiul Gherla, str. George Enescu nr.8, conform proiectului întocmit de SC ,,CIULEI PROIECT” SRL cu sediul în Municipiul Gherla, str. Bobîlna, nr.57/7, coordonator RUR, arhitect S. C., beneficiar d.nu T. I.-A. domiciliat în comuna Țaga, sat Sântioana.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                    AVIZEAZĂ

                                                                                                    SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2493/18.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2305 din 15.02.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

Prin cererea nr. 9096 din 26.06.2020, numiții B. R. A. și B. L.-A. domiciliat în municipiul Gherla, au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUD și întocmirea documentației pentru obținerea autorizației de construire, casă familială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

Potrivit extrasului CF nr. 51650 cu nr. cadastral 51650 proprietari tabulari asupra imobilului din municipiul Gherla, str. Hășdății F.N. sunt B. R. A. și soția B. L. A..

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 101/9096 din 09.07.2020.

Potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.9 în subzona de locuințe unifmiliale.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUD, au parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local , referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă unifamilială, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

Astfel fiind parcursă etapa, prevăzută de regulament, beneficiarul a trimis documentațiile pe circuitul de avizare , după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 11.02.2021 unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Comitetului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea emiterii unei locuințe familiale cu rgim de înălțime P+M, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

Pe terenul în suprafață de 377 mp se va executa o casă familială cu regim de înălțime P+M, în suprafață construită de 108,80 mp și o suprafață desfășurată de 196,80 mp.

Construcția în cadrul parcelei se va amplasa la o retragere de 6,00 m față de aliniamentul stradal, 10,48 m față de limita posterioară nord, 1,00 m față de limita laterală est și 3,40 m față de limita laterală vest.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente din str. Hășdății.

Se va amenaja un loc de parcare în interiorul parcelei.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                Primar,

    -------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2490/19/18.02.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2021

privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Hășdății F.N.

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Hășdății F.N., proiect din inițiativa autorității executive,

Examinând referatul cu nr. 2305 din 15.02.2021 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În temeiul dispozițiilor art. 25, alin.1, art.48 alin.1, 2 și art.56, alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129, alin.6, lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Hășdății F.N., conform proiectului întocmit de SC LINIE PUNCT SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str. Alexandru Vlahuță, bl. Lamă B, coordonator RUR  arhitect C. I. A. M., beneficiari B. R. A. și B. L.-A., domiciliați în municipiul Gherla.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                             SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2508/18.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității   la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității   la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

------------------

ROMÂNIA                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                                

PRIMĂRIA  MUNICIPIULUI GHERLA                                               

NR . 2500/18.02.2021

REFERAT

privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității   la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Potrivit art.11 din Legea 87/2006 privind asigurarea calității în învățământul la nivelul fiecărei organizații  furnizoare de educație din Romania  se înființează o comisie pentru evaluarea și asigurarea  calității formată din:

    -  1 - 3 reprezentanţi ai corpului profesoral, aleşi prin vot secret de consiliul profesoral;

    -   un reprezentant al sindicatului reprezentativ, desemnat de acesta;

    -  un reprezentant al părinţilor, în cazul învăţământului preşcolar, primar, gimnazial sau liceal;

    -  un reprezentant al elevilor, în cazul învăţământului profesional, liceal şi postliceal;

    -  un reprezentant al consiliului local;

     - un reprezentant al minorităţilor naţionale, după caz, provenind din corpul profesoral, reprezentanţii părinţilor sau ai elevilor.

Având în vedere că , la ședința de data de  28.01.2021,   reprezentanți propuși de consilierii locali, care să facă parte din comisia pentru evaluarea și asigurarea calității ,  la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  nu au întrunit numărul de voturi necesare, propunem reluarea votului pentru desemnarea reprezentantului consiliului local în această comisie.

PRIMAR

---------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2506/21/18.02.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Gherla în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității   la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla  

Având in vedere referatul de aprobare  nr. 2500/18.02.2021  întocmit de către inițiator primar D. I.-O.   precum si raportul de specialitate nr. 2501/18.02.2021   întocmit de către Secretar UAT ;

Văzând avizul favorabil al comisiei învățământ, cultură;

Ținând seama de disp. art.11 alin.1 și alin.4 din Legea 87/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației

 În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

HOTĂRĂŞTE:

            Art. 1. Se desemnează reprezentantul  Consiliului Local al Municipiului Gherla în  Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Liceul Teoretic “Kemény Zsigmond” Gherla   ___________________________________________

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoanele nominalizate la art.1

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR.2552/18.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind comasarea imobilelor înscrise in CF 829 Gherla top 240, 244/c/1 și CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244, 244a, 244b și top 245 (fără CF) in suprafața totală măsurată de  7719 mp categoria de folosința curți construcții, aferent Liceului Teoretic Ana Ipătescu    

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind comasarea imobilelor înscrise in CF 829 Gherla top 240, 244/c/1 și CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244, 244a, 244b și top 245 (fără CF) in suprafața totală măsurată de 7719 mp categoria de folosința curți construcții, aferent Liceului Teoretic Ana Ipătescu    

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2302  din 15.02.2021

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Prin cererea nr. 12347 din 02.10.2019, numiții M. B. R. și L. L.-C. domiciliat în municipiul Gherla, au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUD și întocmirea documentației pentru obținerea autorizației de construire, casă familială parter,  împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Potrivit extrasului CF nr. 50533 cu nr. cadastral 50533 proprietari tabulari asupra imobilului din municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N. sunt M. B.-R. și L. L.-C..

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 156/12347 din 18.10.2019.

Potrivit Planului Urbanistic General al localității Băița imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr. 2 în zona de locuințe unifamiliale.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUD, au parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local , referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă unifamilială parter, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Astfel fiind parcursă etapa, prevăzută de regulament, beneficiarul a trimis documentațiile pe circuitul de avizare , după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTATU din data de 11.02.2021 unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Comitetului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea construirii unei locuințe familiale cu regim de înălțime parter, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

Pe terenul în suprafață de 2200 mp se va executa o casă familială cu regim de înălțime parter, în suprafață construită de 326,31 mp.

Construcția în cadrul parcelei se va amplasa la o retragere de 10,60 m față de aliniamentul stradal, 5,00 m față de limita posterioară nord-vest, 17,98  m față de limita nord-vest și 21,14 m față de limita sud-est.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente din drumul public.

Se vor amenaja 2 locuri de parcare în interiorul parcelei.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială parter, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla localitatea componentă Băița F.N.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                Primar,

 ------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2551/24/18.02.2021

  PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind comasarea imobilelor înscrise in CF 829 Gherla top 240, 244/c/1 și

CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244, 244a, 244b și top 245 (fără CF) in

 suprafața totală măsurată de  7719 mp categoria de folosința curți construcții, aferent Liceului Teoretic Ana Ipătescu     

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind comasarea imobilelor înscrise in  CF 829 Gherla top 240, 244/c/1 si CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244, 244a, 244b și top 245 (fără CF) in suprafața totala  măsurată de 7719 mp categoria de folosința curți construcții, aflat in proprietatea publica a Municipiului Gherla si administrarea Liceului Teoretic Ana Ipătescu ;

            Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor art. 293 alineatul 1 si 4, art. 196 alineatul 1 litera a), art. 139 alineatul 1 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

            Art.  1  Se aproba comasarea imobilelor înscrise in CF 829 Gherla nr. top. 240, 244/c/1 cu imobilele înscrise în  CF 122 Gherla  nr.top 241, 242, 243, 244, 244a, 244b in suprafața totala  măsurată de 7719 mp, diferența de teren dintre suprafața identificata in topograficele de mai sus în suprafața totala de 6696 mp, pana la suprafața de 7719 mp măsurata, se identifica parțial cu numărul top 245 (fără CF), cu noua  categorie de folosință curți construcții, aflat in proprietatea publica a Municipiului Gherla si administrarea Liceului Teoretic Ana Ipătescu ,pe care se află edificate următoarele imobile :

C1 – scoală S+P edificata in anul 1865, construita cu fundația din piatra, zidărie cărămidă, șarpanta din lemn, acoperiș din table, având Sd = 1216 mp, compus la subsol din 1 atelier croitorie, 1 magazine, 1 hol, 5 atelier mecanic, 1 casa scării si parter format din 1 sala festiva, 1 hol, 1 birou diriginte adjunct, 2 oficii, 10 Sali clasa, 1 magazie, 1 terasa.

C2 – scoală P+2E edificata in anul 1985, constructive cu fundație din beton, zidărie din cărămidă, șarpanta de lemn, acoperita cu țigla metalica, având Sd= 531, compusa la parter din 2 terase, 1 cabinet stomatologic, 1 baie profesorala, 1 sala profesorala, 4 Sali clasa, 1 vestiar femei, 2 bai, 1 hol, 2 casa scării; la etajul I 5 Sali de clasa, 2 bai, 1 hol, 2 casa scării; la etajul II 5 Sali de clasa,  2 bai, 1 hol, 2 casa scării.

C3 – teren  minifotbal,  edificat  in  anul  2007  in  baza  a.c.  nr. 92/8084 din 27.08.2007,

Sd= 964 mp.

C4 – sala de sport edificata in anul 2003 construcție cu fundația din beton, structura din metal si cărămidă, închisa cu panouri termoizolante, acoperita cu panouri termoizolante, compusa din 1 windfang, 1 degajament, 1 sas, 1 lavoar băieți, 1 grup sanitar + dușuri băieți, 1 vestiar 1 băieți, 1 vestiar 2 băieți, 1 depozit materiale sportive, 1 cabinet medical, 1 centrala termica, 1 lavoar fete, 1 grup sanitar + dușuri fete, 1 vestiar 1 fete, 1 vestiar 2 fete, 1 vestiar profesori, 1 grup sanitar profesori, 1 vestiar profesoare, 1 grup sanitar profesoare, Sd=1113 mp.

C5 – magazine edificat in anul 1865, constructive cu fundație din piatra, zidărie din cărămidă, șarpanta din lemn, acoperita cu țiglă, compusa din 1 magazie si 1 chioșc, Sd= 26 mp.

Art. 2 De la data adoptări prezentei, terenul menționat la Art. 1 rămâne in proprietatea publica a Municipiului Gherla si administrarea Liceului Teoretic Ana Ipătescu, fiind înregistrat distinct in inventarul domeniului public si privat al Municipiului Gherla si primind o valoare de inventar corespunzătoare, in cota parte din valoarea inițiala a imobilului, stabilita de comisia de inventariere a bunurilor din domeniul public si privat al Municipiului Gherla.

Art. 3 La data aprobării prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr. 6/21.01.2021.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Primăria Municipiului Gherla, Liceul Teoretic Ana Ipătescu si BCPI Gherla.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2548/18.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea amenajării unor parcări de utilitate publică, pe str. Bobîlna din  Municipiul Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea amenajării unor parcări de utilitate publică, pe str. Bobîlna din  Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

-----------------

ROMÂNIA                                                                                                                                                                              PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA         

NR. 2427 / 17.02.2021

R E F E R AT

 Privind aprobarea amenajării unor parcări de utilitate

publică, pe str. Bobîlna din  Municipiul Gherla

          Zona centrală a municipiului Gherla  in prezent este deficitară din punct de vedere al asigurării parcărilor de utilitate publică. Se dorește amenajarea unor parcări de utilitate publică pe str. Bobîlna din municipiul Gherla – partea dreaptă de la Km45+0,10 la km 45+300. Tronsonul este situat pe DN1C de la intersecția str. Bobîlna cu Piața Libertății și până la imobilul cu nr.20 (conform planului de situație anexat), în prezent fiind în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA. Strada Bobîlna este înscrisă în C.F. nr.55349 Gherla. Prin adresa nr.1275/26.01.2021 s-a solicitat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA – Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj avizul de principiu pentru amenajarea acestor parcări. Prin adresa nr. 674/05.02.2021 CNAIR - Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj  Secția de Drumuri naționale Cluj a comunicat că pentru emiterea avizului inițial/ autorizației de amplasare și sau de acces în zona drumului public, "veți depune documentația tehnică întocmită ( în 4 exemplare) conform normativelor în vigoare , însoțită de avizul IPJ – SR Cluj".

          Pentru amenajarea  parcărilor  de utilitate publică pe str. Bobîlna (DN1C) de la intersecția str. Bobîlna cu Piața Libertății și până la imobilul cu nr.20 se propune desființarea  fâșiilor plantate aflate la limita trotuarului și reducerea lățimii trotuarului fără a afecta condițiile optime de circulație pietonală.   Menţionăm că această parcare se va realiza astfel încît să nu afecteze utilităţile publice din zonă şi  accesele existente la imobile.

        Faţă de acestea propun aprobarea  amenajării unor parcări  de utilitate publică  pe str. Bobîlna, din Municipiul Gherla.

ÎNTOCMIT

PRIMAR

------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2547/23/18.02.2021

           P R O I E C T       

HOTĂRÂREA  NR._________/__________

Privind aprobarea amenajării unor parcări de utilitate

publică, pe str. Bobîlna din  Municipiul Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea amenajării unor parcări de utilitate

publică, pe str. Bobîlna din  Municipiul Gherla – proiect din iniţiativa  primarului ;

               Examinînd Referatul de aprobare nr.2427/17.02.2021 întocmit de primarul Municipiului Gherla;

               Văzînd avizele favorabile ale comisiei de specialitate  a Consiliului local;

             Luând în considerare prevederileart.46 alin (1) din O.G.43/1997 privind regimul drumurilor cu modificările și completările ulterioare,  art.129 pct.7 lit.k, lit. m, art. 139 și art.196, art.286 alin.(1) și (4) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,

            Consiliul local al municipiul Gherla, intrunit în şedinţă ordinară de   lucru;     

HOTĂRĂȘTE

             Art.1.-  Se aprobă amenajarea unor parcări de utilitate publică pe str. Bobîlna din Municipiul Gherla, partea dreaptă de la Km45+0,10 la km 45+300, stradă aflată în proprietatea municipiului Gherla- domeniu public, înscrisă în C.F. nr.55349 Gherla și în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, tronson  situat pe DN1C de la intersecția str. Bobîlna cu Piața Libertății și până la imobilul cu nr.20. Execuția lucrărilor va începe doar după aprobarea documetațiilor, însoțită de avizele necesare și obținerea autorizațiilor  conform legislației în vigoare

Art 2 .-  Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executivă. 

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                    AVIZAT

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18037/21.12.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru bugetarea participativa la nivelul municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru bugetarea participativa la nivelul municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 21.12.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 17963/21.12.2020

REFERAT

privind aprobarea Regulamentului pentru bugetarea participativa la nivelul municipiului Gherla

Bugetarea participativă își propune implicarea cetățenilor Municipiului Gherla într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei părți din bugetul local. Procesul presupune asumarea de către cetățeni a unui rol de participant activ în definirea şi abordarea problemelor comunității din care fac parte.

Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Gherla, prin care ideile şi inițiativele comunității Gherlene se manifestă şi se transformă în realitate. Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunității se implică direct în formularea deciziilor privind prioritățile de cheltuire a banilor din bugetul local.

Gândiți-vă la bugetul familiei dumneavoastră și la modul în care vă dobândiți și vă cheltuiți banii. Apoi imaginați-vă o familie de câteva mii de ori mai mare (comunitatea locală în care trăiți și munciți) care are de colectat și de cheltuit o sumă mai mare de bani (bugetul local).

Bugetarea participativă este un proces similar, care urmărește îmbunătățirea calității vieții din oraşul nostru, prin încurajarea cetățenilor să se implice în definirea priorităților şi a obiectivelor de investiții din bugetul local.

Domeniile pe care le avem in vedere in aplicarea conceptului de bugetare participativa sunt :

  1. Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației (amenajare de alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale, fluidizarea traficului, crearea de infrastructuri pentru siguranța rutieră, creșterea gradului de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, propuneri de zone cu restricție auto, piste de biciclete, sisteme de supraveghere video)
  2. Amenajare de spații verzi, locuri de joacă si/sau spatii publice (amenajarea, repararea, renovarea, înființarea acestora, întreținerea, mobile urban )
  3. Infrastructură culturală si/sau sportiva
  4. Infrastructură educațională si de sanatate
  5. Digitalizare (proiecte IT menite să crească gradul de utilizare a tehnologiilor în scopul îmbunătățirii calității vieții).Similitudinea conținutului propunerilor sau proximitatea spațială a acestora ar putea duce la integrarea diferitelor propuneri într-un singur proiect.
  6. Protectia Mediului

Procedura de punere in aplicare a conceptului este cuprinsa in regulamentul ce constituie anexa la proiectul de hotarare.

Temeiurile legale le constituie art. 75 alin. 1 lit. c; art 129 alin. 4 lit. a; alin. 7 lit a, b,c,d,f,i,j,k,r .

Avand in vedere cele mai sus propunem adoptarea proiectului de hotarare

Grupul PNL din Consiliul Local al municipiului Gherla

M. L. P.

F. G.

M. M.

M. M.

C. B. R.

B. A.

A. G.

P. F.

---------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17967/128/21.12.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea Regulamentului pentru bugetarea participativa la nivelul municipiului Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Grupului PNL din Consiliul Local al municipiului Gherla .privind aprobarea pentru bugetarea participativa la nivelul municipiului Gherla;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Grupul PNL din Consiliul Local Al municpiului Gherla ;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

Avand in vedere  dispoziţiile art. 75 alin. 1 lit. c; art 129 alin. 4 lit. a; alin. 7 lit a, b,c,d,f,i,j,k,r din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ

In temeiul dispozitiilor art 196 alin 1 lit a din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE

          Art. 1 Se aproba Regulamentului pentru bugetarea participativa la nivelul municipiului Gherla ce constituie anexa 1 la prezenta hotarare si face parte din aceasta;

Art. 2 Prezenta hotarare se comunica Institutie Prefectului Judetului si Primarul Municipiul Gherla

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva prin serviciile de specialitate.

       INITIATOR                                                                              AVIZEAZA

                                                                                                          SECRETAR GENERAL

                                                                                                      R. M.

Grupul PNL din Consiliul Local al municipiului Gherla

M. L. P.

F. G.

M. M.

M. M.

C. B. R.

B. A.

A. G.

P. F.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2407/16.02.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune  și a lucrărilor de interes local pe anul 2021, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune

 și a lucrărilor de interes local pe anul 2021, pentru persoanele apte

de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind

venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.02.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.02.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                      SECRETAR GENERAL UAT

----------------------

ROMANIA                                                                                                 

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.1982 /09.02.2021

REFERAT

Privind  aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2021,

pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

În conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la venit minim garantat, care se asigură prin acordarea ajutorului social lunar.

Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor art.6, alin.2, din Legea nr.416/2001 și ale art.28, alin.1 din Anexa la H.G. nr.50/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, una din persoanele apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igiena muncii.

Pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi prestate de către beneficiarii de ajutor social, primarii au obligația, conform prevederilor art.6, alin.7 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.28, alin. 2 și 3, din Anexa la H.G. nr.50/2011 să întocmească un plan care se aprobă anual prin hotărâre a consiliului local, care poate fi reactualizat pe parcursul anului.

Având în vedere cele de mai sus propun Consiliului local al Municipiului Gherla spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2021, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

                                                            INIȚIATOR

                                                               PRIMAR

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2388/18/16.02.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind aprobarea

Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2021, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

           Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind  aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2021, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare – proiect de hotărâre din inițiativa Primarului Municipiului Gherla;

Având în vedere:

            - Referatul cu nr.1982/09.02.2021, al Primarului Muncicipiului Gherla și Raportul de specialitate cu nr.1989/09.02.2021, întocmit de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;

            În conformitate cu prevederile art.6, alin.2 și 7,  din Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.28, alin.1, 2 și 3 din Anexa la H.G. nr.50/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;

              În temeiul art.196, alin.1, lit.b din  O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ

            Consiliul local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința de lucru ordinară adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E :

Art.1. – Aprobă Planul de actiune și lucrările de interes local pe anul 2021 - conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Primarul Municipiului Gherla  va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri prin serviciile de specialitate.

                                                                    INIȚIATOR

                                                                      PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZĂ

                                                                                                         SECRETAR GENERAL U.A.T.

                                                                                                                     ROTAR MIHAI

------------------------------------

ROMÂNIA                                                                                                                                                ANEXA NR.1

JUDEȚUL CLUJ                                                                                                                            la H.C.L. nr._____din____________

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PLAN DE ACȚIUNI ȘI LUCRĂRI DE INTERES LOCAL PE ANUL 2021

Nr. crt.

Obiectiv

Actiuni si masuri intreprinse

Termen de realizare

Resurse

1

Lucrări de întreținere pe domeniul public

Adunarea deșeurilor menajere și a PET-urilor de pe domeniul public.

Lunile

1 - 12

Beneficiarii Legii 416/2001

2

Lucrări de curățire a parcurilor, străzilor și trotuarelor în sezonul rece

Măturarea parcurilor, străzilor și trotuarelor cu mijloace manuale;

Greblarea frunzelor în parcuri.

Lunile

2 - 11

Beneficiarii Legii 416/2001

3

Lucrări de întreținere spații verzi

Operații de întreținere spații verzi efectuate manual: tăieri arbusti, greblat iarbă, încărcat în mijloc de transport.

Lunile

4 - 10

Beneficiarii Legii 416/2001

NOTA: Luna 1 – ianuarie, luna 12 – decembrie

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16324/18.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 18.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

 ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ                                                                                           

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                      

NR.16318 din 18.11.2020

REFERAT

Privind aprobarea H.C.L. referitoare la regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

La nivelul Municipiului Gherla, există 2 imobile cu unități locative care cad sub incidența dispozițiilor legii 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. Imobilele respective au fost construite de către Statul Român prin Agenția Națională pentru Locuințe pe terenul pus la dispoziție de către Municipiului Gherla.

Ulterior realizării imobilelor acestea au fost predate în vederea administrării către autoritățile locale care au procedat la închirierea unităților locative cu respectarea dispozițiilor legii 152/1998.

Potrivit art. 10 din legea 152/1998, locuințele destinate închirierii din blocurile ANL se pot vinde titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora și cu îndeplinirea unor condiții cumulative stabilite în același text de lege.

Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale de punere în vânzare, prin dispoziția nr. 837/2019 s-a stabilit o comisie care a întocmit un proiect de regulament de vânzare a locuințelor de tip ANL, proiecte ale contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor precum și actele necesare pentru a justifica cererea de vânzare-cumpărare.

Regulamentul propus conține condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, modalitățile de vânzare(vânzare în rate sau vânzare cu plata integrală), modalitățile de plată, actele necesare comisiei pentru aprecierea temeiniciei solicitării de cumpărare precum și proiectele a două modele de contracte de vânzare-cumpărare: vânzare în rate și vânzare cu plata integrală.

Dispozițiile legale prevăd că soluționarea cererii de vânzare-cumpărare trebuie să aibă loc în termen de 90 de zile de la înregistrare.

Oportunitatea prezentului proiect de hotărâre e dată de faptul că există un număr mare de chiriași care și-au manifestat intenția de a cumpăra spațiile locative în care locuiesc cu ocazia unor ședințe informale care au avut loc la sediul Primăriei Mun. Gherla.

Legalitatea proiectului de hotărâre rezultă din faptul că acesta cât și regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL și modelele de contract au fost întocmite cu respectarea prevederilor legii 152/1998 iar temeinicia acestuia e dată de faptul că este fundamentat de regulamentul și modelele de contracte de vânzare-cumpărare anexate.  

 Primar

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 16323/109/18.11.2020

PROIECT DE

HOTĂRÂRE  NR.           DIN     

Privind aprobarea regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

Examinând referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla cu nr. …….. din …………..

Văzând Raportul de specialitate cu nr. …….  din ………. întocmit de Direcția de Administrație Publică Locală .

Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate a Consiliului Local;

Ținând seama de dispozițiile art. 10 din legea 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

În temeiul art. 129, alin(1), alin(2) lit. c), alin(6) lit b), alin(14) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019  privind Codul administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru,adoptă prezenta

HOTĂRĂRE:

Art.1. Se aprobă regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL cuprins în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local.

Art. 2. Se aprobă modelul de contract de vânzare-cumpărare cu plata integrală cuprins în Anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local.

Art. 3.  Se aprobă modelul de contract de vânzare cumpărare cu plata in rate cuprins în Anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local. 

Art. 4. Se aprobă modelul de cerere cumpărare a locuinței cuprinsă în Anexa nr. 4 precum și lista cu actele necesare care constituie Anexa nr. 5, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local. 

Art. 5. Se aprobă lista cu prețurile de vânzare-cumpărare a apartamentelor cuprins în Anexa nr. 6 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local. Prețurile de vânzare aprobate vor diferi în funcție de data vânzării în sensul aplicării amortismentului până la data vânzării.

Art.6. Prezenta hotărâre se comunică Primarului,Instituției Prefectului Județului Cluj,comosoeo de vânzare a locuințelor de tip ANL din cadrul primăriei Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

Nr.consilieri:                                                                                               AVIZEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                          SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi “pentru”:                                                                                 

Nr. voturi  ”împotrivă”                                                                                       

Nr. Voturi ”abțineri”

 ANEXA 1 Regulament de vanzare a locuintelor de tip ANL

ANEXA 2 MODEL CONTRACT ANL

ANEXA 3 MODEL CONTRACT ANL

anexa nr.4 la regulament vanzare ANL

anexa nr.5 la regulament vanzare ANL

ANEXA 6

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17495/11.12.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului destinat deținerii câinilor și accesul persoanelor însoțite de câini în Municipiul Gherla   

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului destinat deținerii câinilor și accesul persoanelor însoțite de câini în Municipiul Gherla   

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 11.12.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UA

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------

REFERAT

privind aprobarea Regulamentului destinat deținerii câinilor

si accesul persoanelor însoțite de câini in Municipiul Gherla    

            Analizând dezbaterile de pe rețelele de socializare si coborând in rândul populației am constatat existenta unui număr semnificativ mare de animale de companie, îndeosebi câini, animale care necesita o mai mare aplecare asupra lor fără a deranja restul populației si al locuitorilor Municipiului Gherla. Se impune astfel întocmirea unui regulament ce sa vina in sprijinul populației Municipiului Gherla, cu drepturi si obligații pentru iubitorii si deținătorii de câini de companie, căutând respectul si mulțumirea acestora intr-un mediu curat si sigur.

            Astăzi nu exista o astfel de reglementare expresa ce privește câini de companie pe raza teritoriala a Municipiul Gherla, fiind impetuos necesara emiterea si aprobarea unui astfel de regulament.

            Regulamentul transpune in practica cotidiana a Municipiului Gherla diferite reglementari care vin in întâmpinarea si ajutorul iubitorilor si deținătorilor de animale, clarifica rasele de câini si modul lor de recreere pe domeniul public in siguranța, stabilește locații speciale plimbării câinilor si identifica propunând spre amenajare un spațiu de joaca, amenajat corespunzător, destinat câinilor de companie.

            Prezentul regulament anexat urmărește asigurarea unui climat social civilizat, asigurarea egalității de drepturi intre locuitorii Municipiului Gherla, precum si asigurarea bunăstării si protecției animalelor, in conformitate cu principiile si regulamentele in vigoare.

            Totodată regulamentul clarifica modul de îngrijire si tratament, de plimbare, de igiena, de clarificare a responsabilităților proprietarilor/deținătorilor de câini precum si a modului de control si sancționare a neregulilor si abaterilor constate sau sesizate.

Dispozițiile prezentei hotărâri se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata prin Legea nr. 180/2002 cu modificările ulterioare, Legea 258/2013 privind microtipare, OUG 55/2002 privind rasele de câini periculoase, Legea 60/2004 privind convenția Europeana de protective a animalelor, Legea 205/2004 completata prin Legea 9/2008 privind protecția animalelor cu Normele de aplicare, OG 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinara, cu modificările la zi.

            Cu respect,

                                                                            INITIATOR:

                                                                                    Primar

--------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17494/122/11.12.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea Regulamentului destinat deținerii câinilor

si accesul persoanelor însoțite de câini in Municipiul Gherla    

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea Regulamentului câinilor de companie cu aplicare pe raza Municipiului Gherla;

            Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 106; Art. 129 alineatul 2 litera c) si alineatul 6 litera c), Art. 196 alineatul 1 litera a) din Ordonanța de Urgenta 57/2019;

Ținând seama de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata prin Legea nr. 180/2002, Legea 258/2013 privind microtipare, OUG 55/2002 privind rasele de câini periculoase, Legea 60/2004 privind convenția Europeana de protective a animalelor, Legea 205/2004 completata prin Legea 9/2008 privind protecția animalelor cu Normele de aplicare, OG 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinara, cu modificările la zi;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.  1   Se aproba Regulamentul câinilor de companie cu aplicare pe raza teritoriala a Municipiului Gherla, anexat prezentei hotărâri;

Art. 2 Se stabilește ca loc agreement si plimbare a câinilor de companie terenul situate in str. Parcului fn, situat intre stadionul Olimpia, canalul Morii si str. Parcului, care va fi dotat si amenajat corespunzător;

Art.  3  Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuternicește Autoritatea Executiva prin serviciile de specialitate.

       INITIATOR                                                                             AVIZEAZA

          PRIMAR                                                             SECRETAR GENERAL

REGULAMENT CAINI GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1021/21.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a acționarilor la CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.01.2021

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a acționarilor la CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.01.2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 28.01.2021.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1014/21.01.2021

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.01.2021

Prin adresa cu nr. 18202/28.12.2020, CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 29.01.2021, in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier A. G. în vederea votării ,,pentru’’ la toate punctele de pe ordinea de zi, mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA în vedere reprezentării intereselor consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.01.2021.

INIȚIATOR

PRIMAR

-----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR.1016/10/21.01.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a acționarilor la CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.01.2021

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 29.01.2021;

            Examinând referatul de aprobare nr. 1014/21.01.2021 întocmit de Primarul Municipiului Gherla și raportul de specialitate  nr. 1015/21.01.2021 al Secretarului General UAT;

Văzând avizul Comisiei Juridice al Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin. 1 , art. 215 alin. 3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 3 litera d),  art. 131, art. 133 și 196, alin. 1, lit. a)  din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codului Administrativ

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art.1 Se mandatează domnul A. G., consilier local, pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor a Societății CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA  din data de 29.01.2021, sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi .

Art.2 CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA, Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. A. G. și CENTRUL AGROTRANSILVANIA CLUJ SA.   

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 711/15.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unor reprezentanți ai Consiliului Local Gherla în Comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității   la instituțiile școlare și preșcolare

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unor reprezentanți ai Consiliului Local Gherla în Comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității   la instituțiile școlare și preșcolare

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 28.01.2021.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------

ROMÂNIA                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                                

PRIMĂRIA  MUNICIPIULUI GHERLA                                               

NR . 651/15.01.2021

REFERAT

privind desemnarea unor reprezentanți ai Consiliului Local Gherla în Comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității   la instituțiile școlare și preșcolare

Potrivit art.11 din Legea 87/2006 privind asigurarea calității în învățământul la nivelul fiecărei organizații  furnizoare de educație din Romania  se înființează o comisie pentru evaluarea și asigurarea  calității formată din:

    -  1 - 3 reprezentanţi ai corpului profesoral, aleşi prin vot secret de consiliul profesoral;

    -   un reprezentant al sindicatului reprezentativ, desemnat de acesta;

    -  un reprezentant al părinţilor, în cazul învăţământului preşcolar, primar, gimnazial sau liceal;

    -  un reprezentant al elevilor, în cazul învăţământului profesional, liceal şi postliceal;

    -  un reprezentant al consiliului local;

     - un reprezentant al minorităţilor naţionale, după caz, provenind din corpul profesoral, reprezentanţii părinţilor sau ai elevilor.

În acest sens  propun Consiliului Local să desemneze reprezentanții în  Comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității   la instituțiile școlare și preșcolare.

PRIMAR

----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 653/6/15.01.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind desemnarea unor reprezentanți ai Consiliului Local Gherla în Comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității   la instituțiile școlare și preșcolare

Având in vedere referatul de aprobare  nr. 651/15.01.2021 întocmit de către inițiator primar D. I.-O.  precum si raportul de specialitate nr. 652/15.01.2021 întocmit de către Secretar UAT ;

Văzând avizul favorabil al comisiei învățământ, cultură;

Ținând seama de disp. art.11 alin.1 și alin.4 din Legea 87/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației

        În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

             HOTĂRĂŞTE:

            Art. 1. Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Gherla în  Comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității   la instituțiile școlare și preșcolare

  după cum urmează:

  • Liceul Teoretic “Ana Ipătescu” Gherla               _________________
  • Liceul Teoretic “Petru Maior” Gherla                _________________
  • Liceul Leoretic “Kemény Zsigmond” Gherla     _________________
  • Liceul Tehnologic Gherla                                     __________________
  • Școala Gimnazială Nr. 1 Gherla                         ___________________
  • Grădiniţa “Arici Pogonici ”                                  __________________
  • Grădiniţa   “Veseliei”                                           __________________
  • Gradinița “Căsuța Fermecată”                            __________________

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoanele nominalizate la art.1

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1089/22.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 86/24.09.2020 care modifică HCL 75/2020 privind acordarea unor facilități fiscale

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

pentru modificarea Hotărârii nr. 86/24.09.2020

care modifică HCL 75/2020 privind acordarea unor facilități fiscale

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

--------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 1032 din 21.01.2021

R EFERAT

pentru modificarea Hotararii nr. 86/24.09.2020 care modifica

HCL 75/2020 privind acordarea unor facilitati fiscale

                Tinând cont că prin instituirea stării de urgenţă au fost luate măsuri care au afectat activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii - persoane fizice întreprinzători şi societăţi de dimensiuni reduse, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei româneşti, ci şi a pieţei unice europene;

            In condiţiile în care este imperios necesar ca micile afaceri să beneficieze de sprijin suplimentar, de o perioadă de moratoriu (legal), în special în privinţa serviciilor esenţiale care le condiţionează continuarea activităţii, şi întrucât elementele mai sus prezentate constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,

            Avand in vedere ca starea de alerta se tot prelungeste si situatia practica de punere in aplicare a HCL 75/2020 privind acordarea unor facilitati fiscale care se modifica in anul 2021 prin implementarea de catre Municipiul Gherla a platilor electonice pe ghiseul.ro ar fi necesara o prelungire a termenului de aplicare a procedurii prevazute la art. 4 alin.1 si 2, respectiv in sensul modificarii termenului limita de plata a impozitelor si taxelor precum si a cererilor de scutire  a accesoriilor obligatiilor bugetare restante de la 15.12.2020 la 31.03.2021

            Vazand prevederile Art V alin. 1 litera a) si b) , VI alin 2, VIII, XVII din OUG nr. 69/2020         

Conform prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c),  art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ                          

PROPUN

            Adoptarea proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat.

PRIMAR

-------------------------

 ROMÂNIA                                                                          

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 1087/12/22.01.2021

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

pentru modificarea Hotararii nr. 86/24.09.2020 care modifica

HCL 75/2020 privind acordarea unor facilitati fiscale

          Luând în dezbatere proiectul de hotarare pentru modificarea pentru modificarea Hotararii nr. 86/24.09.2020 care modifica HCL 75/2020 privind acordarea unor facilitati fiscale proiect initiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 1032  din 21.01.2021

Vazand prevederile Art V alin. 1 litera a) si b) , VI alin 2 , VIII, XVII din OUG nr. 69/2020       

În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c), , art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ

Consiliul Local al Municipiului Gherla intrunit in sedinta ordinara adopta prezenta

HOTĂRĂRE :

          Art. 1 Se aprobă modificarea art 1 din 86/24.09.2020 care modifica HCL 75/2020 privind acordarea unor facilitati fiscale

“(1) Se aproba anularea accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 31.12.2020 în condițiile achitării tuturor obligațiilor bugetare principale restante, inclusiv pentru anul în curs, până la data de 31.03.2021.

           (2) Procedura de anulare a accesoriilor prevăzută la alin. (1), se modifica in consecinta.”

          ART. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1120/22.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea art. 2 al HCL nr. 24/27.02.2020 privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea art. 2 al HCL nr. 24/27.02.2020 privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

------------------------------------

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 1061/22.01.2021

REFERAT DE APROBARE

a proiectului de hotarare privind modificarea art. 2 al HCL nr. 24/27.02.2020 privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

In conformitate cu dispozitiile art.11 alin (1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice “Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale “Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților”;

Vazand prevederile OUG nr. 226/2020 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene;

In urma consultarilor cu Sindicatul Urbis din cadrul Primariei Municipiului Gherla s-au stabilit salariile de baza pentru functiile publice si personalul contractual  din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla care se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti in Anexa nr.1 si Anexa nr.2 cu salariul minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in luna decembrie 2020.

La stabilirea salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla s-au avut in vedere:

            -stabilirea salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul institutiei in vederea promovarii performantei individuale;

            -respectarea principiilor care stau la baza sistemului de salarizare care stau la baza legii: principiul legalității,  principiul nediscriminării,  principiul egalității,  principiul importanței sociale a muncii,  principiul stimulării personalului din sectorul bugetar,  principiul ierarhizării,  principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, principiul sustenabilității financiare,  principiul publicității;

            -stabilirea salariilor de baza printr-o ierarhizare a posturilor avand la baza urmatoarele criteria generale:

                        a) cunoștințe și experiență;

                        b) complexitate, creativitate și diversitate a activităților;

c) judecata și impactul deciziilor;

d) responsabilitate, coordonare și supervizare;

e) dialog social și comunicare;

f) condiții de muncă;

g) incompatibilități și regimuri speciale.

            -diferentierea salariilor de baza pe functii, grade/trepte profesionale si gradatii de vechime, conform legii;

Salariile de baza s-au stabilit astfel incat, impreuna cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare sa se incadreze in fondurile aprobate de la bugetul local pentru cheltuieli de personal, in vederea realizarii obiectivelor, programelor si proiectelor stabilite institutiei.

            Salariile de baza pentru functiile publice din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti in Anexa nr.1 la prezentul proiect de hotarare, cu salariul minim brut pe tara, garantat in plata, in vigoare in luna decembrie 2020.

Avand in vedere art.14 alin (4)  si art.34 din din Legea nr. 155/2010-legea politiei locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare , salariile de baza pentru functiile contractuale din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla care intra sub incidenta prevederilor art.11 alin (1) din Legea-cadru nr.153/2017 se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti la Anexa nr.2 la prezentul proiect de hotarare cu salariul minim brut pe tara, garantat in plata, in vigoare in luna decembrie 2020.

            Salariile de baza pentru personalul Primariei Municipiului Gherla si serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla, determinate prin inmultirea coeficientilor din anexe, cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in luna decembrie 2020, impreuna cu indemnizatiile lunare si cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, asigura incadrarea in fondurile bugetare aprobate pentru anul 2021 – pentru cheltuieli de personal.

PRIMAR

--------------------

ROMÂNIA                                                                   

JUDEŢUL CLUJ                                                                          

CONSILIUL LOCAL GHERLA     

NR. 1122/15/22.01.2021                      

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

din  _______________ 2021

Privind modificarea art. 2 al HCL nr. 24/27.02.2020 privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

Avand in vedere Referatul de aprobare privind  modificarea art. 2 al HCL nr. 24/27.02.2020 privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla, inregistrat la noi sub nr.1061/22.01.2021.

Analizând Raportul de specialitate de Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 1063/22.01.2021 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla modificarea art. 2 al HCL nr. 24/27.02.2020 privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla;

Vazand prevederile OUG nr. 226/2020 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene;

In baza dispozitiilor art.11,  art.38 si 40  din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice;

In temeiul drepturilor conferite prin art.136, alin (1) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si competarile ulterioare;

Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

P R O P U N E :

Art.1. Se modifica art. 2 al HCL nr. 24/27.02.2020 privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla si va vea urmatorul continut:

                        „Art.2. Salariile de baza aferente gradatiei 0 pentru functiile prevazute in Anexa nr.1 si Anexa nr.2 se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti pentru fiecare functie, cu salariul de baza minim brut pe tara, garantat in plata, in vigoare in decembrie 2020”.

Art.2. Restul articolelor raman nemodificate.

 Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari se incredinteaza Directia RUNOS si Directia Economica.

INIŢIATOR DE PROIECT

PRIMAR

                                                                                                Contrasemnează pentru legalitate,

                                                                                                             SECRETAR GENERAL,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1095/22.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind constituirea la nivelul Municipiului Gherla a Comisiei Locale de Ordine Publică

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind constituirea la nivelul Municipiului Gherla a Comisiei Locale de Ordine Publică

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

405300-Gherla, Județul Cluj, str. Bobâlna, nr. 2

Tel: 0264-241926; 0264-241775; Tel.Fax:0264-241666 

Nr. 1079 din 22.01.2021           Web: www.gherla.ro

REFERAT DE APROBARE

Având în vedere faptul că, în urma alegerilor autorităților administrației publice locale desfășurate în luna septembrie 2020, a fost învestit în funcție noul Primar al municipiului Gherla, iar componența Consiliului Local a fost modificată.

Luând în considerare:

- Raportul de specialitate nr. 1080 /22.01.2021 al Serviciului Public de Poliție Locală, prin care se propune constituirea Comisiei Locale de Ordine Publică a municipiului Gherla;

- Interesul comunităţii locale, pe baza şi în executarea legii, în vederea continuităţii activităţilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor municipiului Gherla, precum şi principalul obiect de activitate al acestui serviciu de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.

          Considerăm necesară constituirea Comisiei Locale de Ordine Publică a municipiului Gherla, organism cu caracter consultativ, care are un rol important în asigurarea ordinii şi liniştii publice pe raza teritorială a municipiului Gherla, şi propunem aprobării plenului Consiliului Local al municipiului Gherla proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei Locale de Ordine Publică.

PRIMAR,

-------------------

ROMÂNIA

    JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

  CONSILIUL LOCAL 

NR. 1091/13/22.01.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind constituirea la nivelul Municipiului Gherla a Comisiei Locale de Ordine Publică

            Examinând proiectul de hotărâre privind constituirea la nivelul municipiului Gherla a

Comisiei Locale de Ordine Publică – proiect din inițiativa primarului;

Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Public de Poliție Locală din cadrul Aparatului de specialitate al primarului Municipiului Gherla nr. 1080/22.01.2021   prin care se propune necesitatea constituirii Comisiei Locale de Ordine Publică  și Referatul de aprobare al Primarului municipiului Gherla, nr. 1079/22.01.2021 ;

            În conformitate cu prevederile :

  • art. 28 și 29 din Legea nr.155/12.07.2010 a poliției locale, cu modificările și completările ulterioare;
  •  H.G.nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla. 

            În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi ale art. 166 alin. (2) lit. l) din O.U.G nr.

57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru adoptă prezenta :

H O T Ă R Â R E :

            Art. 1. Se aprobă constituirea la nivelul municipiului Gherla a Comisiei Locale de Ordine Publică, organism cu rol consultativ.

            Art. 2. Se aprobă componența Comisiei Locale de Ordine Publică, după cum urmează :

  • Primarul municipiului Gherla –   I. – O. D.
  • Șeful Poliției municipiului Gherla – comisar sef  de poliție  I. I.
  • Șeful Poliției Locale Gherla – I. G.
  • Secretarul municipiului Gherla – M. R.         
  • Consilier local -  .............................................
  • Consilier local -  .............................................
  • Consilier local -  .............................................

Art. 3. Modul de funcționare al Comisiei de Ordine Publică este stabilit prin Regulamentul de organizare și funcționare al acesteia, conform Anexei, care este parte integrantă a prezentei hotărâri.

Art. 4. Cu data prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local al municipiului Gherla nr.  51 / 28.06.2018 privind constituirea la nivelul municipiului Gherla a Comisiei Locale de Ordine Publică, își încetează aplicabilitatea.

Art. 5. Primarul municipiului Gherla va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Public de Poliție Locală.

            Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică celor în drept prin grija secretarului municipiului Gherla.

INIȚIATOR                                                                                        AVIZAT

              PRIMAR                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

 Anexa regulament COP 2021

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16493/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui imobil situat în sat Băița fn, fosta încăpere a C.A.P.    

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui imobil situat în sat Băița fn, fosta încăpere a C.A.P.    

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      . C. M.

---------------------------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16476 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui imobil

 situat in sat Baita fn, fosta incapere a C.A.P.     

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 propun spre inchiriere imobilul situat in sat Baita apartinator al Municipiului Gherla, fost imobil al CAP Hasdate.

          Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Baita fn, Jud. Cluj, inscris in CF 55896 Gherla, format din cladire in suprafata masurata de 144 mp cu numarul de inventar 1695, avand destinatia de magazie si cu valoarea de inventor 67935 lei, situata pe terenul in suprafata masurata de 2170 mp, aflat la pozitia 6 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 87884 lei. Cladirea imobilului este neutilizata de o lunga perioada de timp si intr-o stare de degradare avansata, imprejmuit intre immobile cu proprietati private, avand acces la proprietate dintr-un drum lataeral satesc.

            Inchirierea acestui imobil va adduce venituri la bugetul local si va implica lucrari de renovare si intretinere a constructiei din partea chiriasului.

            Plecand de la acest referat propun intocmirea unei Hotarari care va fi supusa dezbaterii publice conform legislatiei in vigoare urmand la finalul acestea sa fie supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                            INITIATOR:

                                                            Primarul Municipiului Gherla

-----------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16489/116/23.11.2020

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui imobil

 situat in sat Baita fn, fosta incapere a C.A.P.     

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu de depozitare produse agricole in sat Baita fn;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Baita fn, Jud. Cluj, inscris in CF 55896 Gherla, format din cladire in suprafata masurata de 144 mp cu numarul de inventar 1695, avand destinatia de magazie si cu valoarea de inventor 67935 lei, situata pe terenul in suprafata masurata de 2170 mp, aflat la pozitia 6 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 87884 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 3000 EURO/an, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZĂ

                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16495/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a Lacului de Agrement situat în Parcul Mare al Municipiului Gherla    

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a Lacului de Agrement situat în Parcul Mare al Municipiului Gherla 

NR. 16477 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a

Lacului de Agrement situat in Parcul Mare al Municipiului Gherla     

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 propun inchiriere Lacului de Agrement din Parcul Mare al Municipiului Gherla.

Totodata precizez ca acesta este in administrarea SC ADP Gherla de o lunga perioada de timp, indeosebi in ultimi 8 ani dupa modernizare Lacului de Agrement, dar din pacate el este inpracticabil, fara a aduce bucuria si pata de culoare dorita de gherleni.

Lacului de Agrement din Parcul Mare se afla in domeniul public al Municipiului Gherla, Parcul Mare, inscris in CF 53140 Gherla, cuprinzand amenajari specifice unui lac de agrement, situate pe terenul in suprafata masurata de 6463 mp, aflat la pozitia 3 din lista terenurilor domeniului public al Municipiului Gherla, avand valoarea de inventar de 362648 lei, este o amprenta importanta a orasului, fiind neaparata nevoie de o administrare serioasa si o ingrijiire permanenta a apei si a florei ce o acopera.

In consecinta, propun inchiriere in conformitate cu Codul Administrativ, a Lacului de Agrement din Parcul Mare al Municipiului Gherla astfel incat acesta sa fie redat publicului larg prin dotarea cu barci si hidrobiciclete, prin igenizarea si curatarea lui permanenta. Toate aceste costuri de intretinere si functionare vor cadea in sarcina chiriasului, urmand ca acesta sa-l puna la dispozitia publicului larc in baza unui regulament si orar stabilit, avizat de Primarul Municipiului Gherla.

            In baza acestui referat se va intocmi o Hotarare a Consiliului Local al Municipiului Gherla care va fi pusa in dezbatere publica conform cu legislatia in vigoare, la finalul acesteia hotararea va fi supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                            INITIATOR:

                                                            Primarul Municipiului Gherla

--------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16494/117/23.11.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a Lacului de Agrement situat in Parcul Mare al Municipiului Gherla     

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a Lacului de Agrement din Parcul Mare;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, a Lacului de Agrement din Parcul Mare aflat in domeniul public al Municipiului Gherla, Parcul Mare, inscris in CF 53140 Gherla, cuprinzand amenajari specifice unui lac de agrement, situate pe terenul in suprafata masurata de 6463 mp, aflat la pozitia 3 din lista terenurilor domeniului public al Municipiului Gherla, avand valoarea de inventar de 362648 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 5000 EURO/an, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

            INITIATOR                                                                AVIZEAZA

                PRIMAR                                                            SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16502/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea inchirierii prin licitație publică a unui imobil format din 2 încăperi, în suprafața totală de 31 mp, din Municipiul Gherla, str. Dragoș Vodă, nr. 2  

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea inchirierii prin licitație publică a unui imobil format din 2 încăperi, în suprafața totală de 31 mp, din Municipiul Gherla, str. Dragoș Vodă, nr. 2  

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                    

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16478 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui

imobil format din 2 incaperi, in suprafata totala de 31 mp, din Municipiul Gherla, str. Dragos Voda, nr. 2   

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 propun spre inchiriere spatiul din str. Dragos Voda nr. 2.

          Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Str. Dragos Voda, nr. 2, Jud. Cluj, inscris in CF vechi 7124 Gherla (top 518/1, 518/2, 519/1, 519/2, 520/1, 520/2), format din doua spatii in suprafata utila de 17,55 mp (apartament 11), respectiv 12,60 mp (apartament 12), cu numarul de inventar 11610 respectiv 11620, avand destinatia de spatiu commercial (carmangerie) si cu valoarea de inventor de 25055 lei respectiv 38619 lei;

            Imobilul a fost inchiriat pentru diferite activitati de la sediu de partid la magazin de comercializare a produselor si preparatelor de carne, activitate care a fost si ultima si pentru care spatial a fost amenajat si autorizat. In present spatial este gol, necesitand lucrari de igenizare pentru a fi reautorizat pentru activitati comerciale, asa cum am aratat mai sus este compus din 2 incaperi avand in total o suprafata utila de 31 mp.

            Pentru a asigura un venit la bugetul de stat si a asigura intretinerea corpului de cladire ce gazduieste imobilul se impune inchirierea acestuia, in concluzie va solicit sa analizati cele aratate anterior si sa aprobati inchirierea acestuia cu destinatia de spatiu commercial.

            Prezentul referat este punctul de plecare in redactarea unei Hotarari care conform legislatiei in vigoare va fi supusa dezbaterii publice si ulterior supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                            INITIATOR:

                                                            Primarul Municipiului Gherla

-------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16496/118/23.11.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitație publică a unui imobil format din 2 încăperi, în suprafața totală de 31 mp,

din Municipiul Gherla, str. Dragoș Vodă, nr. 2   

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui imobil situate in str. Dragos Voda, nr. 2;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica cu destinatia de spatiu comercial, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, o parte din imobilul aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, Str. Dragos Voda, nr. 2, Jud. Cluj, inscris in CF vechi 7124 Gherla (top 518/1, 518/2, 519/1, 519/2, 520/1, 520/2), format din doua spatii in suprafata utila de 17,55 mp (apartament 11), respectiv 12,60 mp (apartament 12), cu numarul de inventar 11610 respectiv 11620, avand destinatia de spatiu commercial (carmangerie) si cu valoarea de inventor de 25055 lei respectiv 38619 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 10 EURO/mp/luna, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

            INITIATOR                                                                 AVIZEAZA

               PRIMAR                                                                 SECRETAR GENERAL

  -----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16504/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu situat în sat Hășdate la nr. 11, fosta încăpere a C.A.P.,

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu situat în sat Hășdate la nr. 11, fosta încăpere a C.A.P.,

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16479 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu  de 87 mp situate in sat Hasdate la nr. 11, fosta incapere a C.A.P.

            Avand in vedere expirarea in anul 2016 a contractului de inchiriere a spatiului in suprafata de 87 mp situat in sat Hasdate, Municipiul Gherla, nr. 11, fost spatiu al C.A.P., propun scoaterea acestora la licitatie in vederea inchirierii.

            S-a constatat ca spatiul inchiriat o lunga perioada de timp pentru activitati de crestere si recoltare ciuperci comestibile iar din anul 2016 acest contract nu a mai fost prelungit, acesta s-a degradat substantial avand mari probleme de structura, la acoperis si pereti.

In concluzie, va solicit ca spatiul sa fie eliberat si scos la licitatie publica in vederea inchirierii, asigurand astfel un venit la bugetul de stat si intretinerea minima a constructiei care este destul de veche.

            Avand in vedere cele aratate anterior propunem inchirierea spatiului mai sus descris in suprafata totala de 87 mp, prin licitatie publica, plecand de la valoarea de 700 EURO/an, platibili in LEI la cursul BNR la data licitatiei. De asemenea se stabileste taxa de participare de 100 lei iar garantia de participare de 1000 lei.

            Plecand de la acest referat propun intocmirea unei Hotarari care va fi supusa dezbaterii publice conform legislatiei in vigoare urmand la finalul acestea sa fie supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                         INITIATOR:

                                                           Primarul Municipiului Gherla

      ----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16503/119/23.11.2020

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu situat în sat Hășdate la nr. 11, fosta încăpere a C.A.P.,

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu de depozitare produse agricole in sat Hasdate nr. 11;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Hasdate, nr. 11, Jud. Cluj, inscris in CF 55853 Gherla, format din cladire in suprafata masurata de 87 mp cu numarul de inventar 121810, avand destinatia de cladire agroozotehnica si cu valoarea de inventor 33897 lei, situata pe terenul in suprafata de 450 mp, aflat la pozitia 26 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 13267 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 700 EURO/an, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                      AVIZEAZĂ

                                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 160/06.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind comasarea imobilelor înscrise în CF 829 Gherla top 240, 244c și CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244a, 244b în suprafața măsurată de 7719 mp categoria de folosința curți construcții, aferent Liceului Teoretic Ana Ipătescu   

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind comasarea imobilelor înscrise în CF 829 Gherla top 240, 244c și CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244a, 244b în suprafața măsurată de 7719 mp categoria de folosința curți construcții, aferent Liceului Teoretic Ana Ipătescu   

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară următoare.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 153 DIN 06.01.2021

REFERAT

privind comasarea imobilelor înscrise in CF 829 Gherla top 240, 244c și

CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244a, 244b in suprafața măsurata de 7719 mp categoria de folosința curți construcții, aferent Liceului Teoretic Ana Ipătescu     

            Având in vedere interesul executivului de a construi o scoală noua care sa vina in sprijinul si extinderii actualului Liceu Teoretic Ana Ipătescu din Municipiul Gherla se propune comasarea imobilelor înscrise in  CF 829 Gherla top 240, 244c si CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244a, 244b in suprafața măsurata 7719 mp, categoria de folosința curți construcții, intra-un imobil aflat in proprietatea publica a Municipiului Gherla si administrarea Liceului Teoretic Ana Ipătescu.

            La baza acestui demers sta Decizia Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Romania nr. 9331/08.1.2020 prin care se ia act de renunțarea la cererea de retrocedare nr. 6566/28.02.2003 depusa de către Arhiepiscopia Romano-Catolica Alba Iulia pentru Parohia Armeano-Catolica Gherla având ca obiect retrocedarea imobilului aflat in Municipiul Gherla, str. 1 Decembrie 1918, nr. 18 (fosta str Regele Ferdinand nr 22) cu destinația inițiala Orfelinat, actualmente parte a Liceului Teoretic Ana Ipătescu.

Comasarea propusa se refera la imobilele cuprinse in CF 829 Gherla cu top 240, 244c si CF 122 Gherla cu top 241, 242, 243, 244a, 244b întrtr-un singur corp funciar, in suprafața măsurata de 7719 mp, categoria de folosința curți construcții, pe care se afla următoarele construcții :

C1 – scoală S+P edificata in anul 1865, construita cu fundația din piatra, zidărie cărămidă, șarpanta din lemn, acoperiș din table, având Sd = 1216 mp, compus la subsol din 1 atelier croitorie, 1 magazine, 1 hol, 5 atelier mecanic, 1 casa scării si parter format din 1 sala festiva, 1 hol, 1 birou diriginte adjunct, 2 oficii, 10 Sali clasa, 1 magazie, 1 terasa.

C2 – scoală P+2E edificata in anul 1985, constructive cu fundație din beton, zidărie din cărămidă, șarpanta de lemn, acoperita cu țigla metalica, având Sd= 531, compusa la parter din 2 terase, 1 cabinet stomatologic, 1 baie profesorala, 1 sala profesorala, 4 Sali clasa, 1 vestiar femei, 2 bai, 1 hol, 2 casa scării; la etajul I 5 Sali de clasa, 2 bai, 1 hol, 2 casa scării; la etajul II 5 Sali de clasa,  2 bai, 1 hol, 2 casa scării. A.C. 4/07.03.1985.

C3 – teren  minifotbal,  edificat  in  anul  2007  in  baza  a.c.  nr. 92/8084 din 27.08.2007,

Sd= 964 mp. A.C. 92/27.08.2007.

C4 – sala de sport edificata in anul 2003 construcție cu fundația din beton, structura din metal si cărămidă, închisa cu panouri termoizolante, acoperita cu panouri termoizolante, compusa din 1 windfang, 1 degajament, 1 sas, 1 lavoar băieți, 1 grup sanitar + dușuri băieți, 1 vestiar 1 băieți, 1 vestiar 2 băieți, 1 depozit materiale sportive, 1 cabinet medical, 1 centrala termica, 1 lavoar fete, 1 grup sanitar + dușuri fete, 1 vestiar 1 fete, 1 vestiar 2 fete, 1 vestiar profesori, 1 grup sanitar profesori, 1 vestiar profesoare, 1 grup sanitar profesoare, Sd=1113 mp. A.C. 77/12.07.2003.

C5 – magazii edificate in anul 1865, construcție cu fundație din piatra, zidărie din cărămidă, șarpanta din lemn, acoperita cu țigla, compusa din 1 magazie si 1 chioșc, Sd= 26 mp.

Imobilul nou înființat va face parte din proprietatea publica a Municipiului Gherla, iar supraedificatele vor fi atribuite in baza Legii 1/2011 a educației naționale, in administrarea Liceului Teoretic Ana Ipătescu din Municipiul Gherla.

Având in vedere cele arătate anterior va propunem in temeiul dispozițiilor art. 293 alineatul 1 si 4, art. 196 alineatul 1 litera a), art. 139 alineatul 1 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ si a Art 112 din Legea 1/2011 a educației naționale sa dispuneți comasarea si înscrierea in cartea funciara a imobilelor mai sus prezentate, precum si trecerea in administrarea Liceului Teoretic Ana Ipatescu a constructiilor supraedificate.

                                         INITIATOR                                                                         

                                           PRIMAR                                                                 

------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 159/2/06.01.2021

                                                                                                            PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind comasarea imobilelor înscrise in CF 829 Gherla top 240, 244c si CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244a, 244b in suprafața măsurată de 7719 mp categoria de folosința curți construcții, aferent Liceului Teoretic Ana Ipătescu     

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind comasarea imobilelor înscrise in  CF 829 Gherla top 240, 244c si CF 122 Gherla top 241, 242, 243, 244a, 244b in suprafața măsurată de 7719 mp, categoria de folosința curți construcții, aflat in proprietatea publica a Municipiului Gherla si administrarea Liceului Teoretic Ana Ipătescu ;

            Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispozițiilor art. 293 alineatul 1 si 4, art. 196 alineatul 1 litera a), art. 139 alineatul 1 din Ordonanța de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ si a Art 112 din Legea 1/2011 a educației naționale;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

            Art.  1  Se aproba comasarea CF 829 Gherla cu top 240, 244c si CF 122 Gherla cu top 241, 242, 243, 244a, 244b într-un singur corp funciar, in suprafața măsurată de 7719 mp, categoria de folosința curți construcții, pe care se afla următoarele construcții :

C1 – scoală S+P edificata in anul 1865, construita cu fundația din piatra, zidărie cărămidă, șarpanta din lemn, acoperiș din table, având Sd = 1216 mp, compus la subsol din 1 atelier croitorie, 1 magazine, 1 hol, 5 atelier mecanic, 1 casa scării si parter format din 1 sala festiva, 1 hol, 1 birou diriginte adjunct, 2 oficii, 10 Sali clasa, 1 magazie, 1 terasa.

C2 – scoală P+2E edificata in anul 1985, constructive cu fundație din beton, zidărie din cărămidă, șarpanta de lemn, acoperita cu țigla metalica, având Sd= 531, compusa la parter din 2 terase, 1 cabinet stomatologic, 1 baie profesorala, 1 sala profesorala, 4 Sali clasa, 1 vestiar femei, 2 bai, 1 hol, 2 casa scării; la etajul I 5 Sali de clasa, 2 bai, 1 hol, 2 casa scării; la etajul II 5 Sali de clasa,  2 bai, 1 hol, 2 casa scării. A.C. 4/07.03.1985.

C3 – teren  minifotbal,  edificat  in  anul  2007  in  baza  a.c.  nr. 92/8084 din 27.08.2007,

Sd= 964 mp. A.C. 92/27.08.2007.

C4 – sala de sport edificata in anul 2003 construcție cu fundația din beton, structura din metal si cărămidă, închisa cu panouri termoizolante, acoperita cu panouri termoizolante, compusa din 1 windfang, 1 degajament, 1 sas, 1 lavoar băieți, 1 grup sanitar + dusuri băieți, 1 vestiar 1 băieți, 1 vestiar 2 băieți, 1 depozit materiale sportive, 1 cabinet medical, 1 centrala termica, 1 lavoar fete, 1 grup sanitar + dușuri fete, 1 vestiar 1 fete, 1 vestiar 2 fete, 1 vestiar profesori, 1 grup sanitar profesori, 1 vestiar profesoare, 1 grup sanitar profesoare, Sd=1113 mp. A.C. 77/12.07.2003.

C5 – magazii edificate in anul 1865, construcție cu fundație din piatra, zidărie din cărămidă, șarpanta din lemn, acoperita cu țigla, compusa din 1 magazie si 1 chioșc, Sd= 26 mp.

Art.  2  Se aproba trecerea in domeniul public al Municipiului Gherla a imobilului nou creat conform Art. 1 împreuna cu supraedificatele.

Art.  3  Supraedificatele amplasate pe suprafata de 7719 mp si descrise in Art. 1 respectiv C1, C2, C3, C4 si C5 trec in administrarea Liceului Teoretic Ana Ipătescu din Municipiul Gherla.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Primăria Municipiului Gherla, Liceul Teoretic Ana Ipătescu si BCPI Gherla.

      INITIATOR                                                                      AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 637/14.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea  reţelei  unităţilor de învăţământ,  
de pe raza municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2021-2022

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea  reţelei  unităţilor de învăţământ,   de pe raza municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2021-2022

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.01.2021

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.01.2021.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------

Nr. 410/11.01.2021

Referat de aprobare
 
Privind organizarea  reţelei  unităţilor de învăţământ

de pe raza municipiului Gherla, din anul şcolar 2021-2022 conform Legii Educaţiei Naţionale  nr.1 din anul 2011

          În cadrul ședinței Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Cluj din data de 16 decembrie 2020 s-a analizat cererea  noastră, având nr.17209/07.12.2020 cu  propunerea de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitare de pe raza Municipiului Gherla și s-a obținut avizul conform de funcționare a acesteia, înregistrat în instituția noastră cu nr.18259/29.12.2020, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, ce reglementează funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat.

          In această lege, o importanţă deosebită se acordă autorităţilor administraţiei publice locale care asigură, conform   acestei legi, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea.

          Având în vedere prevederile acestei legi  și  avizul  conform primit, nr.18259/29.12.2020,  al  Inspectoratului Județean Cluj, privind rețeaua unităților  școlare de învățământ din Gherla, pentru anul şcolar 2021-2022, dar și necesitatea de a trimite acestei instituții   hotărârea Consiliului Local în luna ianuarie-2021, propunem adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Gherla  ce va cuprinde această structură pentru anul  școlar următor.

Primar

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

NR. 628/6/14.01.2021

   PROIECT DE  HOTARARE

 privind aprobarea  reţelei  unităţilor de învăţământ,   

de pe raza municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2021-2022

Având in vedere referatul de aprobare  nr. 410/11.01.2021 întocmit de către inițiator primar D. I.-O. precum si raportul de specialitate nr. 411/11.01.2021 întocmit de către Biroul Juridic, Compartimentul registratură, relații cu publicul și Consiliul local, munca în folosul comunității;

Văzând avizul favorabile a comisiei  de învățământ cultură .            

            Ținând seama de dispozitiile art. 61 alin.2 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011;

 În temeiul prevederilor art. 129, alin. 7 , lit. „a” , art. 139, alin.1 si art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

HOTĂRÂRE:

            Art.1. Se aprobă structura reţelei unităţilor de învăţământ de pe raza Municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2021-2022 care este  cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

            Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executivă şi instituţiile de învăţământ de pe raza de autoriate a Consiliului Local Gherla.

            Art.3.  Prezenta hotărâre se comunică la:

                                    Instituția Prefectului – Județul Cluj;

                                    Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

INIȚIATOR
PRIMAR

                                                                                     AVIZEAZĂ

                                                                                             SECRETAR GENERAL U.A.T.

 Anexa retea inv. 2021-2022

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 636/14.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind  desemnarea unor membrii  în

Consiliul de Administraţie  al Spitalului Municipal Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind afișare proiect de hotărâre privind  desemnarea unor membrii  în Consiliul de Administraţie  al Spitalului Municipal Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.01.2021.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------

ROMÂNIA                                                                          

JUDEŢUL CLUJ                                                               

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA             

  NR. 609/14.01.2021

REFERAT

Privind  desemnarea unor membrii  în

Consiliul de Administraţie  al Spitalului Municipal Gherla

Potrivit Legii 95/2006 art. 186 alin 2 lit. b) Consiliul local trebuie să desemneze doi membrii supleanţi în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipiului   din care unul trebuie să fie economist.

În momentul de față  reprezentanții Consiliului Local în Consiliul de Administrație sunt : P. R. și G. R., iar membru supleant este F. G.

In urma alegerilor locale din 26.09.2020 consider că se impune ca actualul consiliu local să-și desemneze reprezentanții în  consiliu de administrație al Spitalului Municipal Gherla.

PRIMAR

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 629/7/14.01.2021

PROIECT DE HOTARĂRE

Privind  desemnarea unor membrii  în

Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Gherla

   Având in vedere referatul de aprobare  nr. 609/14.01.2021 întocmit de către inițiator primar D. I.-O. precum si raportul de specialitate nr. 610/14.01.2021 întocmit de către Secretar UAT ;

Văzând avizul favorabil al comisiei juridice;

Ținând seama de prevederile art. 187 alin.(2) lit. (b) din  Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu completările şi modificările în ulterioare.

 În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

 Art.1:  Se desemnează ca reprezentanți ai Consiliului Local  Gherla în Consiliul de Administratie al Spitalului Municipal Gherla următorii:

  1. _________________________
  2. _____________________

Art. 2 Se desemnează ca reprezentant  al Consiliului Local  Gherla în funcția de membru supleant al Consiliul de Administratie al Spitalului Municipal Gherla _______________

Art.3 :    Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza persoanele nominalizate la art.1 si 2.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 631/14.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unui consilier local, în calitate de membru al Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului general al Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul  2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unui consilier local, în calitate de membru al Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului general al Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul  2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.01.2021.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

Dirtecția RUNOS

Nr. 562 din 14.01.2021

REFERAT DE APROBARE

la Proiectul de Hotărâre privind desemnarea unui consilier local, în calitate de membru al Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale secretarului general al  Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul 2020

În vederea aplicării prevederilor art. 485, alin. (5), alin. (10) și ale art. 11, alin. (4), lit. e) - ANEXA NR. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pentru realizarea evaluării performanțelor profesionale ale secretarului general al Municipiului Gherla, dl. R. M., pentru anul 2020;

            Vazand HCL nr. 26/27.02.2020 privind constituirea comisiei de evaluare a secretarului general al Municipiului Gherlaprin ca s-a desemnat d-na R. I.- consilier local ca membru in aceasta comisie;

Propun desemnarea unui consilier local al Consiliului Local al Municipiului Gherla în această comisie.

Aceasta propunere va fi supusa votului în plenul ședinței ordinare astfel cum este statuata prin Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local Gherla și care este corelata cu obiectivele activității Secretarului general al Municipiului Gherla.

PRIMAR

---------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

    NR.630/8/14.01.2021

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind desemnarea unui consilier local, în calitate de membru al Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului general al Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul  2020

Având în vedere:

  • Referatul de specialitate al Primarului Municipiului Gherla de inițiere a proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 562/14.01.2021;
  • Raportul Direcției RUNOS, înregistrat la nr. 565/14.01.2021;

Vazand HCL nr. 26/27.02.2020 privind constituirea comisiei de evaluare a secretarului general al Municipiului Gherla  prin ca s-a desemnat d-na R. I. - consilier local ca membru in aceasta comisie;

În conformitate cu prevederile art. 485, alin. (5), alin. (10) și art. 11, alin. (4), lit. e)

ANEXA NR. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art. 129, alin. (2), lit. a) și   art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Consiliul Local Gherla, întrunit în ședința publică ordinară de lucru;

PROPUNE:

Art. 1 Se constituie comisia de evaluare în calitate de membri ai Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului General al Municipiului Gherla, domnul Rotar Mihai, pentru anul 2020, in urmatoarea componenta:

  • 1. D. I.-O.       primar
  • 2. R. I.                  Consilier local
  • 3. ________________________Consilier local

Art. 2. Secretarul General al Municipiului Gherla va comunica hotărârea persoanelor și autorităților interesate și va asigura publicarea pe site-ul autorității publice locale.

INITIATOR

PRIMAR,

__________________________

                                                                                           AVIZAT PENTRU LEGALITATE,

                                                                                             Secretarul General al UAT Gherla,

                                                                                            _______________________________

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 633/14.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla  în   Adunarea  Generală 

a Acţionarilor din cadrul  Companiei de Apă Someș SA

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al municipiului Gherla  în   Adunarea  Generală  a Acţionarilor din cadrul  Companiei de Apă Someș SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.01.2021.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------------

ROMÂNIA                                                                          

JUDEŢUL CLUJ                                                               

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA             

  NR. 563/14.01.2021

REFERAT

Privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla  în   Adunarea  Generală 

a Acţionarilor din cadrul  Companiei de Apă Someș SA

Prin HCL 94/25.10.2018 a fost desemnat dl. R. M. în calitate de reprezentant al Municipiului Gherla în Adunarea  Generală a  Acţionarilor din cadrul  Companiei de Apă Someș SA.

 In urma alegerilor locale din 26.09.2020  dl. R. M. nu mai are calitatea de consilier local , astfel că se impune ca organul deliberativ să nominalizeze, prin luarea unei hotărâri, persoana care urmează să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în Adunarea  Generală a  Acţionarilor din cadrul  Companiei de Apă Someș SA.

Potrivit art.3 pct.2 lit.a) din OUG 109/2001 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice Consiliul Local Gherla are competența să numească reprezentanții   ai unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a acționarilor sau asociaților şi să aprobe mandatul acestora;

Având în vedere prerogativele legale cu care este investită autoritatea executivă, propunem desemnarea unui consilier local în Adunarea Generală a Acţionarilor din cadrul Companiei de Apă Someș SA.

PRIMAR

---------------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL                                  

Nr. 626/4/14.01.2021

PROIECT DE HOTARĂRE

Privind desemnarea unui reprezentant al  Consiliului Local al municipiului Gherla  în   Adunarea  Generală  

a Acţionarilor din cadrul  Companiei de Apă Someș SA

           Având in vedere referatul de aprobare  nr. 563/14.01.2021 întocmit de către inițiator primar D. I.-O.   precum si raportul de specialitate nr. 566/14.01.2021 întocmit de către Secretar UAT ;

Văzând avizul favorabile ale comisiei juridice;

Ținând seama de disp. art. art.3 pct.2 lit.a) din OUG 109/2001 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;

        În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

Art. 1  Se desemnează Dl. __________ să reprezinte interesele Municipiului Gherla în Adunarea  Generală  a Acţionarilor din cadrul Companiei de Apă Someș SA.

Art.2 Se împuternicește persoana desemnata la art.1 să voteze „pentru” proiectul ordinii de zi a ședinței AGA a Companiei de Apa Someș Care va avea loc in data de  28.01.2021.

Art.3 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Gherla, Instituției Prefectului Județului Cluj și persoanei nominalizate la pct.1

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 634/14.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla  în   Adunarea  Generală 

a Acţionarilor din cadrul  TETAROM SA

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla  în   Adunarea  Generală 

a Acţionarilor din cadrul  TETAROM SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.01.2021.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA                                                                          

JUDEŢUL CLUJ                                                               

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA             

  NR. 574/14.01.2021

REFERAT

Privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla în Adunarea Generală 

a Acţionarilor din cadrul  TETAROM SA

Prin HCL 106/20.12.2018  a fost desemnat dl. M. L.-P. în calitate de reprezentant al Municipiului Gherla în Adunarea  Generală a  Acționarilor din cadrul  TETAROM SA.

Prin cererea 16369/19.11.2020 dl. M. L.-P. demisionează,  astfel că se impune ca organul deliberativ să nominalizeze, prin adoptarea unei hotărâri, persoana care urmează să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în Adunarea  Generală a  Acţionarilor din cadrul  TETAROM SA.

Potrivit art.3 pct.2 lit.a) din OUG 109/2001 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice Consiliul Local Gherla are competența să numească reprezentanții   ai unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a acționarilor sau asociaților şi să aprobe mandatul acestora;

Având în vedere prerogativele legale cu care este investită autoritatea executivă, propunem desemnarea unui consilier local în Adunarea  Generală a Acționarilor din cadrul TETAROM SA.

PRIMAR

---------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL                                  

Nr. 627/5/14.01.2021

PROIECT DE HOTARĂRE

Privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla  în Adunarea Generală  

a Acţionarilor din cadrul  TETAROM SA

Având in vedere referatul de aprobare  nr. 574/14.01.2021 întocmit de către inițiator primar D. I.-O. precum si raportul de specialitate nr. 575/14.01.2021 întocmit de către Secretar UAT ;

Văzând avizul favorabile ale comisiei juridice;

Ținând seama de disp. art. art.3 pct.2 lit.a) din OUG 109/2001 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;

 În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

Art. 1  Se desemnează Dl. __________ să reprezinte interesele Municipiului Gherla în Adunarea  Generală  a Acţionarilor din cadrul TETAROM SA

Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Gherla, Instituției Prefectului Județului Cluj și persoanei nominalizate la pct.1

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ                                                                                        SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 207/06.01.2021

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre

 privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 06.01.2021.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 131/05.01.2021                                                                                               

REFERAT

Privind aprobarea privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Avind in vedere HG 1064/2020 prin care se stabileste cuantumul minim al burselor sociale, de merit, de studiu si de performanta ca fiind de 100 lei si tinând cont de prevederile art.4 din  OMECTS nr.5576/07.10.2011 “Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat,  sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.

 Bursele de performanţă se acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

            Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare. Astfel numarul de burse care se va acorda va fi stabilit de consiliile de administratie functie de sumele care vor fi repartizate fiecarei unitati de invatamant cu aceasta destinatie. Fiecare unitate de invatamant va transmite o situatie privind numarul burselor sociale a burselor de merit , de studiu si de performanta previzionat pentru anul 2021 functie de acestea si de resursele disponibile in buget vor fi prevazute sume cu aceasta destinatie pentru fiecare unitate de invatamant.

Astfel propun aprobarea cuantumul burselor pe anul 2021, dupa cum urmeaza:

                   -100 lei bursa de ajutor social,

                   -125 bursa de merit si de studiu,

                   -150 lei bursa de performanţă.                                                                              

                                                                                     PRIMAR

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 203/3/06.01.2021

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din       2021

privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea   cuantumului unei burse pe anul 2021, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla;

Avand in vedere  referatul nr. 131 din 05.01.2021 privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2021, vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 134/05.01.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art. 4 din OMECTS nr.5576/07.10.2011 și dispozițiile HG nr. 1064/2020

          În temeiul art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) art. 196 al. 1 lit. a din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru ordinara adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1:   Se aprobă cuantumul unei burse pentru elevii din invăţământul preuniversitar de stat astfel :

  • 100 lei/luna bursa de ajutor social ;
  • 125 lei/luna bursa de merit si de studiu ;
  • 150 lei/luna bursa de performanţă ;

  Art.2 :Criteriile specifice, numarul si perioada  de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

   Art.3:Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza compartimentul buget contabilitate si institutiile de invatamint.

                                                            PRIMAR

                                                                                                  AVIZEAZĂ

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 133/05.01.2021

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului bugetului local pe anul 2020 din excedentul bugetului local

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului bugetului local pe anul 2020 din excedentul bugetului local

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 05.01.2021.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 05.01.2021 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată “de îndată”.

                PRIMAR                                            SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        

SERVICIUL FINANCIAR                                                                    

Nr.116/05.01.2021                                                         

REFERAT

Ţinând cont de prevederile art.58 alin (1) lit.c a Legii nr.273/2006 privind Finanţele Publice Locale cu modificarile si completarile ulterioare si Capitolul V 5.16.3 ( 1) lit b din OMF nr.3155/2020 pentru aprobarea normelor metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2020 care prevede ca  «  În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistrează deficit, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, au obligaţia de a aproba prin hotărâre a consiliului acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de funcţionare şi/sau dezvoltare, după caz, până la data de 8 ianuarie 2020, inclusiv”

Potrivit art.58 alin (1) lit c din Legea 273/2006, privind Finanţele Publice Locale, cu modificarile si completarile ulterioare: „Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şi după achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:

 c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar."

La incheierea exercitiului bugetar bugetul local inregistreaza la sectiunea de functionare un excedent de 5.125.050,60lei, iar la sectiunea de dezvoltare un deficit de 6.487.465,41lei.

Deficitului sectiunii de dezvoltare  a bugetului local pe anul 2020 este in suma de 6.487.465,41 lei care se acopera din excedentul anului precedent de 6.551.402,18, deficitul sectiunii de functionare  a bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2020 in suma de 136.989,66 care se acopera din excedentul anului precedent de 262.389,43lei.

Astfel bugetul local va inregistra un excedent total de 5.188.987,37lei, iar bugetul activitatilor autofinantate va inregistra un excedent total de 125.399,77lei.

Potrivit prevederilor art. 58 din Legea 273/2006 privind Finantele Publice Locale: (1) “Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şidupă achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:

    a) ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare;

    b) pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şicheltuielile secţiunilor de funcţionare şidezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a);

    c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar.”

Se propune: aprobarea excedentul bugetului local al anului 2020 in suma de 5.188.987,37 lei să se folosească pentru acoperirea deficitului sectiunii de dezvoltare  pe anul 2021;  si utilizarea excedentului din anul 2020 in suma de 125.399,77 lei a activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii si subventii, pentru acoperirea golurilor temporare de casa in anul 2021.

PRIMAR

------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 132/1/05.01.2021

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.      din 07.01.2021

Privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local

 pe anul 2020 din excedentul bugetului local

          Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local pe anul 2020 din excedentul bugetului local, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 116 din 05.01.2021 privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local pe anul 2020 din excedentul bugetului local, vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 118/05.01.2021 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile art.58 alin (1) lit.c a Legii nr.273/2006 privind Finanţele Publice Locale cu modificarile si completarile ulterioare si Capitolul V 5.16.3 ( 1) lit b din OMF nr.3155/2020 pentru aprobarea normelor metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2020;

În temeiul art.129 alin.(2) litera b) si alin.(4) litera a) si art.139 alin.(3) litera a) din Ordonanta de urgenta nr.57/3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru convocata de indata adopta prezenta

                                                  HOTĂRÂRE

  Art.1 Se aprobă  acoperirea definitivă a deficitului sectiunii de dezvoltare a bugetului local pe anul 2020 cu suma de  6.487.465,41 lei din excedentul bugetului local.

 Art.2 Se aprobă acoperirea definitivă din excedentul bugetului activitatilor autofinantate a deficitului sectiunii de functionare a bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2020  cu suma 136.989,66 lei.

Art.3 Se aproba ca excedentul bugetului local al anului 2020 in suma de 5.188.987,37 lei să se folosească pentru acoperirea deficitului sectiunii de dezvoltare  pe anul 2021; 

            Art.4 Se aprobă utilizarea excedentului din anul 2020 in suma de 125.399,77 lei a activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii si subventii, pentru acoperirea golurilor temporare de casa in anul 2021.

           Art.5 Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se incredinteaza Directiei Economice a Municipiului Gherla.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 18197/28.12.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

 rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

 Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

 rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 28.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 28.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată din 29.12.2020.

              PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

DRĂGAN IONEL – OVIDIU                                       ROTAR MIHAI

Nr.: 18177din 28.12.2020                 

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2020

          Având in vedere solicitarea Spitalului Municipal Gherla ca urmare a semnarii actului aditional prin care Casa de asigurari de sanatate Cluj suplimenteaza cu 60 mii lei veniturile la indicatorul 43.04.00 pentru plata stimulentului de risc pentru personalul sanitar, precum si sumele incasate in luna decembrie la ,,cap.39.02 valorificari de bunuri” in suma de 30,42 mii lei și ținând cont de prevederile art.19 al 2 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare se propune o rectificare bugetara cu aceste sume.

          Astfel bugetul local al municipiului Gherla va înregistra o creștere cu suma de 30,42 mii lei atât la partea de venituri cât si la partea de cheltuieli, iar bugetul activitatilor autofinantate se modifica cu suma de 60 mii lei atât la partea de venituri cât si la partea de cheltuieli.

          In anexele prezentate sunt detaliate toate aceste modificări.

          Având in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificării bugetului local conform anexelor atașate.

.

Primar

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

18196/129/28.12.2020

PROIECT DE HOTARARE

HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 18177 din 28.12.2020 privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 18179/28.12.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru convocata de indata adopta prezenta

HOTĂRÂRE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de   44 383,49 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de           50 934,90 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de  32 243,44 mii lei   iar  sectiunea  de dezvoltare in suma de  18 691,46  mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărare;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art. 3 : Se aproba bugetul activitatilor autofinantate care la partea de venituri înregistrează suma de  21562,69mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de  21854,70 mii lei conform anexei  nr.4

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                   DRĂGAN IONEL OVIDIU

                                                                                                                      AVIZEAZA

                                                                                                             SECRETAR GENERAL

                                                                                                                      MIHAI ROTAR

Vezi Anexa 1

Vezi Anexa 2

Vezi Anexa 3 

Vezi Anexa 4

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17495/11.12.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului destinat deținerii câinilor și accesul persoanelor însoțite de câini în Municipiul Gherla   

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului destinat deținerii câinilor și accesul persoanelor însoțite de câini în Municipiul Gherla   

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 11.12.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UA

----------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 17446/11.12.2020

REFERAT

privind aprobarea Regulamentului destinat detinerii cainilor

si accesul persoanelor insotite de caini in Municipiul Gherla   

            Analizand dezbaterile de pe retelele de socializare si coborand in randul populatiei am constatat existenta unui numar semnificativ de mare de animale de companie, indeosebi caini, animale care necesita o mai mare aplecare asupra lor fara a deranja restul populatiei si al locuitorilor Municipiului Gherla. Se impune astfel intocmirea unui regulament ce sa vina in sprijinul populatiei Municipiului Gherla, cu drepturi si obligatii pentru iubitorii si detinatorii de caini de companie, cautand respectul si multumirea acestora intr-un mediu curat si sigur.

            Astazi nu exista o astfel de reglementare expresa ce priveste caini de companie pe raza teritoriala a Municipiul Gherla, fiind impetuos necesara emiterea si aprobarea unui astfel de regulament.

            Regulamentul transpune in practica cotidiana a Municipiului Gherla diferite reglementari care vin in intampinarea si ajutorul iubitorilor si detinatorilor de animale, clarifica rasele de caini si modul lor de recreiere pe domeniul public in siguranta, stabileste locatii speciale plimparii cainilor si identifica propunand spre amenajare un spatiu de joaca, amenajat corespunzator, destinat cainilor de companie.

            Prezentul regulament anexat urmareste asigurarea unui climat social civilizat, asigurarea egalitatii de drepturi intre locuitorii Municipiului Gherla, precum si asigurarea bunastarii si protectiei animalelor, in conformitate cu principiile si regulamentele in vigoare.

            Totodata regulamentul clarifica modul de ingrijire si tratament, de plimbare, de igiena, de clarificare a responsabilitatilor proprietarilor/detinatorilor de caini precum si a modului de control si sanctionare a neregulilor si abaterilor constate sau sesizate.

Dispozitiile prezentei hotarari se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata prin Legea nr. 180/2002 cu modificarile ulterioare, Legea 258/2013 privind microciparea, OUG 55/2002 privind rasele de caini periculoase, Legea 60/2004 privind conventia Europeana de protective a animalelor, Legea 205/2004 completata prin Legea 9/2008 privind protectia animalelor cu Normele de aplicare, OG 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinara, cu modificarile la zi.

            Cu respect,

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    Primar

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

--------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17494/122/11.12.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea Regulamentului destinat detinerii cainilor

si accesul persoanelor insotite de caini in Municipiul Gherla    

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea Regulamentului câinilor de companie cu aplicare pe raza Municipiului Gherla;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 106; Art. 129 alineatul 2 litera c) si alineatul 6 litera c), Art. 196 alineatul 1 litera a) din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Tinand seama de dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata prin Legea nr. 180/2002, Legea 258/2013 privind microciparea, OUG 55/2002 privind rasele de caini periculoase, Legea 60/2004 privind conventia Europeana de protective a animalelor, Legea 205/2004 completata prin Legea 9/2008 privind protectia animalelor cu Normele de aplicare, OG 42/2004 privind organizarea activitatii sanitar-veterinara, cu modificarile la zi;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE

          Art. 1 Se aproba Regulamentul câinilor de companie cu aplicare pe raza teritoriala a Municipiului Gherla, anexat prezentei hotarari;

Art. 2 Se stabilest ca loc agreement si plimbare a cainilor de companie terenul situat in str. Parcului fn, situat intre stadionul Olimpia, canalul Morii si str. Parcului, care va fi dotat si amenajat corespunzator;

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva prin serviciile de specialitate.

       INITIATOR                                                                              AVIZEAZA

          PRIMAR                                                             SECRETAR GENERAL

REGULAMENT    privind detinerea cainilor si accesul persoanelor insotite de caini in Municipiul Gherla

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15362/29.10.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2021

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind

 stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2021  

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.10.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

--------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 15357 din 29.10.2020

R EFERAT

privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2021

            Avand in vedere prevederile art. 490 si 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

          “ Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente.”

……………………………………………………………………………………….

                ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
  2. Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor.
  3.  Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).

Rata inflatiei in anul 2019 a fost 3.8% conform site-ului oficial al  Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, publicatie  anexata , deci se indexeaza sumele in cota fixa si procentuala cu 3.8%

Vazand prevederile art. 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 59 din 23.iun.2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale :

“ Art. 1. -(1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc şi se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de până la 49 de bani inclusiv.”

Sumele indexate conform ratei inflatiei se rotunjesc la leu

Conform art. 484,485,486,487 Consiliul Local poate stabili taxe speciale pentru pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii,respective  poate institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele asemenea precum si taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător

Aceste taxe sunt prevazute in TITLU XVI din Anexa 1 la prezentul referat

            Prin urmare

PROPUN

            Adoptarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2021 conform proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat

PRIMAR

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 17629 din 15.12.2020

R EFERAT

privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2021

                  Luând în considerare situaţia epidemiologică din municipiul Gherla, , generată de coronavirusul SARS-CoV-2 in ultima luna si    ORDIN  Nr. 4659818/2020 din 4 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Gherla, judeţul Cluj, față de proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2021 pe care l-am înaintat inițial și afișat pe site-ul gherla.ro, in data de 29.10.2020 in vederea dezbaterii publice si urmare a opiniilor exprimate atat de contribuabili cat si de aparatul de specialitate al Municipiului Gherla am introdus urmatoarele modificari :

  1.  Stabilirea impozitului/taxei pe cladirile nerezidentiale aflate in propietatea sau detinute   de persoane juridice  prin aplicarea unei cote de 0.33% asupra valorii impozabile pentru proprietarii/utilizatorii care au fost obligați, potrivit legii, să-și întrerupă total activitatea economică conform ORDIN  Nr. 4659818/2020 din 4 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Gherla, judeţul Cluj. Aceasta propunere semnifica faptul ca acesti contribuabili vor achita 50% din impozitul/taxa pe cladiri raportat la ceilalti
  2. Eliberarea gratuita in anul 2021 a acordului de functionare pentru toti operatorii economici persoane fizice sau juridice care au fost obligați, potrivit legii, să-și întrerupă total activitatea economică conform ORDIN  Nr. 4659818/2020 din 4 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Gherla, judeţul Cluj,
  3. Reducerea taxei privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica  pentru persoanele a căror activitate se încadrează în grupele 561 - Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN la 50% din nivelul anului 2020
  4. Stabilirea taxei pentru utilizarea domeniului public pentru operatorii economici persoane fizice si juridice  in cuantum de 50% a taxei  in anul 2021 pentru utilizatorii care au fost obligați, potrivit legii, să-și întrerupă total activitatea economică, conform ORDIN  Nr. 4659818/2020 din 4 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Gherla, judeţul Cluj,

Anexa I la proiectul de hotarare se modifica conform propunerilor de mai sus

Prin urmare

PROPUN

            Adoptarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2021 conform proiectului de Hotarare intocmit in baza  prezentului referat coroborat cu referatul 15362 din 29.10.2020.

PRIMAR

---------------------

 ROMÂNIA                                                                          

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 15360/102/29.10.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

Privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2021

                    Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021, proiect iniţiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatele primarului nr. 15 357  din 29.10.2020 si nr. 17629 din 15.12.2020

Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare ce prevede :

“ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.”

Rata inflatiei in anul 2019 a fost 3.8% conform site-ului oficial al  Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, publicatie  anexata , deci se indexeaza sumele in cota fixa si procentuala cu 3.8%

 Vazand Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Lega nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii republicată cu modificările şi completarile ulterioare şi a Legii 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare, ORDIN  Nr. 4659818/2020 din 4 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei zonale pentru municipiul Gherla, judeţul Cluj.

          În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera c)  si art. 139 alin 3 litera c) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

Consiliul Local al Municipiului Gherla intrunit in sedinta ordinara adopta prezenta        

HOTĂRĂRE :

          ART.1 Se aprobă impozitele şi taxele locale pentru anul 2021, conform Anexei nr. 1 si 2.

          ART.2 Anexele 1,2   fac parte integranta din prezenta hotarare.

          ART.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL   

anexa1 IT 2021

anexatj 2 IT 2021                  

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17586/14.12.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr.99/28.09.2016   referitor la modificarea și completarea H.C.L.nr.60/26.07.2012 referitoare la componența Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Gherla și a Regulamentului de funcționare a acesteia

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr.99/28.09.2016   referitor la modificarea și completarea H.C.L.nr.60/26.07.2012 referitoare la componența Comisiei de Sistematizare a Circulației în Municipiul Gherla și a Regulamentului de funcționare a acesteia

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.12.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------------

ROMANIA                                                                                                                                                                                                                                                                                   

JUDEŢUL CLUJ                                                                                                                                                                    

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERA                                                      

NR. 17503/ 14.12.2020

Referat

Privind  modificarea H.C.L. nr.99/28.09.2016   referitor la modificarea și completarea H.C.L.nr.60/26.07.2012  referitoare la componența Comisiei de Sistematizare a  Circulației în Municipiul Gherla și a Regulamentului de funcționare a acesteia

            Prin H.C.L. nr.60/26.07.2012 s-a aprobat componenţa Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei în Municipiului Gherla şi a Regulamentului de funcţionarea a acesteia. 

            Prin H.C.L. nr.99/28.09.2016  s-a aprobat modificarea comisiei respective care a avut următoarea componență:

  1. T. I. M.           - viceprimar al Municipiului Gherla                                              preşedinte

  2. P. S. M.     - consilier superior Dir.Urbanism şi Amenajarea Teritoriului        secretar

  3. B. V.        - consilier local                                                                     membru

  4. M. V.              - Arhitect Șef                                                                                   membru

  5. Reprezentant al Poliţiei Municipiului Gherla                                                                     membru

  6. Reprezentant al SC Compania de apă Someş SA Gherla                                                   membru

  7. Reprezentant al SC Administrarea Domeniului Public Gherla SA                                    membru

  8. Reprezentant al E-ON Gaz Distribuţie Romania SA                                                         membru

  9. Reprezentant al SC Electrica SA – PE Gherla                                                                   membru

10. Reprezentant  Drumuri și Poduri Județene  Cluj SA                                                          membru

11. F. D.              -   administrator al SC DORAND&A SRL Gherla                          membru

          Prin cererea înregistrată sub nr.17448/ 11.12.2020 d-nul.D. C.- administrator al DOLCRISTIAN SRL Gherla dorește să facă parte ca membru  din comisia de sistematizare a circulaţiei în municipiului Gherla

          Având în vedere necesitatea modificării comisiei actuale de sistematizare a circulaţiei în municipiul Gherla propunem ca președinte al comisiei să fie d-nul. viceprimar  iar d-nul F. D.- administrator al SC DORAND&A SRL Gherla să fie înlocuit de D. C. - administrator al DOLCRISTIAN SRL Gherla, restul comisiei de sistematizare a circulației  rămânând  neschimbată. 

PRIMAR

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17583/124/14.12.2020

                                                                                     PROIECT

H O T Ă R Â R E A   NR.__________/21.12.2020

Privind  modificarea H.C.L. nr.99/28.09.2016   referitor la modificarea și completarea H.C.L.nr.60/26.07.2012  referitoare la componența Comisiei de Sistematizare a  Circulației în Municipiul Gherla și a Regulamentului de funcționare a acesteia

           Luand în dezbatere proiectul de hotarare privind  modificarea H.C.L. nr.99/28.09.2016 referitor la modificarea și completarea H.C.L.nr.60/26.07.2012  referitoare la componența Comisiei de Sistematizare a  Circulației în Municipiul Gherla și a Regulamentului de funcționare a acesteia - proiect din initiativa primarului;

           Examinand referatul de aprobare nr. 17503/14.12.2020 întocmit de primarul municipiului Gherla și raportul de specialitate nr.17504/14.12.2020  întocmit de Direcția de urbanism și Amenajarea Teritoriului;

          Văzand avizele favorabile ale comisiei de specialitate a Consiliului Local;

          Ţinând seama de prevederile art.8 şi art.22 din O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor actualizată și art.53 și art.128 (al.1) din O.U.G. nr.195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice actualizată;

          In temeiul art. 129, alin (1) și alin. (2) lit. d), alin.(7) lit.m), alin ( 14),  a art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e)  și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

          Consiliul Local al municipiului Gherla, jud.Cluj, întrunit în ședință ordinară convocată adoptă prezenta hotărâre;

H O T Ă R Â R E :

            Art.1 . Se modifică art.1 din HCL nr. 99/28.09.2016 în sensul că președinte al Comisiei de Sistematizare a circulației în municipiul Gherla va fi d-nul/d-na Viceprimar al Municipiului Gherla iar în locul d-nului F. D. - administrator al SC DORAND&A SRL Gherla va fi  d-nul/d-na.

Art.2 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Gherla, Instituției Prefectului județul Cluj și persoanelor nominalizate în prezenta hotărâre.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                         AVIZEAZĂ

                                                                                       SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17579/14.12.2020

ANUNȚ
 
afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unor membrii în Consiliile de administraţie la instituţiile şcolare şi preşcolare

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unor membrii în Consiliile de administraţie la instituţiile şcolare şi preşcolare

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.12.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ                                                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                             

Nr.    17505/14.12.2020                                                         

R E F E R A T

Privind desemnarea unor membrii în Consiliile de administraţie la instituţiile şcolare

şi preşcolare

În urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020, consiliile de administraţie de la unităţile şcolare şi preşcolare se impun a fi actualizate., cât priveşte reprezentanţii Consiliului Local în aceste organisme astfel:

  • Liceul Ana Ipătescu – 3 locuri
  • Liceul Petru Maior Gherla – 3 locuri
  • Şcoala Gimanzială nr.1 Gherla – 2 locuri
  • Liceul Tehnologic Gherla – 2 locuri
  • Grădiniţa Arici Pogonici – 1 loc
  • Grădiniţa Veseliei – 1 loc
  • Grădinița Casuța Fermecată – 1 loc

Structura Consiliului de administraţie este cea prevăzută la art- 96 alin. 2 din Legea nr.1/2011 privind Educaţia  Naţională, iar nr. de reprezentanți al Consiliului Local  în Consiliile de administrație diferă în funcție de numărul membrilor Consiliului de Administrație.

Având în vedere dispozițiile art. 96 alin.3 din Legea menționată mai sus, potrivit cărora consiliul de administrație este organul de conducere al unității de învăţământ, apreciem că se impune ca aceste organisme să fie completate urgent cu numărul de reprezentanți ai consiliului local  desemnați de către Consiliul Local până la acoperirea locurilor  devenite libere astfel cum sunt arătate mai sus.

Propun Consiliului Local să desemneze reprezentanții Consiliului Local în aceste organisme.

PRIMAR

------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17578/123/14.12.2020

 PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind desemnarea unor membrii în Consiliile de administraţie la instituţiile şcolare şi preşcolare

            Având în vedere referatul de aprobare nr. 17505/14.12.2020 întocmit de către inițiator Primar D. I.-O. și raportul de specialitate nr. 17507/14.12.2020 întocmit de Secretar General UAT Gherla;

Având în vedere avizul comisiei de învățământ ;

Văzând prevederile art. 96 alin.2 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011;

În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE :

            Art. 1. Se desemnează reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Gherla în consiliile de Administraţie la instituţiile şcolare şi preşcolare după cum urmează:

  1. Liceul Ana Ipătescu Gherla             1.

                                                                           2.

                                                                           3.

      II.       Liceul Petru Maior Gherla                1.

                                                                           2.

                                                                           3.

        III.     Şcoala  Gimnazială  nr.1 Gherla          1.

                                                                           2.

         IV.     Liceul Tehnologic Gherla               1.

                                                                            2.

        V.    Grădiniţa Arici Pogonici                   1.

        VI.   Grădiniţa Veseliei                             1.

        VII. Gradinița Căsuța Fermecată              1.

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoanele nominalizate la art.1

INIȚIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17628/15.12.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Municipiului  Gherla în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Municipiului  Gherla în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.12.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.17537/14.12.2020

REFERAT

privind desemnarea reprezentantului Municipiului  Gherla în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj

Prin actul cu nr. 17236/08.12.2020, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj , având sediul în Municipiul Cluj – Napoca, Bdul 21 decembrie 1989 nr.108, , solicită autorităților administrației publice locale ale Municipiului Gherla să desemneze reprezentantul Consiliului Local în Adunarea Generală a Asociației.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Eco-Metropolitan Cluj s-a constituit în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de salubrizare a localităților pe raza de competentă a unităților administrativ - teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional înființării, modernizării și/sau dezvoltării a sistemelor de utilități publice aferente Serviciului pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia.

În vederea asigurării funcționării asociației şi a realizării prerogativelor sale cu care a fost investită  se impune a da curs favorabil solicitării acesteia în sensul desemnării reprezentantul  Municipiului Gherla în adunarea generală.

PRIMAR

-------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17626/126/15.12.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind desemnarea reprezentantului Municipiului  Gherla în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj

Având în vedere referatul de aprobare nr. 17537/14.12.2020 întocmit de către inițiator Primar D. I.-O. și raportul de specialitate nr. 17574/14.12.2020 întocmit de Secretar General UAT Gherla.

Potrivit art. 14 din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj și art. 132 din OUG 57/2019

Având în vedere avizul comisiei de juridice ;

În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta

HOTĂRĂŞTE:

            Art. 1. Cu data adoptării prezentei hotărâri încetează mandatul de reprezentant al  Municipiului Gherla,  în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj a d-lui N. I..

            Art. 2. Se aprobă desemnarea d-lui D. I.-O. Primarul Municipiului Gherla în calitate de reprezentant al Municipiului Gherla în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj.

            Art. 3. Se acordă mandat special d-lui D. I.-O. Primarul Municipiului Gherla să voteze în numele și pe seama Municipiului Gherla pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj.

            Art. 4. Începând cu data prezentei orice prevedere contrară își încetează aplicabilitatea.

            Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul Municipiului Gherla și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj.

INIȚIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17613/14.12.2020

ANUNȚ

  afișare proiect de hotărâre privind numirea si mandatarea reprezentantilor actionarului unic –           Municipiul  Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind numirea si mandatarea reprezentantilor actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.12.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17615/15.12.2020_

------------------

REFERAT

Privind mandatarea consiliului local pentru declansarea procedurii de numire si mandatare a reprezentantii actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991

In conformitate cu prevederile art. 2 art.12.1 din actul constitutiv al SC ADP Gherla SA ;            

Analizand Ordinea de zi comunicata, apreciem ca se impune numirea si mandatarea reprezentantilor actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA;

Mandatul reprezentantilor este pe o perioada de 4 ani si este revocabila.

            Dintre cei 3 reprezentanti actionarul unic va desemna un presedinte al Adunarii Generala a Actionarilor.

            Mandatul acestora consta in adoptarea hotararilor Adunarii Generale a Actionarilor in limitele exclusive ale propunerilor actionarului unic-Municipiul Gherla cuprinse in hotarari ale Consiliului Local Gherla.

In acest sens s-a intocmit  Proiect de hotarare privind  numirea si mandatarea reprezentantilor actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA.

INITIATOR,

PRIMAR,

--------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17612/125/14.12.2020

PROIECT DE HOTARARE

Privind numirea si mandatarea reprezentantilor actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind numirea si mandatarea reprezentanților actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Acționarilor a SC ADP Gherla SA-proiect din inițiativa autorității executive.

                Examinând Referatul de specialitate cu nr. 17108/04.12.2020 întocmit de directorul executiv RUNOS;

            Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

În temeiul dispozițiilor art. 3 alin alin. 3 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța(1) pct.2 lit „a”  din OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare;

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 3, lit. d), art.133, art.196 alin (1) lit „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în ședință ordinară adoptă prezenta :

                                                      H O T A R A R E:

            Art.1.  Se numeste si se mandateaza reprezentantii actionarului unic –Municipiul Gherla in Adunarea Generala a Actionarilor a SC ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991 în următoarea componență:

            -          

            -

            -

            Mandatul acestora consta in adoptarea hotararilor Adunarii Generale a Actionarilor in limitele exclusive ale propunerilor actionarului unic-Municipiul Gherla cuprinse in hotarari ale Consiliului Local Gherla.

            Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă , membrii comisiei si SC ADP Gherla SA.

Art. 3    La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL nr.54/2020

Art.4.  Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA și membrii nominalizați.

INITIATOR,

PRIMAR,

                                                                                                       AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT                  

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17489/11.12.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea  rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli
pe anul 2020

           Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea  rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 11.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 11.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.12.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

-------------

Nr.: 17444 din 11.12.2020                

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2020

          Având in vedere prevederile HG 1044/04.12.2020 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 pentru unele unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, prin care pentru municipiul Gherla este alocata sume de 756 mii lei reprezentând sume din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale indicator 11.02.06 și ținând cont de prevederile art.19 al 2 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare se propune o rectificare bugetara cu sumele primite.

          Astfel bugetul local al municipiului Gherla va înregistra o creștere cu suma de 756 mii lei atât la partea de venituri cât si la partea de cheltuieli.

          La partea de venituri această sumă se regăsește la articolul bugetar 11.02.06, iar la partea de cheltuieli a fost repartizată pe mai multe capitole funcție de necesarul până la sfârșitul anului bugetar astfel:

Cap. 51 Autoritati executive  50 mii lei

Cap, 67.05.03 Itretinere zone verzi 156 mii lei

Cap. 70.06 Iluminat public   100 mii lei

Cap.70.50 Alte servicii in domeniul locuintelor  50 mii lei

Cap, 74 Protectia mediului, Salubritate 300 mii lei

Cap. 84 Transporturi(intretinere strazi) 100 mii lei

          La partea de investitii in anexa 3 a bugetului local se adauga un alineat nou reprezentant achizitia unei masini de numarat bani care nu face parte din categoria echipamentelor IT , fiind clasificata ca aparatura de birotica ceea ce a necesitat aceasta modificare.

          In anexele prezentate sunt detaliate toate aceste modificări.

          Având in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificării bugetului local conform anexelor atașate.

Primar

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17488/120/11.12.2020

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 17444 din 11.12.2020 privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 17445/11.12.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară adopta prezenta

                                                 HOTĂRÂRE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de  43 653,07mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de           50 204,48 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de  31 543,44 mii lei   iar  sectiunea  de dezvoltare in suma de  18 661,04  mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărare;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art. 3 : Se aproba bugetul activitatilor autofinantate conform anexei  nr.4

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

anexa 1 venituri 2020 rectificare

anexa 2 cheltuieli 2020  RECTIF.

anexa 3 lista investitii 2020 RECTIF.

anexa 4 autofinantate 2020 RECTIF.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 17492/11.12.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea  contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea  contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 11.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 11.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.12.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

----------------

Nr.17481/11.12.2020

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotarare referitor la abrobarea contului de executie la 30.11.2020 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

La data de 30.11.2020 executia bugetului local de venituri si cheltuieli a Municipiului Gherla se prezinta astfel:

La partea de venituri avem incasari in suma de, 37,779,531 lei detaliate in anexa 1.

La partea de cheltuieli sunt inregistrate plati in valoare de 31,354,926 lei detaliate in anexa 2.

            La activitatile autofinantate executia bugetara la 30.09.2020 se prezinta astfel:

            La partea de venituri avem incasari in suma de 16,648,303 lei detaliate in anexa 3.

            La partea de cheltuieli sunt inregistrate plati in valoare de  16,405,705 lei detaliate in anexa 4.

Municipiul Gherla nu inregistreaza plati restante la data de 30.11.2020.

            Excedentul  bugetului  local  al  Municipiului  Gherla  la  data  de 30.11.2020 este de 6,424,605 lei,  iar  excedentul bugetului activitatilor   autofinantate  este  de   242,597 lei.

            Situatiile financiare ale municipiului Gherla sunt intocmite cu respectarea prevederilor legale in domeniu financiar-contabil.

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 30.11.2020 conform anexelor atasate.

     PRIMAR

----------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17491/121/11.12.2020

                                                       PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .  .2020 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2020

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.09.2020 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 17481/11.12.2020 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2020 si vazand Raportul de specialitate nr. 17482/11.12.2020  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta                                                    

                                                             HOTARÂRE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 30.11.2020 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 37 779 531 lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  31 354 926 lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 30.11.2020,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 16 648 302 lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de       16 405 705 lei conform anexelor 3 si 4 la prezenta hotărîre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare ale Municipiului Gherla la 30.11.2020 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 30.11.2020;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR                                                                     

                                                                                                                          AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

anexa 1 venituri buget local   nov.2020 cont

anexa 2 cheltuieli buget local   nov.2020

anexa 3 venituri autofinantate   nov.2020

anexa 4 cheltuieli autofinantate  nov.2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR.17635 /15.12.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea acordului în vederea reabilitării, modificări interioare, mansardare corp C1, modificării corp C2 pentru imobilul situat în municipiul Gherla P-ța Libertății nr.2

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea acordului în vederea reabilitării, modificări interioare, mansardare corp C1, modificării corp C2 pentru imobilul situat în municipiul Gherla P-ța Libertății nr.2

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.12.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.12.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 21.12.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 17605/14.12.2020

REFERAT

privind aprobarea acordului în vederea Reabilitării, modificări interioare, mansardare corp C1, modificare corp C2 pentru imobilul situat în Municipiul Gherla P-ța Libertății nr.2  

Prin cererea nr. 5796 din 21.04.2020, SC SAMBALA IMPEX SRL, F. L. și F. L. cu domiciliul în municipiul Gherla, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în scopul reabilitării, modificări interioare, mansardare corp C1 și modificării corp C2 la imobilul proprietate situat în municipiul Gherla , P-ța Libertății nr.2.

Potrivit extrasului CF nr.51952 cu nr. cadastral 51952 proprietar asupra imobilului din Pța Libertății nr.2 sunt SC SAMBALA IMPEX SRL și F. L., F. L..

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr.59/5796 din 29.04.2020 în vederea întocmirii documentației necesare eliberării autorizației de construire, unde pe lângă avize s-a solicitat și acordul vecinilor.

Precizăm că imobilul în cauză , pe latura de vest se învecinează în parte cu sediul Primăriei Municipiului Gherla, imobil ce aparține domeniului public fapt pentru care este necesar acordul Municipiului Gherla, ceea ce implică o aprobare a Consiliului Local- HCL.

Față de acestea având în vedere prevederile Legii nr.50/1991, anexa 1, lit.A, I, pct.2.5.6 propun spre aprobare proiectul de hotărâre  privind aprobarea eliberării acordului în vederea Reabilitării, modificări interioare, mansardare corp  C1 și modificări corp C2 la imobilul situat în municipiul Gherla, P-ța Libertății nr.2, proprietatea firmei SC SAMBALA IMPEX SRL și F. L. și soția L..

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                Primar,

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 17633/127/15.12.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea acordului în vederea reabilitării, modificări interioare, mansardare corp C1, modificării corp C2 pentru imobilul situat în municipiul Gherla P-ța Libertății nr.2

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea acordului în vederea reabilitării, modificări interioare, mansardare corp C1, modificării corp C2 pentru imobilul situat în municipiul Gherla P-ța Libertății nr.2, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând  referatul cu nr. 17605 din 14.12.2020 întocmit de Primarul Municipiului Gherla,

           Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

           Având în vedere prevederile ANEXA 1, lit A, I, pct.2.5.6 privind Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții republicată cu modificările și completările ulterioare,

           În temeiul dispozițiilor art.129, alin.1, alin.,2 lit.b și art.139 lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE

                Art.1  Se aprobă acordul în vederea reabilitării, modificări interioare, mansardare corp C1, modificării corp C2 pentru imobilul situat în municipiul Gherla P-ța Libertății nr.2 proprietate tabulară a firmei SC SAMBALA IMPEX SRL și numiții F. L., F. L. domiciliați în municipiul Gherla.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism  și Amenajarea Teritoriului.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică Primarului și Instituției Prefectului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 17467 din 11.12.2020

INFORMARE

PRIVIND  REPROIECTAREA OBIECTIVULUI  ,,MODERNIZARE STRĂZI LOT 6 GRUPA 3- LOTUL 1 ÎN VEDEREA IMPLEMENTĂRII PE STR. MIHAI VITEAZU, ȘTEFAN CEL MARE, GHEORGHE BARIȚIU, GEORGE COȘBUC, VASILE ALECSANDRI, CRIȘAN, AVRAM IANCU, ARMENEASCĂ, DRAGOȘ VODĂ,  GHEORGHE ȘINCAI ȘI PAPIU ILARIAN, P-ȚA UNIRII

În  urma rezilierii contractului de execuție lucrări pentru acest obiectiv, autoritatea executivă având în vedere toate aspectele legate de situația creată, a reluat analizarea reproiectării  lotului mai sus menționat în vederea implementării acestora.

În acest sens a avut loc o dezbatere online organizată de autoritatea executivă în data de 04.12.2020 la care au participat persoane implicate direct, printre care reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură Cluj, elaboratorul PUG și specialiști în domeniu.

Urmare acesteia toți cei implicați în discuție au ajuns la un consens de a trata separat delimitat  parcul central delimitat de P-ța Libertății, str. Ștefan cel Mare până la intersecția cu str. Gh.Șincai, str. Gheorghe Șincai de la intersecția str. Ștefan cel Mare  până la intersecția cu str. 1 Decembrie 1918 și str. Avram Iancu de la intersecția P-ța Libertății  cu str. Armenească. Toată această zonă va fi tratată printr-o documentație de urbanism PUZ de regenerare urbană.

În rest celelalte studii din lotul 1 vor fi tratate tinând cont de toate aspectele ridicate din partea tuturor celor implicați (cetățeni, factori de decizie, avizatori, specialiști în domeniu).

Față de acestea s-a stabilit ca aceste străzi se vor moderniza astfel încât carosabilul va fi executat din piatră cu trotuar din asfalt în piatră pe lângă imobile ( str. Mihai Viteazu, str. Ștefan cel Mare, str. Gheorghe Barițiu), iar celelalte ( str. G. Coșbuc, V. Alecsandri, str. Crișan, str. Avram Iancu, str. Armenească , str. Dragoș Vodă, str. Gh. Șincai, str. Papiu Ilarian) cu carosabil asfalt, parcări de piatră și trotuare cu asfalt cu piatră pe lângă imobile sau piatră bazaltică.

Toate aceste soluții stabilite, ținând cont de toate aspectele ridicate le aducem la cunoștința Consiliului Local în vederea luării la cunoștință.

PRIMAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16502/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea inchirierii prin licitație publică a unui imobil format din 2 încăperi, în suprafața totală de 31 mp, din Municipiul Gherla, str. Dragoș Vodă, nr. 2  

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea inchirierii prin licitație publică a unui imobil format din 2 încăperi, în suprafața totală de 31 mp, din Municipiul Gherla, str. Dragoș Vodă, nr. 2  

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                    

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16478 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui

imobil fotmat din 2 incaperi, in suprafata totala de 31 mp,

din Municipiul Gherla, str. Dragos Voda, nr. 2   

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 propun spre inchiriere spatiul din str. Dragos Voda nr. 2.

          Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Str. Dragos Voda, nr. 2, Jud. Cluj, inscris in CF vechi 7124 Gherla (top 518/1, 518/2, 519/1, 519/2, 520/1, 520/2), format din doua spatii in suprafata utila de 17,55 mp (apartament 11), respectiv 12,60 mp (apartament 12), cu numarul de inventar 11610 respectiv 11620, avand destinatia de spatiu commercial (carmangerie) si cu valoarea de inventor de 25055 lei respectiv 38619 lei;

            Imobilul a fost inchiriat pentru diferite activitati de la sediu de partid la magazin de comercializare a produselor si preparatelor de carne, activitate care a fost si ultima si pentru care spatial a fost amenajat si autorizat. In present spatial este gol, necesitand lucrari de igenizare pentru a fi reautorizat pentru activitati comerciale, asa cum am aratat mai sus este compus din 2 incaperi avand in total o suprafata utila de 31 mp.

            Pentru a asigura un venit la bugetul de stat si a asigura intretinerea corpului de cladire ce gazduieste imobilul se impune inchirierea acestuia, in concluzie va solicit sa analizati cele aratate anterior si sa aprobati inchirierea acestuia cu destinatia de spatiu commercial.

            Prezentul referat este punctul de plecare in redactarea unei Hotarari care conform legislatiei in vigoare va fi supusa dezbaterii publice si ulterior supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                            INITIATOR:

                                                            Primarul Municipiului Gherla

----------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16496/118/23.11.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitație publică a unui

imobil format din 2 încăperi, în suprafața totală de 31 mp,

din Municipiul Gherla, str. Dragoș Vodă, nr. 2   

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui imobil situate in str. Dragos Voda, nr. 2;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica cu destinatia de spatiu comercial, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, o parte din imobilul aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, Str. Dragos Voda, nr. 2, Jud. Cluj, inscris in CF vechi 7124 Gherla (top 518/1, 518/2, 519/1, 519/2, 520/1, 520/2), format din doua spatii in suprafata utila de 17,55 mp (apartament 11), respectiv 12,60 mp (apartament 12), cu numarul de inventar 11610 respectiv 11620, avand destinatia de spatiu commercial (carmangerie) si cu valoarea de inventor de 25055 lei respectiv 38619 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 10 EURO/mp/luna, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

            INITIATOR                                                                 AVIZEAZA

               PRIMAR                                                                 SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16495/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a Lacului de Agrement situat în Parcul Mare al Municipiului Gherla    

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a Lacului de Agrement situat în Parcul Mare al Municipiului Gherla 

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16477 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a

Lacului de Agrement situat in Parcul Mare al Municipiului Gherla     

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 propun inchiriere Lacului de Agrement din Parcul Mare al Municipiului Gherla.

Totodata precizez ca acesta este in administrarea SC ADP Gherla de o lunga perioada de timp, indeosebi in ultimi 8 ani dupa modernizare Lacului de Agrement, dar din pacate el este inpracticabil, fara a aduce bucuria si pata de culoare dorita de gherleni.

Lacului de Agrement din Parcul Mare se afla in domeniul public al Municipiului Gherla, Parcul Mare, inscris in CF 53140 Gherla, cuprinzand amenajari specifice unui lac de agrement, situate pe terenul in suprafata masurata de 6463 mp, aflat la pozitia 3 din lista terenurilor domeniului public al Municipiului Gherla, avand valoarea de inventar de 362648 lei, este o amprenta importanta a orasului, fiind neaparata nevoie de o administrare serioasa si o ingrijiire permanenta a apei si a florei ce o acopera.

In consecinta, propun inchiriere in conformitate cu Codul Administrativ, a Lacului de Agrement din Parcul Mare al Municipiului Gherla astfel incat acesta sa fie redat publicului larg prin dotarea cu barci si hidrobiciclete, prin igenizarea si curatarea lui permanenta. Toate aceste costuri de intretinere si functionare vor cadea in sarcina chiriasului, urmand ca acesta sa-l puna la dispozitia publicului larc in baza unui regulament si orar stabilit, avizat de Primarul Municipiului Gherla.

            In baza acestui referat se va intocmi o Hotarare a Consiliului Local al Municipiului Gherla care va fi pusa in dezbatere publica conform cu legislatia in vigoare, la finalul acesteia hotararea va fi supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                            INITIATOR:

                                                            Primarul Municipiului Gherla

----------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16494/117/23.11.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a

Lacului de Agrement situat in Parcul Mare al Municipiului Gherla    

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a Lacului de Agrement din Parcul Mare;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, a Lacului de Agrement din Parcul Mare aflat in domeniul public al Municipiului Gherla, Parcul Mare, inscris in CF 53140 Gherla, cuprinzand amenajari specifice unui lac de agrement, situate pe terenul in suprafata masurata de 6463 mp, aflat la pozitia 3 din lista terenurilor domeniului public al Municipiului Gherla, avand valoarea de inventar de 362648 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 5000 EURO/an, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

            INITIATOR                                                                AVIZEAZA

                PRIMAR                                                            SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16504/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu situat în sat Hășdate la nr. 11, fosta încăpere a C.A.P.,

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu situat în sat Hășdate la nr. 11, fosta încăpere a C.A.P.,

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16479 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu

 de 87 mp situate in sat Hasdate la nr. 11, fosta incapere a C.A.P.

            Avand in vedere expirarea in anul 2016 a contractului de inchiriere a spatiului in suprafata de 87 mp situat in sat Hasdate, Municipiul Gherla, nr. 11, fost spatiu al C.A.P., propun scoaterea acestora la licitatie in vederea inchirierii.

            S-a constatat ca spatiul inchiriat o lunga perioada de timp pentru activitati de crestere si recoltare ciuperci comestibile iar din anul 2016 acest contract nu a mai fost prelungit, acesta s-a degradat substantial avand mari probleme de structura, la acoperis si pereti.

In concluzie, va solicit ca spatiul sa fie eliberat si scos la licitatie publica in vederea inchirierii, asigurand astfel un venit la bugetul de stat si intretinerea minima a constructiei care este destul de veche.

            Avand in vedere cele aratate anterior propunem inchirierea spatiului mai sus descris in suprafata totala de 87 mp, prin licitatie publica, plecand de la valoarea de 700 EURO/an, platibili in LEI la cursul BNR la data licitatiei. De asemenea se stabileste taxa de participare de 100 lei iar garantia de participare de 1000 lei.

            Plecand de la acest referat propun intocmirea unei Hotarari care va fi supusa dezbaterii publice conform legislatiei in vigoare urmand la finalul acestea sa fie supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                         INITIATOR:

                                                           Primarul Municipiului Gherla

-----------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16503/119/23.11.2020

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu

situat în sat Hășdate la nr. 11, fosta încăpere a C.A.P.,

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu de depozitare produse agricole in sat Hasdate nr. 11;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Hasdate, nr. 11, Jud. Cluj, inscris in CF 55853 Gherla, format din cladire in suprafata masurata de 87 mp cu numarul de inventar 121810, avand destinatia de cladire agroozotehnica si cu valoarea de inventor 33897 lei, situata pe terenul in suprafata de 450 mp, aflat la pozitia 26 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 13267 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 700 EURO/an, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                                                AVIZEAZĂ

                                                                                                        SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16493/23.11.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui imobil situat în sat Băița fn, fosta încăpere a C.A.P.    

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui imobil situat în sat Băița fn, fosta încăpere a C.A.P.    

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.11.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de aprobare, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      . C. M.

-------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16476 DIN 23.11.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui imobil

 situat in sat Baita fn, fosta incapere a C.A.P.     

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 propun spre inchiriere imobilul situat in sat Baita apartinator al Municipiului Gherla, fost imobil al CAP Hasdate.

          Imobilul se afla in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Baita fn, Jud. Cluj, inscris in CF 55896 Gherla, format din cladire in suprafata masurata de 144 mp cu numarul de inventar 1695, avand destinatia de magazie si cu valoarea de inventor 67935 lei, situata pe terenul in suprafata masurata de 2170 mp, aflat la pozitia 6 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 87884 lei. Cladirea imobilului este neutilizata de o lunga perioada de timp si intr-o stare de degradare avansata, imprejmuit intre immobile cu proprietati private, avand acces la proprietate dintr-un drum lataeral satesc.

            Inchirierea acestui imobil va adduce venituri la bugetul local si va implica lucrari de renovare si intretinere a constructiei din partea chiriasului.

            Plecand de la acest referat propun intocmirea unei Hotarari care va fi supusa dezbaterii publice conform legislatiei in vigoare urmand la finalul acestea sa fie supusa aprobarii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

                                                                            INITIATOR:

                                                            Primarul Municipiului Gherla

--------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16489/116/23.11.2020

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui imobil

 situat in sat Baita fn, fosta incapere a C.A.P.     

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu de depozitare produse agricole in sat Baita fn;

            Examinand referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica, pe o perioada de 10 ani cu posibilitatea de prelungire pe inca 10 ani, a imobilului aflat in domeniul privat al Municipiului Gherla, Sat Baita fn, Jud. Cluj, inscris in CF 55896 Gherla, format din cladire in suprafata masurata de 144 mp cu numarul de inventar 1695, avand destinatia de magazie si cu valoarea de inventor 67935 lei, situata pe terenul in suprafata masurata de 2170 mp, aflat la pozitia 6 din lista terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, cu valoarea de inventar de 87884 lei;

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 3000 EURO/an, echivalent in  LEI la cursul BNR din ziua licitatiei, taxa de participare 100 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei;

            Art. 3 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziu in ultima zi a lunii curente, in LEI la cursul BNR din ziua platii;

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                AVIZEAZĂ

                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16351/19.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind completarea Contractelor de concesiune

pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public

al Municipiului Gherla, prin Act adițional

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind completarea Contractelor de concesiune

pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public

al Municipiului Gherla, prin Act adițional

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 26.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

 ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.  16307 din 18.11.2020    

REFERAT

privind  aprobarea proiectului de hotărâre referitor completarea Contractelor de concesiune pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public al municipiului, prin Act adițional

          Prin raportul de audit și Procesul-verbal de constatare nr. 10803/30.07.2020 a Camerei de Conturi Cluj, respectiv prin Decizia nr. 26 din 25.08.2020 emisă în urma acțiunii de audit cu tema: Audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale UAT Gherla, conținând măsurile pe care ordonatorul de credite trebuie să le ia pentru înlăturarea deficiențelor constatate, este necesar a se modifica Contractele de concesiune aflate în derulare prin act adițional, prin care se va constitui o garanție de 10%, sumă ce reprezintă o cotă parte din suma datorată concedentului cu titlu de redevență, pentru primul an de activitate.

          Potrivit art. 325 pct ( 7 ) din OUG 57/2019 ” Concesionarul are obligaţia ca în termen de cel mult 90 de zile de la data semnării contractului de concesiune de bunuri proprietate publică să depună, cu titlu de garanţie, o sumă fixă reprezentând o cotă-parte din suma obligaţiei de plată către concedent, stabilită de acesta şi datorată pentru

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 16350/111/19.11.2020

PROIECT DE

 HOTĂRÂRE

nr. __________din _________

privind completarea Contractelor de concesiune

pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public

al Municipiului Gherla, prin Act adițional

         Examinând referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla, cu nr. 16307din 18.11.2020;

         Văzând Raportul de specialitate cu nr. 16308 din 18.11.2020 întocmit de Direcția Administrației Publică Locală;

         Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate a Consiliului Local;

         Ținând seama de dispozițiile Raportului de audit și Procesul-verbal de constatare cu nr. 10803/30.07.2020, respectiv Decizia nr. 26 din 25.08.2020 a Camerei de Conturi Cluj;

            Având în vedere prevederile art.325 pct(7) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ;

          În temeiul art. 129 alin ( 1 ) și alin ( 2 ) lit. c), alin ( 6 ) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind  Codul Administrativ;

            Consiliul local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru,adoptă prezenta

HOTĂRĂRE

          Art. 1. Se aprobă completarea Cap. IV din Contractul de concesiune, pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public al Municipiului Gherla cu punctul 6, care va avea următorul conținut:

                  6. Se constituie o garanție în sumă de ________ lei reprezentând o cotă parte de 10% din suma obligației de plată către concedent datorată pentru primul an de exploatare. Suma se va plăti în termen de cel mult 30 zile de la semnarea actului adițional  la casieria Primăriei.

          Art. 2. Se aprobă Actul adițional ca fiind anexa nr. 1 la HCL .

          Art.3. Cu ducerea la îndeplinirea prezentei se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

Nr. consilieri                                                                                         Avizează

Nr. consilieri prezenți                                                                Secretar generalUAT

Nr. voturi ,,pentru''primul an de exploatare.”

          Ținând cont de prevederile de mai sus,propun completarea capitolului IV din Contract cu pct. 6, care va avea următorul cuprins:

           - Se constituie o garanție în sumă de _________ lei, reprezentând o cotă parte de 10% din suma obligației de plată către concedent, datorată pentru primul an de exploatare.

          Suma se va plăti în cel mult 30 zile de la data semnării actului adițional la casieria Primăriei.

PRIMAR

VEZI ANEXA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16328/18.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

  Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 26.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.    

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Str. BOBÎLNA  Nr. 2

Tel. 0264-241926, 241 775

Fax  0264- 241666____                                                                          ____

Nr.       15890      din   10.11.2020                                                                 

REFERAT

 privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

            Prin procesul-verbal nr. 15841 din 09.11.2020, Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a analizat și a propus retragerea dreptului de folosință a unor parcele atribuite prin HCL nr. 70/26.09.2019, astfel:

  •  numitului R. A.-I. – parcela 30, care, prin adresa nr. 1204/28.01.2020, a renunțat la dreptul de folosință asupra parcelei 30.
  • numiților C. C.-P. – parcela 11; O. D.-Ș. – parcela 43; C. R. – parcela 44, care în termen de un an de zile de la semnarea procesului-verbal de punere în posesie nu au fost începute lucrările de construire,
  • de asemenea se propune retragerea dreptului de folosință datorită neprezentării pentru semnarea și ridicarea procesului-verbal de punere în posesie pentru următoarele parcele: parcela 13 – B. R.-A.; parcela 19 – B. V.-C.; parcela 35 – L. F.-N.; parcela 38 – C. B.an; parcela 39 – P. A.; parcela 45- B. R.; parcela 50 – B. A..

Urmare acestor aspecte, situația parcelelor libere aferente PUZ Lotizări pentru locuințe, Str. Hășdății, f.n., destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani, este următoarea:  11, 13, 19, 30, 35, 38, 39, 43, 44, 45, 46, 50, 58, 59, 61, 62, 63, 64, 65.

Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003, în urma analizării, propune atribuirea în folosință gratuită din parcelele libere numiților: T. C.-M. – P11, B. R.-D. P13, K. I.-E. – P19, S. C.-Z. - P30, S. O.-A. - P38, S. C.-L. - P39, P. L.-F., - P35, I. M.-I. - P43, K. L.-F. - P44, S. H. - P45, P. R.-G. -  P50, T. H.-G.-S. - P58, L. P. - P59, J. C.-D. - P46 (la cererea petentului de a i se atribui o parcelă învecinată cu parcela 33, care este a surorii petentului), G. I.-M. - P61, M. D.-C. P62.

Se propune de asemenea aprobarea prelungirii termenului de un an de la punerea în posesie cu 90 de zile (respectiv până la data de 16.01.2021) pentru F. P.-P., beneficiara parcelei 23, conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. 13127/18.10.2019, la cererea acesteia, având în vedere împrejurările create de pandemie și faptul că stările de urgență / alertă din cursul anului 2020 au îngreunat procesul de elaborare a documentației,  precum și obținerea avizelor / acordurilor necesare pentru autorizație.

Prin acest proiect de hotărâre propun retragerea dreptului de folosință beneficiarilor cuprinși în Anexa nr. 1 la proiectul de hotărâre, potrivit art. 6, alin. 2 din Legea 15/2003, atribuirea parcelelor tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani, cuprinși în Anexa nr. 2 la proiectul de hotărâre, potrivit art. 1, alin. 2 din Lege, precum și aprobarea prelungirii cu 90 de zile a termenului de 1 an de la punerea în posesie pentru dna F. P.-P., beneficiara parcelei 23, conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. 13127/18.10.2019, la solicitarea acesteia, având în vedere perioada stărilor de urgență și de alertă din anul în curs, care au îngreunat procesul elaborării documentației, respectiv obținerea avizelor necesare pentru autorizația de construire și începerea lucrărilor.

PRIMAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16326/110/18.11.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE Nr. ……/…………………

 privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând Referatul nr. 15890 din 10.11.2020 întocmit de Primarul Municipiului Gherla,

            Analizând Procesul-verbal nr. 15841 din 09.11.2020 al Comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr. 15/2003,

            Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            Având în vedere prevederile art. 1, alin. 1 și 2 și art. 6, alin. 1 și 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. c și art. 139, alin. 3, lit. g din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1.             Se aprobă retragerea dreptului de folosință asupra unor parcele de teren atribuite tinerilor prin HCL nr. 70/26.09.2019, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă atribuirea în folosință gratuită pe durata existenței locuinței proprietate personală a unor loturi potrivit PUZ ”Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani – Str. Hășdății”, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă prelungirea cu 90 zile a termenului de un an de la punerea în posesie (respectiv până la data de 16.01.2021) pentru dna F. P.-P., beneficiara parcelei 23, conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. 13127/18.10.2019, la cererea acesteia, având în vedere perioada stărilor de urgență și de alertă din anul în curs, care au îngreunat procesul elaborării documentației, respectiv obținerea avizelor necesare pentru autorizația de construire și începerea lucrărilor.

Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajare a Teritoriului și Comisia constituită în acest sens.

Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică Primarului și Instituției Prefectului.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                                                                                                 AVIZEAZĂ

Nr. consilieri prezenţi                                                                       SECRETAR GENERAL

Nr. voturi „Pentru ”

Vezi Anexa

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16321/18.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla în Adunarea Generală 

a Acționarilor din cadrul SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla dunarea Generală 

a Acționarilor din cadrul SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 26.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

ROMÂNIA                                                                          

JUDEŢUL CLUJ                                                               

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA             

  NR. 16.314/18.11.2020

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la  desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al municipiului Gherla  în  Adunarea  Generală a  Acționarilor din cadrul SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ

Prin HCL 80/2016 a fost desemnat dl. R. M. în calitate de reprezentant al Municipiului Gherla în Adunarea  Generală a  a Acționarilor din cadrul SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ.

 In urma alegerilor locale din 26.09.2020  dl. R. M. nu mai are calitatea de consilier local, astfel că se impune ca organul deliberativ să nominalizeze, prin luarea unei hotărâri, persoana care urmează să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în Adunarea  Generală a Acţionarilor din cadrul SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ.

Din Adunarea Generală a Acţionarilor a acestei societăţi, fac parte  consiiliile locale municipale din Jud. Cluj şi consiliul local Huedin  care sunt membrii acţionari, cu menţiunea că aceste consilii locale au aprobat în anul 2004 participarea la Constituirea unităţii respective (Gherla HCL nr.7/2004).

Potrivit art.3 pct.2 lit.a) din OUG 109/2001 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice Consiliul Local Gherla are competența să numească reprezentanții   ai unității administrativ-teritoriale în adunarea generală a acționarilor sau asociaților şi să aprobe mandatul acestora;

Având în vedere prerogativele legale cu care este investită autoritatea executivă, propunem desemnarea unui consilier local în Adunarea  Generală a Acţionarilor din cadrul SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ.

PRIMAR

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL    

NR. 16320/108/18.11.2020                             

PROIECT DE HOTARĂRE

Privind desemnarea unui reprezentant al

Consiliului Local al municipiului Gherla  în   Adunarea  Generală  

a Acționarilor din cadrul SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ

Având in vedere referatul de aprobare  nr. 16314/18.11.2020 întocmit de către inițiator primar D. I.-O. precum si raportul de specialitate nr. 16315/18.11.1010 întocmit de către Secretar UAT ;

Văzând avizul favorabile ale comisiei juridice;

 În temeiul prevederilor art.196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

Art. 1  Se desemnează Dl. __________ să reprezinte interesele Municipiului Gherla în Adunarea  Generală  a Acţionarilor de la SC „CENTRUL AGRO TRANSILVANIA” SA CLUJ, CUI RO 16369218, J12/1571/2004, cu sediul în Comuna Apahida, sat Dezmir, str. Crișeni FN, jud. Cluj, Romania.

Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Gherla, Instituției Prefectului Județului Cluj și persoanei nominalizate la pct.1

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                              AVIZEAZĂ SECRETAR GENERAL 

ROTAR MIHAI

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16422/20.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea comasării a trei imobile cu numere cadastrale 53262, 53553 și 54510 din Municipiul Gherla, str. Reformei

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea comasării a trei imobile cu numere cadastrale 53262, 53553 și 54510 din Municipiul Gherla, str. Reformei

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 26.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 16401/19.11.2020      

REFERAT

privind aprobarea comasării a trei imobile cu numerele cadastrale 53262, 53553 și 54510 din Municipiul Gherla str. Reformei

Prin cererea nr. 15473 din 02.11.2020 Municipiul Gherla prin primar D. I.-O. a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în sensul comasării a trei imobile și operațiuni notariale.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla în baza Legii nr.50/1991, art.6* alin.6 lit.c a eliberat certificatul de urbanism nr.155/15473 din 04.11.2020 în vederea comasării imobilelor cu numerele cadastrale 53262, 53553 și 54510 cu categorie de folosință drum, proprietar Municipiul Gherla.

Imobilele conform Planului de Urbanism Zonal al Municipiului Gherla aprobat prin HCL nr.5/26.02.1998, fac parte din strada B, reprezentând un teren cu acces din str. Reformei.

În vederea comasării celor 3 imobile cu suprafețele de 266 mp, 293 mp și 306 mp va rezulta un singur drum în suprafață de 865 mp cu categorie de folosință drum.

Precizez că în baza certificatului de urbanism mai sus menționat s-a întocmit și avizat documentația cadastrală pentru comasarea celor trei imobile, sens în care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliare Gherla a eliberat referatul de admitere prin care în urma alipirii (comasării) a rezultat un imobil cu număr cadastral 55938, situat în localitatea Gherla str. Reformei jud. Cluj, UAT Gherla, proprietar Municipiul Gherla, având suprafața măsurată de 865 mp.

În vederea înscrierii alipirii (comasării) celor trei imobile în Cartea funciară este necesară operațiunea notarială la baza căreia stă hotărârea Consiliului local.

Față de acestea , având în vedere prevederile Legii nr.50/1991 ar.6* alin.6 lit.c și Legea cadastrului și a publicității imobiliare  nr.7/1996, propun spre aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea comasării a trei imobile cu numerele cadastrale 53262, 53553 și 54510 din Municipiul Gherla, str. Reformei.

                                                                                                              Întocmit,

                                                                                                                Primar,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16421/115/20.11.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea comasării a trei imobile cu numerele cadastrale 53262, 53553 și 54510 din municipiul Gherla, strada Reformei

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea comasării a trei imobile cu numerele cadastrale 53262, 53553 și 54510 din municipiul Gherla, strada Reformei, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând  referatul cu nr. 16401 din 19.11.2020 întocmit de Primarul Municipiului Gherla,

           Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

           Având în vedere prevederile art.6*, alin.6, lit.c privind autorizarea executării lucrărilor de construcții republicată cu modificările și completările ulterioare,

           Având în vedere prevederile art. 28 alin.1 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996,

           În temeiul dispozițiilor art.129, alin.1, lit.a, alin.7 lit.m) și art. 139 lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE

                Art.1  Se aprobă comasarea imobilelor cu numerele cadastrale 53262, 53553 și 54510 situate în municipiul Gherla, strada Reformei jud. Cluj, UAT Gherla, având  suprafețele de 266 mp, 306 mp și 293 mp cu folosință actuală drum, proprietar Municipiul Gherla,  într-un singur imobil cu număr cadastral 55938 situat în Municipiul Gherla, strada Reformei, jud. Cluj UAT Gherla, în suprafață de 865 mp, cu categorie de folosință drum, proprietar Municipiul Gherla,

Art. 2 Se împuternicește primarul municipiului Gherla domnul D. I.-O. în vederea semnării actelor notariale.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcța de Urbanism  și Amenajarea Teritoriului,

Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică Primarului și Instituției Prefectului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16416/20.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.64/25.06.2020 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a  Primăriei Municipiului Gherla

 Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.64/25.06.2020 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a  Primăriei Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 26.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 15738/05.11.2020      

REFERAT

privind modificarea HCL nr.64/25.06.2020 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla

Prin HCL nr. 64/25.06.2020 s-a aprobat modificarea HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla în sensul completării cu persoane- arhitecți și urbaniști atestați de către Registrul Urbaniștilor din România, în scopul funcționării, îmbunătățirii calității deciziei referitoare la dezvoltarea spațială durabilă a unității teritorial administrative-municipiul Gherla și localităților componente Băița, Hășdate și Silivaș, în temeiul Legii nr. 350/2001 privind Amenajarea teritoriului și urbanism art. 37 alin. 1 și art.3.

Având în vedere rezultatele alegerilor locale din data de 27.09.2020, cât și faptul că președintele Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului al Primăriei Muncipiului Gherla este primarul potrivit hotărârilor mai sus menționate, se propune înlocuirea acestuia cu domnul D. I.-O. – restul membrilor comisiei, cât și membrii supleanți rămân aceeași aprobați prin HCL nr.64/25.06.2020.

                                                                                                              Întocmit,

                                                                                                                Primar,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16414/114/20.11.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea modificării HCL nr.64/25.06.2020 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a  Primăriei Municipiului Gherla

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.64/25.06.2020 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a  Primăriei Municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 15738 din 05.11.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiei de Urbanism a Consiliului Local,

            În conformitate cu prevederile art. 37, alin.1 și art.3 din Legea 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.196, alin.1, lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE

  1. Se aprobă înlocuirea președintelui Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla, aprobată prin HCL nr.64/25.06.2020 cu domnul D.I.-O.- primar ales. Restul prevederilor cuprinse în HCL nr.64/2020 rămân neschimbate.

Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică Primarului și Instituției Prefectului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16373/19.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

 rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 26.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe

            Avand in vedere prevederile art.19 al 2 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare se propune o rectificare bugetara tinand cont de executia bugetara pana in luna noiembrie motivata pe existenta unor dezechilibre intre prevederile initiale si sumele consumate.

            Astfel dupa analiza pe articole bugetare la unele capitole ale bugetului la partea de cheltuieli la sectiunea de functionare se constata existenta unui excedent bugetar, iar alte capitole inregistreaza deficit bugetar.

            Exemplificam urmatoarele:

Autoritati executive CAP. 51 +215 mii lei

Evidenta Persoanelor CAP.54 +10 mii lei

Politie Locala CAP 61 +90 mii lei

Invatamant CAP 65  -2.5 mii lei

Cabinete Med CAP. 66  +35 mii lei

Zone verzi CAP. 67.05 -150 mii lei

Salubritate CAP. 74   -297.14 mii lei

            In ceea ce priveste veniturile bugetare acestea se suplimenteaza cu suma de 32,61 mii lei reprezentand venituri din valorificari de bunuri, cu 2.64 mii lei reprexentand venituri din aplicarea prescriptiei extintive si cu 10 mii lei venituri incasate in plus la Taxe si tarife pentri eliberarea de licente si autorizatii de functionare.

            La partea de investitii se suplimenteaza sumele pentru achizitia se aparatura medicala de catre Spitalul municipal Gherla cu 100 mii lei si se aloca suplimentar 50.61 mii lei pentru achizitia de echipamente I.T.

            In anexele prezentate sunt detaliate toate aceste modificari.

          -Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local conform anexelor atasate.

Primar

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16370/112/19.11.2020

PROIECT DE HOTARARE

 HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 16304 din 18.11.2020 privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 16313/18.09.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară adopta prezenta

HOTĂRÂRE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de 42 897,07 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de          49 448,48 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 30 787,44 mii lei   iar  sectiunea  de dezvoltare in suma de  18 661,04  mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărare;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art. 3 : Se aproba bugetul activitatilor autofinantate conform anexei  nr.4

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

ANEXA 4

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16377/19.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.09.2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.09.2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 26.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

Nr.15900 /10.11.2020

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotarare referitor la abrobarea contului de executiela 30.09.2020 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

La data de 30.09.2020 executia bugetului local de venituri si cheltuieli a Municipiului Gherla se prezinta astfel:

La partea de venituri avem incasari in suma de 33 021 818lei detaliate in anexa 1.

La partea de cheltuieli sunt inregistrate plati in valoare de 24 814 926 lei detaliate in anexa 2.

            La activitatile autofinantate executia bugetara la 30.09.2020 se prezinta astfel:

            La partea de venituri avem incasari in suma de 13 685 701 lei detaliate in anexa 3.

            La partea de cheltuieli sunt inregistrate plati in valoare de  13 190 149lei detaliate in anexa 4.

Municipiul Gherla nu inregistreaza plati restante la data de 30.09.2020.

            Excedentul  bugetului  local  al  Municipiului  Gherla  la  data  de 30.09.2020 este de 8 206 892 lei,  iar  excedentul bugetului activitatilor   autofinantate  este  de   495 552 lei.

            Situatiile financiare ale municipiului Gherla sunt intocmite cu respectarea prevederilor legale in domeniu financiar-contabil.

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 30.09.2020 conform anexelor atasate.

PRIMAR

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16375/113/19.11.2020

    PROIECT

HOTARAREA NR .       /  .  .2020

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 30.09.2020

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.09.2020 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 15900/10.11.2020 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.09.2020 si vazand Raportul de specialitate nr. 15901/10.11.2020  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta

                                                             HOTARÂRE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 30.09.2020 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 33 021 818lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  24 814 926 lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 30.09.2020,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 13 685 701lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de       13 190 149 lei conform anexelor 3 si 4 la prezenta hotărîre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare ale Municipiului Gherla la 30.09.2020 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 30.09.2020;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR

                                                                                                                          AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

     ANEXA 1

     ANEXA 2

     ANEXA 3 

     ANEXA 4

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16079/12.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea

reprezentantului Municipiului Gherla în Adunarea Generală

a Asociației Grupului de Acțiune Locală Plaiuri Someșene

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre hotărâre privind desemnarea

reprezentantului Municipiului Gherla în Adunarea Generală

a Asociației Grupului de Acțiune Locală Plaiuri Someșene         

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 12.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 12.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată “de îndată” din 13.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16.073/12.11.2020

REFERAT

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la desemnarea reprezentantului Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene

Potrivit dispoziției art. 15 din Statutul Asociației GAL Plaiuri Someșene “ În cazul membrilor persoane juridice, organul de conducere al respectivei persoane juridice va desemna în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare o persoană care o va reprezenta în cadrul Asociației, respectiv va participa la ședințele organelor de conducere și administrare dacă este cazul”, iar potrivit articolului 30 fiecare membru are dreptul la un singur vot.

Municipiul Gherla este membru fondator al Asociației Gal Plaiuri Someșene iar potrivit dispozițiilor statutare are obligația de-a desemna o persoană în calitate de reprezentant în asociație, care va exercita în numele Municipiului Gherla drepturile și obligațiile cuprinse în statut având dreptul la un singur vot, votul constituind de fapt votul Municipiului Gherla.

Potrivit adresei cu nr. 16055/12.11.2020 comunicată de către Asociația GAL Paiuri Someșene, Municipiul Gherla este reprezentat de către dl. F. N., d-na J. F. și d-na B. A. iar Consiliul Local Gherla de către dl. K. T..

Menționăm că Consiliul Local Gherla nu are calitate de membru în cadrul    Asociației Gal Plaiuri Someșene.

În aceste împrejurări, în vederea respectării dispozițiilor statutare propunem desemnarea unui reprezentant al Municipiului Gherla în cadrul asociației. Reprezentantul Municipiului Gherla va avea obligația de-a prezenta atât Consiliului local cât și primarului municipiului informări periodice cu privire la activitatea desfășurată în cadrul asociației, stadiul implementării proiectelor asociației, orice informare cu privire la activitatea asociației.

În ceea ce privește urgența convocării Consiliului local în ședința extraordinară convocată de îndată, aceasta rezultă din împrejurarea că în data de 16.11.2020 este convocată Adunarea Generală extraordinară a membrilor asociației iar un punct pe ordinea de zi este alegerea noului Consiliu Director ori pentru a participa la această ședință Municipiul Gherla trebuie să fie reprezentat statutar cu respectarea dispozițiilor art. 15 și 30 din Statutul Asociației.

Având în vedere situația de fapt și de drept propun adoptarea proiectului de hotărâre referitor la desemnarea reprezentantului Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene.

INITIATOR

PRIMAR

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16078/106/12.11.2020

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A   nr.........din ........................

privind desemnarea reprezentantului

Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene

            Consiliul Local al Municipiului Gherla luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Municipiului Gherla în cadrul Asociației GAL Plaiuri Someșene.

            Având în vedere :

  • referatul de aprobare cu nr.16073/12.11.2020 întocmit de către Primarul Municipiului Gherla D. I. – O.;
  • raportul de specialitate nr. 16074/12.11.2020 întocmit de către Secretarul General UAT R. M. din cadrul  aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla;

            Ținând seama de dispozițiile art. 15 și 30 din Statutul Asociației “Grupul de Acțiune Locală Paiuri Someșene, în cadrul careia Municipiul Gherla are calitatea de membru fondator precum și de dispozițiile Art. 129 alin. 2, lit. e și alin. 9, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

            În temeiul art. 196 , alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată în data de 13.11.2020, adoptă prezenta :

H O T Ă R A R E :

            Art.1 Se desemnează ca și reprezentant în cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală Plaiuri Someșene cu sediul în Gherla, str. Bobâlna, nr. 2, jud. Cluj a Municipiului Gherla, membrul fondator, dl. ...............

            Reprezentantul Municipiului Gherla va participa la toate ședințele de administrare și conducere a Asociației GAL Plaiuri Someșene, va exercita în numele și pentru Municipiul Gherla drepturile cuprinse în Statutul Asociației GAL Plaiuri Someșene având obligația de a reprezenta, atât consiliului local cât și primarului, informări periodice cu privire la activitatea desfășurată în cadrul asociației stadiul implementării proiectelor asociației, orice informații cu privire la activitatea asociației.

            Art.2 La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL nr. 42/24.09.2018 și HCL  nr. 45/23.05.2019, persoanele nominalizate în cuprinsul acestor hotărâri nemaiavând calitatea de reprezentant ai Municipiului Gherla sau Consiliului Local al Municipiului Gherla în Asociația GAL Plaiuri Someșene.

            Art.3 Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla, Asociației GAL Plaiuri Someșene.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                   AVIZEAZĂ

                                                            SECRETAR GENERAL  UAT GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16081/12.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificare

componenței comisiei economice a Consiliului Local al Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre hotărâre privind modificarea

componenței comisiei economice a Consiliului Local al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 12.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 12.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată “de îndată” din 13.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 16070/12.11.2020

REFERAT

Privind modificarea  componenței comisiei economică –financiară a Consiliului Local Gherla

Prin HCL nr.94/2020 s-a stabilit componența comisiilor de specialitate din cadrul consiliului local al municipiului Gherla.

In urma ulterior ședinței prin adresa 15805/09.11.2020 dl. consilier N. I. a renunțat la calitatea de membru din cadrul comisiei economico-financiară.

In aceste condiții, pentru buna funcționare a comisiei economico-financiară de impune alegerea unui alt consilier local care să facă parte din această comisie.

Față de acte împrejurări de fapt și de drept propun adoptarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea  componenței comisiei economică –financiară a Consiliului Local Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

-------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 16080/107/12.11.2020

 PROIECT

H O T Ă R Â R E A   nr.  din

Privind modificarea  componenței comisiei economică –financiară a Consiliului Local Gherla

            Având în vedere propunerile privind modificarea componenței economică –financiară a Consiliului Local Gherla ;

           Având in vedere referatul de aprobare  nr. 16070/12.11.2020 întocmit de către inițiator primar D. I. – O.  precum si raportul de specialitate nr. 16071/12.11.2020 întocmit de către Secretar UAT.

            Văzând prevederile cuprinse in Regulamentul de Organizare si Funcționare a Consiliului Local Gherla aprobat prin HCL nr.67/2019 ,modificat prin HCL nr.52/2020;

            În temeiul prevederilor art.124;196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privind Codul Administrativ ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă extraordinara convocată de îndată din data de 13.11.2020, adoptă prezenta :

H O T Ă R Ă R E  : 

Art.1 Se modifică  componenței comisiei economică –financiară a Consiliului Local Gherla în sensul că domnul N. I. va fi înlocuit cu ____________ membru ________

Prezenta hotărâre constituie completarea HCL nr.94/2020.

Art.2 Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla precum si persoanei nominalizate in prezenta hotărâre.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                   AVIZEAZĂ

                                                            SECRETAR GENERAL  UAT GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15560/03.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de numărare și constatare a voturilor secrete

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară din 06.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

---------------------------------

ROMANIA

JUDETULUL CLUL

MUNICIPIUL GHERLA

NR.15594/03.11.2020

REFERAT

PENTRU APROBAREA PROIECTULUI DE HOTARÂRE PRIVIND CONSTITUIREA COMISIEI DE NUMARARE SI CONSTATARE A VOTURILOR SECRETE

Potrivit art. 124 alin.1,2 și 5  din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, după constituire, consiliul local își organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate.

Art. 139 alin 4 din același act normative prevede că adoptarea hotărârilor se face prin vot deschis sau vot secret.

In cazul în care se impune adoptarea unei hotărâri prin vot secret este evident că aceste voturi trebuie numărate de către o comisie care va avea și atribuții de a întocmi un proces-verbal prin care constată voturile exprimate și comunică apoi in plenul ședinței consiliului local rezultatul votului.

In această împrejurare apreciem că se impune construirea unei comisii  de numărare și constatare a rezultatelor voturilor secrete exprimate în cadrul consiliului local.

INIȚIATOR

PRIMAR

---------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15557/103/03.11.2020

P R O I E C T

                                                H O T Ă R Â R E A   nr.........din ........................

Privind constituirea comisiei de numarare si constatare a voturilor secrete

            Văzând Referatul de aprobare nr. 15594/03.11.2020 si raportul de specialitate nr. 15591/03.11.2020 intocmit de catre secretarul general UAT;

            În temeiul prevederilor art.124 alin.1, 2 si 5, art,196 al.1 lit.a din OUG nr.57/2019 privind codul administrativ, a administrației publice locale;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință extraordinara din data de ............................., ca urmare a alegerilor autorităților administrației publice locale din 27.09.2020, adopta prezenta

H O T Ă R ARE

            Art.1 Se constituie Comisia de numarare si constatare a rezultatelor voturilor secrete exprimate in cadrul sedintelor Consiliului local al municipiului Gherla, care va avea urmatoarea componenta:

            -______________________________________ din partea_____________________

            Art.2 Mandatul comisiei coincide ca durata cu mandatul Consiliului local si va avea ca atributii numararea voturilor secrete exprimate in cadrul sedintelor Consiliului local, constatarea rezultatului votului cuprinsa intr-un proces verbal si comunicarea acesteia in plenul sedintei.

            Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla si persoanelor nominalizate la art.1.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                   AVIZEAZĂ

                                                            SECRETAR GENERAL  UAT GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15562/03.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind alegerea Viceprimarului Municipiului Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind alegerea Viceprimarului Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară din 06.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

----------------------------------

ROMANIA

JUDETULUL CLUL

MUNICIPIUL GHERLA

NR.15593/03.11.2020

REFERAT

PENTRU APROBAREA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE PRIVIND  ALEGEREA VICEPRIMARULUI MUNICIPIULUI GHERLA

Potrivit art. 152 alin.2 și 3 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.

Ținând seama de faptul că mandatul viceprimarului a încetat și având în vedere rezultatele scrutinului electoral din 27.09.2020 se impune alegerea viceprimarului Municipiului Gherla , situație în care propun adoptarea proiectului de hotărâre privind alegerea viceprimarului.

INIȚIATOR

PRIMAR

----------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15561/104/03.11.2020

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A   nr. ..... din .....................

Privind alegerea Viceprimarului Municipiului Gherla

            Având în vedere rezultatul votului înregistrat pentru funcția de viceprimar al Municipiului Gherla consemnat în procesul verbal întocmit de Comisia de numărare a voturilor;

            Tinand seama de Referatul de aprobare nr.  11593/03.11.2020 si raportul de specialitate nr. 15592/03.11.2020 , intocmit de catre Secretarul general UAT al municipiului Gherla;

Văzând prevederile art.152 alin.2 si 3 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum si dispozitiile Regulamentului de organizare si functionale al Municipiului Gherla;

            În temeiul prevederilor art.196 alin.1 lit.a din OUG 57/2019 privind Codul administrativ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință extraordinara, ca urmare a alegerilor autorităților administrației publice locale din 27.09.2020, adopta prezenta

H O T Ă R ARE

            Art.1 Se alege în funcția de viceprimar al Municipiului Gherla ................................. , din partea .........................., prin vot secret cu un număr de ................... voturi.

            Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul.        

Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla si persoanei nominalizate in prezenta hotarare.

INITIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ

                                                                  SECRETAR GENERAL UAT GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15564/03.11.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.11.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.11.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară din 06.11.2020.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-----------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15537/03.11.2020

REFERAT

PRIVIND APROBAREA PROIECTULUI DE HOTARARE REFERITOR LA CONSTITUIREA COMISIILOR DE SPECIALITATE DIN CADRUL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA

            In urma scrutinului electoral din 27.09.2020, structura Consiliului Local al municipiului Gherla s-a modificat, astfel încât comisiile de specialitate care au funcționat in mandatul 2016 – 2020 nu mai sunt funcționale. Potrivit art.124 din O.U.G.nr.57-2019 privind codul administrativ, după constituire, consiliul local își organizează comisii de specialitate pe principalele domenii de activitate, iar membrii acestora sunt consilieri locali. Propunem organizarea comisiilor de specialitate in domeniul învățământ, cultura, urbanism, economic si juridic. Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de către fiecare grup de  consilieri, avându-se in vedere de regula opțiunea acestora, pregătirea lor profesionala si domeniul in care își desfășoară activitatea.

            Un consilier poate face parte din cel puțin o comisie si din cel mult 3 comisii, din care una este de baza.

            Numărul membrilor unei comisii este impar.

            Ținând seama de necesitatea constituirii comisiilor de specialitate, in vederea bunei funcționari a Consiliului Local Gherla, propunem adoptarea prezentului proiect de hotărâre.

INITIATOR

PRIMAR

----------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 15563/105/03.11.2020

PROIECT

H O T Ă R Â R E A   nr.  din

Privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Gherla

            Având în vedere propunerile privind organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii economico-sociale;

           Avand in vedere referatul de aprobare  nr. 15537/03.11.2020  , precum si raportul de specialitate intocmit de catre Secretarul General UAT Gherla cu nr. 15533/03.11.2020

            Văzând prevederile  cuprinse in Regulamentul de Organizare si Functionare a Consiliului Local Gherla approbat prin HCL nr.67/2019 ,midificat prin HCL nr.52/2020;

            În temeiul prevederilor art.124;196, alin.1,lit a din OUG nr.57/2019  privinn Codul Administrativ ;

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă extraordinara din data de       , ca urmare a alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din 27.09.2020 adopta prezenta

H O T Ă R Ă RE

            Art.1 Se organizează următoarele comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla :

            1 Comisia pentru amenajarea teritoriului şi  urbanism ______________________________________________

            2  Comisia de învăţământ, sănătate, familie _______________________________________________

            3  Comisia juridică si de disciplină __________________________________________________

            4 Comisia economică

_______________________________________________

            Art.2 Componenţa comisiilor de specialitate este următoarea:

            Comisia pentru amenajarea teritoriului şi  urbanism:

            Comisia de învăţământ, sănătate, familie

            Comisia juridică si de disciplină :

            Comisia economică:

            Art.3 Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate sunt cele prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Gherla.          

Art.4 Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj , Primarului Municipiului Gherla precum si persoanelor nominalizate in prezenta hotarare.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                                AVIZEAZĂ

                                                            SECRETAR GENERAL  UAT GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15362/29.10.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2021 

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind  stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2021  

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.10.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

              PRIMAR                                                   SECRETAR GENERAL UAT

----------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 15357 din 29.10.2020

R EFERAT

privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2021

            Avand in vedere prevederile art. 490 si 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

          “ Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente.”

……………………………………………………………………………………….

                ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
  2. Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor.
  3.  Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).

Rata inflatiei in anul 2019 a fost 3.8% conform site-ului oficial al  Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, publicatie  anexata , deci se indexeaza sumele in cota fixa si procentuala cu 3.8%

Vazand prevederile art. 1 din Ordonanţă de urgenţă nr. 59 din 23.iun.2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale :

“ Art. 1. -(1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc şi se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de până la 49 de bani inclusiv.”

Sumele indexate conform ratei inflatiei se rotunjesc la leu

Conform art. 484,485,486,487 Consiliul Local poate stabili taxe speciale pentru pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum şi pentru promovarea turistică a localităţii,respective  poate institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele asemenea precum si taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător

Aceste taxe sunt prevazute in TITLU XVI din Anexa 1 la prezentul referat

            Prin urmare

PROPUN

            Adoptarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2021 conform proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat

PRIMAR

--------------

ROMÂNIA                                                                           

JUDEȚUL CLUJ                                                                            

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 15360/102/29.10.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

Privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2021

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2021, proiect iniţiat de autoritatea executivă;

          Examinând referatul primarului nr. 15 357  din 29.10.2020

Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare ce prevede :

“ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.”

Rata inflatiei in anul 2019 a fost 3.8% conform site-ului oficial al  Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, publicatie  anexata, deci se indexeaza sumele in cota fixa si procentuala cu 3.8%

 Vazand Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Lega nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii republicată cu modificările şi completarile ulterioare şi a Legii 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare.

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera c)  si art. 139 alin 3 litera c) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ,

Consiliul local al municipiului Gherla întrunit in şedinţă ordinara adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

          ART.1 Se aprobă impozitele şi taxele locale pentru anul 2021, conform Anexei nr. 1 si 2.

          ART.2 Anexele 1,2   fac parte integranta din prezenta hotarare.

          ART.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                           AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL    

anexa1 IT 2021

anexatj 2 IT 2021

Print Screen rata inflatiei

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13215/18.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind utilizarea microbuzelor școlare

pentru transportul elevilor în actualul context epidemiologic,

 rutele și intervalul orar ale acestora

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul elevilor în actualul context epidemiologic,  rutele și intervalul orar ale acestora

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 24.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

PRIMAR

NR. 13198 DIN 18.09.2020

Referat

privind utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul elevilor
în actualul context epidemiologic de SARS - COV 2

          Liceul Teoretic ,, Ana Ipătescu " are în administrare două microbuze școlare, ele având scopul principal de transport al elevilor din Gherla și satele aparținătoare dinspre domiciliul acestora spre unitatea de învățământ și de la unitatea de învățământ spre domiciliul acestora. Transportul elevilor cu microbuze școlare este gratuit.

          În conformitate cu prevederile art. 20 alin. ( 1 ) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, ,, Autoritățile administrației publice locale asigură, în condițiile legii, buna desfășurare a învățământului preuniversitar în localitățile în care acestea își exercită autoritatea ".

          În conformitate cu prevederile art. 85 alin. ( 1 ) din aceeași lege mai sus amintită, ,, În situații justificate, elevilor din învățământul obligatoriu, școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu, li se asigură, după caz, servicii de transport, de masă și de internat, de către autoritățile administrației publice locale din localitatea de domiciliu, cu sprijinul operatorilor economici, al colectivităților locale, al societăților de binefacere, precum și al altor persoane juridice sau fizice.

          Este de competența Consiliului Local în conformitate cu prevederile art. 129 alin. ( 2 ) lit. d și art. 7 alin. ( 1 ) lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 de a discuta și adopta proiectul de hotărâre privind aprobarea Protocolului pentru transport în contextul epidemiologic cu SARS-COV 2 și a rutelor de transport pentru elevii din cadrul Liceului Teoretic ,,Ana Ipătescu".

          Față de cele prezentate, considerăm că proiectul de hotărâre a fost întocmit cu respectarea condițiilor legale de fond și formă, drept pentru care propunem adoptarea lui în forma prezentată.

PRIMAR

-------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13204/99/18.09.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.  ______ DIN___________

privind utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul elevilor

 în actualul context epidemiologic, rutele și intervalul orar ale acestora

Luând în considerare proiectul de hotărâre privind utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul elevilor în actualul context epidemiologic, rutele și intervalul orar al microbuzelor;

Examinând referatul primarului nr. 13198 din 18.09.2020 și raportul de specialitate  nr. 13200 din 18.09.2020 al Direcției Administrație Publică Locală;

Având în vedere prevederile art. 20 alin. ( 1 ), art. 85 alin. ( 1 ) și art. 105 alin. ( 2 ) lit. c din Legea educației naționale nr. 1/2011 și Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, ale Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transportului rutier, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată;

În temeiul art. 129 alin. ( 1 ), alin. ( 2 ) lit. d,  alin. 7 lit. ( a ) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum și prevederile art. 139 alin. ( 1 ) și art. 196 alin. ( 1 ) lit. a;

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în ședință ordinară adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art.1. Se aprobă utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul elevilor din cadrul Liceului Teoretic ,, Ana Ipătescu " Gherla în actualul context epidemiologic de SARS-COV 2, precum și rutele și intervalul orar de transport, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează conducerea Liceului Teoretic ,, Ana Ipătescu " și managerul de transport.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                         AVIZEAZĂ

                                                                                                          SECRETAR GENERAL UAT

ANEXA 1 LA PROIECT UTILIZARE MICROBUZE ȘCOLARE

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13391/22.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea listei de investiții pe anul 2020 prin includerea proiectului cu finanțare nerambursabilă intitulat ‘Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj’

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea listei de investiții pe anul 2020 prin includerea proiectului cu finanțare nerambursabilă intitulat ‘Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj’

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 24.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

------------------

Nr.: 13368 din 22.09.2020                

REFERAT

privind modificarea listei de investitii pe anul 2020 prin includerea proiectului cu finantare nerambursabila intitulat ‘Inlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficienta energetica ridicata si extinderea iluminatului public in municipiul Gherla, jud. Cluj’

Municipiul Gherla a încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației contractul de finanțare nr. 5994 din 15.09.2020 în valoare de 12 357 507.27 lei având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului  intitulat ,, Inlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficienta energetica ridicata si extinderea iluminatului public in municipiul Gherla, jud. Cluj”,  Cod  SMIS 125344 finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Pentru anul 2020, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și a anexelor la acesta, suma care poate fi retrasă de Municipiul Gherla este de  147.59 mii lei.

Pentru implementarea acestui proiect, este necesar ca acesta să fie inclus în lista de investiții a municipalității în anul 2020 care este anexă la bugetul de venituri și cheltuieli

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea modificarii listei de investitii a municipiului Gherla pe anul 2020 conform anexei prezentate.

Primar

-------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13389/101/22.09.2020

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

 privind modificarea listei de investiții pe anul 2020 prin includerea proiectului cu finanțare nerambursabilă intitulat ‘Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj’

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la modificarea listei de investitii pe anul 2020 prin includerea proiectului cu finantare nerambursabila intitulat ‘Inlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficienta energetica ridicata si extinderea iluminatului public in municipiul Gherla, jud. Cluj’, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 13368 din 22.09.2020 privind modificarea listei de investitii pe anul 2020 prin includerea proiectului cu finantare nerambursabila intitulat ‘Inlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficienta energetica ridicata si extinderea iluminatului public in municipiul Gherla, jud. Cluj’, vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 13369/22.09.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară adopta prezenta :

                                                 HOTĂRÂRE

Art.1:   Se aprobă  modificarea listei de investitii a municipiului Gherla pe anul 2020 prin includerea proiectului cu finantare nerambursabila intitulat ‘Inlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficienta energetica ridicata si extinderea iluminatului public in municipiul Gherla, jud. Cluj’. Valoarea totala a proiectului este de 12 357 507,27 lei. Noua lista de investitii este prezentata in anexa nr. 3 la prezenta hotarare.

Art. 2 : Modificarile din bugetul local sunt detaliate in anexele 1 si 2 la prezenta hotarare

Art 3 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                    NESELEAN IOAN

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

anexa 1 venituri 2020

anexa 2 cheltuieli 2020  RECTIF.

anexa 3 lista investitii 2020 RECTIF.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13110/17.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobare construire podeț peste Canalul Morii, pentru acces auto și pietonal din str. Gelu la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr. 7A

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobare construire podeț peste Canalul Morii, pentru acces auto și pietonal din str. Gelu la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr. 7A

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 24.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UA

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  13064 din 16.09.2020

REFERAT

privind aprobare construire podeț peste Canalul Morii pentru acces auto și pietonal din str. Gelu la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr.7A

Prin cererea nr. 5058 din 03.04.2020, domnul S. I. și dna S. M., domiciliați în municipiul Gherla au solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în scopul întocmirii documentației pentru emiterea autorizației de construire pentru construire podeț peste Canalul Morii pentru acces auto și pietonal din str. Gelu la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr.7A.

Urmare acesteia, Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 53/5058 din 10.04.2020 prin care pe lângă avize și acorduri s-a solicitat și aprobare Consiliului Local datorită faptului că o parte a podețului este pe malul Canalului Morii dinspre str. Gelu.

Față de acestea propun aprobarea proiectul de hotărâre în vederea autorizării construirii unui podeț peste Canalul Morii pentru asigurarea accesului auto și pietonal din str. Gelu la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr.7A.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

   ---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13089/95/16.09.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobare construire podeț peste Canalul Morii, pentru acces auto și pietonal din str. Morii la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr.7A

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobare construire podeț peste Canalul Morii, pentru acces auto și pietonal din str. Morii la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr.7A, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 13064 din 16.09.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.c și art.139, alin.3, lit.e și g, art. 196 alin.1 lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE               

Art. 1  Se aprobă construirea unui podeț peste Canalul Morii, pentru acces auto și pietonal din str. Gelu la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Gelu nr.7A proprietatea numiților S. I. și soția S. M. domiciliați în Municipiul Gherla.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numiții S. I. și soția S. M. domiciliați în Municipiul Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13108/17.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea modificării accesului auto la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Reformei nr.24

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea modificării accesului auto la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Reformei nr.24

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 24.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13066 din 16.09.2020

REFERAT

privind aprobarea moficării accesului auto la imobilul situat în municipiul Gherla str. Reformei nr.24

Prin cererea cu nr. 12611 din 07.09.2020, domnul M. M. domiciliat în municipiul Gherla, în calitate de proprietar al imobilului de la adresa de mai sus, a solicitat aprobarea modificării accesului auto existent în dreptul garajului existent.

Conform Planului General al Municipiului Gherla, imobilul se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.13, în zona locuințelor unifamiliale.

 Față de acestea propunem aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea  accesului auto la imobilul situat în municipiul Gherla str. Reformei nr.24.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13088/94/16.09.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea modificării accesului auto la imobilul situat în municipiul Gherla str. Reformei nr.24

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării accesului auto la imobilul situat în municipiul Gherla str. Reformei nr.24, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 13066 din 16.09.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.c și art.139, alin.3, lit. g din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE

               Art. 1  Se aprobă modificarea accesului auto la imobilul situat în municipiul Gherla, str. Reformei nr.24, proprietatea numiților M. A.-M. și soția M. A.-L.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și M. A.-M. și soția M. A.-L. cu domiciliul în municipiul Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13154/17.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre pentru modificarea HCL 75 din 14.08.2020

privind acordarea unor facilități fiscale

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre pentru modificarea HCL 75 din 14.08.2020

privind acordarea unor facilități fiscale

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 24.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 13098 din 16.09.2020

REFERAT

pentru modificarea HCL nr. 75 din 14.08.2020

privind acordarea unor facilitati fiscale

                Tinând cont că prin instituirea stării de urgenţă au fost luate măsuri care au afectat activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii - persoane fizice întreprinzători şi societăţi de dimensiuni reduse, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei româneşti, ci şi a pieţei unice europene;

            In condiţiile în care este imperios necesar ca micile afaceri să beneficieze de sprijin suplimentar, de o perioadă de moratoriu (legal), în special în privinţa serviciilor esenţiale care le condiţionează continuarea activităţii, şi întrucât elementele mai sus prezentate constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,

            Avand in vedere ca starea de alerta se tot prelungeste si situatia practica de punere in aplicare a HCL 75/2020 privind acordarea unor facilitati fiscale care necesita timp ar fi necesara o prelungire a termenului de aplicare a procedurii prevazute la art. 4 alin.1 si 2, respectiv in sensul modificarii termenului limita de plata a impozitelor si taxelor precum si a cererilor de scutire  a accesoriilor obligatiilor bugetare restante de la 30.09.2020 la 15.12 2020

            Vazand prevederile Art V alin. 1 litera a) si b) , VI alin 2, VIII, XVII din OUG nr. 69/2020         

Conform prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c),  art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ        

                          PROPUN

            Adoptarea proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat.

PRIMAR

-------------------

 ROMÂNIA                                                                          

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 13153/98/17.09.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

pentru modificarea HCL 75 din 14.08.2020  privind acordarea  unor facilitati fiscale

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL 75 din 14.08.2020

privind acordarea  unor facilitati fiscale proiect initiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 13098  din 16.09.2020

Vazand prevederile Art V alin. 1 litera a) si b) , VI alin 2 , VIII, XVII din OUG nr. 69/2020       

În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c), , art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ

Consiliul Local al Municipiului Gherla intrunit in sedinta ordinara adopta prezenta

HOTĂRĂRE :

          Art. 1 Se aprobă modificarea art 4 din HCL 75/2020 privind acordarea unor facilitati fiscal astfel

“(1) Se aproba anularea accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 31.03.2020 în condițiile achitării tuturor obligațiilor bugetare principale restante, inclusiv pentru anul în curs, până la data de 15.12.2020.

           (2) Procedura de anulare a accesoriilor prevăzută la alin. (1), se modifica in consecinta.”

          ART. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                       AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10494/23.07.2020

ANUNȚ

Referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind

 aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafață de 15 mp, din Municipiul Gherla, Pta Libertății, nr. 3A   

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind  aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafață de 15 mp, din Municipiul Gherla, Pta Libertății, nr. 3A   

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 23.07.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                    

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10491 DIN 23.07.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu, in suprafata

de 15 mp, din Municipiul Gherla, Pta Libertatii , nr. 3A, jud. Cluj

            Avand in vedere faptul ca spatiul din Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3A, fost sediu al Gardienilor Publici, apartine domeniului privat, inscris in CF 50624 – C1 Gherla, este disponibil, astfel se impune scoaterea acestuia la licitatie in vederea inchirierii acestuia. Spatiul in suprafata de 15 mp este situat in centrul Municipiului Gherla si face parte dintr-un corp de cladire mai mare care cuprinde atat spatii private cat si publice, inscris in CF 50624 – C1 Gherla si care dispune de instalatie electrica functionala, soba teracota pentru incalzire cu gaz.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati specifice birourilor.

Astfel, avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 15 mp situat in Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3A, prin licitatie publica, plecand de la pretul minim de 50 lei/mp/luna.

            Potrivit dispozitiilor legale, art 333 alineatul 1 si 2 din OUG 57/2019 competenta consiliului local consta in aprobarea prin HCL a destinatiei bunurilor proprietate publica si privata a UAT.

            Dupa aprobarea licitatiei spatiului, revine sarcina Comisiei de licitatii a bunurilor publice si private, de a duce la bun final procedura, avand la baza OUG 57/2019 Codul Administrativ.

In consecinta, propunem aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu, in suprafata de 15 mp, din Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3A, jud. Cluj, inscris in CF 50624 – C1 Gherla.

                                                                            INITIATOR:                                                         

                                                                               PRIMAR                                                              

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10492/84/23.07.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafață de 15 mp, din Municipiul Gherla, Pța Libertății, nr. 3A    

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu in suprafata de 15 mp din Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3A, inscris in CF 50624 – C1 Gherla;

            Examinand referatul de aprobare intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica a unui spatiu in suprafata de 15 mp, situat in Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3A, jud. Cluj, avand numarul de inventar 11313 in domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar a intregului corp 787464 lei, inscris in CF 50624 – C1 Gherla.

            Art. 2 Bunul care face obiectul inchirierii va avea destinatia de spatiu de birouri in care se vor desfasura activitati corespunzatoare acestui obiect de activitate.

Art. 3 Durata inchirierii este de un an de la data adoptarii prezentei hotarari. Pretul minim al inchirierii este de 50 lei/mp/luna, cu posibilitatea de prelungire a inchirierii pe o perioada similara.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de licitatie.

      INITIATOR                                                                      AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13128/17.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea Art. 4, lit. a, din Hotărârea nr. 51/07.05.2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea Art. 4, lit. a, din Hotărârea nr. 51/07.05.2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 24.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

---------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUDEȚUL CLUJ                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

NR.  13094 / 16.09.2020

Referat

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea Art.4, lit.a, din

Hotărârea nr.51/07.05.2020  

          Prin H.C.L. nr. 80/27.08.2020 privind aprobarea modificării art.4, lit. a, din H.C.L. nr. 51/07.05.2020 s-a modificat caietul de sarcini.

          Față de acestea în urma reverificării documentației de concesiune a serviciului de iluminat public de toți factorii interesați s-au constatat neconformități, care implică modificarea unor expresii, termene , procente în cadrul contractului de delegare a gestiunii respectiv caietul de sarcini.

          Față de acestea propun aprobarea proiectului de hotărâre referitor la aprobarea modificării art. 4, lit. a din H.C.L. nr. 51/07/05/2020.

INIȚIATOR,

PRIMAR

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13127/97/17.09.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea Art. 4, lit. a, din Hotărârea nr.51/07.05.2020

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării Art.4, lit.a, din Hotărârea nr. 51/07.05.2020 proiect din inițiativa primarului.

            Examinând referatul cu nr. 13094 din 16.09.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În baza:

  • Legii nr. 230/2006 privind serviciul de iluminat public;
  • Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Legii nr. 51/2006, art. 29 - 32  privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini – cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 93/2007 pentru aprobarea Contractului cadru privind folosirea infrastructurii sistemelor de distributie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat public;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin(2), lit”d”, alin(7), lit”n” și art. 139, alin(3), lit “e” din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

                Art.1   Se modifică modelul de Contract de delegare a gestiunii (anexa3) și caietul de sarcini aprobat la art.4 lit. a, din HCL nr.51/07.05.2020, modificat prin HCL nr.80/27.08.2020, modificări cuprinse în anexa la prezenta hotărâre;

            Art.2   Se aprobă contractul de delegare a gestiunii (anexa3) modificat și caietul de sarcini modificat. La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea caietului de sarcini aprobat la art. 4 lit. a din HCL nr.80/27.08.2020 și modelul de Contract de delegare a gestiunii (anexa3) aprobat la art. 4 din HCL nr. 51/07.05.2020;

Art.3     Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția Economică.

NIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                           AVIZEAZĂ

                                                                                                            SECRETAR GENERAL UAT

--------------------

CS Gherla nou ao 1

Anexa 3 Draft contract delegare modificat ao

 Anexa 4    

Anexa 5                                                                                                                   

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13112/17.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire locuință familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr. 33

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire locuință familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr. 33

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 17.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 17.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 24.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13063 din 17.07.2020

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru construire locuință familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr.33

Prin cererea cu nr. 14645 din 19.11.2019 numita H. N. A. cu domiciliul în municipiul Gherla, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării unui PUD și obținerea autorizației de construire pentru casă familială cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități.

Potrivit extrasului CF nr. 55605 cu nr. cadastral 55605 proprietar tabular asupra imobilului din Municipiul Gherla str. Ciocârliei nr. 33 este H. N. A.

Urmare acestora Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 185/14645 din 27.11.2019.

Potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Gherla, imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.12 în zona locuințelor unifamiliale.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUD, a parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire locuință familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr. 33.

Astfel fiind parcursă etapa precizată de regulament, beneficiarul a trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus -o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTUAT din data de 14.07.2020, unde s-a propus eliberarea avizului favorabil în vederea dezbaterii într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea realizării unei case unifamiliale cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr.33.

Pe terenul în suprafață de  990,00 mp se va executa o casă unifamilială în suprafață construită de 200,60 mp, amplasată la o retragere de 53,61m față de aliniamentul la str. Ciocârliei, 3,34 m față de limita de proprietate a vecinului M. O., 1,50 m față de limita de proprietate a vecinului S. M. și 7,53m, respectiv 3,34 m față de limita de proprietate dinspre vecinul H. I.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se va realiza din str. Ciocârliei.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr.33.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13090/96/16.09.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire locuință familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr.33

               Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanistic de Detaliu pentru construire locuință familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr.33, proiect din inițiativa primarului,

               Examinând referatul cu nr. 13063 din 16.09.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

               Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

                În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.48 alin.1, 2 și art.56, alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

  În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6, lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE               

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire locuință familială cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr.33, conform proiectului întocmit de SC EXC ARHICONSTRUCT SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, Calea Florești nr. 42, coordonator RUR, arhitect D. M. T., beneficiar d-na H. N. A. domiciliată în Municipiul Gherla, str. Ciocârliei nr.33.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                   AVIZEAZĂ              

                             SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13035/16.09.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.09.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.09.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată din 18.09.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-------------------

Nr.: 13017 din 16.09.2020                

REFERAT

privind rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2020

Prin HG nr. 758/2020 privind alocarea unei sume din fondul de rezerva bugetara la dispozitia guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unitati administrativ teritoriale, municipiului Gherla i-au fost alocati 900 mii lei reprezentand sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

De asemenea Consiliul Judetean Cluj a virat suma de 85,5 mii lei reprezentand cheltuieli cu masa si cazarea personalului din centrele sociale izolati la locul de munca din perioada starii de urgenta. Aceste sume trebuie prinse in bugetul local al municipiului Gherla pe anul 2020.

Analizand executia bugetara pana la aceasta data precum si cererile de alocare de fonduri din partea unitatilor de invatamant si a Spitalului Municipal Gherla aceste sume au fost repartizate la partea de cheltuieli conform anexei nr.2.

In ceea ce priveste investitiile apare in lista achizitia unei masine de spalat profesionala solicitata de Gradinita Casuta Fermecata.

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetului local conform anexelor atasate.

Primar

-------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13032/93/16.09.2020

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 13017 din 16.09.2020 privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 13018/16.09.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

          Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară convocată de îndată adoptă prezenta :

 HOTĂRÂRE :

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de   42 704,23 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma  49 255,64 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 30 774,80 mii lei   iar  sectiunea  de dezvoltare in suma de  18 480,84  mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărare;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art. 3 : Se aproba bugetul activitatilor autofinantate conform anexei  nr.4

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR                                   

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2020

anexa 2 cheltuieli 2020

anexa 3 lista investitii 2020

anexa 4 autofinantate 2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12086/27.08.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 27.08.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 27.08.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședință ordinară din 27.08.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 12080 DIN 27.08.2020

REFERAT

privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN

(teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

            In urma completarilor solicitate de biroul Gherla al BCPI in vederea primei inscrieri a imobilului din Municipiul Gherla, ,Cartier Baita este necesara aprobarea corelarii suprafetelor din acte cu cele rezultate in urma ridicarilor topografice in teren.

            Terenul apartinand domeniului privat al Municipiului Gherla, regasit la pozitia 6 din anexa 6, in suprafata de 1700 mp, teren aferent magazie Baita, se modifica la 2170 mp prin masurare, fata de suprafata din acte, prin includerea in suprafata totala a accesului la parcela, acces regasit in hartile si documentele cadastrale vechi.

            Constructia existenta pe terenul prezentat anterior, fosta magazie a CAP Hasdate, inregistrate in domeniul privat al Municipiului Gherla cu numarul de inventar 1695 in suprafata de 144 mp, prezentata mai jos, isi actualizeaza, corespunzator masuratorilor efectuate in teren suprafata, la 156 mp.  

Astfel propunem corectarea terenului de la suprafata de 1700 mp existenta in inventarul bunurilor Municipiului Gherla la suprafata de 2170 mp rezultata in urma ridicarii topografice in teren, categoria de folosinta curti constructii (1Cc), partial imprejmuit cu gard de plasa, cu vecintatile: la N – cad. 55005, cad. 55004; la S – cad. 55352, cad. 55112; la E – drum; la V – Biserica Ortodoxa.

Deasemenea, propunem corectarea suprafetei constructiei de la suprafata de 156 mp existenta in inventarul bunurilor Municipiului Gherla la suprafata de 144 mp rezultata in urma ridicarii topografice „magazie edificata in anul 1980 fara autorizatie de constructie, cu fundatie de beton, zidarie de caramida, sarpanta din lemn, acoperis cu tigla, avand suprafata desfasurata de 144 mp”.

Imobilul mai sus prezentat anterior, aflat in inventarul Municipiului Gherla, nu a mai fost intabulat, instrainat sau grevat.

Consiliul Local al Municipiului Gherla urmeaza sa-si exprima aprobarea in legatura cu inscrierea terenurilor prezentate anterior in Cartea Funciara cu suprafetele masurate, categoria de folosinta curti constructii si trecerea acestora in domeniul privat al Municipiului Gherla.

Prezenta hotarare vine in completarea HCL 55/28.05.2020.

Va rog sa analizati situatia prezentata si sa aprobati complectarile propuse prin materialul inaintat astfel incat sa poata fi complectate actele necesare primei inscrieri in Cartea Funciara a imobilelor prezentate in acest referat in vederea utilizarii in ineres local, vanzarii, inchirierii sau concesionarii ulterioare.

INITIATOR:

PRIMAR

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 12084/92/27.08.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN

(teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate);

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 106; Art. 129 alineatul 2 litera c) si alineatul 6 litera c), Art. 196 alineatul 1 litera a) din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

          Art. 1 Se aproba modificarea in inventarul bunurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, astfel:

  1. La pozitia 6 anexa 6 din Lista de inventar a terenurilor domeniului privat al Municipiului Gherla, modificarea suprafetei terenului de la 1700 mp existenta in inventarul bunurilor la 2170 mp rezultata in urma ridicarii topografice in teren, categoria de folosinta curti constructii (1Cc), partial imprejmuit cu gard de plasa, cu vecintatile: la N – cad. 55005, cad. 55004; la S – cad. 55352, cad. 55112; la E – drum; la V – Biserica Ortodoxa.
  2. La pozitia cu numarul de inventar 1695, magazie sat Baita, modificarea suprafetei constructiei de la 156 mp existenta in inventarul privat al bunurilor Municipiului Gherla, la 144 mp rezultata in urma ridicarii topografice „magazie edificata in anul 1980 fara autorizatie de constructie, cu fundatie de beton, zidarie de caramida, sarpanta din lemn, acoperis cu tigla, avand suprafata desfasurata de 144 mp”.

Art.  2 Municipiul Gherla este de acord cu inscrierea imobilelor prezentate anterior in Cartea Funciara cu suprafetele masurate, categoria de folosinta curti constructii si trecerea acestora in domeniul privat al Municipiului Gherla.

Art.  3  La data adoptarii prezentei hotarari isi inceteaza valabilitatea HCL 55/28.05.2020.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva, BCPI Gherla si SC Topo Survei SRL.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

             PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12078/27.08.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 27.08.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 27.08.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 27.08.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Nr.: 12024 din 26.08.2020                

REFERAT

privind rectificarea bugetului local si includerea sumelor aferente proiectelor cu finantare FEDR în bugetul local de venituri și cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2020

Municipiul Gherla a încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației contractul de finanțare nr. 5863 din 19.08.2020 în valoare de 19.951.179,50 lei având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului nr. 122684 intitulat ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.1 Gherla” ,finanțat în cadrul Programului Operațional Regional.

Pentru anul 2020, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și a anexelor la acesta, suma care poate fi retrasă de Municipiul Gherla este de  6.424 mii lei.

Pentru implementarea acestui proiect, este necesar ca acesta să fie inclus în lista de investiții a municipalității în anul 2020 care este anexă la bugetul de venituri și cheltuieli.

De asemenea  Municipiul Gherla a încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației contractul de finanțare nr. 5856 din 05.08.2020 în valoare de 10.864.606,93 lei având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului nr. 123489 intitulat ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Pentru anul 2020, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și a anexelor la acesta, suma care poate fi retrasă de Municipiul Gherla este de 260,00 mii lei.

Pentru implementarea acestui proiect, este necesar ca acesta să fie inclus în lista de investiții a municipalității în anul 2020 care este anexă la bugetul de venituri și cheltuieli.

Prin adresa 2388/21.08.2020 au fost transmisi de catre Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj indicatorii actualizati pentru Municipiul Gherla in vederea rectificarii bugetului local.

            Avand in vedere cele de mai sus propun aprobarea rectificarii bugetuli local conform anexelor atasate.

Primar

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 12077/91/27.08.2020

PROIECT DE HOTARARE

HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 12024 din 26.08.202 0privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 12027/26.08.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de   41 718,73 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma  48 270,14 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 29 799,30 mii lei   iar  sectiunea  de dezvoltare in suma de  18 470,84  mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărare;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art 3 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

            PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

   ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Anexa 1 venituri_27.08.2020

Anexa 2 cheltuieli_27.08.2020

Anexa 3 lista investitii_27.08.2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 11848/21.08.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea lucrării de investiție “Construire rețea fixă de telecomunicații FTTH Orange în

localitatea Gherla, jud. Cluj”

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea lucrării de investiție “Construire rețea fixă de telecomunicații FTTH Orange în

localitatea Gherla, jud. Cluj”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.08.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.08.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară  din dată de 27.08.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUDEȚUL CLUJ                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

NR.  11828  / 20.08.2020

Referat

Privind aprobarea lucrării “CONSTRUIRE RETEA FIXA DE TELECOMUNICATII

FTTH ORANGE IN LOCALITATEA GHERLA, JUD. CLUJ”

            Prin cererea înregistrată sub nr. 11560 din 14.08.2020 S.C. ORANGE ROMANIA S.A. ”Construire rețea fixă de telecomunicați FTTH ORANGE in localitatea GHERLA, jud. CLUJ”

            Această investiție face parte dintr-un program de dezvoltare și modernizare a rețelelor de telecomunicații din țara noastră.

            SC ORANGE ROMANIA SA își propune instalarea în Municipiul Gherla, respectiv în localitățile componente Băița, Hășdate și Silivaș, aerian pe stâlpii de electricitate, a unui tronson de fibră optică, pentru interconectarea cu o magistrală existentă a acestui operator de telecomunicații. Acest tronson va avea ca obiective: creșterea vitezelor de transmitere a datelor, creșterea calității serviciului de telecomunicații, decongestionarea fluxului de date și telefonie mobilă în cazuri de urgențe majore, folosirea de echipamente mai performanțe ce utilizează surse de emisie de energie mici.

            Se va construi o rețea pe FO tip PON în fiecare din localitățile amintite mai sus. Rețeaua va acoperi toată zona locuibilă.

Având în vedere certificatul de urbanism nr. 398 din 24.04.2019 emis de către Consiliul Județean Cluj, este nevoie de Hotărârea Consiliului Local Gherla în calitate de administratori ai domeniilor publice și private.

După executarea lucrărilor zonele afectate de acestea se vor readuce la forma inițială pe cheltuiala beneficiarului.

Față de cele menționate mai sus propun analizarea în vederea luării unei hotărâri.

INIȚIATOR,

PRIMAR

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 11847/89/21.08.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

Privind aprobarea lucrării de investiție ”Construire rețea fixă de telecomunicații FTTH

Orange în localitatea Gherla, jud. Cluj”

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea lucrării de investiție“Construire rețea fixă de telecomunicații FTTH Orange în localitatea Gherla, jud. Cluj” proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 11828 din  20.08.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Văzând prevederile Legii nr.3/09.01.2003 pentru aprobarea OG nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local

            În temeiul art.129 alin.1, alin.2 lit. b),d), alin.4 lit. d, alin.7 lit. k și art. 139 alin.1 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

  1.                  . – Se aprobă lucrarea de investiție “Construire rețea fixă de telecomunicații FTTH Orange în localitatea Gherla, jud. Cluj. Beneficiarului îi revine obligația de a readuce la forma inițială a domeniului public afectat de execuția lucrărilor precizate anterior.

                 Art.2. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă și S.C. ORANGE ROMANIA S.A.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZĂ

                                                                                                             SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 11855/21.08.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Art. 4, lit. a, din Hotărârea nr. 51/07.05.2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Art. 4, lit. a, din Hotărârea nr. 51/07.05.2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.08.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.08.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din dată din 27.08.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUDEȚUL CLUJ                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

NR.   11845 / 21.08.2020

Referat

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea Art.4, lit.a, din

Hotărârea nr.51/07.05.2020  

          Având în vedere că proiectul pentru modernizarea iluminatului public depus pe POR 3.1C este în fază avansată de semnare, o parte din investițiile care erau prevăzute în acest domeniu prin contractual de delegare al iluminatului vor fi realizate prin intermediul acestei finanțări.

            În această situație, pentru a evita riscul apariției, situației unei duble finanțări pentru anumite lucrări și/sau echipamente au fost necesare realizare unor modificări în conținutul caietului de sarcini pentru delegarea serviciului de iluminat public la obiectivele autorității contractante, condiții de exploatare a delegării serviciului, realizarea investiților în iluminatul public.

            Față de aceasta propun aprobarea proiectului de hotărâre referitor la aprobarea modificării art. 4 lit. a din HCL nr.51/07.05.2020.

INIȚIATOR,

PRIMAR

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 11854/90/21.08.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea modificării Art. 4, lit. a, din Hotărârea nr.51/07.05.2020

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării Art.4, lit.a, din Hotărârea nr. 51/07.05.2020 privind modificarea Caietului de Sarcini, proiect din inițiativa primarului.

            Examinând referatul cu nr. 11845  din 21.08.2020  al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În baza:

  • Legii nr. 230/2006 privind serviciul de iluminat public;
  • Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Legii nr. 51/2006, art. 29 - 32  privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini – cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 93/2007 pentru aprobarea Contractului cadru privind folosirea infrastructurii sistemelor de distributie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat public;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin(2), lit”d”, alin(7), lit”n” și art. 139, alin(3), lit “e” din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ;

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

                Art.1   Se modifică caietul de sarcini aprobat la art.4 lit. a, din HCL nr.51/07.05.2020, modificări cuprinse în anexa la prezenta hotărâre;

            Art.2   Se aprobă caietul de sarcini modificat. La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea caietului de sarcini aprobat la art. 4 lit. a din HCL nr.51/07.05.2020;

Art.3     Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția Economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                           AVIZEAZĂ

                                                                                                            SECRETAR GENERAL UAT

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vizualizeaza - CAIET DE SARCINI în vederea delegării prin CONCESIONARE A SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL GHERLA”

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 11821/20.08.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp , teren cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale    

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp , teren cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale    

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.08.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.08.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 27.08.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 11818 DIN 20.08.2020

REFERAT

privind aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF 54939 Gherla din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla,

 in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea

Serviciului de Telecomunicatii Speciale    

            Avand in vedere solicitarea nr. 460126/29.01.2020 a Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Directia Judeteana de Telecomunicatii Speciale Cluj, inregistrata la Primaria Municipiului Gherla cu nr. 1451/31.01.2020 privind aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF  din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale și adresa nr. 460972/17.08.2020 înregistrată la Primăria Municipiului Gherla sub nr. 11676/18.08.2020.

            Tinand cont de prevederile art. 863 litera f) si art. 867 alineatul 1 din Legea 287/2009 privind Codul Civil precum si de art. 293 alineatul 1 si 4, art. 196 alineatul 1 litera a), art. 139 alineatul 1 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ va solicitam sa analizati si sa dispuneti in consecinta trecerea suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF 54939 din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale.

            In adresa Directiei Judetene de Telecomunicatii Speciale Cluj se arata ca pe parcursul cooperarii interinstitutionale, convergenta intereselor comune a fost evidenta in indeplinirea atributiilor legale, a misiunilor specifice si a proiectelor de interes local. In considerarea rezultatelor acestei colaborari, meritorii atat pentru Primaria Municipiului Gherla cat si pentru Serviciul de Telecomunicatii Speciale, va adresam rugamintea de a ne sprijini in implementarea unei solutii fezabile de ibunatatire a cadrului logistico-administrativ de asigurare a serviciilor de telecomunicatii speciale puse la dispozitia beneficiarilor din judetul Cluj.

            Conform prevederilor Legii 92/1996 privind organizarea si functionarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale, cu modificarile si complectarile ulterioare, STS este organismul central de specialitate, cu personalitate juridica, ce organizeaza si coordoneaza activitatile in domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autoritatile publice din Romania si alti utilizatori prevazuti de lege. Totodata, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, aprobata prin Legea nr. 160/2008 cu modificarile si complectarile ulterioare, STS este administratorul Sistemului National pentru Apel Unic de Urgenta. Avand in vedere cresterean necesitatilor de comunicatii de stat si speciale in contextul actual al securitati nationale si a bunei guvernante, precum si necesitatea de ridicare a nivelului de disponibilitate si ridicare a gradului de securizare al acestora pe fondul general al dezvoltarii comunicatiilor din ultimi ani, apare ca imperios necesara asigurarea infrastructurii de telecomunicatii speciale  capabila sa asigure desfasurarea atributiilor legale sau decurgand din proiectele pe care STS le are in derulare pentru toti beneficiarii legali din judetul Cluj.

            Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ a adus modificari substantiale in privinta modului de constituire a dreptului de administrare, astfel, potrivit art. 293 alineatul 1 „trecerea unui bun din domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale in domeniul public al statului se face, la cererea guvernului, prin hotarare a consiliului local ....”, totodata art. 293 alineatul 3 prevede ca „cererea prevazuta la alineatul 1 se aproba prin nota inaintata

guvernului de catre autoritatea/institutia publica interesata, care cuprinde justificarea temeinica a uzului sau interesului public national.”

            In consecinta, a fost transmisa cererea Secretariatului General al Guvernului nr. 9301/13.05.2020 inregistrata la Primaria Municipiului Gherla cu nr. 7221/20.05.2020 in scopul adoptarii unei HCL ce va avea ca obiect transmiterea unui imobil, din domeniul public al respectivei unitati administrativ-teritoriale, in domeniul public al statului, in vederea darii in administrara Serviciului de Telecomunicatii Speciale in scopul construirii unor piloni de radiocomunicatii.

            Din precizarile echipei tehnice a STS pot sa arat ca suprafata necesara de 240 mp este minim necesara dezvoltarii unui pilon de antene si a cutiei de comanda aferenta acestuia, deasemenea pozitionarea acestui pilon a fost stabilita in urma mai multor masuratori in teren efectuate ca punct optim de acoperire a zonei.  S-a ales această locație după studiile făcute atât la deplasarea în teren cât și cu ajutorul aplicațiilor pe care le deținem, s-a identificat că din poziția aleasă se asigură legătura cu site – urile unde există echipamente de radiocomunicații în localitățile Iclod și Dej și de asemenea din acea locație se poate asigura legătura cu terminalele de abonat instalate în Municipiul Gherla la instituțiile publice la care STS asigură servicii de telecomunicații speciale. Suprafața solicitată de 240 m este stabilită ținând cont de dimensiunile pilonului de telecomunicații care va fi construit și ale containerului în care vor fi amplasate echipamente de telecomunicații.

            Avand in vedere urgenta solicitarii va rugam sa dispuneti in consecinta si sa aprobati Hotararea Consiliului Local inaintata anexat.

                                                                             INITIATOR:

                                                                                  Primar

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 11820/88/20.08.2020

                                                                   PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp , teren cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale     

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiatiava Primarului Municipiului Gherla privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp, cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale ;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor art. 293 alineatul 1 si 4, art. 196 alineatul 1 litera a), art. 139 alineatul 1 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ; art. 863 litera f) si art. 867 alin. 1 din Legea 287/2009 privind Codul Civil cu modificarile si complectarile ulterioare; precum si cererea Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Directia Judeteana de Telecomunicatii Speciale Cluj cu nr. 460126/29.01.2020 inregistrata cu nr. 1451/31.01.2020 insotita de cererea Secretariatului General al Guvernului nr. 9301/13.05.2020 inregistrata cu nr. 7221/20.05.2020;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

            Art.  1  Se aproba parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla, cu numarul cadastral 54939 in suprafata de 842824 mp, in imobilele cu numarul cadastral 55840 in suprafata de 842584 mp si numarul cadastral 55841 in suprafata de 240 mp.

            Art.  2  Imobilul cu numarul cadastral 55840 in suprafata de 842584 mp ramane in doemniul public al Municipiului Gherla.

          Art. 3 Se aproba trecerii suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF 54939 Gherla din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale.   

            Art. 4 De la acesta data inceteaza afectiunea de bun public de interes local a terenului mentionat la Art. 3 si se va diminua in mod corespunzator domeniul public al Municipiului Gherla, jud. Cluj cu valoarea de inventor.

Art. 5 Prezenta hotarare se comunica in termenul prevazut de lege Institutiei Prefectului Judetului Cluj, Directiei Judetene de Telecomunicatii Speciale Cluj si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul Primariei Municipiului Gherla si publicare pe pagina de internet a acesteia.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

   PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8771/19.06.2020

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre

 privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 19.06.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                              

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                

NR.8715 /19.06.2020                         

REFERAT

Privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

               Având în vedere numeroasele solicitări atât în scris cât și verbale  cu privire la:

 - montarea unor limitatoare de viteză pe străzile : 

  •  

                         -  înființarea unei treceri de pietoni pe str. Gelu 

                         -  înființarea  unei treceri de pietoni și montarea unor limitatoare de viteză

                            pe str. Hășdății – conform Plan de situație anexat

comisia de sistematizare a circulaţiei din Municipiul Gherla a analizat situaţia din punct de vedere a circulaţiei rutiere pe  străzile mai sus menționate a propus  reglementarea circulației rutiere pe  străzile mai sus menționate din  Municipiul Gherla prin :

 - montarea unor limitatoare de viteză pe străzile : 

  • Str. Gelu intersecție cu str. Primăverii – conform  Plan de situație anexat
  • Str. Plugarilor  - conform Plan de situație anexat
  • Str. Fermei – conform Plan de situație anexat

 - înființarea unei treceri de pietoni pe str. Gelu  - conform Plan de situație anexat

 - înființarea  unei treceri de pietoni și montarea unor limitatoare de viteză pe str. Hășdății – conform Plan de situație anexat:

S-a solicitat avizul Poliției municipiului Gherla cu privire la cele mai sus menționate, răspuns care a fost  transmis prin adresa nr.604384/25.05.2020 înregistrată la Primăria municipiului Gherla sub nr.7452/25.05.2020 și adresa nr. 604384/19.06.2020 înregistrată la Primăria municipiului Gherla sub nr.8711/19.06.2020.

           Faţă de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri pentru stabilirea unor măsuri administrative de circulație privind circulația rutieră și pietonală pe unele străzi din  Municipiul Gherla.

PRIMAR                                                                                                         

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

NR. 8735/70/19.06.2020

P R O I E C T

H O T Ă R Â R E A    NR.   ______  / _________

Privind aprobarea reglementării circulației rutiere pe unele străzi din  Municipiul Gherla

           Consiliul Local al Municipiului Gherla,întrunit în ședinta ordinară de lucru;

           Luând in dezbatere proiectul de hotărâre  pentru stabilirea unor măsuri administrative de circulație privind circulația rutieră și pietonală pe unele străzi din  Municipiul Gherla - proiect din initiativa autoritatii executive;  

        Examinând  Referatul cu nr. 8715 din 19.06.2020 al primarului municipiului Gherla;

           Văzând avizele Poliției Municipiului Gherla nr.604384/25.05.2020 și nr.604384/19.06.2020;

          Ținând seama de OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare  art.30 al.4 și art.33  al.(1);

           În temeiul art.129 al(7) lit.m, art.139 al(3), art.196 al(1) lit a) din Ordonanța de urgență nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ;

H O T A R A S T E :

       Art.1.  Se stabilesc următoarele măsuri administrative de circulație privind circulația rutieră și pietonală pe unele străzi din Municipiul Gherla, după cu urmează:

  1. montarea unor limitatoare de viteză, a indicatoarelor denivelare pentru limitare viteză și indicatoare limitare viteză pe străzile :

- Str. Gelu intersecție cu str. Primăverii – conformPlan de situație anexat

- Str. Plugarilor- conform Plan de situație anexat

- Str. Fermei – conform Plan de situație anexat

  1.  înființarea unei treceri de pietoni pe str. Gelu  - conform Plan de situație anexat
  2.  înființarea  unei treceri de pietoni și montarea unor limitatoare de viteză, a indicatoarelor denivelare pentru limitare viteză și indicatoare limitare viteză pe str. Hășdății – conform Plan de situație anexat:

      Art.2.  Cu ducerea la îndeplinire autoritatea executivă, SC ADP Gherla SA şi Poliţia Municipiului Gherla.

PRIMAR

Nr.consilieri                 __                                                                     AVIZEAZĂ

Nr.consilieri prezenti   __                                                            SECRETAR  GENERAL      

Nr.voturi”pentru”        __                                                                           

Nr.voturi”impotriva”   __

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vizualizeaza planuri situatie circulatie

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 9232/29.06.2020

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre

 privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 29.06.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  9088/25.06.2020

REFERAT

privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Gherla

În lista de investiții anexă la bugetul local pe anul 2019, au fost alocate resurse financiare în vederea realizării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Gherla.

Urmare acesteia, în urma parcurgerii procedurilor legale privind contractarea și executarea lucrării, documentația PMUD a fost întocmită și predată autorității locale de către firma SIGMA MOBILITY ENGINEERING din Pitești.

Documentația predată după mai multe consultări în prealabil cu factori interesați, inclusiv cu cei de la ADR, a fost depusă la Agenția pentru protecția mediului unde s-a decis prin Decizia nr.50/03.06.2020 că Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Gherla nu necesită evaluare de mediu și nu necesită evaluarea adecvată și se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Pentru perioada de programare 2021-2027, una din condițiile pentru realizarea investițiilor în rețeaua de drumuri și transport public este existența unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).

Prin intermediul axei prioritare 2 ,,O regiune cu orașe SMART” vor fi finanțate următoarele categorii de investiții:

- siguranță publică, servicii și utilități publice, monitorizare energie, mediu, rețele de trafic și transport public, iluminat public, sisteme GIS etc., susținerea digitalizării serviciilor publice la nivel local.

Deasemenea prin intermediul Axei prioritare 3, vor fi obiective specifice privind:

  • Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • Îmbunătățirea protecției naturii și a biodiversității, a infrastructurii verzi în special în mediul urban și reducerea poluării;
  • Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile;

Prin Planul de mobilitate urbană sunt priorități de investiții care au proiectece se vor implementa prin POR 2021-2027, beneficiarii acestor priorități de investiții vor fi autoritățile publice locale.

Având în vedere oportunitățile de accesare a fondurilor europene nerambursabile prin intermediul POR2021-2027, precum și caracterul participativ al elaborării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă este necesară aprobarea acestuia pentru municipiu .

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 9231/76/29.06.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Gherla

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 9088 din 25.06.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

Având în vedere prevederile art.46^1, lit.e și art.431 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b, alin.4 lit.e, alin 7 lit.g, lit.k și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Gherla, conform anexei.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică:

  • Primarului Municipiului Gherla
  • Instituției Prefectului Cluj
  • Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului
  • Direcția economică

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                       

Nr. ,,Abțineri”                 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vizualizeaza PMUD al Municipiului Gherla

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 9394 din 02.07.2020

R EFERAT

privind acordarea unor facilitati fiscale

                Tinând cont că prin instituirea stării de urgenţă au fost luate măsuri care au afectat activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii - persoane fizice întreprinzători şi societăţi de dimensiuni reduse, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei româneşti, ci şi a pieţei unice europene;

            In condiţiile în care este imperios necesar ca micile afaceri să beneficieze de sprijin suplimentar, de o perioadă de moratoriu (legal), în special în privinţa serviciilor esenţiale care le condiţionează continuarea activităţii, şi întrucât elementele mai sus prezentate constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,

            Avand in vedere prevederile Art V alin. 1 litera a) si b) , VI alin 2, VIII, XVII din OUG nr. 69/2020      

Conform prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c),  art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ

PROPUN

            Adoptarea proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat.

PRIMAR

---------

ROMÂNIA                                                                           

JUDEȚUL CLUJ                                                                            

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 9857/78/10.07.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

privind acordarea  unor facilitati fiscale

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind privind acordarea unor facilitati fiscale proiect initiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 9394  din 02.07.2020

Vazand prevederile Art V alin. 1 litera a) si b) , VI alin 2 , VIII, XVII din OUG nr. 69/2020          .

În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c),  art. 139, alin. (3), lit. c), , art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul Administrativ

Consiliul Local al Municipiului Gherla intrunit in sedinta extraordinara convocată de îndată adopta prezenta

HOTĂRĂRE :

          Art. 1. Se aprobă reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 30 %, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

          Art. 2. Se aprobă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică.

           Art. 3. Se aprobă scutirea pe perioada stării de urgență de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafeţelor care au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de ministerul economiei, energiei şi mediului de afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

          Art. 4. (1) Se aprobă anularea accesoriilor obligațiilor bugetare restante la data de 31.03.2020 în condițiile achitării tuturor obligațiilor bugetare principale restante, inclusiv pentru anul în curs, până la data de 30.09.2020.

           (2) Procedura de anulare a accesoriilor prevăzută la alin. (1), face obiectul anexei la prezenta hotărâre.

          Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                            AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

      Vezi  anexa scutiri 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR.11316/10.08.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării parcelelor de teren din str. Pescarilor cuprinse în CF 52633 Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării parcelelor de teren din str. Pescarilor cuprinse în CF 52633 Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 10.08.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 10.08.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată din îndată din 10.08.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

--------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 11309/10.08.2020

REFERAT

privind aprobarea reglementarii parcelelor de teren din str. Pescarilor

cuprinse in CF 52633 si CF 54822, Gherla     

            In urma aprobarii referatului de necesitate 13017 din data de 17.10.2019 precum si a comenzi aprobate cu numerele 13573 din data de 29.10.2019 a fost demarata o lucrare de catre SC TOPO SURVEI SRL ce priveste reglementarea in teren si prima inscriere in cartea funciara a parcelelor de teren din strada Pescarilor cuprinse in CF 52633 si CF 52218, Gherla.

            Urgenta acestui demers rezulta din dorinta Municipiului Gherla de a depune un proiect eligibil de finantare europeana prin Grupul de Actiune Locala „Plaiuri Somesene” ce va deschide o linie de finantare europeana prin interventia Programului Operational Regional cu tema „Construire de locuinte sociale” pentru care sunt disponibili 1.800.000 EUR. Acest proiect este in concordanta cu directivele si liniile de finantare europene ce urmaresc reducerea numarului de spatii locative inproprii.

            In urma masuratorilor efectuate la fata locului si dupa consultarea situatiei topografice existente se constata urmatoarea situatie:

  • Parcela inscrisa in CF 52633 Gherla cu Top 1135/2/1/10/1 in suprafata de 2700 mp este traversata de str. Pescarilor cu numarul CF 54822 Gherla, situatie care genereaza impartirea parcelei mai sus mentionate in doua loturi, un lot in suprafata de 2660 mp si un lot in suprafata de 40 mp.
  • Suprafata din acte de 40 mp rezulta in urma dezmembrarii fortate conditionate de str. Pescarilor cu CF 54822 Gherla care in teren este mai mare avand o suprafata de 1673 mp, constatare concluzionata in urma ridicarii topografice.
  • Str. Pescarilor cu CF 54822 Gherla nu face parte din parcela inscrisa in CF 52633 Gherla, Top 1135/2/1/10/1.

Din cele prezentate anterior si documentate in anexe se poate concluziona ca parcela de teren inscrisa in CF 52633 Gherla, Top 1135/2/1/10/1 cuprinde 2 loturi descrise astfel:

  1. Parcela 1 cu suprafata in acte de 2660 mp si suprafata masurata de 2660 mp categoria de folosinta Curti constructii, Top 1135/2/1/10/1/1;
  2. Parcela 2 cu suprafata din acte de 40 mp si suprafata masurata de 1673 mp categoria de folosinta Curti constructii, Top 1135/2/1/10/1/2.

Va rog sa analizati situatia prezentata si sa aprobati clarificarile parcelare propuse prin materialul inaintat astfel incat sa poata fi inaintate actele necesare inscrierii in Cartea Funciara a parcelelor de teren propuse de Municipiul Gherla pentru constructia unor locuinte sociale cu fonduri europene in vederea reducerii numarului de spatii locative improprii.

INITIATOR:

PRIMAR

-----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 11313/87/10.08.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea reglementarii parcelelor de teren din str. Pescarilor cuprinse in CF 52633 Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea reglementarii parcelelor de teren din str. Pescarilor cuprinse in CF 52633 Gherla;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 106; Art. 129 alineatul 2 litera c) si alineatul 6 litera c), Art. 196 alineatul 1 litera a) din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adopta prezenta :

HOTĂRÂRE

          Art. 1 Se aproba diminuarea suprafetei imobilului din str. Pescarilor nr. 4, inscris in CF 52633 Gherla cu numar top 1135/2/1/10/1 de la suprafata de 2700 mp inscrisa in cartea funciara mentionata mai sus, la suprafata de 2660 mp, suprafata rezultata in urma ridicarii topografice executate in teren.

            Art.  2  Se aproba trecerea in domeniul privat al Municipiului Gherla a imobilului intravilan, teren, din Municipiul Gherla, str. Pescarilor nr. fn, in suprafata de 1673 mp, categoria de folosinta curtii constructii (1Cc), avand vecinatatile: la N – B. I., O. N. A., B. T.; la S – str. Pescarilor (cad. 54822); la E – V. B.; la V – Cimitir. Terenul in suprafata de 1673 mp aflat in inventarul Municipiului Gherla nu a mai fost intabulat, instrainat sau grevat.

Art.  3 Municipiul Gherla este de acord cu inscrierea terenurilor prezentate anterior in Cartea Funciara cu suprafetele masurate, categoria de folosinta curti constructii si trecerea acestora in domeniul privat al Municipiului Gherla. La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL 49/30.04.2020.

Art. 4 Parcela de teren situată în str. Pescarilor, identificată cu CF 52633 Top 1135/2/1/10/1 în suprafață măsurată de 2660 mp se găsește înregistrată la Primăria Municipiului Gherla în lista de inventar a terenurilor din domeniul privat al Municipiului Gherla la poziția 9, având o valoare contabilă 79.748 lei.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva, BCPI Gherla si SC Topo Survei SRL.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 11244/06.08.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării imoblului din Gherla str. George Coșbuc, nr. 9 bis  potrivit destinației înscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării imoblului din Gherla str. George Coșbuc, nr. 9 bis  potrivit destinației înscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.08.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.08.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată din îndată din 10.08.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

--------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR.  11.1136  DIN 05.08.2020

REFERAT

privind aprobarea proiectului de hotarâre referitor la utilizarea imoblului din Gherla str. George Cosbuc, nr. 9 bis  potrivit destinației inscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Gherla

Municipiul Gherla este proprietar al imobilului din Gherla str. George Coșbuc nr. 9 bis, imobil care este înscris in inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Gherla  atestat prin HG nr. 969/2002 la poziția 42.

Destinația imobilului menționat în anexe la actul normativ este de creșă, destinație pe care imobilul a avut-o o bună perioadă de timp.

În prezent imobilul este folosit în temeiul a trei contracte de închiriere pentru activități medicale și recuperare medicală, fitness, culturism.

La nivelul Municipiului Gherla s-a constatat necesitatea funcționării unei creșe pentru copii până la vârsta de 3 ani, vârstă la care se pot înscrie la grădiniță.

GAL Plaiuri Someșene a obținut un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European iar în cadrul acestui proiect  este alocată suma  de 140.000 de euro pentru crearea de facilități pentru educarea și îngrijirea copiilor de vârstă ante școlară și preșcolară intervenție POR : renovare amenajare si dotare creșă.

 Pentru a putea depune fișa de proiect în vederea accesării acestei sume, Municipiul Gherla  prin autoritatea deliberativă Consiliul Local, trebuie să hotărască utilizarea imobilului potrivit destinației cuprinse în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, cea de creșă urmând ca ulterior adoptării acestei hotărâri să se procedeze la comunicarea notificărilor de reziliere a contractelor e închiriere, in vederea eliberării de sarcini a imobilului.

O condiție de eligibilitate este ca  imobilul să fie liber de sarcini, punându-se a fi astfel analizat în vederea eligibilității.

De altfel, ținând seama de necesitatea evidentă la nivel local a funcționării  unei creșe, este clar că există un real interes public manifestat de-a lungul timpului pentru existența și funcționarea unei instituții pentru îngrijirea copiilor până la vârsta de 3 ani în Municipiul Gherla.

În acest sens s-au demarat proceduri la Ministerul Sănătății pentru transmiterea din proprietatea Statului Român în proprietatea Municipiului Gherla a imobilului din Gherla str. Plugarilor nr. 16, însă până în prezent nu există nici un răspuns în acest sens.

În ceea ce privește urgența precizăm că există un termen limită pentru depunerea fișei de proiect, respectiv 15 august 2020, astfel încât se justifică punerea în discuție a proiectului de hotărâre într-o ședință extraordinară convocată de îndată.

INITIATOR:

PRIMAR

-----------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 11215/86/06.08.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea utilizării imobilului din Gherla str. George Coșbuc, nr. 9 bis, jud. Cluj potrivit destinației înscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Gherla

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind aprobarea utilizării imobilului din Gherla str. George Coșbuc, nr. 9 bis potrivit destinației înscrise în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Gherla;

            Examinând referatul de aprobare întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Ținând seama de raportul nr. 11210/06.08.2020 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;

Văzând avizul Comisiei de Urbanism din  cadrul  Consiliului Local;

In temeiul dispozițiilor Codului Administrativ Art. 129 alineatul 2 litera d) si alineatul 7 litera c) și p), precum și art. 196 alin. 1 lit. a ) din Ordonanța de Urgenta nr. 57/2019;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică extraordinară convocată de îndată adopta prezenta :

HOTĂRÂRE :

          Art. 1 Se aprobă utilizarea imobilului situat în Gherla str. George Coșbuc, nr. 9 bis jud. Cluj, ca și creșă, potrivit destinației înscrise în inventarul  bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Gherla, aprobat prin HG nr. 969/2002 anexa 4 poziția 42, în vederea depunerii fișei de proiect în cadrul intervenției POR – renovare, amenajare  și dotare creșă – pentru obținerea finanțării de 140.000 euro din carul Proiectului cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, proiect obținut de GAL Plaiuri Someșene prin Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Gherla.

Art. 2 Se împuternicește autoritatea executivă să deruleze toate procedurile legale necesare în vederea eliberării de sarcini a imobilului din Gherla str. George Coșbuc nr. 9 bis.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10399/22.07.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

 Planului de Urbanistic de Detaliu pentru Modernizare activități

din cadrul SC DACHIM SRL din Municipiul Gherla str. Depozitelor nr. 2

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

 Planului de Urbanistic de Detaliu pentru Modernizare activități

 din cadrul SC DACHIM SRL din Municipiul Gherla str. Depozitelor nr. 2

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.07.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.07.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 30.07.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT                                                          

----------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 10187 din 17.07.2020

REFERAT

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru Modernizare activități din cadrul SC DACHIM SRL din municipiul Gherla, str. Depozitelor nr.2

Prin cererile cu nr. 8390 din 13.06.2018  și nr. 11260 din 14.09.2018 SC DACHIM SRL cu sediul în municipiul Turda a solicitat eliberarea unor certificate de urbanism în vederea elaborării unui PUD și obținerii autorizației de construire pentru modernizare activității din cadrul SC DACHIM SRL din municipiul Gherla, str. Depozitelor nr.2.

Potrivit extrasului CF nr. 50028 cu nr. cadastral 50028 și CF nr.50033 cu număr cadastral 50033 proprietar tabular asupra imobilelor din Municipiul Gherla str. Depozitelor nr.2 este firma SC DACHIM SRL din Turda.

Urmare acestora Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 104/8390 din 20.07.2018, respectiv 116/11260  din 20.08.2016.

Potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Gherla, imobilele în cauză se află situate în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.10 în subzona I, întreprinderi unde dezvoltarea este permisă numai în  baza unui PUD de incintă întocmit conform prevederilor legale în vigoare.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUD, a parcurs etapa specifică aprobată prin Regulamentul local , referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu pentru modernizare activități din cadrul SC DACHIM SRL din municipiul Gherla str. Depozitelor nr.2.

Vizavi de realizarea acestui obiectiv există două sesizări depuse a numiților V. D. din Municipiul Gherla, respectiv B. A. M. din Municipiul Gherla prin care își exprimă dezacordul total față de reautorizarea acestei activități, care va crea poluare fonică, atmosferică, trafic intens și altele.

Astfel fiind parcursă etapa precizată de regulament, beneficiarul a trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus -o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTUAT din data de 17.07.2020. În urma acesteia, ținând cont de toate aspectele comisia propune eliberarea avizului favorabil și dezbaterea într-o ședință viitoare a Consiliului Local al municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.  

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea modernizării activității din cadrul SC DACHIM SRL  în conformitate cu certificatele de urbanism eliberate de Primăria Municipiului Gherla.

Pe terenul beneficiarului există mai multe construcții edificate după cum urmează: C1 laborator parter SC=45 mp, C2 casă cântar și cântar, parter, SC=146 mp, C3 – magazie parter SC= 21 mp, C4- atelier mecanic, parter, SC=151 mp, C5- bazin apă industrială și casă pompe, parter, SC=85 mp, C6- magazie parter SC=17 mp, C7- turn mașini și depozit cereale, S++P+8E, SC=1814 mp și C8- stație primire auto, S+P SC=279 mp.  CAD 50028: C1- post trafo, SC=113,30 mp pe CAD 50033.

Suprafața terenului este de 11174 mp, respectiv 160 mp.

Se vor moderniza corpurile C1, C4, C5, C7 și C8 de pe cadastal 50028 și C1 de pe terenul identificat cu nr. cadastral 50033, fără modificări a suprafețelor construite și a regimului de înălțime existent.

Accesul auto și pietonal se asigură din str. Depozitelor.

Se va asigura staționarea autovehiculelor doar în interiorul parcelei. Există o parcare cu 4 locuri ce se suplimentează cu 10 locuri.

În zonă există rețele edilitare  de alimentare cu energie electrică, apă, canalizare și gaze naturale, la care construcțiile existente sunt racordate.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu Modernizare activități din cadrul SC DACHIM SRL din municipiul Gherla, str. Depozitelor nr.2

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

           -----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10394/82/22.07.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru Modernizare activități din cadrul SC DACHIM SRL din municipiul Gherla str. Depozitelor nr.2

               Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea  Planului de Urbanistic de Detaliu pentru Modernizare activități din cadrul SC DACHIM SRL din municipiul Gherla str. Depozitelor nr.2, proiect din inițiativa primarului,

               Examinând referatul cu nr. 10187 din 17.07.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

               Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

                În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.48 alin.1 și 3 și art.56, alin. 1, alin.4 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

  În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6, lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru Modernizare activități din cadrul SC DACHIM SRL din Municipiul Gherla str. Depozitelor nr.2, conform proiectului întocmit de SC EXCARHICONSTRUCT SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str. Baia Mare nr.5, coordonator RUR arhitect D. M. D.T. T., beneficiar SC DACHIM SRL cu sediul în municipiul Turda, str. Gheorghe Lazăr nr.11.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                               AVIZEAZĂ

                                                                                                                SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10571/24.07.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp , teren cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale    

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp , teren cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale    

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.07.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.07.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 30.07.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10569 DIN 24.07.2020

REFERAT

privind aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF 54939 Gherla din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla,

 in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea

Serviciului de Telecomunicatii Speciale         

            Avand in vedere solicitarea nr. 460126/29.01.2020 a Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Directia Judeteana de Telecomunicatii Speciale Cluj, inregistrata la Primaria Municipiului Gherla cu nr. 1451/31.01.2020 privind aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF  din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale.

            Tinand cont de prevederile art. 863 litera f) si art. 867 alineatul 1 din Legea 287/2009 privind Codul Civil precum si de art. 293 alineatul 1 si 4, art. 196 alineatul 1 litera a), art. 139 alineatul 1 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ va solicitam sa analizati si sa dispuneti in consecinta trecerea suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF 54939 din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale.

            In adresa Directiei Judetene de Telecomunicatii Speciale Cluj se arata ca pe parcursul cooperarii interinstitutionale, convergenta intereselor comune a fost evidenta in indeplinirea atributiilor legale, a misiunilor specifice si a proiectelor de interes local. In considerarea rezultatelor acestei colaborari, meritorii atat pentru Primaria Municipiului Gherla cat si pentru Serviciul de Telecomunicatii Speciale, va adresam rugamintea de a ne sprijini in implementarea unei solutii fezabile de ibunatatire a cadrului logistico-administrativ de asigurare a serviciilor de telecomunicatii speciale puse la dispozitia beneficiarilor din judetul Cluj.

            Conform prevederilor Legii 92/1996 privind organizarea si functionarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale, cu modificarile si complectarile ulterioare, STS este organismul central de specialitate, cu personalitate juridica, ce organizeaza si coordoneaza activitatile in domeniul telecomunicatiilor speciale pentru autoritatile publice din Romania si alti utilizatori prevazuti de lege. Totodata, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, aprobata prin Legea nr. 160/2008 cu modificarile si complectarile ulterioare, STS este administratorul Sistemului National pentru Apel Unic de Urgenta. Avand in vedere cresterean necesitatilor de comunicatii de stat si speciale in contextul actual al securitati nationale si a bunei guvernante, precum si necesitatea de ridicare a nivelului de disponibilitate si ridicare a gradului de securizare al acestora pe fondul general al dezvoltarii comunicatiilor din ultimi ani, apare ca imperios necesara asigurarea infrastructurii de telecomunicatii speciale  capabila sa asigure desfasurarea atributiilor legale sau decurgand din proiectele pe care STS le are in derulare pentru toti beneficiarii legali din judetul Cluj.

            Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ a adus modificari substantiale in privinta modului de constituire a dreptului de administrare, astfel, potrivit art. 293 alineatul 1 „trecerea unui bun din domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale in domeniul public al statului se face, la cererea guvernului, prin hotarare a consiliului local ....”, totodata art. 293 alineatul 3 prevede ca „cererea prevazuta la alineatul 1 se aproba prin nota inaintata guvernului de catre autoritatea/institutia publica interesata, care cuprinde justificarea temeinica a uzului sau interesului public national.”

            In consecinta, a fost transmisa cererea Secretariatului General al Guvernului nr. 9301/13.05.2020 inregistrata la Primaria Municipiului Gherla cu nr. 7221/20.05.2020 in scopul adoptarii unei HCL ce va avea ca obiect transmiterea unui imobil, din domeniul public al respectivei unitati administrativ-teritoriale, in domeniul public al statului, in vederea darii in administrara Serviciului de Telecomunicatii Speciale in scopul construirii unor piloni de radiocomunicatii.

            Din precizarile echipei tehnice a STS pot sa arat ca suprafata necesara de 240 mp este minim necesara dezvoltarii unui pilon de antene si a cutiei de comanda aferenta acestuia, deasemenea pozitionarea acestui pilon a fost stabilita in urma mai multor masuratori in teren efectuate ca punct optim de acoperire a zonei.  S-a ales această locație după studiile făcute atât la deplasarea în teren cât și cu ajutorul aplicațiilor pe care le deținem, s-a identificat că din poziția aleasă se asigură legătura cu site – urile unde există echipamente de radiocomunicații în localitățile Iclod și Dej și de asemenea din acea locație se poate asigura legătura cu terminalele de abonat instalate în Municipiul Gherla la instituțiile publice la care STS asigură servicii de telecomunicații speciale. Suprafața solicitată de 240 m este stabilită ținând cont de dimensiunile pilonului de telecomunicații care va fi construit și ale containerului în care vor fi amplasate echipamente de telecomunicații.

            Avand in vedere urgenta solicitarii va rugam sa dispuneti in consecinta si sa aprobati Hotararea Consiliului Local inaintata anexat.

                                                                                INITIATOR:

                                                                                  Primar

----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

10570/85/24.07.2020

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp , teren cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale     

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiatiava Primarului Municipiuli Gherla privind parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla si aprobarea trecerii suprafetei de 240 mp, cu numarul cadastral 55841, din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale ;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor art. 293 alineatul 1 si 4, art. 196 alineatul 1 litera a), art. 139 alineatul 1 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ; art. 863 litera f) si art. 867 alin. 1 din Legea 287/2009 privind Codul Civil cu modificarile si complectarile ulterioare; precum si cererea Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Directia Judeteana de Telecomunicatii Speciale Cluj cu nr. 460126/29.01.2020 inregistrata cu nr. 1451/31.01.2020 insotita de cererea Secretariatului General al Guvernului nr. 9301/13.05.2020 inregistrata cu nr. 7221/20.05.2020;

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru adopta prezenta

HOTĂRÂRE

            Art.  1  Se aproba parcelarea imobilului inscris in CF 54939 Gherla, cu numarul cadastral 54939 in suprafata de 842824 mp, in imobilele cu numarul cadastral 55840 in suprafata de 842584 mp si numarul cadastral 55841 in suprafata de 240 mp.

            Art.  2  Imobilul cu numarul cadastral 55840 in suprafata de 842584 mp ramane in doemniul public al Municipiului Gherla.

          Art. 3 Se aproba trecerii suprafetei de 240 mp, teren inscris in CF 54939 Gherla din domeniul public si din administrarea Municipiului Gherla, in domeniul public al Statului Roman in vederea darii in administrarea Serviciului de Telecomunicatii Speciale.   

            Art. 4 De la acesta data inceteaza afectiunea de bun public de interes local a terenului mentionat la Art. 3 si se va diminua in mod corespunzator domeniul public al Municipiului Gherla, jud. Cluj cu valoarea de inventor.

Art. 5 Prezenta hotarare se comunica in termenul prevazut de lege Institutiei Prefectului Judetului Cluj, Directiei Judetene de Telecomunicatii Speciale Cluj si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul Primariei Municipiului Gherla si publicare pe pagina de internet a acesteia.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10398/22.07.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii

unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Pajiștei nr. 2

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii

unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Pajiștei nr. 2

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.07.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.07.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 30.07.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D.C.M.

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 10327/21.07.2020

    REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Pajiștei nr.2

 Prin cererea nr. 9361 din 01.07.2020, doamna C. R. domiciliată în Municipiul Gherla, str. Pajiștei, solicită aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul de la adresa de mai sus din str. Florilor.

Potrivit extrasului CF nr. 51478 cu nr. top. 1136/139/1/2 proprietar asupra imobilului de la adresa de mai sus este C. R..

Având în vedere cele mai sus precizate, cât și situația din teren, propun aprobarea deschiderii unui acces auto din str. Florilor la imobilul situat în municipiul Gherla str. Pajiștei nr.2, pentru doamna C. R..

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                      Primar,

      -------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10391/81/22.07.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Pajiștei nr. 2

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Pajiștei nr. 2, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul primarului înregistrat sub nr. 10327 din 21.07.2020,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c) și  art.139, alin.3, lit.g), din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru adoptă prezenta :

HOTĂRÂRE :

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces auto din str. Florilor la imobilul situat în Municipiul Gherla str. Pajiștei nr.2, proprietatea doamnei C. R..

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numita C. R domiciliată în Municipiul Gherla, str. Pajiștei nr.2.

INIȚIATOR,

PRIMAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10466/23.07.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

 contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

 contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 23.07.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 23.07.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința ordinară din 30.07.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------

Nr.10441/23.07.2020

REFERAT

Privind abrobarea contului de executiela 30.06.2020 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 30.06.2020 conform anexelor atasate.

     PRIMAR

---------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10462/83/23.07.2020

                     PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .07.2020

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al
Municipiului Gherla la 30.06.2020

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.06.2020 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 10441/23.07.2020 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2020 si vazand Raportul de specialitate nr. 10442/23.07.2020  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

            În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

      Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru adoptă prezenta :

                                                             HOTĂRÂRE :

   Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 30.06.2020 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 23,836,632.00lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  15,131,032lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotarare.  

 Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 30.06.2020,  inregistrând la partea de venituri     încasări in  suma de 9,164,180.00lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de       8,794,808 lei conform anexelor 3    si 4 la prezenta hotărîre.

 Art.3 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 30.06.2020 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 30.06.2020;

 Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR                                                                            

                                                                                                                             AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

        anexa 1 venituri buget local

        anexa 2 cheltuieli buget local

        anexa 3 venituri autof.

        anexa 4 chelt.autof.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 9820/10.07.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 10.07.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 10.07.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată din 13.07.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL

----------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 9807 din 10.07.2020                                                                              

REFERAT

Privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020

          Municipiul Gherla a incheiat cu Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei un contract de finantare in valoare de 2985070.8 lei pentru implementarea Proiectului “Simplificarea procedurilor administrative la nivelul Municipiului Gherla” in cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa.

          Pentru anul 2020 in conformitate cu prevederile contractului de finantare si a analizelor la acesta suma care poate fi retrasa de municipiul Gherla este de 220000 lei.

          Pentru implementarea acestui proiect este necesar ca acesta sa fie inclus in lista de investitii a municipalitatii in anul 2020 care este anexa la bugetul de venituri si cheltuieli.

          Avand in vedere obligativitatea rectificarii in regim de urgenta a bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, tinand cont de termenele destul de avansate pentru derularea proiectului, cu aceasta ocazie s-a analizat situatia executiei bugetare pana la aceasta data si tinand cont de cererile de fonduri din partea unitatilor de invatamant precum si de epuizarea fondurilor la unele capitole bugetare s-au facut unele virari de credite intre capitole bugetare pentru asigurarea functionarii tuturor serviciilor. Aceste sunt detaliate in anexa nr.2

          Veniturile bugetului local se suplimenteaza cu suma de 32.03 mii lei reprezentand venituri din valorificari de bunuri si cu suma de 215.6 mii lei sume primite in contul anului curent din programul FSE, acestea sunt detaliate in anexa nr. 1.

          In anexa nr. 3 este prezentata lista de investitii pe anul 2020 rectificata.

          Astfel in urma acestor modificari bugetul local al Municipiului Gherla va avea la partea de venituri suma de  48532.23 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de   55083.64  mii lei din care la sectiunea de functionare  29062.8 mii lei, iar la sectiunea de dezvoltare  26,020.84  mii lei conform anexelor 1 si 2.

PRIMAR

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 9815/77/10.07.2020

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr.9807/10.07.2020  privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 9809/10.07.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de  48 532.23mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 55 083.64 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 29 062,80 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 26,020.84  mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art 3 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2020

anexa 2 cheltuieli 2020

anexa 3 lista investitii 2020 rectif 13.07.2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10012/14.07.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.07.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.07.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată din 16.07.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER SUPERIOR      D. C. M.

-------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 9983 din 14.07.2020                                                                              

REFERAT

Privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020

          Municipiul Gherla a incheiat cu Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei un contract de finantare in valoare de 2985070.8 lei pentru implementarea Proiectului “Simplificarea procedurilor administrative la nivelul Municipiului Gherla” in cadrul Programului Operational Capacitate Administrativa.

          Pentru anul 2020 in conformitate cu prevederile contractului de finantare si a anezelor la acesta suma care poate fi retrasa de municipiul Gherla este de 220mii lei.

          Pentru implementarea acestui proiect este necesar ca acesta sa fie inclus in lista de investitii a municipalitatii in anul 2020 care este anexa la bugetul de venituri si cheltuieli.

          Veniturile bugetului local se suplimenteaza cu suma de 32.03 mii lei reprezentand venituri din valorificari de bunuri si cu suma de 215.6 mii lei sume primite in contul anului curent din programul FSE si cu 350 mii incasari in plus din impozite, acestea sunt detaliate in anexa nr. 1.

          Pentru asigurarea fondurilor necesare functionarii serviciilor si pentru asigurarea materialelor necesare functionarii gradinitelor deschise pe perioada verii precum si efectuarea unor reparatii urgente la unitatile de invatamant au fost repartizate sumele incasate in plus conform anexei nr.2

          In anexa nr. 3 este prezentata lista de investitii pe anul 2020 rectificata.

          Astfel in urma acestor modificari bugetul local al Municipiului Gherla va avea la partea de venituri suma de  48,882.23  mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de   55,433.64          mii lei din care la sectiunea de functionare  29412.8 mii lei, iar la sectiunea de dezvoltare  26,020.84  mii lei conform anexelor 1 , 2 si 3.

PRIMAR

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 10011/80/14.07.2020

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr.9983/14.07.2020  privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 9984/14.07.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ,

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară convocată de îndată adoptă prezenta :

                                                  HOTĂRÂRE :

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de  48 882.23mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 55 433.64 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 29 412,80 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 26,020.84  mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art 3 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2020         

anexa 2 cheltuieli 2020   

anexa 3 lista investitii 2020                                                                                                     

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 8117/09.06.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 09.06.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 09.06.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată din 10.06.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

----------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 8063 din 09.06.2020                                                                              

REFERAT

Privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020

          Municipiul Gherla a incheiat cu Directia de Sanatate Publica Cluj un contract pentru decontarea cheltuielilor pentru carantina institutionalizata a persoanelor care intra pe teritoriul Romaniei din zonele afectate de COVID-19 stabilite prin ordin al ministerului sanatatii. De asemenea s-a incheiat un contract cu EUROTRAT SRL Gherla pentru punerea la dispozitie a spatiilor de cazare si serviciilor aferente. Decontarea se face in conformitate cu prevederile HG nr. 201/2020. Suma facturata de EUROTRAT SRL este de 289 800lei care de asemenea a fost facturata de Municipiul Gherla catre DSP Cluj.

          Urmare a virarii de catre Directia de Sanatate Publica Cluj a sumei de 124 324lei reprezentand cheltuieli pentru persoanele aflate in carantina in conformitate cu prevederile HG nr. 201/2020 si tinand  cont de prevederile contractului incheiat de Municipiul Gherla cu SC EUROTRAT SRL prin care se prevede obligativitatea platii serviciilor prestate in termen de maxim 5 zile lucratoare de la data virarii sumelor de catre DSP se impune rectificarea de urgenta a bugetului local al Municipiului Gherla prin includerea sumelor facturate atat la partea de venituri cat si la partea de cheltuieli.

          In urma primirii unor donatii(3.2mii lei) si a unor sume reprezentand subventii pentru stimulentul de risc(2.5mii lei) la Spitalul Municipal Gherla se modifica bugetul activitatilor autofinantate cu aceste sume conform anexei nr.4

          Astfel in urma acestor modificari bugetul local al Municipiului Gherla va avea la partea de venituri suma de  48248.6     mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de   54,836.01     mii lei din care la sectiunea de functionare  28773.00mii lei, iar la sectiunea de dezvoltare 25773.21mii lei conform anexelor 1 si 2.

PRIMAR

CONSILIER PRINCIPAL      D. C.M.

---------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 8115/66/09.06.2020

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr.8063/09.06.2020  privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 8064/09.06.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, HG 201/2020 cu modificarile ulterioare;             

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de  48 284,6 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 54 836,01 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 29 062,80 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 25 773,21 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2020  conform anexei nr.4.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2020

anexa 2 cheltuieli 2020

anexa 3 lista investitii 2020

anexa 4 autofinantate 2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6995/14.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la COMPANIA DE APĂ SOMES SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 03.06.2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la COMPANIA DE APĂ SOMES SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 03.06.2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR .6886/13.05.2020

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  COMPANIA DE APĂ SOMES SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 03.06.2020

Prin adresa cu nr.6593/07.05.2020 COMPANIA DE APĂ SOMES a comunicat  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 03.06.2020, in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune mandatarea domnului consilier R. M. în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la COMPANIA DE APĂ SOMES SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 03.06.2020.

INIȚIATOR

PRIMAR

-----------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

NR. 6994/61/14.05.2020

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la COMPANIA DE APĂ SOMES SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 03.06.2020

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a  COMPANIA DE APĂ SOMES SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 03.06.2020.

            Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se mandatează domnul R. M., consilier local , pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare   la COMPANIA DE APĂ SOMES SA    din data de 03.06.2020, sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi .

Art. 2  COMPANIA DE APĂ SOMES SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății  COMPANIA DE APĂ SOMES SA  , Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. R. M. și COMPANIA DE APĂ SOMES SA.

          PRIMAR                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                  SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7313/21.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al ADP Gherla și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al ADP Gherla și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR . 7297/21.05.2020

REFERAT

Privind mandatarea consiliului local pentru declanșarea procedurii de selecție a membrilor consiliului de administrare al ADP Gherla SA prin stabilirea comisiei de selecție și a atribuțiilor acesteia

Având în vedere hotărârea AGA a ADP Gherla SA privind declanșarea procedurii de selecție, în conformitatea cu art. 29, alin. 3, din O.U.G nr. 109/2011, a membrilor consiliului de administrație a ADP Gherla SA.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune constituirea comisiei de selecție în vederea numirii membrilor consiliului de administrație al ADP Gherla SA.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind constituirea comisiei de selecție în vederea numirii membrilor consiliului de administrație al ADP Gherla SA

INIȚIATOR

PRIMAR

------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7310/62/21.05.2020

                             PROIECT DE  HOTARARE

Privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al ADP Gherla și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA, întrunit în ședință ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație a ADP Gherla SA și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție, proiect din inițiativa autorității executive.

                Examinând Referatul de necesitate al Primarului Municipiului Gherla nr. 7297/21.05.2020 și Raportul de specialitate cu nr. 7299/21.05.2020 întocmit de Direcția RUNOS;

În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 3 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare;

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 3, lit. d), art. 133, art. 196, din O.U.G  nr. 57/2019 privind Codul Adminstrativ;

P R O P U N E:

Art.1.  Se constituie comisia pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație a ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991 în următoarea componență:

            -          

            -

            -

            Atribuțiile comisiei sunt cele prevăzute la art. 29 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare.

Art.2.    Comisia de selecţie va avea următoarele atribuţii:

    a) derulează întreaga procedură de selecţie şi propune candidaţii selectaţi în lista scurtă în vederea numirii pentru poziţia de membri în consiliu, pe baza raportului privind numirile finale întocmit în acest scop;

    b) realizează evaluarea finală a candidaţilor selectaţi în lista scurtă şi face propuneri în vederea numirii pentru poziţia de membri în consiliu, pe baza raportului privind numirile finale întocmit în acest scop;

    c) se consultă îndeaproape cu comitetul de nominalizare şi remunerare din cadrul consiliului, cu alte organisme implicate în procedura de selecţie, după caz;

    d) orice alte atribuţii stabilite prin actul administrativ de înfiinţare.

Art.3. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția RUNOS și membrii comisiei.

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA și membrii comisiei.

INITIATOR

PRIMAR

AVIZEAZA,                                                                                                                                                                                                                                       SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6544/06.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre proiect de hotărâre privind aprobarea implementării Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) wiFi4EU

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre proiect de hotărâre privind aprobarea implementării Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) wiFi4EU

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 6498 din 06.05.2020

R EFERAT

privind aprobarea implementarii Mecanismului pentru

Interconectarea Europei (MIE) WiFi4EU

            Initiativa WiFi4EU este un demers european  care presupune masuri menite sa raspunda nevoilor crescande in materie de conectivitate in spatiul virtual ale colectivitatilor, atat in context general cat si in contextul specific actual ( masurile privind prevenirea Pandemiei)

            Aceasta initiativa ofera municipalitatilor posibilitatea de a solicita finantarea pentru instalarea de echipamente WiFi in spatiile publice in vederea accesului gratuit al cetatenilor la internet in valoare de 15 000 Euro.

            Autoritatea executiva a accesat aceasta finantare incheiata prin finalizarea Acordului de Grant Nr. INEA/CEF/WiFi4EU/ 2-2019/006094 – 040534,  acord incheiat intre Agentia Executiva pentru Inovare si Retele (INEA) in calitate de finatator si Municipiul Gherla in calitate de beneficiar al finantarii.

            Pentru implementarea proiectului,, respectiv accesarea finantarii este necesara aprobarea Consiliului Local al Municipiului Gherla in vederea instalarii pe domeniul public al echipamentelor WIFI conform Anexei I la prezentul referat.

            Avand in vedere prevederile art. 129 alin. (2) litera c) si alin. (6) litera a), respectiv art. 196 alin (1) litera a) coroborat cu art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ     

           PROPUN

            Adoptarea proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat.

PRIMAR

-----------------------

 ROMÂNIA                                                                          

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 6537/58/06.05.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

privind aprobarea implementarii Mecanismului pentru

Interconectarea Europei (MIE) WiFi4EU

          Consiliul local al municipiului Gherla întrunit in şedinţă ordinara :

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea implementarii Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) WiFi4EU proiect initiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 6498  din 06.05.2020

Vazand Acordul de Grant Nr. INEA/CEF/WiFi4EU/ 2-2019/006094 – 040534,  acord incheiat intre Agentia Executiva pentru Inovare si Retele (INEA) in calitate de finatator si Municipiul Gherla in calitate de beneficiar al finantarii.

În temeiul art. 129 alin. (2) litera c) si alin. (6) litera a), respectiv art. 196 alin (1) litera a) coroborat cu art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

HOTĂRĂŞTE :

          ART.1 Se aprobă implementarea Acordului de Grant Nr. INEA/CEF/WiFi4EU/ 2-2019/006094 – 040534

          ART.2 Se aproba locatiile pentru instalarea si montarea echipamentelor WiFi, locatii cuprinse in Anexa I la prezenta Hotarare.

          ART.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR                                                       

                                                                                       AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

     ANEXA 1wifi             

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6885/13.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind  aprobarea actualizării datelor de carte funciară pentru imobilul înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2, din municipiul Gherla, județul Cluj

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind  aprobarea actualizării datelor de carte funciară pentru imobilul înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2,

din municipiul Gherla, județul Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 13.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 13.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 6612 / 07.05 .2020

Referat

Privind  aprobarea actualizării  datelor de carte funciară pentru imobilul  înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2, din municipiul Gherla, județul Cluj                

                Pentru asigurarea unei evidențe exacte și complete a situației juridice a imobilului înscris în CF  53238 Gherla top.596/1, aferent Cantinei de Ajutor Social, imobil situat pe str. Armenească nr.2 Primăria Municipiului Gherla a început demersurile în vederea întocmirii documentației cadastrale pentru actualizare date și înscrierea acestora în sistemul de cadastru și carte funciară.

                Cantina de Ajutor Social este cuprinsă în inventarul domeniului public al municipiului Gherla la nr. 45cod clasificare 1.6.2 , elemente de identificare St=490mp, Sc=238,3mp, str. Armenească nr.2, este în prezent înscrisă în CF 488 nr.top 596/1, Statul Român, aprobat prin HG 969/2002, Anexa 4.

                 În urma elaborării documentației de către PROIECT TOPO SRL prin  P. D. Z. persoană fizică autorizată,  s-a constatat în urma măsurătorilor că  suprafața terenului este de 439mp, suprafața construită la sol 246mp. Prin cadastru se realizează identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale.

               Pentru actualizarea datelor în CF este necesară însușirea de către Consiliul Local al Municipiului Gherla a documentației cadastrale pentru actualizare date și înscrierea acestora în sistemul de cadastru și carte funciară anexată.

                Față de cele menționate mai sus propun analizarea în vederea luării unei hotărâri privind   aprobarea actualizării datelor  de carte funciară pentru imobilul înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str.Armenească  nr.2,  din municipiul Gherla, județul Cluj

PRIMAR

------------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6884/60/13.05.2020

                                                                         PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.  __________/______________

Privind  aprobarea actualizării datelor de carte funciară pentru imobilul  înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1, aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2,

din municipiul Gherla, județul Cluj

       CONSILIUL  LOCAL  al  MUNICIPIULUI GHERLA, intrunit în şedinţă  ordinară de   lucru;

       Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind   aprobarea  Documentației de actualizare  date de carte funciară pentru imobilul  înscris în CF  53238 Gherla top.596/1, aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească nr.2 – proiect din inițiativa primarului

       Examinînd Referatul de aprobare nr. 6612 din 07.05.2020 întocmit de primarul Municipiului Gherla și raportul de specialitate întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;;

       Văzînd avizul favorabil ale comisiei de specialitate  a Consiliului local;

        Luând în considerare prevederile  HG 969/2002, Anexa 4 -Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Gherla, nr. crt. 45, inventar aprobat de Consiliul Local Gherla prin Hotărârea nr.61 din 23.09.1999, art.129, 139 și 196, art.286 alin.(1) și (4) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,      

HOTĂRĂȘTE

  1. .  Se aprobă actualizarea datelor de carte funciară  pentru imobilul intravilan, domeniul public al municipiului Gherla (HG 969/2002, Anexa 4 -Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Gherla, nr. crt. 45, inventar aprobat de Consiliul Local Gherla prin Hotărârea nr.61 din 23.09.1999),  identificat cu nr.top.596/1, înscris în CF nr. 53238 Gherla, Nr.CF vechi 488 cu suprafața din C.F.  490mp, prin înscrierea în cartea funciară a suprafeței măsurate de 439mp, cu 49mp mai puțin,  destinația curți construcții, conform Documentației de actualizare date de carte funciară întocmită de SC PROIECT TOPO SRL prin  P. D. Z. persoană fizică autorizată de ANCPI anexată, pentru imobilul situat pe str. Armenească nr.2, municipiul Gherla;

 Art.2.  Se împuternicește primarul  Municipiului Gherla, N. I. în vederea semnării actelor notariale și  altor acte referitoare la documentația însușită la Art.1.   

Art.3.-   Cu ducerea la îndeplinire a  prezentei  hotărâri  se  încredinţează  autoritatea  executivă,  SC PROIECT TOPO SRL  și  B.C.P.I. .                                                                        

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                           AVIZEAZĂ

                                                                                                                   SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6610/07.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 07.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 07.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

-------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6598 DIN 07.05.2020

REFERAT

privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN

(teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

            In urma aprobarii referatului de necesitate 13018 din data de 17.10.2019 precum si a comenzi aprobate cu numerele 13566 din data de 29.10.2019 a fost demarata o lucrare de catre SC TOPO SURVEI SRL ce priveste reglementarea in teren si prima inscriere in cartea funciara a parcelelor de teren si constructiei-magazie aferenta, din loc. Gherla, sat Baita FN.

            Urgenta acestui demers rezulta din dorinta Municipiului Gherla de a reglementa si intra in legalitate cu terenul si constructia-magazie astfel incat sa corespunda situatiei din teren si in concordanta cu vecinatatile existente, gasirea unei noi cai de acces dupa ce, cea utilizata a fost inchisa de proprietar. Totodata, exista o solicitare pentru inchirierea/concesionarea imobilului in discutie, care la aceasta data nu are nici o destinatie.

            In urma masuratorilor efectuate la fata locului si dupa consultarea situatiei topografice existente se constata urmatoarea:

  • Parcela de teren masurata are o suprafata de 2170 mp fata de 1700 mp existenti scriptic, incluzand si drumul de acces care face posibila folosirea proprietatii. Terenul se afla inregistrat in domeniul privat al Municipiului Gherla, in loc. Baita FN, avand ca vecinatati la N-drum, la S-vecin, la E- CAD 55112 si CAD 55352, la V- CAD 55004 si CAD 55005, cu categoria de folosinta curti constructii;
  • Pe parcela de teren prezentata este edificata o constructie-magazie in anul 1980, in suprafata de 144 mp, cu fundatie de beton si zidarie de caramida, sarpanta de lemn acoperita cu tigla.

Va rog sa analizati situatia prezentata si sa aprobati prima inscriere a teren-constructie propuse prin materialul inaintat, astfel incat sa poata fi depuse actele necesare inscrierii in Cartea Funciara in proprietatea privata a Municipiul Gherla.

INITIATOR:

PRIMAR

                  -----------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6609/59/07.05.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN

(teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate);

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 106; Art. 129 alineatul 2 litera c) si alineatul 6 litera c), Art. 196 alineatul 1 litera a) din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art. 1 Se aproba inscrierea in Cartea Funciara a imobilui compus din teren si constructie aflate in Mun. Gherla, Jud. Cluj, Sat Baita FN, astfel:

  1. Teren in suprafata masurata de 2170 mp, categoria folosinta curti constructii (1Cc), partial imprejmuit cu gard de plasa, vecinatati : N-drum; S-vecin; E-CAD 55112, CAD 55352; V-CAD 55004, CAD 55005.
  2. Constructie magazie edificata in anul 1980 fara autorizatie de construire, cu fundatie de beton, zidarie din caramida, sarpanta din lemn acoperita cu tigla avand suprafata desfasurata Sd = 144 mp.

Art.  2 Municipiul Gherla este de acord cu inscrierea imobilelor prezentate anterior in Cartea Funciara cu suprafetele masurate, categoria de folosinta curti constructii si trecerea acestora in domeniul privat al Municipiului Gherla.

Art.  3 Parcela de teren situata in loc. Gherla, sat Baita FN, in suprafata de 2170 mp se gaseste inregistrata la Primaria Municipiului Gherla in Lista de inventar a terenurilor din domeniul privat al Municipiului Gherla anexa 6 pozitia 6, avand o valoare contabila de 87.884 lei.

Art. 4 Constructia magazie, aferenta terenului, in suprafata desfasurata de 144 mp, se gaseste inregistrata in domeniul privat al Primariei Municipiului Gherla avand numarul de inventar 1695 si valoarea de inventar de 67.935 lei

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva, BCPI Gherla si SC Topo Survei SRL.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7337/21.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

 bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 la SC ADP GHERLA

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea  bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 la SC ADP GHERLA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință extraordinară convocată „de îndată”.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

------------------

Nr. 7265/21.05.2020

REFERAT

Privind aprobarea  bugetului local de venituri si cheltuieli

 pe anul 2020 la SC ADP GHERLA

            ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC S.A. GHERLA cu sediul în Gherla , str. Gelu, nr. 7, jud. Cluj, având obiectul de activitate conform cod CAEN -7500- Activități veterinare (adăpost câini, ecarisaj), prin D-l M. G. în calitate de d. g. prezintă Bugetul de venituri și cheltuiei pe anul 2020 în conformitate cu Ordinul nr. 3818 din 30.12.2019.

ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC S.A. GHERLA a întocmit proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe baza activităților economice pe care urmează să le desfășoare în anul 2020 comparativ cu activitatea economico-financiară desfășurată în anul 2019, respectând principiul prudenței.

În funcție de lucrările ce urmează a fi efectuate către terți în anul 2020

s-au prevăzut:

  • Venituri totale în sumă de 7.571.700 lei
  • Cheltuieli totale în sumă de 7.500.515 lei.

          Bugetul de venituri și cheltuiei pe anul 2020 este prezentat în conformitate cu Ordinul nr. 3818 din 30.12.2019.

            In calitate de unic actionar la ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC S.A. GHERLA cu sediul în Gherla , str. Gelu, nr. 7, Consiliul Local al Municipiului Gherla trebuie sa aprobe bugetul anual de venituri si cheltuieli al acestei societati. Propun aprobarea bugetului la ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC S.A. GHERLA asa cum este prezentat in anexele la proiectul de hotarare.

PRIMAR

------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7336/63/21.05.2020

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din

Privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli

 pe anul 2020 la SC ADP GHERLA

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea bugetului  de venituri si cheltuieli pe anul 2020 la SC ADP GHERLA, proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinând referatul primarului nr.7265/21.05.2020 şi văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

                Vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr.7266/21.05.2020

                Vazand raportul de prezentare a Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2020 intocmit de SC ADP SA GHERLA

Ţinând cont de prevederilor  Legii  nr.273/2006 privind finanţele publice locale si cele ale Ordinului nr.3818/2019 ;

          In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(d), alin 3 lit. (d),  art. 139 alin. 3 lit. (h)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE:

    Art.1 :  Se aprobă bugetul de venituri si cheltuieli si detalierea indicatorilor  economico-financiari pe anul 2020  la SC ADP SA Gherla ,  conform anexelor  1 si 2 la  prezenta hotărare ;

   Art.2 : Se aproba gradul de realizare a veniturilor, programul de investitii si masurile de imbunatatire a rezultatului brut si reducere a arieratelor la SC ADP SA Gherla conform anexelor 3-5 la prezenta hotarare.

Art.3 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza SC ADP SA Gherla.     

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

                Buget ADP-2020                                                                                                      

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7350/22.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 7322 din 21.05.2020 

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire, amenajări exterioare în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5

Prin cererea nr.4547 din 26.03.2018, numiții M. V. și soția M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca, au solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării unui PUZ pentru Construire trei blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E+M, împrejmuire și amenajări exterioare în municipiul Gherla str.Hășdății nr.5.

Petenții potrivit extrasului CF nr.55301 cu nr. cadastral 55301 sunt proprietari tabulari asupra imobilului situat în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 48/4547 din 17.04.2018.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință (UTR) 10, în subzona de locuințe unifamiliale Lmsv și zona căi ferate industriale c.c.f.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUZ, au parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de  Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5, unde s-a descris toate demersurile, dezbaterile și notificările privind dezacordul cetățenilor de pe str.Hășdății cu privire la aprobarea acestui obiectiv.

Atfel, fiind parcurse cele două etape de consultare, beneficiarii au trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședințele CTUAT din data de 06.12.2019 și 20.12.2019, la care au fost prezenți și o parte din contestatarii de pe str.Hășdății, unde s-a prezentat plângerea prealabilă depusă la Consiliul Județean Cluj referitoare la avizul arhitectului șef al județului și dezacordul cetățenilor din zona de locuințe cuprinsă pentru studiu în avizul de oportunitate.

În urma dezbaterilor în aceste ședințe din 06.12.2019, respectiv 20.12.2019, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a propus eliberarea avizului favorabil și dezbaterea într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Prin prezenta documentație se propune construirea a 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire, amenajări exterioare pe terenul cu nr. cadastral 55301 în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5, cât și accese pietonal și auto, spații verzi, loc de joacă pentru copii, spațiu destinat colectării deșeurilor și parcări necesare numărului de apartamente propuse a se realiza.

Suprafața construită a celor 3 blocuri va fi de 652,05 mp, iar cea desfășurată de 2608,20 mp.

Accesul pietonal pe proprietate se va realiza din str.Hășdății, iar accesul auto se va realiza din drumul propus, drum ce se va realiza pe terenul beneficiarilor prin schimbarea funcțiunii din c.c.f. în c.c.r. pe care se va intra din str.Hășdății.

Drumul propus va avea circulație în ambele sensuri, cu lățimea minimă de 6,00 m, cu câte o bandă pe sens.

Se propune realizarea a 30 de apartamente, 18 spații de parcare la demisolul blocurilor și 13 spații de parcare exterioare.

Procent de ocupare a terenului max. (POTmax) = 40 % și un Coeficient de utilizare max. propus (CUTmax) = 1,20.

Distanțele minime față de limitele de proprietate sunt 2,60 m la N-V (strada Hășdății), 14,55 m la N-E (HETECH TREND SRL), 14,40 m la S-E (DACHIM SRL) și 12,40 m la S-V.

Înălțimea maximă la cornișă Hmax. cornișă = 10,00 m, măsurată de la cota superioară a trotuarului clădirii până la cornișă.

Racordarea la utilități se va face la cele existente în zonă conform soluțiilor date prin studiile de fundamentare întocmite și atașate la documentația de urbanism.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E și Regulamentul Local de Urbanism aferent în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7349/64/22.05.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 7322 din 21.05.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.47 alin.1 și art.56 alin.1, alin.4  din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru Construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, conform proiectului întocmit de SC CIULEI PROIECT SRL cu sediul în municipiul Gherla, str. Bobîlna nr.57/7, coordonator RUR arhitect S. M. C., beneficiari M. V. și M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 7313/21.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al ADP Gherla și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al ADP Gherla și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

-----------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR . 7297/21.05.2020

REFERAT

Privind mandatarea consiliului local pentru declanșarea procedurii de selecție a membrilor consiliului de administrare al ADP Gherla SA prin stabilirea comisiei de selecție și a atribuțiilor acesteia

Având în vedere hotărârea AGA a ADP Gherla SA privind declanșarea procedurii de selecție, în conformitatea cu art. 29, alin. 3, din O.U.G nr. 109/2011, a membrilor consiliului de administrație a ADP Gherla SA.

Analizând ordinea de zi comunicată apreciem că se impune constituirea comisiei de selecție în vederea numirii membrilor consiliului de administrație al ADP Gherla SA.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind constituirea comisiei de selecție în vederea numirii membrilor consiliului de administrație al ADP Gherla SA

INIȚIATOR

PRIMAR

--------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 7310/62/21.05.2020

                             PROIECT DE  HOTARARE

Privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al ADP Gherla și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA, întrunit în ședință ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație a ADP Gherla SA și stabilirea atribuțiilor Comisiei de selecție, proiect din inițiativa autorității executive.

                Având în vedere hotărârea AGA a ADP Gherla SA privind declanșarea procedurii de selecție, în conformitatea cu art. 29, alin. 3, din O.U.G nr. 109/2011, a membrilor consiliului de administrație a ADP Gherla SA.

                Examinând Referatul de necesitate al Primarului Municipiului Gherla nr. 7297/21.05.2020 și Raportul de specialitate cu nr. 7299/21.05.2020 întocmit de Direcția RUNOS;

În temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 3 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare;

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 3, lit. d), art. 133, art. 196, din O.U.G  nr. 57/2019 privind Codul Adminstrativ;

P R O P U N E:

Art.1.  Se constituie comisia pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație a ADP Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr. 7, J12/112/1991 în următoarea componență:

            -          

            -

            -

            Atribuțiile comisiei sunt cele prevăzute la art. 29 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare.

Art.2.    Comisia de selecţie va avea următoarele atribuţii:

    a) derulează întreaga procedură de selecţie şi propune candidaţii selectaţi în lista scurtă în vederea numirii pentru poziţia de membri în consiliu, pe baza raportului privind numirile finale întocmit în acest scop;

    b) realizează evaluarea finală a candidaţilor selectaţi în lista scurtă şi face propuneri în vederea numirii pentru poziţia de membri în consiliu, pe baza raportului privind numirile finale întocmit în acest scop;

    c) se consultă îndeaproape cu comitetul de nominalizare şi remunerare din cadrul consiliului, cu alte organisme implicate în procedura de selecţie, după caz;

    d) orice alte atribuţii stabilite prin actul administrativ de înfiinţare.

Art.3. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția RUNOS și membrii comisiei.

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului Jud. Cluj, Primarului Municipiului Gherla, ADP Gherla SA și membrii comisiei.

INITIATOR

PRIMAR

AVIZEAZA,                                                                                                                                                                                                                                       SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6885/13.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind  aprobarea actualizării datelor de carte funciară pentru imobilul înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2,

din municipiul Gherla, județul Cluj

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind  aprobarea actualizării datelor de carte funciară pentru imobilul înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2, din municipiul Gherla, județul Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 13.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 13.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 6612 / 07.05 .2020

Referat

Privind  aprobarea actualizării  datelor de carte funciară pentru imobilul  înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2, din municipiul Gherla, județul Cluj

                Pentru asigurarea unei evidențe exacte și complete a situației juridice a imobilului înscris în CF  53238 Gherla top.596/1, aferent Cantinei de Ajutor Social, imobil situat pe str. Armenească nr.2 Primăria Municipiului Gherla a început demersurile în vederea întocmirii documentației cadastrale pentru actualizare date și înscrierea acestora în sistemul de cadastru și carte funciară.

                Cantina de Ajutor Social este cuprinsă în inventarul domeniului public al municipiului Gherla la nr. 45cod clasificare 1.6.2 , elemente de identificare St=490mp, Sc=238,3mp, str. Armenească nr.2, este în prezent înscrisă în CF 488 nr.top 596/1, Statul Român, aprobat prin HG 969/2002, Anexa 4.

                 În urma elaborării documentației de către PROIECT TOPO SRL prin  P. D. Z. persoană fizică autorizată,  s-a constatat în urma măsurătorilor că  suprafața terenului este de 439mp, suprafața construită la sol 246mp. Prin cadastru se realizează identificarea, măsurarea, descrierea și înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale.

               Pentru actualizarea datelor în CF este necesară însușirea de către Consiliul Local al Municipiului Gherla a documentației cadastrale pentru actualizare date și înscrierea acestora în sistemul de cadastru și carte funciară anexată.

                Față de cele menționate mai sus propun analizarea în vederea luării unei hotărâri privind   aprobarea actualizării datelor  de carte funciară pentru imobilul înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1,  aferent Cantinei de Ajutor Social, str.Armenească  nr.2,  din municipiul Gherla, județul Cluj

PRIMAR

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

-------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6884/60/13.05.2020

                                                                         PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.  __________/______________

Privind  aprobarea actualizării datelor de carte funciară pentru imobilul  înscris în C.F. 53238 Gherla, cu nr. topo. 596/1, aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească  nr. 2,

din municipiul Gherla, județul Cluj

       CONSILIUL  LOCAL  al  MUNICIPIULUI GHERLA, intrunit în şedinţă  ordinară de   lucru;

       Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind   aprobarea  Documentației de actualizare  date de carte funciară pentru imobilul  înscris în CF  53238 Gherla top.596/1, aferent Cantinei de Ajutor Social, str. Armenească nr.2 – proiect din inițiativa primarului

       Examinînd Referatul de aprobare nr. 6612 din 07.05.2020 întocmit de primarul Municipiului Gherla și raportul de specialitate întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului;;

       Văzînd avizul favorabil ale comisiei de specialitate  a Consiliului local;

        Luând în considerare prevederile  HG 969/2002, Anexa 4 -Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Gherla, nr. crt. 45, inventar aprobat de Consiliul Local Gherla prin Hotărârea nr.61 din 23.09.1999, art.129, 139 și 196, art.286 alin.(1) și (4) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,      

HOTĂRĂȘTE

  1. .  Se aprobă actualizarea datelor de carte funciară  pentru imobilul intravilan, domeniul public al municipiului Gherla (HG 969/2002, Anexa 4 -Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Gherla, nr. crt. 45, inventar aprobat de Consiliul Local Gherla prin Hotărârea nr.61 din 23.09.1999),  identificat cu nr.top.596/1, înscris în CF nr. 53238 Gherla, Nr.CF vechi 488 cu suprafața din C.F.  490mp, prin înscrierea în cartea funciară a suprafeței măsurate de 439mp, cu 49mp mai puțin,  destinația curți construcții, conform Documentației de actualizare date de carte funciară întocmită de SC PROIECT TOPO SRL prin  P. D. Z. persoană fizică autorizată de ANCPI anexată, pentru imobilul situat pe str. Armenească nr.2, municipiul Gherla;

 Art.2.  Se împuternicește primarul  Municipiului Gherla, N. I. în vederea semnării actelor notariale și  altor acte referitoare la documentația însușită la Art.1.   

Art.3.-   Cu ducerea la îndeplinire a  prezentei  hotărâri  se  încredinţează  autoritatea  executivă,  SC PROIECT TOPO SRL  și  B.C.P.I. .                                                                        

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                             AVIZEAZĂ

                                                                                                                   SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6544/06.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre proiect de hotărâre privind aprobarea implementării Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) wiFi4EU

         Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre proiect de hotărâre privind aprobarea implementării Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) wiFi4EU

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 6498 din 06.05.2020

R EFERAT

privind aprobarea implementarii Mecanismului pentru

Interconectarea Europei (MIE) WiFi4EU

            Initiativa WiFi4EU este un demers european  care presupune masuri menite sa raspunda nevoilor crescande in materie de conectivitate in spatiul virtual ale colectivitatilor, atat in context general cat si in contextul specific actual ( masurile privind prevenirea Pandemiei)

            Aceasta initiativa ofera municipalitatilor posibilitatea de a solicita finantarea pentru instalarea de echipamente WiFi in spatiile publice in vederea accesului gratuit al cetatenilor la internet in valoare de 15 000 Euro.

            Autoritatea executiva a accesat aceasta finantare incheiata prin finalizarea Acordului de Grant Nr. INEA/CEF/WiFi4EU/ 2-2019/006094 – 040534,  acord incheiat intre Agentia Executiva pentru Inovare si Retele (INEA) in calitate de finatator si Municipiul Gherla in calitate de beneficiar al finantarii.

            Pentru implementarea proiectului,, respectiv accesarea finantarii este necesara aprobarea Consiliului Local al Municipiului Gherla in vederea instalarii pe domeniul public al echipamentelor WIFI conform Anexei I la prezentul referat.

            Avand in vedere prevederile art. 129 alin. (2) litera c) si alin. (6) litera a), respectiv art. 196 alin (1) litera a) coroborat cu art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

PROPUN

            Adoptarea proiectului de Hotarare intocmit conform prezentului referat.

 ROMÂNIA                                                                          

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

NR. 6537/58/06.05.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

privind aprobarea implementarii Mecanismului pentru

Interconectarea Europei (MIE) WiFi4EU

          Consiliul local al municipiului Gherla întrunit in şedinţă ordinara :

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea implementarii Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) WiFi4EU proiect initiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 6498  din 06.05.2020

Vazand Acordul de Grant Nr. INEA/CEF/WiFi4EU/ 2-2019/006094 – 040534,  acord incheiat intre Agentia Executiva pentru Inovare si Retele (INEA) in calitate de finatator si Municipiul Gherla in calitate de beneficiar al finantarii.

În temeiul art. 129 alin. (2) litera c) si alin. (6) litera a), respectiv art. 196 alin (1) litera a) coroborat cu art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

HOTĂRĂŞTE :

          ART.1 Se aprobă implementarea Acordului de Grant Nr. INEA/CEF/WiFi4EU/ 2-2019/006094 – 040534

          ART.2 Se aproba locatiile pentru instalarea si montarea echipamentelor WiFi, locatii cuprinse in Anexa I la prezenta Hotarare.

          ART.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR

                                                              AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL  

            ANEXA 1wifi      

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6610/07.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 07.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 07.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

-------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6598 DIN 07.05.2020

REFERAT

privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN

(teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

            In urma aprobarii referatului de necesitate 13018 din data de 17.10.2019 precum si a comenzi aprobate cu numerele 13566 din data de 29.10.2019 a fost demarata o lucrare de catre SC TOPO SURVEI SRL ce priveste reglementarea in teren si prima inscriere in cartea funciara a parcelelor de teren si constructiei-magazie aferenta, din loc. Gherla, sat Baita FN.

            Urgenta acestui demers rezulta din dorinta Municipiului Gherla de a reglementa si intra in legalitate cu terenul si constructia-magazie astfel incat sa corespunda situatiei din teren si in concordanta cu vecinatatile existente, gasirea unei noi cai de acces dupa ce, cea utilizata a fost inchisa de proprietar. Totodata, exista o solicitare pentru inchirierea/concesionarea imobilului in discutie, care la aceasta data nu are nici o destinatie.

            In urma masuratorilor efectuate la fata locului si dupa consultarea situatiei topografice existente se constata urmatoarea:

  • Parcela de teren masurata are o suprafata de 2170 mp fata de 1700 mp existenti scriptic, incluzand si drumul de acces care face posibila folosirea proprietatii. Terenul se afla inregistrat in domeniul privat al Municipiului Gherla, in loc. Baita FN, avand ca vecinatati la N-drum, la S-vecin, la E- CAD 55112 si CAD 55352, la V- CAD 55004 si CAD 55005, cu categoria de folosinta curti constructii;
  • Pe parcela de teren prezentata este edificata o constructie-magazie in anul 1980, in suprafata de 144 mp, cu fundatie de beton si zidarie de caramida, sarpanta de lemn acoperita cu tigla.

Va rog sa analizati situatia prezentata si sa aprobati prima inscriere a teren-constructie propuse prin materialul inaintat, astfel incat sa poata fi depuse actele necesare inscrierii in Cartea Funciara in proprietatea privata a Municipiul Gherla.

INITIATOR:

PRIMAR

-------------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6609/59/07.05.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN

(teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate)

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea reglementarii imobilului din loc. Gherla, sat Baita FN (teren si constructie, fosta magazine CAP Hasdate);

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 106; Art. 129 alineatul 2 litera c) si alineatul 6 litera c), Art. 196 alineatul 1 litera a) din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art. 1 Se aproba inscrierea in Cartea Funciara a imobilui compus din teren si constructie aflate in Mun. Gherla, Jud. Cluj, Sat Baita FN, astfel:

  1. Teren in suprafata masurata de 2170 mp, categoria folosinta curti constructii (1Cc), partial imprejmuit cu gard de plasa, vecinatati : N-drum; S-vecin; E-CAD 55112, CAD 55352; V-CAD 55004, CAD 55005.
  2. Constructie magazie edificata in anul 1980 fara autorizatie de construire, cu fundatie de beton, zidarie din caramida, sarpanta din lemn acoperita cu tigla avand suprafata desfasurata Sd = 144 mp.

Art.  2 Municipiul Gherla este de acord cu inscrierea imobilelor prezentate anterior in Cartea Funciara cu suprafetele masurate, categoria de folosinta curti constructii si trecerea acestora in domeniul privat al Municipiului Gherla.

Art.  3 Parcela de teren situata in loc. Gherla, sat Baita FN, in suprafata de 2170 mp se gaseste inregistrata la Primaria Municipiului Gherla in Lista de inventar a terenurilor din domeniul privat al Municipiului Gherla anexa 6 pozitia 6, avand o valoare contabila de 87.884 lei.

Art. 4 Constructia magazie, aferenta terenului, in suprafata desfasurata de 144 mp, se gaseste inregistrata in domeniul privat al Primariei Municipiului Gherla avand numarul de inventar 1695 si valoarea de inventar de 67.935 lei

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva, BCPI Gherla si SC Topo Survei SRL.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6428/05.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării  bugetului  local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării  bugetului  local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 05.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 05.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință extraordinară convocată „de îndată”.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT                                                      

CONSILIER PRINCIPAL      D. C. M.

---------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

DIRECTIA ECONOMICA

Nr 6406 din 04.05.2020                                                                              

REFERAT

Privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020

          Prin Decizia 3215/22.04.2020 a Directorului General al Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Cluj-Napoca privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a influientelor sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale pentru Municipiul Gherla au fost comunicati urmatorii indicatori:

04.02.01                        -30 mii lei

04.02.04                        -106mii lei

11.02.06                        225mii lei

           Aceste sume sunt alocate in conformitate cu prevederile art.20-21 din OUG nr. 20/2020 privind rectificarea bugetara.

Pe total buget se constata o crestere cu 89 mii lei a veniturilor bugetare.

          La partea de cheltuieli suma de 89 mii lei a fost repartizata la cap 70. Alte servicii in domeniul locuintelor si dezvoltarii.

          Astfel in urma acestor modificari bugetul local al Municipiului Gherla va avea la partea de venituri suma de  47994.80     mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de   54,546.21     mii lei din care la sectiunea de functionare  28773.00mii lei, iar la sectiunea de dezvoltare 25773.21mii lei conform anexelor 1 si 2. Lista de investitii este prezentata in anexa nr. 3, iar bugetul activitatilor autofinantate in anexa nr. 4.

PRIMAR

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6426/56/05.05.2020

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr.6406/04.05.2020  privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 6408/04.05.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, OUG 50/2020 privind rectificarea a bugetului de stat, Decizia  DGRFP Cluj nr. 3215/22.04.2020, privind indicatorii pe anul 2020;             

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de  47 994,8 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 54 546,21 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 28 773,00 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 25 773,21 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2020  conform anexei nr.4.

Art 4 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2020

anexa 2 cheltuieli 2020

anexa 3 lista investitii 2020

anexa 4 autofinantate 2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR.6522/06.05.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de

 Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobat prin HCL nr. 67/26.09.2019  

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de

 Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobat prin HCL nr. 67/26.09.2019 

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.05.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.05.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință extraordinară convocată „de îndată”.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

--------------------------

ROMÂNIA                                                                           

JUDEŢUL CLUJ                                                               

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA              

  NR. 6521/06.05.2020

REFERAT

PRIVIND MODIFICAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE SI FUNCȚIONARE A CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA APROBAT PRIN HCL 67/26.09.2019

In contextual actual epidemiologic în care prin reglementări specifice  s-a restricționat circulația persoanelor , s-a stabilit reguli de distanțare socială precum și norme referitoare la întrunirile publice  , se impune modificarea regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local în ceea ce privește modalitatea de desfășurare a ședințelor publice ale consiliului local , exercitarea drepturilor și obligațiilor necesare îndeplinirii mandatului de ales local precum și procedura de vot , în sensul stabilirii unor alte modalități de desfășurare a ședințelor  publice a consiliului local prin mijloace tehnice care să asigure transmiterea punctelor de vedere , întrebărilor precum și a votului fiecărui consilier local, în timp real în direct președintelui de ședință care va gestiona desfășurarea acesteia, prin intermediului internetului sau eventual a unor platforme online de conferință.

Modificările propuse au în vedere evitarea sau limitarea efectelor unor situații excepționale indiferent de natura acestora, epidemii, calamității, cutremure, acte de terorism, fenomene naturale extrem, etc. precum și buna desfășurare a ședințelor de consiliul local în situațiile prevăzute mai sus pentru gestionarea în timp util a problemelor UAT.

În aceste sens propunem completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a consiliului local după cum urmează:

  • Se completează art. 15 din regulament cu un alineat nou : ,,În situații excepționale ședințele comisiilor de specialitate se pot desfășura prin mijloace electronice sau pe platforme on-line, avizul de specialitate urmând a fi comunicat Secretarului General al Municipiului în aceiași modalitate, respectiv prin mijloace electronice .’’
  • Se completează art. 24 alin.2 lit.c) din regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local aprobat prin HCL 67/26.09.2019 cu următoarele aliniate :

,, In situația în care prin acte normative sau administrative autoritățile abilitate instituie situații excepționale (de urgență , etc) care au ca și consecință restrângerea unor drepturi constituționale ale cetățenilor, caracterul public al ședințelor consiliului local este asigurat și de posibilitatea cetățenilor cu domiciliul sau reședința  în UAT Municipiul Gherla de a urmării pe internet  în timp real sau înregistrate ședințele consiliului local.

 Înregistrările ședințelor consiliului local se vor difuza pe internet în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la desfășurarea acestora.

În aceste împrejurări prezența consilierilor locali și asigurarea dreptului la vot se realizează prin mijloace tehnice care să permită comunicarea acestora președintelui de ședință în timp real prin internet  sau platformă on-line de videoconferință.

În cazul în care un consilier local datorită stării excepționale este în imposibilitatea de a fi prezent la ședință ( carantină, izolare, internare spitalicească care are legătură cu situația excepțională, etc.) își poate exercita dreptul a vot  direct , în timp real , prin mijloace tehnice care să permită comunicarea președintelui de ședință a opțiunii referitoare la proiectul de hotărâre. În această situație consilierul local în cauză va fi considerat prezent la ședință.

De regulă ședințele de consiliu local se desfășoară la sediul Primăriei Municipiului Gherla. Locul și modalitatea de desfășurare a ședințelor consiliului local poate fi modificată la inițiativa Primarului cu consultarea Secretarului General UAT și a Comitetului Local pentru Situații de Urgență – Centrul operativ , în funcție de necesități. În aceste situații se va menționa noua locație și modalitatea de desfășurare a ședinței în documentul de convocare prevăzut la art. 20 alin. 5 din prezentul regulament.’’

INITIATOR

PRIMAR

------------------

ROMÂNIA

       JUDEŢUL CLUJ

 MUNICIPIUL GHERLA

    CONSILIUL LOCAL

   NR. 6529/57/06.05.2020

Proiect de hotărâre

PRIVIND MODIFICAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE SI FUNCȚIONARE A CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI GHERLA APROBAT PRIN HCL 67/26.09.2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în ședința  de lucru extraordinară convocată de indată;

Având în vedere proiectul de hotărâre privind  modificarea regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local aprobat prin HCL  67/26.09.2019 – proiect din inițiativa primarului;

Examinând referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla cu nr. 6521/06.05.2020;

Având în vedere :

  • raportul de specialitate al secretarului General UAT , înregistrat sub nr. 6524/06.05.2020

 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobarea modificării regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local aprobat prin HCL 67/26.09.2019 ;

  • avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla;

            În conformitate cu art. 129 alin (2) lit. a) , alin.(3) lit (a) , 134 alin (4), (5) at. 138 , 139 si art. 196 alin (1)  lit.(a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

HOTĂRĂȘTE :

Art.1.  Se completează art. 15 din regulament cu un alineat nou : ,,În situații excepționale ședințele comisiilor de specialitate se pot desfășura prin mijloace electronice sau pe platforme on-line, avizul de specialitate urmând a fi comunicat Secretarului General al Municipiului prin mijloace electronice.’’

Art.2.  Se completează art. 24 alin.2 lit.c) din regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local aprobat prin HCL 67/26.09.2019 cu următoarele aliniate :

,, In situația în care prin acte normative sau administrative autoritățile abilitate instituie situații excepționale (de urgență , etc) care au ca și consecință restrângerea unor drepturi constituționale ale cetățenilor, caracterul public al ședințelor consiliului local este asigurat și de posibilitatea cetățenilor cu domiciliul sau reședința  în UAT Municipiul Gherla de a urmării pe internet  în timp real sau înregistrate ședințele consiliului local.

 Înregistrările ședințelor consiliului local se vor difuza pe internet în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la desfășurarea acestora.

În aceste împrejurări prezența consilierilor locali și asigurarea dreptului la vot se realizează prin mijloace tehnice care să permită comunicarea  președintelui de ședință în timp real prin internet  sau platformă on-line de videoconferință a opțiunii de vot, ședința de consiliul local desfășurându-se prin mijloace electronice sau printr-o platforma on-line de video conferință .

În cazul în care unii dintre  consilierii locali,  datorită stării excepționale, este în imposibilitatea de a fi prezent la ședință ( carantină, izolare, internare spitalicească care are legătură cu situația excepțională, etc.) își poate exercita dreptul a vot  direct , în timp real , prin mijloace tehnice care să permită comunicarea președintelui de ședință a opțiunii referitoare la proiectul de hotărâre. În această situație consilierul local în cauză va fi considerat prezent la ședință.  

De regulă ședințele de consiliu local se desfășoară la sediul Primăriei Municipiului Gherla. Locul și modalitatea de desfășurare a ședințelor consiliului local poate fi modificată la inițiativa Primarului cu consultarea Secretarului General UAT și a Comitetului Local pentru Situații de Urgență – Centrul operativ , în funcție de necesități. În aceste situații se va menționa noua locație și modalitatea de desfășurare a ședinței în documentul de convocare prevăzut la art. 20 alin. 5 din prezentul regulament.’’

Art.3. Celelalte prevederi ale regulamentului de Organizare si Funcționare a Consiliului Local al Municipiului Gherla , rămân neschimbate.

Art.4.  Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Gherla și consilierii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ

SECRETAR GENERAL UAT

ROMÂNIA                                                                                            

JUDEȚUL CLUJ                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

NR. 2102/12.02.2020

Referat

Privind aprobarea proiectului de hotărâre referitor la delegarea gestiunii serviciului de iluminat public, din Municipiul Gherla și localitățiile componente Băița, Hășdate și Silivaș

          Serviciul de iluminat public face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, autoritățile administrației publice locale având competența exclusivă, în condițiile legii, în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviicilor de utilități publice, precum și în ceea ce privește crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea și exploatarea bunurilor proprietate publică sau private a unităților administrative–teritoriale care compun sistemele de utilități publice, prioritar fiind interesul general al colectivități locale.

            Legea nr. 230/2006 privind iluminatul public stabilește în cuprinsul art. 8 alin. (1) o competență exclusivă a autorităților administrației publice locale în privința înființării, organizării, coordonării, monitorizării și controlul funcționării serviciului de iluminat public de la nivelul unităților administrative-teritoriale. Totodată, în sarcina autorităților publice locale legea impune și atributul dezvoltării, modernizării, administrării și exploatării serviciului de iluminat public astfel încât parametrii reali ai acestui serviciu să fie în accord cu principiile enunțate în art. 9 și art. 10 din cuprinsul Ordinului nr. 86 din 20/03/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală.

            Potrivit prevederilor art.8, alin.(3), lit.i din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, în exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilități publice, autoritățile deliberative ale administrației publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilități publice și adoptă hotărâri în legătură cu elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementari-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente.

Raportat la domeniul de competență al Consiliului Local al Municipiului Gherla, conform dispozițiilor art. 129, alin.(2), lit. “d” si alin. (7), lit. “n” din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul administrativ, ce conferă prerogative autorității deliberative privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, asigurând, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile comunitare de utilitate publică de alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie electrică, iluminat public și transport public local, după caz, coroborat cu prevederile art. 139 din același act normativ, supunem spre analiză și aprobare Consiliului Local al Municipiului Gherla, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea externalizării serviciului de iluminat public, Caietul de Sarcini, Regulamentul, Indicatorilor de Performanță și Contractul privind delegarea gestiunii prin concesionare a Serviciului Publicului de Iluminat din Municipiul Gherla.

INIȚIATOR,

PRIMAR

-------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2150/21/13.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea delegării  gestiunii serviciului de iluminat public din

Municipiul Gherla și localitățiile componente Băița, Hășdate și Silivaș

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea delegării gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Gherla și localitățiile componente Băița, Hăsdate și Silivaș, proiect din inițiativa primarului.

            Examinând referatul cu nr. 2102 din 12.02.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În baza:

  • Legii nr. 230/2006 privind serviciul de iluminat public;
  • Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Legii nr. 51/2006, art. 29 - 32  privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini – cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 93/2007 pentru aprobarea Contractului cadru privind folosirea infrastructurii sistemelor de distributie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat public;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin(2), lit”d”, alin(7), lit”n” și art. 139, alin(3), lit “e” din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂȘTE

                Art.1   Se aprobă Studiul de oportunitate privind modalitatea de gestiune a Serviciului de Iluminat Public din municipiul Gherla conform (anexei 1);

           Art.2  Se aprobă modalitatea  de  gestiune a serviciului de iluminat public din municipiul Gherla și localitățile componente Băița, Hășdate și Silivaș, ca gestiune delegată. Delegarea se va face prin contract de delegare a gestiuni, prin concesiune;        

            Art.3   Se aproba documentația de delegare a gestiuni a serviciului de iluminat public din Gherla și localitățiile componente Băița, Hășdate și Silivaș.

            Art.4    Se aprobă Modelul de Contract de delegare a gestiunii (anexa 3), care conține următoarele anexe: a) caietul de sarcini privind furnizarea/prestarea serviciului (anexa 2); b) regulamentul serviciului (anexa 4); c) inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, aferente serviciului (anexa 5); d) procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor prevăzute la (anexa 5), proces verbal cuprins în (anexa 6); e) indicatori tehnici corelați cu țintele/obiectivele asumate la nivel național cuprinși în (anexa 2);

            Anexele 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre;

Art. 5   Începând cu data adoptării prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local nr. 92/26.10.2017 privind aprobarea formei de gestiune a serviciului de iluminat public din Municipiul Gherla;

Art.6     Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția Economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr. voturi „ Pentru ”               

Nr. ,,Abțineri”        

Nr. voturi ,, Împotrivă ”

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6018/24.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind aprobarea a proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla" și a cheltuielilor legate de proiect

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea a proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla" și a cheltuielilor legate de proiect

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.  5957/23.04.2020

REFERAT

privind aprobarea proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială Nr.1, Gherla

și a cheltuielilor legate de proiect

Obiectul de investiții se referă la îmbunătăți condițiile în care se desfășoară activitatea  educațională în cadrul Școlii Gimnaziale nr 1 din Municipiul Gherla, strada Liviu Rebreanu, nr. 27. Proiectul a fost depus pentru obținerea unei finanțări nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10,,Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de Investiții 10.1 ,,Investiții în educație și formare, inclusiv în formarea profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”.

Având în vedere prevederile OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, prin care Consiliul Local exercită atribuții privind dezvoltarea economico- socială a municipiului și punând în practică rolul autorităților locale de sprijinire a dezvoltării regionale prin aplicarea inițiativelor de dezvoltare locală și tinând cont de cerințele formultate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar și solicitarea de clarificare nr. 5891/23.04.2020, în vederea pregătirii proiectului pentu contractare,

Supun aprobării dvs.  proiectul de hotărâre privind  aprobarea proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla” și a cheltuielilor legate de proiect.

Inițiator,

Primar,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6014/52/24.04.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea a proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla” și a cheltuielilor legate de proiect

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea a proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla” și a cheltuielilor legate de proiect, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 5957 din data de 23.04.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b), alin.4, lit.d), alin.7, lit.g), lit.j) și art.139, alin 3, lit.e) privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

ART 1. Se aprobă proiectul ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10, Prioritatea de investiții , Operatiunea 10.1, apelul de proiecte nr. POR/317/10/1/ Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.

ART 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului ,, Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școala Gimnazială Nr.1, Gherla”, în cuantum de 19.951.179,49 lei (inclusiv TVA).

ART 3. Se aprobă contribuția proprie în proiect, în cuantum de 224.310,70 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 394.537,38 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla”.

ART 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială Nr.1, Gherla”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Municipiului Gherla.

ART 5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

ART 6. Se împuternicește N. I., primarul Municipiului Gherla, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Gherla.

ART 7. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului General al municipiului Gherla, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Gherla, Insituției Prefectului Județului Cluj, precum și la Direcția economică, Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul Primăriei Municipiului Gherla și postată pe pagina de internet www.gherla.ro.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                   SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                             

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6020/24.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind aprobarea modificării Anexei nr. 1 la HCL 44/24.05.2018 cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici faza  SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru Proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla"

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea modificării Anexei nr. 1 la HCL 44/24.05.2018 cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici faza  SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru Proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla"

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.  5987/24.04.2020

REFERAT

privind aprobarea modificării Anexei nr.1 la HCL nr. 44/24.05.2018  cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici faza  SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru Proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla”

Prin HCL nr. 44/24.05.2018 s-a aprobat documentația tehnică și indicatorii tehnico- economici faza SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru Proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla”.

În urma finalizării etapei de verificare tehnică și financiară a cererii de finanțare cod SMIS 122684 s-a transmis scrisoarea de finalizare etapa ETF cu nr. 5747/16.04.2020 prin care se recomandă încadrarea în categoria cheltuielilor neeligibile pentru următoarele dotări: scaun directoral, scaun vizitator, raft metalic, canapea, birou rectangular, birou forma L, băncuțe și scaune.

Ca urmare a solicitării de clarificare transmisă cu nr. 5891/23.04.2020, s-a modificat Devizul general privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiție ,, Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla” prin trecerea cheltuielilor mai sus menționate la categoria de cheltuieli neeligibile.

În urma celor solicitate, se impune modificarea Anexei nr.1 care cuprinde principalii indicatori tehnico- economici aferenți obiectivului de investiții, cu sumele rezultate în urma trecerii cheltuielilor cu dotările mai sus menționate, la neeligibil.

Menționăm că proiectul se află în faza de Precontractare, iar nerespectarea solicitărilor de clarificări transmise, precum și a termenului de răspuns de 10 zile calendaristice, poate duce la respingerea proiectului de la obținerea unei finanțări nerambursabile.

Față de acestea se propune aprobarea proiectului de hotărâre referitor aprobarea modificării Anexei nr.1 la HCL nr. 44/24.05.2018  cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici faza  SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla”.

Inițiator,

Primar,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6016/54/24.04.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea modificării Anexei nr.1 la HCL nr. 44/24.05.2018  cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici faza  SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru Proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla”

           Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

           Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării Anexei nr.1 la HCL nr. 44/24.05.2018  cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici faza  SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru Proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla”, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 5987 din data de 24.04.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b), alin.4, lit.d), alin.7, lit.g), lit.j) și art.139, alin 3, lit.e) privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

ART 1. (1) Se aprobă modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 44/24.05.2018  cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice şi a indicatorilor tehnico-economici faza  SF- (studiu de fezabilitate)+PT-(proiect tehnic) pentru Proiectul „Extindere, mansardare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr. 1, Gherla”.

             (2) Anexa nr.1 modificată este cuprinsă ca și anexă la prezenta hotărâre.

             (3) La data adoptării prezentei hotărâri, își încetează valabilitatea anexa nr.1 la HCL nr.44/24.05.2018 în forma avută la data adoptării HCL nr. 44/24.05.2018.

Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 44/24.05.2018, rămân neschimbate.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                   SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                         

Nr. ,,Abțineri”                

Vizualizeaza ANEXA 1 la HCL Nr.  44/24.05.2018  

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr.2490/19.02.2020

REFERAT

Privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196mp situat în

municipiul Gherla str. Parcului f.n. identificat în extrasul de carte funciară nr.52714 Gherla, cad. 52714

         Având în vedere cererea d-nei C. M. L. cu domiciliul în municipiul Gherla, jud. Cluj, prin care se solicită închirierea unui  teren în suprafață de  196mp  din care 34mp aflat sub  clădirea " CHIOȘC  ȘTRAND" achiziționat prin facura nr.1/03.04.2017  și chitanța nr.1/03.04.2017 de la  MONAMI IMPEX SRL Gherla, jud. Cluj, ( conform contr. vânz-cump/06.08.1999) și copie patrimoniu ROL 10315351 iar restul suprafeței solicitate fiind o suprafață de 162mp in jurul chioșcului conform schiței anexate.

       Terenul identificat sub și în jurul " CHIOȘCULUI  ȘTRAND" este situat pe str. Parcului, municipiul Gherla, jud. Cluj, este  proprietatea municipiului Gherla, domeniu public, și face parte din cadastralul 52714, parte a unei parcele mai mari în cadrul căreia se află și Ștrandul Municipal care în prezent este închiriat.

       Chioșcul este identificat în CF nr.52714 Gherla, date referitoare construcții, Crt..A1.4 Număr 52714-C4 construcții administrative și social culturale, Suprafața 34mp, Situație juridică - Fără acte, Observații/Referințe - S. construită la sol 34mp, construcție fără acte.

       Terenul solicitat în vederea închirierii descrie un pătrat cu latura de 14 m în jurul chioșcului, de la aliniamentul împrejmuirii ce mărginește parcela de teren în discuție în partea str. Parcului.   

        Pentru stabilirea chiriei anuale  asupra terenului s-a  ținut cont de valoare chiriei pentru terenul ștrand Municipal, de valoarea chiriei terenului aferent Baza sportivă strand, de concesiunea pentru terenul aferent contractelor cu Mustang Tour SRL.  

         În temeiul prevederilor art.136 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a proiectului de hotărâre privind propunerea privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196mp, pătrat cu latura de 14m,situat în municipiul Gherla, str. Parcului f.n. sub și în jurul construcției (" CHIOȘC  ȘTRAND"), identificat în extrasul de carte funciară nr.52714 Gherla, cad. 52714, destinația teren curți construcții, durata închirierii 10 ani, prețul minim al închirierii este de 1 euro/mp/an.

PRIMAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2524/28/20.02.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

Privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196 mp situat în

municipiul Gherla str. Parcului f.n. identificat în extrasul de carte funciară nr. 52714 Gherla, cad. 52714

CONSILIUL  LOCAL  al  MUNICIPIULUI GHERLA, întrunit în şedinţă ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196 mp situat în municipiul Gherla str. Parcului f.n. identificat în extrasul de carte funciară nr. 52714 Gherla, cad. 52714 – proiect din inițiativa primarului;

Examinând Referatul cu nr. 2490 din 19.02.2020 al primarului municipiului Gherla;

Văzând avizul favorabil al comisiei de specialitate al Consiliului local;

Luând în considerare prevederile  HG 969/2002, Anexa 4 Însușit de Consiliul Local Gherla prin Hotărârea nr.61 din 23.09.1999 Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Gherla  nr.crt. 2, art.129 alin (1), (2) lit c, 139 alin (3) lit g, 196 (1) lit.a,  art.333 alin.(1) și (2) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,      

HOTĂRĂȘTE

Art.1. Se aprobă închirierea prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196 mp (pătrat cu latura de 14 m), teren intravilan, aparținând domeniului public, situat în municipiul Gherla str. Parcului f.n.

Terenul face parte din CF nr. 52714 Gherla, nr. cadastral 52714 Gherla, pe acesta fiind amplasată o construcție – chioșc ștrand – proprietate privată – corp C4 din CF 52714 Gherla, și se prezintă sub forma unui pătrat cu latura de 14 m în jurul chioșcului.

Valoarea de inventar al terenului supus închirierii este de 9039,47lei.

Art.2. Terenul va fi utilizat pentru desfășurarea de activități comerciale.

Art.3.  Durata închirierii este de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire în măsura în care se respectă dispozițiile contractului de închiriere.

Art.4. Prețul minim al închirierii este de 1 euro/mp/an echivalentul în lei la cursul BNR din ziua precedentă plății;

Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește autoritatea executivă.

                                                                 INIȚIATOR

                                                                   PRIMAR

                                                                                                                                                    AVIZEAZĂ

                                                                                                                                 SECRETAR  GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2164/13.02.2020

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre

 privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea externalizării Serviciului de Iluminat Public, Caietul de sarcini, Regulamentul, Indicatorii de performanță și modelul Contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Gherla

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

 privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea externalizării Serviciului de Iluminat Public, Caietul de sarcini, Regulamentul, Indicatorii de performanță și modelul Contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 13.02.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                            ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUDEȚUL CLUJ                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

NR. 2102/12.02.2020

Referat

Privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea externalizării serviciului de iluminat public, Caietul de sarcini,Regulamentul,Indicatori de Performanță și

Modelul de Contract privind delegarea gestiunii prin concesionare a Serviciului

de Iluminat Public din Municipiul Gherla

          Serviciul de iluminat public face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, autoritățile administrației publice locale având competența exclusivă, în condițiile legii, în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și funcționarea serviicilor de utilități publice, precum și în ceea ce privește crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea și exploatarea bunurilor proprietate publică sau private a unităților administrative–teritoriale care compun sistemele de utilități publice, prioritar fiind interesul general al colectivități locale.

            Legea nr. 230/2006 privind iluminatul public stabilește în cuprinsul art. 8 alin. (1) o competență exclusivă a autorităților administrației publice locale în privința înființării, organizării, coordonării, monitorizării și controlul funcționării serviciului de iluminat public de la nivelul unităților administrative-teritoriale. Totodată, în sarcina autorităților publice locale legea impune și atributul dezvoltării, modernizării, administrării și exploatării serviciului de iluminat public astfel încât parametrii reali ai acestui serviciu să fie în accord cu principiile enunțate în art. 9 și art. 10 din cuprinsul Ordinului nr. 86 din 20/03/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală.

            Potrivit prevederilor art.8, alin.(3), lit.i din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, în exercitarea competențelor și atribuțiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilități publice, autoritățile deliberative ale administrației publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilități publice și adoptă hotărâri în legătură cu elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și altor acte normative locale referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor reglementari-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente.

Raportat la domeniul de competență al Consiliului Local al Municipiului Gherla, conform dispozițiilor art. 129, alin.(2), lit. “d” si alin. (7), lit. “n” din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul administrativ, ce conferă prerogative autorității deliberative privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, asigurând, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind serviciile comunitare de utilitate publică de alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie electrică, iluminat public și transport public local, după caz, coroborat cu prevederile art. 139 din același act normativ, supunem spre analiză și aprobare Consiliului Local al Municipiului Gherla, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate în vederea externalizării serviciului de iluminat public, Caietul de Sarcini, Regulamentul, Indicatorilor de Performanță și Contractul privind delegarea gestiunii prin concesionare a Serviciului Publicului de Iluminat din Municipiul Gherla.

INIȚIATOR,

PRIMAR

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2150/21/13.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea delegării gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Gherla și localitățile componente Băița, Hășdate și Silivaș

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea delegării gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Gherla și localitățile componente Băița, Hășdate și Silivaș, proiect din inițiativa primarului.

            Examinând referatul cu nr. 2102 din 12.02.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În baza:

  • Legii nr. 230/2006 privind serviciul de iluminat public;
  • Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini – cadru al serviciului de iluminat public;
  • Ordinul nr. 93/2007 pentru aprobarea Contractului cadru privind folosirea infrastructurii sistemelor de distributie a energiei electrice pentru realizarea serviciului de iluminat public;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin(2), lit”d”, alin(7), lit”n” și art. 139, alin(3), lit “e” din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE

                Art. 1 Se aprobă Studiul de oportunitate privind modalitatea de gestiune a Serviciului de Iluminat Public din municipiul Gherla conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;

            Art. 2 Se aprobă forma de gestiune a serviciului de iluminat public din municipiul Gherla și localitățiile componente Băița, Hășdate și Silivaș, ca gestiune delegată;

Art. 3 Se aprobă Caietul de Sarcini privind delegarea serviciului de iluminat public în municipiul Gherla conform anexei, care face parte integrată din proiectul de hotărâre;

            Art. 4 Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului de iluminat public în municipiul Gherla conform anexei, care face parte integrată din proiectul de hotărâre;

            Art. 5 Se aprobă Indicatorii de performanță pentru serviciul de iluminat puiblic din municipiul Gherla conform anexei, care face parte integrată din proiectul de hotărâre;

            Art. 6 Se aprobă Modelul de Contract de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Gherla conform anexei, care face parte integrată din proiectul de hotărâre;

Art. 7 Începând cu data adoptării prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local nr. 92/26.10.2017 privind aprobarea formei de gestiune a serviciului de iluminat public din Municipiul Gherla;

Art. 8 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția Economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                

Nr. ,,Abțineri”                 

-----------------

studiul de oportunitate

Caiet de Sarcini-Gherla

Draft contract delegare

Anexa 7 -CS-Gherla  Indicatori de performanta

Anexa 8 - Regulament il. public Gherla

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6017/24.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind aprobarea a proiectului ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității" și a cheltuielilor legate de proiect

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea a proiectului ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității" și a cheltuielilor legate de proiect

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.  5975/23.04.2020

REFERAT

privind aprobarea proiectului ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” și a cheltuielilor legate de proiect

Obiectul de investiții se referă la reabilitarea și restaurarea imobilului situat pe str.1 Decembrie 1918 nr.16 Casa Laszloffy, respectiv la realizarea unui sistem complex de supraveghere video a unor instituții publice, școli, intersecții, parcuri, prin achiziționarea a 40 de camere de supraveghere, din care 36 vor fi instalate pe stâlpii de iluminat public din zonele publice ale respectivelor obiective, 2 pe clădirea Liceului Tehnologic, una pe un stâlp din Parcul Central și una pe un stâlp care va fi prevăzut pe str.Codrului cu vedere spre calea ferată.

Proiectul a fost depus pentru obținerea unei finanțări nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13,,Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii,  Prioritatea de Investiții 9b  Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Apel POR/381/13/1 Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România.

Având în vedere prevederile OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, prin care Consiliul Local exercită atribuții privind dezvoltarea economico- socială a municipiului și punând în practică rolul autorităților locale de sprijinire a dezvoltării regionale prin aplicarea inițiativelor de dezvoltare locală și tinând cont de cerințele formultate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar, în solicitarea de clarificare nr. 5890/23.04.2020, în vederea pregătirii proiectului pentu contractare,

Supun aprobării dvs.  proiectul de hotărâre privind  aprobarea proiectului ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și re” și a cheltuielilor legate de proiect.

Inițiator,

Primar,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6013/51/24.04.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea a proiectului ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” și a cheltuielilor legate de proiect

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea a proiectului ,, Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” și a cheltuielilor legate de proiect, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 5975 din data de 23.04.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b), alin.4, lit.d), alin.7, lit.g), lit.j) și art.139, alin 3, lit.e) privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

ART 1. Se aprobă proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13, Prioritatea de investiții 9b  Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectiv specific 13.1 Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România, Apel POR/2018/13/13.1/1/7 Regiuni.

ART 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului ,, Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”, în cuantum de 10.864.606,93 lei (inclusiv TVA).

ART 3. Se aprobă contribuția proprie în proiect, în cuantum de 112.426,60 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 215.043,59 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului ,, Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”.

ART 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Municipiului Gherla.

ART 5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

ART 6. Se împuternicește Neselean Ioan, primarul Municipiului Gherla, să semeneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Gherla.

ART 7. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului General al municipiului Gherla, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Gherla, Insituției Prefectului Județului Cluj, precum și la Direcția economică, Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul Primăriei Municipiului Gherla și postată pe pagina de internet www.gherla.ro.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                   SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                            

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6019/24.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind aprobarea modificării Anexei nr.3 și Anexei nr.4 la HCL nr. 28/06.03.2020  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității"

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea modificării Anexei nr.3 și Anexei nr.4 la HCL nr. 28/06.03.2020  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității"

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                  PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.  5979/23.04.2020

REFERAT

privind aprobarea modificării Anexei nr.3 și Anexei nr.4 la HCL nr. 28/06.03.2020  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”

Prin HCL nr. 28/06.03.2020 s-a aprobat documentația tehnică și indicatorii tehnico- economici pentru proiectul ,, Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”, având un număr de 4 anexe care cuprind descrierea investiției, precum și indicatorii tehnico-economici.

În urma finalizării etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității cererii de finanțare cod SMIS 123489 s-a transmis scrisoarea de finalizare etapa CAE prin care se recomandă trecerea camerelor de supraveghere nr. 1, 2 și 31 – camere amplasate pe Liceul Tehnologic și str. Călărași- în categoria cheltuielilor neeligibile.

Ca urmare a solicitării de clarificare transmisă cu nr. 4832/31.03.2020, s-a modificat Devizul general privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiție ,,Sistem de supraveghere video în Municipiul Gherla, jud.Cluj” prin trecerea cheltuielilor mai sus menționate la categoria de cheltuieli neeligibile.

În urma celor solicitate, se impune modificarea Anexei nr.3 care cuprinde enumerarea camerelor de supraveghere cu mențiunea ELIGIBIL/NEELIGIBIL, respectiv modificarea Anexei nr.4 care cuprinde valoarea obiectivului de investiție ,,Sistem de supraveghere videoîn Municipiul Gherla, jud. Cluj” împărțit în cheltuieli eligibile și neeligibile.

Menționăm că proiectul se află în faza de Precontractare, iar nerespectarea solicitărilor de clarificări transmise, precum și a termenului de răspuns de 10 zile calendaristice, poate duce la respingerea proiectului de la obținerea unei finanțări nerambursabile.

Față de acestea se propune aprobarea proiectului de hotărâre referitor la  modificării Anexei nr.3 și Anexei nr.4 la HCL nr. 28/06.03.2020  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”

Inițiator,

Primar,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6015/53/24.04.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea modificării Anexei nr.3 și Anexei nr.4 la HCL nr. 28/06.03.2020  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificării Anexei nr.3 și Anexei nr.4 la HCL nr. 28/06.03.2020  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” , proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 5979 din data de 23.04.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b), alin.4, lit.d), alin.7, lit.g), lit.j) și art.139, alin 3, lit.e) privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

ART 1. (1) Se aprobă modificarea

 Anexei nr.3 și Anexei nr.4 la HCL nr. 28/06.03.2020  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”.

             (2) Anexele 3 și 4 modificate sunt cuprinse ca și anexe la prezenta hotărâre.

(3) La data adoptării prezentei hotărâri, își încetează valabilitatea anexa nr.3 și anexa nr.4 la HCL nr.28/06.03.2020 în forma avută la data adoptării HCL nr.28/06.03.2020.

Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 28/06.03.2020, rămân neschimbate.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                   SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                      

Nr. ,,Abțineri”                 

Vizualizeaza ANEXA 3 LA HCL 28 modificata

Vizualizeaza ANEXA 4 LA HCL 28 modificata

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5998/24.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

           Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 5990/24.04.2020                     

REFERAT

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții C.N.I.” S.A. a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj

Având în vedere solicitarea Companiei Naționale de Investiții de a elabora documentația necesară promovării obiectivului  de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj, în etapa a doua,

Propun:

Predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza unui protocol, a terenului în suprafață de 6675 mp, identificat potrivit Cărții Funciare nr. 50834, din Municipiul Gherla, pe strada Parcului nr. 35A, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către “C.N.I.” S.A a obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj.

Asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, jud. Cluj a cheltuielilor  pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.).

Asigurarea, în condițiile legii, a suprafețelor de teren necesare pentru depozitare și organizarea șantierului.

După predarea amplasamentului și al obiectivului realizat să se mențină destinația acestuia și să fie întreținut pe o perioadă de minim 15 ani.

Inițiator:

Primar

ROMANIA

  JUDEŢUL  CLUJ

CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 5996/50/24.04.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR ............./ 2020

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA,str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”, proiect inițiat de Primarul Municipiului Gherla, Ioan Neselean,

Avand in vedere:

  • Expunerea de motive nr. 5990/24.04.2020 a Primarului Municipiului Gherla, Neselean Ioan;
  • Raportul de specialitate;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

  • Ordonanței Guvernului nr 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A,

În temeiul art. 129 , alin 6, lit a) și alin 7, lit k); art. 139, alin 3  din  OUG nr.  57/2019 Codul administrativ,

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol,  a terenului  situat în Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A,  judeţul  Cluj,  aflat în proprietatea  Municipiului Gherla, în suprafaţă de 6675 mp,   identificat potrivit Cărții funciare nr. 50834 Gherla, nr. cadastral  50834, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării  de către „C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic”, din Municipiul Gherla, str. Parcului nr 35 A, judeţul  Cluj.”

Art.2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, județul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.);

Art.4. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului;

Art.5. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl intreţină pe o perioada de minim 15 ani.

Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul Neselean Ioan, în vederea semnării protocolului de predare – primire ce decurge din această Hotărâre.

Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică și se aduce la cunoștință publică, prin grija Secretarului General:

  • Primarului Municipiului Gherla;
  • Direcțiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;
  • Instituției Prefectului;
  • Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” SA.

INIȚIATOR,

PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZĂ,

                                                                                                           Secretar General UAT,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 6040/24.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind aprobarea reglementării parcelelor de teren din strada Pescarilor cuprinse în CF 52633 și CF 54822, Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea reglementării parcelelor de teren din strada Pescarilor cuprinse în CF 52633 și CF 54822, Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 6038 DIN 24.04.2020

REFERAT

privind aprobarea reglementarii parcelelor de teren din str. Pescarilor

cuprinse in CF 52633 si CF 54822, Gherla     

            In urma aprobarii referatului de necesitate 13017 din data de 17.10.2019 precum si a comenzi aprobate cu numerele 13573 din data de 29.10.2019 a fost demarata o lucrare de catre SC TOPO SURVEI SRL ce priveste reglementarea in teren si prima inscriere in cartea funciara a parcelelor de teren din strada Prescarilor cuprinse in CF 52633 si CF 52218, Gherla.

            Urgenta acestui demers rezulta din dorinta Municipiului Gherla de a depune un proiect eligibil de finantare europeana prin Grupul de Actiune Locala „Plaiuri Somesene” ce va deschide o linie de finantare europeana prin interventia Programului Operational Regional cu tema „Construire de locuinte sociale” pentru care sunt disponibili 1.800.000 EUR. Acest proiect este in concordanta cu directivele si liniile de finantare europene ce urmaresc reducerea numarului de spatii locative inproprii.

            In urma masuratorilor efectuate la fata locului si dupa consultarea situatiei topografice existente se constata urmatoarea situatie:

  • Parcela inscrisa in CF 52633 Gherla cu Top 1135/2/1/10/1 in suprafata de 2700 mp este traversata de str. Pescarilor cu numarul CF 54822 Gherla, situatie care genereaza impartirea parcelei mai sus mentionate in doua loturi, un lot in suprafata de 2660 mp si un lot in suprafata de 40 mp.
  • Suprafata din acte de 40 mp rezulta in urma dezmembrarii fortate conditionate de str. Pescarilor cu CF 54822 Gherla care in teren este mai mare avand o suprafata de 1673 mp, constatare concluzionata in urma ridicarii topografice.
  • Str. Pescarilor cu CF 54822 Gherla nu face parte din parcela inscrisa in CF 52633 Gherla, Top 1135/2/1/10/1.

Din cele prezentate anterior si documentate in anexe se poate concluziona ca parcela de teren inscrisa in CF 52633 Gherla, Top 1135/2/1/10/1 cuprinde 2 loturi descrise astfel:

  1. Parcela 1 cu suprafata in acte de 2660 mp si suprafata masurata de 2660 mp categoria de folosinta Curti constructii, Top 1135/2/1/10/1/1;
  2. Parcela 2 cu suprafata din acte de 40 mp si suprafata masurata de 1673 mp categoria de folosinta Curti constructii, Top 1135/2/1/10/1/2.

Va rog sa analizati situatia prezentata si sa aprobati clarificarile parcelare propuse prin materialul inaintat astfel incat sa poata fi inaintate actele necesare inscrierii in Cartea Funciara a parcelelor de teren propuse de Municipiul Gherla pentru constructia unor locuinte sociale cu fonduri europene in vederea reducerii numarului de spatii locative improprii.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                PRIMAR

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 6039/55/24.04.2020

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea reglementarii parcelelor de teren din str. Pescarilor

cuprinse in CF 52633 si CF 54822, Gherla

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea reglementarii parcelelor de teren din str. Pescarilor cuprinse in CF 52633 si CF 54822, Gherla;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 106; Art. 129 alineatul 2 litera c) si alineatul 6 litera c), Art. 196 alineatul 1 litera a) din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aproba parcelarea fortara a terenului inscris in CF 52633 Gherla, Top 1135/2/1/10/1, cu supafata de 2700 mp, categoria de folosinta curti constructii, proprietatea Municipiului Gherla, in doua parcele astfel:

  • Parcela 1 in suprafata in acte de 2660 mp si suprafata masurata de 2660 mp categoria de folosinta curti constructii, Top 1135/2/1/10/1/1;
  • Parcela 2 in suprafata in acte de 40 mp si suprafata masurata de 1673 mp categoria de folosinta curti constructii, Top 1135/2/1/10/1/2.

Art.  2  Parcelarea fortata a terenului se datoreaza faptului ca terenul inscris in CF 52633, Top 1135/2/1/10/1 este traversat pe toata suprafata lui de str. Pescarilor cuprinsa in CF 54822 si care nu face parte din parcela inscrisa in CF 52633.

Art.  3 Municipiul Gherla este de acord cu inscrierea terenurilor prezentate anterior in Cartea Funciara cu suprafetele masurate, categoria de folosinta curti constructii si trecerea acestora in domeniul privat al Municipiului Gherla.

Art.  4 Parcela de teren situata in str. Pescarilor, identificata cu CF 52633, Top 1135/2/1/10/1, in suprafata de 2700 mp se gaseste inregistrata la Primaria Municipiului Gherla in Lista de inventar a terenurilor din domeniul privat al Municipiului Gherla la pozitia 9, avand o valoare contabila de 79.748 lei.

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva, BCPI Gherla si SC Topo Survei SRL.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

                   PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5853/22.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.03.2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.03.2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

Nr.5837/22.04.2020

REFERAT

Privind abrobarea contului de executie la 31.03.2020 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 31.03.2020 conform anexei atasate.

     PRIMAR

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5852/49/22.04.2020

                     PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .04.2020

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 31.03.2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 31.03.2020 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 5837/22.04.2020 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.03.2020 si vazand Raportul de specialitate nr. 5838/22.04.2020  al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

                          HOTARASTE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 31.03.2020 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 15,882,346.96lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  6,694,673.71lei,  conform anexei la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 31.03.2020,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 4 955 737.01 lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de       4 534 488.56  lei conform anexei la prezenta hotărâre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 31.03.2020 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al bugetului activităţilor autofinanţate, la 31.03.2020;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR

                                                                                                                          AVIZEAZA

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL,

Vizualizeaza ANEXA CONT DE EXECUȚIE

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 5159/06.04.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.04.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.04.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință extraordinară convocată „de îndată”.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

CONSILIER PRINCIPAL      D.C.M.

---------------------------

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 5130/06.04.2020

REFERAT

Privind rectificarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020

            In contextul actual avand in vedere pandemia de Coronavirus declarata la nivel mondial si decretul de instituire a starii de urgenta pe intreg teritoriul Romaniei, autoritatilor locale le revin o serie de sarcini legate de evitarea raspandirii virusului.

            Astfel prin ordonantele militare au fost impuse unele masuri privind igienizarea scarilor de bloc, montarea de aparate cu dezinfectanti, asigurarea persoanelor vulnerabile cu alimente si cele necesare traiului, asigurarea de spatii de cazare pentru persoanele  fara locuinta etc.

            In cadrul comitetului local pentru situatii de urgenta de la nivelul municipiului Gherla s-a propus achizitionarea si distribuirea catre fiecare gospodarie din municipiu a unui pachet cu materiale de stricta necesitate pentru prevenirea raspandirii virusului respectiv masti, manusi, alcool sanitar, igienizant.

            Toate aceste masuri presupun o serie de cheltuieli care nu au fost prevazute in bugetul local al municipiului Gherla pe anul 2020. Pentru acoperirea acestor cheltuieli este necesara rectificarea bugetului local si cuprinderea in acesta a acestor categorii de cheltuiala. Astfel s-au diminuat sumele de la cap. 67.03.30 Alte actiuni culturale cu 245 mii lei, de la Casa de cultura 55 mii lei si 10 mii lei de la fondul de rezerva si s-au adaugat aceste sume respectiv 310 mii lei la capitolul 61.05.00 Protectie civila.

Propun spre aprobare rectificarea bugetului local al municipiului Gherla pe anul 2020 cu modificarile de mai sus conform anexei prezentate.

PRIMAR

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 5164/48/06.04.2020

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară convocată „de îndată” de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului municipiului Gherla N. I.;

Avand in vedere referatul nr. 5130/06.04.2020 privind rectificarea bugetului local si vazand Raportul de specialitate nr. 5131/06.04.2020 al Directiei economice;

Ţinând cont de prevederile art. 49 alin. 4 si 7 a Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, art. IX al 2 din OUG nr.29/18.03.2020;

          In temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a) și art. 196, alin. 1, lit. (a) din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

                Art.1:   Se aprobă rectificarea bugetului local  al Municipiului Gherla pe anul 2020 la partea de cheltuieli prin virari de credite intre capitole bugetare conform anexei la prezenta Hotarare.

               Art.2 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

PRIMAR

                                                                                                             AVIZEAZĂ

                                                                                                    SECRETAR GENERAL

ANEXA PROIECT RECTIFICARE BUGET

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 4623 din 24.03.2020      

REFERAT

privind modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”

Prin HCL nr. 63/02.08.2018 s-a aprobat documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud.Cluj”, hotărâre care conține Anexa nr.1 care conține principalii indicatori tehnico- economici ai proiectului, precum și o descriere sumară a proiectului menționat.

În urma solicitării de clarificare nr.5 din partea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, înregistrată sub nr. 4480 din data de 20.03.2020, se solicită modificarea Anexei nr. 1 la HCL nr. 63/02.08.2018 de aprobare a documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici faza SF la punctul b) ,,Indicatorii minimali, respectiv indicatori de performanta” și punctul c) ,,Indicatori financiari, socio-economici” care nu corespund cu indicatorii din documentația tehnico-economică și din cererea de finanțare.

Menționăm că proiectul se află în faza de PRECONTRACTARE, iar nerespectarea solicitărilor de clarificări transmise, precum și a termenului de răspuns de 5 zile, poate duce la respingerea proiectului de la obținerea unei finanțări nerambursabile.

Față de acestea se propune aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

                                                                                                                 Neselean Ioan

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. . 4635/25.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

privind modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”

Prin referatul nr. 4623 din 24.03.2020, primarul a propus un proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”.

 Proiectul mai sus menționat se află în faza de PRECONTRACTARE în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile din fonduri europene.

În urma solicitării de clarificare nr.5 din partea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, înregistrată sub nr. 4480 din data de 20.03.2020, se solicită modificarea Anexei nr. 1 la HCL nr. 63/02.08.2018 de aprobare a documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici faza SF la punctul b) ,,Indicatorii minimali, respectiv indicatori de performanta” și punctul c) ,,Indicatori financiari, socio-economici” care nu corespund cu indicatorii din documentația tehnico-economică și din cererea de finanțare.

Față de acestea propun spre dezbatere în vederea aprobării proiectului de hotărâre cu privire la modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”.

                                                                                                                   Întocmit,

Ing. Vasile Morar

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”           

                         Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 4623 din 24.03.2020  al Primarului Municipiului Gherla,

           Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.b, alin.4 lit.d și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1 (1) Se aprobă modificarea Anexei nr.1 la HCL nr. 63/02.08.2018  cu privire la aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici faza Studiu de Fezabilitate (SF) pentru Proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”. 

(2) La data adoptării prezentei hotărâri, își încetează valabilitatea anexa nr.1 la HCL nr.63/02.03.2018 în forma avută la data adoptării HCL nr.63/02.08.2018

Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 63/02.08.2018, rămân neschimbate.

          Art. 3    Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

Anexa nr.1  Iluminat public

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 4593 DIN 24.03.2020

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  COMPANIA DE APĂ SOMES SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 01.04.2020

Prin adresa cu nr.3091/28.02.2020 COMPANIA DE APĂ SOMES a comunică  Municipiului Gherla convocatorul ședinței ordinare din data de 01.04.2020 , in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinele de zi comunicate apreciem că se impune mandatarea domnului consilier R.  M.  în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la COMPANIA DE APĂ SOMES SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 01.04.2020

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

-----------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR_______DIN_____________

REFERAT

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a TETAROM  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.04.2020

Prin adresa cu nr.3698/09.03.2020 Tetarom SA comunică  Municipiului Gherla convocatorul ședințelor ordinare si extraordinare din data de 07.04.2020 , in vederea mandatării reprezentantului consiliul local în Adunarea Generală a Acționarilor pentru reprezentarea intereselor Consiliului local.

Analizând ordinele de zi comunicate apreciem că se impune mandatarea domnului consilier M.  L.  P. în vederea votării pentru la toate punctele de pe ordinea de zi  mandat care să se reflecte într-un proiect de HCL.

În acest sens s-a întocmit un proiect de HCL privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a TETAROM  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.04.2020

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.4594/24.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la  COMPANIA DE APĂ SOMES SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 01.04.2020

Având în vedere proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor al Compania de Apă Someș SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 01.04.2020 precum si referatul de aprobare al acestuia.

Analizând temeiurile de fapt si de drept invocate, apreciem ca acesta este temeinic si legal, sens in care propunem adoptarea acestuia

Secretar General UAT

MIHAI ROTAR

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.4582/24.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a TETAROM  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.04.2020

Având în vedere proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a TETAROM  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.04.2020 precum si referatul de aprobare al acestuia.

Analizând temeiurile de fapt si de drept invocate, apreciem ca acesta este temeinic si legal, sens in care propunem adoptarea acestuia

Secretar General UAT

MIHAI ROTAR

---------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor la COMPANIA DE APĂ SOMES SA  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 01.04.2020

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a  COMPANIA DE APĂ SOMES SA în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 01.04.2020.

            Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se mandatează domnul R.  M.  , consilier local , pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare   la COMPANIA DE APĂ SOMES SA    din data de 07.04.2020 , sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi .

Art. 2  COMPANIA DE APĂ SOMES SA    va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară acționarilor societății  COMPANIA DE APĂ SOMES SA  , Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. R.  M.  și COMPANIA DE APĂ SOMES SA.

          PRIMAR                                                                          AVIZEAZĂ

                 NESELEAN IOAN                                                        SECRETAR GENERAL UAT

               ROTAR MIHAI

-----------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL GHERLA

PROIECT DE HOTARÂRE

Privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a TETAROM  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.04.2020

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din inițiativa Primarului Municipiului Gherla privind mandatarea reprezentantului consiliului local în adunarea generală a  acționarilor a TETAROM  în vedere reprezentării intereselor  consiliului local al municipiului Gherla la ședința din 07.04.2020 ;

            Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizul comisiei juridice  a Consiliului Local;

Potrivit prevederilor art. 212 alin.1 , art. 215 alin.3 art. 217 alin. 1,3,4 și art. 220 alin.1 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale , republicată , cu modificările și completările ulterioare

In temeiul dispozițiilor art. 129 alin.3 litera d),  art. 131 art. 133 și 196  din Ordonanța de Urgenta 57/2019 privind Codului Administrativ

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se mandatează domnul M.  L.  .P , consilier local , pentru a reprezenta interesele Consiliul Local al Municipiului Gherla în cadrul Adunării Generale Ordinare și Extraordinare   a Acționarilor Societății Tetarom SA  din data de 07.04.2020 , sensul de a vota pentru punctele înscrise pe ordinea de zi .

Art. 2 SC Tetarom SA va comunica hotărârile adoptate de Adunarea Generală Ordinară și Extraordinară a acționarilor societății Tetarom SA  Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează dl. M.  L.  P. și SC Tetarom SA.

          PRIMAR                                                                          AVIZEAZĂ

                 NESELEAN IOAN                                                        SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                               ROTAR MIHAI

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                    

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 947 DIN 22.01.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A     

jud. Cluj

            Avand in vedere faptul ca spatiul din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A a revenit in administrarea locala prin HCL nr. 69 din 26.09.2019 se impune scoaterea acestuia la licitatie in vederea inchirierii acestuia. Spatiul in suprafata de 20 mp este situatin centrul Municipiului Gherla, fosta tutungerie, si dispune de instalatie electrica functionala, are initiat proiect pentru instalatia de apa si canalizare si detine instalatie de gaz sigilata temporar.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati comerciale sau de servicii care sunt compatibile cu pozitionarea acestuia si legislatia in vigoare.

Astfel, avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 20 mp situat in Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, prin licitatie publica, plecand de la pretul de pornire de 10 EURO/mp/luna.

            Potrivit dispozitiilor legale, art 333 alineatul 1 si 2 din OUG 57/2019 competenta consiliului local consta in aprobarea prin HCL a bunurilor proprietate publica si privata a UAT.

            Ulterior adoptarii HCL Primarul Municipiului Gherla urmeaza a constitui o comisie de evaluare care va derula in continuare procedura de inchiriere a imobilului.

In consecinta propunem aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu, in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, jud. Cluj.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                               PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A    

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu in suprafata de 20 mp din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica a unui spatiu in suprafata de 20 mp, situat in Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, jud. Cluj, avand numarul de inventar 1246 in domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar 25.816 lei.

            Art. 2 Bunul care face obiectul inchirierii va avea destinatia de spatiu comercial in care se vor desfasura activitati comerciale si de prestari servicii.

Art. 3 Durata inchirierii este de un an de la data adoptarii prezentei hotarari. Pretul minim al inchirierii este de 10 EURO/mp/luna.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

  NESELEAN IOAN                                                               Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  4132 din 16.03.2020

REFERAT

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în Municipiul Gherla

Prin lista de investiții anexă la Bugetul local al Municipiului Gherla aprobat pe anul 2020 s-au cuprins resurse financiare pentru studiu de fezabilitate referitor la obiectivul mai sus menționat.

Obiectivul investiției îl constituie realizarea unor panouri de intrare amplasate la cele trei intrări în localitatea Gherla, dinspre Cluj-Napoca, dinspre Dej și dinspre Fizeșu Gherlii.

Prin creerea acestor panouri se dorește conturarea unui simbol al municipiului, într-o imagine de impact care să personalizeze municipiul Gherla.

În acest sens s-au studiat 2 scenarii.

Scenariul nr.1 constă în realizarea unui panou de intrare reprezentativ stilizat ce reprezintă în secțiune biserica Solomon, simbol ce a ocupat locul 1, în urma unui sondaj făcut de către municipalitate prin intermediul site-ului  propriu. Documentul care atestă ctitoria datată din 1729 și a fost scrisă în limbile latină și armeană, Biserica de piatră cu trei altare sunt dedicate după cum urmează: altarul principal- Bunei Vestiri, altarul sudic Sfintei Treimi și cel nordic Sfântului Grigore Iluminatorul.

Panoul este alcătuit ca și structură din beton aparent armat, la care se adaugă un scris realizat din bronz, reprezentând municipiul Gherla.

Scenariul 2 propune realizarea unui panou de intrare care să afișeze drapelul României în prim plan, peste care se va inscripționa numele municipiului Gherla, iar în plan secundar se va afișa drapelul țării alături de steagul Uniunii Euriopene.

Scenariul recomandat de către elaborator este nr.1 care a obținut cel mai mare punctaj în urma analizei multicriteriale prin care se va creea un ansamblu care să reprezinte simbolul municipiului Gherla, realizat din materiale durabile și forme simplificate.

Parametrii corpului de clădire sunt: Sconstruită =5,07 mp, Sdesfășurată =5,07 mp și Hmax= 6,70m.

Scenariul care a obținut cel mai mare punctaj în urma analizei multicriteriale este scenariu 1.

Față de acestea propun aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în municipiul Gherla.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

                                                                                                                 Neselean Ioan

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 4200 din 17.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în Municipiul Gherla

Prin  referatul nr. 4132 din 16.03.2020, primarul a propus un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în Municipiul Gherla.

Investiția propusă în cadrul prezentului proiect este amplasată pe str.Dejului, la ieșire din localitate înspre Dej, pe str. Liviu Rebreanu la ieșire din localitate înspre Fizeșu Gherlii și pe DN1C la ieșirea din localitate înspre Cluj-Napoca

Această investiție este necesară având în vedere starea actuală în care se prezintă totemul localității.

Având în vedere istoricul municipiului Gherla, impactul a ceea ce se dorește a fi și rezultatul sondajului referitor la concursul de soluții realizat se propune crearea unui simbol reprezentativ pentru localitate.

S-au prezentat două scenarii în vederea realizării panourilor de intrare și anume:

Scenariu 1 – în care construcția propusă alcătuită dintr-o structură din beton aparent armat la care se adaugă un înscris volumetric realizat din bronz, reprezentând Municipiul Gherla se va amplasa pe un soclu din beton aparent armat, care va fi fixat printr-o bară rectangulară de prindere.

Ansamblul propus având ca punct informațional – biserica Solomon – cea mai veche biserică armeano- catolică  din Transilvania a cărei ctitorie datează din 1729 va reprezenta un simbol al municipiului Gherla, element major cu valențe arhitectural- sculpturale deosebite, realizate din materiale durabile și forme simplificate.

Scenariu 2 – propune un panou de intrare care să afișeze drapelul României în prim plan, peste care se va inscripționa numele municipiului Gherla. Panoul va fi realizat pe structură metalică și va fi fixat de o fundație izolată din beton armat.

În urma analizării celor două scenarii se recomandă scenariu nr.1 care prin realizarea lui va contura un simbol al municipiului Gherla într-o imagine de impact care să-l personalizeze, ușor de reținut.

Înălțimea maximă 6,70 m, lungime 2,30 m, lățime 0,30 m. Dimensiunile soclului 3,50 m x1,50 m.

Valoarea totală a proiectului este de 577.999,250 lei fără TVA.

Durata de realizare – execuție este de 3 luni.

Față de acestea propunem dezbaterea proiectului de hotărâre propus în Consiliul Local în vederea luării unei hotărâri privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în municipiul Gherla.

                                                                                                                     Întocmit,

Ing. Vasile Morar

----------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în Municipiul Gherla

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în Municipiul Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul e cu nr. 4132 din 16.03.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

Având în vedere prevederile art.44, alin.1 din Legea nr.273/2006 cu privire la finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b, așin.4 lit.d, alin 7 lit.g, lit.j și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții panouri de intrare în municipiul Gherla, indicatorii tehnico-economici prezentați în anexă fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Anexa panou intrare

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR_______DIN_____________

REFERAT

privind aprobarea atribuirii in folosinta gartuita a unui spatiu,

in suprafata de 39 mp, situate in Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3     

            Avand in vedere solicitarea nr. 16257/16.12.2019 privind transmiterea in folosinta gratuita a unui spatiu din Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3, in suprafata de 39 mp, pentru activitati de utilitate publica, inaintata de Fundatia Crestina de Caritate Sfantul Nicolae din Municipiul Gherla, intocmim prezentul referat justificativ. In solicitare se arata ca in acest moment, Fundatia Crestina de Caritate Sfantul Nicolae, desi detine un spatiu nou construit, acesta nu poate fi inscris in Cartea Funciara din cauza unor reglementari juridice ale terenului pe care a fost construit, fapt care impiedica depunerea de proiecte sociale, neavand dovada spatiului necesar pentru desfasurarea de activitati sociale.

            Spatiul mentionat anterior a fost transmis succesiv prin HCL 19/26.03.2015 si HCL 36/30.03.2016 in folosinta gratuita Fundatiei Crestine de Caritate Sfantul Nicolae pentru activitati de utilitate publica, mai exact pentru desfasurarea de proiecte caritative si activitati sociale in folosul comunitatii gherlene.

            Spatiul solicitat se afla in corpul de cladire din Pta Libertatii, nr. 3, la etajul 1 in zona fostelor birouri Meseriasul, in zona casei scarii, cu geamuri spre curtea interioara, fiind in ][\domeniul privat al Municipiului Gherla, cu numarul de inventar 11313 si valoare de inventar a intregului imobil de 787464 lei.

            Potivit OUG 57/2019 la alineatul 2 se precizeaza: “Bunurile proprietate privata a unitatilor administrativ-teritoriale pot fi date in folosinta gratuita, pe termen limitat, dupa caz, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitati de binefacere sau de utilitate publica, ori serviciilor publice.”

            A fost depus anexat un raport de activitate al Fundatiei Crestine de Caritate Sfantul Nicolae pentru perioada 2018-2019 din care rezulta desfasurarea mai multor actiuni de binefacere, sociale si educationale, adresate persoanelor cu nevoi speciale, persoanelor fara posibilitati materiale si copiilor din Municipiul Gherla, astfel fiind indeplinite conditiile regasite in OUG 57/2019 la art. 362 alineatul 2. Totodata anexaz in copie certificatul Judecatoriei Gherla din care rezulta ca Fundatia Crestina de Caritate Sf. Nicolae este inscrisa in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor la pozitia nr. 2 din 24.07.2002 precum si Certificatul de inregistrare fiscala cu CIF 14778631.

            Analizand cele aratate anterior va propunem spre aprobare transmiterea in folosinta gratuita a spatiului solicitat pe o perioada de 4 ani incepand cu data de 01.04.2020 avand la baza Ordonanta de Urgenta 57/2019 Codul Administrativ art. 108 litera d), art 129 alineatul 6 litera b), art. 362; istoricul activitatilor de utilitate publica ale Fundatiei Crestine de Caritate Sfantul Nicolae din Municipiul Gherla precum si HCL 19/2015 si HCL 36/2016 prin care bunul a fost atribuit in folosinta gratuita pana in luna martie a anului 2020.

                                                                             INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                  Primar

                                                                             Neselean Ioan

---------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind darea in folosință gratuită a unui spațiu,

in suprafață de 39 mp, situate in Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiatiava Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea atribuirii in folosita gratuita a unui spațiu in suprafata de 39 mp situate in Municipiul Gherla, Pta Libertatii, nr. 3;

            Examinând referatul de specialitate întocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108 litera d), Art. 129 alineatul 6 litera b), Art. 139 alineatul 1 si 2 si Art. 362 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

Art.  1  Se aproba darea in folosinta gratuita Fundatiei Crestine de Caritate Sfantul Nicolae din Municipiul Gherla a unui spatiu in suprafata de 39 mp, situat in Municipiul Gherla, Pta Libertatii,  nr. 3, etajul 1, jud. Cluj avand numarul de inventar 11313 din domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar a intregului imobil de 787464 lei, avand destinatia de spatiu necesar desfasurarii activitatilor de binefacere.

Art. 2 Durata pentru care se acorda folosinta gratuita este de 4 ani, care incep sa curga de la data adoptarii prezentei hotarari. Predarea-primirea imobilului atribuit in folosinta gratuita se va realiza in termen de 5 zile lucratoare de la data adoptarii prezentei hotarari.

Art. 3 Fundatia Crestina de Caritate Sfantul Nicolae din Municipiul Gherla are urmatoarele obligatii:

a)-sa foloseasca bunul potrivit destinatiei in vederea careia i-a fost acordata folosinta gratuita;

b)-sa prezinte anual autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale rapoarte privind activitatea de utilitate publica desfasurata, gradul de implementare la nivelul colectivitatii, precum si prognoze si stategii pentru perioada urmatoare;

c)-sa permita accesul autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, pentru efectuarea controlului asupra bunurilor;

d)-sa nu modifice, bunul în parte ori in integralitatea lui;

e)-la incetarea folosintei gratuite, sa restituie bunul in starea in care l-a primit, in afara de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, si liber de orice sarcini;

f)-folosinta dobandita in baza hotararii de consiliu local nu poate fi transmisa, nici oneros si nici cu titlu gratuit, unei alte persoane

g-de a informa autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate privata, precum si la existenta unor cauze sau iminenta producerii unor evenimente de natura sa conduca la imposibilitatea exploatarii bunului

    Art. 4 In situatia incalcarii obligatiilor prevazute la art. 3  lit. a) –e) din prezenta hotarare se angajeaza raspunderea contraventionala, putandu-se aplica o amenda de la 5.000 lei la 15.000 lei.

    In situatia incalcarii obligatiilor prevazute la art. 3 lit. f)-g)din prezenta hotarare se angajeaza raspunderea contraventionala, putandu-se aplica o amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.

   Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite de structurile cu atribuţii de control

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si Fundatia Crestina de Caritate Sfantul Nicolae.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

    Neselean Ioan                                                                      Rotar Mihai

Nr. Consilieri 19

Prezenti

Nr. voturi Pentru

Nr. abtineri

Nr. voturi impotriva

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 947 DIN 22.01.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui chiosc,

in suprafata de 16 mp, situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN     

            In temeiul HCL 55/24.06.2019 chioscul in suprafata de 16 mp situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, jud. Cluj colt cu str. Gelu a fost preluat in urma donatiei, in domeniul privat al Municipiului Gherla, urmand ca ulterior acesta sa fie utilizat in interes propriu sau inchiriat prin licitatie conform legislatiei specifice. Astfel, executivul doreste inchirierea acestui chiosc si astfel a fost intocmita documentatia de atribuire asa cum se prevede in Codul Administrativ.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati comerciale sau de servicii care sunt compatibile cu pozitionarea acestuia si legislatia in vigoare, spatiul detine la data licitatiei racordare la energie electrica si apa.

Avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 16 mp situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, prin licitatie publica, plecand de la pretul minim al inchirierii de 3 EURO/mp/luna.

Determinarea pretului minim al inchirierii precizat in prezentul referat este rezultatul unei prospectari a chiriilor percepute pe piata, tinand cont de zona si caracteristicile chioscului.

Potrivit dispozitiilor legale, art 333 alineatul 1 si 2 din OUG 57/2019 competenta consiliului local consta in aprobarea prin HCL a destinatiei bunurilor proprietate publica si privata a UAT.

            Ulterior adoptarii HCL, Primarul Municipiului Gherla urmeaza a constitui o comisie de licitatie care va intocmi documentatia aferenta imobilului conform OUG 57/2019 si va derula in continuare procedura de inchiriere a imobilului.

In consecinta propunem aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu, in suprafata de 16 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, jud. Cluj.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

--------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 16 mp, situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN    

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui chiosc in suprafata de 16 mp situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a), Art. 333 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica a unui chiosc in suprafata de 16 mp, situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, jud. Cluj, avand numarul de inventar 1689 in domeniul privat al Municipiului Gherla si valoarea de inventar de 25000 lei.

            Art. 2 Bunul care face obiectul inchirierii va avea destinatia de spatiu comercial in care se vor desfasura activitati comerciale si de prestari servicii.

Art. 3 Durata inchirierii este de un an de la data adoptarii prezentei hotarari. Pretul minim al inchirierii este de 3 EURO/mp/luna.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de evaluare.

      INITIATOR                                                  AVIZEAZA

         PRIMAR                                               SECRETAR GENERAL

  NESELEAN IOAN                                              Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.3996 din 12.03.2020

REFERAT

privind acceptarea donației unei suprafețe de teren de 180 mp cu nr. cadastral 55374 situat în municipiul Gherla str. Oltului F.N. jud. Cluj

Prin cererea nr. 38/09.03.2020 înregistrat la noi sub nr. 3770 din 09.03.2020 ,,SC HIPERION SERVCOM SRL  cu sediul în municipiul Gherla str. Fizeșului nr.1, reprezentată prin dl M. L. în calitate de administrator și proprietar al imobilului situat în municipiul Gherla str. Oltului F.N., solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafeței de teren de 180 mp identificată prin numărul cadastral 55374 UAT Gherla, desprinsă din parcela nouă cu nr. cadastral 54291, de la subsemnatula Municipiul Gherla în vederea realizării drumurilor conform PUZ aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr. 29 din 27.03.2007.

Având în vedere cele mai sus prezentate, propun aprobarea acceptării donației suprafeței de 180 mp cu nr. cadastral 55374 de către municipiul Gherla, de la SC HIPERION SERVCOM SRL din Gherla, în vederea amenajării drumurilor conform PUZ str. Apei aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr.29 din 27.03.2007.

                                                                                                               Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

                                                                                                                 Neselean Ioan

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 3997 din 12.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

privind acceptarea donației unei suprafețe de teren de 180 mp. Cu nr. cadastral 55374, situat în municipiul Gherla, str.Oltului F.N., jud.Cluj

Prin referatul nr. 3996 din 12.03.2020, primarul a propus un proiect de hotărâre privind acceptarea donației unei suprafețe de 180 mp. Cu nr. cadastral 55374 situat în Municipiul Gherla, str. Oltului F.N. jud. Cluj.

În urma analizării s-a constatat că parcela cu nr. cadastral 55374 cu ramura de folosință arabil va avea destinația de drum ce va aparține domeniului public al municipiului Gherla și este în conformitate cu prevederile PUZ strada Apei, aprobat de Consiliul Local prin HCL nr.29 din 27.03.2007.

Față de acestea propunem analizarea proiectului de hotărâre propus în vederea luării unei hotărâri.

                                                                                                                   Întocmit,

Director executiv,

Kis Ludovic- Attila

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind acceptarea donației unui teren de 180 mp cu nr. cadastral 55374 situat în municipiul Gherla, str. Oltului F.N., jud. Cluj

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acceptarea donației unui teren de 180 mp cu nr. cadastral 55374 situat în municipiul Gherla, str. Oltului F.N., jud. Cluj, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 3996 din 12.03.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin. 2, lit.c și art.139, alin.2, art. 291 alin.3 lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

               Art. 1  Municipiul Gherla acceptă donația suprafeței de teren de 180 mp cu nr. cadastral 55374 situat în municipiul Gherla, str. Oltului F.N., jud.Cluj.

Art. 2 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, Neselean Ioan cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art. 3Se aprobă plata tuturor cheltuielilor efectuate operațiunilor de tranfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.4025 din 17.03.2020

REFERAT

privind modificarea HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla

Prin HCL nr.84/28.11.2019s-a aprobat modificarea HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla.

Prin cererea nr. 4064 din 13.03.2020, d-nu V I.- M., arhitect în calitate de membru al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla din motive personale ne-a adus la cunoștință că renunță la această calitate.

Urmare acesteia, în vederea completării Comisiei propun ca membru pe d-nu arhitect S. Gh.L..

Față de acestea propun aprobarea proiectului de hotărâre referitor la modificarea componenței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla.

                                                                                                                  Întocmit,

                                                                                                                    Primar,

                                                                                                               Neselean Ioan

---------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 4026 din 17.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

privind aprobarea modificării HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la modificarea componenței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla

Prin referatul nr.4025din17.03.2020, primarul a propus un proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla.

Datorită faptului căunul din membrii comisiei, adică domnul V. I. M.- arhitect, din motive personale a renunțat la calitatea de membru, se impune completarea cu o altă persoană și anume S. L.- arhitect.

Menționăm faptul că domnul S. L. este absolvent al Facultății de arhitectură și urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, specializarea arhitectură, promoția iunie 2011, cu domiciliul în Municipiul Gherla.

Față de acestea propun spre dezbatere în vederea aprobării proiectului de hotărâre cu privire la modificarea HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla.

                                                                                                                   Întocmit,

Ing. Vasile Morar

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind modificarea HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a  Primăriei Municipiului Gherla

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr.72/27.09.2018 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a  Primăriei Municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr.4025din17.03.2020al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiei de Urbanism a Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art.2, alin 2 din Legea nr.50/1991 privind executarea lucrărilor de construcție, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În conformitate cu prevederile art. 37, alin.1, alin.  11, 12 din Legea 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c, alin.6 lit.c, art.139, alin.3, lit.e și art.196 alin.1, lit.a, din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1(1) Se modifică HCL nr.72/27.09.2018 în sensul că se înlocuiește dl Vidrean IlieMircea – arhitect, membru al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla cu dl. S. Gh. L. – arhitect- membru.

(2) Componența Comisiei în ceea ce privește ceilalți membrii rămâne neschimbată.

Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla și d-lui S Gh. L.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19        AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                   Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 4062 din 13.03.2020                                                                                                                                             

REFERAT

privind aprobare adeschiderii unuiacces auto și pietonala imobilul situat în

Municipiul Gherla, str.Clujului,nr. 17 din drumul de exploatare existent

Prin cererea nr. 3929 din 11.03.2020, domnul B. F. O. reprezentant al SC AWP Impex SRL cu sediul in Municipiul Gherla ,în calitate de proprietar al imobilului situate în Municipiul Gherla str. Clujului,nr. 17 a solicitat crearea unui acces auto și pietonal din drumul de exploatare existent conform planurilor de situatie anexate.

Certificatul de urbanism edifice faptul ca solicitantul esteproprietar asupraimobilului din Municipiul Gherla str. Clujului,nr. 17, imobil situate in intravilan in UTR 19 – Gherla, zona unitatilor agricole A/2, in suprafata de 1786 mp, inscris in CF numarul 53834 UAT Gherla.

Prin crearea acestor accese se va construi un pod peste santul ce este limitrof imobilului de la adresa de mai sus precizata, astfel incat sa asigure accesul auto și pietonal.

Față de acestea propun analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la deschiderea unui acces auto și pietonal la imobilul situate în Municipiul Gherla, str.Clujului,nr. 17 unde urmeaza a fi construet imobil P+1E birouri si hala de productie, din drumul de exploatare existent, peste santul ce margineste proprietatea.

INIȚIATOR,

Primar,

Neselean Ioan

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 4063 din 13.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în

Municipiul Gherla, str. Clujului, nr. 17 din drumul de exploatare existent

            Prin referatul nr. 4062/13.03.2020, Primarul Municipiului Gherla a propus un proiect de hotarare privind deschiderea unui accces auto si pietonal la imobilul situat in Municipiul Gherla, str. Clujului, nr. 17, din drumul de exploatare existent.

            Potrivit extrasului CF numarul 53834 cu numarul cadastral 53834 Gherla proprietar asupra imobilului este SC AWP Impex SRL Gherla, iar potrivit Planului Urbanistic General al Municipiului Gherla acesta este situat in intravilan, in UTR 19, in zona unitatilor agricole A/2.

 Prin cererea nr. 3929 din 11.03.2020, domnul B. F. O. representant al SC AWP Impex SRL cu sediul  Municipiul Gherla, , în calitate de proprietar al imobilului situat în Municipiul Gherla str. Clujului, nr. 17 a solicitat crearea unui acces auto și pietonal din drumul de exploatare existent conform planurilor de situatie anexate, cladire P+1E(partial) birouri si hala de productie.

Primaria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism numarul 77/5993 din 23.05.2018 in care, pe langa avize s-a solicitat si o hotarare a Consiliului Local al Municipiului Gherla referitor la deschiderea unui acces auto si pietonal din drumul de exploatare existent conform cu documentatia anexata.

In urma verificarilor in teren s-a constatat ca exista posibilitatea deschideri accesului auto si pietonal solicitat.

Față de acestea propun analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la deschiderea unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Clujului, nr. 17 din drumul de exploatare existent.

Întocmit,

Ing. Vasile Morar

--------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în

Municipiul Gherla, str. Clujului nr. 17 din drumul de exploatare existent

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Clujului nr. 17 din drumul de exploatare existent, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul nr. 4062/13.02.2020 Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c) și  art.139, alin.3, lit.g), din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă crearea unui acces auto și pietonal din drumul drumul de exploatare  la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Clujului, nr. 17, proprietatea SC AWP Imoex SRL.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă și SC AWP Impex SRL cu sediul în Municipiul Gherla, aleea Staruintei, nr.14, ap.18.

R O M Â N I A                                                                                                         

JUDEŢUL CLUJ                                                                                                    

PRIMARIA MUNICIPIULUI GHERLA                                    

Nr. 4336/18.03.2020

RAPORT DE SPECIALITATE

la a Proiectului de hotărâre privind suplimentarea Organigramei si a Statului de funcţii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi al serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a), alin. 3, lit. c) din Ordonanţa Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aprobarea statului de funcţii şi a organigramei aparatului de specialitate al primarului şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, constituie un atribut exclusiv al consiliului local, la propunerea primarului.

Având în vedere adresa Liceului Teoretic “Kemeny Zsigmond” din Gherla cu nr. 162/20.02.2020 prin care solicita amenajarea unui cabinet stomatologic pentru elevii liceului, avand in vedere ca se afla la distanta foarte mare de Liceul Tehnologic unde sunt arondati elevii pentru a beneficia de asistenta medicala dentara;

Avand in vedere ca unitatea de invatamant dispune de spatiul disponibil si adecvat pentru infiintarea unui cabinet medical dentar pentru elevi;

Propunem suplimentarea Organigramei si a Statului de funcţii cu un post de medic dentist  in cadrul Compartimentului de asistenta medicala ale unitatilor de invatamant din cadrul  Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla.

Mentionam ca cheltuiala de personal si cheltuielile materiale cu medicamente si materiale sanitare sunt asigurate de Ministerul Sanatatii prin DSP Cluj, in baza conventiei anuale incheiate intre cele doua parti.

            Ţinând cont de cele expuse, se apreciază necesitatea şi legalitatea iniţierii unui proiect de hotărâre pentru modificarea functiilor publice şi a Statului de funcţii, al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi al serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla,prin urmare propunem adoptarea in sedinta ordinara a Consiliului Local Gherla a Proiectului de hotarare supus dezbaterii, respectându-se procedura prevăzută de O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

                                                                        Director executiv RUNOS

  Necula Ileana  

----------------

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 4333/18.03.2020

REFERAT

De aprobare a Proiectului de hotărâre privind suplimentarea Organigramei si a Statului de funcţii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi al serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor ce-i sunt conferite prin lege, autorităţile administraţiei publice locale - respectiv primarul dispune de un aparat de specialitate, care este dimensionat ca număr şi structură funcţională prin statul de funcţii şi organigramă, avându-se în vedere posibilităţile de acoperire financiară asigurate prin bugetul local anual.

În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a), alin. 3, lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aprobarea statului de funcţii şi a organigramei aparatului de specialitate al primarului şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local constituie un atribut exclusiv al consiliului local, la propunerea primarului.

La nivelul UAT Municipiului Gherla, prin HCL nr.7/31.01.2019, modificata prin HCL nr.40/23.05.2019 si HCL nr. 74/31.10.2019 adoptată de către Consiliul local al Municipiului Gherla, au fost aprobate în conformitate cu prevederile legale, organigrama, functiile publice și statul de funcţii ale personalului autorității administrației publice locale, cu modificările și completările care  s-au impus la momentul promovării inițiativei, acestea fiind ultimele acte administrative adoptate cu reglementări în domeniu.

Având în vedere adresa Liceului Teoretic “Kemeny Zsigmond” din Gherla cu nr. 162/20.02.2020 prin care solicita amenajarea unui cabinet stomatologic pentru elevii liceului, avand in vedere ca se afla la distanta foarte mare de Liceul Tehnologic unde sunt arondati elevii pentru a beneficia de asistenta medicala dentara;

Avand in vedere ca unitatea de invatamant dispune de spatiul disponibil si adecvat pentru infiintarea unui cabinet medical dentar pentru elevi;

Propunem suplimentarea Organigramei si a Statului de funcţii cu un post de medic dentist  in cadrul Compartimentului de asistenta medicala ale unitatilor de invatamant din cadrul  Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla.

Mentionam ca cheltuiala de personal si cheltuielile materiale cu medicamente si materiale sanitare sunt asigurate de Ministerul Sanatatii prin DSP Cluj, in baza conventiei anuale incheiate intre cele doua parti.

Faţă de cele de mai sus, ținând cont de atribuțiile și competențele autorităților administrației publice locale, se justifică necesitatea adoptării unei hotărâri în acest sens; propun analizarea proiectului de hotărâre iniţiat în cadrul Comisiilor de specialitate a consiliului local, în vederea prezentării lui în plenul şedinţei Consiliului local al Municipiului Gherla.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

-----

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

P R O I E C T    D E     H O T Ă R Â R E

privind suplimentarea Organigramei si a Statului de funcţii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi al serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Consiliul local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă ordinară;

Având în vedere adresa Liceului Teoretic “Kemeny Zsigmond” din Gherla cu nr. 162/20.02.2020 prin care solicita amenajarea unui cabinet stomatologic pentru elevii liceului, avand in vedere ca se afla la distanta foarte mare de Liceul Tehnologic unde sunt arondati elevii pentru a beneficia de asistenta medicala dentara;

            Luând în dezbatere Raportul de specialitate nr. 4336/18.03.2020  întocmit de către Directia RUNOS si Referatul de aprobare nr.4333/18.03.2020 elaborat de către Primarul Municipiului Gherla în acest sens 

            Tinând cont de prevederile :

- Legea – cadru nr. 153 / 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), coroborat cu art. 406, 610, 611, 612 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

            în temeiul drepturilor conferite prin art. 136, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

                                                                 PROPUN:

Art. 1.   Se aprobă Organigrama Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla conform Anexei nr.1 la prezentul Proiect de hotarare.

           Art. 2  . Se aprobă Statul de functii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla conform Anexei nr.2 la prezentul P roiect de hotarare.

Art. 3.     (1) Începând cu data prezentei, HCL nr.7/31.01.2019, modificata prin HCL nr.40/23.05.2019 si HCL nr. 74/31.10.2019 se modifică și se completează în mod corespunzător, Anexele nr. 1 și 3 ale acestora urmând a fi înlocuite cu Anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta.

(2)  La data intrării în vigoare a prezentei, orice alte dispoziții contrare își încetează aplicabilitatea.

Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Gherla si Directia Runos.

INITIATOR, PRIMAR

NESELEAN IOAN

                                                                                                                         Avizat

                                                                                                Secretar general UAT, Rotar Mihai

Stat de functii- sedinta CL

ORGANIGRAMA 2020

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

405300-Gherla, Județul Cluj, str. Bobâlna, nr. 2

Tel: 0264-241926; 0264-241775; Tel.Fax:0264-241666 

Nr. 749 din 20.01.2020           Web: www.gherla.ro

REFERAT

      privind adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea Regulamentului privind închirierea locurilor de parcare situate în parcările de reședință din municipiul Gherla

          Având în vedere:

  • că activitatea de organizare și funcționare a parcărilor de reședință, de pe raza municipiului Gherla, dă posibilitatea cetățenilor de a beneficia de locuri de parcare de reședință, în parcările amenajate sau care vor fi amenajate, pe măsura sistematizării și modernizării domeniului public, aferent acestor spații de parcare, în vederea fluidizării traficului rutier și descongestionarea drumurilor publice;
  • faptul că, în ultimii ani, numărul autoturismelor din municipiul Gherla este în continuă creștere, iar parcarea acestora poate deveni o reală problemă;
  • este necesar a fi instituite reguli și condiții specifice, care vor fi aduse la cunoștința proprietarilor de autovehicule, care intenționează să închirieze un loc de parcare.

Prin urmare se impune adoptarea unui regulament referitor la închirierea locurilor de parcare situate în parcările de reședință din municipiul Gherla, prin acesta fiind supuse spre aprobare condiţiile cadru pentru atribuirea unui loc de parcare într-o parcare de reşedinţă, aflată pe raza municipiului Gherla. Prin parcare de reşedinţă se înţelege acel spaţiu destinat parcării autovehiculelor, situat în cea mai apropiată zonă de imobilele utilizate de locatari.   

INIȚIATOR

PRIMAR

Ioan NESELEAN

   NR. 741/5/20.01.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. ______/ _____________

pentru aprobarea  Regulamentului

privind închirierea locurilor de parcare

situate în parcările de reședință din municipiul Gherla

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa sa ordinară / extraordinară de lucru din data de ........................;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind adoptarea unei hotărâri de consiliu local pentru aprobarea  Regulamentului privind închirierea locurilor de parcare situate în parcările de reședință din municipiul Gherla, inițiat de Primarul municipiului Gherla;

            Văzând Referatul Primarului Municipiului Gherla nr. 749/20.01.2020 și Raportul de Specialitate al Șefului Serviciului Poliție Locală nr. 784/20.01.2019, prin care se propune spre aprobare Regulamentul privind închirierea locurilor de parcare situate în parcările de reședință din municipiul Gherla:

            Reținând  prevederile:

  • O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare;
  • O.U.G. nr. 195/2002, modificată/republicată, privind circulația pe drumurile publice;
  • HOTĂRÂREA Nr. 1391/2006 din  4 octombrie 2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice;
  • Legea nr. 82/1998, pentru aprobarea  O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr.155/2010, a poliției locale;

Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla. 

            În temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ art. 108, alin. 1, lit. c, art. 129 alin. 2, lit. c, alin. 6 lit. b), art. 139 alin. 3, lit. G, art. 332-334 și art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanța de Urgentă nr. 57/2019, Consiliul Local :

H O T Ă R Ă Ş T E :

            Art. 1. Se aprobă Regulamentul privind închirierea locurilor de parcare situate în parcările de reședință din municipiul Gherla, conform Anexei I, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.  Se aprobă Contractul cadru de închiriere pentru un loc de parcare, conform Anexei II, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Constituie contravenție săvârșirea următoarelor fapte :

  1. Montarea unor însemne pentru rezervarea locului de parcare, fără a deține contract de închiriere / abonament;
  2. Parcarea autovehiculului cu nerespectarea marcajului aferent locului de parcare;
  3. Parcarea autovehiculelor a căror masă maximă autorizată depășește 3 tone și nu se încadrează pe un loc de parcare, astfel cum este acesta marcat și delimitat.

Art. 4 Contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează :

a)   Amendă de la 200 lei la 500 lei  pentru faptele prevăzute la lit. a și b.

b)  Amendă de la 300 lei la 600 lei pentru faptele prevăzute la lit. c.

Art. 5 Răspunderea pentru contravențiile prevăzute în prezenta hotărâre se reține în sarcina persoanelor fizice sau juridice, după caz.

Art. 6 Constatarea și sancționarea contravențiilor se fac de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliția Locală Gherla .Art. 7 Contravenientul, persoană fizică sau juridică, poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii Procesului Verbal de Constatare a Contravenției, ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în Procesul Verbal de Constatare a Contravenției .

Art. 8 Dispozițiile prezentei hotărâri se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. 

Art. 9 De la data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea art. 2 din HCL NR. 97/29.10.2009.

Art. 10  Cu îndeplinirea prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economică și Serviciul Poliția Locală.

         INIȚIATOR                                                                                                       AVIZAT

 PRIMAR                                                                                     SECRETAR GENERAL UAT

   IOAN NESELEAN                                                                               MIHAI ROTAR

CONTRACT DE ÎNCHIRIERE parcări rezidențiale Gherla 

Regulament parcări rezidențiale Gherla

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR 1207 DIN 18.02.2020

REFERAT

privind aprobarea atribuirii in folosinta gartuita a unui

spatiu, in suprafata de 78,65 mp, situate in Municipiul Gherla,

Str. 1 Decembrie 1918, nr. 46/A

            Avand in vedere solicitarea nr. 1207/28.01.2020 privind transmiterea in folosinta gratuita a unui spatiu din Municipiul Gherla, str. 1 Decembrie 1918, nr. 46/A, in suprafata de 78,65 mp, pentru activitati de utilitate publica, inaintata de Caminul pentru Persoane Varsnice Gherla, intocmim prezentul referat justificativ. In solicitare se arata ca in acest moment Caminul pentru Persoane Varsnice Gherla detine acest spatiu care a fost dat in folosinta gratuita prin HCL 53/13.06.2006 si prelungita prin HCL 23.02.2013 pentru desfasurarea de activitati sociale, mai exact este destinat petreceri timpului liber si altor activitati benefice persoanelor varstnice.

            Caminul pentru Persoane Varstnice Gherla se afla in subordinea Directiei Judetene de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj din cadrul Consiliului Judetean Cluj si are rolul de a asigura la nivel judetean, aplicarea politicilor si strategiilor de asistenta sociala in domeniul protectiei persoanelor varstnice si functioneaza in conformitate cu HG 797/2017, Legea 272/2004, Legea 273/2004, HG 502/2017, HG 867/2015, HG 679/2003, Legea 448/2006, Legea 292/2011, OG 68/2003, OG 86/2004, Ordin 27/2019, Ordin 29/2019, Ordin 81/2019. Potrivit deciziei de acordare a licentei de functionare provizorie serviciul social nr. 737 din 22.01.2020, Caminului pentru Persoane Varstnice Gherla i s-a acordat licenta de functionare provizorie ca si serviciu social, sens in care centrul acorda servicii de asistenta si ingrijire medicala, ingrijire personala, supraveghere, socializare, recuperare si reabilitare, suport emotional, activitati de petrecere a timpului liber persoanelor varstnice aflate in dificultate sau in risc de excluziune sociala, admise in centru.

            Potrivit art 362 alineat 2 din OUG 57/2019 bunurile proprietate privata a UAT pot fi date in folosinta gratuita pe termen limitat, persoanelor juridice fara scop lucrativ sau serviciilor publice.

            Apreciem ca, Caminului pentru Persoane Varstnice din Municipiul Gherla aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj indeplineste conditiile prevazute de lege tinad cont de faptul ca ofera servicii sociale.

            Avand la baza prevederile Codului Administrativ Art. 108 litera d), Art. 129 alineatul 6 litera b), Art. 139 alineatul 1 si 2 si Art. 362 din Ordonanta de Urgenta 57/2019 se impune adoptarea unei Hotarari a Consiliului Local Gherla in vederea atribuiri in folosinta gratuita a spatiului in suprafata de 78,65 mp situat in Municipiul Gherla, strada 1 Decembrie 1918, nr. 46/A, catre Caminul pentru Persoane Varsnice Gherla care l-a utilizat si anterior pentru petrecerea timpului liber si alte activitati benefice persoanelor varstnice. Perioada pentru care este solicitata transmiterea spatiului in folosinta gratuita este de 10 ani.

                                                                             INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                  Primar

                                                                             Neselean Ioan

-----------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind darea in folosinta gartuita a unui

spatiu, in suprafata de 78,65 mp, situate in Municipiul Gherla,

Str. 1 Decembrie 1918, nr. 46/A

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiatiava Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea atribuirii in folosita gratuita a unui spatiu in suprafata de 78,65 mp situate in Municipiul Gherla, str. 1 Decembrie 1918, nr. 46/A;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108 litera d), Art. 129 alineatul 6 litera b), Art. 139 alineatul 1 si 2 si Art. 362 alineatul 1 si 3 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  Se aproba darea in folosinta gratuita Caminului pentru Persoane Varstnice din Municipiul Gherla aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj a unui spatiu in suprafata de 78,65 mp, situat in Municipiul Gherla, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 46/A, avand numarul de inventar 1694 din domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar a intregului imobil de 18979,15 lei, avand destinatia de spatiu necesar desfasurarii activitatilor aferente serviciilor sociale.

            Art. 2 Durata pentru care se acorda folosinta gratuita este de 10 ani, care incep sa curga de la data adoptarii prezentei hotarari. Predarea-primirea imobilului atribuit in folosinta gratuita se va realiza in termen de 5 zile lucratoare de la data adoptarii prezentei hotarari.

Art. 3 Caminul pentru Persoane Varstnice din Municipiul Gherla aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj are urmatoarele obligatii:

a)-sa foloseasca bunul potrivit destinatiei in vederea careia i-a fost acordata folosinta gratuita;

b)-sa prezinte anual autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale rapoarte privind activitatea de utilitate publica desfasurata, gradul de implementare la nivelul colectivitatii, precum si prognoze si stategii pentru perioada urmatoare;

c)-sa permita accesul autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, pentru efectuarea controlului asupra bunurilor;

d)-sa nu modifice, bunul în parte ori in integralitatea lui;

e)-la incetarea folosintei gratuite, sa restituie bunul in starea in care l-a primit, in afara de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, si liber de orice sarcini;

f)-folosinta dobandita in baza hotararii de consiliu local nu poate fi transmisa, nici oneros si nici cu titlu gratuit, unei alte persoane

g-de a informa autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale cu privire la orice tulburare adusa dreptului de proprietate privata, precum si la existenta unor cauze sau iminenta producerii unor evenimente de natura sa conduca la imposibilitatea exploatarii bunului

  Art. 4 In situatia incalcarii obligatiilor prevazute la art. 3  lit. a) –e) din prezenta hotarare se angajeaza raspunderea contraventionala, putandu-se aplica o amenda de la 5.000 lei la 15.000 lei.

               In situatia incalcarii obligatiilor prevazute la art. 3 lit. f)-g)din prezenta hotarare se angajeaza raspunderea contraventionala, putandu-se aplica o amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.

              Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite de structurile cu atribuţii de control

Art. 5 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si Caminul pentru Persoane Varstnice din Municipiul Gherla aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

  NESELEAN IOAN                                                               Rotar Mihai

Nr. Consilieri 19

Prezenti

Nr. voturi Pentru

Nr. abtineri

Nr. voturi impotriva

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 3572/05.03.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității"

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității"

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 05.03.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 05.03.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată „de îndată” din 06.03.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 3515/04.03.2020                     

REFERAT

privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”

Prin HCL nr. 61/26.07.2018 s-a aprobat documentația tehnico-economică faza DALI la obiectivul investițional ,,RESTAURAREA ȘI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL AL MUNICIPIULUI GHERLA-IMOBILUL SITUAT PE STR. 1 DECEMBRIE 1918, NR.16, CASA LASZLOFFY” cu indicatorii tehnico-economici aferenți și documentația tehnică-faza SF la obiectivul investițional ,,SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO ÎN MUNICIPIUL GHERLA, JUD.CLUJ”.

Urmare acesteia, a fost depus proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile pe POR 2014-2020, Axa prioritară 13 Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, O.S 13.1 Îmbunătățirea calității populației în orașele mici și mijlocii din România.

Proiectul se referă la reabilitarea și restaurarea imobilului situat pe str.1 Decembrie 1918 nr.16 Casa Laszloffy, respectiv la realizarea unui sistem complex de supraveghere video a unor instituții publice, școli, intersecții, parcuri, prin achiziționarea a 40 de camere de supraveghere, din care 36 vor fi instalate pe stâlpii de iluminat public din zonele publice ale respectivelor obiective, 2 pe clădirea Liceului Tehnologic, una pe un stâlp din Parcul Central și una pe un stâlp care va fi prevăzut pe str.Codrului cu vedere spre calea ferată.

Ca urmare a Solicitării de clarificare înregistrată cu nr. 2966 din data de 27.02.2020, este necesară obținerea uneri noi hotărârii de Consiliu Local de aprobare a documentației și a indicatorilor tehnico-economici ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” și a cheltuielilor legate de proiect, care să cuprindă valoarea totală a proiectului, precum și  valoarea contribuției proprii, respectiv a cheltuielilor neeligibile.

Luând în considerare faptul că termenul de răspuns la solicitarea de clarificare este restrâns, cât și importanța finanțării, se impune luarea unei hotărâri în regim de urgență pentru aprobarea aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”.

Inițiator:

Primar

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 3567/39/05.03.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 3513 din 04.03.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b), alin.4, lit.d), alin.7, lit.g), lit.j) și art.139, alin 3, lit.e) privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE               

  ART 1. Se aprobă proiectul „Imbunatatirea calitatii vietii populatiei Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale si reducerea infractionalitatiiîn vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13: Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b: Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectivul specific 13.1: Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România, nr. apelului de proiecte POR/2018/13/13.1/1/7 REGIUNI (Cod nr. POR/381/13).

ART 2. Se aprobă documentaţia  tehnică – faza DALI (Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii), actualizată la data prezentei HCL, la obiectivul investiţional „RESTAURAREA ŞI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL AL MUNICIPIULUI GHERLA – IMOBLUL SITUAT PE STR. 1 DECEMBRIE 1918, NR. 16, CASA LASZLOFFY”, aşa cum este descrisă în Anexa 1 la HCL.

ART 3. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi componentei investiţionale „RESTAURAREA ŞI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL AL MUNICIPIULUI GHERLA – IMOBLUL SITUAT PE STR. 1 DECEMBRIE 1918, NR. 16, CASA LASZLOFFY”, aşa cum sunt prevăzuţi în Anexa 2 la HCL.

ART 4. Se aprobă documentaţia  tehnică – faza SF (Studiu de fezabilitate), actualizată la data prezentei HCL, la obiectivul investiţional „SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO IN MUNICIPIUL GHERLA, JUD. CLUJ”, aşa cum este descrisă în Anexa 3 la HCL.

ART 5. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi componentei investiţionale „SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO IN MUNICIPIUL GHERLA, JUD. CLUJ”, aşa cum sunt prevăzuţi în Anexa 4 la HCL.

ART 6. Se aprobă valoarea totală a devizului general centralizat al obiectivului de investiții ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” și implicit a indicatorilor tehnico- economici este de 10.864.606,93 lei (inclusiv TVA) din care valoarea devizului aferent cheltuielilor cu investiția de bază pentru activitățile din categoria A ,,Restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural al Municipiului Gherla” este de 10.078.818,95 lei (inclusiv TVA), respectiv valoarea devizului privind cheltuielile cu investiția de bază din categoria B ,,Sistem de supraveghere video în Municipiul Gherla, jud.Cluj” este de 708.913,98 lei (inclusiv TVA) și  cheltuielile cu Auditul financiar și Publicitatea în valoare de 76.874 lei (TVA inclus).

ART 7.  Se aprobă valoarea totală eligibilă a obiectivului de investiții ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalitățiieste de 10.791.329,03 lei (inclusiv TVA) din care valoarea eligibilă aferent cheltuielilor cu investiția de bază pentru activitățile din categoria A ,,Restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural al Municipiului Gherla” este de 10.046.381,93 lei (inclusiv TVA), respectiv valoarea eligibilă privind cheltuielile cu investiția de bază din categoria B ,,Sistem de supraveghere video în Municipiul Gherla, jud.Cluj” este de 744.947,10 lei (inclusiv TVA), la care se adaugă cheltuielile cu Auditul financiar și Publicitatea în valoare de 76.874 lei (inclusiv TVA).

ART 8. Se aprobă valoarea totală neeligibilă a obiectivului de investiții ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității” este de 73.277,90 lei (inclusiv TVA) din care valoarea neeligibilă aferent cheltuielilor cu investiția de bază pentru activitățile din categoria A ,,Restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural al Municipiului Gherla” este de 32.437,02 lei (inclusiv TVA), respectiv valoarea neeligibilă privind cheltuielile cu investiția de bază din categoria B ,,Sistem de supraveghere video în Municipiul Gherla, jud.Cluj” este de 40.840,88 lei (inclusiv TVA).

ART 9. Se aprobă contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 215.826,55 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului ,,Îmbunătățirea calității vieții populației Municipiului Gherla prin dezvoltarea serviciilor culturale și reducerea infracționalității”.

ART 10. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei se încredințează Primarul Municipiului Gherla, urmând toate procedurile prevăzute de lege.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                

Nr. ,,Abțineri”   

ANEXA 1 LA HCL Axa 13

ANEXA 2 LA HCL Axa 13

ANEXA 3 LA HCL Axa 13

ANEXA 4 LA HCL Axa 13
 
ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 3570/05.03.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj" și a cheltuielilor legate de proiect

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj" și a cheltuielilor legate de proiect

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 05.03.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 05.03.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în ședința extraordinară convocată de îndată din 06.03.2020.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.  3513 din 04.03.2020

REFERAT

privind aprobarea proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj” și a cheltuielilor legate de proiect

Obiectul de investiții se referă la ameliorarea eficienţei şi a distribuirii iluminatului, în scopul siguranţei traficului, confortului vizual, din punct de vedere urbanistic, al economiei de energie şi diminuării poluării luminoase, urmărind obţinerea următoarelor beneficii pentru comunitate:

          o Realizarea unui iluminat public corect, în conformitate cu standardul EN 13201-1/2015 (Road lighting – Part. 1), orientat către utilizatori, adaptat la funcţiunile spaţiului public şi la ritmul oraşului, care contribuie astfel la prelungirea accesibilităţii spaţiilor urbane;

 o Gestionarea centralizată, în timp real al sistemului de iluminat public care generează reducerea costurilor de întreţinere;

 o Realizarea unui iluminat dinamic corelat cu ritmul oraşului (modificarea dinamică a nivelului luminanţei şi/sau a iluminării ca urmare a monitorizării traficului auto şi/sau pietonal) conducând la economii de energie electrică;

 o Crearea unui iluminat interactiv fără a compromite siguranţa populaţiei;

 o Propunerea de aparate de iluminat care respectă principiile eco-designului, contribuind astfel la economisirea de resurse.

Având în vedere prevederile OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, prin care Consiliul Local exercită atribuții privind dezvoltarea economico- socială a municipiului și punând în practică rolul autorităților locale de sprijinire a dezvoltării regionale prin aplicarea inițiativelor de dezvoltare locală și tinând cont de cerințele formultate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar, în solicitarea de clarificare nr. 3390/03.03.2020, în vederea pregătirii proiectului pentu contractare,

Supun aprobării dvs.  proiectul de hotărâre privind  aprobarea proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj” și a cheltuielilor legate de proiect.

Inițiator,

Primar,

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 3563/38/05.03.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj” și a cheltuielilor legate de proiect

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință exraordinară convocată de îndată,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj” și a cheltuielilor legate de proiect, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 3513 din data de 04.03.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2 lit.b), alin.4, lit.d), alin.7, lit.g), lit.j) și art.139, alin 3, lit.e) privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

ART 1. Se aprobă proiectul ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operatiunea C, apelul de proiecte nr. 1.

ART 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”, în cuantum de 12.357.507,27 lei (inclusiv TVA).

ART 3. Se aprobă contribuția proprie în proiect, în cuantum de 6.352,05 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 247.023,12 lei (inclusiv TVA), reprezentând cofinanțarea proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”.

ART 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ,,Înlocuire iluminat existent cu un iluminat economic, prin utilizarea unor aparate cu eficiență energetică ridicată și extinderea iluminatului public în municipiul Gherla, jud. Cluj”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Municipiului Gherla.

ART 5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

ART 6. Se împuternicește N. I., primarul Municipiului Gherla, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Gherla.

ART 7. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului General al municipiului Gherla, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Gherla, Insituției Prefectului Județului Cluj, precum și la Direcția economică, Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul Primăriei Municipiului Gherla și postată pe pagina de internet www.gherla.ro.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                   SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                             

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2160/13.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației unei suprafețe

 de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației unei suprafețe

 de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 13.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 13.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMARIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.1150/10.02.2020       

Referat

Privind acceptarea donației unei suprafețe de teren de 129 mp

cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN

jud. Cluj

            Prin cererea nr. 1150 din 28.01.2020 numiții B. T. D. și soția B. L. domiciliați în municipiul Gherla în calitate, de coproprietari ai imobilului situat pe str. Apei FN din municipiul Gherla înscris în C.F. nr. 51124 cu nr. cadastral 51124, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafeței de teren de 129 mp identificată prin numărul cadastral 55747 UAT Gherla, desprinsă din parcela mamă, de la subsemnații către municipiul Gherla în vederea realizări drumurilor conform PUZ aprobat de către consiliul  local prin HCL nr.29 din 27.03.2007.

            Având în vedere cele mai sus prezentate, propunem aprobarea acceptări donației suprafeței de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 de către municipiul Gherla proprietarii tabulări B. T. D. și soția L., în vederea amenajării drumurilor conform PUZ str. Apei aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr.29 din 27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietatea publică a Municipiului Gherla

INTOCMIT

         PRIMAR

    --------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2149/20/13.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.____________/________2020

privind acceptarea donației unei suprafețe de teren de 129 mp

cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN

jud. Cluj

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru.

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  acceptarea donației unei suprafețe de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj.

            Examinând referatul cu nr. 1150 din 10.02.2020 al Primarului Municipiului Gherla.

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.

În temeiul dispoziției art. 129, alin. 2, lit. c și art. 139, alin. 2, art. 291, alin. 3, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local.

HOTĂRĂȘTE

Art.1 Municipiul Gherla acceptă donația suprafeței de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj, teren care va face  parte din domeniul public al MUNICIPIULUI Gherla.

Art. 2 Se aprobă schimbarea categoriei de folosință a terenului donat din arabil în drum.

Art.3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla N. I. cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art.4 Se aprobă plata tuturor costurilor aferente operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează autoritatea executivă. 

        INTOCMIT

PRIMAR

Nr. consilieri _19                                                                                         AVIZEAZĂ

Prezenți                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

Nr. voturi ,,Pentru”                                                                         

Nr. ,,Abțineri

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2624/21.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str. Hășdății nr. 5

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str. Hășdății nr. 5

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2609 din 20.02.2020      

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire, amenajări exterioare în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5

Prin cererea nr.4547 din 26.03.2018, numiții M. V și soția M M domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca, au solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării unui PUZ pentru Construire trei blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E+M, împrejmuire și amenajări exterioare în municipiul Gherla str.Hășdății nr.5.

Petenții potrivit extrasului CF nr.55301 cu nr. cadastral 55301 sunt proprietari tabulari asupra imobilului situat în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 48/4547 din 17.04.2018.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință (UTR) 10, în subzona de locuințe unifamiliale Lmsv și zona căi ferate industriale c.c.f.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUZ, au parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de  Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5, unde s-a descris toate demersurile, dezbaterile și notificările privind dezacordul cetățenilor de pe str.Hășdății cu privire la aprobarea acestui obiectiv.

Atfel, fiind parcurse cele două etape de consultare, beneficiarii au trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședințele CTUAT din data de 06.12.2019 și 20.12.2019, la care au fost prezenți și o parte din contestatarii de pe str.Hășdății, unde s-a prezentat plângerea prealabilă depusă la Consiliul Județean Cluj referitoare la avizul arhitectului șef al județului și dezacordul cetățenilor din zona de locuințe cuprinsă pentru studiu în avizul de oportunitate.

În urma dezbaterilor în aceste ședințe din 06.12.2019, respectiv 20.12.2019, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a propus eliberarea avizului favorabil și dezbaterea într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Prin prezenta documentație se propune construirea a 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire, amenajări exterioare pe terenul cu nr. cadastral 55301 în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5, cât și accese pietonal și auto, spații verzi, loc de joacă pentru copii, spațiu destinat colectării deșeurilor și parcări necesare numărului de apartamente propuse a se realiza.

Suprafața construită a celor 3 blocuri va fi de 652,05 mp, iar cea desfășurată de 2608,20 mp.

Accesul pietonal pe proprietate se va realiza din str.Hășdății, iar accesul auto se va realiza din drumul propus, drum ce se va realiza pe terenul beneficiarilor prin schimbarea funcțiunii din c.c.f. în c.c.r. pe care se va intra din str.Hășdății.

Drumul propus va avea circulație în ambele sensuri, cu lățimea minimă de 6,00 m, cu câte o bandă pe sens.

Se propune realizarea a 30 de apartamente, 18 spații de parcare la demisolul blocurilor și 13 spații de parcare exterioare.

Procent de ocupare a terenului max. (POTmax) = 40 % și un Coeficient de utilizare max. propus (CUTmax) = 1,20.

Distanțele minime față de limitele de proprietate sunt 2,60 m la N-V (strada Hășdății), 14,55 m la N-E (HETECH TREND SRL), 14,40 m la S-E (DACHIM SRL) și 12,40 m la S-V.

Înălțimea maximă la cornișă Hmax. cornișă = 10,00 m, măsurată de la cota superioară a trotuarului clădirii până la cornișă.

Racordarea la utilități se va face la cele existente în zonă conform soluțiilor date prin studiile de fundamentare întocmite și atașate la documentația de urbanism.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E și Regulamentul Local de Urbanism aferent în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

---------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2623/33/21.02.2029

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 2609 din 20.02.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.47 alin.1 și art.56 alin.1, alin.4  din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru Construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, conform proiectului întocmit de SC CIULEI PROIECT SRL cu sediul în municipiul Gherla, str. Bobîlna nr.57/7, coordonator RUR arhitect S. M. C., beneficiari M. V. și M M domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2602/20.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contractării  unei finanţări rambursabile interne   în valoare de pana la 30 000 000 lei, pentru asigurarea finantarii/cofinantarii unor investitii publice de interes local, cu o maturitate de 10 ani

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contractării  unei finanţări rambursabile interne   în valoare de pana la 30 000 000 lei, pentru asigurarea finantarii/cofinantarii unor investitii publice de interes local, cu o maturitate de 10 ani

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------

NR. 2559/20.02.2020

                                                          REFERAT

                Aand in vedere lista de investitii anexa la bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si contractele de lucrari incheiate pana la aceasta data se constata ca in perioada imediat urmatoare (1-2 ani) bugetul local va trebui sa asigure o finantare de peste 40 milioane de lei pentru obiectivele din lista de mai jos:

Nr. crt.

Lista proiectelor prioritare de investitii ale Municipiului Gherla

valoare totala proiect

valoare ramasa de achitat

1

Modernizare strazi Lotul 6 grupa 3, lotul 1, lotul 2, si lotul 3 din municipiul Gherla, judetul Cluj

lot1

25211697.00

23519711.34

lot2

4967191.00

3737365.78

lot3

2975733.00

1972502.28

2

Extindere, mansardare si dotare Scoala Gimnaziala nr. 1 Gherla(cofinantare)

6692859.14

6692859.14

3

Construirea unei subunitati SMURD Cluj-Punct de lucru Gherla

3606171.36

3606171.36

4

Lucrari tehnico-edilitare, amenajare drumuri, sistematizare pe verticala in Municipiul Gherla strada Fizesului FN-Ansamblu de locuinte prin ANL

4266196.40

4266196.4

TOTAL

47719847.90

43794806.30

                Veniturile anuale ale bugetului local nu pot asigura o finantare de aceasta valoare in termen scurt. De aceea se impune contractarea unui imprumut bancar pentru a asigura fondurile necesare pentru realizarea acestor obiective.

          Din analiza economica a bugetului local ar fi nevoie de 30 milioane lei pe o perioada de 10 ani. Avand in vedere ca la aceasta data Municipiul Gherla nu are nici un credit in derulare, contractarea unui credit de 30 milioane lei se incatreaza in prevederile legale datoria publica nedepasind nivelul de 30% din veniturile proprii.

Ca urmare propun aprobarea contractarii unui imprumut bancar de 30 milioane lei in conditiile legii.

PRIMAR

--------------

NR. 2596/20.02.2020

PROIECT DE  HOTĂRÂRE

             privind aprobarea contractării  unei finanţări rambursabile interne   în valoare de pana la 30 000 000 lei, pentru asigurarea finantarii/cofinantarii unor investitii publice de interes local, cu o maturitate de 10 ani

             În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) şi alin. (3) lit. b), ale art. 129 alin. (2), lit(b) si alin.(4) lit.(b), precum şi ale art. 196 alin. (1) lit. (a),din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

            Având în vedere prevederile <LLNK 12007    64180 301   0 46>Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale <LLNK 12006   273 10 203   0 30>cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale <LLNK 12007     9 20 301   0 31>Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare;

            Tinând seama de prevederile <LLNK 12000    24 11 202  41 39>art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

             Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin <LLNK 11997   199 10 201   0 18>Legea nr. 199/1997,

            Tinând seama de prevederile art. 1166 şi următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau convenţii,

             Luând act de:

    a) referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla nr. 2559/20.02.2020

    b) raportul Directiei economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.               /;

c)  rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local

            Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice de interes local a căror documentaţie tehnico-economică a fost aprobată prin Hotărârile Consiliului Local nr. 54/24.06.2019, HCL81/18.11.2019, HCL 25/28.03.2019, HCL 39/25.04.2019

            Consiliul Local al municipiului Gherla

HOTARASTE

            Art. 1. - Se aprobă contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 30.000.000 lei, cu o maturitate de 10 ani  si perioada de gratie 2 ani.

            Art. 2. - Contractarea  liniei de credit  prevăzute la art. 1 se face pentru realizarea investiţiilor publice de interes local   prevazute in anexa nr. 1, la  prezenta hotarare.

            Art. 3. - Din bugetul local al municipiului Gherla se asigură integral plata:

    a) serviciului anual al datoriei publice locale;

    b) oricăror impozite şi taxe aferente realizării obiectivelor de investiţii de interes local;

    c) alte cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.

            Art. 4. - (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a municipiului Gherla următoarele date:

    a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;

    b) valoarea liniei de credit contractate în valuta de contract;

    c) gradul de îndatorare a municipiului Gherla

    d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile;

    e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente liniei de credit

    f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.

    (2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.

          Art. 5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului Gherla prin Directia economica din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Gherla.

         Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului Gherla, în termenul prevăzut de lege, primarului municipiului Gherla şi prefectului judeţului Cluj şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în  mass-media locala  precum şi pe pagina de internet www.gherla.ro

          INITIATOR,

          PRIMAR           

ANEXA NR. 1

Nr. crt.

Lista proiectelor prioritare de investitii ale Municipiului Gherla

1.

Modernizare strazi Lotul 6 grupa 3, lotul 1, lotul 2, si lotul 3 din municipiul Gherla, judetul Cluj

2.

Extindere, mansardare si dotare Scoala Gimnaziala nr. 1 Gherla

3.

Construirea unei subunitati SMURD Cluj-Punct de lucru Gherla

4.

Lucrari tehnico-edilitare, amenajare drumuri, sistematizare pe verticala in Municipiul Gherla strada Fizesului FN-Ansamblu de locuinte prin ANL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2684/21.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind desemnarea a doi consilieri locali, în calitate de membri ai Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului general al Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul  2020

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind desemnarea a doi consilieri locali, în calitate de membri ai Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului general al Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul  2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

---------------------

ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIULUI GHERLA
Direcția RUNOS
Nr. 2514 din 20.02.2020

REFERAT DE APROBARE

la Proiectul de Hotărâre privind desemnarea a doi consilieri locali, în calitate de membri ai Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale secretarului general al  Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul 2020

În vederea aplicării prevederilor art. 485, alin. (5), alin. (10) și ale art. 11, alin. (4), lit. e) - ANEXA NR. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pentru realizarea evaluării performanțelor profesionale ale secretarului general al Municipiului Gherla, dl. R. M., pentru anul 2020;

Propun desemnarea a doi consilieri locali ai Consiliului Local al Municipiului Gherla în această comisie.

Aceste propuneri, care vor fi supuse votului în plenul ședinței ordinare astfel cum sunt statuate prin Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local Gherla și care sunt corelate cu obiectivele activității Secretarului general al Municipiului Gherla.

NESELEAN IOAN

-----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2682/35/21.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind desemnarea a doi consilieri locali, în calitate de membri ai Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului general al Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul  2020

Consiliul Local Gherla, întrunit în ședința publică ordinară de lucru;

Având în vedere:

  • Referatul de specialitate al Primarului Municipiului Gherla de inițiere a proiectului de hotărâre, înregistrat la nr. 2514/20.02.2020;
  • Raportul Direcției RUNOS, înregistrat la nr. 2518/20.02.2020;

În conformitate cu prevederile art. 485, alin. (5), alin. (10) și art. 11, alin. (4), lit. e)

ANEXA NR. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art. 129, alin. (2), lit. a) și   art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

PROPUNE:

Art. 1 Se constituie comisia de evaluare în calitate de membri ai Comisiei de evaluare a performanțelor profesionale ale Secretarului General al Municipiului Gherla, domnul R. M., pentru anul 2020, in urmatoarea componenta:

  • 1. N. I. primar
  • 2. ________________________Consilier local
  • 3. ________________________Consilier local

Art. 2 Secretarul General al Municipiului Gherla va comunica hotărârea instituțiilor și

autorităților interesate și va asigura publicarea pe site-ul autorității publice locale.

INITIATOR

__________________________

                                                                                            AVIZAT PENTRU LEGALITATE,

                                                                                             Secretarul General al UAT Gherla,

                                                                                            _______________________________

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2690/21.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 2589/20.02.2020

REFERAT

Privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

            Având în vedere

-prevederile Hotararii Consiliului Local al Municipiului Gherla nr.7/31.01.2019 privind aprobarea functiilor publice, a numarului de personal, organigramei şi a statului de personal;

            -prevederile Hotararii Consiliului Local al Municipiului Gherla  nr.4/2015, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherl;.

            -prevederile art.88 si art.94 din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei ;

            -prevederile Titlului III “Administratia publica locala”, din  OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;

            -prevederile Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;

            Regulamentul de Organizare şi Funcţionare se aprobă prin hotărâre de consiliu local, potrivit art. 129 alin (3) lit „a” din OUG nr.27/2019 privind Codul Administrativ  „În exercitarea atribuţiilor … consiliul local aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local; …”

Avand in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare Proiectul de hotarare privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al  Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla, conform anexei.

PRIMAR

----------

          ROMÂNIA

   JUDEŢUL CLUJ

 MUNICIPIUL GHERLA

  CONSILIUL LOCAL

NR. 2689/21.02.2020

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

Privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

      Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere Referatul privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr. 2589/20.02.2020;

Analizând Raportul de specialitate al Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 2590/20.02.2020  prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla;

                 În conformitate cu :

-prevederile art.88 si art.94 din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei ;

-prevederile Titlului III “Administratia publica locala”, din  OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;

-prevederile Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;

            În conformitate cu art.129 alin (2) lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ

PROPUNE:

            Art.1.  Aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului, conform anexei.

                        Art.2. Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari se incredinteaza Primarul Municipiului Gherla prin serviciile din cadrul Aparatului de specialitate al acestuia si  serviciile publice de interes local ale Consiliului local al Municipiului Gherla.

Art.3. Pe data adoptarii prezentei hotarari isi inceteaza valabilitatea Hotararea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr. 4/2015.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                                                                       Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL UAT

REGULAMENT  DE ORGANIZARE SI FUNCŢIONARE AL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI  GHERLA -februarie 2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2680/21.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 2552/20.02.2020

REFERAT DE APROBARE

a proiectului de hotarare privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

In conformitate cu dispozitiile art.11 alin (1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice “Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale “Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților”;

In urma consultarilor cu Sindicatul Urbis din cadrul Primariei Municipiului Gherla prin care s-au stabilit salariile de baza pentru functiile publice si personalul contractual  din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla care se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti in Anexa nr.1 si Anexa nr.2 cu salariul minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare , cu aplicare incepand cu data de 01.03.2020.

La stabilirea salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla s-au avut in vedere:

            -stabilirea salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul institutiei in vederea promovarii performantei individuale;

            -respectarea principiilor care stau la baza sistemului de salarizare care stau la baza legii: principiul legalității,  principiul nediscriminării,  principiul egalității,  principiul importanței sociale a muncii,  principiul stimulării personalului din sectorul bugetar,  principiul ierarhizării,  principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, principiul sustenabilității financiare,  principiul publicității;

            -stabilirea salariilor de baza printr-o ierarhizare a posturilor avand la baza urmatoarele criteria generale:

                        a) cunoștințe și experiență;

                        b) complexitate, creativitate și diversitate a activităților;

c) judecata și impactul deciziilor;

d) responsabilitate, coordonare și supervizare;

e) dialog social și comunicare;

f) condiții de muncă;

g) incompatibilități și regimuri speciale.

            -diferentierea salariilor de baza pe functii, grade/trepte profesionale si gradatii de vechime, conform legii;

Salariile de baza s-au stabilit astfel incat, impreuna cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare sa se incadreze in fondurile aprobate de la bugetul local pentru cheltuieli de personal, in vederea realizarii obiectivelor, programelor si proiectelor stabilite institutiei.

            Salariile de baza pentru functiile publice din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti in Anexa nr.1 la prezentul proiect de hotarare, cu salariul minim brut pe tara, garantat in plata, in vigoare.

Avand in vedere art.14 alin (4)  si art.34 din din Legea nr. 155/2010-legea politiei locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare , salariile de baza pentru functiile contractuale din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla care intra sub incidenta prevederilor art.11 alin (1) din Legea-cadru nr.153/2017 se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti la Anexa nr.2 la prezentul proiect de hotarare.

            Salariile de baza pentru personalul Primariei Municipiului Gherla si serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla, determinate prin inmultirea coeficientilor din anexe, cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare, impreuna cu indemnizatiile lunare si cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, asigura incadrarea in fondurile bugetare aprobate pentru anul 2020 – pentru cheltuieli de personal.

PRIMAR

--------------

ROMÂNIA                                                                   

JUDEŢUL CLUJ                                                                          

CONSILIUL LOCAL GHERLA  

NR. 2679/34/21.02.2020                            

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

din  _______________ 2020

Privind stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla

Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Avand in vedere Referatul de aprobare prinvind  stabilirea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul  Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla, inregistrat la noi sub nr.2552/20.02.2020.

Analizând Raportul de specialitate de Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 2553/20.02.2020 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla modificarea Anexei nr.1 si Anexei nr.2 privind stabilirea salariilor de baza functionarilor publici si personalului contractual din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla;

In baza dispozitiilor art.11,  art.38 si 40  din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice;

In temeiul drepturilor conferite prin art.136, alin (1) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si competarile ulterioare;

P R O P U N E :

Art.1. Aprobarea coeficientilor care stau la baza determinarii salariilor de baza functionarilor publici si a personalului contractual din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului local al Municipiului Gherla prevazuti in Anexa nr.1 si Anexa nr.2 care face parte integranta din prezenta hotarare.

                        Art.2. Salariile de baza aferente gradatiei 0 pentru functiile prevazute in Anexa nr.1 si Anexa nr.2 se determina prin inmultirea coeficientilor prevazuti pentru fiecare functie, cu salariul de baza minim brut pe tara, garantat in plata, in vigoare.

Art.3. Incepand cu data de 01.03.2020, reîncadrarea personalului se face pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și cu stabilirea salariilor de bază.

Art.9. Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari se incredinteaza Directia RUNOS si Directia Economica.

INIŢIATOR DE PROIECT

PRIMAR

                                                                                                Contrasemnează pentru legalitate,

                                                                                                             SECRETAR GENERAL,

      anexele 2020-scadere coeficient- hot consiliu                                                                        

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2527/20.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2373/18.02.2020                     

REFERAT

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții C.N.I.” S.A. a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj

Având în vedere solicitarea Companiei Naționale de Investiții de a elabora documentația necesară promovării obiectivului  de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj, în etapa a doua,

Propun:

Predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza unui protocol, a terenului în suprafață de 6675 mp, identificat potrivit Cărții Funciare nr. 50834, din Municipiul Gherla, pe strada Parcului nr. 35A, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către “C.N.I.” S.A a obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj.

Asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, jud. Cluj a cheltuielilor  pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.).

Asigurarea, în condițiile legii, a suprafețelor de teren necesare pentru depozitare și organizarea șantierului.

După predarea amplasamentului și al obiectivului realizat să se mențină destinația acestuia și să fie întreținut pe o perioadă de minim 15 ani.

Inițiator:

Primar

------

                                                                 ROMANIA

JUDEŢUL  CLUJ

CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

                                            NR. 2525/29/20.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR ............./ 2020

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA,str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”, proiect inițiat de Primarul Municipiului Gherla, Ioan Neselean,

Avand in vedere:

  • Expunerea de motive nr. 2373/18.02.2020 a Primarului Municipiului Gherla, Neselean Ioan;
  • Raportul de specialitate;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

  • Ordonanței Guvernului nr 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A,

În temeiul art. 129 , alin 6, lit a) și alin 7, lit k); art. 139, alin 3  din  OUG nr.  57/2019 Codul administrativ,

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol,  a terenului  situat în Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A,  judeţul  Cluj,  aflat în proprietatea  Municipiului Gherla, în suprafaţă de 6675 mp,   identificat potrivit Cărții funciare nr. 50834 Gherla, nr. cadastral  50834, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării  de către „C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic”, din Municipiul Gherla, str. Parcului nr 35 A, judeţul  Cluj.”

Art.2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, județul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.);

Art.4. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului;

Art.5. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl intreţină pe o perioada de minim 15 ani.

Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul N. I., în vederea semnării protocolului de predare – primire ce decurge din această Hotărâre.

Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică și se aduce la cunoștință publică, prin grija Secretarului General:

  • Primarului Municipiului Gherla;
  • Direcțiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;
  • Instituției Prefectului;
  • Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” SA.

INIȚIATOR,

PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZĂ,

                                                                                                 Secretar General UAT,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2526/20.02.2020

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre

 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196 mp situat în Municipiul Gherla str. Parcului f.n. identificat în extrasul de carte funciară nr. 52714 Gherla, cad. 52714

Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196 mp situat în Municipiul Gherla str. Parcului f.n. identificat în extrasul de carte funciară nr. 52714 Gherla, cad. 52714

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr.2490/19.02.2020

REFERAT

Privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196mp situat în

municipiul Gherla str. Parcului f.n. identificat în extrasul de carte funciară nr.52714 Gherla, cad. 52714

         Având în vedere cererea d-nei. C.  M. L. cu domiciliul în loc. Hășdate ( municipiul Gherla) nr.97D, jud. Cluj, prin care se solicită închirierea unui  teren în suprafață de  196mp  din care 34mp aflat sub  clădirea " CHIOȘC  ȘTRAND" achiziționat prin factura nr.1/03.04.2017  și chitanța nr.1/03.04.2017 de la  MONAMI IMPEX SRL Gherla, jud. Cluj, ( conform contr. vânz- cump/06.08.1999) și copie patrimoniu ROL 10315351 iar restul suprafeței solicitate fiind o suprafață de 162mp in jurul chioșcului conform schiței anexate.

       Terenul identificat sub și în jurul " CHIOȘCULUI  ȘTRAND" este situat pe str. Parcului , municipiul Gherla, jud. Cluj, este  proprietatea municipiului Gherla, domeniu public, și face parte din cadastralul 52714, parte a unei parcele mai mari în cadrul căreia se află și Ștrandul Municipal care în prezent este închiriat.

       Chioșcul este identificat în CF nr.52714 Gherla, Date referitoare construcții, Crt..A1.4 Număr 52714-C4 construcții administrative și social culturale, Suprafața 34mp, Situație juridică - Fără acte, Observații/Referințe - S. construită la sol 34mp, construcție fără acte.

       Terenul solicitat în vederea închirierii descrie un pătrat cu latura de 14 m în jurul chioșcului, de la aliniamentul împrejmuirii ce mărginește parcela de teren în discuție în partea str. Parcului.   

        Pentru stabilirea chiriei anuale  asupra terenului s-a  ținut cont de valoare chiriei pentru terenul ștrand Municipal, de valoarea chiriei terenului aferent Baza sportivă strand, de concesiunea pentru terenul aferent contractelor cu Mustang Tour SRL.  

         În temeiul prevederilor art.136 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a proiectului de hotărâre privind propunerea privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui teren, în suprafață de 196mp, pătrat cu latura de 14m,situat în municipiul Gherla, str. Parcului f.n. sub și în jurul construcției (" CHIOȘC  ȘTRAND"), identificat în extrasul de carte funciară nr.52714 Gherla, cad. 52714, destinația teren curți construcții, durata închirierii 10 ani , prețul minim al închirierii este de 1 euro/mp/an.

NR. 2604/20.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.12.2019

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 31.12.2019 

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------------
 
Nr.2556/20.02.2020

REFERAT

Privind abrobarea contului de executiela 31.12.2019 a bugetului local

Conform ART. 57

    Contul anual de execuţie

    (1) Ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare autorităţilor deliberative, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuţie a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în următoarea structură:

    a) la venituri:

    - prevederi bugetare iniţiale;

    - prevederi bugetare definitive;

    - încasări realizate;

    b) la cheltuieli:

    - credite bugetare iniţiale;

    - credite bugetare definitive;

    - plăţi efectuate.

    Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 31.12.2019 conform anexelor atasate.

     PRIMAR

-------------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2598/32/20.02.2020

PROIECT

HOTA

RAREA NR .

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 31.12.2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 31.12.2019 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului;

Examinand referatul primarului nr. Nr.3294/18.03.2019                                                                   si avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Vazand raportul de specialitate al Directiei economice.

      Tinand cont de prevederile  art.57 al. 1 din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

                                                      HOTARASTE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local cumulat al Municipiului Gherla la 31.12.2019 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 49 928 384,56lei,  iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de 55,718,459.81lei cu un deficit   în    suma          de – 5 790 075,25 lei la care se adauga excedentul anului 2018 de  13 786 456 lei rezultand un excedent total de 12 190 373 lei conform anexelor 1,2,3,si 4 la prezenta hotarare.

Art.2 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 31.12.2019 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si  al activităţilor autofinanţate, la 31.12.2019;

Art.3 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRIMAR                                                                                                                               

                                                                                                    AVIZEAZA

                                                                                                           SECRETAR GENERAL,

   anexa 1 venit.BL dec.2019   

   anexa 2 chelt.BL dec.2019

    anexa 3 venit.autof. dec.2019

    anexa 4 chelt.autof.dec.2019

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 625/16.01.2020

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre

 privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2020

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre

 privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 16.01.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                            ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-------------------

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr 600/16.01.2020                                                                                               

REFERAT

Privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2020

Avind in vedere cererile unitatilor de invatamint si tinând cont de prevederile art.4 din  OMECTS nr.5576/07.10.2011 “Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat,  sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.

 Bursele de performanţă se acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

Astfel propun aprobarea cuantumul burselor pe anul 2020, dupa cum urmeaza:

                   -50 lei bursa de ajutor social,

                   -70 bursa de merit si de studiu,

                   -500 lei bursa de performanţă.                                                                              

                                                                                PRIMAR

----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 668/4/17.01.2020

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din       2020

privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2020, proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinând referatul nr. 600/16.01.2020 al Primarului Municipiului Gherla                                                                                             şi văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  OMECTS nr. 5576/07.10.2011;1165/2013;

            În temeiul art. 129 alin. (2) litera b), alin. (4) litera a), art. 139 alin. 3, litera a) și art. 196, alin. (1), lit. a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, Consiliul local :

HOTĂRĂŞTE :

Art.1 : Se aprobă cuantumul unei burse pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat astfel :

  • 50 lei/luna bursă de ajutor social;
  • 70 lei/luna bursă de merit și de studiu;
  • 500 lei/performanță bursă de performanţă;

Art.2 : Criteriile specifice și perioada de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

Art.3 : Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcției Economice și instituțiile de învățământ.

                                                                         PRIMAR                                                                                                                      

                                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                                  SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2602/20.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea contractării  unei finanţări rambursabile interne   în valoare de pana la 30 000 000 lei, pentru asigurarea finantarii/cofinantarii unor investitii publice de interes local, cu o maturitate de 10 ani

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea contractării  unei finanţări rambursabile interne   în valoare de pana la 30 000 000 lei, pentru asigurarea finantarii/cofinantarii unor investitii publice de interes local, cu o maturitate de 10 ani

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------

NR. 2559/20.02.2020

                                                          REFERAT

                Avand in vedere lista de investitii anexa la bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si contractele de lucrari incheiate pana la aceasta data se constata ca in perioada imediat urmatoare (1-2 ani) bugetul local va trebui sa asigure o finantare de peste 40 milioane de lei pentru obiectivele din lista de mai jos:

Nr. crt.

Lista proiectelor prioritare de investitii ale Municipiului Gherla

valoare totala proiect

valoare ramasa de achitat

1

Modernizare strazi Lotul 6 grupa 3, lotul 1, lotul 2, si lotul 3 din municipiul Gherla, judetul Cluj

lot1

25211697.00

23519711.34

lot2

4967191.00

3737365.78

lot3

2975733.00

1972502.28

2

Extindere, mansardare si dotare Scoala Gimnaziala nr. 1 Gherla(cofinantare)

6692859.14

6692859.14

3

Construirea unei subunitati SMURD Cluj-Punct de lucru Gherla

3606171.36

3606171.36

4

Lucrari tehnico-edilitare, amenajare drumuri, sistematizare pe verticala in Municipiul Gherla strada Fizesului FN-Ansamblu de locuinte prin ANL

4266196.40

4266196.4

TOTAL

47719847.90

43794806.30

                Veniturile anuale ale bugetului local nu pot asigura o finantare de aceasta valoare in termen scurt. De aceea se impune contractarea unui imprumut bancar pentru a asigura fondurile necesare pentru realizarea acestor obiective.

          Din analiza economica a bugetului local ar fi nevoie de 30 milioane lei pe o perioada de 10 ani. Avand in vedere ca la aceasta data Municipiul Gherla nu are nici un credit in derulare, contractarea unui credit de 30 milioane lei se incatreaza in prevederile legale datoria publica nedepasind nivelul de 30% din veniturile proprii.

Ca urmare propun aprobarea contractarii unui imprumut bancar de 30 milioane lei in conditiile legii.

PRIMAR

--------------

NR. 2596/20.02.2020                                           

PROIECT DE  HOTĂRÂRE

             privind aprobarea contractării  unei finanţări rambursabile interne   în valoare de pana la 30 000 000 lei, pentru asigurarea finantarii/cofinantarii unor investitii publice de interes local, cu o maturitate de 10 ani

             În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) şi alin. (3) lit. b), ale art. 129 alin. (2), lit(b) si alin.(4) lit.(b), precum şi ale art. 196 alin. (1) lit. (a),din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

            Având în vedere prevederile <LLNK 12007    64180 301   0 46>Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale <LLNK 12006   273 10 203   0 30>cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale <LLNK 12007     9 20 301   0 31>Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare;

            Tinând seama de prevederile <LLNK 12000    24 11 202  41 39>art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

             Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin <LLNK 11997   199 10 201   0 18>Legea nr. 199/1997,

            Tinând seama de prevederile art. 1166 şi următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau convenţii,

             Luând act de:

    a) referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla nr. 2559/20.02.2020

    b) raportul Directiei economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.               /;

c)  rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local

            Constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice de interes local a căror documentaţie tehnico-economică a fost aprobată prin Hotărârile Consiliului Local nr. 54/24.06.2019, HCL81/18.11.2019, HCL 25/28.03.2019, HCL 39/25.04.2019

            Consiliul Local al municipiului Gherla

HOTARASTE

            Art. 1. - Se aprobă contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 30.000.000 lei, cu o maturitate de 10 ani  si perioada de gratie 2 ani.

            Art. 2. - Contractarea  liniei de credit  prevăzute la art. 1 se face pentru realizarea investiţiilor publice de interes local   prevazute in anexa nr. 1, la  prezenta hotarare.

            Art. 3. - Din bugetul local al municipiului Gherla se asigură integral plata:

    a) serviciului anual al datoriei publice locale;

    b) oricăror impozite şi taxe aferente realizării obiectivelor de investiţii de interes local;

    c) alte cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.

            Art. 4. - (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a municipiului Gherla următoarele date:

    a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;

    b) valoarea liniei de credit contractate în valuta de contract;

    c) gradul de îndatorare a municipiului Gherla

    d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile;

    e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente liniei de credit

    f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.

    (2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.

          Art. 5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului Gherla prin Directia economica din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Gherla.

         Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului Gherla, în termenul prevăzut de lege, primarului municipiului Gherla şi prefectului judeţului Cluj şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în  mass-media locala  precum şi pe pagina de internet www.gherla.ro

          INITIATOR,

          PRIMAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2572/20.02.2020

ANUNȚ

afișare privind achiziționarea serviciilor juridice de consultanta-asistenta si/sau reprezentare pentru apărarea intereselor  Municipiului Gherla în relația cu S.C. CONSTRUCT PEROM SRL privind contractul de lucrări nr. 15326/157/12.11.2018

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind achiziționarea serviciilor juridice de consultanta-asistenta si/sau reprezentare pentru apărarea intereselor  Municipiului Gherla în relația cu S.C. CONSTRUCT PEROM SRL privind contractul de lucrări nr. 15326/157/12.11.2018

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------

PRIMĂRIA  MUNICIPIULUI  GHERLA                                      ,

Nr. 2482/19.02.2020

REFERAT

            Contractul de lucrari nr. 15326/157/12.11.2018 aflat in derulare cu SC CONSTRUCT PEROM SRL se constata ca este realizat la aceasta data in proportie foarte mica nefiind finalizata nici o portiune din strazile incluse in proiect. Constructorul ar dori rezilierea de comun acord a acestui contract lucru care l-ar avantaja avand in vedere stadiul lucrarilor si timpul ramas pana la atingerea termenului de finalizare a lucrarilor. Motivele tehnice invocate pentru reziliere nu reprezinta neaparat unica solutie existand posibilitatea continuarii lucrarilor si modificarea pe parcursul executiei a unor solutii tehnice. Avand in vedere dorinta constructorului de reziliere a contractului si dorinta noastra de continuare a acestuia s-a ajuns la un conflict juridic care trebuie gestionat cu mare atentie avand in vedere valoarea foarte mare a contractului si impactul major pe care l-ar avea asupra bugetului local cat si al disconfortului creat de oprirea cestor lucrari, fapt pentru care se solicita angajarea unei case de avocatura care sa ne reprezinte in relatia cu acest constructor avand in vedere ca la primaria municipiului Gherla avem un singur angajat la biroul juridic, iar acest tip de conflict necesita o experienta bogata si abilitati deosebite pentru gestionarea in avantajul municipalitatii. 

Avand in vedere prevederile art. 109, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

ART. 109

    Reprezentarea în justiţie a unităţilor administrativ-teritoriale

    (1) Reprezentarea în justiţie a unităţilor administrativ-teritoriale se asigură de către primar sau de către preşedintele consiliului judeţean.

    (2) Primarul sau preşedintele consiliului judeţean stă în judecată în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ-teritoriale, pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia, şi nu în nume personal.

    (3) Atribuţia de reprezentare în justiţie poate fi exercitată în numele primarului sau, după caz, al preşedintelui consiliului judeţean de către consilierul juridic din aparatul de specialitate ori de către un avocat angajat în condiţiile legii.

    (4) Cheltuielile de judecată sau, după caz, despăgubirile stabilite pe baza hotărârilor judecătoreşti definitive se suportă/se fac venit de la/la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale. Cheltuielile de judecată cuprind toate sumele cheltuite din bugetul local.

In conformitate cu prevederile art. I alin. (2) din  OUG nr.  26/2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative;

„(2) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea:

    a) .................

    b) consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale.

             Fata de considerentele  sus-mentionate, avand in vedere valoarea foarte mare a contractului de lucrari nr. 15326/157/12.11.2018 incheiat cu  SC CONSTRUCT PEROM SRL  si stadiud fizic in care se afla lucrarile precum si  impactul deosebit  de mare asupra bugetului local, propun Consiliului Local al municipiului Gherla  adoptarea proiectului de hotarare, prin care sa se aprobe angajarea   unui cabinet de avocatura care sa reprezinte interesele municipiului in acest litigiu.

PRIMAR

---------------------

ROMÂNIA                                            PROIECT              

MUNICIPIUL GHERLA                                                     

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2586/30/20.02.2020                                                                  

H O T ĂR Â R E

privind achizitionarea serviciilor juridice de consultanta-asistenta si/sau reprezentare pentru apararea intereselor Municipiului Gherla in  relatia cu S.C. CONSTRUCT PEROM SRL privind contractul de lucrari nr. 15326/157/12.11.2018

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru de indata;

            Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la  achizitionarea serviciilor juridice de consultanta-asistenta si/sau reprezentare pentru apararea intereselor  Municipiului Gherla in  relatia cu S.C. CONSTRUCT PEROM SRL privind contractul de lucrari nr. 15326/157/12.11.2018

In conformitate cu prevederile  art. I. alin. (2) lit. b din OUG nr. 26/2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative;

Având în vedere propunerea initiatorului proiectului de hotarare, primarul municipiului Gherla si referatul initiatorului, inregistrat sub nr. 2482/19.02.2020;

Avand in vedere Raportul Directiei Economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Gherla, inregistrat sub nr. 2487/19.02.2020;

      În temeiul prevederilor art. 109, alin. (3),  ale art. 139 alin. (3), lit(f), precum şi ale art. 196 alin. (1) lit. (a), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ

H  O  T  Ă  R  Ă  Ş  T  E:

Art.1. Se aproba achizitionarea serviciilor juridice de consultanta, asistenta si/sau reprezentare pentru apararea intereselor municipiului Gherla in vederea derularii, cu respectarea dispozitiilor legale, a contractului de lucrari cu nr. 15326/157/12.11.2018 incheiat cu SC CONSTRUCT PEROM SRL

Art.2. Se imputerniceste  Primarul municipiului Gherla, cu semnarea contractului de consultanta juridica, asistenta si/sau reprezentare cu un cabinet de avocatura.

Art.3. Cheltuielile necesare in vederea ducerii la indeplinire a prezentei hotarari vor fi suportate din bugetul local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla aferent anului 2020.

Art.4. Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva prin compartimentele de specialitate.

Initiator,

PRIMAR,

                                                                    AVIZEAZA

                                                                   SECRETAR GENERAL

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2511/20.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----

ROMÂNIA                                                                            

JUDEŢUL CLUJ                                                                

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

  NR. 2462/19.02.2020

REFERAT

Constatator și de aprobare a proiectului de hotărâre privind  constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării

vacant a locului de consilier local

În urma alegerilor locale din anul  2016 PACT  a obținut un mandat de consilier locali, mandat care a fost  obținut de către dl. B. T. I.

Prin cererea înregistrată sub nr. 2220/14.02.2020 domnul consilier local B. T. I.  aduce la cunoștința Consiliului Local faptul că demisionează din funcţia de consilier local .

Potrivit art. 204 alin. (2) lit.a)  din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ unul dintre cazurile în care calitatea de consilier încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului este demisia, adică cererea scrisă prin care o persoană renunță la o funcție.

Potrivit art. 204 alin 6)  în situația in care calitatea de consilier local încetează prin demisie, constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local precum și vacantarea locului de consilier local se realizează printr-o hotărâre de constatare a autorității deliberative la propunerea primarului.

In urma constatării situației de fapt și de drept creată prin depunerea demisiei de către dl. B. T. I. și a având în vedere dispozițiile legale în materie invocate anterior, apreciem că sunt îndeplinite condițiile pentru adoptarea unei hotărâri privind   constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local

PRIMAR

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2508/26/20.02.2020

Proiect de Hotărâre

   Privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării

vacant a locului de consilier local

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local – proiect din inițiativa primarului Municipiului Gherla;

Examinând referatul cu nr. 2462/19.02.2020 întocmit de Primarul Municipiului Gherla precum și raportul de specialitate nr. 2463/19.02.2020 întocmit de secretarul general şi reținând motivele de fapt şi de drept care conduc la adoptarea unei astfel de hotărâri;

Ținând seama de prevederile art. 204 alin (2) lit. a; alin (6);din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul art. 196 (1) din lit. a ) OUG 57/2019 privind Codul Administrativ  ;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. – Consiliul Local al Municipiului Gherla constată încetarea calităţii de consilier local al domnului B. T. I., consilier local din partea PACT , începând cu data de 14.02.2020

Art. 2   Declară vacant locul de consilier ocupat de către dl. B. T. I. în Consiliul local Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                             AVIZEAZĂ

                                             SECRETAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2512/20.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind validarea unui mandat de consilier local

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind validarea unui mandat de consilier local

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

---------------

ROMÂNIA                                                                           

JUDEŢUL CLUJ                                                               

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA             

  NR. 2466/19.02.2020

REFERAT

Privind validarea unui mandat de consilier local

Prin cererea înregistrată sub nr. 2220/14.02.2020  domnul consilier local  B. T. I. aduce la cunoștința Consiliului Local faptul că demisionează din funcția de consilier local .

Potrivit art. 9 alin. (2) lit.a)  din Legea 393/2004 unul dintre cazurile în care calitatea de consilier încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului este demisia adică cererea scrisă prin care o persoană renunță la o funcție.

Potrivit art. 9 alin.3) din legea mai sus citată încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către Consiliul Local printr-o hotărâre , la propunerea primarului , prin care se ia act de situația apărută şi se declară vacant locul consilierului în cauză.

Ținând seama de situația creată prin demisia domnului  B. T. I. prin adresa nr. 2251/14.02.2020 am solicitat PACT Filiala Cluj să ne comunice nulele si prenumele persoanei care figurează ca supleant pentru funcția de consilier local in cadrul Consiliului Local Gherla.

Prin adresa nr. 2265/17.02.2020 PACT ne-a comunicat decizia civilă nr.64/P pronunțată de  Tribunalului București în dosar nr.24940/3/2019 prin care s-a luat act de protocolul de fuziune dintre PNL si PACT. In aceste împrejurări am solicitat  prin adresa nr.2358/18.02.2020 am solicitat PNL Organizația Județeană Cluj să ne comunice numele următorului supleant de pe listele PACT in vederea validării acestuia .

Prin adresa cu nr. 2438/19.02.2020 PNL Cluj ne aduce la cunoștință faptul că domnul T. S.-A. este următorul pe lista PACT pentru Consiliul Local Gherla, fiind desemnat de către PNL să preia mandatul de consilier local devenit vacant ca urmare a demisiei domnului  B. T. I.;

Supunem spre analiză şi validare mandatul domnului T. S.-A.  în funcția de consilier local al Municipiului Gherla.

PRIMAR

-----------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2509/27/20.02.2020

PROIECT DE HOTARARE

Privind validarea unui mandat de consilier local

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind validarea unui mandat de consilier local – proiect din iniţiativa autorităţii executive ;

Ţinând seama de prevederile HCL nr.  /______ privind constatarea încetării unui mandat de consilier  local  şi de adresa PNL – Organizația Județeană  Cluj nr. 2438/19.02.2020 prin care se comunică Consiliului Local Gherla numele şi prenumele următorului supleant pe lista consilierilor locali ai PACT, aleși la alegerile locale din data de 6 iunie 2016 ;

Văzând procesul verbal al comisiei de validare ;

În temeiul art. 31(3) şi  art. 45 (1) din Legea 215 /2001 republicată cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E

Art. 1 –Se validează mandatul de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Gherla a domnului T. S.-A. , membru PACT ca urmare a demisiei din această funcţie a domnului  B. T. I. – membru PACT

Art. 2 – Se înlocuiește dl. B. T. I. cu domnul T. S.-A. în toate comisiile de specialitate ale consiliului local

Art. 3– Prezenta hotărâre poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la adoptare sau în cazul absenţilor de la şedinţă, de la comunicare.

Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj şi Primarului Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

AVIZEAZĂ                                                                    SECRETAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2390/18.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea deschideri unui acces auto pentru imobilul situat în municipiul Gherla, str. Trandafirilor, nr.17

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea deschideri unui acces auto pentru imobilul situat în municipiul Gherla, str. Trandafirilor, nr.17

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

---------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMARIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR. 2004/14.02.2020    

Referat

privind aprobarea deschideri unui acces auto pentru imobilul situat în municipiul Gherla, str. Trandafirilor, nr.17

            Prin cererea nr.2024 din 10.04.2020, domnul M. M. G., domiciliat în municipiul Cluj Napoca, str. Cojocnei, nr. 2, apt. 21, proprietar împreună cu soția asupra imobilului înscris în CF nr.55547, cu nr. Top.787,788/1 situat în municipiul Gherla str. Trandafirilor nr.17, solicită aprobarea unui acces auto din strada Trandafirilor.

            Având in vedere cele mai sus precizate, propun aprobarea deschiderii unui acces auto din str. Trandafirilor la imobilul situat în municipiul Gherla str. Trandafirilor nr.17

INTOCMIT

  PRIMAR

---------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 2387/24/18.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.____________/________2020

privind aprobarea deschideri unui acces auto pentru imobilul situat în municipiul Gherla, str. Trandafirilor, nr.17

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru.

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea deschideri unui acces auto pentru imobilul situat în municipiul Gherla, str. Trandafirilor, nr.17 proiect din inițiativa proprietarului.

            Examinând referatul primarului înregistrat sub  cu nr. 2004  din 14.02.2020.

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.

În temeiul dispoziției art. 129, alin. 2, lit. c și art. 139, alin. 3, lit. g)  din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local.

HOTĂRĂȘTE

Art.1 Se aprobă deschiderea unui acces auto din str. Trandafirilor la imobilul situat în municipiul Gherla str. Trandafirilor  nr. 17, proprietatea numiților M. M. G. și soția M. O.-C. 

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numiții M. M. G. și soția M. O.-C. domiciliat în municipiul Cluj Napoca, str. Cojocnei, nr. 2, apt. 21.

       INTOCMIT

PRIMAR

Nr. consilieri _19                                                                                       AVIZEAZĂ

Prezenți                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

Nr. voturi ,,Pentru”                                                                         

Nr. ,,Abțineri

MUNICIPIUL GHERLA

Nr 2179/13.02.2020

REFERAT

Privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020

            Avand in vedere modificarile legislative privind costul standard pe elev si adresa DGRFP CLUJ privind suplimentarea cotelor defalcate din TVA pentru invatamant precum si unele incasari din valorificari de bunuri realizate pana la acest moment bugetul local al Municipiului Gherla se modifica la partea de venituri si va fi in sume de 47 905,8 mii lei.

            Totodata tinand cont de solicitarile avute in sedinta de consiliu din data de 10.02.2020 s-au alocat sume pentru relocarea locuitorilor de pe str. Pescarilor nr. 5 precum si pentru expertizarea podurilor peste canalul Morii. Astfel bugetul local al Municipiului Gherla va inregistra la partea de cheltuieli suma de 54 77457,21 mii lei din care sectiunea de dezvoltare va fi in suma de 25 773,21 mii lei

PRIMAR

--------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr.858/22.01.2020 si referatul 2179/13.02.2020 privind aprobarea   bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr. 1288/29.01.2020 şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Legea nr.5/2020 a bugetului de stat, Decizia  DGRFP Cluj nr.129/13.01.2020, privind indicatorii pe anul 2020;             

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de  47 905.21 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 54 457,21 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 28 684,00 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 25 773,21 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2020  care inregistreză  la partea de venituri suma de 21 316,99 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 21609,00   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Se aprobă   repartizarea pe unitati de invatamint  a sumei de de la capitolul 65 « Invatamint » conform anexei nr.5;

Art. 5. Se aprobă   numărul de personal permanent şi temporar, precum şi fondul salariilor la primarie    conform anexei nr.6 ;

Art.6:  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Gherla, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale D.G.F.P Cluj, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli, conform art.nr.82 din Legea 273/2006.

Art 7 :  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla prin serviciul de specialitate pentru a repartiza bugetul local aprobat pe anul 2020 pe articole si aliniate in cadrul capitolelor si subcapitolelor conform clasificatiei economice in vigoare in vederea depunerii la DGFP Cluj.

        Art 8 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul sport ( cod 670501) a  sumei de 100 mii lei  pentru activitati sportive  pe anul 2020 desfasurate de structuri sportive (cluburi si asociatii) din Municipiul Gherla, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

         Art 9 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul religie (cod 670600) a sumei de 50 mii lei pentru reparatii  si constructie locasuri de cult si constructii conexe, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art 10 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul cultura (cod 670306) a sumei de 50 mii lei pentru proiecte culturale si de tineret desfasurate de asociatii si fundatii nonprofit, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

            Art 11 : Se aprobă programul activitatilor cultural artistice organizate de Casa de Cultura Gherla in anul 2020, prezentat in anexa nr. 7

Art 12 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

anexa 1 venituri 2020

anexa 2 cheltuieli 2020

anexa 3 lista investitii 2020

anexa 4 autofinantate 2020

anexa 5 invatamant 2020

ANEXA 6

ANEXA 7 BUGET

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2160/13.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind acceptarea donației unei suprafețe

 de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind acceptarea donației unei suprafețe

 de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 13.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 13.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMARIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.1150/10.02.2020       

Referat

Privind acceptarea donației unei suprafețe de teren de 129 mp

cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN

jud. Cluj

            Prin cererea nr. 1150 din 28.01.2020 numiții B. T. D. și soția B. L. domiciliați în municipiul Gherla în calitate, de coproprietari ai imobilului situat pe str. Apei FN din municipiul Gherla înscris în C.F. nr. 51124 cu nr. cadastral 51124, solicită analizarea drepturilor în vederea transferării dreptului de proprietate prin donație a suprafeței de teren de 129 mp identificată prin numărul cadastral 55747 UAT Gherla, desprinsă din parcela mamă, de la subsemnații către municipiul Gherla în vederea realizări drumurilor conform PUZ aprobat de către consiliul  local prin HCL nr.29 din 27.03.2007.

            Având în vedere cele mai sus prezentate, propunem aprobarea acceptări donației suprafeței de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 de către municipiul Gherla proprietarii tabulări B. T. D. și soția L., în vederea amenajării drumurilor conform PUZ str. Apei aprobat de către Consiliul Local prin HCL nr.29 din 27.03.2007 și trecerea terenului dobândit în proprietatea publică a Municipiului Gherla

                                                                                      INTOCMIT

         PRIMAR

------------------------

 ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 2149/20/13.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.____________/________2020

privind acceptarea donației unei suprafețe de teren de 129 mp

cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN

jud. Cluj

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru.

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  acceptarea donației unei suprafețe de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj.

            Examinând referatul cu nr. 1150 din 10.02.2020 al Primarului Municipiului Gherla.

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.

În temeiul dispoziției art. 129, alin. 2, lit. c și art. 139, alin. 2, art. 291, alin. 3, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local.

HOTĂRĂȘTE

Art.1 Municipiul Gherla acceptă donația suprafeței de teren de 129 mp cu nr. cadastral 55747 situat, în municipiul Gherla, str. Apei FN jud. Cluj, teren care va face  parte din domeniul public al MUNICIPIULUI Gherla.

Art. 2 Se aprobă schimbarea categoriei de folosință a terenului donat din arabil în drum.

Art.3 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla N. I. cu semnarea actului de donație la Notarul Public.

Art.4 Se aprobă plata tuturor costurilor aferente operațiunilor de transfer al proprietății în sarcina Primăriei Municipiului Gherla.

Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredințează autoritatea executivă. 

        INTOCMIT

PRIMAR

Nr. consilieri _19                                                                                         AVIZEAZĂ

Prezenți                                                                                      SECRETAR GENERAL UAT

Nr. voturi ,,Pentru”                                                                         

Nr. ,,Abțineri

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1650/04.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr.69/2019 – “Sistematizare LES 20 kV D I, D II, D III, ieșire din Stația Gherla și reglementarea alimentării consumatorilor prin montare PTAb strada Grădinarilor, municipiul  Gherla, județul Cluj”

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr.69/2019 – “Sistematizare LES 20 kV D I, D II, D III, ieșire din Stația Gherla și reglementarea alimentării consumatorilor prin montare PTAb strada Grădinarilor, municipiul   Gherla, județul Cluj”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 04.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 04.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUDEȚUL CLUJ                                                      

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

NR. 1320/30.01.2020

Referat

Privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr. 69/2019 – Sistematizare LES 20kV D I,D II, D III ieșire din stația Gherla și reglementarea alimentării consumatorilor prin montarea PTAb strada Grădinarilor din Municipiul Gherla, jud. Cluj”

Prin cererea înregistrată sub nr. 14636 din 19.11.2019 SDEE TN – Sucursala Cluj Napoca solicită          aprobarea realizării lucrării “Sistematizare LES 20kV D I,D II, D III ieșire din stația Gherla și reglementarea alimentării consumatorilor prin montarea PTAb strada Grădinarilor, loc. Gherla, jud. Cluj” – prin realizarea următoarelor lucrări:

  • Înlocuirea tronsonului de MT (medie tensiune) existent în domeniul public între stația Gherla și PTZ (post de transformare zidit) Depozite MI (Distribuitor D1) în lungime traseu de cca. 225 ml. Pozarea cablului se va face prin incinta SDEE Gherla și pe domeniul public, conform planului de situație anexat, planșa E2;
  • Înlocuirea tronsonului de MT (medie tensiune) în domeniul public între stația Gherla și PTZ (post de transformare zidit) 7 MR1 (Distrinuitor 2), continuare în PTZ Atelier Mixt, continuare în PTZ 5 MR1 în lungime totală de cca. 1400 ml. Pozarea cablului se va face prin incinta SDEE Gherla, supratraversarea Canalului Morii, în zona de siguranță a străzii Gelu, subtraversare strada Clujului prin foraj orizontal dirijat, prin zona de siguranță a strada Clujului și intrare la PTZ Atelier Mixt pe strada Grădinarilor, continuare la PTZ 5 MR1 pe marginea parcului Minerva, subtraversare strada Gelu și supratraversarea Canalului Morii până la PTZ 5 MR1 conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Montarea unui PTAB (post de transformare în anvelopă de beton) nou proiectat pe strada Grădinarilor la intersecție cu strada Apei (în domeniul public), conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Înlocuirea tronsonului de MT existent în domeniul public, între stația Gherla și PTAB Grădinarilor nou proiectat (Distribuitor D3) și continuare în PTZ 5 MR1 în lungime totală de cca. 1000 ml. Pozarea cablului se va face prin incinta SDEE Gherla, supratraversarea Canalului Morii, în zona de siguranță a străzii Gelu, subtraversare strada Clujului prin foraj orizontal dirijat, continuare la PTAB Grădinarilor pe marginea parcului Minerva, în zona de siguranță a strada Apei, și revenirea în PTZ 5 MR1 prin subtraversarea strada Gelu, supratraversarea Canalului Morii până la PTZ 5 MR1, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Pozare cablu MT din PTAB Grădinarilor nou proiectat până la PTAB Punct Termic, continuare la PTZ 1 Între Ape, conform planului de situație anexat, planșa E2. Traseul LES MT (liniei electrice subterane de medie tensiune) va fi prin subtraversarea strada Apei, pozare cablu MT pe trotuarul și partea carosabilă a străzii Grădinarilor până la PTAB Punct Termic existent, continuare pe Aleea Străruinței până la PTZ 1 Între Ape existent, conform planului de situație anexat,plansa E2;
  •   Realizarea unui LES între PTAB Grădinarilor proiectat și PTAB Punct Termic în șanț comun cu linia electrica de MT, conform planului de situație acexat , plansa E2;
  • Realizarea unui LES între PTAB Grădinarilor proiectat și PTZ 5 MR1 în șanț comun cu linia electrică de MT proiectată conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Realizarea unui LES între PTAB Punct Termic și PTZ1 Între Ape în șanț comun cu linia electrică de MT proiectată, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Identificarea/Secționarea/Manșonarea LES JT (linie electrică subterană joasă tensiune) între PTZ Atelier Mixt și blocuri ANL în zona PTAB Grădinarilor proiectat, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Identificarea/Secționarea/Manșonarea LES JT (linie electrică subterană joasă tensiune) între PTZ Atelier Mixt și blocuri ANL în zona PTZ Atelier Mixt, montarea unui B;PT în spațiu verde în zona PTZ Atelier Mixt și realizarea unui LES până la tabloul general al abonatului SC Agropan, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Identificarea/Secționarea/Manșonarea LES JT între PTZ Atelier Mixt și blocuri ANL în zona PTZ Atelier Mixt, montarea unei firide de rețea E 2-4 amplasată pe domeniul public, lângă stâlpul existent de tip SC 10005 de pe strada Clujului, și realizarea unui LES de la locul de manșonare până la firida nou proiectată, conform planului de situație anexat, plansa E2. În firida nou proiectată se vor racorda cablurile existente sosire din firida Arpacet E3, plecare spre Peco Petrom, plecare spre SC Vlamar SRL, conform planului de situatie anexat, plansa E2;
  • Pozarea a 2 cabluri LES JT din PTAB nou proiectat până la o firidă nou proiectată de tip E8, amplasată la intersecția strada Grădinarilor cu strada Apei, în spațiul verde, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Din firida nou proiectată E8, se vor poza 2 cabluri până la stâlpul existent de beton de tip SE 10, aplasat la intersecția Străzii Grădinarilor cu strada Apei, pentru preluarea consumatorilor de pe joasă tensiune, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Înlocuirea firidelor existente de la scările I, II, III, IV a blocului PS1, și de la scările I, II, III, a blocului PS2 și realizarea unei LES JT cu cablu de la firida nou proiectată E8 până la fiecare firidă E2-2 nou proiectate amplasată la intrarea în scările blocurilor PS1 și PS2 și inchiderea buclei de alimentare în LEA JT la stâlpul SC 10005 de pe strada Clujului, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Se va demonta stâlpul existent de tip SE10 prin care sunt alimentate în prezent blocurile PS1 și PS2, și a racordului realizat între PTZ Atelier Mixt și stâlpul existent SE10, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Înlocuirea firidelor existente de la scara I a blocului A2, și de la scările I, II, III, IV, V a blocului A1 de pe strada Apei si realizarea unui LES JT de la firida nou proiectată E8 până la firidele nou proiectate amplasate la intrarea în scările blocurilor A1 și A2 și închiderea buclei de alimentare în LEa JT la stâlpul SE5 existent de pe strada Gelu, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Traseul LES JT care vor alimenta cele 4 blocuri (PS1, PS2, A1, A2) va fi pe marginea străzii Apei, parțial traseul comun cu LES MT, va subtraversa Strada Apei, continuare prin spatiul verde din jurul blocurilor pana la firidele nou proiectate
  • Suprafata definitiva ocupata ca fi de cca. 1425 mp.

Având în vedere traseele linilor electrice subterane conform planurilor se situație anexate s-au solicitat prin certificatul de Urbanism o serie de avize inclusiv hotărârea Consiliului Local Gherla.

Referitor la Strada Gelu tronsonul de la Strada Clujului spre Parcul Mare este o stradă reabilitată în anul 2018 și este în perioada de garanție(36 luni).

Conform certificatului de urbanism pentru lucrările care se vor executa pe proprietăți private se va obține acordul prealabil al tuturor proprietarilor terenurilor afectate de lucrări. Pentru autorizare se va prezenta contractul de refacere a străzilor încheiat cu o firmă autorizată în domeniul.

Dupa executarea lucrărilor zonele afectate de acestea se vor readuce la forma inițială pe cheltuiala beneficiarului.

Față de cele menționate mai sus propun analizarea în vederea luării unei hotărâri.

INIȚIATOR,

PRIMAR

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1644/16/04.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

Privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr.69/2019 – “Sistematizare LES 20 kV D I, D II, D III, ieșire din Stația Gherla și reglementarea alimentării consumatorilor prin montare PTAb strada Grădinarilor, municipiul   Gherla, județul Cluj”

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea lucrării “Sistematizare   LES D I, D II,D III ieșire din Stația Gherla și reglementarea alimentării consumatorilor prin montare PTAb strada Grădinarilor, municipiul Gherla, jud. Cluj,  proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 1320 din 30.01.2020  al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Văzând prevederile Legii nr.3/09.01.2003 pentru aprobarea OG nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local

            În temeiul art.129 alin.1, alin.2 lit.a),c) și art. 139 alin.1 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

                Art.1. – Se aprobă lucrarea “Sistematizare  LES D I, D II,D III iesșire din Stația Gherla și reglementarea alimentării consumatorilor prin montare PTAb strada Grădinarilor, municipiul Gherla, jud. Cluj. Beneficiarului îi revine obligația de readucere la forma inițială a domeniului public afectat de execuția lucrărilor precizate anterior.

                 Art.2. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă, SDEE Transilvania Nord Sucursala Cluj-Napoca, strada Taberei nr.20, jud Cluj.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1653/04.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr.70/2019 – “Sistematizare LES 20kV Gherla – Bonțida și LES 20kV Dej Sud – Gherla ieșire din Stația Gherla, strada Gelu, municipiul  Gherla,

județul Cluj”

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr.70/2019 – “Sistematizare LES 20kV Gherla – Bonțida și LES 20kV Dej Sud – Gherla ieșire din Stația Gherla, strada Gelu, municipiul  Gherla,

județul Cluj”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 04.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 04.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------------------

Referat

Privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr. 70/2019 – Sistematizare LES 20kV

      Gherla – Bonțida și LES 20kV Dej Sud – Gherla ieșire din Stația Gherla, strada Gelu din Municipiul Gherla, jud. Cluj”

            Prin cererea înregistrată sub nr. 14635 din 19.11.2019 SDEE TN – Sucursala Cluj Napoca solicită aprobarea realizării lucrării “Sistematizare LES 20kV Gherla – Bonțida și LES 20kV Dej Sud – Gherla ieșire din Stația Gherla, strada Gelu, mun. Gherla, jud. Cluj” – prin realizarea următoarelor lucrări:

  • Înlocuirea tronsonului de MT (medie tensiune) existent în domeniul public, între stația Gherla și LEA MT (linie electrică aeriană de medie tensiune) Gherla – Bonțida, până la stâlpul nr.1 (separator S-5-293) în lungime traseu de cca. 400 ml, conform planului de situație anexat, plansa E2;
  • Înlocuirea tronsonului de MT (medie tensiune) existent în domeniul public, între stația Gherla și LEA MT(linie electrică aeriană de medie tensiune) Gherla – Dej Sud, până la stâlpul nr.1 (separator S-5-294) în lungime traseu de cca. 450 ml, conform planului de situație anexat, planșa E2;
  • Pozarea cablurilor de MT(medie tensiune) se va face prin incinta statiei Gherla, supratraversarea Canalului Morii prin țevi de protecție, subtraversare și trecere prin zonă de siguranță a strazii Gelu, respectiv pe domeniul privat până la stâlpii existenți, conform planului de situație anexat, planșa E2.
  • Suprafața definitivă ocupată va fi de cca 292 mp.

Având în vedere traseele linilor electrice subterane de pe strada Gelu conform planurilor se situație anexate s-au solicitat prin certificatul de Urbanism o serie de avize inclusiv hotărârea Consiliului Local Gherla.

Conform certificatului de urbanism pentru lucrările care se vor executa pe proprietăți private se va obține acordul prealabil al tuturor proprietăților terenurilor afectate de lucrări. Pentru autorizare se va prezenta contractul de refacere a străzii încheiat cu o firmă autorizată în domeniu.

Dupa executarea lucrărilor zonele afectate de acestea se vor readuce la forma inițială pe cheltuiala beneficiarului.

Față de cele menționate mai sus propun analizarea în vederea luării unei hotărâri.

INIȚIATOR,

PRIMAR

--------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1651/17/04.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

Privind aprobarea lucrării S.P. Cluj nr.70/2019 – “Sistematizare LES 20kV Gherla – Bonțida și LES 20kV Dej Sud – Gherla ieșire din Stația Gherla, strada Gelu, municipiul  Gherla,

județul Cluj”

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea lucrării “Sistematizare LES 20kV Gherla – Bonțida și LES 20kV Dej Sud – Gherla ieșire din Stația Gherla, strada Gelu, municipiul Gherla, jud. Cluj,  proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul cu nr. 1321 din 30.01.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Văzând prevederile Legii nr.3/09.01.2003 pentru aprobarea OG nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local

            În temeiul art.129 alin.1, alin.2 lit.a),c) și art. 139 alin.1 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

  1.                  . – Se aprobă lucrarea “Sistematizare LES 20kV Gherla – Bonțida și LES 20kV Dej Sud – Gherla ieșire din Stația Gherla, strada Gelu, municipiul Gherla, jud. Cluj. Beneficiarului îi revine obligația de a readuce la forma inițială a domeniului public afectat de execuția lucrărilor precizate anterior.

                 Art.2. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă și SDEE Transilvania Nord Sucursala Cluj-Napoca, strada Taberei nr.20, jud Cluj.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                

Nr. ,,Abțineri”                 

PRIMARIA

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        

Nr. 16260 din 16.12.2019                                                                    

REFERAT

privind aprobarea tarifelor pentru serviciile  prestate de catre

SC ADP GHERLA SA

Urmare a cererilor nr 16147 si 16148 din 13.12.2019 a SC ADP GHERLA SA pentru aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate incepand cu data de 01.02.2020  am constatat urmatoarele:

SC ADP GHERLA SA solicita modificarea tarifelor existente si aprobarea unor noi tarife fata de cele stabilite pentru anul 2019 justificand aceasta prin urmatoarele :

- incepand cu 01.01.2019 prin HG 937/2018  pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată acesta se modifica

- rata inflatiei in noiembrie 2019 raportat la decembrie 2018 a fost de 3.60%

- necesitatea aprobarii unor noi tarife pentru activitatile de constructii

- modificarea OUG 196/2005privind Fondul de mediu prin OUG 50/2019

Preturile propuse incepand cu 01.02.2020 sunt urmatoarele:

Anexa 1   – Tarife orare la utilaje practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 2   – Tarife orare la utilaje practicate pentru Persoane Fizice si Juridice

Anexa 3   – Tarife manopera si utilaje practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 4   – Tarife manopera si utilaje practicate pentru Persoane Fizice si Juridice

Anexa 5   – Tarife manopera, utilaje si materiale la Adapostul de caini fara stapan

Anexa 6   – Tarife servicii medicale veterinare prestate la Adapostul de caini fara stapan pentru

                   personae fizice

Anexa 7   – Tarife manopera (diverse) practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 8   – Tarife manopere (diverse) practicate pentru Persoane Fizice si Juridice

Anexa 9   – Tarife manopera reparatii constructii I – practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 10 – Tarife manopera reparatii constructii I – practicate pentru persoane fizice si juridice

Anexa 11 – Tarife manopera reparatii constructii II – practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 12 – Tarife manopera reparatii constructii II – practicate pentru persoane fizice si juridice

Anexa13 -Tarife privind colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (pret/mc) si pentru persoane fizice (pret/persoana/luna)

Prin urmare:

PROPUNEM

Aprobarea  manoperei directe si a tarifelor orare de functionare a utilajelor si mijloacelor de transport pentru lucrarile de reparatii strazi,intretinere parcuri,zone verzi, intretinerea cailor publice din Municipiul Gherla, a tarifelor la adapostul de caini fara stapan,tarifelor pentru servicii diverse, a tarifelor manopera in constructii si a tarifelor privind colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat  pentru SC ADP GHERLA SA de catre SC ADP GHERLA SA conform anexelor 1,2,3,4,5, 6,7, 8, 9, 10,11,12 si 13 la prezentul referat.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.       DIN  

privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate

 de către SC ADP GHERLA SA

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de către SC ADP GHERLA SA în anul 2020 – proiect din iniţiativa autorităţii executive.

Văzând cererile nr. 16147 si 16148 din 13.12.2019 a SC ADP GHERLA SA pentru aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate în anul 2020.

Examinând referatul Primarului Municipiului Gherla nr. 16260 din 16.12.2019 si cererea 845 din 21.01.2020 a ADP Gherla SA ;

În conformitate cu art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1) lit. k) și art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 1011/2006 privind serviciile de salubrizare a localităților republicată.

Vazând prevederile art. 3 alin. (1), art. 9 alin. 2 lit. d) și art. 43 alin. 5 din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul art. 129 alin. (2) litera d) si alin. (7) litera n) si s) si art. 139 alin 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

                                                  HOTĂRĂŞTE :

Art.1: Se aprobă tarifele pentru serviciile prestate de SC ADP GHERLA SA în anul 2020 astfel :

Anexa 1   – Tarife orare la utilaje practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 2   – Tarife orare la utilaje practicate pentru Persoane Fizice si Juridice

Anexa 3   – Tarife manopera si utilaje practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 4   – Tarife manopera si utilaje practicate pentru Persoane Fizice si Juridice

Anexa 5   – Tarife manopera, utilaje si materiale la Adapostul de caini fara stapan

Anexa 6   – Tarife servicii medicale veterinare prestate la Adapostul de caini fara stapan pentru

                   persoane fizice

Anexa 7   – Tarife manopera (diverse) practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 8   – Tarife manopere (diverse) practicate pentru Persoane Fizice si Juridice

Anexa 9   – Tarife manopera reparatii constructii I – practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 10 – Tarife manopera reparatii constructii I – practicate pentru persoane fizice si juridice

Anexa 11 – Tarife manopera reparatii constructii II – practicate pentru Primaria Municipiului Gherla

Anexa 12 – Tarife manopera reparatii constructii II – practicate pentru persoane fizice si juridice

Anexa 13 - Tarife privind colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (pret/mc), pentru institutii publice (pret/kg) si pentru persoane fizice (pret/persoana/luna)

Art.2 Se aproba ca pentru persoanele fizice si juridice/institutii publice care nu respecta conditiile de colectare selectiva a deseurile menajere reziduale, municipale amestecate si asimilate  pe cele patru fractii se vor majora cu un procent de 25%  tarifele de gestionare al deseurilor menajere reziduale, municipale si asimilate prevazute la randurile 1 si 2 din Anexa 13 in conditiile elaborarii unui Regulament de Aplicare ce va fi supus aprobarii Consiliului Local

Art.3: Se aprobă procentele de 15% pentru cheltuieli indirecte și la profit de 8% pentru primărie, iar pentru terți procentul de profit între 10-50%.

Art.4: Anexele nr. 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12 și 13 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5: Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează autoritatea executivă prin serviciile de specialitate și SC ADP GHERLA SA.

INITIATOR

PRIMAR

                                                                   AVIZEAZA

                                                                   SECRETAR GENERAL

----------------

Calcul tarif deseuri 2020_1

Calcul tarif deseuri 2020_IP

Anexe  servicii 2020

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1585/03.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Ciocârliei, F.N.

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Ciocârliei, F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 688/28.01.2020                                                                                                                                               

REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Ciocârliei, F.N.

 Prin cererea nr. 688 din 17.01.2020, subsemnații D. S.- A.  și soția D. O.-K. domiciliați în Municipiul Gherla, proprietari ai imobilului cu nr. cadastral 55630, solicit aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal din strada Ciocârliei.

Imobilul nou creat s-a desprins din imobilul situat în municipiul Gherla str. Romană nr. 100, în prezent fiind situat pe str. Ciocârliei F.N.

Conform extrasului CF nr.55630 cu nr. cadastral 55630 petenții sunt proprietari tabulari asupra imobilului în suprafață de 723 mp.

Având în vedere cele mai sus precizate, propun aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal din str.Ciocârliei la imobilul înscris în CF nr.55630 cu nr. cadastral 55630 pentru solicitanții mai sus menționați.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                      Primar,

--------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1598/12/04.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Ciocârliei, F.N.

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Ciocârliei, F.N., proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul primarului înregistrat sub nr. 688 din 28.01.2020,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. d), alin. 7 lit. k, art. 139, alin. 3, lit. g) și art. 196, alin. 1, lit. a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces auto și pietonal din Gherla, str. Ciocârliei F.N. la imobilul înscris în CF nr. 55630 cu nr. cadastral 55630, proprietatea numiților D. S.-A. și soția D. O.-K.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și numiții D.-A. și soția D. O.-K., domiciliați în Municipiul Gherla.

INIȚIATOR,

PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZĂ,

                                                                                                    Secretar General UAT,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1625/04.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 04.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 04.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------

ROMÂNIA                                                                            

JUDEŢUL CLUJ                                                                

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA               

  NR. 1577/03.02.2020

REFERAT

Constatator și de aprobare a proiectului de hotărâre privind  constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării

vacant a locului de consilier local

În urma alegerilor locale din anul  2016 UDMR a obținut un număr de 3 mandate de consilieri locali. In urma validării acestora unul dintre mandate a fost obținut de către dl. K. T.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1495/31.01.2020 domnul consilier local K. T.  aduce la cunoștința Consiliului Local faptul că demisionează din funcţia de consilier local.

Potrivit art. 204 alin. (2) lit.a)  din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ unul dintre cazurile în care calitatea de consilier încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului este demisia, adică cererea scrisă prin care o persoană renunță la o funcție.

Potrivit art. 204 alin 6)  în situația in care calitatea de consilier local încetează prin demisie, constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local precum și vacantarea locului de consilier local se realizează printr-o hotărâre de constatare a autorității deliberative la propunerea primarului.

In urma constatării situației de fapt și de drept creată prin depunerea demisiei de către dl. K. T. și a având în vedere dispozițiile legale în materie invocate anterior, apreciem că sunt îndeplinite condițiile pentru adoptarea unei hotărâri privind   constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local

       INIȚIATOR

          PRIMAR                                                SECRETAR GENERAL

  -----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1624/14/04.02.2020

Proiect de Hotărâre

   Privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării

vacant a locului de consilier local

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de consilier local și a declarării vacant a locului de consilier local l – proiect din inițiativa primarului Municipiului Gherla;

Examinând referatul cu nr. 1577/03.02.2020 întocmit de Primarul Municipiului Gherla precum și raportul de specialitate nr. 1579/03.20.2020 întocmit de secretarul general şi reținând motivele de fapt şi de drept care conduc la adoptarea unei astfel de hotărâri;

Ținând seama de prevederile art. 204 alin (2) lit. a; alin (6);din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul art. 196 (1) din lit. a ) OUG 57/2019 privind Codul Administrativ  ;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1 – Consiliul Local al Municipiului Gherla constată încetarea calităţii de consilier local al domnului K. T., consilier local din partea UDMR, începând cu data de 31.01.2020.

Art. 2   Declară vacant locul de consilier ocupat de către dl. K. T. în Consiliul local Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

Nr.consilieri    18                     CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                   SECRETAR

Nr.voturi pentru                        

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr 858/22.01.2020

REFERAT

Privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2020

            Obiectul  prezentului  proiect  îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe surse şi alocarea cheltuielilor pe destinaţii, pentru proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli și a bugetului instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii  pe anul 2020.

          Avand in vedere legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 precum si adresa Directiei generala regionala a Finantelor publice Cluj- Napoca nr. 129/13.01.2020 prin care ne sunt comunicate sumele defalcate din TVA si din unele venituri ale bugetului de stat repartizate pe unitati administrative care stau la baza fundamentarii bugetelor locale pe anul 2020, si luand in considerare executia bugetara a anului precedent s-a procedat la intocmirea bugetului local de venituri si cheltuieli pa anul 2020

          La partea de venituri bugetul local al anului 2020 este in suma de 46 320 mii lei compusa din:

  • 18848 mii lei – cote si sume din impozitul pe venit
  • 5550 mii lei – sume defalcate din TVA
  • 3745 mii lei - impozite si taxe pe proprietate
  • 1640 mii lei- taxe pt utilizarea bunurilor
  • 1262 mii lei- inchirieri si concesiuni
  • 14100 mii lei- finantare PNDL
  • 1178 mii lei- alte venituri

La acestea se adauga excedentul bugetului local la 31.12.2019 in suma de 6551.41 mii lei. Astfel bugetul local al municipiului Gherla pe anul 2020 va avea la partea de cheltuieli suma de 52 871,41 mii lei din care 28602 mii lei la sectiunea de functionare si 24269,41 mii lei la sectiunea de dezvoltare.

Repartizarea pe capitole bugetare s-a facut functie de solicitarile compartimentelor de specialitate si a institutiilor subordonate.

Bugetul local al municipiului Gherla este prezentat pe capitole si aliniate la partea de venituri in anexa nr. 1, iar la partea de cheltuieli in anexa nr. 2.

Lista de investitii propusa in anul 2020 este prezentata in aneza nr.3.

Bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2020 inregistreaza la partea de venituri suma de 21216,99 mii lei, la care se adauga excedentul anului 2019 in suma de 292.01 mii lei asfel bugetul activitatilor autofinantate pe anul 2020 inregistreaza la partea de cheltuieli suma de 21509 mii lei si este prezentat in anexa nr. 4.

In anexa nr. 5 este prezentata repartizarea pe unitati de invatamant a sumelor defalcate din TVA si a celor alocate din bugetul local pentru sustinerea invatamantului preuniversitar de stat.

In anexa 6 este prezentata situatia numarului de personal si a cheltuielilor salariale, iar in anexa nr. 7 este prezentat programul activitatilor culturale al casei de cultura Gherla.

Prin bugetul propus se asigura toate cheltuielile sectiunii de functionare respectandu-se astfel prevederile legale.

Avand in vedere resursele financiare de care dispunem in anul 2020 si nevoile comunitatii, prezentul proiect de buget prezentat si supus aprobarii consiliului local,  reprezinta cea mai buna forma de cheltuire echilibrata a banului public si de eficienta economica astfel incat sa satisfaca cat mai mult nevoile comunitatii gherlene.

PRIMAR

-------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTARARE

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2020

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020, proiect din iniţiativa primarului;

            Avand in vedere  referatul nr. 858/22.01.2020 privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 si  vazand raportul de specialitate al Directiei economice nr.  şi văzând avizele favorabile  ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Legea nr.5/2020 a bugetului de stat, Decizia  DGFP Cluj nr.129/13.01.2020, privind indicatorii pe anul 2020;             

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2020 care la partea de venituri înregistrează suma de  46 320 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 52 871,41 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 28 602,00 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 24 269,41 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2020 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2020  care inregistreză  la partea de venituri suma de 21 216,99 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 21509,00   mii lei conform anexei nr.4.

Art 4 : Se aprobă   repartizarea pe unitati de invatamint  a sumei de de la capitolul 65 « Invatamint » conform anexei nr.5;

Art. 5. Se aprobă   numărul de personal permanent şi temporar, precum şi fondul salariilor la primarie    conform anexei nr.6 ;

Art.6:  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Gherla, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale D.G.F.P Cluj, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli, conform art.nr.82 din Legea 273/2006.

Art 7 :  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla prin serviciul de specialitate pentru a repartiza bugetul local aprobat pe anul 2020 pe articole si aliniate in cadrul capitolelor si subcapitolelor conform clasificatiei economice in vigoare in vederea depunerii la DGFP Cluj.

        Art 8 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul sport ( cod 670501) a  sumei de 100 mii lei  pentru activitati sportive  pe anul 2020 desfasurate de structuri sportive (cluburi si asociatii) din Municipiul Gherla, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

         Art 9 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul religie (cod 670600) a sumei de 50 mii lei pentru reparatii  si constructie locasuri de cult si constructii conexe, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art 10 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul cultura (cod 670306) a sumei de 50 mii lei pentru proiecte culturale si de tineret desfasurate de asociatii si fundatii nonprofit, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art 11 : Se aprobă programul activitatilor cultural artistice organizate de Casa de Cultura Gherla in anul 2020, prezentat in anexa nr. 7

Art 12 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                             PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZA

                                                                                                               SECRETAR GENERAL

-------------

anexa 1 venituri 2020

anexa 2 cheltuieli 2020

anexa 3 lista investitii 2020

anexa 4 autofinantate 2020

anexa 5 2020

ANEXA 6

ANEXA 7 BUGET

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1589/03.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Municipiului Gherla în acordul de Parteneriat dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul Gherla

 și Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Municipiului Gherla în acordul de Parteneriat dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul Gherla

 și Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 03.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 03.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

----------------

ROMÂNIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                   

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1592/04.02.2020

REFERAT

privind desemnarea reprezentanților Municipiului Gherla în acordul de Parteneriat dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul Gherla și Liceul Teoretic “ Ana Ipătescu ”

            Prin HCL nr. 2/30.01.2020 s-a aprobat cooperarea între Municipiul Gherla cu sediul în Municipiul Gherla, str. Bobâlna, nr. 2, jud. Cluj prin N. I. – primar cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla cu sediul în Cluj – Napoca, str. Moților, nr. 26, jud. Cluj, reprezentată de către Episcop Eparhial F. C. și cu Liceul Teoretic “ Ana Ipătescu ” cu sediul în Gherla, str. 1 Decembrie 1918, nr. 20, jud. Cluj, reprezentat de către R. I. – director în vederea realizării proiectului de interes local “ Consolidare și reparații capitale și modernizare al imobilului situat în Municipiul Gherla, str. 1 Dec. 1918, nr. 20, jud. Cluj, în vederea desfășurării în condiții optime a învățământului Liceului Teoretic Ana Ipătescu ”.

S-a aprobat deasemenea acordul de parteneriat ce urmează a fi încheiat cuprins în anexa la hotărâre.

Pentru buna desfășurare a activităților pe care le impune prevederile protocolului este necesar a se desemna reprezentanții din partea Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1600/13/04.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind desemnarea reprezentanților Municipiului Gherla în acordul de Parteneriat dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul

Gherla și Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”

           Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința de lucru ordinară;

           Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind aprobarea HCL referitor la desemnarea reprezentanților Municipiului Gherla în acordul de Parteneriat dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul Gherla și Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”- proiect de hotărâre din inițiativa Primarului Municipiului Gherla;

Examinând referatul de aprobare cu nr. 1592/04.02.2020 întocmit de Primarul Municipiului Gherla precum și raportul de specialitate întocmit de către Direcția Administrației Publice Locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla;

            Văzând avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Gherla;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. e, alin. 9, lit. a și art. 196, alin. 1, lit. a din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, Consiliul local :

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. Se desemnează ca și reprezentanți ai Municipiului Gherla în cadrul acordului de parteneriat având și mandat în acest sens următorii :

-

-

-

-

Art.2. Cu ducerea la îndeplinire se împuternicesc persoanele desemnate prin prezenta hotărâre.

INIȚIATOR

PRIMAR

                                                                                                                        AVIZEAZĂ

                                                                                                    SECRETAR GENERAL U.A.T.

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 1634/04.02.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea HCL referitor la cooperarea Municipiului Gherla cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cu Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud în vederea realizării în comun a unor proiecte de interes public local

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea HCL referitor la cooperarea Municipiului Gherla cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cu Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud în vederea realizării în comun a unor proiecte de interes public local

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 04.02.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 04.02.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------

ROMÂNIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                   

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1517/04.02.2020

REFERAT

privind aprobarea HCL referitor la cooperarea Municipiului Gherla cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cu Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud în vederea realizării în comun a unor proiecte de interes public local

             Prin cele două acorduri de parteneriat, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău propun încheierea a două acorduri de parteneriat care au ca obiect realizarea în parteneriat a unor expoziții, publicare material arheologic, colaborări la proiecte de cercetare arheologică până în 31.12.2021.

            Potrivit dispozițiilor legale Consiliul Local are competența să hotărască cooperarea unității administrativ teritoriale cu persoane juridice în vederea realizării în comun a unor proiecte de  interes public local. Scopul realizării acestor proiecte este punerea în valoare a patrimoniului arheologic, muzeal, arhitectural etc. al entităților semnatare ale acordurilor.

            Temeiul legal îl constituie dispozițiile art. 29, alin. 2, lit. e, alin. 9, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

            Având în vedere situația de fapt și de drept propunem adoptarea prezentului proiect de hotărâre.

INIȚIATOR

PRIMAR

-----------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 1633/15/04.02.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea HCL referitor la cooperarea Municipiului Gherla cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cu Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud în vederea realizării în comun a unor proiecte de interes public local

           Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința de lucru ordinară;

           Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind aprobarea HCL referitor la cooperarea Municipiului Gherla cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cu Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud în vederea realizării în comun a unor proiecte de interes public local – proiect de hotărâre din inițiativa Primarului Municipiului Gherla;

Examinând referatul de aprobare cu nr. 1517/04.02.2020 întocmit de Primarul Municipiului Gherla precum și raportul de specialitate întocmit de Direcția Administrației publice Locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla;

            Văzând avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Gherla;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. e, alin. 9, lit. a și art. 196, alin. 1, lit. a din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, Consiliul local :

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. – Se aprobă cooperarea Municipiului Gherla cu sediul în Municipiul Gherla, str. Bobâlna, nr. 2, jud. Cluj prin N. I. – primar cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău cu sediul în Zalău, P-ța Unirii, nr. 9, jud. Zalău reprezentat de către manager dr. D. B. și cu Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud, str. General Grigore Bălan, nr. 19, jud. Bistrița reprezentat prin manager G. G. A., în vederea realizării în comun a unor proiecte de interes public local.

 Se aprobă acordul de parteneriat ce urmează a fi încheiat cu Muzeul de Istorie și Artă Zalău cuprins în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Se aprobă acordul de parteneriat ce urmează a fi încheiat cu Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud cuprins în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art.2. Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla cu semnarea acordurilor de parteneriat cuprinse în anexa nr. 1 și 2.

Art.3. Cu ducerea la îndeplinire se împuternicesc persoanele desemnate prin prezenta hotărâre.

                                                                    INIȚIATOR

                                                                      PRIMAR

                                                                                                                      AVIZEAZĂ

                                                                                                    SECRETAR GENERAL U.A.T.

ANEXA 1 LA PROIECT MUZEU

ANEXA 2 LA PROIECT MUZEU

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 956/23.01.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

 privind aprobarea HCL referitor la acordul de Parteneriat dintre Episcopia

 Romană Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul

Gherla și Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”

            Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea HCL referitor la acordul de Parteneriat dintre Episcopia

 Romană Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul

Gherla și Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 23.01.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 23.01.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

--------------

ROMÂNIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                   

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 965/23.01.2020

REFERAT

privind aprobarea HCL referitor la acordul de Parteneriat dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul Gherla și Liceul Teoretic “ Ana Ipătescu ”

            Municipiul Gherla are calitatea de chiriaș al Episcopiei Română Unită cu Roma Greco – Catolică de Cluj – Gherla, obiect al închirierii fiind clădirea situată în Gherla, str. 1 Decembrie 1918, nr. 20, jud. Cluj, clădire în care își desfășoară activitatea Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”.

            După cum s-a constatat de beneficiarul direct al închirierii, respectiv de către Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”, cât și de către proprietar și chiriaș, o parte a clădirii închiriate este în stare accentuată de degradare.

            Este vorba de corpul de clădire situat în partea dreaptă a curții în care funcționează cancelaria, săli de clasă, secretariatul.

            Mai concret s-a constatat apariția unor fisuri datorită vechimii clădirii și a slabei consolidării. Neintervenția la timp pentru remedierea în fază incipientă a deteriorărilor au dus la accentuarea acestora, în prezent o parte a corpului de clădire fiind închis și imposibil de utilizat datorită pericolului existent.

            Astfel un număr de 6 săli de clasă nu sunt utilizabile, în aceeași situație fiind și casa scărilor de acces la sălile respective.

            Până în prezent au fost o serie de discuții pe tema limitării degradării și a reparațiilor care se impun, însă nu s-a reușit concret a se începe lucrări de reparații.

            Cu ocazia întâlnirii din luna decembrie 2019 care a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Gherla, întâlnire la care au participat reprezentanții proprietarului Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, ai chiriașulu, Municipiul Gherla și a beneficiarului direct al folosinței Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”, s-a stabilit necesitatea întocmirii unui protocol care să cuprindă cadrul necesar implementării proiectului referitor la lucrările necesare reabilitării și punerii în funcțiune a corpului de clădire deteriorat.

            Prima etapă a proiectului o constituie actualizarea datelor de cartea funciară a imobilului.

            Pentru fiecare etapă a proiectului se va încheia un act adițional la protocol.

            Temeiul legal al încheierii unui protocol în vederea implementării proiectului de reabilitare îl constituie art. 129 alin. 2, lit. c și alin. 9, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ potrivit cărora Consiliul local hotărăște cooperarea sau asocierea cu persoane juridiceromâne în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes local.

            Competența de a aproba încheierea protocolului supus atenției revine Consiliului Local Gherla.

            În ceea ce privește finanțarea primei etape a proiectului respectiv actualizarea datelor de CF, aceasta revine proporțional cu cotele de proprietate atât Episcopiei cât și Municipiul Gherla, aceasta din urmă deținând o parte a imobilului .

            Pentru buna desfășurare a activităților pe care le impune prevederile protocolului este necesar a se desemna reprezentanții din partea Municipiului Gherla.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA
---------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea HCL referitor la acordul de Parteneriat dintre Episcopia

 Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul

Gherla și Liceul Teoretic “Ana Ipătescu”

           Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința de lucru ordinară;

           Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind aprobarea HCL referitor la acordul de Parteneriat dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, Municipiul Gherla și Liceul Teoretic “ Ana Ipătescu ” – proiect de hotărâre din inițiativa Primarului Municipiului Gherla;

Examinând referatul de aprobare întocmit de Primarul Municipiului Gherla precum și rapoartele de specialitate întocmite de către Direcțiile de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla;

            Văzând avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Gherla;

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. e, alin. 9, lit. a și art. 196, alin. 1, lit. a din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, Consiliul local :

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. – Se aprobă cooperarea Municipiului Gherla cu sediul în Municipiul Gherla, str. Bobâlna, nr. 2, jud. Cluj prin Neselean Ioan – primar cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla cu sediul în Cluj – Napoca, str. Moților, nr. 26, jud. Cluj, reprezentată de către Episcop Eparhial F. C. și cu Liceul Teoretic “ Ana Ipătescu ” cu sediul în Gherla, str. 1 Decembrie 1918, nr. 20, jud. Cluj, reprezentat de către R. I. – director în vederea realizării proiectului de interes local “ Consolidare și reparații capitale și modernizare al imobilului situat în Municipiul Gherla, str. 1 Dec. 1918, nr. 20, jud. Cluj, în vederea desfășurării în condiții optime a învățământului Liceului Teoretic Ana Ipătescu ”.

Se aprobă acordul de parteneriat ce urmează a fi încheiat cuprins în anexa la prezenta hotărâre.

Art.2. Se desemnează ca și reprezentant ai Municipiului Gherla în cadrul acordului de parteneriat având și mandat în acest sens următorii :

-

-

-

-

Art.3. Se împuternicește primarul Municipiului Gherla cu semnarea acordului de parteneriat precum și a actelor adiționale viitoare ale acordului de parteneriat.

Art.4. Cu ducerea la îndeplinire se împuternicesc persoanele desemnate prin prezenta hotărâre.

                                                                    INIȚIATOR

                                                                      PRIMAR

                                                                                                                      AVIZEAZĂ

                                                                                                    SECRETAR GENERAL U.A.T.

VEZI  ACORD DE PARTENERIAT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 478/15.01.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

 privind aprobarea rectificării înscrierilor din CF 52939 și CF 52739

      Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea rectificării înscrierilor din CF 52939 și CF 52739

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.01.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.01.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                    

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 428 DIN 14.01.2020

REFERAT

privind aprobarea rectificarea inscrierilor din CF 52939 si CF 52739

            Municipiul Gherla detine azi in proprietate doua imobile (blocuri) definite ca locuinte pentru tineret care includ 30 respectiv 20 apartamente si care au fost construite prin programul Agentiei Nationale pentru Tineret. Avand la baza adresa Agentiei Nationale pentru Tineret nr. 24654 din 06.11.2019 precum si prevederile alin. 2 art. 8 din Legea 152/1998 de infintare a Agentiei Nationale pentru Locuinte care precizeaza ca aceste bunuri fac parte din domeniul privat al Statului Roman si administrate de UAT ul unde sunt amplasate.

            La momentul inscrierii in cartea funciara a unitatilor locative s-a mentionat in CF ca acestea apartin Municipiului Gherla, situatie neconforma cu dispozitiile legale mai sus aratate. Pentru reglementarea acestei situatii se impune adoptarea unei HCL privind rectificarea inscrierii lor din CF, in sensul mentionarii ca proprietar Statul Roman in administrarea Municipiului Gherla.

            Propunem astfel Consiliului Local al Municipiului Gherla urmatoarele:

1.Se aproba rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate cuprinse in CF 52939 in sensul ca la foia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman in Administrarea Municipiului Gherla, ramanand nemodificate inscrierile referitoare la imobilul cu numar cadastral 52939 situat in Municipiul Gherla, str. Apei, nr. 20, numit bloc de locuinte pentru tineret destinate inchirierii cu 30 apartamente in regim de inaltime S. tehnic +P+3E+M, edificat in anul 2008, cu AC 65/2006, fara certificat de performanta energetica, detine lift, S. utila = 1451,45 mp, S. construita desfasurata = 2426,53 mp, S. masurata 442 mp si teren aferent de 491 mp, categoria de folosinta curti constructii, situat in intravilanul Municipiului Gherla. Imobilul cuprinde urmatoarele unitati locative unde deasemenea se va opera rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate in sensul ca la foaia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman – proprietate privata in administrarea Municipiului Gherla :

-ap. 1 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U1, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 2 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U2, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 3 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U3, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 4 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U4, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 5 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U5, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 6 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U6, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 7 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U7, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 8 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U8, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 9 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U9, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 10 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U10, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 11 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U11, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 12 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U12, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 13 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U13, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 14 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U14, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 15 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U15, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 16 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U16, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 17 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U17, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 18 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U18, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 19 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U19, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 20 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U20, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 21 scara II etaj P nr. cadastral 52939-C1-U21, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 22 scara II etaj P nr. cadastral 52939-C1-U22, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 23 scara II etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U23, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 24 scara II etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U24, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 25 scara II etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U25, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 26 scara II etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U26, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 27 scara II etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U27, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 28 scara II etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U28, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 29 scara II etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U29, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 30 scara II etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U30, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000.

2.Se aproba rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate cuprinse in CF 52739 in sensul ca la foia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman in Administrarea Municipiului Gherla, ramanand nemodificate inscrierile imobilului inscris in CF 52739 cu numar cadastral 52739 situat in Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 29-31, numit bloc de locuinte pentru tineret destinate inchirierii cu 20 apartamente in regim de inaltime S+P+3E+M, edificat in anul 2010, fara certificat de performanta energetica, detine lift, S. utila = 946,90 mp, S. construita desfasurata = 1544,50 mp, S. construita la sol de 275 mp, teren aferent de 573 mp aflat in proprietatea Statului Roman care va ramane in proprietatea privata a Statului Roman, si constructia care va trece din proprietatea privata a Municipiului Gherla in proprietatea privata a Statului Roman si administrarea Municipiului Gherla.

Imobilul cuprinde urmatoarele unitati locative unde deasemenea se va opera rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate in sensul ca la foaia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman – proprietate privata in administrarea Municipiului Gherla :

-ap. 1 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U1, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 2 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U2, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 3 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U3, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 4 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U4, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 5 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U5, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 6 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U6, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 7 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U7, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 8 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U8, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 9 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U9, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 10 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U10, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 11 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U11, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 12 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U12, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 13 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U13, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 14 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U14, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 15 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U15, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 16 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U16, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 17 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U17, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 18 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U18, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 19 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U19, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 20 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U20, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000.

Avand in vedere cele aratate mai sus va rugam sa aprobati inscrierea in CF in sensul celor aratate mai sus.

Toate partile indivize comune aferente celor doua blocuri raman neschimbate.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea rectificării înscrierilor din CF 52939 și CF 52739

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea rectificarea inscrierilor din CF 52939 si CF 52739;

            Tinand cont de prevederile alin. 2 art. 8 din Legea 152/1998 privind infintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, precum si de adresa Agentiei Nationale pentru Locuinte nr. 24654 din 06.11.2019;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 6 litera b) si Art. 139 alineatul 1 si 2 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

Art.  1  Se aproba rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate cuprinse in CF 52939 in sensul ca la foia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman in Administrarea Municipiului Gherla, ramanand nemodificate inscrierile referitoare la imobilul cu numar cadastral 52939 situat in Municipiul Gherla, str. Apei, nr. 20, numit bloc de locuinte pentru tineret destinate inchirierii cu 30 apartamente in regim de inaltime S. tehnic +P+3E+M, edificat in anul 2008, cu AC 65/2006, fara certificat de performanta energetica, detine lift, S. utila = 1451,45 mp, S. construita desfasurata = 2426,53 mp, S. masurata 442 mp si teren aferent de 491 mp, categoria de folosinta curti constructii, situat in intravilanul Municipiului Gherla.

Imobilul cuprinde urmatoarele unitati locative unde deasemenea se va opera rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate in sensul ca la foaia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman – proprietate privata in administrarea Municipiului Gherla :

-ap. 1 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U1, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 2 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U2, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 3 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U3, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 4 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U4, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 5 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U5, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 6 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U6, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 7 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U7, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 8 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U8, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 9 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U9, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 10 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U10, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 11 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U11, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 12 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U12, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 13 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U13, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 14 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U14, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 15 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U15, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 16 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U16, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 17 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U17, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 18 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U18, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 19 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U19, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 20 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U20, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 21 scara II etaj P nr. cadastral 52939-C1-U21, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 22 scara II etaj P nr. cadastral 52939-C1-U22, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 23 scara II etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U23, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 24 scara II etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U24, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 25 scara II etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U25, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 26 scara II etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U26, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 27 scara II etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U27, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 28 scara II etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U28, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 29 scara II etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U29, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 30 scara II etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U30, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000.

Art. 2 Se aproba rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate cuprinse in CF  52739 in sensul ca la foia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman in Administrarea Municipiului Gherla, ramanand nemodificate inscrierile imobilului inscris in CF 52739 cu numar cadastral 52739 situat in Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 29-31, numit bloc de locuinte pentru tineret destinate inchirierii cu 20 apartamente in regim de inaltime S+P+3E+M, edificat in anul 2010, fara certificat de performanta energetica, detine lift, S. utila = 946,90 mp, S. construita desfasurata = 1544,50 mp, S. construita la sol de 275 mp, teren aferent de 573 mp aflat in proprietatea Statului Roman care va ramane in proprietatea privata a Statului Roman, si constructia care va trece din proprietatea privata a Municipiului Gherla in proprietatea privata a Statului Roman si administrarea Municipiului Gherla.

Imobilul cuprinde urmatoarele unitati locative unde deasemenea se va opera rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate in sensul ca la foaia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman – proprietate privata in administrarea Municipiului Gherla :

-ap. 1 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U1, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 2 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U2, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 3 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U3, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 4 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U4, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 5 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U5, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 6 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U6, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 7 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U7, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 8 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U8, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 9 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U9, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 10 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U10, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 11 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U11, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 12 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U12, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 13 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U13, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 14 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U14, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 15 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U15, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 16 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U16, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 17 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U17, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 18 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U18, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 19 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U19, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 20 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U20, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000.

Art. 3 Toate partile indivize comune aferente celor doua blocuri raman neschimbate.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si BCPI Gherla.

      INITIATOR                                                                  AVIZEAZA

         PRIMAR                                                    SECRETAR GENERAL UAT

  NESELEAN IOAN                                                              Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 952/23.01.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 23.01.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 23.01.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 920/22.01.2019                       

REFERAT

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții C.N.I.” S.A. a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj

Având în vedere solicitarea Companiei Naționale de Investiții de a elabora documentația necesară promovării obiectivului  de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj, în etapa a doua,

Propun:

Predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza unui protocol, a terenului în suprafață de 6675 mp, identificat potrivit Cărții Funciare nr. 50834, din Municipiul Gherla, pe strada Parcului nr. 35A, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către “C.N.I.” S.A a obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj.

Asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, jud. Cluj a cheltuielilor  pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.).

Asigurarea, în condițiile legii, a suprafețelor de teren necesare pentru depozitare și organizarea șantierului.

După predarea amplasamentului și al obiectivului realizat să se mențină destinația acestuia și să fie întreținut pe o perioadă de minim 15 ani.

Inițiator:

Primar

Neselean Ioan

------------------

ROMANIA
JUDEŢUL  CLUJ
CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR ............./ 2020

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA,str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”, proiect inițiat de Primarul Municipiului Gherla, Ioan Neselean,

Avand in vedere:

  • Expunerea de motive nr. 920/22.01.2020 a Primarului Municipiului Gherla, Neselean Ioan;
  • Raportul de specialitate;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

  • Ordonanței Guvernului nr 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A,

În temeiul art. 129 , alin 6, lit a) și alin 7, lit k); art. 139, alin 3  din  OUG nr.  57/2019 Codul administrativ,

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol,  a terenului  situat în Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A,  judeţul  Cluj,  aflat în proprietatea  Municipiului Gherla, în suprafaţă de 6675 mp,   identificat potrivit Cărții funciare nr. 50834 Gherla, nr. cadastral  50834, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării  de către „C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic”, din Municipiul Gherla, str. Parcului nr 35 A, judeţul  Cluj.”

Art.2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, județul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.);

Art.4. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului;

Art.5. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl intreţină pe o perioada de minim 15 ani.

Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul Neselean Ioan, în vederea semnării protocolului de predare – primire ce decurge din această Hotărâre.

Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică și se aduce la cunoștință publică, prin grija Secretarului General:

  • Primarului Municipiului Gherla;
  • Direcțiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;
  • Instituției Prefectului;
  • Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” SA.

INIȚIATOR, PRIMAR

NESELEAN IOAN

                  AVIZEAZĂ,

                  Secretar General UAT,

             Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 929/22.01.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str. Hășdății nr. 5

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str. Hășdății nr. 5

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.01.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.01.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 411 din 14.01.2020                                                                                                                             

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire, amenajări exterioare în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr. 5

Prin cererea nr.4547 din 26.03.2018, numiții M. V. și soția M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca, au solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării unui PUZ pentru Construire trei blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E+M, împrejmuire și amenajări exterioare în municipiul Gherla str. Hășdății nr. 5.

Petenții potrivit extrasului CF nr.55301 cu nr. cadastral 55301 sunt proprietari tabulari asupra imobilului situat în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr. 5.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr. 48/4547 din 17.04.2018.

Potrivit Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul în cauză se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință (UTR) 10, în subzona de locuințe unifamiliale Lmsv și zona căi ferate industriale c.c.f.

Beneficiarii lucrării, inițiatori ai documentației PUZ, au parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de  Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr. 5, unde s-a descris toate demersurile, dezbaterile și notificările privind dezacordul cetățenilor de pe str. Hășdății cu privire la aprobarea acestui obiectiv.

Atfel, fiind parcurse cele două etape de consultare, beneficiarii au trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședințele CTUAT din data de 06.12.2019 și 20.12.2019, la care au fost prezenți și o parte din contestatarii de pe str. Hășdății, unde s-a prezentat plângerea prealabilă depusă la Consiliul Județean Cluj referitoare la avizul arhitectului șef al județului și dezacordul cetățenilor din zona de locuințe cuprinsă pentru studiu în avizul de oportunitate.

În urma dezbaterilor în aceste ședințe din 06.12.2019, respectiv 20.12.2019, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a propus eliberarea avizului favorabil și dezbaterea într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Prin prezenta documentație se propune construirea a 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire, amenajări exterioare pe terenul cu nr. cadastral 55301 în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.5, cât și accese pietonal și auto, spații verzi, loc de joacă pentru copii, spațiu destinat colectării deșeurilor și parcări necesare numărului de apartamente propuse a se realiza.

Suprafața construită a celor 3 blocuri va fi de 652,05 mp, iar cea desfășurată de 2608,20 mp.

Accesul pietonal pe proprietate se va realiza din str. Hășdății, iar accesul auto se va realiza din drumul propus, drum ce se va realiza pe terenul beneficiarilor prin schimbarea funcțiunii din c.c.f. în c.c.r. pe care se va intra din str. Hășdății.

Drumul propus va avea circulație în ambele sensuri, cu lățimea minimă de 6,00 m, cu câte o bandă pe sens.

Se propune realizarea a 30 de apartamente, 18 spații de parcare la demisolul blocurilor și 13 spații de parcare exterioare.

Procent de ocupare a terenului max. (POTmax) = 40 % și un Coeficient de utilizare max. propus (CUTmax) = 1,20.

Distanțele minime față de limitele de proprietate sunt 2,60 m la N-V (strada Hășdății), 14,55 m la N-E (HETECH TREND SRL), 14,40 m la S-E (DACHIM SRL) și 12,40 m la S-V.

Înălțimea maximă la cornișă Hmax. cornișă = 10,00 m, măsurată de la cota superioară a trotuarului clădirii până la cornișă.

Racordarea la utilități se va face la cele existente în zonă conform soluțiilor date prin studiile de fundamentare întocmite și atașate la documentația de urbanism.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E și Regulamentul Local de Urbanism aferent în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.5.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,
---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2020

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire 3 blocuri de locuințe colective D+P+2E împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 411 din 14.01.2020 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.25, alin.1, art.47 alin.1 și art.56 alin.1, alin.4  din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru Construire 3 blocuri de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+2E, împrejmuire și amenajări exterioare în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.5, conform proiectului întocmit de SC CIULEI PROIECT SRL cu sediul în municipiul Gherla, str. Bobîlna nr.57/7, coordonator RUR arhitect S. M. C., beneficiari M. V. și M. M. domiciliați în Municipiul Cluj-Napoca.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 944/22.01.2020

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui chioșc,

în suprafața de 16 mp, situat în Municipiul Gherla, str. Parcului F.N.

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui chioșc,

în suprafața de 16 mp, situat în Municipiul Gherla, str. Parcului F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 22.01.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

          PRIMAR                                                       SECRETAR GENERAL UAT

 NESELEAN IOAN                                                           ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 946/22.01.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui chiosc,

in suprafata de 16 mp, situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN     

            In temeiul HCL 55/24.06.2019 chioscul in suprafata de 16 mp situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, jud. Cluj colt cu str. Gelu a fost preluat in urma donatiei, in domeniul privat al Municipiului Gherla, urmand ca ulterior acesta sa fie utilizat in interes propriu sau inchiriat prin licitatie conform legislatiei specifice. Astfel, executivul doreste inchirierea acestui chiosc si astfel a fost intocmita documentatia de atribuire asa cum se prevede in Codul Administrativ, documentatie ce este anexata prezentului referat ce va sta la baza unei hotarari necesara executivului pentru a inchiria chioscul.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati comerciale sau de servicii care sunt compatibile cu pozitionarea acestuia si legislatia in vigoare, spatiul detine la data licitatiei racordare la energie electrica si apa.

Avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 16 mp situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, prin licitatie publica deschisa, plecand de la pretul de pornire de 3 EURO/mp/luna.

In determinarea pretului de pornire la licitatie precizat in prezentul referat este rezultatul unei prospectari a chiriilor percepute pe piata, tinand cont de zona si caracteristicile chioscului.

Potrivit dispozitiilor legale, art 333 alineatul 1 si 2 din OUG 57/2019 competenta consiliului local consta in aprobarea prin HCL a bunurilor proprietate publica si privata a UAT.

            Ulterior adoptarii HCL Primarul Municipiului Gherla urmeaza a constitui o comisie de evaluare care va derula in continuare procedura de inchiriere a imobilului.

In consecinta propunem aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu, in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, jud. Cluj.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

---------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 1018/10/23.01.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 16 mp, situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN     

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica cu strigare a unui chiosc in suprafata de 16 mp situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a)  si Art. 333 alineatul 1 si 2 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica pentru activitati comerciale sau de prestare servicii, pe o perioada de 1 an, a unui chiosc in suprafata de 16 mp, situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, jud. Cluj, avand numarul de inventar 1689 in domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar 25000 lei.

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 3 EURO/mp/luna.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de licitatie.

      INITIATOR                                                                     AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

  NESELEAN IOAN                                                               Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 945/22.01.2020

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafața de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafața de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 22.01.2020.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

         PRIMAR                                                        SECRETAR GENERAL UAT

 NESELEAN IOAN                                                            ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA
---------------------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 947/22.01.2020

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A     

jud. Cluj

            Avand in vedere faptul ca spatiul din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A a revenit in administrarea locala prin HCL nr. 69 din 26.09.2019 se impune scoaterea acestuia la licitatie in vederea inchirierii acestuia. Spatiul in suprafata de 20 mp este situatin centrul Municipiului Gherla, fosta tutungerie, si dispune de instalatie electrica functionala, are initiat proiect pentru instalatie de apa si canalizare si detine instalatie de gaz sigilata temporar.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati comerciale sau de servicii care sunt compatibile cu pozitionarea acestuia si legislatia in vigoare.

Astfel, avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 20 mp situat in Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, prin licitatie publica, plecand de la pretul de pornire de 10 EURO/mp/luna.

            Potrivit dispozitiilor legale, art 333 alineatul 1 si 2 din OUG 57/2019 competenta consiliului local consta in aprobarea prin HCL a bunurilor proprietate publica si privata a UAT.

            Ulterior adoptarii HCL Primarul Municipiului Gherla urmeaza a constitui o comisie de evaluare care va derula in continuare procedura de inchiriere a imobilului.

In consecinta propunem aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu, in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, jud. Cluj.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                               PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

-----------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 1020/11/23.01.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A     

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus din initiativa Primarului Municipiuli Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica cu strigare a unui spatiu in suprafata de 20 mp din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Primarul Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 2 litera c), alineatul 6 litera b), Art. 196 alineatul 1 litera a)  si Art. 333 alineatul 1 si 2 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica pentru activitati comerciale sau de prestare servicii, pe o perioada de 1 an, a unui spatiu in suprafata de 20 mp, situat in Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, jud. Cluj, avand numarul de inventar 1246 in domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar 25.816 lei.

            Art. 2 Se aproba pretul minim al inchirierii de 10 EURO/mp/luna.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de licitatie.

      INITIATOR                                                                      AVIZEAZA

         PRIMAR                                                              SECRETAR GENERAL

  NESELEAN IOAN                                                               Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 478/15.01.2020

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre

 privind aprobarea rectificării înscrierilor din CF 52939 și CF 52739

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind aprobarea rectificării înscrierilor din CF 52939 și CF 52739

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.01.2020.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.01.2020 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

NESELEAN IOAN                                                             ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

----------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                    

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 428 DIN 14.01.2020

REFERAT

privind aprobarea rectificarea inscrierilor din CF 52939 si CF 52739         

            Municipiul Gherla detine azi in proprietate doua imobile (blocuri) definite ca locuinte pentru tineret care includ 30 respectiv 20 apartamente si care au fost construite prin programul Agentiei Nationale pentru Tineret. Avand la baza adresa Agentiei Nationale pentru Tineret nr. 24654 din 06.11.2019 precum si prevederile alin. 2 art. 8 din Legea 152/1998 de infintare a Agentiei Nationale pentru Locuinte care precizeaza ca aceste bunuri fac parte din domeniul privat al Statului Roman si administrate de UAT ul unde sunt amplasate.

            La momentul inscrierii in cartea funciara a unitatilor locative s-a mentionat in CF ca acestea apartin Municipiului Gherla, situatie neconforma cu dispozitiile legale mai sus aratate. Pentru reglementarea acestei situatii se impune adoptarea unei HCL privind rectificarea inscrierii lor din CF, in sensul mentionarii ca proprietar Statul Roman in administrarea Municipiului Gherla.

            Propunem astfel Consiliului Local al Municipiului Gherla urmatoarele:

1.Se aproba rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate cuprinse in CF 52939 in sensul ca la foia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman in Administrarea Municipiului Gherla, ramanand nemodificate inscrierile referitoare la imobilul cu numar cadastral 52939 situat in Municipiul Gherla, str. Apei, nr. 20, numit bloc de locuinte pentru tineret destinate inchirierii cu 30 apartamente in regim de inaltime S. tehnic +P+3E+M, edificat in anul 2008, cu AC 65/2006, fara certificat de performanta energetica, detine lift, S. utila = 1451,45 mp, S. construita desfasurata = 2426,53 mp, S. masurata 442 mp si teren aferent de 491 mp, categoria de folosinta curti constructii, situat in intravilanul Municipiului Gherla. Imobilul cuprinde urmatoarele unitati locative unde deasemenea se va opera rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate in sensul ca la foaia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman – proprietate privata in administrarea Municipiului Gherla :

-ap. 1 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U1, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 2 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U2, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 3 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U3, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 4 scara I etaj P nr. cadastral 52939-C1-U4, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 5 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U5, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 6 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U6, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 7 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U7, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 8 scara I etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U8, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 9 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U9, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 10 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U10, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 11 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U11, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 12 scara I etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U12, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 13 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U13, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 14 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U14, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 15 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U15, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 16 scara I etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U16, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 17 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U17, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 18 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U18, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 19 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U19, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 20 scara I etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U20, in suprafata de 55,39 mp, cota parti comune 381/10000, cota teren 1871/10000;

-ap. 21 scara II etaj P nr. cadastral 52939-C1-U21, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 22 scara II etaj P nr. cadastral 52939-C1-U22, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 23 scara II etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U23, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 24 scara II etaj 1 nr. cadastral 52939-C1-U24, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 25 scara II etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U25, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 26 scara II etaj 2 nr. cadastral 52939-C1-U26, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 27 scara II etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U27, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 28 scara II etaj 3 nr. cadastral 52939-C1-U28, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000;

-ap. 29 scara II etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U29, in suprafata de 55,50 mp, cota parti comune 382/10000, cota teren 1876/10000;

-ap. 30 scara II etaj Mansarda nr. cadastral 52939-C1-U30, in suprafata de 41,30 mp, cota parti comune 285/10000, cota teren 1399/10000.

2.Se aproba rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate cuprinse in CF 52739 in sensul ca la foia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman in Administrarea Municipiului Gherla, ramanand nemodificate inscrierile imobilului inscris in CF 52739 cu numar cadastral 52739 situat in Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 29-31, numit bloc de locuinte pentru tineret destinate inchirierii cu 20 apartamente in regim de inaltime S+P+3E+M, edificat in anul 2010, fara certificat de performanta energetica, detine lift, S. utila = 946,90 mp, S. construita desfasurata = 1544,50 mp, S. construita la sol de 275 mp, teren aferent de 573 mp aflat in proprietatea Statului Roman care va ramane in proprietatea privata a Statului Roman, si constructia care va trece din proprietatea privata a Municipiului Gherla in proprietatea privata a Statului Roman si administrarea Municipiului Gherla.

Imobilul cuprinde urmatoarele unitati locative unde deasemenea se va opera rectificarea inscrierilor referitoare la dreptul de proprietate in sensul ca la foaia de proprietate B, unde apare in prezent Municipiul Gherla va fi mentionat Statul Roman – proprietate privata in administrarea Municipiului Gherla :

-ap. 1 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U1, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 2 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U2, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 3 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U3, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 4 etaj P nr. cadastral 52739-C1-U4, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 5 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U5, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 6 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U6, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 7 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U7, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 8 etaj 1 nr. cadastral 52739-C1-U8, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 9 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U9, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 10 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U10, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 11 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U11, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 12 etaj 2 nr. cadastral 52739-C1-U12, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 13 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U13, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 14 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U14, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 15 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U15, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 16 etaj 3 nr. cadastral 52739-C1-U16, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000;

-ap. 17 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U17, in suprafata de 56,72 mp, cote parti comune 599/10000, cote teren 3432/10000;

-ap. 18 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U18, in suprafata de 39,62 mp, cote parti comune 418/10000, cote teren 2395/10000;

-ap. 19 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U19, in suprafata de 39,30 mp, cote parti comune 415/10000, cote teren 2378/10000;

-ap. 20 etaj Mansarda nr. cadastral 52739-C1-U20, in suprafata de 53,74 mp, cote parti comune 568/10000, cote teren 3255/10000.

Avand in vedere cele aratate mai sus va rugam sa aprobati inscrierea in CF in sensul celor aratate mai sus.

Toate partile indivize comune aferente celor doua blocuri raman neschimbate.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

ROMANIA                                                                                                 

JUDETUL CLUJ                                                                                

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.282 /10.01.2020

REFERAT

Privind  aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2020,

pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

În conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la venit minim garantat, care se asigură prin acordarea ajutorului social lunar.

Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor art.6, alin.2, din Legea nr.416/2001 și ale art.28, alin.1 din Anexa la H.G. nr.50/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, una din persoanele apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igiena muncii.

Pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi prestate de către beneficiarii de ajutor social, primarii au obligația, conform prevederilor art.6, alin.7 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.28, alin. 2 și 3, din Anexa la H.G. nr.50/2011 să întocmească un plan care se aprobă anual prin horărâre a consiliului local, care poate fi reactualizat pe parcursul anului.

Având în vedere cele de mai sus propun Consiliului local al Municipiului Gherla spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2020, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

                                                         INIȚIATOR

                                                            PRIMAR

                                                     NESELEAN IOAN

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

Nr. 292/1/10.01.2020

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind  aprobarea

Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2020,

pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare

           Consiliul local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința de lucru ordinară;

           Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind  aprobarea Planului de acțiune și a lucrărilor de interes local pe anul 2020, pentru persoanele apte de muncă, beneficiare ale prevederilor Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare – proiect de hotărâre din inițiativa Primarului Municipiului Gherla;

Având în vedere:

            - Referatul cu nr.282/10.01.2020, al Primarului Muncicipiului Gherla și Raportul de specialitate cu nr.283/10.01.2020, întocmit de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;

            În conformitate cu prevederile art.6, alin.2 și 7,  din Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.28, alin.1, 2 și 3 din Anexa la H.G. nr.50/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;

              În temeiul art.196, alin.1, lit.b din  O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. – Aprobă Planul de actiune și lucrările de interes local pe anul 2020 - conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.Primarul Municipiului Gherla va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri prin serviciile de specialitate.

                                                                    INIȚIATOR

                                                                      PRIMAR

                                                               NESELEAN IOAN

                                                                                                                       AVIZEAZĂ

                                                                                                         SECRETAR GENERAL U.A.T.

                                                                                                                     ROTAR MIHAI

Plan de actiuni - 2020

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        

SERVICIUL FINANCIAR                                                                    

Nr.142/07.01.2020                                                         

REFERAT

Privind aprobarea acoperirii deficitului sectiunii de dezvoltare pe anul 2019 si utilizarea excedentului bugetului local

Potrivit art.58 alin (1) lit c din Legea 273/2006, privind Finanţele Publice Locale, cu modificarile si completarile ulterioare: „Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şi după achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:

 c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar."

Ţinând cont de prevederile art.58 alin (1) lit.c a Legii nr.273/2006 privind Finanţele Publice Locale cu modificarile si completarile ulterioare si Capitolul V 5.17.3 ( 1) lit b din OMF nr.3751/2019 pentru aprobarea normelor metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2019 care prevede ca  «  În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistrează deficit, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, au obligaţia de a aproba prin hotărâre a consiliului acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de funcţionare şi/sau dezvoltare, după caz, până la data de 9 ianuarie 2019, inclusiv”

Astfel propun: aprobarea acoperirii deficitului sectiunii de dezvoltare  a bugetului local pe anul 2019 in suma de 6.316.547,45 lei din excedentul anului precedent si aprobarea acoperirii deficitului sectiunii de functionare  a bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2019 in suma de 155.248,59 lei din excedentul anului precedent.

Potrivit prevederilor art. 58 din Legea 273/2006 privind Finantele Publice Locale: (1) “Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şidupă achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:

    a) ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare;

    b) pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şicheltuielile secţiunilor de funcţionare şidezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a);

    c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar.”

Astfel propun : aprobarea excedentul bugetului local al anului 2019 in suma de 6.551.402,18 lei să se folosească pentru acoperirea deficitului sectiunii de dezvoltare  pe anul 2020;  si      utilizarea excedentului din anul 2019 in suma de 262.389,43 lei a activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii si subventii, pentru acoperirea golurilor temporare de casa in anul 2020.

PRIMAR,

IOAN NESELEAN

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

                                      Proiect de Hotărâre nr.      din 08.01.2020

Privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local

 pe anul 2019 din excedentul bugetului local

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa de lucru de indata;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea acoperirii definitive a deficitului sectiunilor bugetului local pe anul 2019 din excedentul bugetului local proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinând referatul Directiei Economice nr.142/07.01.2020, privind aprobarea acoperirii definitive a deficitului  bugetului local  pe anul 2019 din excedentul bugetului local si vazand Raportul de specialitate nr. 144/07.01.20120 al Directiei Economice;

Ţinând cont de prevederile art.58 alin (1) lit.c a Legii nr.273/2006 privind Finanţele Publice Locale cu modificarile si completarile ulterioare si Capitolul V 5.17.3 ( 1) lit b din OMF nr.3751/2019 pentru aprobarea normelor metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2019;

În temeiul art.129 alin.(2) litera b) si alin.(4) litera a) si art.139 alin.(3) litera a) din Ordonanta de urgenta nr.57/3 iulie 2019 privind Codul Administrativ.

                                                  HOTĂRĂŞTE:

  Art.1 Se aprobă  acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului sectiunii de dezvoltare a bugetului local pe anul 2019 cu suma de  6.316.547,45 lei.

 Art.2 Se aprobă acoperirea definitivă din excedentul bugetului activitatilor autofinantate a deficitului sectiunii de functionare a bugetului activitatilor autofinantate pe anul 2019  cu suma 155.248,59 lei.

Art.3 Se aproba ca excedentul bugetului local al anului 2019 in suma de 6.551.402,18 lei să se folosească pentru acoperirea deficitului sectiunii de dezvoltare  pe anul 2020; 

          Art.4 Se aprobă utilizarea excedentului din anul 2019 in suma de 262.389,43 lei a activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii si subventii, pentru acoperirea golurilor temporare de casa in anul 2020.

           Art.5 Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se incredinteaza Directiei Economice a Municipiului Gherla.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr.consilieri:                                                                                                         AVIZEAZA,

Nr.consilieri prezenţi:                                                                                    SECRETAR GENERAL,

Nr.voturi “pentru”:                                                                                               MIHAI ROTAR

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 15951 din 11.12.2019                                                                                       

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu P+M, garaj auto, împrejmuire, racorduri utilități, acces în municipiul Gherla, str.Reformei F.N.

Prin cererea nr. 15319 din 22.11.2018 Domnul M. F., domiciliat în  Municipiul Gherla, a solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării PUD și construire casă familială P+M, garaj auto, acces, împrejmuire, branșamente și racorduri utilități la imobilul situat la adresa de mai sus.

Petentul împreună cu soția M. C.-A. sunt proprietari tabulari cotă 1/1 parte asupra imobilului înscris în CF nr.54509 cu nr. cadastral 54509.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr.188/15319 din 04.12.2018.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUD, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu referitor la Construire casă familială P+M, garaj auto P, acces, împrejmuire, branșamente și racorduri utilități., branșamente și racorduri utilități.

Documentația astfel întocmită, după parcurgerea circuitului de avizare a fost supusă spre discuție în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din data de 06.12.2019.

Potrivit Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții publicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr.350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism cu modificările și completările ulterioare rezultă ca aprobarea PUD se face de către Consiliul Local.

În urma discuțiilor purtate s-a propus ca documentația de urbanism întocmită să fie supusă spre dezbatere într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Obiectivul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea construirii unei case familiale cu regim de înălțime P+M, garaj auto P, acces, împrejmuire, branșamente și racorduri utilități, în Municipiul Gherla, str. Reformei F.N.

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul este situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.13, în zona de locuințe conform PUZ aprobat prin HCL nr.15/26.02.1998..

Noua construcție va fi amplasată la o retragere de 17,99 m față de aliniamentul stradal, 3,00 m față de limita de proprietate dinspre nord est și 5,92 m față de limita de proprietate dinspre sud-vest.

Garajul propus se va amplasa la o retragere minimă de 2,00 m de la aliniamentul stradal, 3,00 m față de limita de proprietate dinspre sud-vest și 11,44 m față de limita de proprietate dinspre nord-est.

Accesul auto și pietonal se va face din strada existentă.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu regim de înălțime P+M, garaj auto P, acces, împrejmuire, branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla str. Reformei F.N.

                                                                                                                   Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

                                                                                                              Neselean Ioan

--------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea  Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu P+M, garaj auto, împrejmuire, racorduri utilități, acces, în Municipiul Gherla, str. Reformei F.N.

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

                Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu P+M, garaj auto, împrejmuire, racorduri utilități, acces în Municipiul Gherla, str. Reformei F.N., proiect din inițiativa primarului,

               Examinând referatul de specialitate cu nr. 15951 din 11.12.2019 al Primarului Municipiului Gherla,

               Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

                În temeiul dispozițiilor art.48, alin.1, art.56, alin.1, anexa nr.1 punctul 14 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism, republicată cu modificările și completările ulterioare,

  În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.b și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială cu P+M, garaj auto P, împrejmuire, racorduri utilități, acces, în Municipiul Gherla str. Reformei F.N., conform proiectului întocmit de SC ,,Ciulei Proiect” SRL cu sediul în Municipiul Gherla, str. Bobâlna nr. 57/7,  coordonator RUR proiect, arhitect S. M. N. C., beneficiar M. F. cu domiciliul în Municipiul Gherla.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR,

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                          AVIZEAZĂ,

Prezenţi                                                                                                SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                    ROTAR MIHAI

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 15952 din 11.12.2019     

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire spălătorie auto, amenajări exterioare, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Clujului F.N.

Prin cererea nr.14732 din 31.10.2018, SC KIROGIAT SRL prin J. A. I. cu sediul în Municipiul Gherla, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUZ pentru construire spălătorie auto, amenajări exterioare, împrejmuire și utilități în municipiul Gherla, str. Clujului F.N.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr.182/14732 din 19.11.2018.

Potrivit extrasului CF nr.55387 cu nr. cadastral 55387, proprietari tabulari asupra terenului în suprafață de 900 mp, în cotă actuală ½ fiecare sunt J. A. I. și B. L.- cetățean italian.

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul este situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.19 -zona de locuințe.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUZ, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism Zonal referitor la construire spălătorie auto, amenajări exterioare, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str.Clujului F.N.

Astfel fiind parcurse cele două etape de consultare, beneficiarul a trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a depus-o învederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în ședința CTUAT în data de 06.12.2019.

În urma analizei comisia a propus eliberarea avizului favorabil și analizarea documentației PUZ într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Prin prezenta documentație se propune realizarea unei spălătorii auto cu dimensiunile 17,50mX6,00m = 105,00 mp. Construcția propusă se va amplasa la o retragere de 15,40 m față de limita de proprietate dinspre DN1C(str.Clujului) și la minim 3,0m față de limitele laterale.

Racordul la utilități se va face la cele existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se va face din str.Clujului.

Parcarea autovehiculelor se va face în incinta parcelei prin propunerea a 5 locuri.

Procent de ocupare propus (POTpropus) pentru parcela în cauză este de 11,70% și coeficientul de utilizare a terenului (CUTpropus) =0,12.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de Urbanism aferent pentru construire spălătorie auto, amenajări exterioare, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla str.Clujului F.N. pentru firma SC KIROGIAT SRL cu sediul în Municipiul Gherla str.Clujului nr.5, ap.53.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

                                                                                                                 Neselean Ioan

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire spălătorie auto, amenajări exterioare, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Clujului F.N.

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire spălătorie auto, amenajări exterioare, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Clujului F.N., proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 15952 din 11.12.2019  al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.47, alin.1 și  art.56, alin.1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru Construire spălătorie auto, amenajări exterioare, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str. Clujului F.N., conform proiectului întocmit de SC ARHIDOM SRL cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Măceșului nr.19C, coordonator RUR arhitect D. F. Gh. M., beneficiar SC ,,KIROGIAT” SRL cu sediul în municipiul Gherla, str. Clujului nr. 5, ap. 53.

Art. 2Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR,

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Nr. 15903/10.12.2019

REFERAT

Privind aprobarea contului de executie la 30.11.2019 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12) din legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 30.11.2019 conform anexei atasate.

        PRIMAR

NESELEAN IOAN

-------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

        PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .12.2019

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 30.11.2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.11.2019 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa primarului Municipiului Gherla;

Avand in vedere referatul nr. 15903/10.12.2019 privind aprobarea contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.11.2019 si vazand Raportul de specialitate nr.          al Directiei economice;

      Tinand cont de prevederile  art.49 alin. (12) din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

      În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera a)  si art. 139 alin. 3, litera a) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

                                                             HOTARASTE :

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 30.11.2019 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 38 528 603.00lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  28 009 420.00lei,  conform anexei la prezenta hotarare.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 30.11.2019,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 16 517 671 lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de      15 987 437  lei conform anexei la prezenta hotărîre.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 30.11.2019 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al activităţilor autofinanţate, la 30.11.2019 ;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

                                                                                                                                           AVIZEAZĂ                                                                                                                                                                                    SECRETAR GENERAL UAT

                                                                                                                                       ROTAR MIHAI
 ANEXA cont executie cum.nov

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 14024 din 07.11.2019

R EFERAT

privind stabilirea impozitelor si

taxelor locale pentru anul fiscal 2020

            Avand in vedere prevederile art. 490 si 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

          “ Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente.”

……………………………………………………………………………………….

                ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Rata inflatiei in anul 2018 a fost 4.6%, deci se indexeaza sumele in cota fixa cu 4.6%    

PROPUN

            Adoptarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2020 conform Anexelor 1 si 2

PRIMAR

NESELEAN IOAN

------------------------------------

 ROMÂNIA                                                                          

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

Privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2020

          Consiliul local al municipiului Gherla întrunit in şedinţă ordinara :

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2020, proiect iniţiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 12462 din 03.10.2019

Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, a Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii republicată cu modificările şi completarile ulterioare şi a Legii 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare.

          În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera c)  si art. 139 alin 3 litera c) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ         

HOTĂRĂŞTE :

          ART.1 Se aprobă impozitele şi taxele locale pentru anul 2020, conform Anexei nr. 1 si 2.

          ART.2 Anexele 1,2   fac parte integranta din prezenta hotarare.

          ART.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR NESELEAN IOAN

                                                AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

                                                                                  MIHAI ROTAR

         ----------------

anexa 1 IT 2020

 anexa 2 IT 2020      

Nr. 15849/09.12.2019

Referat de aprobare

Privind organizarea  reţelei  unităţilor de învăţământ

de pe raza municipiului Gherla, din anul şcolar 2020-2021

conform Legii Educaţiei Naţionale  nr.1 din 2011

          În cadrul ședinței Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Cluj din data de 25 noiembrie 2019 s-a analizat cererea  noastră cu  propunerea de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitare de pe raza Municipiului Gherla și s-a obținut avizul conform funcționării acesteia cu nr.15437/03.12.2019, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, ce reglementează funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat.

          In această lege o importanţă deosebită se acordă autorităţilor administraţiei publice locale care asigură, conform   acestei legi, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea.

          Având în vedere prevederile acestei legi  și  avizul  conform  primit al  Inspectoratului Județean Cluj, privind rețeaua unităților școlare de învățământ din Gherla, pentru anul şcolar 2018-2019, dar și rugămintea de a trimite acestei instituții   hotărârea Consiliului Local în luna ianuarie 2020, propunem adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Gherla  ce va cuprinde această structură pentru anul  școlar 2020-2021.

Primar
Ioan Neselean

--------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

   PROIECT DE  HOTARARE NR. _____/___.12.2019

 privind aprobarea  reţelei  unităţilor de învăţământ,   

de pe raza municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2020-2021

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară;
            Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la organizarea  reţelei  unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Gherla în anul şcolar 2020-2021, proiect din inițiativa autorități executive;
            Examinând referatul de aprobare  al Primarului Municipiului Gherla  cu numărul                      nr.15849/09.12.2019   privind aprobarea  reţelei  unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2020-2021;

      Având în vedere:

  • Raportul de specialitate al Compartimentului Registratură, relații cu publicul și Consiliul Local, muncă în folosul comunității cu nr. 15850/09.12.2019;
  • Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla;

 Ținând cont de prevederile art. 61 alin.2 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011;  
 În temeiul art. 129, alin. 7 , lit. „a” , art. 139, alin.1 al Ordonanței de  Urgență  nr. 57/2019 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ. 

HOTĂRĂȘTE:

            Art.1. Se aprobă structura reţelei unităţilor de învăţământ de pe raza Municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2020-2021 care este  redată în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

            Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează  autoritatea executivă şi instituţiile de învăţământ de pe raza de autoriate a Consiliului Local Gherla.

            Art.3.  Prezenta hotărâre se comunică la:

                                    Instituția Prefectului – Județul Cluj;

                                    Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

INIȚIATOR
PRIMAR
NESELEAN IOAN

Nr.Consilieri = 19                                                                                    AVIZEAZĂ

Nr.Consilieri prezenţi  = ____                                                SECRETAR GENERAL U.A.T.

Voturi “ pentru “         =  ____                                                            MIHAI ROTAR          

anexa RETEA INV. 2020-2021                                          

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 15796/06.12.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării  bugetului  local de venituri și cheltuieli pe anul 2019

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării  bugetului  local de venituri și cheltuieli pe anul 2019

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 06.12.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 06.12.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

        PRIMAR                                                         SECRETAR GENERAL UAT

 NESELEAN IOAN                                                           ROTAR MIHAI

-------------

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr 15797 din 09.12.2019                                                                              

REFERAT

Privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2019

          Tinand cont de executia bugetara pana la 30.11.2019 si analizand necesarul de fonduri pana la sfarsilul anului pe toate capitolele bugetare ale sectiunii de functionare s-a constatat ca sunt capitole unde sumele alocate sunt excedentare si capitole unde sumele alocate sunt insuficiente. Astfel s-a procedat la efectuarea unor virari de credite intre capitole bugetare acest lucru neafectand totalul bugetului local al Municipiului Gherla.

La partea de venituri s-au  incasat sume din valorificari de bunuri(material lemnos) care trebuie prinse in buget si s-au inregistrat incasari mai mari la unele vevituri(inchirieri, amenzi, contributii cantina).

          S-au inregistrat la Municipiul Gherla cereri ale unitatilor de invatamant pentru alocarea de fonduri in vederea executarii unor lucrari urgente pentru buna desfasurare a activitatilor didactice. Prin urmare au fost alocate sume pentru aceste unitati.

          Este necesara adoptarea acestei rectificari in regim de urgenta avand in vedere timpul scurt ramas pana la sfarsitul anului bugetar.

          Modificarile aduse bugetului local de venituri si cheltuieli al Municipiului Gherla pe anul 2019 sunt prezentate in anexele 1, 2 ,3 si 4 

          Astfel in urma acestor modificari bugetul local al Municipiului Gherla va avea la partea de venituri suma de 31624.73 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de 43815.73 mii lei din care la sectiunea de functionare 29578.68 mii lei, iar la sectiunea de dezvoltare 14237.05 mii lei conform anexelor 1 si 2. Lista de investitii este prezentata in anexa nr. 3, iar bugetul activitatilor autofinantate in anexa nr. 4.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

          HOTĂRÂREA NR.   din 

privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2019, proiect din iniţiativa Primarului Municipiului Gherla.

Avand in vedere referatul nr. 15797/09.12.2019 privind rectificarea bugetului local si vazand Raportul de specialitate nr. 15856/09.12.2019 al Directiei economice;

Ţinând cont de prevederile art. 49 a  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

HOTĂRĂŞTE :

Art.1: Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2019 care la partea de venituri înregistrează suma de   31,624.73mii lei, iar la partea de cheltuieli suma  43,815.73 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de  29,578.68mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 14.237,05 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2: Se aprobă lista de investiţii pe anul 2019 conform anexei nr.3.

Art.3: Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2019  care inregistreză  la partea de venituri suma de  23,754.90 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de  24,198.00 mii lei conform anexei nr.4.

Art.4: Se aprobă plata din bugetul local in limita sumei de 40000 lei pentru plata unor cheltuieli legate de proiectul cultural «POMUL DE IARNA » organizat de Primaria Municipiului Gherla in luna decembrie 2019.

Art.5: Pentru focuri de artificii cu ocazia Revelionului 2020 se aproba suma de 15000lei.

                   Art.6: Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEN IOAN

 AVIZEAZĂ                                                                                          SECRETAR GENERAL UAT                                                                          

                                                                                                                                    MIHAI ROTAR

anexa 1 venituri 2019

anexa 2 cheltuieli 2019

anexa 3 lista investitii 2019

anexa 4 autofinantate 2019

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14862/22.11.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 37/26.05.2011 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 37/26.05.2011 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.11.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.11.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

                   PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

           NESELEAN IOAN                                                  ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind modificarea HCL nr.37/26.05.2011 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr.37/26.05.2011 referitoare la componența Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 14840 din 21.11.2019  al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.2, alin.2 din Legea nr.50/1991 privind executarea lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

 În conformitate cu prevederile art.37 alin.1, alin.11 din Legea nr.350/2001, privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. UNIC- Art.1 din HCL nr.37/26.05.2011 modificat prin HCL nr.68/30.08.2012, HCL nr.86/31.08.2016 și HCL nr.72/27.09.2018, va avea următorul conținut: Se aprobă modificarea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Municipiului Gherla ca organ consultativ cu atribuții de analiză, expertiză tehnică și consultanță care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului șef, în următoarea componență:

  1. Primar – Neselean Ioan- președinte
  2. Arhitect –                      - membru
  3. Arhitect –                      – membru
  4. Arhitect –                       – membru
  5. Arhitect –                        – membru
  6. Geograf –
  7. Arheolog –                       – membru
  8. Inginer  -                           – membru
  9. Inginer –                          – membru
  10. Secretar –                         – membru
  11. Cadastru topograf –          - membru

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”      

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14781/20.11.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire Biserică Penticostală în Municipiul Gherla, str.Hășdății F.N.

           Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire Biserică Penticostală în Municipiul Gherla, str.Hășdății F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.11.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.11.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

                   PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

           NESELEAN IOAN                                                  ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 14449 din 15.11.2019      

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal referitor la construire BISERICĂ PENTICOSTALĂ în Municipiul Gherla, str.Hășdății F.N.

Prin cererea nr.2889 din 07.03.2018, Biserica Penticostală nr.1 Gherla prin PETRIC IOAN cu domiciliul în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.65, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUZ  și autorizare construire biserică penticostală în municipiul Gherla, str.Hășdății F.N.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr.26/2889 din 07.03.2018.

Potrivit extrasului CF nr.54632 cu nr. cadastral 54632, proprietar asupra terenului în suprafață de 2.510 mp este Biserica Cultului Penticostal- Biserica lui Dumnezeu Apostolică nr.1.

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul se află situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.9 în zona căi ferate industriale.

Menționez că, căile ferate industriale sunt dezafectate.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUZ, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de  Urbanism Zonal referitor la construire biserică penticostală.

Precizez faptul că beneficiarul a început încă din anul 2017 demersurile pentru elaborarea PUZ, elaborare ce s-a întrerupt datorită faptului că vecinii de parcelă au refuzat să-și dea acordul în vederea realizării acestui obiectiv.

Datorită acestui fapt solicitantul a deschis o acțiune în instanță împotriva acestora, sens în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.1121/2018 prin care cei în cauză au fost obligați să-și dea consimțământul, cu condiția respectării de către investitor a unor dimensiuni stabilite în Planul de situație de 24m-20m-24m-20m și înălțimea maximă 9,50 m .

După acesta beneficiarul a inițiat a doua procedură de consultare a populației, la care în prima etapă au participat două persoane și anume dnu Codorean Radu și Petean Lucia, care nu au mai ridicat obiecțiuni și a doua etapă, nu au fost ridicate obiecțiuni și nici persoane  care să participe. Astfel fiind parcurse cele două etape de consultare, beneficiarul a trimis documentația pe circuitul de avizare, după care a redepus-o în vederea analizării în Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Documentația a fost analizată în CTUAT în data de 05.11.2019, unde s-au luat în discuție toate problemele ridicate.

În urma analizei comisia a propus eliberarea avizului favorabil și analizarea documentației PUZ într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Prin prezenta documentație se propune realizarea unei biserici penticostale – casă de rugăciuni cu dimensiunile 24m-20m-24m-20m și înălțimea maximă de 9,5m în care să se încadreze regimul de înălțime D+P+1E propus de beneficiar.

Racordul la utilități se va face la cele existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se va face din str.Hășdății.

Parcarea autovehiculelor se va realiza suprateran în incinta imobilului în cauză. Se vor amenaja 20 de locuri de parcare.

Spațiile neutilizate pentru construcție, circulație, punct gospodăresc sau parcaje vor fi amenajate ca spații verzi plantate cu vegetație de înălțime mici și mijlocie.

Prin prezenta documentație se propune un Procent de ocupare propus- POTpropus = 19,27% și un Coeficient de utilizare a terenului propus – CUTpropus=0,43.

Amplasarea obiectivului în parcelă se va face în conformitate cu planul de situație anexat la Sentința civilă nr.1121/2018.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de Urbanism aferent pentru construire biserică penticostală în Municipiul Gherla, str.Hășdății F.N. pentru Biserica Cultului Penticostal- Biserica lui Dumnezeu Apostolică nr.1.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

                                                                                                                 Neselean Ioan

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIULUI GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru construire Biserică Penticostală în Municipiul Gherla, str.Hășdății F.N.

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construire Biserică Penticostală în Municipiul Gherla, str.Hășdății F.N., proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 14449 din 15.11.2019  al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.47, alin.1 și  art.56, alin.1 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.c, alin.6 lit.c și art.139, alin.3, lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentul local de urbanism aferent pentru Construire biserică penticostală în Municipiul Gherla, str.Hășdății F.N., conform proiectului întocmit de SC SQM ARHITECTURE SRL cu sediul în municipiul Turda, str.Sterca Sulutiu nr.3, ap.1,  coordonator RUR arhitect-urbanist Corina Ileana A. Moldovan, beneficiar Biserica Cultului Penticostal- Biserica lui Dumnezeu Apostolică nr.1 cu sediul în Municipiul Gherla str.Ștefan cel Mare nr. 18.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                            AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                 SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14493/15.11.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind majorarea capitalului social al societății TETAROM SA           

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

privind majorarea capitalului social al societății TETAROM SA

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 15.11.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 15.11.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

                   PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

           NESELEAN IOAN                                                   ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------

ROMÂNIA                                                                                         

JUDEȚUL CLUJ                                                                              

MUNICIPIUL GHERLA                                                                                                                            

NR. 14497 din 15.11.2019

REFERAT

Privind majorarea capitalului social al societății TETAROM SA

Prin hotărârea nr. 6/12.08.2019 Adunarea Generală a Acționarilor a hotărât înființarea Parcului Industrial Tetarom V pe raza Comunei Luna din jud. Cluj.

Deoarece Comuna Luna nu era acționar la societatea Tetarom SA se impune acceptarea participării UAT-ului la capitalul social al societății Tetarom SA prin aport în natură.

Aportul în natură constă într-un teren în suprafață de 115 ha situat în Comuna Luna, aflat în proprietatea UAT și administrarea Consiliului Local al Comunei Luna.

În vederea stabilirii valorii aportului în natură s-a întocmit un aport de evaluare prin care s-a stabilit că valoarea terenului este de 4.361.630 lei.

De asemenea Județul Cluj își majorează participarea la capitalul social prin aport în numerar cu suma de 58.500.000 lei .

Cele două majorări de capital au ca și consecință majorarea numărului de acțiuni cu valoare de 10 lei/acțiune, de la 3.805.943 acțiuni la 10.092.106 acțiuni, prin emiterea unui număr de acțiuni de 6.286.163 acțiuni noi care vor reveni Comunei Luna și Județului Cluj în funcție de valoarea aportului la capitalul social al societății.

În proiectul de hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local se regăsesc toate elementele necesare majorării capitalului social al societății Tetarom SA.

Întrucât Municipiul Gherla este acționar al societății Tetarom SA are obligația și dreptul de-a se pronunța asupra tuturor aspectelor cuprinse în proiectul de hotărâre.

În ceea ce privește oportunitatea adoptării hotărârii aceasta rezultă din cele expuse anterior iar în ceea ce privește legalitatea aceasta rezultă din temeiurile legale cuprinse în preambulul proiectului de hotărâre.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE H O T Ă R Â R E

privind majorarea capitalului social al societății TETAROM S.A.

Luând în considerare prevederile:

  • Contractului de asociere nr. 29201/05.09.2018 încheiat între Județul Cluj, Comuna Luna și Municipiul Câmpia Turzii.
  • Hotărârii Consiliului Local al comunei Luna nr. 61/27.09.2019 privind aprobarea majorării capitalului social al societății TETAROM S.A., prin aport în natură.
  • Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 207/2019 privind majorarea capitalului social al societății TETAROM SA;

În conformitate cu prevederile:

  • art. 107 (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
  • art. 87 alin. (1) și art. 173 alin (1) lit. c) și alin (2) lit. d) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legii privind societăţile nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • art. 35 alin. (2) din Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • art. 2, 8 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanței Guvernului  nr. 14/2002 privind constituirea si functionarea parcurilor stiintifice si tehnologice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 186/2013 privind constituirea si functionarea parcurilor industriale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 194/2016 privind desemnarea reprezentanților Județului Cluj în adunarea generală a acționarilor la societățile la care acesta este acționar, cu modificările ulterioare;
  • Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 172/2018 privind aprobarea asocierii Județului Cluj cu Comuna Luna și Municipiul Cîmpia Turzii, în vederea realizării Parcului Industrial Tetarom V;
  • Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 154/2019 privind unele măsuri referitoare la constituirea Parcului Industrian TETAROM V

Fiind îndeplinite prevederile cuprinse la art. 182 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 136 și art. 139 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

În temeiul drepturilor conferite prin art. 182 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărăşte :

Art. 1. Se aprobă participarea Comunei Luna la capitalul social al societății TETAROM S.A. prin aport în natură.

Art. 2. (1) Se însușește Raportul de evaluare al imobilului- teren în suprafață de 115 ha, situate în Comuna Luna, înscris în C.F. nr. 56634, nr. cadastral 56634, aflat în proprietatea comunei Luna, în administrarea Consiliului Local Luna. Având valoarea de 4.361.630 lei.

(2) Raportul de evaluare menționat la alin. 1 este cuprins în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 (1) Se aprobă majorarea capitalului social al societăţii TETAROM S.A. cu aportul în natură adus de Comuna Luna în valoare de 4.361.630 lei, constând în terenul identificat la art. 2, în condiţiile renunţării la dreptul de preferinţă al celorlalţi acţionari, cu privire la subscrierea şi vărsarea de aporturi pentru păstrarea cotelor de participare la capitalul social.

(2) Se aprobă renunțarea la dreptul de preferinţă al municipiului   Gherla în calitate de acţionar al societății TETAROM S.A. raportat la alin (1)

Art. 4 (1) Se însușește Studiul pentru efectuarea testului investitorului privat prudent, întocmit de către societatea Evaluare și Expertiză Judiciară Olaru și Asociații, cuprins în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Se aprobă majorarea capitalului prin aport în numerar al Județului Cluj la capitalul social al societății TETAROM S. A. cu suma de 58.500.000 lei, în condiţiile renunţării la dreptul de preferinţă al celorlalţi acţionari, cu privire la subscrierea şi vărsarea de aporturi pentru păstrarea cotelor de participare la capitalul social.

(3) Se aprobă transferarea sumei de 58.500.000 lei, reprezentând aportul în numerar la majorarea capitalului social al societății TETAROM S.A., în termen de 3 ani, astfel: 30% din valoarea nominală a acțiunilor se va achita la data subscrierii, 20% din valoarea nominală a acțiunilor se va achita până în luna decembrie 2020, 50% din valoarea nominală a acțiunilor se va achita până în luna decembrie 2021.

(4) Se aprobă renunțarea la dreptul de preferinţă al municipiului  Gherla în calitate de acţionar al societății TETAROM S.A. raportat la alin (2)

Art. 5. Se aprobă majorarea numărului de acţiuni, de la 3.805.943 acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune, la  10.092.106 acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune, prin emiterea unui număr de 6.286.163 acţiuni noi, nominative şi emise în formă dematerializată, care se atribuie astfel: 436.163 acțiuni comunei Luna pentru aportul în natură și 5.850.000 acțiuni Județului Cluj pentru aportul în numerar conform art. 4.

Art. 6. Se aprobă noua structură a acţionariatului societăţii TETAROM S.A., ca urmare a emisiunii de noi acţiuni, după cum urmează:

  1. Judeţul Cluj, prin Consiliul Judeţean Cluj, 95.100.990 lei, din care 59.429.043 lei aport în numerar, un teren în valoare de 71.357 lei, un teren în valoare de 13.046.670 lei, un teren în valoare de 16.590.900 lei și un teren în valoare de 2.466.098 lei, două terenuri în valoare totală de 3.496.922 lei - reprezentând 9.510.099 acţiuni, respectiv 94,2330 % din capitalul social;
  2. Comuna Luna, prin Consiliul local al comunei Luna, 4.361.630 lei, reprezentând 436.163 acțiuni, respectiv 4,3218% din capitalul social.
  3. Municipiul Cluj-Napoca, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, 1.370.900 lei, din care 5900 lei aport în numerar şi un teren în valoare de 1.365.000 lei, reprezentând 137.090 acţiuni, respectiv 1,3584 % din capitalul social;
  4. Municipiul Dej, prin Consiliul local al municipiului Dej, 1.400 lei, reprezentând 140 acţiuni, respectiv 0,0014 % din capitalul social;
  5. Municipiul Gherla, prin Consiliul local al municipiului Gherla, 78.910 lei, reprezentând 7891 acţiuni, respectiv 0,0782 % din capitalul social;
  6. Municipiul Turda, prin Consiliul local al municipiului Turda, 210 lei, reprezentând 21 acţiuni, respectiv 0,0002 % din capitalul social;
  7. Municipiul Câmpia Turzii, prin Consiliul local al municipiului Câmpia Turzii, 5.620 lei, reprezentând 562 acţiuni, respectiv 0,0056 % din capitalul social.
  8. Oraşul Huedin, prin Consiliul local al oraşului Huedin, 1.400 lei, reprezentând 140 acţiuni, respectiv 0,0014 % din capitalul social;

Art. 6. Se aprobă modificarea şi completarea actului constitutiv şi a statutului societăţii, ca urmare a majorării capitalului social, astfel cum a fost detaliat în cuprinsul articolelor 1-5.

Art. 7. Se acordă mandat special domnului                           , în calitate de reprezentant al municipiului Gherla în Adunarea Generală a Acționarilor la TETAROM S.A., pentru a vota modificările și completările actului constitutiv şi a statutului societăţii menționate în cuprinsul art. 2-5 din prezenta hotărâre.

Art. 8. Se mandatează domnul                  – director general al TETAROM S.A., în vederea întocmirii Actului modificator, a Actului constitutiv şi a statutului actualizat al societăţii, în condiţiile prevederilor prezentei hotărâri şi în vederea derulării măsurilor necesare ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, incluzând, dar fără a se limita, înregistrarea actului constitutiv şi statutului astfel întocmit la Oficiul Registrului Comerţului, semnătura domnului              fiind în acest sens pe deplin opozabilă TETAROM S.A şi acţionarilor acesteia.

INIȚIATOR, PRIMAR

NESELEAN IOAN

Avizează

                                                                                   Secretar general, Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14639/19.11.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla, str. Luntrașilor nr. 5           

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla, str. Luntrașilor nr. 5        

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 19.11.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 19.11.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

                   PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

           NESELEAN IOAN                                                  ROTAR MIHAI

-------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 14448 din 15.11.2019                                                                                          

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială, branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla, str.Luntrașilor nr.5

Prin cererea nr. 11243 din 17.08.2018 dna Cociș Narcisa Ofelia, domiciliată în  Municipiul Gherla, str.Luntrașilor nr. 5, a solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării PUD și construire casă familială, branșamente și racorduri la utilități la imobilul situat la adresa de mai sus.

Petenta, potrivit CF nr. 54900 cu nr. cadastral 54900 este proprietară tabulară asupra imobilului din Municipiul Gherla str.Luntrașilor nr.5.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr.141/11243 din 07.09.2018.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUD, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind Planul de Urbanism de Detaliu referitor la Construire casă familială, branșamente și racorduri utilități.

Documentația astfel întocmită, după parcurgerea circuitului de avizare a fost supusă spre discuție în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din data de 05.11.2019, unde s-au luat în considerare toate aspectele referitoare la această solicitare, inclusiv sesizările vecinilor detaliate în raportul de informare.

Potrivit Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții publicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr.350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism cu modificările și completările ulterioare rezultă ca aprobarea PUD se face de către Consiliul Local.

În urma discuțiilor purtate s-a propus ca documentația de urbanism întocmită să fie supusă spre dezbatere într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Obiectivul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea construirii unei case familiale cu regim de înălțime P, branșamente și racorduri la utilități, în Municipiul Gherla, str.Luntrașilor nr.5.

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul este situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.3, în zona protejată cu valoare istorică și arhitecturală Cetatea Martinuzzi, subzona de locuințe.

Noua construcție va fi amplasată la o retragere de 16,14 m față de limita de proprietate dinspre str.Luntrașilor, la 0,80 m față de d-na Onofrei Ana și coproprietari (cu declarație notarială) și 3,02 m față de Boierean Mircea.

Accesul auto și pietonal se va face direct din str.Luntrașilor.

Racordurile la utilități se vor face la cele existente.

Față de acestea propun spre aprobare proiectul de hotărâre cu privire la Planul de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială, branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla str.Luntrașilor nr.5.

                                                                                                                   Întocmit,

                                                                                                                     Primar,

                                                                                                              Neselean Ioan

---------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla, str. Luntrașilor nr.5

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla, str. Luntrașilor nr. 5, proiect din inițiativa primarului,

Examinând referatul de specialitate cu nr. 14448 din 15.11.2019 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

În temeiul dispozițiilor art. 48, alin. 1, art. 56, alin. 1, anexa nr. 1 punctul 14 din Legea nr. 350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. b și art. 139, alin. 3, lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ:

HOTĂRĂȘTE

              Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială, branșamente și racorduri utilități în Municipiul Gherla str. Luntrașilor nr. 5, conform proiectului întocmit de SC ,,Ciulei Proiect” SRL cu sediul în Municipiul Gherla, str. Bobâlna nr. 57/7,  coordonator RUR proiect, arhitect Sorin Mircea N. Coșoveanu, beneficiar Cociș Narcisa Ofelia, cu domiciliul în Municipiul Gherla, str. Luntrașilor nr.5.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de urbanism PUD este de 3 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR

PRIMAR,

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                                          AVIZEAZĂ

Prezenţi                                                                                                SECRETAR GENERAL UAT

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14782/20.11.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Gherla în Consiliul de Administrație al  Liceului Teoretic Petru Maior” Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Gherla în Consiliul de Administrație al  Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla         

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 20.11.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 20.11.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

                   PRIMAR                                              SECRETAR GENERAL UAT

           NESELEAN IOAN                                                  ROTAR MIHAI

----------

11716/18.09.2019                                                                                      

REFERAT DE APROBARE

privind desemnarea unui membru în Consiliu de administraţie la

Liceul Teoretic “Petru Maior” Gherla

În conformitate prevederile art. 96 alin.2 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, prevederile  art .1, art.4, alin 1, din Ordinul nr. 4619/2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, reactualizat,  este necesar  funcționarea consiliului de administrație al acestei unități de învățământ conform legislației în vigoare.

            În cadrul Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla  au fost desemnați prin HCL nr. 89/31.08.2016 următorii reprezentanți: pr. Băgăcian Petru-Ovidiu, dna. Șteiu Alina, dl.Waller Iosif.

            Având în vedere faptul  că  pr.dr.  Băgăcian Petru-Ovidiu și-a dat demisia iar structura Consiliului de Administrație a rămas descompletată, conform dispozițiilor art. 96 alin.3 din Legea menționată mai sus, potrivit cărora Consiliul de administrație este organul de conducere al unității de învăţământ, apreciem că se impune ca această structură de conducere al Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla să fie completată urgent cu numărul legal de reprezentanți prevăzuți de către legislația în vigoare și desemnați de către Consiliul Local al Municipiului Gherla,  în acest sens propunem luarea unei decizii.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE  HOTARARE NR . ________/  ___.11.2019

privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Gherla în Consiliul de Administrație al  Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară;
            Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Gherla în Consiliul de Administrație al al Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla - proiect din inițiativa autorități executive;
              Examinând referatul de aprobare  al Primarului Municipiului Gherla  cu numărul 11716/18.09.2019  referitor la privind desemnarea unui membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla;

Având în vedere:

  • Raportul de specialitate al Compartimentului Registratură, relații cu publicul și Consiliul Local, muncă în folosul comunității cu nr.____________ ;
  • Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla;

 Ținând cont de prevederile art. 96 alin.2 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, prevederile art.4, alin 1, din Ordinul nr. 4619/2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, reactualizat,;;

                           În temeiul art. 129, alin. 2  lit. „d” , alin. 7 , lit. „a”  al Ordonanței de  Urgență           nr. 57/2019 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ. 

H O T Ă R Ă Ş T E:

                Art. 1. Se desemnează ___________________ ca reprezentant al  Consiliului Local al Municipiului Gherla  în Consiliu de administraţie al Liceului Teoretic “Petru Maior” Gherla.

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează persoana nominalizată la art.1.

INIȚIATOR
PRIMAR
NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                     19                                                           AVIZEAZĂ

Prezenţi                                _                                           SECRETAR GENERAL U.A.T.

Nr.voturi „ Pentru ”          _                                                        ROTAR MIHAI

-

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13932/05.11.2019

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafața de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafața de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 05.11.2019.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

----------------

ROMANIA                                                                                       

JUDETUL CLUJ                                                                                     

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 13933 DIN 05.11.2019

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A     

            Avand in vedere faptul ca spatiul din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A a revenit in administrarea locala prin HCL nr. 69 din 26.09.2019 se impune scoaterea acestuia la licitatie in vederea inchirierii acestuia. Spatiul in suprafata de 20 mp este situatin centrul Municipiului Gherla, fosta tutungerie, si dispune de instalatie electrica functionala, are initiat proiect pentru instalatie de apa si canalizare si detine instalatie de gaz sigilata temporar.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati comerciale sau de servicii care sunt compatibile cu pozitionarea acestuia si legislatia in vigoare.

Astfel, avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 20 mp situat in Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, prin licitatie publica deschisa, plecand de la pretul de pornire de 10 EURO/mp/luna, pasul de licitatie de 0,5 EURO si adjudecarea contractuctului de inchiriere la pretul cel mai mare ofertat/mp/luna. Licitatia deschisa cu strigare va respecta toate prevederile legale si precizarile din documentatia de atribuire care face parte integranta a prezentului referat si include: caietul de sarcini, fisa de date, contractul cadru, formulare model.

Pentru participarea la procedura de licitatie se va avea in vedere procurarea documentatiei aferenta gratuit electronic si de pe www.gherla.ro sau contra sumei de 30 lei pe format de hartie, platibili la caseria Primariei Municipiului Gherla din Municipiul Gherla, str. Bobalna, nr. 2.

De asemenea se stabileste taxa de participare de 200 lei patibila la caseria Primariei Municipiului Gherla din Municipiul Gherla, str. Bobalna, nr. 2, iar garantia de participare este de 1000 lei si se constituie prin virament in contul RO39TREZ21821360250XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Gherla , CUI 4349071, sau numerar depus la casieria Primariei Municipiului Gherla cu valabilitate 90 zile. Dupa semnarea contractului, ofertantul castigator va constitui garantia de buna executie in cuantumul a 3 chirii lunare in contul Municipiului Gherla RO31TREZ2185006XXX000049 deschis la Trezoreria Municipiului Gherla, CUI 4349071.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                               PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

-------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A     

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica cu strigare a unui spatiu in suprafata de 20 mp din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A;

            Examinand referatul de specialitate cu nr. 13933 din 05.11.2019 al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 6 litera a) si Art. 139 alineatul 1 si 2 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art. 1 Se aproba inchiriere prin licitatie publica deschisa cu strigare pentru activitati comerciale sau de prestare servicii, pe o perioada de 1 an cu posibilitatea de prelungire pe cate 1 an, a unui spatiu in suprafata de 20 mp, situat in Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, avand numarul de inventar 1246 in domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar 25.816 lei.

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 10 EURO/mp/luna, taxa de participare 200 lei, garantia de participare la licitatie 1000 lei, pas de licitatie 0,5 EURO.

            Art. 3 Anexa la prezenta hotarare sunt: caietul de sarcini, fisa de date, contractual cadru formulare model ale prezentei procedure.

            Art. 4 In vederea organizarii si desfasurarii licitatiei va fi numita o comisie prin dispozitia Primarului Municipiului Gherla.

            Art. 5 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziul in ultima zi a lunii in curs, in LEI la cursul BNR din ziua platii.

Art. 6 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de licitatie.

INIȚIATOR, PRIMAR

NESELEAN IOAN

                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                  Secretar, Rotar Mihai

--------------

fisa date spatiu str Avram Iancu nr 2A

caiet sarcini spatiu str Avram Iancu nr 2A

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13838/04.11.2019

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui chioșc,

în suprafața de 16 mp, situat în Municipiul Gherla, str. Parcului F.N.

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind

aprobarea închirierii prin licitație publică a unui chioșc,

în suprafața de 16 mp, situat în Municipiul Gherla, str. Parcului F.N.

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 04.11.2019.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

--------

ROMANIA                                                                                                   

JUDETUL CLUJ                                                                                    

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR_______DIN_____________

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui chiosc,

in suprafata de 16 mp, situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN     

            In temeiul HCL 55/24.06.2019 chioscul in suprafata de 16 mp situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN colt cu str. Gelu a fost preluat in urma donatiei, in domeniul privat al Municipiului Gherla, urmand ca ulterior acesta sa fie utilizat in interes propriu sau inchiriat prin licitatie conform legislatiei specifice. Astfel, executivul doreste inchirierea acestui chiosc si astfel a fost intocmita documentatia de atribuire asa cum se prevede in Codul Administrativ, documentatie ce este anexata prezentului referat ce va sta la baza unei hotarari necesara executivului pentru a inchiria chioscul.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati comerciale sau de servicii care sunt compatibile cu pozitionarea acestuia si legislatia in vigoare si detine la data licitatiei racordare la energie electrica si apa.

Avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 16 mp situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, prin licitatie publica deschisa, plecand de la pretul de pornire de 3 EURO/mp/luna, pasul de licitatie de 0,5 EURO si adjudecarea contractuctului de inchiriere la pretul cel mai mare ofertat/mp/luna. Licitatia deschisa cu strigare va respecta toate prevederile legale si precizarile din documentatia de atribuire care face parte integranta a prezentului referat si include: caietul de sarcini, fisa de date, contractul cadru, formulare model.

In determinarea pretului de pornire la licitatie precizat in prezentul referat este rezultatul unei prospectari a chiriilor percepute pe piata, tinand cont de zona si caracteristicile chioscului.

Pentru participarea la procedura de licitatie se va avea in vedere procurarea documentatiei aferenta gratuit, in format electronic de pe www.gherla.ro sau contra sumei de 30 lei pe format de hartie, platibili la caseria Primariei Municipiului Gherla din Municipiul Gherla, str. Bobalna, nr. 2.

De asemenea se stabileste taxa de participare de 200 lei patibila la caseria Primariei Municipiului Gherla din Municipiul Gherla, str. Bobalna, nr. 2, iar garantia de participare este de 200 lei si se constituie prin virament in contul RO39TREZ21821360250XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Gherla , CUI 4349071, sau numerar depus la casieria Primariei Municipiului Gherla cu valabilitate 90 zile. Dupa semnarea contractului, ofertantul castigator va constitui garantia de buna executie in cuantumul a 2 chirii lunare in contul Municipiului Gherla RO31TREZ2185006XXX000049 deschis la Trezoreria Municipiului Gherla, CUI 4349071.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                                PRIMAR

                                                                            Neselean Ioan

---------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 16 mp, situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN     

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica cu strigare a unui chiosc in suprafata de 16 mp situate in Municipiul Gherla, str. Parcului FN;

            Examinand referatul de specialitate cu nr. 13834 al Primarului Municipiului Gherla;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ Art. 108; Art. 129 alineatul 6 litera b) si Art. 139 alineatul 1 si 2 din Ordonanta de Urgenta 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  Se aproba inchiriere prin licitatie publica deschisa cu strigare pentru activitati comerciale sau de prestare servicii, pe o perioada de 1 an cu posibilitatea de prelungire pe cate 1 an, a unui chiosc in suprafata de 16 mp, situat in Municipiul Gherla, str. Parcului FN, avand numarul de inventar 1689 in domeniul privat al Municipiului Gherla si valoare de inventar 25000 lei.

            Art. 2 Se aproba pretul minim de pornire la licitatie de 3 EURO/mp/luna, taxa de participare 200 lei, garantia de participare la licitatie 200 lei, pas de licitatie 0,5 EURO.

            Art. 3 Anexa la prezenta hotarare sunt: caietul de sarcini, fisa de date, contractual cadru formulare model ale prezentei procedure.

            Art. 4 In vederea organizarii si desfasurarii licitatiei va fi numita o comisie prin dispozitia Primarului Municipiului Gherla.

            Art. 5 Contractul de inchiriere se va incheia in EURO, chiria va fi platita lunar pana cel tarziul in ultima zi a lunii in curs, in LEI la cursul BNR din ziua platii.

Art. 6 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si comisia de licitatie.

INIȚIATOR, PRIMAR

NESELEAN IOAN

                                                                                                          AVIZEAZĂ

                                                                                                  Secretar, Rotar Mihai

-------------

fisa date chiosc Parcului FN

caiet sarcini chiosc Parcului FN

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 14024/06.11.2019

ANUNȚ

referitor la adoptarea unui proiect de hotărâre privind

stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2020

            Primarul Municipiului Gherla, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art. 8 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aduce la cunoștința publicului elaborarea:

Referat şi proiect de hotărâre privind

stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2020

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 06.11.2019.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate, poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile, la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site-ul instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Compartimentului registratură, relații cu publicul și consiliul local, muncă în folosul comunității.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată și anunțată în termenele prevăzute de lege.

                   PRIMAR                                                       SECRETAR GENERAL

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

------------------

ROMÂNIA                                                                                            

JUD. CLUJ                                                                                         

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                            

NR 14024 din 07.11.2019

R EFERAT

privind stabilirea impozitelor si

taxelor locale pentru anul fiscal 2020

            Avand in vedere prevederile art. 490 si 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

          “ Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente.”

……………………………………………………………………………………….

                ART. 491

    Indexarea impozitelor şi taxelor locale

  1. În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual,  de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Rata inflatiei in anul 2018 a fost 4.6%, deci se indexeaza sumele in cota fixa cu 4.6%

PROPUN

            Adoptarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2020 conform Anexelor 1 si 2

PRIMAR

NESELEAN IOAN

---------------------

ROMÂNIA                                                                           

 JUDEȚUL CLUJ                                                                           

MUNICIPIUL GHERLA                                                   

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA NR.     DIN

Privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2020

          Consiliul local al municipiului Gherla întrunit in şedinţă ordinara :

          Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2020, proiect iniţiat de autoritatea executivă ;

          Examinând referatul primarului nr. 12462 din 03.10.2019

Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, a Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii republicată cu modificările şi completarile ulterioare şi a Legii 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare.

          În temeiul art. 129 alin. (2) litera b) si alin. (4) litera c)  si art. 139 alin 3 litera c) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ  Nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

HOTĂRĂŞTE :

          ART.1 Se aprobă impozitele şi taxele locale pentru anul 2020, conform Anexei nr. 1 si 2.

          ART.2 Anexele 1,2   fac parte integranta din prezenta hotarare.

          ART.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se incredinţează directiile de specialitate din cadrul Municipiului Gherla.

INITIATOR

PRIMAR NESELEAN IOAN

                                                                                           AVIZEAZA

                                                                               SECRETAR GENERAL

                                                                                  MIHAI ROTAR

anexa 1 IT 2020                

anexa 2 IT 2020  

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13142/18.10.2019                   

REFERAT

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții C.N.I.” S.A. a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj

Având în vedere solicitarea Companiei Naționale de Investiții de a elabora documentația necesară promovării obiectivului  de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj, în etapa a doua,

Propun:

Predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza unui protocol, a terenului în suprafață de 6675 mp, identificat potrivit Cărții Funciare nr. 50834, din Municipiul Gherla, pe strada Parcului nr. 35A, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către “C.N.I.” S.A a obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj;

Asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, jud. Cluj a cheltuielilor  pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.);

Asigurarea, în condițiile legii, a suprafețelor de teren necesare pentru depozitare și organizarea șantierului;

După predarea amplasamentului și al obiectivului realizat să se mențină destinația acestuia și să fie întreținut pe o perioadă de minim 15 ani.

Inițiator:

Primar

Neselean Ioan

---------------------

                                                                 ROMANIA

JUDEŢUL  CLUJ
CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

HOTĂRÂRE

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA,str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”, proiect inițiat de Primarul Municipiului Gherla, Ioan Neselean,

Avand in vedere:

  • Expunerea de motive nr.   a Primarului Municipiului Gherla, Neselean Ioan;
  • Raportul de specialitate;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

  • Ordonanței Guvernului nr 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A,

În temeiul art. 129 , alin 6, lit a) și alin 7, lit k); art. 139, alin 3  din  OUG nr.  57/2019 Codul administrativ,

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol,  a terenului  situat în Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A,  judeţul  Cluj,  aflat în proprietatea  Municipiului Gherla, în suprafaţă de 6675 mp,   identificat potrivit Cărții funciare nr. 50834 Gherla, nr. cadastral  50834, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării  de către „C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic”, din Municipiul Gherla, str. Parcului nr 35 A, judeţul  Cluj.”

Art.2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, județul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.);

Art.4. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului;

Art.5. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl intreţină pe o perioada de minim 15 ani.

Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul Neselean Ioan, în vederea semnării protocolului de predare – primire ce decurge din această Hotărâre.

Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică și se aduce la cunoștință publică, prin grija Secretarului General:

  • Primarului Municipiului Gherla;
  • Direcțiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;
  • Instituției Prefectului;
  • Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” SA.

INIȚIATOR, PRIMAR

NESELEAN IOAN

                                                                                                        Contrasemnează

                                                                                                    Secretar, Rotar Mihai

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 13079/17.10.2019

REFERAT

De aprobare a Proiectului de hotărâre privind modificarea functiilor publice şi a Statului de funcţii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi al serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor ce-i sunt conferite prin lege, autorităţile administraţiei publice locale - respectiv primarul dispune de un aparat de specialitate, care este dimensionat ca număr şi structură funcţională prin statul de funcţii şi organigramă, avându-se în vedere posibilităţile de acoperire financiară asigurate prin bugetul local anual.

În conformitate cu prevederile art. 129, alin. 2, lit. a), alin. 3, lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, aprobarea statului de funcţii şi a organigramei aparatului de specialitate al primarului şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local constituie un atribut exclusiv al consiliului local, la propunerea primarului.

La nivelul UAT Municipiului Gherla, prin HCL nr.7/31.01.2019, modificata prin HCL nr.40/23.05.2019 adoptată de către Consiliul local al Municipiului Gherla, au fost aprobate în conformitate cu prevederile legale, organigrama, functiile publice și statul de funcţii ale personalului autorității administrației publice locale, cu modificările și completările care  s-au impus la momentul promovării inițiativei, acestea fiind ultimele acte administrative adoptate cu reglementări în domeniu.

Având în vedere modificările legislative de natură a influența organizarea structurii Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla, respectiv  necesitatea stabilirii funcţiei publice specifică de secretar general al unităţii administrativ-teritoriale și de înființare a funcției publice de execuție de consilier achiziţii publice, se impune modificarea functiilor publice şi a Statului de funcţii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla, pentru a se asigura aceste funcții în aparatul de specialitate al primarului.

Procedura propusă vizează :

  •  stabilirea funcţiei publice specifică de secretar general al unităţii administrativ-teritoriale și reîncadrarea în această funcție a ocupantului actual al funcției de conducere de secretar al U.A.T.;
  • înființarea funcţiei publice de execuţie de consilier achiziţii publice și reîncadrarea în această funcție a functionarilor publici din cadrul Biroului achizitii publice prin schimbarea denumirii funcţiilor publice de execuţie care au în atribuţiile postului activităţi de achiziţie publică mai mult de 50% sau prin transformarea ori înfiinţarea unei/unor funcţii publice de consilier achiziţii publice în situaţia în care nu există funcţii publice de execuţie cu atribuţii aferente activităţii de achiziţii publice mai mult de 50%”.

Modificările propuse în acest sens nu modifică numărul de posturi al Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi al serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla determinat  în condiţiile şi potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și comunicat de către Instituția Prefectului judetului Cluj.

Faţă de cele de mai sus, ținând cont de atribuțiile și competențele autorităților administrației publice locale, se justifică necesitatea adoptării unei hotărâri în acest sens; propun analizarea proiectului de hotărâre iniţiat în cadrul Comisiilor de specialitate a consiliului local, în vederea prezentării lui în plenul şedinţei Consiliului local al Municipiului Gherla.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

……………………..….…………………

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

P R O I E C T    D E     H O T Ă R Â R E

privind modificarea functiilor publice şi a Statului de funcţii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Consiliul local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă ordinară;

            Având în vedere necesitatea modificării functiilor publice şi a Statului de funcţii ale personalului autorităţii administraţiei publice locale din cadrul UAT Gherla pe anul 2019, aprobată prin H.C.L. nr.7/31.01.2019, modificata prin HCL nr.40/23.05.2019, ca urmare a modificărilor legislative de natură a influența organizarea structurii aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla, județul Cluj, respectiv  necesitatea stabilirii funcţiei publice specifică de secretar general al unităţii administrativ-teritoriale și de înființare a funcției publice de execuție de consilier achiziţii publice;

            Luând în dezbatere Raportul de specialitate nr. 13280/22.10.2019  întocmit de către Directia RUNOS si Referatul de aprobare nr.13281/22.10.2019 elaborat de către Primarul Municipiului Gherla în acest sens 

            Tinând cont de prevederile :

- Legea – cadru nr. 153 / 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 129, alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), coroborat cu art. 406, 610, 611, 612 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

            în temeiul drepturilor conferite prin art. 136, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

                                                                 PROPUN:

Art. 1. (1) Se aprobă functiile publice pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla conform Anexei nr.1 la prezentul Proiect de hotarare.

                         (2) Funcțiile publice nou create ca urmare a modificarilor cuprinse in Anexa nr.1 vor fi ocupate prin reîncadrarea personalului care ocupă în prezent funcțiile modificate.

Art. 2  . Se aprobă Statul de functii pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla conform Anexei nr.2 la prezentul Proiect de hotarare.

Art. 3.     (1) Începând cu data prezentei, HCL nr.7/31.01.2019, modificata prin HCL nr.40/23.05.2019, se modifică și se completează în mod corespunzător, Anexele nr. 1 și 3 ale acestora urmând a fi înlocuite cu Anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta.

(2)  La data intrării în vigoare a prezentei, orice alte dispoziții contrare își încetează aplicabilitatea.

Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Gherla si Directia Runos.

INITIATOR, PRIMAR

NESELEAN IOAN

? …………………………….…………

                                                                                                                        Contrasemneaza

                                                                                                                        Secretar, Rotar Mihai

                                                                                         ? …………………………….…………

Anexa 1 privind stabilirea  functiilor publice

Anexa 2 privind statul de functii

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13423/24.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

-----------------

ROMÂNIA                                                                                                                                       JUDEȚUL CLUJ                                                                                                                               PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                                                   NR.  13373 din 23.10.2019                                                                    

REFERAT

 privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”

 Prin HCL nr.44/24.05.2018 s-a aprobat documentația și indicatorii tehnico-economici faza SF+PT pentru proiectul ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”.

Valoarea totală a investiției a fost de 19.851.727,16 lei inclusiv TVA din care (C+M) fără TVA 15.527.764,72 lei.

Acest proiect a fost depus pe POR 2014-2020, Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.

Până în prezent nu s-a obținut finanțare în acest sens.

Prin cererea nr.2878 din 16.03.2017 pe lângă alte obiective s-a solicitat finanțare prin PNDL și pntru obiectivul mai sus menționat.

Urmare acestea, prin adresa Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice înregistrată la noi sub nr.9721 din 31.07.2019 ne-a comunicat aprobarea la finanțare a obiectivului de investiție ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla” cu suma alocată de 14.099.553 lei.

După actualizarea devizului general în octombrie

 2019 valoarea obiectivului de investiții este de 20.792.538,915 lei inclusiv TVA din care valoare C+M 15.527.764,730 lei.

Analizând cele de mai sus rezultă că suma care nu ne finanțează de la bugetul de stat prin PNDL este de 6.692.985,915 lei (inclusiv TVA), sumă ce se va cofinanța din bugetul local.

Față de acestea, propun spre aprobare devizul actualizat și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                            Primar

                                                                                                              Neselean Ioan

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință publică ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico- economici ai obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”, proiect din inițiativa primarului,

Examinând referatul nr. 13373 din 23.10.2019 al Primarului Municipiului Gherla,

Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

Având în vedere prevederile art.44, alin.1 din Legea nr.273/2006 cu privire la Finanțele Publice Locale cu modificările și completările ulterioare

Având în vedere prevederile art.5 lit.c, art.8 alin.1 lit.c alin.2 din Ordinul nr.1851/2013 republicat cu modificările și completările ulterioare privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului Național al Dezvoltării Locale,

Având în vedere prevederile art.3 lit.b, art.7 alin.1 lit.c, art.8 alin.1 lit.a, alin.2 din OUG nr.28/2013 pentru aprobarea Programului Național de Dezvoltare Locală cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.129, alin.2, lit.b și art.139 alin.3 lit.e din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1 Se aprobă devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2Se aprobă indicatorii tehnico- economici actualizați pentru obiectivul de investiții  ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla”,conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3Se aprobă cofinanțarea obiectivului de investiții ,,Extindere, mansardare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr.1 Gherla” din bugetul local cu suma de 5.648.316,789 lei (fără TVA) pentru plata care nu se finanțează de la Bugetul de Stat prin PNDL.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția Economică.

INIȚIATOR

PRIMAR

NESELEAN IOAN

Nr. consilieri                      19                                                                 CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri” 

---------------------------

Anexa nr.1 Scoala nr.1

Anexa nr.2 aprobare DALI Scoala nr.1              

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13456/24.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre pentru organizarea unui eveniment cultural

 în colaborare cu Fundația Culturală TerrArmonia, filiala Cluj - Napoca

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre

pentru organizarea unui eveniment cultural

 în colaborare cu Fundația Culturală TerrArmonia, filiala Cluj - Napoca

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 24.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 24.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

----------------------

Nr. 13425/24.10.2019                                                                                                           VIZAT

                                                                                                                        PRIMAR

                                                                                                                        IOAN NESELEAN

Referat de aprobare

a hotărârii de  organizare a  unui eveniment cultural  în colaborare cu 

Fundația Culturală TerrArmonia,  filiala Cluj-Napoca

            Fundația Culturală TerrArmonia a fost înființată în anul 1996 și are ca scop principal salvarea și promovarea identității noastre naționale cu activități  precum: culegerea, conservarea salvarea și  cercetarea patrimoniului traditional cultural immaterial și restituirea acestor valori către comunitățile de unde au fost culese și către publicul larg.

            Această fundație ne propune realizarea și în orașul nostru a unui eveniment cultural de excepție ca un tribut adus culturii tradiționale românești.

Evenimentul cultural de promovarea tradițiilor populare românești, organizat în colaborare cu  Fundația Culturală TerrArmonia,  filiala Cluj-Napoca, cuprinde în prima parte un moment artistic susținut de către un grup vocal al Ansamblului Icoane al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, în formulă instrumentală de Trio Transilvan condus de către  maestru și soliști vocali  renumiți din diferite zone ale țării.

            Partea doua a evenimentului cuprinde proiectarea în premieră a poemului cinematografic

Suflet românesc-atunci și acum ce include o alăturare inedită  a unor cântece rituale tradiționale  și dansuri populare arhaice românești cu poezia lui Lucian Blaga.

            Moderatorul   acestui eveniment este renumitul artist prof. univ dr. care este și reprezentantul acestei fundații.

            Supun spre analiză  Consiliului Local al Municipiului Gherla  cele arătate mai sus, pentru a lua o decizie.

Biroul Juridic

Compartimentul registratură, relații cu publicul și Consiliul Local,

munca în folosul comunității

Consilier superior

Ioan Sabin Drăgan

------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

                                   HOTARAREA NR . ________/  ___.10.2019

Pentru organizarea  unui eveniment cultural  în colaborare cu  Fundația Culturală TerrArmonia,  filiala Cluj-Napoca

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară;
            Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la organizarea   unui eveniment cultural de promovare a tradiției populare românești în colaborare cu Fundația Culturală TerrArmonia-filiala Cluj-Napoca, proiect din inițiativa autorități executive;

Examinând referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla cu                         nr. 13425/24.10.2019;

Având în vedere:
              -raportul de specialitate al Compartimentului registratură relații cu publicul și Consiliul Local munca în folosul  comunității nr. 13428/24.10.2019;

-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla;

 În temeiul art.129 al.2, lit.b și lit.e, al.7, lit.d, al.9 lit.a,  art. 139  al.3, lit.a,  al Ordonanței de  Urgență  nr. 57/2019 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, Consiliul Local

                                                      H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. Se aprobă contractul de parteneriat între Municipiul Gherla  și Fundația Culturală TerrArmonia,  filiala Cluj pentru organizarea unui eveniment cultural de promovare a tradiției populare românești în data de 7.11.2019 la Cinematograful Pacea din Gherla, contract prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.

Art.2. Se mandatează Primarul Municipiului Gherla să semneze prezentul contract de parteneriat, precum și toate documentele necesare organizării și desfășurării evenimentului.

Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează aparatul de specialitate al primarului și Fundația Culturală TerrArmonia, filiala Cluj.  

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA

Nr. consilieri                     19                                              CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                _                                                     SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”          _                                                      ROTAR MIHAI

CONTRACT TERRARMONIA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13194/21.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

Organigramei și a Statului de funcții al Spitalului Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

Organigramei și a Statului de funcții al Spitalului Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

--------------------

 ROMÂNIA                                                                                                                            

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 11547/16.09.2019

REFERAT

Privind  aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii

pentru Spitalul Municipal Gherla

Prin  Referatul nr.6208/06.09.2019  Spitalul Municipal Gherla solicita aprobarea de catre Consiliul Local al Municipiului Gherla  a Organigramaei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla.

In conformitate cu prevederile art.129 lit. c) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  consiliul local  "  aprobă, in conditiile legii, la propunerea primarului … organizarea si  statul de funcţii ale  aparatul de specialitate al primarului,  ale institutiilor si serviciilor publice de interes local…”.

Potrivit dispozitiilor  art.15 din H.G nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locala, cu modificarile si completarile ulterioare, competenta de aprobare a Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla revine autoritatii administraţiei publice locale, prin structura cu atribuţii specifice în domeniu, respectiv Consiliul Local al Municipiului Gherla.

Propunerea de Organigrama si Stat de functii formulata de catre Spitalul Municipal Gherla se incadreaza in  prevederile Ordinului MS nr. 632/2010 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipiului Gherla si incadrarea, conform prevederilor Ordinului MS nr. 1224/2010 - privind  aprobarea  normativelor de personal pentru asistenta medicala spitaliceasca, in numarul maxim de posturi, adica 167,25 posturi, din care 11 posturi de conducere.

In ceea ce priveste oportunitatea si necesitatea adoptarii Proiectului de hotarare privind aprobarea Organigramei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla,  aratam ca aceastea se justifica si prin prisma faptului ca aceste documente organzationale nu au fost modificate din anul 2013, perioada in care au intervenit o serie de modificari legislative ce au determinat intocmirea prezentei propunei.

Avand in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare Proiectul de hotarare privind Organigrama  şi a Statul de personal al Spitalului Municipiului Gherla.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

-----------

          ROMÂNIA

   JUDEŢUL CLUJ

 MUNICIPIUL GHERLA

  CONSILIUL LOCAL

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

Privind aprobarea Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla

      Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere Referatul privind aprobarea Oraganigramei si a Statului de functii pentru Spitalul Municipal Gherla  a Primarului Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr.  11547/16.09.2019;

Analizând Raportul de specialitate al Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 11549/16.09.2019 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobarea Organigramei şi a Statului de personal  pentru Spitalul Municipal Gherla ;

     Având în vedere Referatul  Spitalului Municipal Gherla nr. 6208/06.09.2019 prin care se solicita aprobarea Organigramei şi a Statului de personal  pentru Spitalul Municipal Gherla ;

            În conformitate cu prevederile :

  • Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanitar, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • art.16  din OUG nr. 162/2008  privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locale ;
  • OMS nr. 632/2010  privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Gherla ;
  • art.15 din HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale;

            În conformitate cu art.129 lit. c) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ

PROPUNE:

            Art.1.  Aprobarea Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla, conform anexelor nr.1 si nr.2 care fac parte din prezenta hotarare.

            Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotarari se încredinţează Spitalul Municipal Gherla.

INITIATOR

PRIMAR, NESELEAN IOAN

                                                                                                                            Contrasemnează:

                                                                                                                        Secretar,    Rotar Mihai

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------------

Organigrama Spitalului Municipal Gherla - 15.10.2019 

Stat personal 01.09.2019

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13245/22.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării  bugetului  local de venituri și cheltuieli pe anul 2019

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

rectificării  bugetului  local de venituri și cheltuieli pe anul 2019

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 22.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 22.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință extraordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

__________

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr 13077 din 17.10.2019                                                                              

REFERAT

Privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al municipiului Gherla pe anul 2019

          Prin HG nr. 752/2019 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru Municipiul Gherla a fost repartizata suma de 2601 mii lei. Aceste sume sunt alocate pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor sectiunii de functionare in conformitate cu prevederile art.20 al. (3) din OG nr. 12/2019 privind rectificarea bugetara.

          Tinand cont de executia bugetara pana la acest moment si analizand necesarul de fonduri pana la sfarsilul anului pe toate capitolele bugetare ale sectiunii de functionare s-au alocat sume la capitolele la care necesarul pana la sfarsitul anului este insuficient..

          S-au inregistrat la Municipiul Gherla cereri ale unitatilor de invatamant pentru alocarea de fonduri in vederea executarii unor lucrari urgente pentru buna desfasurare a activitatilor didactice. Prin urmare au fost alocate sume pentru aceste unitati.

          In ceea ce priveste obiectivele de investitii exista o modificare in sensul in care se retrage suma de 7.5 mii lei de la obiectivul de investitii “Echipamente IT” si se aloca unui nou obiectiv “Licente si Programe”. Acest lucru nu modifica lista de investitii dar este necesar deoarece echipamentele IT au nevoie de licente pentru a putea fi utilizate, iar acestea sunt pe o clasificatie bugetara distincta.

          Prin actul aditional inregistrat la Municipiul Gherla sub nr. 11324/10.09.2019 incheiat intre Municipiul Gherla si Directia de Sanatate Publica a Judetului Cluj suma alocata Spitalului Municipal Gherla pentru achizitionarea de aparatura medicala in anul 2019 a fost suplimentata cu 1018 mii lei. Astfel bugetul local va inregistra aceasta suma la partea de venituri cat si la cheltuieli.

          Astfel in urma acestor modificari bugetul local al Municipiului Gherla va avea la partea de venituri suma de  31446,93     mii lei, iar la partea de cheltuieli suma de  43637,93  mii lei din care la sectiunea de functionare  29446,18 mii lei, iar la sectiunea de dezvoltare 14191,75 mii lei conform anexelor 1 si 2. Lista de investitii este prezentata in anexa nr. 3, iar bugetul activitatilor autofinantate in anexa nr. 4.

          Tinand cont de traditia ultimilor ani privind organizarea evenimentului “Nunta de Aur” propun alocarea sumei de 10 mii lei pentru desfasurarea acestui eveniment.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea rectificarii  bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2019, proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Ţinând cont de prevederile art. 49 a  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale.

            In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.(b), alin 4 lit. (a),  art. 139 alin. 3 lit. (a)  din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2019 care la partea de venituri înregistrează suma de   31,446.93mii lei, iar la partea de cheltuieli suma  43,637.93 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de  29,446.18mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 14.191,75 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2019 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2019  care inregistreză  la partea de venituri suma de  23,738.90 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de  24,182.00 mii lei conform anexei nr.4.

Art.4 : Se aproba suma de 10 mii lei pentru organizarea  evenimentului « Nunta de Aur »

Art.5 : Se aproba suma de 2 mii lei pentru concursul de volei organizat cu prilejul « Zilei Nationale »

       Art.6 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                              PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Nr.consilieri:               19                                                                       CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                             SECRETAR GENERAL

Nr.voturi “pentru”:                                                                                    MIHAI ROTAR

---------------

anexa 1 venituri 2019

anexa 2 cheltuieli 2019

anexa 3 lista investitii 2019

anexa 4 autofinantate 2019

Nr.13100/17.10.2019                                                                                                VIZAT

                                                                                                                        PRIMAR

                                                                                                                        IOAN NESELEAN

Referat de aprobare

a hotărârii de  organizare a  evenimentului Nunta de Aur-2019

            Nunta de Aur este un eveniment complex, care are o tradiție  îndelungată în municipiul nostru, prin care  se sărbătoreșc  acele cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă dovedite prin actele de stare civilă care sunt depuse la secretariatul primăriei.

            Cuplurile care îndeplinesc acest criteriu sunt invitate, în data de 7 noiembrie 2019, într-un cadru festiv  să petreacă sub forma unui eveniment cultural complex în care nu lipsește muzica, dansul, poezia, și buna dispoziție.   

            În cadrul acestui eveniment sunt chemate să performeze formații  muzicale și  artiști locali din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Gherla, colaboratori ai acestei instituții, alți artiști din Gherla, astfel încât să devină o seară memorabilă pentru toate cuplurile prezente dar mai ales  pentru acele perechi  care nu   posibilități materiale suficiente de a organiza individual acest gen de manifestări.

            Acest eveniment va fi organizat de către Primăria Municipiului Gherla și Consiliul Local al Municipiului Gherla.           

            Supun spre analiză  Consiliului Local al Municipiului Gherla  cele arătate mai sus, pentru a lua o decizie.

Biroul Juridic

Compartimentul registratură, relații cu publicul și Consiliul Local,

munca în folosul comunității

Consilier superior

Ioan Sabin Drăgan

--------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

                                   HOTARAREA NR . ________/  ___.10.2019

Pentru organizarea  evenimentului Nunta de Aur-2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară;
            Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la organizarea evenimentului “Nunta de Aur-2019”, proiect din inițiativa autorități executive;

Examinând referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla cu nr. 13102/17.10.2019

Având în vedere:
              -raportul de specialitate al Compartimentului registratură relații cu publicul și Consiliul Local, munca în folosul  comunității, nr. 13102/17.10.2019;

-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla;

 În temeiul art.129 al.2, lit.b și lit.e, al.7, lit.d, al.9 lit.a,  art. 139  al.3, lit.a,  al Ordonanței de  Urgență  nr. 57/2019 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, Consiliul Local

                                                      H O T Ă R Ă Ș T E :

       Art.1: Se aprobă organizarea evenimentului Nunta de Aur,  în data de 7 noiembrie 2019.

Art.2: Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economică și Direcția Administrația Publică Locală.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA

Nr. consilieri                     19                                              CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                _                                                     SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”         _                                                       ROTAR MIHAI

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13207/21.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipilui Gherla și din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipilui Gherla și din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-------------------

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 13080/17.10.2019

REFERAT

Privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

            Având în vedere

-prevederile Hotararii Consiliului Local al Municipiului Gherla nr.7/31.01.2019 privind aprobarea functiilor publice, a numarului de personal, organigramei şi a statului de personal

            -prevederile Hotararii Consiliului Local al Municipiului Gherla  nr.4/2015, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla.

            -prevederile art.88 si art.94 din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei ;

            -prevederile Titlului III “Administratia publica locala”, din  OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;

            -prevederile Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;

            Regulamentul de Organizare şi Funcţionare se aprobă prin hotărâre de consiliu local, potrivit art. 129 alin (3) lit „a” din OUG nr.27/2019 privind Codul Administrativ  „În exercitarea atribuţiilor … consiliul local aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local; …”

Avand in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare Proiectul de hotarare privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al  Consiliului Local al Municipiului Gherla, conform anexei.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

----------------------

ROMÂNIA

      JUDEŢUL CLUJ

 MUNICIPIUL GHERLA

   CONSILIUL LOCAL

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

Privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla și din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

    Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere referatul privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla și din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr.  13080/17.10.2019;

Analizând Raportul de specialitate al Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 13079/17.10.2019  prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla;

                 În conformitate cu prevederile :

-prevederile art.88 si art.94 din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei ;

-prevederile Titlului III “Administratia publica locala”, din  OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;

-prevederile Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;

            În conformitate cu art.129 alin (2) lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ

PROPUNE:

            Art.1.  Aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului, conform anexei.

                        Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotarari se încredinţează Primarul Municipiului Gherla si consilierii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Art.3. Pe data adoptarii prezentei hotarari isi inceteaza valabilitatea Hotararea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr. 4/2015.

INITIATOR

PRIMAR, NESELEAN IOAN

                                                                                                                            Contrasemnează:

                                                                                                                        Secretar,    Rotar Mihai

REGULAMENT  DE ORGANIZARE SI FUNCŢIONARE AL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI  GHERLA

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13128/18.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu, în suprafața de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu, în suprafața de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 18.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 18.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

--------------

ROMANIA                                                                                                    PRIMAR

JUDETUL CLUJ                                                                                 NESELEAN IOAN

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

NR. 12956 DIN 15.10.2019

REFERAT

privind aprobarea inchirierii prin licitatie publica a unui spatiu,

in suprafata de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A     

            Avand in vedere faptul ca spatiul din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A a revenit in administrarea locala prin HCL nr. 69 din 26.09.2019 se impune scoaterea acestuia la licitatie in vederea inchirierii acestuia. Spatiul in suprafata de 20 mp este situatin centrul Municipiului Gherla, fosta tutungerie, si dispune de instalatie electrica functionala, are initiat proiect pentru instalatie de apa si canalizare si detine instalatie de gaz sigilata temporar.

            Spatiul poate fi utilizat pentru activitati comerciale sau de servicii care sunt compatibile cu pozitionarea acestuia si legislatia in vigoare.

Astfel, avand in vedere cele aratate anterior, propunem inchirierea spatiului in suprafata de 20 mp situat in Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, prin licitatie publica deschisa, plecand de la pretul de pornire de 10 EURO/mp/luna, pasul de licitatie de 0,5 EURO si adjudecarea contractuctului de inchiriere la pretul cel mai mare ofertat/mp/luna. Licitatia deschisa cu strigare va respecta toate prevederile legale si precizarile din documentatia de atribuire care face parte integranta a prezentului referat si include: caietul de sarcini, fisa de date, contractul cadru, formulare model.

Pentru participarea la procedura de licitatie se va avea in vedere procurarea documentatiei aferenta gratuit electronic si de pe www.gherla.ro sau contra sumei de 30 lei pe format de hartie, platibili la caseria Primariei Municipiului Gherla din Municipiul Gherla, str. Bobalna, nr. 2.

De asemenea se stabileste taxa de participare de 100 lei patibila la caseria Primariei Municipiului Gherla din Municipiul Gherla, str. Bobalna, nr. 2, iar garantia de participare este de 1000 lei si se constituie prin virament in contul RO39TREZ21821360250XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Gherla , CUI 4349071, sau numerar depus la casieria Primariei Municipiului Gherla cu valabilitate 90 zile. Dupa semnarea contractului, ofertantul castigator va constitui garantia de buna executie in cuantumul a 3 chirii lunare in contul Municipiului Gherla RO31TREZ2185006XXX000049 deschis la Trezoreria Municipiului Gherla, CUI 4349071.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                        Administrator Public

                                                                              Barbos Vlad

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind aprobarea inchirierii prin licitație publică a unui spațiu,

în suprafață de 20 mp, din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A     

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea închirierii prin licitație publică cu strigare a unui spațiu în suprafață de 20 mp din Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A;

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 12956 din 15.10.2019 întocmit de Administratorul Public;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;

În temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ art. 108, alin. 1, lit. c, art. 129 alin. 2, lit. c, alin. 6 lit. b), art. 139 alin. 3, lit. g și art. 332-334 din Ordonanța de Urgentă nr. 57/2019;

HOTĂRĂŞTE :

          Art.1 Se aprobă închiriere prin licitație publică deschisă cu strigare pentru activități comerciale sau de prestare servicii, pe o perioadă de 1 an cu posibilitatea de prelungire pe câte 1 an, a unui spațiu în suprafață de 20 mp, situat în Municipiul Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A, având numărul de inventar 1246 în domeniul privat al Municipiului Gherla și valoare de inventar 25.816 lei.

            Art.2 Se aprobă prețul minim de pornire la licitație de 10 EURO/mp/lună, taxa de participare 100 lei, garanția de participare la licitație 1000 lei, pas de licitație 0,5 EURO.

            Art.3 Se aprobă documentația cuprinsă în anexa 1 la prezenta hotărâre care cuprinde : caietul de sarcini, fișa de date, contractual cadru formulare model ale prezentei procedure.

            Art.4 În vederea organizării și desfășurării licitației va fi numită o comisie prin dispoziția Primarului Municipiului Gherla.

            Art.5 Contractul de închiriere se va încheia în EURO, chiria va fi plătită lunar până cel târziu în ultima zi a lunii în curs, în LEI la cursul BNR din ziua plății.

Art.6 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte autoritatea executivă.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                    CONTRASEMNEAZĂ

Nr. consilieri prezenţi                                                         SECRETAR

Nr. voturi „ Pentru ”                                                               ROTAR MIHAI

------

caiet sarcini spatiu str Avram Iancu nr 2A

fisa date spatiu str Avram Iancu nr 2A

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13239/21.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 21.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 21.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

-----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 13142/18.10.2019                   

REFERAT

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții C.N.I.” S.A. a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj

Având în vedere solicitarea Companiei Naționale de Investiții de a elabora documentația necesară promovării obiectivului  de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj, în etapa a doua,

Propun:

Predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A., pe baza unui protocol, a terenului în suprafață de 6675 mp, identificat potrivit Cărții Funciare nr. 50834, din Municipiul Gherla, pe strada Parcului nr. 35A, liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către “C.N.I.” S.A a obiectivului de investiții Proiect tip -  “Bazin de înot didactic” din municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj;

Asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, jud. Cluj a cheltuielilor  pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.);

Asigurarea, în condițiile legii, a suprafețelor de teren necesare pentru depozitare și organizarea șantierului;

După predarea amplasamentului și al obiectivului realizat să se mențină destinația acestuia și să fie întreținut pe o perioadă de minim 15 ani.

Inițiator:

Primar

Neselean Ioan

-------------------------------

ROMANIA

JUDEŢUL  CLUJ

CONSILIUL LOCAL AL  MUNICIPIULUI GHERLA

HOTĂRÂRE

privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA, str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic” din  MUNICIPIUL GHERLA,str. Parcului nr 35 A judeţul  CLUJ”, proiect inițiat de Primarul Municipiului Gherla, Ioan Neselean,

Avand in vedere:

  • Expunerea de motive nr.   a Primarului Municipiului Gherla, Neselean Ioan;
  • Raportul de specialitate;
  • Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Gherla,

În conformitate cu prevederile:

  • Ordonanței Guvernului nr 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții “C.N.I.” S.A,

În temeiul art. 129 , alin 6, lit a) și alin 7, lit k); art. 139, alin 3  din  OUG nr.  57/2019 Codul administrativ,

                                                HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol,  a terenului  situat în Municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A,  judeţul  Cluj,  aflat în proprietatea  Municipiului Gherla, în suprafaţă de 6675 mp,   identificat potrivit Cărții funciare nr. 50834 Gherla, nr. cadastral  50834, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării  de către „C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiţii Proiect tip - Bazin de înot didactic”, din Municipiul Gherla, str. Parcului nr 35 A, judeţul  Cluj.”

Art.2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Consiliul Local al Municipiului Gherla, județul Cluj a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.);

Art.4. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului;

Art.5. Consiliul Local al Municipiului Gherla se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl intreţină pe o perioada de minim 15 ani.

Art.6. Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul Neselean Ioan, în vederea semnării protocolului de predare – primire ce decurge din această Hotărâre.

Art.7. Prezenta Hotărâre se comunică și se aduce la cunoștință publică, prin grija Secretarului General:

  • Primarului Municipiului Gherla;
  • Direcțiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;
  • Instituției Prefectului;
  • Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” SA.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 13009/16.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

regulamentului de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

regulamentului de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 16.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 16.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ                                                                                           

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                      

NR.  13006 din 16.10.2019

REFERAT

Privind aprobarea H.C.L. referitoare la regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

La nivelul Municipiului Gherla, există 2 imobile cu unități locative care cad sub incidența dispozițiilor legii 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. Imobilele respective au fost construite de către Statul Român prin Agenția Națională pentru Locuințe pe terenul pus la dispoziție de către Municipiului Gherla.

Ulterior realizării imobilelor acestea au fost predate în vederea administrării către autoritățile locale care au procedat la închirierea unităților locative cu respectarea dispozițiilor legii 152/1998.

Potrivit art. 10 din legea 152/1998, locuințele destinate închirierii din blocurile ANL se pot vinde titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora și cu îndeplinirea unor condiții cumulative stabilite în același text de lege.

Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale de punere în vânzare, prin dispoziția nr. 837/2019 s-a stabilit o comisie care a întocmit un proiect de regulament de vânzare a locuințelor de tip ANL, proiecte ale contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor precum și actele necesare pentru a justifica cererea de vânzare-cumpărare.

Regulamentul propus conține condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, modalitățile de vânzare(vânzare în rate sau vânzare cu plata integrală), modalitățile de plată, actele necesare comisiei pentru aprecierea temeiniciei solicitării de cumpărare precum și proiectele a două modele de contracte de vânzare-cumpărare: vânzare în rate și vânzare cu plata integrală.

Dispozițiile legale prevăd că soluționarea cererii de vânzare-cumpărare trebuie să aibă loc în termen de 90 de zile de la înregistrare.

Oportunitatea prezentului proiect de hotărâre e dată de faptul că există un număr mare de chiriași care și-au manifestat intenția de a cumpăra spațiile locative în care locuiesc cu ocazia unor ședințe informale care au avut loc la sediul Primăriei Mun. Gherla.

Legalitatea proiectului de hotărâre rezultă din faptul că acesta cât și regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL și modelele de contract au fost întocmite cu respectarea prevederilor legii 152/1998 iar temeinicia acestuia e dată de faptul că este fundamentat de regulamentul și modelele de contracte de vânzare-cumpărare anexate.  

 Primar

NESELEAN IOAN

------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA  NR.           DIN     

Privind aprobarea regulamentului

 de vânzare a locuințelor de tip ANL și a anexelor acestuia

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

Examinând referatul de aprobare al Primarului Municipiului Gherla cu nr. 13006 din 16.10.2019.

Văzând Raportul de specialitate cu nr.  13010 din 16.10.2019, întocmit de Direcția de Administrație Publică Locală;

Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate a Consiliului Local;

Ținând seama de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), alin. (14) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă regulamentul de vânzare a locuințelor de tip ANL cuprins în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local.

Art.2. Se aprobă modelul de contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate cuprins în Anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local.

Art.3. Se aprobă modelul de contract de vânzare-cumpărare cu plata integrală cuprins în Anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local. 

Art.4. Se aprobă modelul de cerere cumpărare a locuinței cuprinsă în Anexa nr.4 precum și lista cu actele necesare care constituie Anexa nr.5, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local. 

Art.5. Se aprobă lista cu prețurile de vânzare-cumpărare a apartamentelor cuprinse în Anexa nr.6 care face parte integrantă din prezenta hotărâre a consiliului local. Prețurile de vânzare aprobate vor diferi în funcție de data vânzării în sensul aplicării amortismentului până la data vânzării.

Art.6. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Cluj, Primarului Municipiului Gherla, comisiei pentru vânzarea locuințelor ANL care este împuternicită cu ducerea la îndeplinire a acesteia.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri:                                                                                       CONTRASEMNEAZĂ

Nr. consilieri prezenţi:                                                                       SECRETAR

Nr. voturi “pentru”:                                                                         MIHAI ROTAR

Nr. voturi ”împotrivă”                                                                               

Nr. voturi ”abțineri”

------------------------

ANEXA 1  REGULAMENT ANL

ANEXA 2  MODEL CONTRACT ANL

ANEXA 3  MODEL CONTRACT ANL

ANEXA 4  CERERE CUMPARARE ANL

ANEXA 5  ACTE NECESARE ANL

ANEXA 6 VANZARI  APARTAMENTE

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12903/14.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea

contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2019

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea

contului de executie a bugetului local al Municipiului Gherla la 30.06.2019

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 14.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 14.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------------------------------

Nr.12876/14.10.2019                                                             

REFERAT

Privind abrobarea contului de executie la 30.09.2019 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 30.09.2019 conform anexelor 1.2.3 si 4;

     PRIMAR

NESELEAN IOAN

----------------------------------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

                                                       PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .07.2019

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 30.06.2019

    Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.06.2019 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinand referatul Directiei economice nr.9332/22.07.2019si avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

      Tinand cont de prevederile  art.49 din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art.36 al.4 lit a si art. 45 (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

                                                      HOTARASTE:

  Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 30.06.2019 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 14.277.333,00lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  13.141.150,00lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotărîre.

 Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 30.06.2019,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 8.960.725,00lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de      8.552.585,00  lei conform anexelor  3 si 4 la prezenta hotărîre.

 Art.3 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 30.06.2019 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al activităţilor autofinanţate, la 30.06.2019 ;

 Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.                                   

                                       PRESEDINTE DE SEDINTA,   

Nr. consilieri :                  19                                                                    CONTRASEMNEAZA

Nr. consilieri prezenti :                                                                               SECRETAR,

Nr. voturi « pentru » :                                                                             MIHAI ROTAR

ANEXA 1 CONT DE EXECUTIE SEPT

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 12718/09.10.2019

ANUNȚ

afișare proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces

 auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr. 70

Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces  auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr. 70

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 09.10.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 09.10.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 12614 din 07.10.2019                                                                                                                                         

REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr.70

 Prin cererea nr.11164 din 05.09.2019, domnul Takacs Attila-Szabolcs domiciliat în  Municipiul Gherla, str. Parcului nr.19A, sc.1, ap.11, în calitate de proprietar al imobilului situat în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.70 a solicitat crearea unui acces auto și pietonal din str.Hășdății.

Potrivit extrasului CF nr.54846 cu nr. cadastral 54846, solicitantul este proprietar asupra imobilului din Municipiul Gherla str. Hășdății nr.70.

Prin crearea acestor accese se va modifica poziția bordurii existente, din dreptul imobilului de la adresa de mai sus, prin înclinarea acestora pe porțiunea accesului auto și pietonal.

Față de acestea propun analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la deschiderea unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla str.Hășdății nr.70, din str. Hășdății.

                                                                                                                                         INIȚIATOR,

                                                                                                                                      Primar,

                                                                                                 Neselean Ioan

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal

 la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Hășdății nr. 70

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și pietonal la imobilul situat în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.70, proiect din inițiativa primarului,

            Examinând referatul nr. 12614 din 07.10.2019 al Primarului Municipiului Gherla,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. c) și  art. 139, alin. 3, lit. g), din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

HOTĂRĂȘTE :

Art. 1  Se aprobă crearea unui acces auto și pietonal din str.Hășdății la imobilul situat în Municipiul Gherla, str.Hășdății nr.70, proprietatea numitului Takacs Attila- Szabolcs.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă și numitul Takacs Attila-Szabolcs domiciliat în Municipiul Gherla str. Parcului nr. 19A, sc. 1, ap. 11.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA-DANA

Nr. consilieri                    19                                           CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                      SECRETAR

Nr. voturi „ Pentru ”                                                            ROTAR MIHAI

Nr. ,,Abțineri”                 

Nr. 11792/19.09.2019

                                                                                                                            VIZAT

                                                                                                                                                            PRIMAR

                                                                                                                                                IOAN NESELEAN

REFERAT

de  aprobare a hotărârii privind aprobarea deplasării

unei delegații în străinătate

            Relația de cooperare dintre orașele Gherla și Aba din Ungaria datează în mod oficial la 18 septembrie 1998 s-a semnat un protocol de colaborare.

            Colaborarea noastră comună s-a dezvoltat în mod continuu, este unul  activ, există un permanent contact între cele două administrații locale dar şi proiecte pe care le derulăm  prin   administrațiile celor două localități, care vizează mai multe domenii de activitate, un loc important fiind educația.

            În fiecare an, reprezentanții orașului maghiar înfrățit participă la principala manifestare culturală organizată în orașul nostru, Zilele Municipiului Gherla ocazie cu care au loc discuții privind derularea proiectelor comune.

            În acest an primăria acestui oraș a invitat oficial, prin adresa nr. 11533/16.09.2019, reprezentanți de la mai multe instituții de învățământ din Gherla  care să participe în perioada 27-30 septembrie 2019, la un simpozion educațional menit să dezvolte noi metodologii de inovare pentru atingerea obiectivelor educaționale ale ambelor localități. De la Primăria  Gherla a fost invitat dl. Zsoldos Cosmin iar de la Consiliul Local al Municipiului Gherla au fost invitați  dna. Ielcean Claudia și dl. Kasza Tamas. Cheltuielile de transport pentru toți reprezentanții instituțiilor invitate vor fi suportate de către Primăria Municipiului Gherla, conform invitației anexate.

            Supun Consiliului Local al  Municipiului Gherla  spre analiză cele arătate mai sus, pentru a lua o decizie.

Compartimentul registratură, relații cu publicul
si Consiliul Local,  munca in folosul comunității

Consilier superior

Drăgan Sabin Ioan

---------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

                                   HOTARAREA NR . ________/  ___.09.2019

privind aprobarea deplasării unei delegații în străinătate

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară;
            Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea deplasării unei delegații în străinătate  - proiect din inițiativa autorități executive;
              Examinând referatul de aprobare  a proiectului de hotărâre referitor la aprobarea deplasării unei delegații în străinătate cu  nr. 11792/19.09.2019;

 Ținând cont de prevederile Legii nr.273/2006, privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare;

       În temeiul art.129 al.2 lit e, al 9 lit.b și lit.c  ,  art. 139  al.1,  al Ordonanței de  Urgență

 nr. 57/2019 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ..

                                                      H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1: Se aprobă deplasarea în  orașul Aba din Ungaria, înfrățit cu Gherla, în perioada 27-30 Septembrie 2019, a unei delegații formată din 3 persoane după cum urmează:              dna. Ielcean Claudia, dl. Kasza Tamas din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla și dl. Zsoldoș Cosmin din cadrul Primăriei Municipiului Gherla. Cele trei persoane invitate nominal de către partea maghiară vor participa la Simpozionul Educațional Internațional al Orașelor Înfrățite cu Aba.

Art.2: Cheltuielile se vor deconta conform legislației în vigoare, compartimentul buget, contabilitate, din cadrul primăriei va lua masuri de ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA

Nr. consilieri                     19                                              CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                _                                                     SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”          _                                                      ROTAR MIHAI

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 11547/16.09.2019

REFERAT

Privind  aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii

pentru Spitalul Municipal Gherla

Prin  Referatul nr.6208/06.09.2019  Spitalul Municipal Gherla solicita aprobarea de catre Consiliul Local al Municipiului Gherla  a Organigramaei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla.

In conformitate cu prevederile art.129 lit. c) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  consiliul local  "  aprobă, in conditiile legii, la propunerea primarului … organizarea si  statul de funcţii ale  aparatul de specialitate al primarului,  ale institutiilor si serviciilor publice de interes local…”.

Potrivit dispozitiilor  art.15 din H.G nr.56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locala, cu modificarile si completarile ulterioare, competenta de aprobare a Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla revine autoritatii administraţiei publice locale, prin structura cu atribuţii specifice în domeniu, respectiv Consiliul Local al Municipiului Gherla.

Propunerea de Organigrama si Stat de functii formulata de catre Spitalul Municipal Gherla se incadreaza in  prevederile Ordinului MS nr. 632/2010 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipiului Gherla si incadrarea, conform prevederilor Ordinului MS nr. 1224/2010 - privind  aprobarea  normativelor de personal pentru asistenta medicala spitaliceasca, in numarul maxim de posturi, adica 167,25 posturi, din care 11 posturi de conducere.

In ceea ce priveste oportunitatea si necesitatea adoptarii Proiectului de hotarare privind aprobarea Organigramei  şi a Statului de personal al Spitalului Municipiului Gherla,  aratam ca aceastea se justifica si prin prisma faptului ca aceste documente organzationale nu au fost modificate din anul 2013, perioada in care au intervenit o serie de modificari legislative ce au determinat intocmirea prezentei propunei.

Avand in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare Proiectul de hotarare privind Organigrama  şi a Statul de personal al Spitalului Municipiului Gherla.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

------------------------

          ROMÂNIA

   JUDEŢUL CLUJ

 MUNICIPIUL GHERLA

  CONSILIUL LOCAL

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

Privind aprobarea Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla

      Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere Referatul privind aprobarea Oraganigramei si a Statului de functii pentru Spitalul Municipal Gherla  a Primarului Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr.  11547/16.09.2019;

Analizând Raportul de specialitate al Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 11549/16.09.2019 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobarea Organigramei şi a Statului de personal  pentru Spitalul Municipal Gherla ;

     Având în vedere Referatul  Spitalului Municipal Gherla nr. 6208/06.09.2019 prin care se solicita aprobarea Organigramei şi a Statului de personal  pentru Spitalul Municipal Gherla ;

            În conformitate cu prevederile :

  • Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanitar, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • art.16  din OUG nr. 162/2008  privind transferul ansamblului de atributii si competente exercitate de Ministerul Sanatatii catre autoritatile administratiei publice locale ;
  • OMS nr. 632/2010  privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal Gherla ;
  • art.15 din HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale;

            În conformitate cu art.129 lit. c) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ
 
PROPUNE:

            Art.1.  Aprobarea Organigramei si Statului de functii al Spitalului Municipal Gherla, conform anexelor nr.1 si nr.2 care fac parte din prezenta hotarare.

            Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotarari se încredinţează Spitalul Municipal Gherla.

INITIATOR

PRIMAR, NESELEAN IOAN

                                                                                                                            Contrasemnează:

                                                                                                                        Secretar,    Rotar Mihai

Stat personal 01.09.2019 Spital 

Organigrama Spitalului Municipal  Gherla.xlsx - 11.09.2019

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 11586/16.09.2019

REFERAT

Privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al  Consiliului Local al Municipiului Gherla

                Având în vedere

            -prevederile Hotararii Consiliului Local al municipiului Gherla nr.65/23.06.2019 privind constituirea Consiliului local al Municipiului Gherla;

            -prevederile Hotararii Consiliului local al municipiului Gherla nr.68/23.06.2019 privind organizarea si alegerea membrilor in Comisiile de specialitate ale Consiliului local al municipiului Gherla;

            -prevederile Hotararii Consiliului local al municipiului Gherla  nr.72/29.06.2016, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Gherla.

            -prevederile art.88, art.89, art.90, art.91 si art.92 din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei ;

            -prevederile Secţiunii a-4-a “Functionarea Consiliului local”, din  OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;

            -prevederile Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;

            -prevederile art.6 din Legea nr.52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicata;

            In ceea ce priveste oportunitatea si necesitatea adoptarii Proiectului de hotarare privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Consiliului Local al Municipiului Gherla,  aratam ca aceasta se justifica si prin prisma faptului ca modificarea acestui document organizational este expres prevazut de art.632 din OUG nr.27/2019 privind Codul Administrativ  „În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod, consiliile locale au obligaţia de a-şi revizui regulamentele de organizare şi funcţionare.”

Avand in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare Proiectul de hotarare privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al  Consiliului Local al Municipiului Gherla, conform anexei.

PRIMAR

NESELEAN IOAN

---------------------------------

ROMÂNIA

   JUDEŢUL CLUJ

 MUNICIPIUL GHERLA

  CONSILIUL LOCAL

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

Privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Consiliului Local al Municipiului Gherla

      Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere Referatul privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Consiliului Local al Municipiului Gherla al Primarului Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr.  11586/16.09.2019;

Analizând Raportul de specialitate al Directiei RUNOS, înregistrat sub nr. 11588/16.09.2019 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Consiliului Local al Municipiului Gherla;

      În conformitate cu prevederile :

-prevederile art.88, art.89, art.90, art.91 si art.92 din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei ;

-prevederile Secţiunii a-4-a “Functionarea Consiliului local”, din  OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;

-prevederile Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public;

-prevederile art.6 din Legea nr.52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicata;

            În conformitate cu art.129 alin (2) lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ

PROPUNE:

            Art.1.  Aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare  al Consiliului Local al Municipiului Gherla conform anexei care face parte din prezenta hotarare.    

           Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotarari se încredinţează Primarul Municipiului Gherla si consilierii Consiliului Local al Municipiului Gherla.

           Art.3. Pe data adoptarii prezentei hotarari isi inceteaza valabilitatea Hotararea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr. 72/29.06.2016.

INITIATOR

PRIMAR, NESELEAN IOAN

                                                                                                                            Contrasemnează:

                                                                                                                        Secretar,    Rotar Mihai

ANEXA ROF CONSILIUL LOCAL

ROMÂNIA                                                                                                     VIZAT

JUDEȚUL CLUJ                                                                                          PRIMAR

MUNICIPIUL GHERLA                                                                    NESELEAN IOAN                                                                   

NR. 10435 din 21.08.2019

REFERAT

Privind desemnarea unei persoane din cadrul Direcției de Asistență Socială pentru a gestiona acordarea tichetelor de grădiniță

În conformitate cu Legea nr.248/28.10.2015, cu modificările și completările ulterioare, privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și al creșterii accesului la educație a acestora, a fost instituit stimulentul educațional, sub formă de tichete sociale.

În acest sens , copiii care provin din familii fără posibilități și care  frecventează zilnic grădinița  primesc un stimulent educațional sub forma tichetelor sociale în valoare de 50 de lei/lună.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr.16/25.02.2016, a fost desemnată d-na  Caraba Rozsika din cadrul Primăriei Municipiului Gherla – departamentul: Serviciul Public de Asistență Socială, în calitate de responsabil privind implementarea Legii nr.248/2015, privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă.

Cu ocazia auditului intern privind activitatea de asistență socială a fost recomandat ca să mai fie desemnată o persoană pentru a gestiona acordarea tichetelor de grădiniță.

Având în vedere cele expuse supunem spre analiză și dezbatere prezentul referat în vederea adoptării unei H.C.L. prin care să  fie desemnată d-na Nemeș Claudia – consilier asistent din cadrul Direcției de Asistență Socială, pentru a gestiona acordarea tichetelor de grădiniță.

                                                     DIRECTOR EXECUTIV DAS

CARABA ROZSIKA

--------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind desemnarea unei persoane din cadrul Direcției de Asistență Socială pentru a gestiona acordarea tichetelor de grădiniță

Consiliul local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința  ordinară la data de ________;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind desemnarea unei persoane din cadrul Direcției de Asistență Socială pentru a gestiona acordarea tichetelor de grădiniță;

Având în vedere :

- Referatul de specialitate nr.10435 din 21.08.2019, întocmit de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;

           În conformitate cu :

           - prevederile art.15, art.22, alin.3, art.23 din H.G. nr.15/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familiile defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță;

           În temeiul art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d, alin.(7), lit.b, p, art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local:

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. Se desemnează d-na Nemeș Claudia din cadrul Primăriei Municipiului Gherla – Direcția de Asistență Socială, pentru a gestiona acordarea tichetelor de grădiniță.

Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă și Direcția de Asistență Socială.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                                                    

Nr.consilieri                                                                               CONTRASEMNEAZĂ

Prezenți                                                                                                 SECRETAR

Nr.voturi “Pentru”                                                                              ROTAR MIHAI

Nr. „Abțineri”

ROMÂNIA                                                                                                    PRIMAR

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA                                                                     NESELEAN IOAN

CONSILIUL LOCAL

REFERAT

privind aprobarea complectarii Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla si localitatile componente Baita, Hasdate, Silivas, prin retur concesiune, cuprinzand un spatiu situat in loc. Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A (fosta tutungerie) in suprafata de 20 mp, atribuit prin HCL 17/29.03.2018;

            Avand in vedere HCL 17/29.03.2019 prin care a fost atribuit un spatiu in suprafata de 20 mp situat in str.Avram Iancu, nr. 2A (fosta tutungerie) prin complectarea contractului de concesiune dintre Municipiul Gherla si ADP Gherla, precum si faptul ca ADP Gherla nu a utilizat spatiul conform cu precizarile atribuiri pana la aceasta data, propun returnarea bunului catre Municipiul Gherla si ulterior scoaterea lui la licitatie publica.

            Spatiul la care fac referire se afla in strada Avram Iancu, nr. 2A, in suprafata de 20 mp intr-o singura incapere, folosit pana la sfarsitul anului 2017 de catre Cooperativa Oras Gherla pentru activitati comerciale si care detine functionala utilitatea cu energie electrica si posibil redeschiderea retelei de gaze naturale.

Analizand prevederile art. 4, al. 1, lit. a, art. 15, al. 1, pct. 17 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla si a localitatilor componente Baita, Hasdate, Silivas, prin concesiunea nr. 4141/22.04.2008, avand in vedere atributiile date de Codul Administrativ ce atribuie gestionarea domeniului public si privat Consiliului Local Gherla si faptul ca Municipiul Gherla este unic actionar al SC A.D.P. Gherla, iar societatea se afla in subordinea Consiliului Local Gherla va rog sa decideti, in consecinta, completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla si localitatile componente Baita, Hasdate, Silivas, prin retur concesiune, cuprinzand spatiul situat in str. Avram Iancu, nr. 2A, in suprafata de 20 mp.

            De asemenea, pentru perioada de atribuire a spatiului prezentat anterior, SC A.D.P. Gherla va achita taxa de utilizare lunara aferenta perioadei in care a detinut in administrare acest spatiu.

                                                                            INITIATOR:

                                                                         Municipiul Gherla

                                                                                    prin

                                                                        Administrator Public

                                                                              Barbos Vlad

--------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA  NR.          din

privind completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla si localitatile componente Baita, Hasdate, Silivas, prin retur concesiune a unui spatiu situat in loc. Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A (fosta tutungerie) in suprafata de 20 mp, atribuit prin HCL 17/29.03.2019

Consiliul  Local  al  Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre depus de Municipiul Gherla privind aprobarea complectarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla si localitatile componente Baita, Hasdate, Silivas, prin retur concesiune a unui spatiu situat in loc. Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A (fosta tutungerie) in suprafata de 20 mp,atribuit prin HCL 17/29.03.2019;

            Tinand seama de prevederile art. 4, al. 1, lit. a, art. 15, al. 1, pct. 17 din Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla si a localitatilor componente Baita, Hasdate, Silivas, prin concesiunea nr. 4141/22.04.2008;

            Tinanad seama de prevederile HCL 17/29.03.2018;

            Avand in vedere Art. 484 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificarile si complectarile ulterioare;

            Examinand referatul de specialitate intocmit de Administratorul Public ;

Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ;

In temeiul dispoziţiilor Codului Administrativ art. 108, art. 129 alineatul 6 litera a) si art. 139 alineatul 1 si 2 din OUG 57/2019;

HOTĂRĂŞTE:

          Art.  1  La data aprobarii prezentei hotarari isi inceteaza aplicabilitatea HCL 17/29.03.2018 sens in care anexa cuprinzand spatiul (bun de retur) situat in loc. Gherla, str. Avram Iancu, nr. 2A (fosta tutungerie) in suprafata de 20 mp, atribuit pentru deschiderea unui punct central de incasare a facturilor de salubritate, nu mai face parte din contractual de delegare a gestiunii Serviciului Public de Salubrizare a Municipiului Gherla si a localitatilor componente Baita, Hasdate, Silivas prin concesiune;

            Art. 2 Se returneaza bunul de retur din anexa prevazuta la art. 1 catre Municipiul Gherla prin proces verbal de predare-primire de catre ADP Gherla SA in starea in care a fost predate initial, prin proces-verbal in care se vor preciza datele de identificare ale spatiului;

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinirea a prezentei hotărâri se împuterniceşte Autoritatea Executiva si SC Administrarea Domeniului Public SA.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                    CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                               SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                  Rotar Mihai

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

Str. BOBÎLNA  Nr. 2

Tel. 0264-241926, 241 775

Fax  0264- 241666____                                                                          ____

Nr.       10481      din   22.08.2019                                                                  VIZAT

                                   PRIMAR,

                           NESELEAN IOAN

REFERAT

 Privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

            Prin procesul-verbal nr. 10443 din 21.08.2019, Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003 a analizat și a propus retragerea dreptului de folosință a unor parcele atribuite prin HCL nr. 37/27.04.2017 și HCL 43/24.05.2018, datorită faptului că în termen de un an de zile de la semnarea procesului-verbal de punere în posesie nu au fost începute lucrările de construire, numiților Mureșan Ovidiu-Vasile – P11,  Lingurar Alunița – P13; Oltean Bogdan-Paul – P19; Tătar Aurica-Mădălina –P26; Loor Vasile-Andrei – P30; Balazs Emilia – P35; Florean Bogdan-Corin – P39; Pintilie Sergiu-Dacian – P50.

De asemenea comisia propune retragerea dreptului de folosință asupra terenului atribuit datorită neprezentării pentru semnarea și ridicarea procesului-verbal de punere în posesie numitelor Bița Corina - P43, Covaci Titiana – P44 și Covaci Lucica – P45.

Pe lângă acestea, dl. Ciont Andrei, prin cererea nr. 5576 din 07.05.2019, renunță din proprie inițiativă la dreptul de folosință pentru parcela atribuită nr. 23 din PUZ Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani, situate pe Str. Hășdății.

S-au analizat și trei solicitări primite pentru schimbarea de parcele, după cum urmează:

- parcela nr. 41 atribuită numitei Filipaș Adelina-Larisa, domiciliată în Gherla, Al. Mesteacănului, nr. 4bis, ap. 25 prin HCL nr. 43/24.05.2018, Anexa 1, pct. 2, cu parcela nr. 48, liberă de sarcini,

-  parcela nr. 36 atribuită numitului Crișan Alex, domiciliat în Gherla, Str. Gîrlei, nr. 24, bl. R4, ap. 14 prin HCL nr. 7/31.01.2018, Anexa nr. 2, pct. 3 cu parcela nr. 47, liberă de sarcini,

- parcela nr. 38 atribuită numitei Frănguță Paula-Paraschiva, domiciliată în Gherla, Str. Codrului, nr. 27, prin HCL 43/24.05.2018, Anexa nr. 1, pct. 1, cu parcela nr. 23, liberă de sarcini.

În continuare s-a analizat un număr de 18 cereri depuse până la data de 21.08.2019, din care 4 cu dosare incomplete au fost respinse în vederea completării cu actele lipsă (declarații).

Urmare acestor aspecte, situația parcelelor libere aferente PUZ Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani este următoarea:  11, 13, 19, 26, 30, 35, 36, 38, 39, 41, 43, 44, 45, 46, 50, 58, 59, 61, 62, 63, 64, 65.

Comisia constituită în baza Legii nr. 15/2003, în urma analizării, propune atribuirea în folosință gratuită din parcelele libere numiților:

Ciornea Cătălin-Petrică - P11, Bota Rareș-Adrian – P13, Bal Valentin-Cornel - P19, Stoica Ramona – P26, Rus Andrei-Ionuț - P30, Lucaciu Florin-Nicolae - P35, Dan Nazarius - P36, Cornea Bogdan-Răzvan - P38, Posta Attila - P39, Vlad Alexandra-Lucia - P41, Oros Dacian-Ștefan - P43, Ceratozi-Hiseni Roland - P44, Botiza Robert - P45, Balint Andrei - P50.

Față de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la retragerea dreptului de folosință, la schimbarea de parcele și la atribuirea în folosință gratuită a parcelelor libere, conform celor precizate mai sus.

                                                                                                              Întocmit,

      ing. Morar Vasile

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE Nr. ……/…………………

 privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru, luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea reglementării situației parcelelor de teren atribuite, situate pe Str. Hășdății, FN, în favoarea tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit Legii nr. 15/2003, proiect din inițiativa autorității executive,

            Analizând Procesul-verbal nr. 10443 din 21.08.2019 al Comisiei constituite pentru aplicarea Legii nr. 15/2003,

            Examinând Referatul de specialitate cu nr. 10481 din 22.08.2019 întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajare a Teritoriului,

            Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local,

            Având în vedere prevederile art. 1, alin. 1 și 2 și art. 6, alin. 1 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,

            În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. 2, lit. c și art. 139, alin. 3, lit. g din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1.             Se aprobă retragerea dreptului de folosință asupra unor parcele de teren atribuite tinerilor prin HCL nr. 37/27.04.2017 și HCL 43/24.05.2018, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.  Se aprobă schimbarea parcelei nr. 41 atribuită prin HCL nr. 43/24.05.2018, Anexa nr. 1, pct. 2, doamnei Filipaș Adelina-Larisa, domiciliată în Gherla, Al. Mesteacănului, nr. 4bis, ap. 25, cu parcela nr. 48, liberă de sarcini, potrivit PUZ ”Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor – Str. Hășdății”.

Art. 3.  Se aprobă schimbarea parcelei nr. 36 atribuită prin HCL nr. 7/31.01.2018, Anexa nr. 2, ct. 3, domnului Crișan Alex, domiciliat în Gherla, Str. Gîrlei, nr. 24, bl. R4, ap. 14 cu parcela nr. 47, liberă de sarcini, potrivit PUZ ”Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor – Str. Hășdății”.

Art. 4. Se aprobă schimbarea parcelei nr. 38 atribuită prin HCL 43/24.05.2018, Anexa nr. 1, pct. 1, doamnei Frănguță Paula-Paraschiva, domiciliată în Gherla, Str. Codrului, nr. 27, cu parcela nr. 23, liberă de sarcini, potrivit PUZ ”Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor – Str. Hășdății”.

Art. 5. Se aprobă atribuirea în folosință gratuită pe durata existenței locuinței proprietate personală a unor loturi potrivit PUZ ”Lotizări pentru locuințe destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani – Str. Hășdății”, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajare a Teritoriului și Comisia constituită în acest sens.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                                                                                        CONTRASEMNEAZĂ

Nr. consilieri prezenţi                                                                                   SECRETAR

Nr. voturi „Pentru ”                                                                                 ROTAR MIHAI

ANEXA 1 ȘI 2 LA LEGEA 15 DIN 2003 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 10073/08.08.2019

ANUNȚ

privind aprobarea organizării în Municipiul Gherla

 a evenimentului High Notes Festival în perioada 23-24 august 2019

           Primarul Municipiului Gherla, aduce la cunoștința publicului următorul proiect de hotărâre:

Referat şi proiect de hotărâre privind aprobarea organizării în Municipiul Gherla

 a evenimentului High Notes Festival în perioada 23-24 august 2019

Orice persoană interesată, precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă de la data publicării prezentului anunț, adică 08.08.2019.

Proiectul de HCL, însoțit de referatul de specialitate, a fost afișat în data de 08.08.2019 la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și va fi dezbătut în următoarea ședință ordinară.

                   PRIMAR                                                                  SECRETAR

           NESELEAN IOAN                                                      ROTAR MIHAI

CONSILIER PRINCIPAL      DRĂGAN COSMINA MIRELA

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

MUNICIPIUL GHERLA                                                                                                VIZAT PRIMAR

SERVICIUL FINANCIAR                                                                                              NESELEAN IOAN

Nr     10065/08.08.2019       

REFERAT

Prin cererea nr.9436/23.07.2019 Asociatia 4 teen a solicitat aprobarea organizarii in perioada 23-24 august a evenimentului cultural intitulat ,,High Notes Festival” in colaborare cu Primaria Municipiului Gherla.

Acest festival este adresat tinerilor din Municipiul Gherla si nu numai, fiind organizat pentru a doua oara.

Avand in vedere succesul evenimentului de anul trecut precum si dorinta multor tineri din municipiu exprimata pe retelele de socializare pentru organizarea acestui eveniment, Asociatia 4 Teen Gherla solicita aprobarea desfasurarii evenimentului in spatiul in suprafata  de 5000mp situat in poenita Epreskert     (terenul de fotbal 1)  de pe Dealul Caramidariei..

Asociatia 4 TEEN. va asigura transportul, montajul si demontatul standurilor necesare desfasurarii evenimentului asigurandu-se de obtinerea tuturor avizelor necesare comercializarii produselor alimentare sau bauturilor, prezenta interpretilor  de   muzica, precum si a altor invitati ce vor organiza diferite activitati de divertisment, sens in care se vor ocupa de organizarea in conditii de securitate a publicului a spatiului necesar activitatilor.

 In  mod similar, asociatia  va  asigura dotarea evenimentului cu energie electrica prin generatoare de curent electric la care vor asigura mentenanta pe perioada evenimentului, scena necesara desfasurarii acestuia, sunet si lumini, asistenta  tehnica  de  specialitate  pe  durata celor 2 zile, precum si promovarea evenimentului prin distribuirea de flyere, afise,  spoturi video, machete de presa, etc.

Municipiul  Gherla  va  asigura  paza  si ordinea publica si cheltuielile necesare pentru salubrizarea perimetrului, transportul si montarea in zona a unui numar de 3 casute de lemn.

Intre Municipiul Gherla si Asociatia 4 TEEN. se va  incheia  un protocol in care vor fi  stipulate  principalele  drepturi  si  responsabilitati.

In conformitate cu prevederile art. 129 al. 2 lit c, al 6 lit. , al 7 lit. p, al 9 lit. a propun aprobarea organizarii acestui eveniment in locatia solicitata.

Director ec..

Farcas Nicusor

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA NR.               

privind aprobarea organizării în Municipiul Gherla

a evenimentului High Notes Festival în perioada 23-24 august 2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea organizarii in Municipiul Gherla a evenimentului High Notes Festival, in perioada 23-24 august 2019, proiect elaborat din initiative autoritatii executive ;
Avand in vedere referatul de specialitate al Direcției Economică nr. 10065/08.08.2019 si avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Gherla,

In temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit.c, art. 129 alin 6 lit. a, 129 alin. 7 pct.p , art. 129 alin. 9 lit.a, art. 139 alin. 1 si 3 lit. g din OUG nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art. 1. Se aproba organizarea in Municipiul Gherla a evenimentului  High Notes Festival in perioada 23-24 august 2019.

Art. 2. Partenerii  oficiali  in  organizarea  evenimentului  sunt Primaria Gherla, Consiliul Local al Municipiului Gherla si Asociatia  4 TEEN, prin reprezentant Alina Ioana Steiu.
Art. 3. In vederea desfasurarii evenimentului, Municipiul Gherla acorda cu titlu gratuit spatiul in suprafata  de 5000mp situat in poenita Epreskert ( terenul de fotbal 1)  de pe Dealul Caramidariei.

Art. 4. Municipiul  Gherla  va  asigura  paza  si ordinea publica si cheltuielile necesare pentru salubrizarea perimetrului, transportul si montarea in zona a unui numar de 3 casute de lemn.

Art. 5. Asociatia 4 TEEN. va asigura transportul, montajul si demontatul standurilor necesare desfasurarii evenimentului asigurandu-se de obtinerea tuturor avizelor necesare comercializarii produselor alimentare sau bauturilor, prezenta interpretilor  de   muzica, precum si a altor invitati ce vor organiza diferite activitati de divertisment, sens in care se vor ocupa de organizarea in conditii de securitate a publicului a spatiului necesar activitatilor.

In  mod similar, asociatia  va  asigura dotarea evenimentului cu energie electrica prin generatoare de curent electric la care vor asigura mentenanta pe perioada evenimentului, scena necesara desfasurarii acestuia, sunet si lumini, asistenta  tehnica  de  specialitate  pe  durata celor 2 zile, precum si promovarea evenimentului prin distribuirea de flyere, afise,  spoturi video, machete de presa, etc.

Art. 6. Intre Municipiul Gherla si Asociatia 4 TEEN. se va  incheia  un protocol in care vor fi  stipulate  principalele  drepturi  si  responsabilitati, astfel  cum au  fost  identificate  in articolele de mai sus.

Art. 7. Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza aparatul de specialitate al primarului, Asociația 4 TEEN si institutiile subordonate.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

IELCEAN CLAUDIA

Nr.consilieri:                                                                                      CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                                 SECRETAR

Nr.voturi “pentru”:                                                                                 ROTAR MIHAI

ROMÂNIA                                                                                    VIZAT

JUDEȚUL CLUJ                                                                          PRIMAR

MUNICIPIUL GHERLA                                                              NESELEAN IOAN                                                                    

D.A.S.

Nr. 7242 din 07.06.2019

REFERAT

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului

Cantina de Ajutor Social”

În conformitate cu  prevederile  H.G. nr.797/2017, pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență social și a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Gherla nr.8/31.01.2019, Serviciul Public de Asistență Socială a fost reorganizat în Direcție de Asistență Socială, organizată în cadrul aparatului de specialitate al primarului.

În urma schimbării denumirii furnizorului de servicii sociale ( din SPAS în DAS), Direcția de Asistența Socială a solicitat Ministerului Muncii și Justiției Sociale, eliberarea Certificatului de Acreditare cu noua denumire. Ca urmare a solicitării depuse a fost eliberat Certificatul de Acreditare Seria AF nr.004441/12.03.2019, conform căruia Direcția de Asistență Socială este furnizor de servicii sociale autorizat.

 Potrivit art.1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla, nr.9/31.01.2019, începând cu data de 01.03.2019 a încetat personalitatea juridică a Cantinei de Ajutor Social Gherla, devenind compartiment al Direcției de Asistență Socială, din cadrul Aparatului de Specialitate al primarului.

În conformitate cu art.3, alin.(1) din H.G. nr.867/2015, pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, furnizorii publici și private de servicii sociale au obligația de a elabora, pentru fiecare tip de serviciu social aflat în administrare, regulamente  proprii de organizare și funcționare, pe care le aprobă hotărâre/decizie a organului de conducere prevăzut de lege.

Având în vedere cele arătate, propunem aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului “Cantina de ajutor social”, care detaliază scopul serviciului social, cadrul legal de înființare, organizare și funcționare, principiile care stau la baza acordării serviciului social, criterii de eligibilitate ale beneficiarilor, conform anexei la prezentul referat.

DIRECTOR DAS

 CARABA ROZSIKA

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului

 „ Cantina de ajutor social”

Consiliul local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința  ordinară;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului social “Cantina de ajutor social“;

Având în vedere :

- Referatul de specialitate nr. 7242/07.06.2019, întocmit de Direcția de Asistența Socială din cadrul Primăriei Municipiului Gherla;

- Având în vedere prevederile art.27 alin(1), alin.(2), art.34 din Legea nr.292/2011, privind Legea asistenței sociale;

- Conform art.2 alin.(1), alin.(3) și art.3 alin.(1) din H.G. nr.867/2015, pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale;

- În temeiul art.36, alin.(1), alin.(2) lit.d, alin.(6) lit.a, pct.16, art.45 alin.(1) și art.115 alin.(1) lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, actualizată a administrației publice locale;

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului “Cantina de Ajutor Social” – conform Anexei nr.1.

           Anexa nr.1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă și Direcția de Asistență Socială.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Nr.consilieri                                                                               CONTRASEMNEAZĂ

Prezenți                                                                                             SECRETAR

Nr.voturi “Pentru”                                                                              ROTAR MIHAI

Nr. „Abțineri”

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vezi Anexa - ROF CANTINA ANJUTOR SOCIAL

ROMÂNIA                                                                                                     Vizat,

JUDEȚUL CLUJ                                                                                            PRIMAR

MUNICIPIUL GHERLA                                                                             NESELEAN IOAN

Nr. 7449 din 12.06. 2019                                                                                    

    REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru înființare plantație, construire și dotare anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajare bazin de apă, împrejmuire proprietate în Municipiul Gherla

Prin cererea nr. 10859 din 27.09.2017 SC ,,COUNTRY FRUITS” SRL prin Tudorancea Patricia Olivia cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, str. Sinaia nr.19, ap.2, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUZ pentru înființare plantație, construire și dotare anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajare bazin de apă, împrejmuire proprietate în Municipiul Gherla, str. Luncii FN.

Urmare acesteia s-a eliberat certificatul de urbanism nr.105/10859 din 27.09.2017.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUZ, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

În ceea ce privește informarea populației referitor la această documentație de urbanism, s-au folosit ca mijloace de publicitate site-ul Primăriei, afișajul la avizierul din cadrul Primăriei și la locul amplasamentului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind PUZ pentru înființare plantație, construire și dotare anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajare bazin de apă, împrejmuire proprietate.

Potrivit Legii nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind autorizarea executării lucrărilor de construcție și a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că aprobarea PUZ se face de către Consiliul Local.

În urma discuțiilor purtate și analizării în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a propus supunerea spre aprobare a documentației de urbanism într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla în vederea luării unei hotărâri.

Obiectul prezentei documentații de urbanism  constă în aprofundarea  și rezolvarea complexă a problemelor funcționale, tehnice și estetice din zona studiată, în vederea înființării unei plantații de afine și construirii unei anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajarea unui bazin de apă și împrejmuire proprietate.

Terenul studiat a fost introdus în intravilan prin Plan Urbanistic Zonal ,,Introducere teren în intravilan în vederea executării lucrărilor de construire de noi capacități de producere a energiei electrice, instalații de racordare și împrejmuire, centrală electrică fotovoltaică Băița 2”, aprobat prin HCL nr.57/30.05.2013.

Această investiție nu a fost realizată, PUZ mai sus amintit nu a avut efecte până în prezent.

Prin  investiția propusă, nu se propun parcelări și reparcelări față de situația cadastrală existentă.

Se propune schimbarea UTR I.D. existent – zonă de producție industrială- trup  fotovoltaic în UTR I.A.- zona Întreprinderi Agricole.

Terenul studiat este situat în intravilanul Municipiului Gherla, la limita nordică a intravilanului existent, într-un trup intravilan, separat, adiacent de DN1C și un drum de exploatare agricolă existent. Aceasta aparține Parohiei Armeano Catolică Gherla. Firma SC ,,COUNTRY FRUITS”SRL are drept de superficie și este arendaș pentru o perioadă de 40 de ani, conform extraselor cf nr.52857, 52412 și 52858.

Zona studiată prezintă un potențial de dezvoltare agricol datorită calității solului, totodată datorită proximității față de calea de transport DN1C, oferă posibilitățile facile și pentru desfacerea produselor finite.

Accesul pe terenurile studiate se realizează din drumul național DN1C, înspre est, prin drum de exploatare existent DE 2277.

Terenul ce face obiectul documentației este lipsit de construcții.

Suprafața totală de teren pe care se înființează plantația de arbuști fructiferi este de 197.500 mp. Se va amenaja o zonă administrativă în suprafață de 5.844 mp, care se va folosi pentru depozitare containere sistem  de pompare și bazin de acumulare.

Terenul pe care se înființează plantația de arbuști fructiferi- afin, va avea un bazin de acumulare a apei și va fi împărțit în 10 sectoare de irigat.

Împrejmuirea terenului se va efectua prin montarea unui gard cu lungimea de 2.398 m.

Acest amplasament este subtraversat de o conductă de aducțiune a apei potabile Cluj cu zona de protecție de 20 m, din axul acesteia.

La DN1C există rețea de apă potabilă.

Se va realiza un bazin vitanjabil. Apele pluviale vor fi colectate în bazinul de acumulare.

În apropierea amplasamentului există două linii electrice aeriene: LEA 20kv Dej Sud - Gherla și LEA 20kv Gherla-Mănăstirea. Conectarea la clădirea propusă se face printr-o linie electrică subterană (LES).

Pentru caracterizarea modului de utilizare a terenului se stabilește un Procent de ocupare a terenului max.(POT max =40% și un coeficient de utilizare a terenului max=0,6).

POT max și CUT max se raportează la suprafața zonei dedicate anexelor (max.10% din suprafața totală a întreprinderii agricole).

Utilizările propuse: întreprinderi agricole- unități agricole, unități industriale agrare (pentru prelucrarea legumelor, a fructelor și a laptelui , pepeniere, centre de răsaduri și semințe),  activități productive agroindustriale și agricole (producție, procesare, prelucrare, condiționare, depozitare fructe,legume etc.), toate tipurile de construcție și amenajări  care corespund funcțiunii zonei și îndeplinesc cerințele prezentrului regulament (fabrici de prelucrări legume și fructe, sere, răsadnițe, crame, silozuri, etc.) pajiști, fânețe, pășunat, culturi agricole diverse, pepiniere, exploatații pomicole, livezi.

Față de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la aprobarea PUZ și a Regulamentului Local de Urbanism aferent, pentru înființare plantație, construire și dotare anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajare bazin de apă, împrejmuire proprietate în Municipiul Gherla.

                                                                                                                    Întocmit,

                                                                                                             Ing. Morar Vasile

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru înființare plantație, construire și dotare anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajare bazin de apă, împrejmuire proprietate în Municipiul Gherla

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru înființare plantație, construire și dotare anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajare bazin de apă, împrejmuire proprietate în Municipiul Gherla, proiect din inițiativa autorității executive,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 7449 din 12.06.2019  întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.47, alin.1 și  art.56, alin.1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.36, alin.5, lit.c și art.45, alin.2, lit.e din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

 Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentului local de urbanism aferent pentru înființare plantație, construire și dotare anexe agricole pentru procesare și depozitare fructe, amenajare bazin de apă, împrejmuire proprietate în Municipiul Gherla, str.Luncii FN, conform proiectului întocmit de SC ,,ARCHIPERAS” SRL cu sediul în Florești, str.Gh.Doja FN, bl.Y1, ap.17C, coordonator RUR proiect arhitect Duca Daciana V. Filipan, beneficiar SC ,,COUNTRY FRUITS” SRL cu sediul în comuna Mănăstireni nr.143, județul Cluj.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA                                                                                                Vizat,

JUDEȚUL CLUJ                                                                                       PRIMAR

MUNICIPIUL GHERLA                                                                      NESELEAN IOAN

Nr. 7448 din 12.06. 2019                                                                                    

    REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20

Prin cererea nr. 1446 din 06.02.2019, dl. Rusu Mihai pentru SC ,,PRODUSE CERAMICE”SA, domiciliat în Municipiul Gherla, str. Fizeșului nr.14, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUZ schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr. 20.

Urmare acesteia s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 25/1446 din 12.02.2019.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUZ, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

În ceea ce privește informarea populației referitor la această documentație de urbanism, s-au folosit ca mijloace de publicitate site-ul Primăriei, afișajul la avizierul din cadrul Primăriei și la locul amplasamentului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind PUZ pentru schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20.

Potrivit Legii nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind autorizarea executării lucrărilor de construcție și a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că aprobarea PUZ se face de către Consiliul Local.

În urma discuțiilor purtate și analizării în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, ținând cont și de unele aspecte legate de sala de evenimente, ridicate de noii vecini și anume Gădălean Mihai, Băgăcian Petru și-au exprimat dezacordul în scris în faza de intenție și domnii Mărginean Costel și Chiș Ioan verbal,  s-a propus dezbaterea într-o ședință viitoare  a Consiliului Local al Municipiului Gherla a documentației de urbanism pentru schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20, având în vedere toate problemele ridicate.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este schimbarea UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20.   

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla, imobilul se află situat în UTR 18 în zona industrială.

Suprafața reglementată prin PUZ este de 16.264 mp.

Accesul auto și pietonal la teren se face din str. Fizeșului.

Pe teren există în prezent 12 corpuri de clădire cărora li se va  schimba funcțiunea celor existente.

Suprafața totală a construcțiilor existente este de 4.679 mp și se păstrează și prin PUZ propus.

Procentul maxim de ocupare a terenului (P.O.T) propus: P.O.T. max= 60%.

Coeficientul maxim de utilizare a terenului (C.U.T.) propus: C.U.T. maxim= 1,2 %.

Se dorește conversia funcțională a clădirilor existente în scopul realizării unui centru mixt: de recuperare, ce cuprinde și zone de agrement, zone cu amenajări pentru sport, cazare, servicii.

În prezent clădirile sunt racordate și branșate la toate utilitățile.

Regimul de înălțime maxim propus va fi de S+P+2E.

Depozitarea deșeurilor menajere se va face în containere amplasate pe platforme special amenajate (punct gospodăresc cu colectare selectivă în locuri protejate, cu acces al serviciilor de salubritate).

Se va asigura parcarea autovehiculelor în incintă.

Utilizările admise sunt instituții și servicii, comerț, depozitare, activități de sănătate cu caracter ambulatoriu, recuperare medicală, de alimentație publică, turism, agrement, clădiri multifuncționale, amenajări pentru activități în aer liber, garaje, parcări, racorduri, branșamente rețele, drumuri, trotuare și alei.

Față de acestea propunem analizarea și luarea unei hotărâri referitoare la aprobarea PUZ și a Regulamentului Local de Urbanism aferent, pentru schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20.

                                                                                                                   Întocmit,

                                                                                                             Ing. Morar Vasile

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20, proiect din inițiativa autorității executive,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 7448 din 12.06.2019  întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.47, alin.1 și  art.56, alin.1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.36, alin.5, lit.c și art.45, alin.2, lit.e din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentului local de urbanism aferent schimbare UTR zonă industrială în UTR zonă mixtă: servicii, spații agrement, sport, cazare, recuperare în Municipiul Gherla str. Fizeșului nr.20, conform proiectului întocmit de SC ,,LINIE PUNCT” SRL cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Alexandru Vlahuță bl. Lamă B, coordonator RUR proiect arhitect Corina Ileana A. Moldovan, beneficiar SC ,,PRODUSE CERAMICE” SRL cu sediul în municipiul Gherla, str. Fizeșului nr.20.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                  

Serviciu lFinanciar

Nr.9332/2.07.2019                                                                  VIZAT PRIMAR

REFERAT

Privind abrobarea contului de executiela 30.06.2019 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 30.06.2019 conform anexelor 1.2.3 si 4;

  INTOCMIT

Director economic

Nicusor Farcas
-----------------------------

 ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT
HOTARAREA NR .       /  .07.2019

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al
Municipiului Gherla la 30.06.2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 30.06.2019 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinand referatul Directiei economice nr. 9332/22.07.2019si avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Tinand cont de prevederile  art. 49 din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art. 129 alin. 4 lit. a și art. 139 alin. 3, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul Local :

HOTARASTE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 30.06.2019 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 14.277.333,00lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  13.141.150,00lei,  conform anexelor 1 si 2 la prezenta hotărîre.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 30.06.2019,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 8.960.725,00lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de      8.552.585,00  lei conform anexelor  3 si 4 la prezenta hotărîre.

Art.3: Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 30.06.2019 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al activităţilor autofinanţate, la 30.06.2019 ;

Art.4: Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRESEDINTE DE SEDINTA, 

Nr. consilieri :                  19                                                                    CONTRASEMNEAZA

Nr. consilieri prezenti :                                                                                    SECRETAR,

Nr. voturi « pentru » :                                                                                   MIHAI ROTAR

------------------------

anexa 1 venituri bl

anexa 2 chelt.bl

anexa 3 venituri prop.

anexa 4 chelt. autof

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 6058/15.05.2019

EXPUNERE DE MOTIVE

la proiectul de hotarare privind transformarea a 3 posturi de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla

Supun spre analiza si aprobare Proiectul de hotarare promovat in baza Raportului de specialitate  nr. 6057/15.05.2019 intocmit de catre Directia RUNOS  prin care se propune transformarea a 3 posturi de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla.

Dupa transformare, in urma primirii avizului din partea ANFP Bucuresti se vor emite dispozitiile de numire in functiile publice, dupa cum urmeaza:

Nr. crt.

Nume si prenume

Biroul

Functia contractuala

Functia publica propusa

1.

Compartimentul buget-contabilitate

Inspector de specialitate studii S

 treapta IA, vechime in specialitatea studiilor 9 ani si 9 luni

Consilier , clasa I , grad profesional superior,

2.

Compartimentul Cantina de ajuor social

Inspector de specialitate studii S

 treapta IA, vechime in specialitatea studiilor 11 ani

Consilier , clasa I , grad profesional superior,

3.

Compartimentul asociatii de proprietari

Inspector de specialitate studii S

 treapta III, vechime in specialitatea studiilor 13 ani si 11 luni

Consilier , clasa I , grad profesional principal,

Proiectul de hotarare are la baza urmatoarele prevederi legale:

-Art.2 alin (3) ; art. 107 alin (1) lit “b” si art. 111 alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

-Art.36 alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

Iniţiator,

PRIMARUL MUNICIPIULUI GHERLA

NESELEAN IOAN

---------------

ROMÂNIA                                                                   

JUDEŢUL CLUJ                                                                          

CONSILIUL LOCAL GHERLA                               

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

privind transformarea a 3 posturi de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla

Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr.  6058/15.05.2019;

Analizând Raportul de specialitate de Serviciul RUNOS, înregistrat sub nr. 6057/15.05.2019 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla transformarea a 3 posturi de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla;

In conformitate cu prevederile:

-Art.2 alin (3) ; art. 107 alin (2) lit “c” si art. 111 alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

-Art.36 alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

Avand in vedere ca prin HCL 9/31.01.2019 a încetat personalitatea juridica a Cantinei de Ajutor Social iar personalul a fost preluat in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla prin adoptarea  HCL nr. 7/31.01.2019  privind aprobarea functiilor publice, a numarului de personal, organigramei şi a statului de personal  pentru Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla;

In temeiul art. 36 alin.2 lit.a) si alin.3 lit.b) , art.45 alin.1 si art.115  lit.b) din Legea nr.215/2001 a Administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;           

P R O P U N E :

Art.1. Se aproba transformarea unui post de inspector de specialitate treapta profesionala  IA, gradatia de vechime 5, studii superioare in cadrul Compartimentului buget-contabilitate, avand o vechime in specialitatea studiilor de 9 ani si 9 luni  in functia publica  de executie de consilier grad profesional superior, gradatia de vechime 5 in cadrul Compartimentului buget-contabilitate.

Art.2. Se aproba transformarea unui  post de inspector de specialitate treapta profesionala  IA, gradatia de vechime 3, studii superioare in cadrul Compartimentului Cantina de ajutor social, avand o vechime in specialitatea studiilor de 11 ani in functia publica  de executie de consilier grad profesional superior, gradatia de vechime 3 in cadrul Compartimentului Cantina de ajutor social. 

Art.3. Se aproba transformarea unui post de inspector de specialitate treapta profesionala  III, gradatia de vechime 3, studii superioare in cadrul Compartimentului asociatii de proprietari, avand o vechime in specialitatea studiilor de 13 ani si 11 luni  in functia publica  de executie de consilier grad profesional principal, gradatia de vechime 3 in cadrul Compartimentului asociatii de proprietari.

Art.4. Se aproba Organigrama si Statul de functii al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordea Consiliului Local al Municipiului Gherla conform Anexei nr. 1 si 2 care fac parte integranta din prezenta hotarare.

Art.5. Prezenta hotatare va fi comunicata Institutiei Prefectului Judetului Cluj, Primarului Municipiului Gherla, Directiei Economice, Directiei de Asistenta Sociala si Directiei RUNOS  si Agentiei Nationale a Functionarilor Publici Bucuresti.

INIŢIATOR DE PROIECT

PRIMAR,  NESELEAN IOAN

                                                                                    Contrasemnează pentru legalitate,

                                                                                                             SECRETAR,

                                                                                                           ROTAR MIHAI        

ROMANIA                                                                                                    APROBAT,

JUDETUL CLUJ                                                                                           PRIMAR

PRIMARIA MUNICIPIULUI GHERLA                                           NESELEAN IOAN

DIRECTIA RUNOS                                               

NR. 6057/15.05.2019

Raport de specialitate

la proiectul de hotarare privind transformarea a 3 posturi de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla

Vazand Referatul Directiei RUNOS nr. 6052/15.05.2019, referatul Directiei Ecomonice nr. 6056/15.05.2019 si Referatul DAS nr. 6054/15.05.2019 prin care se propune transformarea unor posturi de natura contractuala in functii publice;

Potrivit prevederilor art.2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.”

In conformitate cu art.111 alin.(1)  si (3) din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici , cu modific arile si completarile ulterioare , care precizeaza :

‘’(1) Autoritatile si institutiile publice care au prevazute in statele de functii posturi de natura contractuala, care presupun exercitarea unor atributii dintre cele prevazute la art. 2 alin. (3) , au obligatia de a stabili functii publice in conditiile art. 107.

(3) Persoanele incadrate cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata in posturi de natura contractuala care au fost stabilite ca functii publice vor fi numite in functii publice de executie daca indeplinesc conditiile prevazute la art. 54 si conditiile de vechime in specialitatea studiilor corespunzatoare clasei si gradului profesional ale functiei publice.”

Avand in vedere ca prin HCL 9/ 31.01.2019 a încetat personalitatea juridica a Cantinei de Ajutor Social iar personalul a fost preluat in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla prin adoptarea  HCL nr. 7/31.01.2019  privind aprobarea functiilor publice, a numarului de personal, organigramei şi a statului de personal pentru Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla;

Vazand ca  atributiile prevazute in fisele de post a 3 salariati-personal contractual preluati de la Cantina de Ajutor Social  se regasesc in prevederile art.2 alin.(3) din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare;

          - avand in vedere existenta ca 3 posturi de natura contractuale ocupate cu contract de munca pe durata nedeterminata  in functii contractuale de inspector de specialitate studii superioare indeplinesc conditiile prevazute de art.54 si art. (57) alin (5) lit, „b”   din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- avand in vedere ca  cel putin 70% din atributiile posturilor mentionate presupun exercitarea prerogativelor de putere publica,  atributii dintre cele prevazute de art.2 alin (3) din Legea nr.188/1999, respectiv punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii.

Avand in vedere prevederile art.36 alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, cu modificarile si completarile ulterioare, prin prezenta propun initierea unui Proiect de hotarare in vederea transformarii urmatoarelor postului de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla, incepand cu data de 01.06.2019, dupa um urmeaza:

- 1 post de inspector de specialitate treapta profesionala  III, gradatia de vechime 3, studii superioare in cadrul Compartimentului asociatii de proprietari, avand o vechime in specialitatea studiilor de , in functia publica  de executie de consilier grad profesional principal, gradatia de vechime 3 in cadrul Compartimentului asociatii de proprietari,;

- 1 post de inspector de specialitate treapta profesionala  IA, gradatia de vechime 5, studii superioare in cadrul Compartimentului buget-contabilitate, avand o vechime in specialitatea studiilor de 9 ani si 9 luni,  in functia publica  de executie de consilier grad profesional superior, gradatia de vechime 5 in cadrul Compartimentului buget-contabilitate ;

- 1 post de inspector de specialitate treapta profesionala  IA, gradatia de vechime 3, studii superioare in cadrul Compartimentului Cantina de ajutor social, avand o vechime in specialitatea studiilor de 11 ani, in functia publica  de executie de consilier grad profesional superior, gradatia de vechime 3 in cadrul Compartimentului Cantina de ajutor social.

Potrivit prevederilor art.107 alin (2)

“Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a înştiinţa, în termen de 10 zile lucrătoare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în oricare dintre următoarele situaţii:

            c) modificarea calităţii posturilor, potrivit art. 111 alin. (1).”

In vederea transformarii posturilor contractuale in functii publice de executie,  in functia publica de conducere de director executiv in cadrul Directii economice, in functia publica de conducere de director executiv in cadrul Directiei de Asistenta sociala si in functia publica de conducere de director executiv in cadrul Directiei RUNOS impreuna cu  Primarul Municipiului Gherla - dl. Neselean Ioan isi asuma intreaga raspundere.

Totodata ne asumam intreaga raspundere ca celelalte posturi de natura contractuala nu presupun exercitarea prerogativelor de putere publica care sa necesite transformarea lor in functii publice.

Director Executiv

NECULA ILEANA

-----------------

ROMÂNIA                                                                   

JUDEŢUL CLUJ                                                                          

CONSILIUL LOCAL GHERLA                               

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

privind transformarea a 3 posturi de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla

Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr.  6058/15.05.2019;

Analizând Raportul de specialitate de Serviciul RUNOS, înregistrat sub nr. 6057/15.05.2019 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla transformarea a 3 posturi de natura contractuala in functii publice de executie in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla;

In conformitate cu prevederile:

-Art.2 alin (3) ; art. 107 alin (2) lit “c” si art. 111 alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

-Art.36 alin.(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

Avand in vedere ca prin HCL 9/31.01.2019 a încetat personalitatea juridica a Cantinei de Ajutor Social iar personalul a fost preluat in cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla prin adoptarea  HCL nr. 7/31.01.2019  privind aprobarea functiilor publice, a numarului de personal, organigramei şi a statului de personal  pentru Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla;

In temeiul art. 36 alin.2 lit.a) si alin.3 lit.b) , art.45 alin.1 si art.115  lit.b) din Legea nr.215/2001 a Administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;           

P R O P U N E :

Art.1. Se aproba transformarea unui post de inspector de specialitate treapta profesionala  IA, gradatia de vechime 5, studii superioare in cadrul Compartimentului buget-contabilitate, avand o vechime in specialitatea studiilor de 9 ani si 9 luni  in functia publica  de executie de consilier grad profesional superior, gradatia de vechime 5 in cadrul Compartimentului buget-contabilitate.

Art.2. Se aproba transformarea unui  post de inspector de specialitate treapta profesionala  IA, gradatia de vechime 3, studii superioare in cadrul Compartimentului Cantina de ajutor social, avand o vechime in specialitatea studiilor de 11 ani in functia publica  de executie de consilier grad profesional superior, gradatia de vechime 3 in cadrul Compartimentului Cantina de ajutor social. 

Art.3. Se aproba transformarea unui post de inspector de specialitate treapta profesionala  III, gradatia de vechime 3, studii superioare in cadrul Compartimentului asociatii de proprietari, avand o vechime in specialitatea studiilor de 13 ani si 11 luni  in functia publica  de executie de consilier grad profesional principal, gradatia de vechime 3 in cadrul Compartimentului asociatii de proprietari.

Art.4. Se aproba Organigrama si Statul de functii al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordea Consiliului Local al Municipiului Gherla conform Anexei nr. 1 si 2 care fac parte integranta din prezenta hotarare.

Art.5. Prezenta hotatare va fi comunicata Institutiei Prefectului Judetului Cluj, Primarului Municipiului Gherla, Directiei Economice, Directiei de Asistenta Sociala si Directiei RUNOS  si Agentiei Nationale a Functionarilor Publici Bucuresti.

INIŢIATOR DE PROIECT

PRIMAR,  NESELEAN IOAN

                                                                                    Contrasemnează pentru legalitate,

                                                                                                             SECRETAR,

                                                                                                           ROTAR MIHAI        

-----------

stat de functii propunere mai 2019

ORGANIGRAMA 2019

REFERAT,

privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019

            Planul de ordine și siguranță publică este documentul prin care se organizează anual activitatea structurilor de poliție locală pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe teritoriul unității administrativ teritoriale.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 155/2010 – a Poliției Locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 3 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 92/2011, Comisia Locală de Ordine Publică elaborează planul de ordine și siguranță publică, care este supus spre aprobare autorității deliberative a unității administrativ teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din  H.G.1332/2010 - Regulamentul cadru de organizare și funcționare a Poliței Locale, aspectele referitoare la modul de elaborare a planului de ordine și siguranță publică se reglementează prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Planul cuprinde analiza situației operative și are în vedere aspectele ce privesc amplasarea geografică a teritoriului, populația, evenimentele social – economice, politice sau religioase, starea infracțională sau contravențională înregistrată în anul anterior, dispozitivele de ordine și siguranță publică și zonele de responsabilitate, activități și misiuni executate în comun cu celelalte structuri de ordine publică, efectivele și suportul logistic, precum și persoanele cu funcții de conducere, cu atribuții de coordonare și control.

Planul de ordine și siguranță publică elaborat de Comisia Locală de Ordine Publică va fi înaintat, în copie, Poliției Municipiului Gherla, în vederea asigurării unui management integrat al misiunilor și acțiunilor desfășurate, în scopul menținerii ordinii și siguranței publice de către toate structurile cu atribuții în domeniul de referință.

Ținând cont de faptul că Planul de Ordine și Siguranță Publică pentru anul 2019, elaborat de Comisia de Ordine și Siguranță Publică, respectă prevederile legale și structura prevăzută în dispozițiile Ordinului nr. 92/2011 emis de Ministrul Administrației și Internelor, prin care s-a aprobat Metodologia de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al Poliției Locale, propunem spre aprobare Consiliului Local al municipiului Gherla Planul de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019.

Față de cele prezentate, vă rog domnule primar să dispuneți.

ȘEFUL SERVICIULUI POLIȚIA LOCALĂ

Ioan GEORGIU

----------------------

         ROMÂNIA

    JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

  CONSILIUL LOCAL 

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale

a municipiului Gherla, pentru anul 2019

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă ordinară de lucru;

            Văzând referatul Șefului Serviciului de Poliție Locală din cadrul Aparatului de specialitate al primarului Municipiului Gherla nr. 3633/22.03.2019 prin care se propune aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019;

            În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) și ale art. 30 lit. g) din Legea nr. 155/12.07.2010 a poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Conform prevederilor art. 24 din H.G.nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

În temeiul Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al Poliției Locale;

            În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) litera a) pct. 7, art. 39 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, modificată şi completată;

H O T Ă R Ă Ş T E

            Art. 1. Se aprobă Planul de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019, conform anexei, care face parte integrată din prezenta hotărâre.

            Art. 2. Planul de ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla și Hotărârea Consiliului Local de aprobare a acestuia se înaintează, în copie, Poliției Municipiului Gherla.

Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Poliţia Locală.

            Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu cei în drept prin grija secretarului municipiului Gherla.

Proiect inițiat de

Autoritatea Executivă

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 5411 din 02.05.2019                                                                    Vizat,

    PRIMAR

NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea valorii finale a obiectului de investiție

,,Modernizare drum comunal DC 39 Gherla – Săcălaia”

Prin HCL nr.6/26.01.20107 s-a aprobat Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare drum comunal DC 39 Gherla- Săcălaia”. Valoarea totală a investiției a fost de 2.025,907 mii lei (fără TVA) din care C+M (fără TVA) 1.862,398 mii lei. Lungimea tronsonului de drum este de 2.120 m.

În urma licitării lucrării, valoarea totală este de 1.420,555 mii lei (fără TVA) din care C+M 1.298,567 mii lei (fără TVA).

Urmare acesteia, prin HCL 80/26.10.2017 s-a aprobat devizul general actualizat și indicatorii tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare drum comunal DC 39 Gherla- Săcălaia”.

După finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiții ,,Modernizare drum comunal DC 39 Gherla- Săcălaia”, valoarea totală este de 1.325 mii lei (fără TVA) din care C+M  1.287,719 mii lei (fără TVA).

Față de acestea propunem discutarea și analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la aprobarea valorii finale a lucrării pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare drum comunal DC 39 Gherla -Săcălaia”, care este de 1.325,538 mii lei (fără TVA) din care C+M 1.287,719 mii lei (fără TVA).

                                                                                                                   Întocmit,

Ing. Morar Vasile

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea valorii finale a obiectivului de investiții

,, Modernizare drum comunal DC 39 Gherla – Săcălaia ”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea valorii finale a obiectivului de investiții ,,Modernizare drum comunal DC 39 Gherla- Săcălaia”, proiect din inițiativa autorității executive,

Examinând Referatul de specialitate cu nr. 5411 din 02.05.2019  întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

Având în vedere prevederile art.44, alin.1 din Legea nr. 273/2006 cu privire la Finanțele Publice Locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.36, alin.2, lit.b), alin.4, lit.d), alin.6, lit. a), pct.13 și art.45, alin.2, lit.e) din Legea nr.215/2001 a Administrația Publică Locală  republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE :

Art. 1 Se aprobă valoarea finală a obiectivului de investiții ,,Modernizare drum comunal DC 39 Gherla- Săcălaia”, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                      19                                                              CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                          SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                       Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

Anexa nr.1 aprobare valoare finală DC 39

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr 4360/05.04.2019                                                                                               VIZAT PRIMAR

REFERAT

Privind aprobarea cuantumului unor burse pe anul 2019

Având în vedere cererile unitatilor de invatamint si tinând cont de prevederile art.4 din  OMECTS nr.5576/07.10.2011 “Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat,  sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.

 Bursele de performanţă se acordă elevilor care     au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

Astfel propun aprobarea cuantumul burselor pe anul 2019, dupa cum urmeaza:

                   -50 lei bursa de ajutor social,

                   -70 bursa de merit si de studiu,

                   -500 lei bursa de performanţă.

INTOCMIT:

Sef serviciu 

Nicusor Farcas

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din             2019

privind aprobarea cuantumului unor burse pe anul 2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea cuantumului unor burse pe anul 2019, proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinând referatul Direcției Economice nr. 4360/05.04.2019                                                                                                şi văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile OMECTS nr. 5576/07.10.2011; 1165/2013;

În temeiul art. 36 al. 4 lit. a si art. 45 (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂŞTE :

Art.1: Se aprobă cuantumul unor burse pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat astfel :

  • 50 lei/lună bursă de ajutor social;
  • 70 lei/lună bursă de merit și de studiu;
  • 500 lei/performanță bursă de performanţă;

            Art.2: Criteriile specifice și perioada de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

             Art.3: Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Economică și instituțiile de învățământ.

                                                    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Nr.consilieri:                                                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                                SECRETAR

Nr.voturi “pentru”:                                                                                ROTAR MIHAI  

Serviciu lFinanciar

Nr.4918/18.04.2019                                                                VIZAT PRIMAR

REFERAT

Privind abrobarea contului de executiela 31.03.2019 a bugetului local

Conform art 49 alin  (12)din din legea nr 273/2006 privind finantele publice locale „În lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat, şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică, spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni, cu excepţia bugetului împrumuturilor externe şi interne, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la sfârşitul anului:

    a) să nu înregistreze plăţi restante;

    b) diferenţa dintre suma veniturilor încasate şi excedentul anilor anteriori utilizat pentru finanţarea exerciţiului bugetar curent, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, să fie mai mare decât zero.”

Ca urmare propun :

  • aprobarea contului de executie a bugetului local, al bugetului activitatilor autofinantate, la 31.03.2019 conform anexelor 1.2.3 si 4;

  INTOCMIT

                                            Sef serviciu

Nicusor Farcas
 
-------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

         PROIECT

                          HOTARAREA NR .       /  .04.2019

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 31.03.2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 31.03.2019 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinand referatul Directiei economice nr.4918/18.04.2019si avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

      Tinand cont de prevederile  art.49 din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art.36 al.4 lit a si art. 45 (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

                                                      HOTARASTE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 31.03.2019 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 7.635.950 lei, iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de  5.954.808 lei,  conform anexelor 1si 2 la prezenta hotărîre.

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 31.03.2019,  inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de 4.661.693 lei, iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de      4.191.017  lei conform anexei  3 si 4.

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 31.03.2019 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si al activităţilor autofinanţate, la 31.03.2019 ;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRESEDINTE DE SEDINTA,                                               

Nr. consilieri :                  19                                                                    CONTRASEMNEAZA

Nr. consilieri prezenti :                                                                               SECRETAR,

Nr. voturi « pentru » :                                                                             MIHAI ROTAR

ANEXA 1 CONT DE EXECUȚIE

ANEXA 2 CONT DE EXECUȚIE

ANEXA 3 CONT DE EXECUȚIE

ANEXA 4 CONT DE EXECUȚIE

PRIMARIA

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        VIZAT PRIMAR

Nr. 22388 din 14.03.2019                                                                     IOAN NESELEAN

RAPORT

privind aprobarea tarifelor pentru de operare privind

colectarea, transportul si depozitarea deșeurilor pe facilitatea de depozitare

temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un

depozit autorizat pentru SC ADP GHERLA SA începând cu data de 01.05.2019

Urmare a cererii nr 1891 din 18.02.2019 a SC ADP GHERLA SA pentru aprobarea tarifelor privind colectarea, transportul si depozitarea deșeurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (preț/mc) si pentru persoane fizice (preț/persoana/luna) începând cu data de 01.05.2019

  Luând in considerare că 77,50 % din personalul care asigură salubrizarea municipiului Gherla și a localităților componente, Hășdate, Silivaș și Băița sunt persoane necalificate angajați cu salarul de bază minim brut pe țară garantat în plată și că prin HG 937/07.12.2018 salarul de bază minim brut pe țară garantat în plată a crescut cu 9,47% de la 1900 la 2080 lei;

Având în vedere OUG 74/17.07.2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Art. 17, alin. (1), lit. g) în conformitate cu care, pentru deşeurile destinate a fi eliminate prin depozitare, operatorii economici care gestionează depozitele autorizate trebuie să includă, începând cu data de 1 ianuarie 2019, în tarifele prevăzute pentru gestionarea deșeurilor contribuția pentru economia circulară prevăzută în OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare de 30 lei/tona la care se adaugă TVA, lucru menționat în Actul Adițional la Contractul de eliminare a deșeurilor municipal nr. 145/05.01.2017 încheiat în data de 20.12.2018, atașat alăturat, cererii

PROPUNEM

Aprobarea  tarifelor privind colectarea, transportul si depozitarea deșeurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (preț/mc) si pentru persoane fizice (preț/persoana/luna) pentru SC ADP GHERLA SA începând cu data de 01.05.2019 conform Anexei I

Sef Birou IT

                                                               Horatiu Lica Mahalean

--------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA NR     din

privind aprobarea tarifelor pentru de operare privind

colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare

temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un

depozit autorizat pentru SC ADP GHERLA SA incepand cu data de 01.05.2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea tarifelor privind colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (pret/mc) si pentru persoane fizice (pret/persoana/luna) pentru SC ADP GHERLA SAincepand cu data de 01.05. 2019

Vazand cererea 1891 din 18.02.2019 a SC ADP GHERLA SA pentru aprobarea tarifelor aprobarea tarifelor privind colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (pret/mc) si pentru persoane fizice (pret/persoana/luna) pentru SC ADP GHERLA SAincepand cu data de 01.05. 2019

Examinând raportul Serviciului financiar contabil nr. 22388 din 14.03.2019 cu privire la aprobarea tarifelor privind colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (pret/mc) si pentru persoane fizice (pret/persoana/luna) pentru SC ADP GHERLA SA incepand cu data de 01.05.2019

In conformitate cu art.2 alin. (1) , art. 6 alin. (1) lit. k) si art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr.1011/2006 privind serviciile de salubrizare a localitatilor republicata;

Vazand prevederile art. 3 alin. (1), art 9 alin. 2 lit. d) si art. 43 alin. 5 din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice republicata cu modificarile si completarile ulterioare  

În temeiul art.36 alin. (1) si alin. (2) lit d) si art. 45,  alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală,republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

                                                  HOTĂRĂŞTE:

Art.1: Se aprobă tarifele privind colectarea, transportul si depozitarea deseurilor pe facilitatea de depozitare temporara a Municipiului Gherla si transportul ulterior al acestora la un depozit autorizat pentru persoane juridice (pret/mc) si pentru persoane fizice (pret/persoana/luna) pentru SC ADP GHERLA SAincepand cu data de 01.05.2019 conform Anexei I

Art.2: Se aproba procentele de 15% pentru cheltuieli indirecte si la profit de 8%

Art. 3 : Anexa nr. I face parte din integranta din prezenta hotarare.

Art.4: Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva prin serviciile de specialitate si SC ADP GHERLA SA.

                                                         PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr.consilieri:                                                                         CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi                                                                                SECRETAR

Nr.voturi “pentru”:                                                                                MIHAI ROTAR

Nr. voturi “impotriva”

Abtineri

------------------

ANEXE TARIFE SALUBRITATE ADP

PRIMARIA

MUNICIPIUL GHERLA                                                                        VIZAT PRIMAR

Nr. 22389 din 14.03.2019                                                                     IOAN NESELEAN

RAPORT

privind aprobarea tarifelor pentru serviciile  prestate de catre

SC ADP GHERLA SA incepand cu data de 01.05.2019

Urmare a cererii nr 2449 din 01.03.2019 a SC ADP GHERLA SA pentru aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate incepand cu data de 01.05.2019  am constatat urmatoarele:

SC ADP GHERLA SA solicita modificarea tarifelor existente si aprobarea unor noi tarife fata de cele stabilite pentru anul 2018 justificand aceasta prin urmatoarele :

- incepand cu 01.01.2019 prin HG 937/2018  pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată acesta se modifica

- rata inflatiei in anul 2018 a fost de 4.60%

- necesitatea aprobarii unor noi tarife pentru activitatile de constructii

Preturile propuse incepand cu 01.05.2019 sunt urmatoarele:

-    Tarife orare la utilaje pentru Primaria Municipiului Gherla conform anexei 1

-    Tarife orare la utilaje pentru Persoane Fizice si Juridice (terti) conform anexei 2

  • Tarife manopera si utilaje pentru Primaria Municipiului Gherla conform anexei 3
  • Tarife manopera si utilaje pentru Persoane Fizice si Juridice (terti) conform anexei 4
  • Tarife manopera, utilaje si materiale la Adapostul de caini fara stapan conform anexei 5
  • Tarife manopera (diverse) pentru Primaria Municipiului Gherla conform anexei 6
  • Tarife manopera ( diverse) pentru Persoane Fizice si Juridice conform anexei 7
  • Tarife manopera reparatii constructii I – practicate pentru Primaria Municipiului Gherla conform anexei 8
  • Tarife manopera reparatii constructii I – practicate pentru Persoane Fizice si Juridice  conform anexei 9
  • Tarife manopera reparatii constructii II – practicate pentru Primaria Municipiului Gherla conform anexei 10
  • Tarife manopera reparatii constructii II – practicate pentru Persoane Fizice si Juridice conform anexei 11

Prin urmare:

PROPUNEM

Aprobarea  manoperei directe si a tarifelor orare de functionare a utilajelor si mijloacelor de transport pentru lucrarile de reparatii strazi,intretinere parcuri,zone verzi, intretinerea cailor publice din Municipiul Gherla, a tarifelor la adapostul de caini fara stapan, si a tarifelor pentru servicii diverse de catre SC ADP GHERLA SA conform anexelor 1,2,3,4,5, 6,7, 8, 9, 10 si 11 la prezentul raport.

Sef Birou IT

                                                               Horatiu Lica Mahalean

ANEXE 1-11 TARIFE ADP

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2946 din 11.03. 2019                                                                                     

   Vizat,

    PRIMAR

NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru reamenajare, modernizare, extindere magazin Kaufland și construire galerie comercială, amenajări interioare, exterioare, parcări, modificare reclame, refacere accese, fațade și copertină principală, modificare imbiss, demolare și construire magazin Lidl, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, amplasare totemuri și panouri publicitare, organizare șantier, în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.1, 1/A

Prin cererea nr. 8093 din 07.06.2018 Kaufland România SCS prin dezvoltator RC EUROPE DEVELOPMENT DRL cu sediul în municipiul București, sectorul 1, str.Alexandru Constantinescu nr.35, bl.35, et.2, ap.7, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUZ pentru reamenajare, modernizare, extindere magazin Kaufland și construire galerie comercială, amenajări interioare, exterioare, parcări, modificare reclame, refacere accese, fațade și copertină principală, modificare imbiss, demolare și construire magazin Lidl, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, amplasare totemuri și panouri publicitare, organizare șantier, în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.1, 1/A.

Urmare acesteia Primăria Municipiului Gherla a eliberat certificatul de urbanism nr.93/8093 din 14.06.2018.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUZ, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local, referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

În ceea ce privește informarea populației referitor la această documentație de urbanism, s-au folosit ca mijloace de publicitate site-ul Primăriei, afișajul la avizierul din cadrul Primăriei și la locul amplasamentului.

Deasemenea s-au trimis notificări la proprietarii parcelelor vecine pe toate laturile parcelei în cauză, care ar putea fi afectate direct de executarea acestei lucrări.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind PUZ pentru reamenajare, modernizare, extindere magazin Kaufland și construire galerie comercială, amenajări interioare, exterioare, parcări, modificare reclame, refacere accese, fațade și copertină principală, modificare imbiss, demolare și construire magazin Lidl, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, amplasare totemuri și panouri publicitare, organizare șantier, în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.1, 1/A

Potrivit Legii nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind autorizarea executării lucrărilor de construcție și a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că aprobarea PUZ se face de către Consiliul Local.

În urma discuțiilor purtate și analizării în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a propus supunerea spre aprobare a documentației de urbanism într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea reorganizării incintei create de cele supermarket-uri existente. Se va extinde clădirea Kaufland, se va construi o galerie comercială cu produse complementare  celor oferite astăzi și se va demola și reconstrui clădirea Lidl pe o altă poziție.

Se dorește crearea unei ,,Piețe” comerciale de mari dimensiuni care ordonează intersecția existente între str. Hășdății și str. Clujului.

Imobilul este situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință UTR10, subzona IC, activități comerciale , conform PUZ aprobat prin HCL nr.98/16.12.2010.

Terenurile pe care se dorește reglementarea sunt evidențiate în următoarele cărți funciare: CF nr. 55140- Gherla, proprietar SC ,,KAUFLAND ROMÂNIA”SCS, 1/1, CF nr. 50617- Gherla, proprietar SC ,,LIDL IMOBILIARE ROMÂNIA SCS 1/1 și CF nr. 55141- Gherla proprietar SC Kaufland România” SCS cu sarcini către promitentul cumpărător SC ,,RC EUROPE DEVELOPMENT”SRL.

Totalul terenului este de 22.848 mp.

Clădirea Kaufland se va extinde înspre str. Hășdății cu o suprafață de 611.20 mp, se va construi o galerie comercială în suprafață de 450 mp și reconstruirea clădirii LIDL în suprafață de 2176,13 mp pe o altă poziție.

Procentul maxim de ocupare a terenului POT max. 50%  și procentul maxim de utilizare a terenului CUT max= 1,5. Nu se recomandă înălțimi mai mari de 15 m de la C.T.N.

Accesul în incinta comercială va fi modernizat prin construirea unui sens giratoriu la intersecția str. Hășdății și Clujului.

Categoriile principale de intervenție pe zona studiată este demolarea clădirii LIDL în primul rând și proiectarea și execuția clădirilor comerciale și al sensului giratoriu, în al doilea rând.

Documentația de față completează prevederile PUZ aprobat prin HCL 98/2010, propunând principii de urbanism a unei zone de dezvoltare.

Funcțiunea dominantă- activități comerciale și functțiuni complementare, căi de comunicație rutieră, construcții aferente lucrărilor edilitare, spații de parcare, platformă spații verzi.

Față de acestea propunem analizarea și luarea unei hotărâri referitoare la aprobarea PUZ și a Regulamentului Local de Urbanism aferent pentru reamenajare, modernizare, extindere magazin Kaufland și construire galerie comercială, amenajări interioare, exterioare, parcări, modificare reclame, refacere accese, fațade și copertină principală, modificare imbiss, demolare și construire magazin Lidl, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, amplasare totemuri și panouri publicitare, organizare șantier, în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.1, 1/A.

                                                                                                                   Întocmit,

Ing. Morar Vasile

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru reamenajare, modernizare, extindere magazin Kaufland și construire galerie comercială, amenajări interioare, exterioare, parcări, modificare reclame, refacere accese, fațade și copertină principală, modificare imbiss, demolare și construire magazin Lidl, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, amplasare totemuri și panouri publicitare, organizare șantier, în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.1, 1/A

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru reamenajare, modernizare, extindere magazin Kaufland și construire galerie comercială, amenajări interioare, exterioare, parcări, modificare reclame, refacere accese, fațade și copertină principală, modificare imbiss, demolare și construire magazin Lidl, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, amplasare totemuri și panouri publicitare, organizare șantier, în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.1, 1/A, proiect din inițiativa autorității executive,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 2946 din 11.03.2019 întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.47, alin.1 și  art.56, alin.1, anexa nr.1 punctul 10 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.36, alin.5, lit.c și art.45, alin.2, lit.c din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobarea Planului de Urbanism Zonal și Regulamentul local de Urbanism pentru reamenajare, modernizare, extindere magazin Kaufland și construire galerie comercială, amenajări interioare, exterioare, parcări, modificare reclame, refacere accese, fațade și copertină principală, modificare imbiss

Art. 2, demolare și construire magazin Lidl, amenajări exterioare, racorduri și branșamente la utilități, amplasare totemuri și panouri publicitare, organizare șantier, în Municipiul Gherla str. Hășdății nr.1, 1/A, conform proiectului întocmit de SC ,,MULTINVEST”SRL cu sediul în Târgu Mureș, str. Gh. Doja nr. 67, coordonator RUR proiect, arhitect Angela C. Kovacs, beneficiar SC ,,Kaufland România” SCS prin RC Europe Development SRL cu sediul în București, str. Al. Constantinescu nr.35, sector 1.

Art. 3 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 3214 din 15.03.2019                                                                                         

Vizat,

    PRIMAR

NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construirea unei subunități SMURD-CLUJ, Punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere în Municipiului Gherla str. Victoriei nr.15

Prin cererea nr.12544 din 17.09.2018 Municipiul Gherla, prin primar Neselean Ioan, cu sediul în Municipiul Gherla, str.Bobîlna nr.2, a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism în vederea elaborării PUZ pentru construirea unei subunități SMURD-CLUJ, Punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere în municipiul Gherla, str.Victoriei nr.15.

Urmare acesteia s-a eliberat certificatul de urbanism nr.147/12544 din 17.09.2018.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUZ, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local,referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

În ceea ce privește informarea populației referitor la această documentație de urbanism, s-au folosit ca mijloace de publicitate site-ul Primăriei, afișajul la avizierul din cadrul Primăriei și la locul amplasamentului.

Referitor la implicarea populației s-a întocmit raportul informării și consultării publicului privind PUZ pentru construirea unei subunități SMURD-CLUJ, Punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere în Municipiul Gherla str. Victoriei nr.15.

Potrivit Legii nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind autorizarea executării lucrărilor de construcție și a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că aprobarea PUZ se face de către Consiliul Local.

În urma discuțiilor purtate și analizării în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a propus supunerea spre aprobare a documentației de urbanism într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Obiectul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea realizării unei subunități SMURD- CLUJ, Punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere în conformitate cu prevederile PUG Gherla pentru zona în cauză, zonă destinată spațiilor unități administrative.

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul este situat în intravilan în Unitatea Teritorială de Referință nr.4.

Potrivit extraselor CF nr.52150 cu nr. cadastral 52150 și CF nr.54956 cu nr. cadastral 54956 proprietar tabular asupra imobilului din municipiul Gherla str. Victoriei nr.15 este Municipiul Gherla.

Terenul studiat în suprafață de 500 mp este neconstruit. Pe terenul în suprafață de 5544 mp este un corp în suprafață de 39,33 mp care se dorește a se desființa.

Pe parcela de 500 mp construcția propusă SMURD- CLUJ, Punct de lucru Gherla cu regim de înălțime P+1E+M va avea Sc= 272 mp, Sd= 689 mp.

Procentul de ocupare propus -POT propus (raportat la 500 mp teren) = 54,40% și coeficientul de utilizare a terenului propus – CUT propus (raportat la 500 mp teren) = 0,7%. Înălțimea maximă la cornișă = 10,50 m față CTA și înălțimea maximă la coamă 12,80 m față de CTA.

Pe parcela de 5544 mp construcția propusă – Complex multimedia cu regim de înălțime S+P+2E va avea Sc= 1537 mp, Sd= 3885 mp și înălțimea maximă la cornișă 12,50 m față de CTA, respectiv înălțimea maximă la coamă 16,50 m față de CTA..

Procentul de ocupare a terenului propus- POT propus (raportat la teren 5544 mp) = 27,72% și coeficientul de utilizare propus -CUT propus (raportat la teren 5544 mp) = 0,7%.

Corpul Complex Multimedia cu regim de înălțime S+P+2E va fi amplasat pe teren la 5 m față de corpul subunitate SMURD- CLUJ, Punct de lucru Gherla și 35,49 m față de limita estică.

Corpul subunitate SMURD- CLUJ, Punct de lucru Gherla va fi amplasat pe teren la 5 m față de corpul Complex Multimedia, la 9,66 m față de str. Victoriei și calcan față de limita sudică.

Accesul auto și pietonal la obiectivul SMURD se va face direct din str. Victoriei.

Accesul auto și pietonal la complexul multimedia se va face din str. Victoriei, respectiv str.Plugarilor.

Obiectivele propuse se vor racorda prin extindere la utilitățile existente în zonă.

Față de acestea propunem analizarea și luarea unei hotărâri referitoare la aprobarea PUZ și a Regulamentului Local de Urbanism aferent, pentru construirea unei subunități SMURD-  CLUJ, Punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului  cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere în Municipiului Gherla str. Victoriei nr.15.

                                                                                                                   Întocmit,

Ing. Morar Vasile

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea  Planului de Urbanism Zonal pentru construirea unei subunități SMURD-Cluj punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere, în Municipiul Gherla str.Victoriei nr.15

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism Zonal pentru construirea unei subunități SMURD-Cluj punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere în Municipiul Gherla str.Victoriei nr.15, proiect din inițiativa autorității executive,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 3214 din 15.03.2019 întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.47, alin.1 și  art.56, alin.1, anexa nr.1 punctul 10 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.36, alin.5, lit.c și art.45, alin.2, lit.e din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul de Urbanism Zonal și Regulamentului local de urbanism aferent pentru construirea unei subunități SMURD-CLUJ,  Punct de lucru Gherla și a unui complex multimedia dedicat tineretului cu activități de învățare, formare educațională, loisir și recreere în Municipiul Gherla str.Victoriei nr.15, conform proiectului întocmit de SC ,,CONPROEX CONSTRUCT”SRL cu sediul în Cluj-Napoca, str.Liviu Rebreanu nr.4, ap.3, coordonator RUR proiect, arhitect Sonia Nicula, beneficiar Municipiul Gherla.

Art. 2 Durata de valabilitate a documentației de Urbanism PUZ este de 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

ROMÂNIA                                                                                      VIZAT PRIMAR,

JUDEŢUL CLUJ                                                                            NESELEAN IOAN

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                             

NR. 4367/ 05.04.2019

                                                             REFERAT

privind transmiterea fără plată a unui autoturism din patrimoniul

Municipiului Gherla în patrimoniul Spitalului Municipal Gherla

Prin Procesul Verbal de Predare-Primire nr.46/11.03.2019 am preluat de la Cantina de Ajutor Social un autoturism Dacia Logan, care a fost pană în anul 2016 în proprietatea Municipiului Gherla, fiind dată în folosință gratuită pe o perioada de 5 ani.

Autoturismul are o valoare de inventar de 44500,84 lei și este complet amortizată.

Conform Anexei 3 din O.G. nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile publice, cu modificările ulterioare, unitatea administrativ-teritorială poate avea în proprietate maxim 3 autoturisme.

            Prin urmare, ținand cont de prevederile art.1 din H.G. nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, respectiv art.12, alin (1) și art.13 din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, propun transmiterea fără plată a autoturismului DACIA LOGAN – CJ 50 PMG, din patrimoniul Municipiului Gherla în patrimoniul Spitalului Municipal Gherla.

DIRECTOR ECONOMIC,

FARCAȘ NICUȘOR

------------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

 HOTĂRÂREA NR. ____/ 11.04.2019

privind transmiterea fără plată a unui autoturism din patrimoniul

Municipiului Gherla în patrimoniul Spitalului Municipal Gherla

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă extraordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la transmiterea fără plată a unui autoturism din patrimoniul Municipiului Gherla în patrimoniul Spitalului Municipal Gherla – proiect din inițiativa autorității executive;

            Examinând Referatul de specialitate nr. 4367/05.04.2019, întocmit de Directorul Economic, prin care se supune spre aprobare transmiterea fără plată a unui autoturism din patrimoniul Municipiului Gherla în patrimoniul Spitalului Municipal Gherla și văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

            Ținând cont de prevederile art.1 din H.G. nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, respectiv art.12, alin (1) și art.13 din Legea contabilității nr.82/1991, republicată;

            În temeiul art.36, alin.(1), alin.(2), lit.c, alin.(5), lit.b și art.45, alin.(1) și alin.(3) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

                                                   HOTĂRĂŞTE:

Art.1 Se aprobă scoaterea din funcțiune și transmiterea fără plată a autoturismului DACIA LOGAN, cu numărul de înmatriculare CJ 50 PMG, cu valoare de inventar de 44500,84 lei, din patrimoniul Municipiului Gherla în patrimoniul Spitalului Municipal Gherla.

Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă și Spitalul Municipal Gherla.

                                                PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,        

Nr. consilieri                      19                                                                CONTRASEMNEAZĂ

Nr. consilieri prezenţi                                                                                    SECRETAR

Nr. voturi “pentru”                                                                                     ROTAR MIHAI

Nr. voturi  “împotrivă”      

Nr.  “abţineri”                   

ROMÂNIA                                                                                                               VIZAT

JUDEȚUL CLUJ                                                                                                     PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                      NESELEAN  IOAN

NR. 4443/08.04.2019               

REFERAT

Privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea Proiectului "Sistem de management Integrat

al  Deșeurilor în județul Cluj" –  Depozitul  de deșeuri urbane închis Gherla

           Prin adresa nr.10540/27.03.2019 Consiliul Județean Cluj a transmis primăriei municipiului Gherla hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 22 din 28 februarie 2019 prin care conform: 

  • Art.1 " Se aprobă includerea în domeniul public al județului Cluj a bunurilor imobile realizate prin lucrările de închidere a depozitelor de deșeuri urbane neconforme închise Turda, Gherla și Huedin, în cadrul proiectului "Sistem de management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj", având o valoare de inventar de 8.624.500,84 lei, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre".

             La anexa la Hotărârea nr.22/2019 " Lista bunurilor imobile realizate prin lucrările de închidere a depozitelor de deșeuri urbane neconforme închise Turda, Gherla, Huedin, în cadrul Proiectului "Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj" - Nr. crt.2;  cod clasificare 1.10.; Denumirea bunului :Depozit deșeuri închis  elemente de identificare ; Depozit deșeuri închis amplasat pe terenul situat în municipiul Gherla str. Gelu f.n., înscris în CF nr.53362 cu nr.cadastral/ nr.topo. 53362, constând din Terasamente (relocare, igienizare și compactare deșeuri), Sistem de impermeabilizare, Sistem de gestionare a biogazului, Sistem de gestionare a levigatului, Sistem de colectare ape meteorice, Platformă tehnică și drum de acces de 125mp și respectiv 116ml, Monitorizare,  Împrejmuire 585ml, Poartă de intrare Alimentare cu energie electrică, Instalații electrice, Cabină pază și platformă aferentă, Toaletă ecologică, Rezervor levigat, Proiectare; Anul dobîndirii sau dării în folosință 2018, valoarea de inventar ( lei) 3.193.784,54; Situația juridică actuală: Domeniul public al județul Cluj potrivit Legii nr. 213/1998, Legii nr.50/1991- Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.626/09.01.2019 și Documentul de poziție privind modul de implementare a Proiectului " Sistem de management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj ".

  • Art.2 . ( 2) "Se aprobă acordarea dreptului de folosință, cu titlu gratuit, în favoarea Municipiului Gherla, pe o perioadă de 5 ani ( până la recepția finală a lucrărilor executate ) asupra bunurilor realizate prin lucrările de investiții executate în cadrul Depozitului de deșeuri urbane închis Gherla"

Conform Art.3 Obligațiile privind paza bunurilor , urmărirea comportării în timp a construcțiilor conform Proiectului Tehnic și monitorizarea depozitului cad în sarcinaunității administrative teritoriale menționate la art.2 ali.(2).

          Având în vedere cele de mai sus  propunem analizarea şi  luarea unei hotărâri privind:

  •  

realizate prin lucrările de investiții executate în cadrul Depozitului de deșeuri urbane închis Gherla, preluare ce se va realiza prin proces verbal de predare – primire.

- aprobarea preluării obligațiilor privind paza bunurilor, urmărirea comportării în timp a construcțiilor conform Proiectului Tehnic și monitorizarea Depozitului de deșeuri urbane închis Gherlade către unitatea administrativ teritorială– Municipiul Gherla.

  •  

-încheierea actului adițional nr.4 laContractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla și localitățile componente Băița, Hășdate, Silivaș prin concesiune nr.4141/22.04.2008 încheiat între Municipiul Gherla și SC Administrarea Domeniului Public Gherla SA, prevăzut în anexă.

                                                                                                           Întocmit,

                                                                            Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului

                                                                                   Consilier superior Pop Simona Maria

-----------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.__________/___________

Privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea Proiectului "Sistem de management Integrat

al  Deșeurilor în județul Cluj" –  Depozitul  de deșeuri urbane închis Gherla

           CONSILIUL  LOCAL  al  MUNICIPIULUI GHERLA, intrunit în şedinţă ordinară de   lucru;

       Luând în dezbatere proiectul de hotărâre    Privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea      Proiectului "Sistem de management Integrat al  Deșeurilor în județul Cluj" –  Depozitul  de

deșeuri urbane închis Gherla  -  proiect din iniţiativa autorităţii executive;         

           Examinînd Referatul de specialitate cu nr. 4443/08.04.2019 întocmit de Direcţia de Urbanism  şi Amenajarea teritoriului;  

           Văzînd avizele favorabile ale comisiilor  de specialitate ale Consiliului local;

           Având în vedere:

- Hotărârea Consiliului județean Cluj privind stabilirea  unor măsuri pentru implementarea Proiectului "Sistem de management Integrat  al  Deșeurilor în județul Cluj"

- Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor la Depozitul de deșeuri Gherla cu nr.626/09.01.2019.

- Documentul de poziție privind modul de implementare a Proiectului "Sistem de management Integrat

al  Deșeurilor în județul Cluj" aprobat prin H.C.J. Cluj nr.189/14.07.2010 privind aprobarea unor măsuri de organizare și funcționare a Asociației de Dezvoltare intercomunitară Eco- Metropolitan Cluj;

-Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla și

localităților componente Băița, Hășdate , Silivaș prin concesiune nr.4141/22.04.2008

         In temeiul dispoziţiilor  art. 36. al.1,2 , lit.d, al.6, lit.a, pct.9,14, art. 45, art.115, lit (b),  din Legea nr. 215/2001,a Administraţiei Publice Locale ,republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă preluarea dreptului de folosință, cu titlu gratuit, în favoarea Municipiului Gherla, asupra bunurilor realizate prin lucrările de investiții executate în cadrul Proiectului "Sistem de management Integrat al  Deșeurilor în județul Cluj" - Depozitul de deșeuri urbane închis Gherla, preluare care se va realiza prin proces verbal de predare – primire, pe o perioadă de 5 ani ( până la recepția finală a lucrărilor executate ).

(2) Se aprobă preluarea obligațiilor privind paza bunurilor, urmărirea comportării în timp a construcțiilor conform Proiectului Tehnic și monitorizarea Depozitului de deșeuri urbane închis Gherla  de către unitatea administrativ teritorială  – Municipiul Gherla.

  1. Se aprobă transferarea obligațiilor privind paza bunurilor , urmărirea comportării în timp a construcțiilor conform Proiectului Tehnic și monitorizarea Depozitului de deșeuri urbane închis Gherla societății comerciale S C Administrarea Domeniului Public Gherla SA cu sediul în Gherla str. Gelu nr.7,

municipiul Gherla, jud. Cluj. Preluarea bunurilor se va realiza prin proces verbal de predare – primire.

  1. . Se aprobă actul adițional nr.4 la  Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla și localitățile componente Băița, Hășdate, Silivaș prin concesiune nr.4141/22.04.2008 încheiat între Municipiul Gherla și SC Administrarea Domeniului Public Gherla SA, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. Cu ducerea la  îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executivă și SC Administrarea Domeniului Public Gherla SA.

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică:

  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Cluj
  • Consiliului Județean Cluj
  • SC Administrarea Domeniului Public Gherla SA

                                                     PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                  _ 19_                                                       CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                          _ 19_                                                              SECRETAR

Nr. voturi  ”pentru”       _    _                                                             ROTAR  MIHAI

Nr.voturi împotriva       _    _

---------------------

                                                                                         Anexa  la H.C.L. Gherla nr._____/ _____2019

ROMÂNIA                                                                   

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

NR.___________/_____________2019

                                                                         Act  Adițional    nr.3

                                                                                  la 

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a Municipiului Gherla și localităților componente Băița, Hășdate , Silivaș prin concesiune nr.4141/22.04.2008

Art.1 Părți contractante

Municipiul Gherla, cu sediul în Gherla, str. Bobîlna nr.2, jud. Cluj, reprezentat prin Neselean Ioan, având funcția de Primar, în calitate de concedent pe de o parte,

Și

Societatea Comercială Administrarea Domeniului Public Gherla S.A., cod. unic de înregistrare 227969, cu sediul principal în Gherla, str. Gelu nr.7, județul Cluj, reprezentată prin Mureșan Genel, având funcția de director, în calitate de concesionar,

La data de _____________ la sediul concedentului, în baza Hotărârii Consiliului Local Gherla nr____ din data de __________, s-a încheiat prezentul act adițional.

Art.2 .Prezentul act adițional modifică și completează art.4 cu lit.d) astfel:

lit.d) . bunurile realizate prin lucrările de investiții executate în cadrul Proiectului "Sistem de management Integrat al  Deșeurilor în județul Cluj"-  Depozitului de deșeuri urbane închis Gherla;

și  art.17  cu pct. 10 astfel:

pct.11. paza bunurilor, urmărirea comportării în timp a construcțiilor conform Proiectului Tehnic și monitorizarea Depozitului de deșeuri urbane închis Gherla (bunurile realizate prin lucrările de investiții executate în cadrul Proiectului "Sistem de management Integrat al  Deșeurilor în județul Cluj"), pe o perioadă de 5 ani ( până la recepția finală a lucrărilor executate). După perioada de 5 ani  ( până la recepția finală a lucrărilor executate) bunurile vor fi predate Municipiului Gherla prin proces verbal predare – primire..

Art.3. Restul articolelor din contractul nr.4141/22.04.2008 precum și  actelor adiționale anterioare rămân neschimbate.

                      Concedent,                                                                     Concesionar,

         Primăria Municipiului Gherla                         SC Administrarea Domeniului Public Gherla S.A.

                    PRIMAR                                                                          DIRECTOR

           NESELEAN   IOAN                                                          MUREȘAN  GENEL

Nr.    4004  din 01.04.2019

                                                                                              P R I M A R

RAPORT DE SPECIALITATE

Privind aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2019

               Cap.1 Prezentare generală

                 Obiectul  prezentului  raport  îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe surse şi alocarea cheltuielilor pe destinaţii, pentru proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli și a bugetului instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii  pe anul 2019.

          Principiile și regulile care au stat la baza întocmirii proiectului de buget al Municipiului Gherla pe anul 2019 au fost cele rezultate din satisfacerea nevoilor pe plan local coroborate cu modificările intervenite în cadrul  Legii  nr.273/2006-lege privind finanțele publice locale.

          La întocmirea proiectului de buget pe anul 2019 s-a avut în vedere respectarea prevederilor referitoare la calendarul bugetar, așa cum este prevăzut la art.37, art.38 și art.39 din legea 273/2006, astfel încât în termenul maxim de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial, proiectul bugetului local pe anul 2019 să poată fi aprobat de consiliul local.

           In evaluarea veniturilor s-a ţinut cont de  sumele primite  de la nivel central prin intermediul Direcţiei Generale ale Finanţelor Publice  Judeţene (cote defalcate din impozitul pe venitul global, sume defalcate din TVA ) şi de analiza propriilor venituri, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren , impozitul auto, veniturile din amenzi,veniturile din concesiuni şi închirieri,etc.

          Principiile care au stat la baza  întocmirii proiectului de buget la partea de venituri, au fost cele prevăzute în art.5 din Legea 273/2006 cu privire la fundamentarea veniturilor pe baza inventarieii materiei impozabile și a bazei de impozitare ajustate cu posibilitățile reale de colectare.

           S-a respectat prevederile art.29 din L.273/2006 potrivit căruia la  veniturile din vânzarea unor bunuri aparținând unității administrativ teritoriale nu s-au prevăzut sume prin proiectul de buget pe anul 2019, acestea urmând a fi constituite în momentul încasării, prin rectificare bugetară.                  

            Cap.2 Structura şi regimul veniturilor bugetului  local.

            Constituirea  veniturilor bugetare se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor vărsăminte, prelevate de la bugetul de stat, de la persoane juridice şi fizice.

                        Încasarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi celorlalte venituri ale bugetului local de orice natură şi provenienţă se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi a Hotărârilor de Consiliu adoptate.

            Veniturile bugetului local pe anul  2019 , în sumă de 25267.75mii lei  în clasificație conform surselor de proveniență  se prezintă astfel:

                        VENITURI TOTALE…………………………………25267.75mii lei.

            Din care.

            1.Venituri proprii……………………………………………19.954,75 mii lei.

            2.Sume defalcate din TVA………………………………..…  5.313,00 mii lei.

            3.Subvenții……………………………………………………        0,00 mii lei.

Din totalul veniturilor :

1.veniturile sectiunii de funcționare………………………25.259,00 mii lei

2.Veniturile secțiunii de dezvoltare……………………….         8,75 mii lei

                                    Cap.3.Regimul şi destinaţia cheltuielilor bugetare.

Cheltuielile bugetului local pe anul 2019   în sumă de  37,458.75    mii lei ,în structură economică, se prezintă astfel.

CHELTUIELI TOTALE…………………………… 37,458.75     mii lei .

Din care

1.Cheltuieli secțiunea de funcționare………………25.259,00 mii lei .

Din acestea.

-a)cheltuieli de personal…………………………………14.728,00 mii  lei.

-b)cheltuieli materiale şi servicii…………………………  7.548,00mii lei.

-c)dobânzi…………………………………………………    0,000 mii lei.

-d)subvenții………………………………………………...      0,00 mii lei.

-e)transferuri …………………………………………….… 592,00 mii lei.

-f) rambursări credite……………………………………….      0,00 mii lei

-h)asistența socială ……………………………………..… 1.471,00 mii lei

-i)alte cheltuieli…………………………………………….…920,00 mii ei

2.Cheltuieli secțiunea de dezvoltare……………………… 12,199.75     mii lei .

Din acestea :

a) transferuri …………………………………………….……   10,00 mii lei

b)cheltuieli de capital………………………………………12.189,00 mii  lei

Sinteza proiectului bugetului local de venituri şi cheltuieli pe anul 2019, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole ,iar la cheltuieli pe părţi,capitole ,subcapitole,titluri articole şi alineate ,pe secțiunea de funcționare și pe secțiunea de dezvoltare ,este prezentată în anexa,  Buget local detaliat la venituri pe capitole și subcapitole  și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și titluri pe anul 2019 ANEXA 1si ANEXA 2

Lista de investiții pe anul 2019 ca anexă la bugetul  local ,cuprinzând obiectivele de investiții este prezentată în ANEXA-3-Lista de investitii 2019.

Bugetul local prezentat pe cele două sectiuni se prezintă astfel :

A.Secțiunea de funcționare, parte de bază a bugetului cuprinde veniturile necesare finanțării cheltuielilor curente pentru realizarea competențelor stabilite prin lege,precum și cheltuielile curente respective.

Veniturile secțiunii de funcționare sunt în sumă de 25.259,00 mii lei.

Cheltuielile secțiunii de functionare  sunt în sumă de 25.259,00 mii lei.

B.Secțiunea de dezvoltare, parte complementară a bugetului cuprinde veniturile și cheltuielile de capital,proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de postaderare și transferurile, aferente implementării politicilor la nivel local.

 Veniturile secțiunii de dezvoltare sunt în sumă de 12.199,75 mii lei.

Cheltuielile secțiunii de dezvoltare  sunt în sumă de 12.199,75 mii lei.

Cap. 4.Bugetul centralizat al instituţiilor publice finanţate integral sau  parţial din  venituri proprii și subvenții.

            In conformitate cu prevederile L.273/2006-lege privind finanţele publice locale ,bugetul local precum şi celelalte bugete prevăzute la art.1. alin (2) din lege se aprobă de către consiliul local.

Bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții la partea de venituri este de 20.341,90 mii lei, iar la partea de cheltuieli, este de 20.785,00 mii lei  ANEXA nr 4 .

Veniturile totale …………………20.341,90 mii  lei.

Cheltuieli totale………………..…20.785,00 mii  lei

Cap.6 Bugetul centralizat al municipiului Gherla cuprinde suma bugetelor prezentate, respectiv bugetul local , bugetul instituțiilor finanțate din venituri proprii și subvenții în sumă totală de 45.609.65 mii lei la partea de venituri și 58.243,75 mii lei la partea de cheltuieli. 

Având in vedere că toate aspectele procedurale legale privind elaborarea proiectului bugetului local pe anul 2019, au fost respectate, supunem aprobării Consiliului local Gherla prezentul proiect.

Sef serviciu buget contabilitate,

  -------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din 

privind aprobarea   bugetului  local de venituri si cheltuieli pe anul 2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea bugetului local de venituri si cheltuieli pe anul 2019, proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinând referatul Serviciului financiar contabil nr. 4004/01.04.2019 şi văzând avizele favorabile                                                                    ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, Legea nr.50/2019 a bugetului de stat, Decizia  DGFP Cluj nr.653/20.03.2019, privind indicatorii pe anul 2019;             

În temeiul art.36 al.4 lit a si art. 45 (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

                                                  HOTĂRĂŞTE

Art.1:   Se aprobă bugetul local de venituri si cheltuieli pe anul 2019 care la partea de venituri înregistrează suma de  25.267,75 mii lei, iar la partea de cheltuieli suma 37.458,75 mii lei din care sectiunea de functionare  este in suma de 25.259,00 mii lei iar sectiunea de dezvoltare in suma de 12.199,75 mii lei  conform anexelor 1şi 2 la prezenta hotărîre;

Art.2 : Se aprobă lista de investiţii pe anul 2019 conform anexei nr.3.

Art.3:  Se aprobă  bugetul activităţilor autofinanţate pe anul 2019  care inregistreză  la partea de venituri suma de 20.341,90 mii lei si la partea de  cheltuieli  suma de 20.785,00   mii lei conform anexei nr.4.

Art.4 : Se aproba ca excedentul bugetului local al anului 2018 in suma de 12.191,00 mii lei să se folosească pentru acoperirea deficitului sectiunii de dezvoltare  pe anul 2019; 

 Art 5 : Se aprobă   repartizarea pe unitati de invatamint  a sumei de de la capitolul 65 « Invatamint » conform anexei nr.5;

Art. 6. Se aprobă   numărul de personal permanent şi temporar, precum şi fondul salariilor la primarie    conform anexei nr.6 ;

Art 7 :  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla pentru a semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau retragerilor de sume la nivelul municipiului Gherla, urmare a apariţiei unor acte normative, respectiv comunicări ale D.G.F.P Cluj, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică. Anexele modificate vor fi prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli, conform art.nr.82 din Legea 273/2006.

Art 8 :  Se împuterniceşte primarul municipiului Gherla prin serviciul de specialitate pentru a repartiza bugetul local aprobat pe anul 2019 pe articole si aliniate in cadrul capitolelor si subcapitolelor conform clasificatiei economice in vigoare in vederea depunerii la DGFP Cluj.

        Art 9 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul sport ( cod 670501) a  sumei de 100 mii lei  pentru activitati sportive  pe anul 2019 desfasurate de structuri sportive (cluburi si asociatii) din Municipiul Gherla, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

         Art 10 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul religie (cod 670600) a sumei de 50 mii lei pentru reparatii  si constructie locasuri de cult si constructii conexe, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art 11 : Se aprobă plata din bugetul local de la subcapitolul cultura (cod 670306) a sumei de 50 mii lei pentru proiecte culturale si de tineret desfasurate de asociatii si fundatii nonprofit, suma ce va fi repartizata conform Legii 350/2005.

      Art.12 Se  aproba alocarea sumei de 250 mii lei pentru organizarea « Zilelor Municipiului Gherla » in luna iunie 2019.

      Art 13 : Se aprobă programul activitatilor cultural artistice organizate de Casa de Cultura Gherla in anul 2019, prezentat in anexa nr. 7

Art 14 : Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza autoritatea executiva si institutiile subordonate.

                                              PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Nr.consilieri:               19                                                                       CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                                   SECRETAR

Nr.voturi “pentru”:                                                                                    MIHAI ROTAR

-----------------

anexa 1 venituri 2019

anexa 2 cheltuieli 2019

anexa 3 lista investitii 2019

anexa 4 autofinantate 2019

anexa 5

anexa 6 hcl aprilie 2019

anexa 7 buget  

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr 4360/05.04.2019                                                                                               VIZAT PRIMAR

REFERAT

Privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2019

Avind in vedere cererile unitatilor de invatamint si tinând cont de prevederile art.4 din  OMECTS nr.5576/07.10.2011 “Cuantumul unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.”

Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat,  sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.

 Bursele de performanţă se acordă elevilor care     au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Bursele de merit şi bursele de studiu se acordă elevilor, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

Astfel propun aprobarea cuantumul burselor pe anul 2018, dupa cum urmeaza:

                   -50 lei bursa de ajutor social,

                   -70 bursa de merit si de studiu,

                   -500 lei bursa de performanţă.

INTOCMIT:

Sef serviciu 

Nicusor Farcas

-------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

                                      HOTĂRÂREA NR.           din     04.2019

privind aprobarea cuantumului unei burse pe anul 2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotarâre cu privire la aprobarea   cuantumului unei burse pe anul 2018, proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinând referatul Serviciului financiar contabil nr. 4360/05.04.2019                                                                                                şi văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Ţinând cont de prevederile  OMECTS nr.5576/07.10.2011;1165/2013;

În temeiul art.36 al.4 lit a si art. 45 (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

                                                  HOTĂRĂŞTE:

  Art.1:   Se aprobă    cuantumul unei burse pentru elevii din invăţământul preuniversitar de stat astfel :

  • 50 lei/luna bursa de ajutor social ;
  • 70 lei/luna bursa de merit si de studiu ;
  • 500 lei/performanta bursa de performanţă ;

  Art.2 :Criteriile specifice si perioada  de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

   Art.3:Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza compartimentul buget contabilitate si institutiile de invatamint.

                                                    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Nr.consilieri:                                                                                      CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                                   SECRETAR

Nr.voturi “pentru”:                                                                                    

ROMÂNIA                                                                                                                                       JUDEȚUL CLUJ                                                                                                Vizat,                               PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                          Primar                         NR. 3873 din 27.03.2019                                                                       NESELEAN IOAN

REFERAT

 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ,, Modernizare și dotare Ambulatoriu Gherla ”

 Prin HCL nr. 82/18.10.2019 s-a aprobat proiectul ,,Modernizare și dotare Ambulatoriu Gherla”, precum și indicatorii tehnico-economici aferenți componentei investiționale, proiect depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Obiectul tematic 9- Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei, Axa Prioritară 8- ,,Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1- ,,Investiții în infrastructurile sanitare și sociale”, Obiectivul specific 8.1 ,,Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea A- Ambulatorii.

Urmare modificărilor legislative aduse de OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, dar și a ratelor de cofinanțare conform Corrigendum-ului nr.3 și a Instrucțiunii AMPOR nr.112/08.03.2019, se impune actulizarea devizului general și a bugetului proiectului, respectiv toate documentele influențate de modificarea acestora.

Valoarea totală inițială a proiectului, aprobat prin HCL nr.82/18.10.2018 este de 7.418.610,932 lei, iar potrivit modificărilor aduse, noua valoare totală a proiectului este de 8.198.906,432 lei.

              Menționăm faptul că proiectul ,,Modernizare și dotare Ambulatoriu Gherla”, cod SMIS 126597 se află în etapa de evaluare, fiind înregistrată solicitarea de clarificare cu nr. 3869 din 27.03.2019 prin care se solicită actualizarea devizului general și bugetul proiectului, respectiv toate documentele influențate de modificarea acestora, precum și transmiterea acestor documente, într-un termen de 5 zile de la data prezentei.            

Având în vedere Ghidul solicitantului- Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014-2020, precum și a documentelor conexe, ,,Hotărârea solicitantului de aprobare a studiului de oportunitate și/sau a documentației tehnico- economice și a indicatorilor tehnico- economici, inclusiv anexa privind descrierea sumară a investiției propuse a fi realizată prin proioect” reprezintă un document obligatoriu, iar în situația în care are loc o modificare a indicatorilor, este necesară emiterea unei noi Hotărâri de aprobare a noilor indicatorilor tehnico- economici.

Din clarificarea transmisă Primăriei Municipiului Gherla reiese obligativitatea actualizării Devizului general și bugetul proiectului, respectiv toate documentele influențate de modificarea acestora, raportat la ratele de cofinanțare conform Corrigendum- ului nr.3 și conform Instrucțiunii AMPOR nr.112/08.03.2019 luând în considerare exclusiv prevederile art.71 din OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, obținerii unei noi Hotărâri, netransmiterea acesteia în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării de clarificare.

Sancțiunea nerespectării termenului de 5 zile este respingerea cererii de finanțare.

Față de acestea, propun analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la modificarea indicatorilor componentei investiţionale MODERNIZARE ŞI DOTARE AMBULATORIU GHERLA.

                                                                                                                    Întocmit,

  Ing. Morar Vasile

-------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL  LOCAL 

HOTĂRÂREA NR.          /                 2019

privind aprobarea indicatorilor tehnico- economici pentru proiectul ,, Modernizare și dotare Ambulatoriu Gherla”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru, 

Luând în considerare referatul de specialitate nr. 3873 din 27.03.2019, întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primariei Municipiului Gherla, privind modificarea HCL nr. 82/18.10.2018 de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului MODERNIZARE ŞI DOTARE AMBULATORIU GHERLA”, propus spre finanţare in cadrul Programului Operational Regional 2014 - 2020, Obiectului tematic 9 – Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei, Axa Prioritară 8 - ”Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de Investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale, Obiectivul specific 8.1 ”Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operațiunea A – Ambulatorii,

              In temeiul prevederilor art. 36, alin. (4), lit. d şi e, alin (6), lit. a, pct. 10 şi 11, art. 45, alin. (1) şi ale art. 115, alin (1), lit. b din Legea 215/2001 privind administratia publica locala, republicata,

HOTĂRĂȘTE

ART 1. Se aprobă modificarea valorii investiţiei aferente componentei investiţionale MODERNIZARE ŞI DOTARE AMBULATORIU GHERLA prevăzute iniţial în Anexa 2 la HCL nr. 82/18.10.2018, astfel se înlocuieşte Anexa 2 la HCL nr.82/18.10.2018 cu Anexa 1 la prezenta HCL.

ART 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei se incredințează Primarul Municipiului Gherla, urmând toate procedurile prevăzute de lege.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri         19                                                                           CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                                               SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                  

 ANEXA NR. 1  PRIVIND APROBARE INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI PROIECT MODERNIZARE ȘI DOTARE AMBULATORIU GHERLA

VEZI ADRESA INAINTARE

ROMÂNIA                                                                                                    APROBAT

JUDEŢUL CLUJ                                                                                             PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI  GHERLA                                             NESELEAN IOAN

Nr. 3280/18.03.2019

REFERAT

Privind stabilirea unor măsuri privind delegarea gestiunii activităților de colectare,

transport și transfer deșeuri în cadrul Proiectului " Sistem  de Management  integrat al

Deșeurilor în Județul Cluj"

       Prin adresa  înregistrată la Consiliul  Județean Cluj sub nr. 7314 din 04.03.2019 și la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj sub nr.100 din 04.03.2019 și înregistrată la Primaria Municipiului Gherla sub nr. 2608 din 04.03.2019  s-a transmis proiectul de HCL pentru stabilirea unor măsuri privind delegarea gestiunii activităților de colectare, transport și transfer deșeuri în cadrul Proiectului "Sistem  de Management  integrat al Deșeurilor în Județul Cluj".

          Prin adresa Asociației de  Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj  nr. 91 din 25.02.2019  și înregistrată la Primăria Municipiului Gherla sub nr.2283 din 26. 02.2019 s-a transmis forma finală a documentației de atribuire care trebuie aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local:   

  • Caietul de sarcini,
  • Studiul de Oportunitate privind  fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii activității de Colectare și Transport a deșeurilor municipale în județul Cluj,
  •  Regulamentul Serviciului de Salubrizare  al județului Cluj.
  • Fișa de fundamentare

În vederea aprobării celor mai sus menționate este necesară abrogarea a trei hotărâri de consiliu respectiv :

      - Hotărârea Consiliului Local nr.41/29.05.2014 Privind aprobarea Regulamentului Serviciului Public de Salubrizare al Județului Cluj și mandatarea d-nului Sabo Marius Călin – primarul Municipiului Gherla pentru a vota  Regulamentul Serviciului Public de Salubrizare al Județului Cluj, în Adunarea Generală  a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO_METROPOLITAN Cluj;

     - Hotărârea Consiliului Local nr. 43/29.05.2014 Privind aprobarea Studiul de oportunitate pentru fundamentarea soluției optime de delegare a serviciului de colectare și transport al deșeurilor în județul Cluj și mandatarea d-nului Sabo Marius Călin – primarul Municipiului Gherla pentru a vota Studiul de oportunitate pentru fundamentarea soluției optime de delegare a serviciului de colectare și transport al deșeurilor în județul Cluj, în Adunarea Generală  a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO_METROPOLITAN Cluj;

- Hotărârea Consiliului Local nr.66/09.08.2018 privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii activității de Colectare și transport a deșeurilor municipale în județul Cluj, a regulamentului Serviciului de salubrizare al  județului Cluj și a caietului de sarcini privind delegare prin concesionare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare în județul Cluj, respectiv de colectare și transport al deșeurilor municipale și a unor fluxuri speciale de deșeuri.

      Prin Hotărârea Consiliului Local Gherla nr.27/02.04.2009 s-a aprobat participarea  Municipiului Gherla la înfiinţarea „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj".

      Prin Hotărârea Consiliului Local Gherla  nr. 50 din data  21.07.2010,  privind aprobarea unor măsuri de organizare și funcționare a Asociației de Dezvoltare  Intercomunitară ECOMETROPOLITAN Cluj   s-a aprobat la Anexa nr.3   " Documentul de poziție ". 

      Se solicită de către Consiliul  Județean Cluj și Asociaţia  de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METRO- POLITAN Cluj  modificarea HCL nr. 50 din data  21.07.2010  privind aprobarea unor măsuri de organizare și funcționare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj după cum urmează:

      a) Alineatele (3) și (4) ale articolului 12  se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(3) Consiliul Județean Cluj, prin intermediul UIP și a serviciului de specialitate, va iniția și va derula procedura de achiziție publică din cadrul Proiectului, privind atribuirea:

  1. Contractelor de lucrări pentru construirea CMID, construirea stațiilor de transfer, precum și închiderea depozitelor urbane neconforme.
  2. Contractelor de achiziție publice de bunuri și servicii aferente derulării Proiectului.
  3. Contractul de delegare a activităților de salubrizare aferente operării CMID”

(4) Pentru contractele de delegare privind serviciile de colectare și transport a deșeurilor din zonele de operare, inclusiv operarea stațiilor de transfer, procedurile de licitație vor fi inițiate și derulate de ADI Eco-Metropolitan Cluj, în numele și pe seama UAT implicate.”

 b) Alineatul 1 al articolului 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

   „(1) Vor fi selectate două categorii de operatori pentru activitățile care sunt parte a serviciilor, prin procedura de achiziție publica:

  1. operatori pentru colectarea și transportul deșeurilor din mediul urban și rural pana Ia

CMID. Aceștia vor fi denumiți în continuare Operatori de Colectare și Transport (operator CT).

   b) un operator pentru exploatarea CMID, denumit in continuare Operator CMID (orice referire la operator TTPD se va considera ca fiind la Operator CMID).”

 c) Lit. c) și d) ale alineatului (1) din articolul 14 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„c) Județul Cluj / Consiliul Județean Cluj pentru contractul de delegare a gestiunii privind activitățile de exploatare și operare a CMID.

d) Toate UAT-urile prin ADI Eco-Metropolitan Cluj, pentru contractele de delegare a gestiunii privind activitățile de colectare a deșeurilor și de transport a acestora până la CMID, inclusiv pentru operarea instalațiilor de colectare și transfer.”

  d) Alineatele (1), (2) și (3) ale articolului 17 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Tarifele inițiale pentru activitățile de salubrizare din cadrul CMID, care urmează să fie plătite de operatorii CT către operatorul CMID, vor fi aprobate prin hotărâre a Consiliului Județean Cluj cu respectarea principiilor prevăzute în articolele 15-16.

(2) Pentru activitățile de colectare și transport a deșeurilor din zonele de operare, tarifele inițiale, precum și ajustările ulterioare vor fi aprobate de fiecare consiliu local direct implicat din zona de operare, pentru raza sa de competență teritorială. Consiliile locale au obligația de a aproba tarifele propuse, dacă acestea respectă condițiile prevăzute în prezentul Acord și politica tarifară stabilită de ADI Eco-Metropolitan Cluj.

(3) După stabilirea unui tarif unic pentru colectarea și transportul deșeurilor pentru o zonă de colectare determinată, ADI ECO-METROPOLITAN Cluj va aproba acest tarif, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale cărora li se aplică. Cu ocazia deliberărilor legate de acest tarif unic, doar unitățile administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se aplică acest tarif vor avea dreptul să voteze hotărârea ADI Eco-Metropolitan Cluj de fixare a tarifului.”

   e)  Anexa nr. 2 - "Schema funcțională a sistemului de contracte și tarife" din Documentul de poziție se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

              Se solicită  ca  Modificarea Documentului de poziţie aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla  nr.50 din 21.07.2010 să fie făcută  în scris, prin încheierea unui act aditional.

 Se solicită mandatarea domnului Neselean Ioan primar al Municipiului Gherla -în calitate de reprezentat al Municipiului Gherla în A.G.A. la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj-, sau în lipsa acesteia/acestuia al doamnei/domnului ................ (se înscrie numele și prenumele persoanei în cauză) în calitate de ............... (se înscrie funcția ocupată ) -,  să semneze, în numele și pe seama Municipiului Gherla , Actul adițional nr. 1 la Documentul de poziţie aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla   nr. 50 din din data  21.07.2010. Executivul propune mandatarea d-nei viceprimar Trif Iulia Maria viceprimar al municipiului Gherla.

Se solicită mandatarea directorului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj să opereze eventualele modificări ale documentelor prevăzute la art. 1 alin. (3) (caiet de sarcini și contract), care se impun în urma verificării acesteia de către Autoritatea Naţională a Achiziţiilor Publice și/sau Autoritatea de Management, în limitele pe care le presupune verificarea.

          Se solicită mandatarea directorului  Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj să desemneze, prin decizie, membrii comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de colectare, transport și transfer la care se referă documentele aprobate conform art.1 alin. (3) din prezenta.

     Având în vedere cele de mai sus  propunem analizarea şi  luarea unei hotărâri referitoare  la stabilirea unor măsuri privind delegarea gestiunii activităților de colectare, transport și transfer deșeuri în cadrul Proiectului " Sistem  de Management  integrat al Deșeurilor în Județul Cluj".

                                                                                             Întocmit,

                                                           Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului

                                                                   Consilier superior Pop Simona Maria

-------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ                                                                          

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL                                            

PROIECT  HOTĂRÂRE

pentru stabilirea unor măsuri privind delegarea gestiunii activităților de colectare

 transport și transfer deșeuri în cadrul Proiectului ”Sistem de Management Integrat al

Deşeurilor în Judeţul Cluj”

CONSILIUL  LOCAL  al  MUNICIPIULUI GHERLA, intrunit în şedinţă ordinară de   lucru;

             Luând în dezbatere Proiectul de hotărâre pentru stabilirea unor măsuri privind delegarea gestiunii activităților de colectare, transport și transfer deșeuri în cadrul Proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj”  –  proiect din iniţiativa autorităţii executive .

  Examinînd Referatul cu nr. ­­­­­­­­­3280/18.03.2019 întocmit de către  Direcția de  Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;

          Văzînd avizele favorabile ale comisiilor  de specialitate ale Consiliului local;

Având în vedere prevederile:

  • Hotărârii Consiliul Local al Municipiului Gherla  nr.27/02.04.2009 privind aprobare

 partcipării Municipiului Gherla la înființarea " Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO – METROPOLITAN Cluj "

  • Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj;

Luând în considerare prevederile:

  • art. 2, ale art. 3 alin. (2), ale art. 58 alin. (1) și (3), ale art. 59, ale art. 61 - 62 și ale art. 64 - 65

din Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  • Regulamentului  de organizare şi funcţionare a Consiliului Local, aprobat prin Hotărârea

Consiliului Local nr.72/29.06.2016;

În conformitate cu dispozițiile :

  • art.11, ale art.12 şi ale art.36 alin. (7) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  • completările ulterioare;

- Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare;

  •  

completările ulterioare;

  • Ordonanței de urgență a Guvernului privind nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 31/2019, cu modificările şi completările ulterioare;

  • Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a

statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare;

Fiind îndeplinite prevederile cuprinse la art. 39-41, coroborate cu cele ale art. 44-46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

            În temeiul drepturilor conferite prin art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

H OTĂRĂȘTE:

Art. 1. (1) Se aprobă Studiul de oportunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii activității de colectare, transport și transfer a deșeurilor municipale în județul Cluj, cuprins în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

           (2) Se aprobă Regulamentul Serviciului de Salubrizare al Județului Cluj  cuprins în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

           (3) Se aprobă Caietul de sarcini și Modelul contractului de delegare prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale Serviciului de salubrizare în județul Cluj, respectiv de colectare și transport al deșeurilor municipale și a unor fluxuri speciale de deșeuri, precum și operarea și administrarea Stațiilor de transfer, cuprinse în anexa nr. 3 și 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. (1) Hotărârea Consiliului Local nr.50 din data 21.07.2010  privind aprobarea unor măsuri de organizare și funcționare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj, se modifică după cum urmează:

  1. Anexa nr. 3 ”Documentul de poziție, se modifică după cum urmează:
  1. Alineatele (3) și (4) ale articolului 12 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(3) Consiliul Județean Cluj, prin intermediul UIP și a serviciului de specialitate, va iniția și va derula procedura de achiziție publică din cadrul Proiectului, privind atribuirea:

  1. Contractelor de lucrări pentru construirea CMID, construirea stațiilor de transfer, precum și închiderea depozitelor urbane neconforme.
  2. Contractelor de achiziție publice de bunuri și servicii aferente derulării Proiectului.
  3. Contractul de delegare a activităților de salubrizare aferente operării CMID”

(4) Pentru contractele de delegare privind serviciile de colectare și transport a deșeurilor din zonele de operare, inclusiv operarea stațiilor de transfer, procedurile de licitație vor fi inițiate și derulate de ADI Eco-Metropolitan Cluj, în numele și pe seama UAT implicate.”

  1. Alineatul 1 al articolului 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Vor fi selectate două categorii de operatori pentru activitățile care sunt parte a serviciilor, prin procedura de achiziție publica:

  1. operatori pentru colectarea și transportul deșeurilor din mediul urban și rural pana Ia CMID. Aceștia vor fi denumiți în continuare Operatori de Colectare și Transport (operator CT).

b) un operator pentru exploatarea CMID, denumit in continuare Operator CMID (orice referire la operator TTPD se va considera ca fiind la Operator CMID).”

c) Lit. c) și d) ale alineatului (1) din articolul 14 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„c) Județul Cluj / Consiliul Județean Cluj pentru contractul de delegare a gestiunii privind activitățile de exploatare și operare a CMID.

d) Toate UAT-urile prin ADI Eco-Metropolitan Cluj, pentru contractele de delegare a gestiunii privind activitățile de colectare a deșeurilor și de transport a acestora până la CMID, inclusiv pentru operarea instalațiilor de colectare și transfer.”

  1. Alineatele (1), (2) și (3) ale articolului 17 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Tarifele inițiale pentru activitățile de salubrizare din cadrul CMID, care urmează să fie plătite de operatorii CT către operatorul CMID, vor fi aprobate prin hotărâre a Consiliului Județean Cluj cu respectarea principiilor prevăzute în articolele 15-16.

(2) Pentru activitățile de colectare și transport a deșeurilor din zonele de operare, tarifele inițiale, precum și ajustările ulterioare vor fi aprobate de fiecare consiliu local direct implicat din zona de operare, pentru raza sa de competență teritorială. Consiliile locale au obligația de a aproba tarifele propuse, dacă acestea respectă condițiile prevăzute în prezentul Acord și politica tarifară stabilită de ADI Eco-Metropolitan Cluj.

 (3) După stabilirea unui tarif unic pentru colectarea și transportul deșeurilor pentru o zonă de colectare determinată, ADI ECO-METROPOLITAN Cluj va aproba acest tarif, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale cărora li se aplică. Cu ocazia deliberărilor legate de acest tarif unic, doar unitățile administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se aplică acest tarif vor avea dreptul să voteze hotărârea ADI Eco-Metropolitan Cluj de fixare a tarifului.”

  1. Anexa nr. 2 - "Schema funcțională a sistemului de contracte și tarife" din Documentul de poziție se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

            (2) Modificarea Documentului de poziţie aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr.50 din 21.07.2010  se face în scris, prin încheierea unui act aditional.

Art.3. (1) Se mandatează domnul NESELEAN IOAN primar al Municipiului Gherla  - în calitate de reprezentat al Municipiului Gherla  în A.G.A. la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj-, sau în lipsa acestuia doamna TRIF IULIA MARIA – în calitate de viceprimar al Municipiului Gherla, se mandateaza  să voteze aprobarea documentelor precizate la articolul 1, cuprinse în anexele nr. 1- 4 la prezenta hotărâre.

           (2) Se mandatează domnul NESELEAN  IOAN primar al Municipiului Gherla -în calitate de reprezentat al Municipiului Gherla în A.G.A. la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj, sau în lipsa acesteia acestuia doamna TRIF IULIA MARIA – în calitate de viceprimar al Municipiului Gherla, este mandatată să semneze, în numele și pe seama Municipiului Gherla , Actul adițional nr. 1 la Documentul de poziţie aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr. nr.50 din data 21.07.2010.

        (3) Se mandatează directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj să opereze eventualele modificări ale documentelor prevăzute la art. 1 alin. (3) (caiet de sarcini și contract), care se impun în urma verificării acesteia de către Autoritatea Naţională a Achiziţiilor Publice și/sau Autoritatea de Management, în limitele pe care le presupune verificarea.

        (4) Se mandatează directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj să desemneze, prin decizie, membrii comisiei de evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de colectare, transport și transfer la care se referă documentele aprobate conform art.1 alin. (3) din prezenta hotărâre.

             Art. 4. La data la care prezenta hotărâre produce efecte, se abrogă:

- a) Hotărârea Consiliului Local nr.41/29.05.2014 privind aprobarea Regulamentului Serviciului Public de Salubrizare al Județului Cluj și mandatarea d-nului Sabo Marius Călin – primarul Municipiului Gherla pentru a vota  Regulamentul Serviciului Public de Salubrizare al Județului Cluj, în Adunarea Generală  a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO_METROPOLITAN Cluj;

- b) Hotărârea Consiliului Local nr. 43/29.05.2014 privind aprobarea Studiul de oportunitate pentru fundamentarea soluției optime de delegare a serviciului de colectare și transport al deșeurilor în județul Cluj și mandatarea d-nului Sabo Marius Călin – primarul Municipiului Gherla pentru a vota Studiul de oportunitate pentru fundamentarea soluției optime de delegare a serviciului de colectare și transport al deșeurilor în județul Cluj, în Adunarea Generală  a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO_METROPOLITAN Cluj;

- c) Hotărârea Consiliului Local nr.66/09.08.2018 privind aprobarea Studiului de Oportunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii activității de Colectare și transport a deșeurilor municipale în județul Cluj, a regulamentului Serviciului de salubrizare al  județului Cluj și a caietului de sarcini privind delegare prin concesionare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare în județul Cluj, respectiv de colectare și transport al deșeurilor municipale și a unor fluxuri speciale de deșeuri.

d)  orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri.

            Art. 5 Cu punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează domnul NESELEAN IOAN primarul Municipiului Gherla.;

           Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică domnului NESELEAN  IOAN – primar al Municipiului Gherla; Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj, precum şi Prefectului Judeţului Cluj.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri           _19_                                                                        CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                    _  __                                                                                 SECRETAR

Nr.voturi pentru     _  __                                                                            

Nr.voturi împotriva _  _                                                                               ROTAR  MIHAI

ANEXA NR. 1 - STUDIU DE OPORTUNITATE PRIVIND LUAREA UNOR MASURI

ANEXA NR. 2 -_REGULAMENTUL SERVICIULUI DE  SALUBRIZARE AL JUD CLUJ PRIVIND LUAREA UNOR MASURI

ANEXA NR. 3 - SECTIUNEA 2 CAIET DE SARCINI - FINAL - CU ST PRIVIND LUAREA UNOR MĂSURI

ANEXA NR. 4 - CONTRACT COLECTARE CLUJ 2018 PRIVIND LUAREA UNOR MĂSURI

ANEXA NR. 5 PRIVIND LUAREA UNOR MASUR I 

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr     2651/05.03.2019                                                                                          

VIZAT PRIMAR

REFERAT

Prin cererea 9/25.02.2018(anexata) Consiliul Judetean Cluj prin Asociatia Produs de Cluj a solicitat acordul pentru incheierea unui parteneriat in vederea organizarii in perioada 19-21 aprilie 2019 a evenimentului Targ Produs de Cluj.

Activitatea Asociației „Produs de Cluj” contribuie la dezvoltarea micilor întreprinzători, cu precădere a celor din mediului rural, și asigură reprezentarea producătorilor locali la nivel național şi internațional.
Evenimentele organizate de asociație sunt destinate tuturor producătorilor și meșterilor populari clujeni, mici producători păstrători ai tradițiilor populare și culinare clujene, creatori de costume populare, obiecte de artizanat, bijuterii, păpuși, suveniruri, dar și articole din piele. Alături de aceștia, la toate manifestările sunt prezenți producători clujeni de fructe și legume, uleiuri presate la rece, apicultori, dar și mici fermieri care aduc brânzeturi, produse de carne de porc, dulcețuri, turtă dulce, toate preparate în mod tradițional. La evenimentele “Produs de Cluj”, nu lipsesc vinurile și sucurile naturale, precum și produsele de lavandă. Cele mai cunoscute branduri ale Clujului promovate prin intermediul Asociației “Produs de Cluj”, în cadrul târgurilor tradiționale sunt cartofii de Râșca, brânzeturile realizate la stânele din județ, sau ceapa roșie de Turda, mierea de albine din stupinele Clujului, uleiul presat la rece de la Luna, dulcețurile de Moldovenești şi Agârbiciu, sarea terapeutică de la Turda. Pe durata târgurilor, vizitatorii au posibilitatea nu doar să cumpere produse de calitate, ci și să urmărească spectacole de folclor de pe valea Someșului, susținute de interpreți și ansambluri folclorice clujene.

Acest eveniment se desfasoara an de an si contribuie la dezvoltarea micilor producatori din municipiul nostru. Locatia in care s-a desfasurat evenimentul in anii trecuti a fost zona autogarii. Ca urmare propunem aprobarea incheierii unui parteneriat cu aceasta asociatie prin care se pune la dispozitia organizatorilor spatiul din zona autogarii. Municipiul Gherla va asigura salubrizarea spatiului pe perioada evenimentului, racordarea si consumul de energie electrica, paza si ordinea publica.

Asociatia Produs de Cluj se va ocupa de intreaga organizare a evenimentului  asigurand toate cheltuielile legate de logistica, interpreti si altele prin care vor asigura buna desfasurare a evenimentului.

INTOCMIT:

Sef serviciu 

Nicusor Farcas

-----

HOTARARE

privind aprobarea organizarii in municipiul Gherla a evenimentului Targ Produs de Cluj, in perioada 19-21 aprilie 2019

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea organizarii in municipiul Gherla a evenimentului Targ Produs de Cluj, in perioada 19-21 aprilie 2019, proiect elaborat din initiativa autoritatii executive;
Avand in vedere raportul de specialitate al Serviciului Financiar Contabil nr 2651/05.03.2019 si avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Gherla,

In temeiul prevederilor art. 36 alin. 2, lit. “c”, alin. 5 , lit. a , alin 6 lit. a, pct. 16, alin. 7, lit. a, si art. 45, alin. 1, 3 si 6, art. 115, alin. 1, lit. “b” din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata ,

H O T A R A S T E :

Art. 1. Se aproba organizarea in municipiul Gherla a evenimentului    Targ Produs de Cluj, in perioada 19-21 aprilie 2019.
Art. 2. Partenerii  oficiali  in  organizarea  evenimentului  sunt  Asociatia  Produs  de  Cluj si Municipiul Gherla, prin autoritatile sale.
Art. 3. In vederea desfasurarii evenimentului, Municipiul Gherla acorda cu titlu gratuit spatiul situat in zona autogarii (respectiv str. Liviu Rebreanu de  la   str. Bobalna pana la intersectia cu str. George Cosbuc si autogara pana la intersctia str. Fierarilor cu str. Romana).
Art. 4. Municipiul  Gherla  va  asigura  paza  si ordinea publica si cheltuielile necesare pentru salubrizarea perimetrului,  asigurarea energiei electrice.
Art. 5. Asociatia Produs de Cluj va asigura transportul, montajul si demontatul celor 60-80 de standuri necesare desfasurarii  expozantilor  de  produse  traditionale, prezenta a 3 ansambluri folclorice, a 3 orchestre, a  30  de  interpreti  de   muzica populara, precum si a altor invitati ce vor organiza diferite activitati de divertisment.  In  mod similar, asociatia  va  asigura scena cu suprafata de 120 mp, sunet si lumini, asistenta  tehnica  de  specialitate  pe  durata celor 3 zile, precum si promovarea evenimentului prin distribuirea de flyere, afise,  spoturi video, machete de presa.

Art. 6. Intre Municipiul Gherla si Asociatia Produs de Cluj se va  incheia  un protocol in care vor fi  stipulate  principalele  drepturi  si  responsabilitati, astfel  cum au  fost  identificate  in articolele de mai sus.

Art. 7. Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza intreg aparatul de specialitate al primarului si institutiile subordonate.

.

                                                    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Nr.consilieri:                                                                                      CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                                   SECRETAR

Nr.voturi “pentru”:          

MUNICIPIUL GHERLA

SERVICIUL FINANCIAR

Nr.3380/19.03.2019                                                                     VIZAT PRIMAR                                                                           

REFERAT

Privind aprobarea unor cheltuieli din bugetul local

Avand in vedere cererea nr. 1549/11.02.2019 depusa de d-ul Bob Alexandru presedintele Grupului Mixt de Lucru pe problema romilor din cadrul Primariei Municipiului Gherla prin care solicita sprijin financiar pentru desfasurarea evenimentelor cultural-traditionale pe anul 2019:

  1. Ziua mondiala a romilor- 08.04.2019
  2.  Concurs de muzica populara “Lautarii din Ardeal” urmat de ‘Balul traditional al muzicantilor” in perioada 05.09-08.09.2019
  3. Seara de romante cu genericul ,,Iti mai aduci aminte doamna...” in octombrie 2019

Avand in vedere anexa 1 a HCL 125/2016 si conform prevederilor art 20 a Legii nr. 273/2006, privind finantele publice locale:

   ART. 20

    Rolul, competenţele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale

………………………………………………………………………

    h) administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de eficienţă;

    i) stabilirea opţiunilor şi a priorităţilor în aprobarea şi în efectuarea cheltuielilor publice locale;

.................................................................................................................

Consiliul Local poate aproba efectuarea acestei cheltuieli publice locale tinand cont ca exista resurse bugetare.

Propun aprobarea cheltuielilor  in suma de 2600 lei din bugetul local al Municipiului Gherla de la capitolul 67.03.30 “Alte Servicii Culturale”, titlul 20 “Bunuri si servicii”, pentru organizarea  evenimentului cultural ,, Ziua mondiala a romilor- 08.04.2019”.

       INTOCMIT:

Sef serviciu 

Farcas Nicusor

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 1609 din 14.02.2019

                                                                                                                                        Vizat,

                                                                                                                          PRIMAR

                                                                                                                              NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și unul pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla, str. Gelu nr.62A

 Prin cererea nr.1609 din 12.09.2017, SC ,,MARITRANS”SRL, cu sediul social în Municipiul Gherla, str. Gelu nr.62A, solicită aprobarea deschiderii unui acces auto și unul pietonal suplimentar la imobilul de la adresa de mai sus din str.Gelu, în vecinătatea Ocolului Silvic Gherla, în vederea parcelării amplasamentului respectiv.

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla, imobilul este situat în intravilan, în Unitatea Teritorială de Referință nr.8.

Potrivit extrasului CF nr.50496 cu nr. cadastral 50495, proprietar tabular asupra imobilului de la adresa de mai sus este SC ,,MARITRANS” SRL.

În urma verificărilor în teren s-a constatat că există posibilitatea deschiderii unui acces auto și unul pietonal suplimentar la imobilul în cauză din str. Gelu.

Față de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la propunerea deschiderii unui acces auto și unul pietonal suplimentar la imobilul din str. Gelu nr.62A din Municipiul Gherla, din str. Gelu.

                                                                                                                                           Întocmit,

Ing. Vasile Morar

 ---------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea deschiderii unui acces auto și unul pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla, str.Gelu nr.62A

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea deschiderii unui acces auto și unul pietonal suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla, str.Gelu nr.62A, proiect din inițiativa autorității executive,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 1609 din 14.02.2019  întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            În temeiul dispozițiilor art.36, alin.2, lit.b) și  art.45, alin.2, lit.e), din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă deschiderea unui acces auto și unul pietonal  suplimentar la imobilul situat în Municipiul Gherla, str.Gelu nr.62 A, pentru  SC ,,MARITRANS” SRL cu sediul social în Municipiul Gherla, str.Gelu nr.62A.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și SC ,,MARITRANS” SRL cu sediul  în Municipiul Gherla, str.Gelu nr.62A.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                        Rotar Mihai

Anexa

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2947 din 11.03.2019                                                                                                                                                                     Vizat,

    PRIMAR

NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44

Prin cererea nr. 12978 din 25.09.2018 dna Petrean Ramona Cosmina, domiciliată în  Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr. 44, a solicitat eliberarea unui Certificat de Urbanism în vederea elaborării PUD pentru obținerea autorizației de construire casă familială cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44.

Petenta împreună cu soțul sunt proprietari tabulari asupra imobilului din Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44, conform extrasului CF nr.55433 cu nr. cadastral 55433.

Urmare acesteia s-a eliberat de către Primăria Municipiului Gherla certificatul de urbanism nr.164/12978 din 15.10.2018.

Beneficiarul lucrării, inițiator al documentației PUD, a parcurs etapele specifice aprobate prin Regulamentul local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea Planurilor de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

În ceea ce privește informarea populației referitor la această documentație de urbanism, s-au folosit ca mijloace de publicitate site-ul Primăriei, afișajul la avizierul din cadrul Primăriei și la locul amplasamentului și notificări la proprietarii parcelelor vecine pe toate laturile parcelei în cauză, care ar putea fi afectate direct de executarea acestei lucrări.

Referitor la implicarea publicului în etapa pregătitoare s-a întocmit raportul informării și consultării publicului pentru construire casă familială cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44.

Deasemenea documentația astfel întocmită a fost supusă spre dezbatere și analiză în ședința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din data de 07.03.2019.

Potrivit Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții publicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr.350/2001 privind Amenajarea Teritoriului și Urbanism cu modificările și completările ulterioare rezultă ca aprobarea PUD se face de către Consiliul Local.

În urma discuțiilor purtate și analizei, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a propus supunerea spre aprobare a documentației de urbanism într-o ședință viitoare a Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Obiectivul prezentei documentații de urbanism este stabilirea elementelor urbanistice în vederea realizării unei locuințe unifamiliale cu regim de înălțime P+E, realizare împrejmuire și amenajări exterioare, în Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44.

Conform Planului de Urbanism General al Municipiului Gherla imobilul este situat în intravilan în UTR 13 în zona de locuințe unifamiliale.

Noua construcție va fi amplasată la o retragere de 1,00 m față de limita imobilului învecinat cu nr. cadastral 52661, la 1,05 m față de limita imobilului învecinat  cu nr. cadastral 50245, la 6,75 m față de limita imobilului dinspre sud și 1,3 m respectiv 3,5 m față de limita imobilului cu nr. cadastral 55432.

Suprafața construită a casei propuse este de 74,00 mp.

Accesul auto și pietonal se realizează din str.Pajiștei în baza unei servituți de trecere înscris în CF nr. 55432.

Racordările la utilitățile obiectivului propus se va face la cele existente în zonă.

Obiectivele propuse se vor racorda prin extindere la utilitățile existente în zonă.

Față de acestea propunem analizarea și luarea unei hotărâri referitoare la aprobarea PUD pentru construire casă familială cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44.

                                                                                                                   Întocmit,

Ing. Morar Vasile

----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea  Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

                Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Urbanism de Detaliu pentru construire casă familială cu P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla, str.Pajiștei nr.44, proiect din inițiativa autorității executive,

               Examinând referatul de specialitate cu nr. 2947 din 11.03.2019, întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

               Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

                În temeiul dispozițiilor art.48, alin.1, art.56, alin.1, anexa nr.1 punctul 14 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, republicată cu modificările și completările ulterioare,

  În temeiul dispozițiilor art.36, alin.5, lit.c și art.45, alin.2, lit.e din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu pentru construire casă familială cu regim de înălțime P+1E, împrejmuire și utilități în Municipiul Gherla str.Pajiștei nr.44, conform proiectului întocmit de SC ,,LINIE PUNCT” SRL cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str. Al. Vlahuță, bloc lamă B, coordonator RUR proiect, arhitect Corina Ileana A. Moldovan, beneficiari Petrean Ramona Cosmina și Petrean Rareș Petru Pavel cu domiciliul în Municipiul Gherla, str. Pajiștei nr.44.

Art. 2Se aprobă valabilitatea documentației de urbanism PUD, 5 ani de la data aprobării.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

REFERAT
privind deplasarea  unei delegații în străinătate

            Relația de cooperare dintre orașele Gherla și Nendaz din Elveția  este unul dintre cele mai vechi relaţii de prietenie şi de colaborare la nivel internațional, prin care au fost puse în valoare de 29 de ani de prietenie  și cooperare, concretizate în foarte multe acțiuni comune organizate în cele două orașe în care s-au implicat foarte mult cele două asociații de prietenie  constituite după 1990.

            La data de 12 iunie 1999 s-a semnat la Gherla Pactul de Prietenie dintre Gherla și Nendaz în cadrul cunoscutei organizații internaționale Opération Villages Roumains.

            Aceste două ONG-uri au colaborat foarte bine cu administrația locală, partea elvețiană prin  Asociația de Prietenie Nendaz-Gherla a sponsorizat constant multe acțiuni acțiuni umanitare, de înzestrare materială a  multor instituții din Gherla etc.

            SVSU Gherla, aparținătoare primăriei, a primit gratuit mai multe autospeciale de stins incediu, mașini de intervenție și multe materiale PSI. Multe proiecte locale au fost derulate cu ajutorul   celor două organizații menționate ale cărui președinte este dl. Pascal Praz-cetățean de Onoare  al Municipiului Gherla.

            În acest an s-a primit o invitație, cu nr. 1251/01.02.2019,  din partea președintelui acestei localități pentru participarea, în perioada 30 iulie - 3 august 2019, la sărbătorirea a 20 de ani de la  semnarea Pactului de prietenie dintre cele două localități.

            Având în vedere cele expuse mai sus propun Consiliului Local al Municipiului Gherla luarea unei decizii în ceea ce privește onorarea acestei invitații.

Biroul juridic, relatii cu publicul si Consiliul Local,

învătământ, cultură, registratură, munca în folosul comunității

Consilier superior

Ioan Sabin Drăgan

--------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

                                   HOTARAREA NR . ________/  ___.02.2019

privind aprobarea deplasării unor delegații în străinătate

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit in ședință de ordinara;

Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea deplasării unei delegații în străinătate  - proiect din inițiativa autorități executive;

Examinând referatul Biroului Biroul juridic, relatii cu publicul si Consiliul Local,  învătământ, cultură, registratură, munca în folosul comunității nr. 1450 /6 Februarie 2019;

Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

      Ținând cont de prevederile Legii nr.273/2006, privind finanțele publice locale cu modificările ulterioare;

            În temeiul art.36 al.4 lit a si art. 45 (2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicata cu modificările si completările ulterioare.
                                                      H O T A R A S T E :

Art.1: Se aprobă deplasarea în  localitatea Nendaz din Elveția a domnului Primar Ioan Neselean în cadrul unei delegații formată din 10  persoane, în perioada  30.07.2019 – 3.08.2019,  la manifestările de sărbătorire a 20 de ani de la semnarea Pactului de Prietenie cu   această localitate, conform invitației primite din partea acestei primării având  nr. 1450/6.02.2019.

Art.2: Cheltuielile se vor deconta conform legislației în vigoare, compartimentul buget, contabilitate, din cadrul primăriei va lua masuri de ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA

Nr. consilieri                     19                                      CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                              19                                               SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”        19                                                      ROTAR MIHAI

ROMÂNIA                                                                                                               VIZAT

JUDEȚUL CLUJ                                                                                                     PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                      NESELEAN  IOAN

NR.3540/21.03.2019

REFERAT

privind mandatarea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ

ECO-METROPOLITAN CLUJ în vederea realizării demersurilor necesare pentru organizarea, gestionarea și coordonarea activității de valorificare materială și energetică a fluxului de deșeuri de ambalaje din deșeurile municipale împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale, în conformitate cu prevederile OUG 74/2018, aprobată prin Legea 31/2019

           Prin adresa nr. 92/25.02.2019 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj și înregistrată la Primăria Municipiului Gherla sub nr. 2344/28.02.2019 se solicită mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj în vederea negocierii și semnării în numele și pe seama Asociației, a unei convenții/parteneriat cu o organizație care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului ( OTR).

            Această solicitare s-a transmis având în vedere:

-   prevederile art. 20 alin. 5 lit. a din Legea nr. 211/2011, astfel cum aceasta a fost modificată prin OUG 74/2018, potrivit cărora „Unităţile administrativ-teritoriale/subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor au obligaţia să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze, personal sau prin mandatarea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, activitatea de valorificare materială şi energetică a fluxului de deşeuri de ambalaje din deşeurile municipale împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale”,

-  prevederile art. 59 din Legea nr. 211/2011, astfel cum aceasta a fost modificată prin OUG 74/2018, potrivit cărora „Pentru deşeurile generate în gospodăriile populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale a unităţilor administrativ-teritoriale şi a municipiului Bucureşti şi, după caz, Asociaţia de dezvoltare intercomunitară încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative care transpun directivele individuale”

- Hotărârea Consiliului Local nr.27/02.04.2009 privind aprobarea participării Municipiului Gherla la înființarea " Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO – METROPOLITAN Cluj ".

      Având în vedere cele de mai sus  propunem analizarea şi  luarea unei hotărâri privind  mandatarea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ECO-METROPOLITAN CLUJ în vederea realizării demersurilor necesare pentru organizarea, gestionarea și coordonarea activității de valorificare materială și energetică a fluxului de deșeuri de ambalaje din deșeurile municipale împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale, în conformitate cu prevederile OUG 74/2018, aprobată prin Legea 31/2019

                                                                                                           Întocmit,

                                                                            Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului

                                                                                   Consilier superior Pop Simona Maria

--------------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTĂRÂREA  NR.__________/___________

privind mandatarea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ

ECO-METROPOLITAN CLUJ în vederea realizării demersurilor necesare pentru organizarea, gestionarea și coordonarea activității de valorificare materială și energetică a fluxului de deșeuri de ambalaje din deșeurile municipale împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale, în conformitate cu prevederile OUG 74/2018, aprobată prin Legea 31/2019

           CONSILIUL  LOCAL  al  MUNICIPIULUI GHERLA, intrunit în şedinţă ordinară de   lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre  privind  aprobarea numirii unei comisii  de evaluare pentru concesionarea prin licitație a unei parcele de  teren situată în Municipiul Gherla pe str. Parcului F.N.    -  proiect din iniţiativa autorităţii executive;         

           Examinînd Referatul de specialitate cu nr. 14180/27.12.2016  întocmit de Direcţia de Urbanism  şi Amenajarea teritoriului;  

           Văzînd avizele favorabile ale comisiilor  de specialitate ale Consiliului local;

            In temeiul dispoziţiilor  art. 36, art. 45, art.119 din Legea nr. 215/2001,a Administraţiei Publice Locale ,republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea nr. 27 din 02.04.2009 privind aprobarea participării Municipiului Gherla la înființarea Asociației  de  Dezvoltare  Intercomunitară  ECO-METROPOLITAN CLUJ;

- prevederile art. 20 alin. 5 lit. a din Legea nr. 211/2011, astfel cum aceasta a fost modificată prin OUG 74/2018, potrivit cărora „Unităţile administrativ-teritoriale/subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor au obligaţia să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze, personal sau prin mandatarea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, activitatea de valorificare materială şi energetică a fluxului de deşeuri de ambalaje din deşeurile municipale împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale”;

- prevederile art. 59 din Legea nr. 211/2011, astfel cum aceasta a fost modificată prin OUG 74/2018, potrivit cărora „Pentru deşeurile generate în gospodăriile populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale a unităţilor administrativ-teritoriale şi a municipiului Bucureşti şi, după caz, Asociaţia de dezvoltare intercomunitară încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative care transpun directivele individuale

În temeiul prevederilor art. 36 alin. 2, lit d) și alin. 6 lit. a) pct. 14, art. 37 şi art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă mandatarea ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ECO-METROPOLITAN CLUJ în vederea îndeplinirii obligației municipiului Gherla  de a organiza, gestiona și coordona activitatea de valorificare materială şi energetică a fluxului de deşeuri de ambalaje din deşeurile municipale împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale, inclusiv în ceea ce privește încheierea de contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative care transpun directivele individuale, în conformitate cu obligațiile stabilite în sarcina unităților administrativ-teritoriale prin OUG 74/2018.

Art.2. Se mandatează directorul Asociației în vederea negocierii și semnării, în numele și pe seama Asociației, a unei convenții / parteneriat cu o organizaţie care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului.

Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează:

  • Domnul NESELEAN  IOAN primarul municipiului Gherla;

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:

  •  Instituţiei Prefectului – Judeţul Cluj
  • Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj
  • Domnul NESELEAN  IOAN primarului municipiului Gherla

                                                     PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                  _ 19_                                                       CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                          _ 19_                                                              SECRETAR

Nr. voturi  ”pentru”       _    _                                                             ROTAR  MIHAI

Nr.voturi împotriva       _    _

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ                                                                                            APROBAT

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                       PRIMAR

NR.  514   DIN   16.01.2019                                                                  NESELEAN IOAN

REFERAT DE SPECIALITATE

privind aprobarea Amenajamentului Pastoral pentru pajiștile de pe raza UAT Gherla și aprobarea procedurii distribuirii extraselor din Amenajamentul Pastoral

Modalitatea de administrare a pajiștilor aparținătoare unei localități, reprezintă felul în care se asigură managementul, respectiv organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente.

In vederea asigurării unui management corespunzător a pajiștilor permanente, sunt necesare atât instrumente tehnice și juridice de specialitate, cât și instrumente de ordin financiar fără de care nu ar fi posibilă materializarea măsurilor tehnice și juridice.

Potrivit prevederilor H.G. nr. 1064 / 2013 - Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34 / 2013, art. l, pct. a), amenajament pastoral este documentația care cuprinde măsurile tehnice, organizatorice și economice necesare ameliorării și exploatării pajiștilor;

Având în vedere prevederile art. 6, alin (1) și alin (2) din Ordonanța de Urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, modificată și completată prin Legea nr. 44/2018, (l) „Modul de gestionare a pajiștilor se stabilește prin amenajamente pastorale”.

Conform prevederilor art. 9, alin (9) din Ordonanța de Urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, modificată și completată prin Legea nr. 44/2018, (9) „Consiliile locale au obligația să aprobe amenajamentele pastorale, valabile pentru toate pajiștile permanente aflate pe unitatea administrativ-teritorială în cauză, întocmite de către specialiștii din cadrul primăriilor, al direcțiilor județene pentru agricultură sau de către specialiștii din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare, după caz, conform ghidului elaborat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență”.

Conform prevederilor art. 10, alin (1) din Ordonanța de Urgență nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, modificată și completată prin Legea nr. 44/2018, în vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, utilizatorii de pajiști, persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și/sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligația ca anual să asigure încărcătura minimală de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de pășunat, ori cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației. Începând cu anul 2019 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral.

Potrivit prevederilor art. 8, alin 9) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor ordonanței de urgență a Guvernului nr 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr 1063/2013, cu modificările și completările ulterioare: „Consiliul local, după aprobarea proiectului de amenajament pastoral valabil pentru toate pajiştile aflate pe raza unităţii administrativ-teritoriale în cauză, va stabili, în condiţiile legii, procedura distribuirii extraselor din proiectul de amenajament pastoral tuturor proprietarilor şi/sau utilizatorilor de pajişti.”

În anul 2018 a fost elaborat Proiectul de Amenajament Pastoral pentru pajiștile de pe raza UAT Gherla de către grupul de lucru în colaborare cu Direcția pentru agricultură Cluj și Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimie Cluj cu respectarea normelor metodologice aflate în vigoare.

Față de considerentele arătate mai sus se propune adoptarea unei hotărâri de consiliu privind aprobarea Amenajamentului Pastoral pentru pajiștile de pe teritoriul UAT Gherla și aprobarea procedurii distribuirii extraselor din Amenajamentul pastoral, care face parte integrantă din hotărâre la anexa 2.

    Șef Serviciu APL                                                                       Intocmit,

         KIS L. Attila                                                                          MOIȘAN Gavril

------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

CONSILIUL LOCAL GHERLA

HOTĂRÂRE NR.        DIN

privind aprobarea Amenajamentului Pastoral pentru pajiștile de pe raza UAT Gherla și aprobarea procedurii distribuirii extraselor din Amenajamentul Pastoral

Consiliul Local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă publică ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  aprobarea Amenajamentului Pastoral pentru pajiștile de pe raza UAT Gherla și aprobarea procedurii distribuirii extraselor din Amenajamentul Pastoral      – proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Văzând Referatul de specialitate cu nr. 514/16.10.2018, întocmit de serviciul Administrație Publică Locală .

Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate a Consiliului local;

Tinand cont de prevederile :

- O.U.G. nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare;

-H.G. nr. 1.064 din 11 decembrie 2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și compeltările ulterioare;

-ORDIN nr. 125 din 3 mai 2017 pentru aprobarea Procedurii privind recepţia studiilor pedologice şi agrochimice care stau la baza întocmirii planului de fertilizare şi a stabilirii măsurilor agropedoameliorative, necesare realizării amenajamentelor pastorale ale suprafeţelor de pajişti permanente;

-Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte;

-Strategia privind organizarea activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, aprobată prin Ordinul nr. 226/235/2003 al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului administraţiei publice, modificată şi completată prin Ordinul ministerului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 210/2009 și nr. 541/2009,

-Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională in administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;

-Amenajamentul pastoral pentru pajiștile din UAT Gherla,

-Procesul verbal al conferinței a II-a a Amenajamentului Pastoral al Municipiului Gherla

În temeiul art.36 alin.(9) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul local;

HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă Amenajamentul pastoral pentru pajiștile din Municipiul Gherla, județul Cluj, prevăzut în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Art. 2. Amenajamentul pastoral reprezintă actul administrativ prin care se gestionează pajiștile aflate pe teritoriul comunei și este valabil pe o perioadă de 10 ani de la data aprobării.

Art. 3.  Se aprobă procedura de distribuire a extraselor din Amenajamentul Pastoral al pajiștilor din Municipiul Gherla prevăzută la anexa 2 din hotărâre.

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului Municipiului Gherla şi prefectului judeţului Gherla şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul institutiei precum şi prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.gherla.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr.consilieri:                                                                                       CONTRASEMNEAZĂ

Nr.consilieri prezenţi:                                                                                 SECRETAR

Nr.voturi “pentru”:                                                                                  MIHAI ROTAR

Nr. voturi  ”împotrivă”                                                                                      

Nr. Voturi ”abțineri”

-------------

ANEXA1

ANEXA2

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 2949 din 11.03.2019

                                                                                                                                    Vizat,

                                                                                                                                                                         PRIMAR

                                                                                                                                                                                                NESELEAN IOAN

REFERAT    

privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3, lotul 1, lotul 2 și lotul 3 din Municipiul Gherla, județul Cluj”

Prin HCL nr.102/28.09.2016 s-a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3 din Municipiul Gherla, județul Cluj”. Valoarea totală a investiției, fără TVA, era de 34784,999 mii lei, din care C+M (fără TVA) 30519,921 mii lei.          

Urmare modificărilor legislative intervenite ulterior semnării contractului pentru întocmirea studiului de fezabilitate, respectiv Legea nr.98/2016 a achizițiilor publice, art.141, autoritatea contractantă a împărțit Lotul 6 grupa 3 în 3(trei) loturi fără a modifica indicatorii tehnico-economici aprobați.

După parcurgerea tuturor procedurilor legale, Primăria Municipiului Gherla a licitat lucrarea, sens în care valoarea contractată s-a modificat astfel încât este necesară actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici ce trebuie aprobați de către Consiliul Local.

Valoarea totală este de 27.861,026 mii lei (fără TVA) din care C+M 24.489,285 mii lei (fără TVA) și este formată din valorile celor trei loturi, adică lotul 1: 21186,300 mii lei+ lotul 2: 4174,110 mii lei+ lotul 3: 2500,616 mii lei, respectiv lotul 1: 18635,883 mii lei+ lotul 2: 3660,317 mii lei+ lotul 3: 2193,085 mii lei.

Față de acestea propunem analizarea proiectului de hotărâre în vederea aprobării devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ,,Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3, lotul 1, lotul 2 și lotul 3 din Municipiul Gherla, județul Cluj”.  

                                                                                                                                  Întocmit,

Ing. Vasile Morar      

---------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.___________/_____2019

privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3, lotul 1, lotul 2 și lotul 3 din Municipiul Gherla, județul Cluj”

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3, lotul 1, lotul 2 și lotul 3 din Municipiul Gherla, județul Cluj”, proiect din inițiativa autorității executive,

                 Examinând referatul de specialitate cu nr. 2949 din 11.03.2019 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Având în vedere  prevederile art.44, alin.1 din Legea nr.273/2006 cu privire la Finanțele Publice Locale cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere prevederile HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico- economice aferente obiectivelor, proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice art.10, alin.4, lit.c,

             În temeiul dispozițiilor art.36 alin.2, lit.b), alin.4, lit.d), alin.6, lit.a), pct.13 din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă devizul general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3, lotul 1, lotul 2 și lotul 3 din Municipiul Gherla, județul Cluj”, conform anexelor nr.1, 2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții  ,,Modernizare străzi Lotul 6, grupa 3, lotul 1, lotul 2 și lotul 3 din Municipiul Gherla, județul Cluj”, conform anexelor nr.4, 5 și 6 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                             SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                       Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

---------------

ANEXA NR. 1 

ANEXA NR. 2 

ANEXA NR. 3

ANEXA NR. 4

ANEXA NR. 5

ANEXA NR 6

              ROMÂNIA                                                                                                               APROBAT,

         JUDETUL CLUJ                                                                                                           PRIMAR,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI                                                                                         IOAN NESELEAN

               GHERLA

NR._3294_ DIN 18.03.2019

REFERAT

privind execuţia bugetului local la data de

31 decembrie 2018       

          La data de 31 decembrie 2018 la partea de venituri a fost realizată suma de 27.723.688 lei, veniturile fiind incasate in proportie de 100.00% prevederile anului 2018 au fost in suma de 27.723.350 lei.

Veniturile incasate la data de 31 decembrie 2018 sunt formate din:

  1. venituri proprii 19.997.052 lei,
  2. sume defalcate din TVA 5.492.093 lei,
  3. subventii de la bugetul de stat 1.753.865 lei,
  4. donatii si sponsorizarin 24.500 lei,
  5. sume de la UE 456.178 lei.

            Platile efectuate din  bugetului local la data de 31 decembrie 2018 sunt de 29.319.771 lei Contul de executie al bugetului local la plati efectuate la 31 decembrie 2017 defalcat pe capitole bugetare se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

5102

8102813

  6233173 

        1869640 

5402

396017

396017

                 -   

6102

972899

    961687 

        11212 

6502

3333185

2950357 

       382828 

6602

2016662

1745596 

       271066 

6702

2628658

  2552076 

         76582

6802

4309977

  4309977 

        - 

7002

1933353

1490952 

        442401 

7402

2489058

2489058 

8002

593948

593948 

                 -   

8402

2543201

908702 

     1634499 

TOTAL

29319771

24631543 

     4688228 

Excedentul bugetului local la sfârşitul anului 2018 este de 12.190.373 lei, fiind format din excedentul anilor precedenti in suma de 13.786.456 lei si deficitul din cursul anului 2018 de 1.596.083 lei.

La activităţile autofinanţate încasările realizate sunt în sumă de 15,512,421.00lei, adica 87% fata de prevederile anuale 2018 de 17,816,390.00lei .

            Contul de executie a institutiilor finantate din venituri proprii si subventii la partea de plati  se prezinta astfel:

Capitole
bugetare

Total plăţi

Secţiunea de
 funcţionare

Secţiunea de
 dezvoltare

5410

11.989

11.989

6510

464.338 

     464.338

6610

14.592.513  

14.351.351  

241.162

6710

66.501

66.501

7010

260.082

260.082

8010

20.009

20.009

8310

90.214

90.214

8710

82.141

82.141

TOTAL

15.587.787

15.346.625    

241.162

Excedentul activitatilor autofinantate la data de 31.12.2018 este de 443.098 lei fiind format din excedentul anilor precedenti in suma de 518.464 lei si deficitul din cursul anului 2018 de 75.366 lei.

Situaţiile financiare la 31 decembrie 2018 au fost întocmite în conformitate cu Legea Contabilităţii nr.82/1991 republicată, Ordinul nr. 629/2009 si Ordinul MFP nr. 129/18.01.201918 pentru  aporbarea  Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare ale institutiilor publice la 31 decembrie 2018.

                                                                        SEF SERVICIU FINANCIAR,

                                                                                           NICUSOR FARCAS

------------------

ROMANIA

JUDETUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTARAREA NR .

privind aprobarea contului de executie a bugetului local al

Municipiului Gherla la 31.12.2018

Consiliul Local al Municipiului Gherla, intrunit in sedinta ordinara de lucru;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea contului de executie la 31.12.2018 a bugetului local al Municipiului Gherla - proiect din iniţiativa autorităţii executive;

Examinand referatul Serviciului financiar contabil nr. Nr.3294/18.03.2019                                                                   si avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local;

      Tinand cont de prevederile  art.57 al. 1 din Legea  nr. 273/2006, privind finantele publice locale cu modificarile ulterioare;

În temeiul art.36 al.4 lit a si art. 45 (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

                                                      HOTARASTE:

Art.1: Se aprobă contul de execuţie a bugetului local la 31.12.2018 care  la partea de venituri inregistrează incasări in suma de 27 723 688 lei,  iar  la partea de cheltuieli inregistreaza plăţi în suma de 29 319 771 lei cu un deficit în suma de  1 596 083 lei la care se adauga excedentul anului 2017 de  13 786 456 lei rezultand un excedent total de 12 190 373 lei

Art.2: Se aprobă contul de execuţie  al activităţilor autofinanţate la 31.12.2018, conform anexelor 3 si 4, inregistrând la partea de venituri încasări in  suma de  15 512 421 lei; iar la partea de cheltuieli plăţi in  suma de  15 587 787 lei cu un defict de 75 366 lei la care se adauga excedentul anului 2017 de  518 464 lei rezultand un excedent total de 443 098  lei

Art.3 : Se aproba situaţiile financiare a Municipiului Gherla la 31.12.2018 si anexele corespunzatoare, care reflecta contul de execuţie al bugetului local si  al activităţilor autofinanţate, la 31.12.2018;

Art.4 : Biroul buget, contabilitate, din cadrul primariei va lua masuri de ducere la indeplinire a prezentei hotarari.

                                       PRESEDINTE DE SEDINTA,       

Nr. consilieri :                  19                                                                    CONTRASEMNEAZA

Nr. consilieri prezenti :                                                                               SECRETAR,

Nr. voturi « pentru » :                                                                             MIHAI ROTAR

 ANEXA NR. 1

ANEXA NR. 2

ANEXA NR. 3

ANEXA NR. 4

ROMÂNIA                                                                                                                     PRIMAR,

JUDEȚUL CLUJ                                                                                                  NESELEAN IOAN

MUNICIPIUL GHERLA                                                                                       

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ                                                

Nr.1909 din 19.02.2019

REFERAT

privind constituirea echipei mobile

pentru intervenția de urgentă în cazurile de violență domestică

Violenţa domestică este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât din perspectiva consecințelor imediate ale fenomenului, cât și a implicațiilor pe termen lung pe care astfel de manifestări le au asupra dezvoltării psiho-comportamentale a copiilor victime sau martori ai actelor de violență.

Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și-a propus trasarea liniilor directoare în desfășurarea activităților de prevenire și combatere a violenței domestice.

Pentru a sprijini atât activitatea organelor de poliție cât și pe cea a lucrătorilor din serviciile sociale, Legea 217/2003 a fost modificată și completată  prin Legea nr.174/2018 prin care s-a introdus posibilitatea emiterii, de către polițiștii care intervin la fața locului, a ordinului de protecție provizoriu (inclusiv evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate), dar și sintagma “intervenție de urgență” realizată de către o echipă mobilă constituită la nivelul serviciului public de asistență socială (SPAS).

Prin Ordinul Ministerului Muncii și Justiției Sociale nr.2525/07.12.2018, publicat în Monitorul Oficial în data de 06.02.2019 a fost aprobată Procedura pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică, inclusiv modelul “fișei pentru evaluarea gradului de risc și stabilirea măsurilor de siguranță necesare pentru victimele violenței domestice”.

Ordinul nr.2525/2018 stabilește în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale obligaţia de a constitui o echipă mobilă din reprezentanți ai SPAS care să asigure eficiența, operativitatea și permanența în ceea ce privește intervenția de urgență în cazurile de violență domestică.

Astfel, prin hotărâre a consiliului local, se va desemna un coordonator al echipei din cadrul serviciului public de asistență socială, dar se va stabili și componența echipei, precum și datele concrete despre modul de alocare a mijlocului de transport care este pus la dispoziția echipei mobile pentru intervențiile de urgență.

Totodată, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Ordinului, SPAS va pune la dispoziția organelor de poliție de pe aceeași rază teritorială datele de contact ale coordonatorului echipei mobile / persoanelor desemnate cu atribuții în cadrul acesteia, precum și lista cu centrele rezidențiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau alte centre rezidențiale adecvate nevoilor persoanelor fără adăpost, publice sau private.

            Conform prevederilor art.3 din Ordinul nr.2525/2018 echipa mobilă are următoarele atribuţii: 

  • verifică semnalările de violenţă domestică efectuate prin intermediul liniilor telefonice ale instituţiilor publice abilitate, inclusiv al liniilor telefonice de urgenţă, altele decât numărul unic de urgenţă la nivel naţional (SNUAU) - 112; 
  • realizează evaluarea iniţială a gradului de risc din perspectiva acordării serviciilor sociale, pe baza Fişei pentru evaluarea gradului de risc şi stabilirea măsurilor de siguranţă necesare pentru victimele violenţei domestice, prevăzute în anexa la Ordinul nr.2525/2018; 
  • acordă informare şi consiliere victimelor violenţei domestice; 
  • sprijină victimele violenţei domestice, prin orientarea acestora către serviciile sociale existente pe raza localităţii/judeţului, adecvate nevoilor acestora; 
  • informează, consiliază şi orientează victima în ceea ce priveşte măsurile de protecţie de care aceasta poate beneficia din partea instituţiilor competente: ordin de protecţie provizoriu, ordin de protecţie, formularea unei plângeri penale, eliberarea unui certificat medico-legal etc.; 
  • asigură măsurile de protecţie socială necesare pentru victime, minori, persoane cu dizabilităţi sau persoane cu nevoi speciale, vizate de ordinul de protecţie provizoriu sau ordinul de protecţie, şi păstrează confidenţialitatea asupra identităţii acestora; 
  • colaborează cu serviciile de asistenţă medicală comunitară în situaţia în care identifică probleme medicale privind victimele şi/sau copiii lor; 
  • realizează demersurile necesare pentru depăşirea riscului imediat, după caz, acestea putând consta în: 
  • transport la unitatea sanitară cea mai apropiată în situaţiile în care victima necesită îngrijiri medicale de urgenţă sau, după caz, sesizarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112; 
  • sesizarea organelor de urmărire penală, sesizarea organelor de poliţie pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, sesizarea instanţelor judecătoreşti în vederea emiterii ordinului de protecţie; 
  • orientarea către SPAS sau, după caz, către furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii, în vederea găzduirii în centre rezidenţiale adecvate nevoilor şi aplicării managementului de caz pentru victime şi, după caz, pentru agresori; 
  • intervine în cazurile de violenţă domestică, la solicitarea organelor de poliţie, atunci când prin ordinul de protecţie provizoriu s-a dispus măsura evacuării temporare a agresorului din domiciliu, iar acesta din urmă a solicitat, potrivit legii, cazarea într-un centru rezidenţial.  

            De asemenea, conform art.5 din același act normativ “echipa mobilă se deplasează la faţa locului în maximum 90 de minute de la momentul semnalării efectuate de către organele de poliţie şi asigură sprijinul necesar pentru orientarea şi conducerea de îndată a agresorului către centrele rezidenţiale gestionate de autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, către alte servicii sociale adecvate, administrate de către furnizori publici sau privaţi, de pe raza unităţii administrativ-teritoriale”.

            Faţă de cele de mai sus, în conformitate cu prevederile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011,  Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, Ordinului nr.2525/2018 privind aprobarea Procedurii pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică  şi Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, propunem adoptarea unei hotărâri prin care să se stabilească următoarele:

1. Constituirea echipei mobile pentru intervenţia în cazurile de violenţă domestică, având următoarea componență : 1. Tecar Alina – Paula – consilier principal DAS

                       2. Jecan Flavia – Monica – consilier superior DAS

                       3. Păcurar Ramona – consilier local/psiholog

                       4. Georgiu Ioan – șef serviciu   Serviciul Public de Poliție Locală Gherla

                       5. Dr.Perșa Voichița – medic primar medicină de familie/ Centrul de îngrijiri la domiciliu    DAS

                       6.  Isip Paul  - Protopop – Protopopiatul Ortodox Român Gherla

                       7. Gherman Silvestru – Asociația ”Oastea Domnului”Gherla – președinte.

2. Desemnarea doamnei Tecar Alina - Paula – consilier principal DAS, în calitate de coordonator al echipei mobile.

3. Alocarea unui autoturism care deservește Serviciul Public de Poliție locală pentru transportul echipei mobile la intervenția de urgență în cazurile de violență domestică din municipiul Gherla.

4. Împuternicirea directorului executiv al DAS Gherla pentru încheierea unor acorduri de parteneriat cu Poliția Municipiului Gherla, DGASPC Cluj, reprezentanți ai diferitelor culte religioase sau ai unor asociații sau fundații cu activitate relevantă în domeniu, în vederea asigurării eficienței intervențiilor în cazurile de violență domestică.

Vă supunem spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre anexat.

             SECRETAR                                                                   DIRECTOR EXECUTIV DAS

          ROTAR MIHAI                                                                      CARABA ROZSIKA

_________________

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

PROIECT DE HOTĂRÂRE

Privind stabilirea componenței echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședința de lucru ordinară din data de 28.02.2019;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind stabilirea componenței echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică;

Având în vedere:

  • Referatul de specialitate nr.1909 din 19.02.2019 al Direcței de Asistență Socială Gherla;
  • Prevederile art.75 alin.(2) din Legea nr.292/2011, Legea asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr.217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, art.7, alin.(1) – (3), alin.(6), art.13, alin.(2);
  • Prevederile art.1, alin.(1) – (5) din Ordinul nr.2525/2018, privind aprobarea Procedurii pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică;

            În conformitate cu prevederile art.36, al.(2) lit.”d”- ”e”, al.(6), lit.”a”, pct.2, alin.(7), lit.”c”și art.45, alin.(2) din Legea Administrației Publice locale nr.215/2001, republicată;

HOTĂRĂȘTE :

Art.1. – Se aprobă componența echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică în municipiul Gherla, în următoarea componență:

1. Tecar Alina – Paula – consilier principal DAS

2. Jecan Flavia – Monica – consilier superior DAS

3. Păcurar Ramona – consilier local/psiholog

4. Georgiu Ioan      – șef serviciu – Serviciul Public de Poliție locală Gherla

5. Dr.Perșa Voichița – medic primar medicină de familie/ Centrul de îngrijiri la domiciliu    DAS

6. Isip Paul  - protopop – Protopopiatul Ortodox Român Gherla

7. Gherman Silvestru – președinte Asociația ”Oastea Domnului”Gherla

Art.2. – Se desemnează doamna Tecar Alina - Paula – consilier principal DAS, în calitate de coordonator al echipei mobile.

Art.3. – Se aprobă alocarea unui autoturism care deservește Serviciul Public de Poliție locală pentru transportul echipei mobile la intervenția de urgență în cazurile de violență domestică din municipiul Gherla.

Art.4. – Se împuternicește directorul executiv al DAS Gherla pentru încheierea unor acorduri de parteneriat cu Poliția Municipiului Gherla, DGASPC Cluj, reprezentanți ai diferitelor culte religioase sau ai unor asociații sau fundații cu activitate relevantă în domeniu, în vederea asigurării eficienței intervențiilor în cazurile de violență domestică.

Art.5. – Prezenta hotărâre se comunică la: Instituția Prefectului – Județul Cluj, Direcția de Asistență Socială Gherla, Serviciului de Poliție Locală Gherla, și persoanelor desemnate.

                                              PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

                                                     IELCEAN CLAUDIA

ROMÂNIA                                                                                                      VIZAT

JUDEŢUL CLUJ                                                                                           PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                     NESELEAN  IOAN

NR. 2093/21.02.2019             

Referat

 privind modificarea art. 1 alin. 1 și art. 2 din HCL nr. 9 din 31.01.2019

            La data adoptării HCL nr. 9 din 31.01.2019 nu s-a cunoscut faptul că procedura de lichidare a unei personalități juridice necesită o durată de aproximativ 60 zile.

În termenul celor 60 de zile trebuiesc făcute o serie de demersuri financiar - contabile pentru a putea încheia situația financiară pentru lichidarea creanțelor fiscale.

Drept pentru care propun modificarea art. 1 alin. 1 și art. 2, care va avea următorul conținut :

            Art.1.  Începând cu data de 01.03.2019 încetează activitatea economică a persoanei juridice Cantina de Ajutor Social cu sediul în Gherla, str. Armenească nr. 2, jud. Cluj, cod unic de identificare 5120725, cont Trezoreria Gherla RO22TREZ2185503XXXXXXXXX, urmând ca lichidarea personalității juridice să se facă după depunerea și validarea situațiilor financiare, întocmite la data de 31.03.2019, dar nu mai târziu de 30.04.2019.

            Art.2. Cantina de Ajutor Social, ca și serviciu social, va deveni Compartiment al  Direcției de Asistență Socială, din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului începând cu 01.03.2019.

            Restul articolelor vor rămâne neschimbate.

DIRECTOR EXECUTIV APL

KIS LUDOVIC ATTILA

----------------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

   HOTĂRÂREA NR. ____ DIN 28.02.2019

privind modificarea art. 1 alin. 1 și art. 2 din HCL nr. 9 din 31.01.2019

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind încetarea personalității juridice a Cantinei de Ajutor Social.

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 2093/21.02.2019 întocmit de către Direcția Administrație Publică Locală;

            În temeiul dispozițiilor HG 797/2017 modificată și completata prin HG 417/2018 pentru aprobarea regulamentului Cadru de Organizarea și funcționarea serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal și legea 292/2011 a Asistenței Sociale.

            Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla; 

În conformitate cu prevederile art. 36, al.(1), (2) lit. ”d“, al.(6), lit. ”a“, pct. 2, și art. 45 alin (2)  din Legea Administrației Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare :

PROIECT DE HOTĂRÂRE:

Art.1.  Se va modifica art. 1 alin. 1 din HCL nr. 9/31.01.2019 care va avea următorul conținut:

  „ Începând cu data de 01.03.2019 încetează activitatea economică a persoanei juridice Cantina de Ajutor Social cu sediul în Gherla str. Armenească nr. 2 jud. Cluj, cod unic de identificare 5120725, cont Trezoreria Gherla RO22TREZ2185503XXXXXXXXX, urmând ca lichidarea personalității juridice să se facă după depunerea și validarea situațiilor financiare, întocmite la data de 31.03.2019, dar nu mai târziu de 30.04.2019 ”.

Art.2. Se va modifica art. 2 din HCL nr. 9/31.01.2019 care va avea următorul conținut:

  „ Cantina de Ajutor Social, ca și serviciu social, va deveni Compartiment al  Direcției de Asistență Socială, din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului începând cu 01.03.2019 ”.

Art.3.  Restul articolelor din HCL nr. 9/31.01.2019 rămân neschimbate.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

 IELCEAN CLAUDIA

Nr.Consilieri                 =                                                                CONTRASEMNEAZĂ

Nr.Consilieri prezenţi  =                                                                      SECRETAR

Nr. Voturi “ pentru “   =                                                               MIHAI ROTAR     

Abțineri                        = 

ROMANIA                                                                                  PRIMAR

JUDEȚUL CLUJ                                                                          NESELEAN IOAN

MUNICIPIUL GHERLA

NR. 2097/21.02.2019

REFERAT

        PRIVIND STABILIREA DOMENIILOR SERVICIILOR PUBLICE SI LOCURILE IN CARE SE VA PRESTA       

MUNCĂ NERENUMERATĂ IN FOLOSUL COMUNITĂȚII  SAU  ACTIVITĂȚI IN FOLOSUL COMUNITĂȚII

Cadrul legal prestarea unei activități în folosul comunității este prevăzut de următoarele acte normative:

  • Legea 286/2009, privind Codul penal;
  • Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
  • Legea   nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală;
  • OG nr.55/2002, privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Ordonanța nr.55/2002 prevede la art. 16 obligația Consiliului local de a stabili prin hotărâre domeniile serviciilor publice şi locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității.

Potrivit art.15 din aceeași ordonanță, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se pune în executare de către prima instanță care a pronunțat hotărârea, prin emiterea unui mandate de executare, care va conține durata  și natura activității ce urmează a fi prestată de contravenient.

Unul dintre domeniile majore în care au fost aduse modificări importante în materie penală este cel al sancțiunilor și măsurilor neprivative de liberate  aplicate persoanelor care comit infracțiuni (minori și majori). Acest domeniu a fost atribuit în totalitate în competența Serviciului de Probațiune care, potrivit legii  va avea rolul de coordonator al întregii etape execuțional-penale.

În conformitate cu prevederile art. 64 alin (1) , art.85 alin.(2) lit. b și art. 93 alin (3) din Noul Cod Penal, persoanele condamnate vor desfășura un anumit număr de ore de  muncă în folosul comunității, stabilit de instanța de judecată, într-o instituție din comunitate.

Totodată potrivit Legii nr.135/2010  art. 318 alin. 6 lit. c privind Codul de procedură penală precizează că procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală  si obligarea suspectului să presteze o muncă neenumerată în folosul comunități.

Raportat celor expuse mai sus, se propun locurile unde contravenienții și persoanele condamnate vor presta activități în folosul comunității   saumuncă neremunerată în folosul comunității pe raza administrativ teritorială a Municipiului Gherla după cum urmează:

  • Direcția Administrație Publică Locală
  • Direcția de Asistență Socială 
  • ADP SA Gherla Spitalul Municipal  Gherla
  • Liceul Teoretic “ANA IPĂTESCU” , Liceul Teoretic “PETRU MAIOR” ,  Liceul TEHNOLOGIC , Liceul  Teoretic “KEMÉNY ZSIGMOND” , Școala Gimnazială nr. 1 , Grădiniţa cu program prelungit “ARICI POGONICI ” ,  Grădiniţa cu program prelungit  “CĂSUŢA FERMECATĂ” , Grădiniţa cu program prelungit  “VESELIEI” 

Muncă neremunerată in folosul comunității  sau activități in folosul comunității se vor presta  pentru întreținerea parcurilor, a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizare, acțiuni de deszăpezire pe trotuare,  intreținerea imobilelor, manipulare produse/marfă, numerotare documente, desfăşurarea de activităţi în folosul, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor așezăminte social-culturale, alte activități  utile, conform abilităților si competențelor persoanei  supravegheate.

Având în vedere aceste considerente arătate mai sus,  propunem spre aprobare proiectul de hotărâre privind stabilirea domeniilor serviciilor publice si locurile in care se va presta  muncă neremunerată in folosul comunității  sau activități in folosul comunității.

CONSILIER SUPERIOR

BALINT ADRIANA

-----------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

   HOTĂRÂREA  NR. ______/

Privind stabilirea domeniilor serviciilor publice si locurile in care se va presta

muncă neremunerată in folosul comunității  sau  activități in folosul comunității

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind stabilirea domeniilor serviciilor publice si locurile in care se va presta  muncă neremunerată in folosul comunității sau activități in folosul comunității- proiect de inițiativa autorității executive.

            Examinând  referatul de specialitate cu nr. 2097/21.02.2019  întocmit de către  Compartimentul registratura, relații cu publicul si consiliul local, munca in folosul comunității;

            Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla; 

Ținând cont de prevederile  art.2 si 16 din OG nr.55/2002 cu modificările și completările ulterioare, art 64 alin.(1), art 85 alin. (2) lit. b și art. 93 alin.3 din Noul Cod Penal

            În conformitate cu prevederile art.36, al.(1), și art. 45 alin (2)  din Legea Administrației Publice Locale nr.215/2001,  republicată.

HOTARĂȘTE:

Art. 1 Persoanele care primesc sanctiuni de  prestare a unei  munci neremunerate in folosul comunității sau activități in folosul comunității vor executa aceste sancțiuni în următoarele locuri:

  • Direcția Administrație Publică Locală
  • Direcția de Asistență Socială 
  • ADP SA Gherla
  • Spitalul Municipal  Gherla
  • Liceul Teoretic “ANA IPĂTESCU” , Liceul Teoretic “PETRU MAIOR” ,  Liceul TEHNOLOGIC , Liceul  Teoretic “KEMÉNY ZSIGMOND” , Școala Gimnazială nr. 1 , Grădiniţa cu program prelungit “ARICI POGONICI ”  ,  Grădiniţa cu program prelungit  “CĂSUŢA FERMECATĂ”  , Grădiniţa cu program prelungit  “VESELIEI

Art.2 Munca neremunerată in folosul comunității  sau activități in folosul comunității se va presta  pentru întreținerea parcurilor, a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizare, acțiuni de dezăpezire pe trotuare,  întreținerea imobilelor, manipulare produse/marfă, numerotare documente, desfăşurarea de activităţi în folosul, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor,  primăriei şi al altor așezăminte social-culturale, alte activități  utile, conform abilităților si competențelor persoanei  supravegheate.

Art. 3 La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL 67/02.07.2009

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA

Nr.Consilieri = 19                                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Nr.Consilieri prezenţi  = ____                                                             SECRETAR

Voturi “ pentru “         =  ____                                                         MIHAI ROTAR                                           

ROMÂNIA                                                                                                                       VIZAT

JUDEŢUL CLUJ                                                                                                             PRIMAR

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                              NESELEAN  IOAN

NR. 1530/11.02.2019             

REFERAT

Privind aprobarea lucrării " Alimentare cu energie electrică a Liceului Teoretic Kemeny Zsigmond, str. Fermei nr.35A, loc.Gherla, jud. Cluj "- traseul liniei electrice subterane cu cablu de tip ACYAbY 3x240+ 120mmp pentru realizarea branșamentului electric trifazat

      Prin cererea înregistrată sub nr.944 din 28.01.2019  SC ELECTROPlus  SRL Cluj Napoca solicită aprobarea realizării lucrării " Alimentare cu energie electrică a Liceului Teoretic Kemeny Zsigmond, str. Fermei nr.35A, loc.Gherla, jud. Cluj " - pentru realizarea branșamentului electric trifazat având în vedere avizul tehnic de racordare nr.601018132118 din 04.10.2018.

      Prin avizul tehnic respectiv se aprobă racordarea la rețeaua electrică a Liceului  Teoretic Kemeny Zsigmond  cu condiția executării lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare astfel :"Din FR tip E -6 existentă realizare circuit trifazic subteran cu cablu tip ACYAbY 3x240+120 mmp, aprox 400m, până la o firidă  de rețea tip E-2.4 ce se va amplasa în limita de proprietate , cu acces din domeniul public.. Din firida de rețea tip E-2.4 nou montată realizare coloană trifazată cu cablu tip ACYAbY 3x240+120 mmp până la un BMPT–i care se va monta lângă firida de rețea, cu acces din domeniul public, prevăzut cu măsura semidirectă realizată cu reductori de curent 150/5A și loc pentru contor electronic trifazic, 1-10A, măsura  semidirectă. POR  Gherla va monta CET, 1-10A  prevăzut cu modul de telecitire și curbă de sarcină ".

    Având în vedere traseul liniei electrice subterane:Firida tip E-6 existentă pe str. Florilor intersecție cu str. Romana, str. Florilor , Alee situată între str. Florilor și str. Fermei, str. Fermei până la limita cu imobilul în care funcționează  Liceului Teoretic Kemeny Zsigmond, str. Fermei nr.35A   (Plan de situatie anexat )   s-au solicitat prin certificatul de Urbanism o serie de avize inclusiv hotărârea Consiliului Local Gherla.

    După executarea lucrărilor zonele afectate de acestea se vor readuce la forma inițială pe cheltuiala beneficiarului .

    Faţă de cele menţionate mai sus propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri.  

                                                                                                      Întocmit,

                                                                                           Ing.Pop Simona Maria

------------------------------------

ROMANIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA  NR.  __________/_____________

Privind aprobarea lucrării " Alimentare cu energie electrică a Liceului Teoretic Kemeny Zsigmond, str. Fermei nr.35A, loc.Gherla, jud. Cluj "- traseul liniei electrice subterane cu cablu de tip ACYAbY 3x240+ 120mmp pentru realizarea branșamentului electric trifazat

CONSILIUL  LOCAL  al  MUNICIPIULUI GHERLA, intrunit în şedinţă extraordinară de   lucru;

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind  aprobarea lucrării " Alimentare cu energie electrică a Liceului Teoretic Kemeny Zsigmond, str. Fermei nr.35A, loc.Gherla, jud. Cluj "- traseul liniei electrice subterane cu cablu de tip ACYAbY 3x240+ 120mmp pentru realizarea branșamentului electric trifazat " – proiect din iniţiativa autorităţii executive .

Examinînd Referatul cu nr. 1530/11.02.2019 întocmit de către  Direcția de  Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;

Văzînd avizele favorabile ale comisiilor  de specialitate ale Consiliului local;

Văzând prevederile Legii nr.3/09.01.2003 pentru aprobarea OG nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local

In temeiul art. 36  alin. 2, lit. a și c,  art. 45, art.115 din Legea nr. 215/2001 republicată,  cu modificările şi completările ulterioare:

                                                          H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1. - Se aprobă lucrarea" Alimentare cu energie electrică a Liceului Teoretic Kemeny Zsigmond, str. Fermei nr.35A, loc.Gherla, jud. Cluj " -  traseul liniei electrice subterane cu cablu de tip ACYAbY 3x240+ 120mmp pentru realizarea branșamentului electric trifazat conform planului de situație din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.- Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executivă, Liceul Teoretic Kemeny Zsigmond, str. Fermei nr.35A, loc.Gherla, jud. Cluj și proiectantul  SC ELECTROPlus  SRL Cluj Napoca str. Traian Vuia nr.152, jud. Cluj.

                                                  PREȘEDINTE  DE ȘEDINȚĂ

Nr. consilieri                    __                                                                CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                            __                                                                         SECRETAR

Nr.voturi pentru              __                                                                       MIHAI  ROTAR      

Nr. voturi împotrivă      ___

Vezi proiectul in format PDF

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr.  1516 /08.02.2019

PROCES VERBAL 

Încheiat azi 08.02.2019

Cu ocazia afișării referatelor și a proiectelor de hotărâri care vor fi

analizate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Gherla din

 luna februarie 2019

În temeiul prevederilor  Legii Administrației Publice Locale cu modificările și completările ulterioare  precum și a legii nr.52/2003 se aduce la cunoștință publică prin afișare la panoul publicitar al Primăriei Municipiului Gherla, situat la intrarea în incinta instituției a următoarelor  acte ale Consiliului  Local Gherla:

  •  Referat si proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico- economică faza DALI și a  indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare imobil situat în Municipiul Gherla, str. Liviu Rebreanu F.N.”

Orice persoană interesată , precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri , sugestii sau opinii , cu valoare de recomandare , privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă .

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate , poate fi studiat pe o perioadă de 10 de zile , la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată Serviciului Administrație Publică Locală.

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată si anunțată in termenele prevăzute de lege.

PRIMAR                                                                                          SECRETAR

NESELEAN IOAN                                                                    ROTAR MIHAI

INTOCMIT

BALINT ADRIANA

DRAGAN COSMINA MIRELA

---------------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 1464 din 07.02.2019

                                                                                                                                  Vizat,

                                                                                                                                PRIMAR

 NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea documentației tehnico- economică faza DALI și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare imobil situat în Municipiul Gherla, str. Liviu Rebreanu F.N.”

Obiectivul propus a fi atins prin prezenta documentație este reabilitarea fostei centrale termice de cartier situată în Municipiul Gherla, str.Liviu Rebreanu F.N.

Prezenta lucrare are ca scop elaborarea unei documentații faza DALI pentru reabilitarea fostei centrale termice de cartier, în vederea asigurării funcționării corpului de clădire cu destinația ,,spațiu de depozitare”.

În vederea realizării acestui lucru se impune executarea unor lucrări care să prevină avansarea degradărilor, inclusiv asigurarea siguranței în exploatare, conform cerințelor de calitate și a standardelor și normativelor în vigoare.

Menționăm că potrivit expertizei tehnice întocmite în urma analizelor și verificărilor efectuate la fața locului, se constată că lucrările solicitate sunt posibil a fi realizate, fără a fi afectată în mod negativ rezistența în stabilitatea construcției existente, cu condiția respectării tuturor indicațiilor și recomandărilor din prezenta documentație.

Prin prezenta documentație s-au studiat 2 variante.

Diferența dintre cele două variante este că în varianta 1 pereții propuși de compartimentare sunt din cărămidă de 25 cm, spre deosebire de varianta 2 unde pereții se vor executa din ghips-carton.

Printre lucrările de reabilitare, în vederea realizării unui acces la nivelul supantei se propune realizarea unei scări din beton în interiorul clădirii care să facă posibilă circulația de la parter la supantă.

Clădirea la care se face intervenția în suprafață construită de 139 mp, are regim de înălțime parter (+ supantă). La parter există 3 camere în suprafață utilă de 131,62 mp și la supantă o cameră de 23,96 mp.

Analizând comparativ cele două variante, se recomandă varianta 1 cu următoarele argumente de ordin tehnic întrucât pereții de compartimentare de zidărie permit montarea de obiecte de mobilier în consolă și asigură un nivel ridicat de izolație fonică, efracție.

Soluția aleasă este mai avantajoasă din punct de vedere economic, deoarece aduce o reducere costurilor de realizare a investiției propuse a imobilului cu aproximativ 10%.

Față de acesta se propune dezbaterea în ședința Consiliului Local al Municipiului Gherla, în vederea luării unei hotărâri referitoare la aprobarea documentației tehnico- economică faza DALI și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare imobil (fosta centrală termică de cartier) din Municipiul Gherla, str. Liviu Rebreanu F.N.

                                                                                                                   Întocmit,

Ing. Vasile Morar

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._______/_____2019

privind aprobarea documentației tehnico- economică faza DALI și a  indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare imobil situat în Municipiul Gherla,

str. Liviu Rebreanu F.N.”

Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico- economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare imobil situat în Municipiul Gherla, str. Liviu Rebreanu F.N.”, proiect din inițiativa autorității executive,

Examinând Referatul de specialitate cu nr. 1464 din 07.02.2019 întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

Având în vedere prevederile art.44, alin.1, alin.4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul dispozițiilor art.36, alin.2, lit.b, alin.4, lit.d și art.45, alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE

Art. 1 Se aprobă documentația tehnico- economică faza DALI și indicatorii tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare imobil (fosta centrală termică de cartier) situat în Municipiul Gherla str. Liviu Rebreanu F.N.”, indicatorii tehnico- economici prezentați în anexă fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                      19                                                                 CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”           

---------------------------

ANEXĂ

HOTĂRÂREA NR.               /          2019

privind aprobarea documentației tehnico- economică faza DALI și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare imobil situat în Municipiul Gherla, str. Liviu Rebreanu F.N.”

Valoarea totală a investiției:

    lei

        euro

           (fără TVA)

             488.744,908

                  105.487,548

Din care:

  • Construcții- montaj (fără TVA)

 (în prețul la data de 10.09.2018

             1 euro= 4,6332 lei)

            353.020,000

                   76.193,560

Eșalonarea investiției

                lei/  lei

                     euro/  euro

ANUL I      INV/C+M

488.744,908/ 353.020

        105.487,548/ 76.193,560

Durata de realizare a investiției  9 luni.

Capacități :

  • Suprafață construită reabilitată = 139,00 mp
  • Suprafață desfășurată reabilitată= 139,00 mp

Nr. 1169 din 31.01.2019

                                                                                                                                 Vizat,

                                                                                                                               PRIMAR

 NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Băița, Municipiul Gherla”

Prin lista de investiții anexă la Bugetul local al Municipiului Gherla aprobat pe anul 2018 s-au cuprins resurse financiare în vederea întocmirii studiului de fezabilitate pentru obiectivul mai sus menționat.

Urmare acesteia, autoritatea executivă, după parcurgerea procedurilor prevăzute de legislația în domeniu, a contractat lucrarea de proiectare SF, sens în care s-a întocmit, finalizat și predat documentația mai sus precizată.

Obiectivul de investiție se referă la construirea unei capele mortuare în curtea imobilului din loc.Băița nr.69 ce în prezent lipsește din această localitate.

Pentru realizarea obiectivului de investiție s-au propus două scenarii.

Din cele două scenarii se recomandă scenariul nr.1 care este mai avantajos atât din punct de vedere economic, cât și tehnic.

Se va realiza un corp de clădire ,,capelă” cu fundații continue din beton cu elevație din beton armat, zidărie din BCA cu stâlpișori și grinzi din beton armat, șarpante din lemn și învelitoare din țiglă ceramică ușoară.

Capela în suprafață construită de 140 mp, amplasată pe lotul 2 de teren (588 mp) va fi compusă din camera 1 în suprafață utilă de 51,10 mp, camera 2 în suprafață utilă de 6,00 mp, grup social, depozit și două terase exterioare, una principală și una secundară.

Corpul de clădire va avea regimul de înălțime P, Hmax.=3,15 m, Hmax. coamă= 6,20 m, Hmax. atic= 6,80 m și va fi echipat și mobilat cu toate dotările necesare funcționării încă din faza de recepție la terminarea lucrărilor.

Obiectivul de investiție propus se va racorda la utilitățile existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se va face prin două porți culisante direct din drumul existent.

Conform extrasului CF nr.55385 cu nr. cadastral 55385, proprietar asupra imobilului din Băița nr.69 este Municipiul Gherla, suprafața terenului este de 2.340 mp.

Față de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la aprobarea  studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Băița, Municipiul Gherla”.

Întocmit,

Ing. Vasile Morar

----------------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.___________/_____2019

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Băița, Municipiul Gherla

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,, Construire capelă mortuară în localitatea Băița, Municipiul Gherla”, proiect din inițiativa autorității executive,

                 Examinând referatul de specialitate cu nr. 1169 din 31.01.2019 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Având în vedere  prevederile art.44, alin.1 din Legea nr.273/2006 cu privire la finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare,

             În temeiul dispozițiilor art.36 alin.2, lit.b), alin.4, lit.d) și art.45, alin.2 din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE               

Art. 1  Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Băița nr.69, Municipiul Gherla”, indicatori tehnico-economici prezentați în anexă fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                             Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”              

---------------

ANEXĂ

HOTĂRÂREA NR.               /          2019

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Băița, Municipiul Gherla”

Valoarea totală a investiției:

                   lei

                        euro

           (fără TVA)

 480.897,730

103.793,864

Din care:

  • Construcții- montaj (fără TVA)

 (în prețul la data de 10.09.2018

             1 euro= 4,6332 lei)

348.620,00

75.243,892

Eșalonarea investiției

lei/  lei

 euro/  euro

ANUL I      INV/C+M

480.897,730/348.620,00

103.793,864/75.243,892

Durata de realizare a investiției  9 luni.

Capacități :

  • Suprafață construită = 140,00 mp
  • Suprafață utilă = 67,02 mp
  • Suprafață desfășurată = 140,00 mp
  • Hmax. streașină = 3,15 m
  • Hmax. coamă = 6,20 m
  • Hmax.  atic = 6,80 m

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 1184 din 31.01.2019

                                                                                                                                 Vizat,

                                                                                                                               PRIMAR

 NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Hășdate, Municipiul Gherla”

Prin lista de investiții anexă la Bugetul local al Municipiului Gherla aprobat pe anul 2018 s-au cuprins resurse financiare în vederea întocmirii studiului de fezabilitate pentru obiectivul mai sus menționat.

Urmare acesteia, autoritatea executivă, după parcurgerea procedurilor prevăzute de legislația în domeniu, a contractat lucrarea de proiectare SF, sens în care s-a întocmit, finalizat și predat documentația mai sus precizată.

Obiectivul de investiție se referă la construirea unei capele mortuare în curtea imobilului din loc.Hășdate nr.49 ce în prezent lipsește din această localitate.

Pentru realizarea obiectivului de investiție s-au propus două scenarii.

Din cele două scenarii se recomandă scenariul nr.1 care este mai avantajos atât din punct de vedere economic, cât și tehnic.

Se va realiza un corp de clădire ,,capelă” cu fundații continue din beton cu elevație din beton armat, zidărie din BCA cu stâlpișori și grinzi din beton armat, șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă ceramică ușoară.

Capela în suprafață construită de 140 mp, amplasată pe lotul 2 de teren (3811 mp) va fi compusă din camera 1 în suprafață utilă de 51,10 mp, camera 2 în suprafață utilă de 6,00 mp, grup social, depozit și două terase exterioare, una principală și una secundară.

Corpul de clădire va avea regimul de înălțime P, Hmax.=3,15 m, Hmax. coamă= 6,20 m, Hmax. atic= 6,80 m și va fi echipat și mobilat cu toate dotările necesare funcționării încă din faza de recepție la terminarea lucrărilor.

Obiectivul de investiție propus se va racorda la utilitățile existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se va face prin două porți culisante direct din drumul existent.

Conform extrasului CF nr.55384 cu nr. cadastral 55384, proprietar asupra imobilului din Hășdate nr.49 este Municipiul Gherla, suprafața terenului este de 5.696 mp.

Față de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la aprobarea  studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Hășdate, Municipiul Gherla”.

Întocmit,

Ing. Vasile Morar

----------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.___________/_____2019

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Hășdate, Municipiul Gherla

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,, Construire capelă mortuară în localitatea Hășdate, Municipiul Gherla”, proiect din inițiativa autorității executive,

                 Examinând referatul de specialitate cu nr. 1184 din 31.01.2019 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Având în vedere  prevederile art.44, alin.1 din Legea nr.273/2006 cu privire la finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare,

             În temeiul dispozițiilor art.36 alin.2, lit.b), alin.4, lit.d) și art.45, alin.2 din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE               

Art. 1  Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Hășdate nr.49, Municipiul Gherla”, indicatori tehnico-economici prezentați în anexă fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                             Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                

--------------

ANEXĂ

HOTĂRÂREA NR.               /          2019

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Hășdate, Municipiul Gherla”

Valoarea totală a investiției:

                   lei

                        euro

           (fără TVA)

 480.405,730

103.687,674

Din care:

  • Construcții- montaj (fără TVA)

 (în prețul la data de 10.09.2018

             1 euro= 4,6332 lei)

338.620,000

73.085,556

Eșalonarea investiției

lei/  lei

 euro/  euro

ANUL I      INV/C+M

480.405,730/338.620,00

103.687,674/73.085,556

Durata de realizare a investiției  9 luni.

Capacități :

  • Suprafață construită = 140,00 mp
  • Suprafață utilă = 67,02 mp
  • Suprafață desfășurată = 140,00 mp
  • Hmax. streașină = 3,15 m
  • Hmax. coamă = 6,20 m
  • Hmax.  atic = 6,80 m

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 1192 din 31.01.2019

                                                                                                                                 Vizat,

                                                                                                                               PRIMAR

 NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Silivaș, Municipiul Gherla”

Prin lista de investiții anexă la Bugetul local al Municipiului Gherla aprobat pe anul 2018 s-au cuprins resurse financiare în vederea întocmirii studiului de fezabilitate pentru obiectivul mai sus menționat.

Urmare acesteia, autoritatea executivă, după parcurgerea procedurilor prevăzute de legislația în domeniu, a contractat lucrarea de proiectare SF, sens în care s-a întocmit, finalizat și predat documentația mai sus precizată.

Obiectivul de investiție se referă la construirea unei capele mortuare în curtea imobilului din loc.Silivaș nr.24 ce în prezent lipsește din această localitate.

Pentru realizarea obiectivului de investiție s-au propus două scenarii.

Din cele două scenarii se recomandă scenariul nr.1 care este mai avantajos atât din punct de vedere economic, cât și tehnic.

Se va realiza un corp de clădire ,,capelă” cu fundații continue din beton cu elevație din beton armat, zidărie din BCA cu stâlpișori și grinzi din beton armat, șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă ceramică ușoară.

Capela în suprafață construită de 140 mp, amplasată pe lotul 1 de teren (355 mp) va fi compusă din camera 1 în suprafață utilă de 51,10 mp, camera 2 în suprafață utilă de 6,00 mp, grup social, depozit și două terase exterioare, una principală și una secundară.

Corpul de clădire va avea regimul de înălțime P, Hmax.=3,15 m, Hmax. coamă= 6,20 m, Hmax. atic= 6,80 m și va fi echipat și mobilat cu toate dotările necesare funcționării încă din faza de recepție la terminarea lucrărilor.

Obiectivul de investiție propus se va racorda la utilitățile existente în zonă.

Accesul auto și pietonal se va face prin două porți culisante direct din drumul existent.

Conform extrasului CF nr.55383 cu nr. cadastral 55383, proprietar asupra imobilului din Silivaș nr.24 este Municipiul Gherla, suprafața terenului este de 635 mp.

Față de acestea propunem analizarea în vederea luării unei hotărâri referitoare la aprobarea  studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Silivaș, Municipiul Gherla”.

Întocmit,

Ing. Vasile Morar

-----------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.___________/_____2019

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Silivaș, Municipiul Gherla

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,, Construire capelă mortuară în localitatea Hășdate, Municipiul Gherla”, proiect din inițiativa autorității executive,

                 Examinând referatul de specialitate cu nr. 1192 din 31.01.2019 al Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Având în vedere  prevederile art.44, alin.1 din Legea nr.273/2006 cu privire la finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare,

             În temeiul dispozițiilor art.36 alin.2, lit.b), alin.4, lit.d) și art.45, alin.2 din Legea nr.215/2001 a Administrației Publice Locale republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1  Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Silivaș nr.24, Municipiul Gherla”, indicatori tehnico-economici prezentați în anexă fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Direcția economică.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                             Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”                 

--------------

ANEXĂ

HOTĂRÂREA NR.               /          2019

privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiții ,,Construire capelă mortuară în localitatea Silivaș, Municipiul Gherla”

Valoarea totală a investiției:

                   lei

                        euro

           (fără TVA)

 470.380,730

101.523,942

Din care:

  • Construcții- montaj (fără TVA)

 (în prețul la data de 10.09.2018

             1 euro= 4,6332 lei)

338.620,000

73.085,556

Eșalonarea investiției

lei/  lei

 euro/  euro

ANUL I      INV/C+M

470.380,730/338.620,00

101.523,942/73.085,556

Durata de realizare a investiției  9 luni.

Capacități :

  • Suprafață construită = 140,00 mp
  • Suprafață utilă = 67,02 mp
  • Suprafață desfășurată = 140,00 mp
  • Hmax. streașină = 3,15 m
  • Hmax. coamă = 6,20 m
  • Hmax.  atic = 6,80 m

ROMÂNIA                                                                                                                             

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 17183/18.12.2018

EXPUNERE DE MOTIVE

Privind aprobarea functiilor publice, a numarului de personal, a Organigramei şi a Statului de personal al Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

In conformitate cu prevederile art.61 alin (2), (3) (4) si ale art. nr.77 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Primarul Municipiului Gherla dispune de un aparat de specialitate structurat pe compartimente functionale, in conditiile legii si asigura aducerea la indeplinire a hotararilor Consiliului Local al Municipiului Gherla.

Conform prevederilor art.36 alin (2) lit. “a” si alin. (3) lit “b” din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul Local al Municipiului Gherla aproba, la propunerea Primarului Municipiului Gherla, in conditiile legii, infiintarea, organizarea si statul de functii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla.

Pentru punerea in aplicare a prevederilor legale de mai sus, au fost intocmite lista functiilor publice, numarul de personal, organigrama si statul de personal al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si a serviciilor de de interes local din subordinea Consiiliului Local al Municipiului Gherla: Serviciul Public Local de Evidenta a Persoanelor si Directia de Asistenta Sociala, in conformitate cu prevederile legale.

Avand in vedere cele de mai sus propun spre dezbatere prezentul proiect de hotarare.

Iniţiator,

PRIMARUL MUNICIPIULUI GHERLA

NESELEAN IOAN

--------------

    ROMÂNIA                                                                                                                                     

JUDETUL CLUJ                                                                                                               

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 

Nr. 14478/25.10.2018

RAPORT DE SPECIALITATE

Privind aprobarea functiilor publice,a numarului de personal, a Organigramei şi a Statului de personal al Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla şi serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla

In conformitate cu prevederile art.36 alin.3 lit.”b” a Legii nr.215/2001 a Administraţiei publice locale, republicata,  consiliul local  "  aprobă, in conditiile legii, la propunerea primarului … organizarea si  statul de funcţii ale  aparatul de specialitate al primarului,  ale institutiilor si serviciilor publice de interes local…” art.100 alin (1), (2) si (5) art.107 alin (3), art.111 alin (3)   din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici;

     Având în vedere adresa Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj nr. 6001/08.05.2018,  înregistrată la instituţia noastră sub nr. 6760/10.05.2018  prin care se comunică numărul maxim al posturilor pe care unitatea administrativ-teritorială îl poate avea,  potrivit O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare ;

Numărul maxim de posturi  prevăzut la art. III, alin. (1) şi (2) din actul normativ susmenţionat, calculat potrivit Anexei care face parte integrantă din actul normativ  conform procedurii de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia celor din cadrul capitolelor bugetare „Învăţământ” şi „Asigurări şi asistenţă socială”, finanţate din bugetele locale, precum şi din capitolul bugetar „Sănătate” indiferent de sursa de finanţare este stabilit astfel :

- numărul maxim al posturilor pe care municipiul Gherla îl poate avea potrivit O.U.G. nr. 63/2010 care cuprinde inclusiv funcţiile de primar, viceprimar, secretar – 171;

- numărul maxim al posturilor pentru serviciul comunitar local de evidenţă a persoanelor – 8 ;

- numărul maxim al posturilor pentru serviciul public de poliţie locală – 23 ;

- numărul maxim al posturilor care se poate adăuga pentru unităţile administrativ teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, numai pentru perioada implementării proiectelor – 0 ;

- numărul maxim de posturi de soferi pentru autobuzele si microbuzele scolare primita in baza OUG nr. 115/2011  – 1;

            In noua structura organizatorica al Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla si a serviciilor publice de interes local propunem:

  • un numar total de  357 posturi,  din care:

            - un numar  de 127  de posturi determinat conform pct.1 din anexa la OUG nr. 63/2010,

            - serviciul comunitar local de evidenţă a persoanelor – 8 posturi ;

            - serviciul public de poliţie locală – 23 de posturi ;

            - 1 post contractual sofer de microbuz

            - implementare proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, numai pentru perioada implementării proiectelor – 0 posturi ;

             -  un numar de 164 posturi finantate din capitolul bugetar Asigurari si asistenta sociala,  ( 150 posturi de asistenti personali si 14 posturi in cadrul Centrului de ingrijiri bolnavi la domiciliu) si

            -  un numar de 17 posturi finantate din capitolul bugetar Servicii de sanatate publica.

            La propunere structurii organizatorice au fost respectate prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar al unităţii administrativ-teritoriale şi de şef al oficiului prefectural, este de maximum 12 % din numărul total al funcţiilor publice, precum şi prevederile art. XVI din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv :

    a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie;

    b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie;

    c) pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie;

    d) pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuţie.

            In conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.273/2016 privind finantele publice locale si pentru stabilirea unor masuri financiare, in prezent structura organizatorica al Aparatului de specialitate al Primarului  Municipiului Gherla si a serviciilor publice de interes local Primariei Municipiului Gherla cuprinde un numar total de 354 posturi,  din care :

                        - 2 posturi corespunzatoare functiilor de demnitate publica;

                        - 100 de posturi corespunzatoare functiilor publice, din care 12 functii publice de conducere;

                        - 255 posturi corespunzatoare personalului contractual, din care 1 posturi de conducere de administrator public organizate pe urmatoarele structuri:

                                    - 5  directii

                                    - 3 servicii

                                    - 3 birouri

                                    - 25 compartimente.

            Vazand  structura organizatorica, numarul de personal  si Statul de personal aprobate prin HCL nr. 50/31.05.2017 modificata prin  HCL nr.113/21.12.2017;

            In vederea optimizarii activitatilor desfasurate, tinand seama de cadrul legal existent si de necesitatile institutiei, in scopul unei bune administrati a treburilor publice din Municipiul Gherla au fosat inventariate toate activitatile care se desfasoarala nivelul municipalitatii si au fost stabilite responsabilitati pentru toate atributiile prevazute de lege pentru fiecare structura in parte.

            Conform prevederilor art. 6 lit „a” din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile ulterioare, prevederile acestei legi nu se aplica personalului contractual salariat din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si a serviciilor publice de interes local din Subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla care desfasoara activitati administrative, gospodarire, intretinere, reparatii si de deservire, paza , precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica. Salariatii  care ocupa aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii.

Propunem modificarea structurii organizatorice si a Statului de personal, cu încadrarea în numãrul maxim de posturi aprobat pentru Municipiul Gherla si în fondurile bugetare anuale alocate,  dupa cum urmeaza:

  • Având în vedere prevederile art.1, alin.(3) și art.6 alin.(1)  din H.G. nr.797/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea regulamentelor – cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal și prevederile art.41 alin.(1), art.112, art.113, alin.(3), art.115, alin.(1), alin.(2) din Legea nr.292/2011, privind Legea asistenței sociale, propunem reorganizarea Serviciului Public de Asistenta Sociala în sensul că activitatea se desfășoară la nivel de Direcție denumită Directia de asistenta sociala în cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Gherla, fara personalitate juridica.
  • Direcția va fi condusă de un director executiv care va fi ocupat de dna Caraba Rozsika, având în vedere că a atributiilor din fisa postului nu se modifică in proportie de peste 50%, având  subordine următoare structură:
  • Compartimentului prestatii sociale având în componență 3 funcții publice și 2 posturi de natură contractuală, din care:

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de dna Nemeș Claudia

Consilier, clasa I, grad profesional asistent – vacant

Consilier, clasa I, grad profesional principal - vacant

  • Compartimentul servicii sociale, Centrul de ingrijiri la domiciliu, având în componență 4 funcții publice și 14 posturi de natură contractuală, din care:

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de dna Codorean Maria Marilena

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de dna Jecan Flavia

Consilier, clasa I, grad profesional principal ocupat de dna Tecar Alina

Consilier, clasa I, grad profesional debutant - vacant

Conform art.4, alin.(1) din OUG nr.18/2017 ” Autoritățile administrației publice locale sunt responsabile de asigurarea de servicii de asistență medicală a populației, în special a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical, economic sau social, în condițiile legii și în limitele resurselor umane și financiare existente”.

Având în vedere H.G. nr.18/2015, pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității romilor pentru perioada 2015 – 2020, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Gherla nr.125/20.12.2016, a fost aprobat Planul local de acțiune pentru îmbunătățirea situației romilor pentru perioada 2017 – 2019.

Fata de cele de mai sus, propunem infiintarea unui post contractual de mediator sanitar-asistent medical principal, pentru a acorda suport medico-social în comunitățile defavorizate de pe raza orașului Gherla.

Ca urmare a reorganizarii Cantinei de ajutor social, propunem infiintarea activitatii Cantina de ajutor social cu preluarea urmatoarelor posturi de natura contractuala :

  • post de inspector de specialitate IA- temporar vacant
  • 1 post de inspector de specialitate cu atributii de magaziner-gestionar
  • 4 posturi de muncitor calificat-bucatar
  • 1 post de ingrijitor curatenie.

            Propunem ca activitatea Biroului juridic, relatii cu publicul si consiliul local, invatamant, cultura, registratura, munca in folosul comunitatii să se desfășoare în subordinea directă a primarului, având în componență:

  1. Compartimentului juridic având în componență 2 funcții publice de execuție:

Consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent ocupat de dna Zegrean Szabo Luisa Iulia

Consilier juridic, clasa I, grad profesional principal - vacant

            2. Compartimentului registratura, relatii cu publicul si consiliul local, munca in folosul comunitatii  având în componență 5 funcții publice de execuție:

  • Consilier cl.I grad profesional superior ocupat de Dragan Sabin-Ioan
  • Consilier cl.I grad profesional superior - vacant
  • Consilier cl.I grad profesional superior ocupat de Balint Adriana
  • Consilier cl.I grad profesional principal temporar vacant
  • si infiintarea unei functii publice de executie de consilier clasa I grad profesional asistent.

Propunem reorganizarea Serviciului administratie publica locala, acces la informatiile publice, juridic, relatii cu publicul si consiliul local, invatamant, culturaca Direcție, denumită Directia administratie publica locala, direcția va fi condusă de un director executiv care va fi ocupat de Kis Ludovic Attila și va avea următoarea structură:

  1. Compartimentul agricol, având în componență 3 funcții publice:

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de Moișan Ionuța

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de Moișan Gavril

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat Mocanu Bianca

  1. Compartimentul Gerstionarea actelor, arhiva, având în componență o funcție publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de dl. oltean Sergiu.
  2. Compartimentul Administrativ gospodăresc, având în componență 19 posturi de natură contractuală,
  3. Compartimentul Centrul Național de Informare și Promovare Turistică având în componență 3 posturi de natură contractuală,
  4. Compartimentul administrare piețe, oboare având în componență 5 posturi de natură contractuală,
  5. Compartimentul unități culturale având în componență 12 posturi de natură contractuală,           

Propunem mutarea in subordinea Directiei administratie publica locala a Serviciului administrativ-gospodaresc din subordinea Directiei urbanism, amenajarea teritoriului, tehnic-investitii, achizitii publice, finantarea proiectelor, spatiu locativ, gospodarire comunala, protectia monumentelor si a mediului , iluminatul public, administrarea domeniului public si privat si transformarea lui in Compartimentul administrativ – gospodaresc si transformarea postului de sef serviciu in functia contractuala de inspector de specialitate IA ,  cu urmatoarea componenta:

-1 post de sofer microbus scolar

- 3 posturi de soferi

- 1 post de muncitor de intretinere

- 1/4 post de manager de transport

- 2 posturi ingrijitor curatenie

- 5 posturi de portar-paznici

- 5 posturi de muncitori calificati.

            Piata agroalimentara si oborul de animale avand in componenta:

-1 post administrator

-4 posturi de muncitori.

In cadrul Activitatii Cinematograful Pacea propunem infiintarea unui post de natura contractuala de muncitor calificat IA si ocuparea lui ca urmare a reoganizarii Cantinei de ajutor social de salariatul cu atributii de muncitor calificat.

In cadrul Directiei Urbanism,  amenajarea teritoriului, tehnic, investitii, achizitii publice, finantarea proiectelor, spatiu locativ, gospodarire comunala, protectia monumentelor si  a mediului, iluminatul public, administrarea domeniului public si privat propunem schimbarea denumirii in Directia de urbanism si amenajarea teritoriului;

Reorganizarea Biroului administrarea domeniului public si privat in Compartimentul administrarea domeniului public si privat, având în componență 5 funcții publice după cum urmează:

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de Gabruș Mariana

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de Pop Simona,

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de Păsculescu Marius

Consilier, clasa I, grad profesional superior – vacant

Consilier, clasa I, grad profesional principal – vacant 

- se desfiinteaza functia publica de conducere de sef birou vacant ID 254914

Se infiinteaza Compartimentul tehnic, având în componență:

  • consilier clasa I debutant ID 449658 ocupat de Beudean Silviu-Marin
  • consilier clasa I asistent ID 254871 ocupat de Bocut Ciprian
  • se infiinteaza functia publica de executie de consilier clasa I grad profesional asistent
  • se infiinteaza functia publica de executie de consilier clasa I grad profesional debutant.

In conformitate cu prevederile art. 100 alin (1) și alin. (2) din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Compartimentul achizitii publice, finantarea proiectelor se reorganizează in Biroul achizitii publice, investitii, având în componență 6 funții publice:

Se infiinteaza  o functie publica de conducere de sef birou

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de Rotar Valer

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de Mureșan Vasile

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de Ciciovean Nicoleta

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de Divricean Oana

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de Oltean Alina 

Propunem reorganizarea Serviciului financiar – contabil in Directia economica, fiind condusă de un director executiv, funcție ocupată de dl Farcaș Nicușor.

In cadrul  Biroul impunere, urmarire, incasare si control venituri, propunem transformarea postului vacant de referent clasa III grad profesional superior ID 254835 in functia publica de executie de consilier clasa I grad profesional asistent.

In cadrul  Compartimentului buget-contabilitate, executie bugetara 

- avand in vedere existenta unui post contractual ocupat cu contract de munca pe durata nedeterminata  in functia contractuala de inspector de specialitate I indeplineste conditiile prevazute de art.54 si art. (57) alin (5) lit, „b”   din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- avand in vedere ca  cel putin 70% din atributiile postului  presupune exercitarea prerogativelor de putere publica,  atributii dintre cele prevazute de art.2 alin (3) din Legea nr.188/1999, respectiv punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative, in limita competentelor stabilite de conducatorul autoritatii.

Propunem ca postul de natura contractuala de inspector de specialitate I studii S ocupat, cu contract de munca pe durata nedeterminata ocupat de Ion

 Doru-Laviniu sa  se transforma in functie publica de executie de consilier clasa I  grad profesional  principal.

Aplicarea prevederilor art.111 din Legea nr.188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare este obligatorie pentru autoritatile si institutiile publice care au in structura de functii, posturi de natura contractuala care presupun execitarea unor atributii dintre cele prevazute la art. 2 alin.(3) din actul normativ mentionat.

Totodata ne asumam intreaga raspundere ca celelalte posturi de natura contractuala nu presupun exercitarea prerogativelor de putere publica care sa necesite transformarea lor in functii publice.           

Ca urmare a reorganizarii Cantinei de ajutor social, propunem infiintarea unui  post de natura contractuala de contabil si ocuparea lui de catre salariatul cu atributii de contabil.

Propunem reorganizarea Serviciului Resurse umane, normare, organizare, salarizare in Direcție denumită Directia Resurse umane, normare, organizare,salarizare condusă de un director executiv, funcție ocupată de dna Necula Ileana.

In cadrul Directiei Resurse umane, normare, organizare,salarizare propunem infiintarea Compartimentului asociatii de propietari cu urmatoarea sctructura:

se infiinteaza  o functie publica de executie de consilier clasa I grad profesional asistent

consilier clasa I, grad profesional debutant – vacant  ID 449743

se infiinteaza un post de natura contractuala de inspector de specialitate III si propunem ocuparea lui ca urmare a reorganizarii Cantinei de ajutor social de salariatul Picovici Mihaela.

In conformitate cu prevederile art. 100 alin (1) și alin. (2) din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

Compartimentul Dosare profesionale, raportări statistice, având în componență un număr de 5 funcții publice, după cum urmează:

Consilier, clasa I, grad profesional superior ocupat de Legian Ioana

Consilier, clasa I, grad profesional principal temporar vacant 

Consilier, clasa I, grad profesional principal ocupat de Hruban Ștefana

Consilier, clasa I, grad profesional asistent ocupat de Rusu Erica

Consilier, clasa I, grad profesional asistent vacant.

Compartimentul Asistență socială din unitățile de învățământ având în componență 17 posturi de natură contractuală.

In cadrul Compartimentului asistenti personali ai persoanelor cu handicap propunem majorarea numarului de posturi de natura contractuala de asistenti personali ai persoanelor cu handicap  la 100 la 150 posturi avand in vedere numarul mare de solicitanti care indeplinesc conditiile legale pentru a fi angajati ca asistenti personali ai persoanelor cu handicap.           

In conformitate cu prevederile art. 100 din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare ne asumam raspunderea ca,  functionarilor publici mutati, care vor fi numiti în noile functii publice sau, dupã caz, în noile compartimente se modificã atributiile aferente unei functii publice mai putin de 50%.

Avand in vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare proiectul de hotarare privind aprobarea functiilor publice, a numarului de posturi, statului de personal al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si a serviciilor publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla: Serviciul Pulic Local de Evidenta a Persoanelor.           

SEF SERVICIU RUNOS

Necula Ileana

-------------

ROMÂNIA                                                                   

JUDEŢUL CLUJ                                                                          

CONSILIUL LOCAL GHERLA                             

P R O I E C T   DE  H O T A R A R E

privind aprobarea functiilor publice, a numarului de personal, organigramei şi a statului de personal  pentru Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul serviciilor publice de interes local din subordea Consiliului Local al Municipiului Gherla

Consiliul Local al municipiului Gherla întrunit în şedinţa sa ordinară de lucru;

Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Gherla, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre, înregistrată sub nr.  17183/18.12.2018;

Analizând Raportul de specialitate de Serviciului RUNOS, înregistrat sub nr. 14478/25.10.2018 prin care propune Consiliului Local al Municipiului Gherla modificarea organigramei şi a statului de personal  pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului  Gherla şi şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Municipiului Gherla,;

 Având în vedere adresa Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj nr. 6001/08.05.2018,  înregistrată la instituţia noastră sub nr. 6760/10.05.2018  prin care se comunică numărul maxim al posturilor pe care unitatea administrativ-teritorială îl poate avea,  potrivit O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare ;

In temeiul art. 36 alin.2 lit.a) si alin.3 lit.b) , art.45 alin.1 si art.115  lit.b) din Legea nr.215/2001 a Administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;           

P R O P U N E :

Art.1. Aprobarea functiilor publice,  a numarului de personal, organigramei si  a Statului de personal al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla si din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor si a Directiei de Asistenta Sociala  subordonat Consiliului Local al Municipiului Gherla,  conform anexelor 1-3 care fac parte integranta din prezentul proiect de hotarare.

Art.2. Executivul impreuna cu Serviciul RUNOS vor lua măsuri de întocmire şi actualizare a sarcinilor de serviciu pentru fiecare post în parte.

INIŢIATOR DE PROIECT

PRIMAR

NESELEAN IOAN

                                                                                                Contrasemnează pentru legalitate,

                                                                                                             SECRETAR,

                                                                                                           ROTAR MIHAI

---------------

Vizualizare

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

ROMANIA                                                                                               VIZAT

JUDEȚUL CLUJ                                                                                      PRIMAR

MUNICIPIUL GHERLA                                                                 NESELEAN IOAN

NR. . 939/25.01.2019 

REFERAT

privind încetarea personalității juridice a Cantinei de Ajutor Social

Prin HCL nr.2/28.01.1993 ( greșit menționat în 1992) s-a constituit o comisie de supravegherea a preluării patrimoniului pentru Cantina de Ajutor Social.

Ulterior adoptării HCL nr.2/28.01.1993 Cantina de Ajutor Social a obținut codul fiscal   5120725, ca urmare a declarației de înregistrare pentru instituțiile publice nr.165/14.01.1994.

În prezent Cantina de Ajutor Social funcționează ca având personalitate juridică , organigrama si statul de funcții reflectând acest aspect , având cont la trezoreria Gherla      RO22TREZ2185503XXXXXXXXX .

Art. 41 din Legea 292/2011 prevede că serviciile sociale acordate și administrate de către autoritățile administrației publice locale se înființează prin hotărâre a consiliului local și pot fi organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică, iar structurile fără personalitate juridică se  organizează ca unități de asistență socială în cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Art.1 alin. 2 din anexa nr.2 la HG nr.797/2017 modificat prin HG nr. 417/2018 prevede că  Direcția se poate organiza ca si compartiment funcțional în aparatul de specialitate al primarului.

Printr-un proiect de hotărâre  separat se propune spre aprobarea consiliului local o nouă organigramă în care Cantina de Ajutor Social este integrată în Direcția de Asistență Socială, care va fi compartiment în cadrul aparatului de specialitate al primarului.

În prezent Serviciul Public de Asistență Socială este singurul furnizor de servicii sociale acreditat, iar Cantina de Ajutor Social este un serviciu social care nu este  acreditat.

 Prin integrarea Cantinei în cadrul  SPAS acest serviciu social va putea fi acreditat, neexistând riscul actual  de încetare a activității, însă pentru a deveni un serviciu acreditat , furnizat de SPAS, este necesar ca prima etapă să vizeze încetarea personalității  juridice a Cantinei de Ajutor Social.

În documentele anexate rezultă că înființarea cantinei s-a făcut de către Consiliul Local Gherla , procesul verbal al ședinței Consiliului local Gherla din  28.01.1993, referatul 460/17.01.1992 precum și HCL nr.2/1993 (greșit menționat 1992) fiind relevante în acest sens.

In aceste condiții este evident că, competenta de-a hotărî, cu privire la  personalitatea juridică a Cantinei de Ajutor Social, aparține exclusiv Consiliului Local Gherla.

De menționat că prin prezenta hotărâre nu se desființează Cantina de Ajutor Social ca și serviciu social , ci aceasta încetează să mai existe ca si entitate juridică, serviciul social urmând a fi furnizat beneficiarilor , in continuare, fără întrerupere.

SEF SERVICIU APL

KIS LUDOVIC ATTILA

-----------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

   HOTĂRÂREA  NR. ______/2019

 privind încetarea personalității juridice a Cantinei de Ajutor Social

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru;

            Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind încetarea personalității juridice a Cantinei de Ajutor Social

            Examinând  referatul de specialitate cu nr. 939/25.01.2019  întocmit de către Serviciul Administrație Publică Locală ;

            În temeiul dispozițiilor HG 797/2017 modificată și completata prin HG 417/2018 pentru aprobarea regulamentului Cadru de Organizarea și funcționarea serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal și legea 292/2011 a Asistenței Sociale .

            Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla;  

            În conformitate cu prevederile art.36, al.(1), (2) lit. ”d“, al.(6), lit. ”a“, pct.2, și art. 45 alin (2)  din Legea Administrației Publice Locale nr.215/2001,  republicată.

             HOTĂRĂȘTE:

            Art.1.  La data adoptării prezentei hotărâri încetează personalitatea juridică a Cantinei de Ajutor Social cu sediul în Gherla str. Armenească nr.2 jud. Cluj, cod unic de identificare 5120725, cont Trezoreria Gherla RO22TREZ2185503XXXXXXXXX.

Patrimoniul Cantinei de Ajutor Social va fi preluat de către Municipiul Gherla prin compartimentele de specialitate.

            Art.2. Cantina de Ajutor Social, ca și serviciu social, va deveni Compartiment al  Direcției de Asistență Socială, din cadrul Aparatului de Specialitate al primarului.

            Art.3.  Prezenta hotărâre se comunică la: Instituția Prefectului – județul Cluj,   Cantina de Ajutor Social, Direcției din cadrul Aparatului de Specialitate al primarului, Primarului și Secretarului UAT.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA

Nr.Consilieri = 19                                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Nr.Consilieri prezenţi  = ____                                                             SECRETAR

Voturi “ pentru “         =  ____                                                         MIHAI ROTAR                                           

Nr. 597/17.01.2019

REFERAT

Privind organizarea  reţelei  unităţilor de învăţământ

de pe raza municipiului Gherla, din anul şcolar 2019-2020

            În cadrul ședinței Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Cluj din data de 19 decembrie 2018 s-a analizat cererea  noastră, cu nr. 15793/28.11.2018, conținând  propunerea de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitare de pe raza Municipiului Gherla și s-a obținut avizul conform funcționării acesteia, cu nr.17565/2812.2018, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare ce reglementează funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat.

            Propunerea noastră de organizare a rețelei școlare  a fost făcută după consultările avute cu conducerile instituțiilor de învățământ preșcolare din municipiul Gherla și în conformitate cu Ordinul nr. 5235 din 2 octombrie 2018 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.

            Având în vedere aceste prevederi, precum și  avizul  conform  primit din partea  Inspectoratului Școlar Județean Cluj,  privind rețeaua unităților  școlare de învățământ din Gherla pentru anul şcolar 2019-2020,  propunem adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Gherla  ce va cuprinde această structură pentru anul școlar 2019-2020.

  Biroul juridic, relatii cu publicul si Consiliul Local,
învătământ, cultură, registratură, munca în folosul comunității

Consilier superior
 Drăgan Sabin Ioan

--------------------------

ROMÂNIA

JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

CONSILIUL LOCAL 

   HOTĂRÂREA  NR. ______/2019

 privind aprobarea  reţelei  unităţilor de învăţământ   

de pe raza municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2019-2020

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa sa  ordinară de lucru;

            Luand în dezbatere proiectul de hotărare privind aprobarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Gherla pentru anul școlar 2019-2020 - proiect din inițiativa primarului;

            Luând în considerare avizul conform primit de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj cu            nr. 17565/28.12.2018 privind rețeaua unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Gherla;

Examinând referatul de specialitate cu nr. 597/17.01.2019 întocmit de către Biroul juridic,

relatii cu publicul si Consiliul Local, învătământ, cultură, registratură, munca în folosul comunității;

            În temeiul prevederilor art. 61 alin(2) din Legea nr.1/2011 privind educația națională, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul nr. 5.235 din 2 oct. 2018 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat;

            Văzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Gherla;  

            În temeiul art.1 al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică locală;          În conformitate cu prevederile art.36, al.(2)  lit. ”d“, al.(6), lit. ”a“, pct.1, și art. 45 alin (2)  din Legea Administraţiei Publice Locale nr.215/2001,  republicată.

             HOTĂRĂȘTE:

            Art.1. Se aprobă structura reţelei unităţilor de învăţământ de pe raza Municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2019-2020 care este  redată în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

            Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează  autoritatea executivă şi instituţiile de învăţământ de pe raza de autoriate a Consiliului Local Gherla.

            Art.3.  Prezenta hotărâre se comunică la:

                        Instituția Prefectului – județul Cluj

                        Inspectoratul Școlar Județean Cluj

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

IELCEAN CLAUDIA

Nr.Consilieri = 19                                                                     CONTRASEMNEAZĂ

Nr.Consilieri prezenţi  = ____                                                             SECRETAR

Voturi “ pentru “         =  ____                                                         MIHAI ROTAR          

----------------------------------

ROMÂNIA                                                                                                           ANEXA 

JUDEŢUL CLUJ                                                                                         la Hotărârea nr.___

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA                                                 din __________

STRUCTURA REŢELEI UNITĂŢILOR 

DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN MUNICIPIUL GHERLA

 PENTRU ANUL ŞCOLAR 2019-2020

NR.

CRT

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

TIP DE UNITATE

  1.  

CLUBUL COPIILOR GHERLA - finanţare MEN

Structură învățământ

  1.  

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT

“ARICI POGONICI ”  GHERLA

Personalitate juridică

  1.  

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL “ARICI POGONICI”

- STRUCTURA 2 GHERLA

Structură învăţământ

  1.  

GRĂDINIŢA  CU PROGRAM  PRELUNGIT

“ARICI POGONICI” - STRUCTURA 1 GHERLA

Structură învăţământ

  1.  

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT

“CĂSUŢA FERMECATĂ”  GHERLA 

Personalitate juridică

  1.  

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT

“VESELIEI”  GHERLA 

Personalitate juridică

  1.  

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL

“VESELIEI”- STRUCTURA  1  GHERLA 

Structură învăţământ

  1.  

LICEUL TEHNOLOGIC GHERLA

Personalitate juridică

  1.  

LICEUL TEORETIC ANA IPĂTESCU” GHERLA

Personalitate juridică

  1.  

LICEU TEORETIC “KEMÉNY ZSIGMOND” GHERLA

Personalitate juridică

  1.  

LICEUL TEORETIC PETRU MAIOR” GHERLA

Personalitate juridică

  1.  

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GHERLA

Personalitate juridică

  1.  

SCOALA POSTLICEALĂ “HENRI COANDĂ”  GHERLA

Personalitate juridică

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

Nr. 303 din 10.01.2019

                                                                                                                                                    Vizat,

PRIMAR

NESELEAN IOAN

REFERAT

privind aprobarea modificării regimului de înălțime din Planul Urbanistic Zonal pentru introducerea  în intravilan și  reglementare teren în vederea acomodării funcțiunii de industrie alimentară pentru realizarea obiectivelor de abatorizare păsări, bovine, ovine, suine, hale de depozitare, terenuri de sport, racorduri și împrejmuire, str.Liviu Rebreanu F.N. și a Regulamentului local de Urbanism aferent, aprobat prin HCL nr.93/26.09.2013

           Urmare aprobării PUZ mai sus menționat, la solicitarea domnului Mureșan Marius, reprezentant al  SC ,,MARIFLOR PRODCOM” SRL, domiciliat în comuna Florești, str.Orizontului nr.3, înregistrată sub nr.490 din 17.01.2017, Primăria Municipiului Gherla a eliberat Certificatul de Urbanism nr.6/490/30.01.2017 în scopul obținerii autorizației de construire hală de producție și depozitare preparate carne, platforme betonate, garaje, drumuri de incintă, împrejmuire, racorduri și branșamente la utilități în Municipiul Gherla, str. Liviu Rebreanu F.N.

           Prin cererea nr.8422/14.06.2018, d-l Mureșan Marius reprezentantul firmei SC ,,MARIFLOR PRODCOM” SRL, a depus documentația (D.T.A.C.) pentru obținerea autorizației de construire.

            În urma verificării documentației s-au constatat o serie de neconformități care au fost aduse la cunoștință beneficiarului (SC ,,MARIFLOR PRODCOM” SRL) prin adresa nr.8422/18.06.2018.

           Din neconformitățile constatate, una este de competența Consiliului Local și anume regimul de înălțime, în sensul că înălțimea maximă admisibilă la atic de 9,00 m conform PUZ aprobat prin HCL nr.93/26.09.2013 nu s-a respectat, în realitate construcția propusă va avea înălțimea la atic de 11,77 m.

          După acestea SC ,,MARIFLOR PRODCOM” SRL prin cererea nr.12147/06.09.2018  a solicitat emiterea unui Certificat de Urbanism în scopul întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal privind modificarea unor reglementări urbanistice specifice, în vederea construirii hală de producție și depozitare preparate carne, birouri administrative, platforme betonate, garaje, drumuri de acces, racorduri și branșamente la utilități, spații verzi și împrejmuire incintă, municipiul Gherla str.Liviu Rebreanu F.N.

          În acest sens s-a eliberat Certificatul de Urbanism nr.157/12147 din 24.09.2018, după care s-au parcurs etapele de intenție și propuneri preliminare cu privire la consultarea populației referitoare la documentația de urbanism mai sus menționată.

            La ședințele de consultare a populației au participat un număr de 4 cetățeni în prima etapă și 5 în etapa a doua.

            Din discuțiile purtate a rezultat dezacordul cetațenilor pentru executarea acestui obiectiv de investiție, exprimat verbal, dar și în scris prin răspunsul la adresa Primăriei nr.16831/12.12.2018, înregistrat sub nr.17251/19.12.2018, semnatar fiind domnul Florian Petrică, motivând cauzele care au fost discutate și prezentate și la data aprobării PUZ în 2013, cauze care vor impune unele restricții datorită obiectului de activitate asupra parcelelor de teren învecinate.

             Precizăm că urmare a reanalizării PUZ aprobat, în perioada de consultare a populației pentru etapa a doua de modificare PUZ, SC ,,MARIFLOR PRODCOM” SRL  Gherla a depus o cerere sub nr.17164/18.12.2018 referitoare la revizuirea Regulamentului Local de Urbanism PUZ aprobat prin HCL nr.93/26.09.2013 și un  memoriu justificativ  înregistrat sub nr. 17297/ 18.12.2018, întocmit de proiectant în vederea aprobării derogării (modificării) regimului de înălțime stabilit, conform regulamentului local de urbanism aferent care propune la titlul I Prescripții generale, pct.5 Situații în care se pot admite derogări de la regulament cu avizul Consiliului Local. Prin caracter derogatoriu se înțelege modificarea doar a uneia dintre condițiile de construire: aliniere POT, CUT, regim de înălțime, retrageri față de limitele laterale și posterioare a parcelelor.

               Deasemenea prin cererea înregistrată sub. nr. 160/08.01.2019 domnul Mureșan Marius în calitate de Director general al SC ,,MARIFLOR PRODCOM” SRL cu sediul în Municipiul Gherla str.Liviu Rebreanu nr.56 solicită oprirea demersurilor pentru aprobarea în Consiliul Local a PUZ privind modificarea unor reglementări urbanistice specifice modificării PUZ aprobat prin HCL nr.93/26.03.2013.

              Tot prin această cerere, având în vedere stadiul înaintat al investiției și timpul necesar pentru obținerea fondurilor europene pentru obiectivul propus, se solicită ca procedura pentru obținerea autorizației de construire să se continue conform PUZ, aprobat prin HCL nr.93/26.03.2013, în baza derogării privind regimul de înălțime propus.

              În concluzie, ținând cont de toate aspectele prezentate, obiectul solicitărilor din partea beneficiarului este revizuirea Regulamentului Local de Urbanism aferent PUZ mai sus menționat, aprobat prin HCL nr.93/2013, în vederea adaptării înălțimii maxime  la cerințele impuse de tehnologia actuală necesară, adică de la 9 m la 12 m.

              Din memoriul depus rezultă că înălțimea maximă de 12 m necesară construirii halei de procesare și depozitare a preparatelor din carne, este impusă atât din motive ce privesc înălțimea echipamentelor și a utilajelor de ultimă generație, folosite în fluxul tehnologic, cât și de serviciile și normele de igienă specifice procesării produselor de origine animală.

               Față de acestea se supune spre analiză în vederea luării unei hotărâri referitoare la aprobarea derogării privind regimul de înălțime maxim admis care necesită o modificare de la 9 m la 12 m stabilit prin PUZ aprobat prin HCL nr.93/2013.       

                                                                                                                                Întocmit,

                                                                                                                                     Ing. Vasile Morar

--------------

ROMÂNIA

JUDEȚUL CLUJ

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA

PROIECT DE HOTĂRÂRE NR._____/_________2019

privind aprobarea modificării regimului de înălțime din PUZ pentru introducerea în intravilan și reglementare teren în vederea acomodării funcțiunii de industrie alimentară pentru realizarea obiectivelor de abatorizare păsări, bovine, ovine, suine, hale de depozitare, terenuri de sport, racorduri și branșamente, împrejmuire în Municipiul Gherla, str.Liviu Rebreanu F.N. și a Regulamentului local de Urbanism aferent, aprobat prin HCL nr.93/26.09.2013

             Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară de lucru,

             Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării regimului de înălțime din PUZ pentru introducerea în intravilan și reglementare teren în vederea acomodării funcțiunii de industrie alimentară pentru realizarea obiectivelor de abatorizare păsări, bovine, ovine, suine, hale de depozitare, terenuri de sport, racorduri și branșamente, împrejmuire în Municipiul Gherla, str.Liviu Rebreanu F.N. și a Regulamentului local de Urbanism aferent, aprobat prin HCL nr.93/26.09.2013 -  proiect din inițiativa Autorității executive,

            Examinând referatul de specialitate cu nr. 303 din 10.01.2019 întocmit de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului,

            Văzând avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliu Local,

            Având în vedere prevederile art.32, alin.1, 2 și 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și actualizare a documentelor de urbanism,

            În temeiul dispozițiilor art.36 alin.5, lit.c) și art.45, alin.2), lit.e) din Legea nr.215/2001 a Administrației publice locale, republicată cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE

Art. 1 Se aprobă modificarea regimului de înălțime maxim admis la atic de la 9 m la 12 m din PUZ pentru introducerea în inravilan și reglementare teren în vederea acomodării funcțiunii de industrie alimentară  pentru realizarea obiectivelor de abatorizare păsări, bovine, ovine, suine, hale de depozitare, terenuri de sport, racorduri, branșamente și împrejmuire  în Municipiul Gherla, str.Liviu Rebreanu F.N. și a Regulamentului local de Urbanism aferent aprobat prin HCL nr.93/26.09.2013.

Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                      19                                                                 CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                            SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                      Rotar Mihai

Nr. ,,Abțineri”     

----------------

ROMÂNIA                                                                                       Vizat,

JUDEȚUL CLUJ                                                                           PRIMAR

MUNICIPIUL GHERLA                                                        NESELEAN IOAN

Nr. 592/17.01.2019                                                                                                                                    

REFERAT

privind aprobarea majorării capitalului social

al Societății TETAROM SA prin aport în natura

               Prin adresa  nr.10 din data de 03.01.2019  a Societății Tetarom SA, înregistrată la Primăria Municipiului Dej sub nr.110/07.01.2019 se aduce la cunoștință Hotărârea Consiliului de Administrație a Societății Tetarom SA prin care s-a stabilit Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor societății din data de 4.02.2019 având pe ordinea de zi  abrogarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor TETAROM SA  nr. 8 din 28.11.2018 și însușirea  rapoartelelor de evaluare ale imobilelor-teren identificate în anexă ,  renunţarea la dreptul de preferinţă al acționarului Municipiul Gherla cu privire la subscrierea şi vărsarea de aporturi pentru păstrarea cotei de participare la capitalul social al Tetarom SA, majorarea capitalului social al societăţii TETAROM S.A. cu aportul în natură adus de Județul Cluj în valoare totală de 22.553.923 lei constând în terenuri,  majorarea numărului de acţiuni, de la 1.550.551 acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune, la  3.805.943 acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune,aprobarea noii structuri a acţionariatului societăţii TETAROM S.A, modificarea şi completarea actului constitutiv şi  statutul societăţii

Temeiul legal al adoptării prezentei HCL îl constituie art. in Legea 31/1990 a Societăților Comercial care prevede condițiile în care pot să aibă loc majorarea capitalului social al Societăților Comerciale pe acțiuni

În conformitate cu prevederile art. 210-221  din Legea nr.31/1990 legea societăților Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură.

                Pe cale de consecință și în conformitate cu prevederile art.36 alin3 lit. c respectiv art.45 alin.2 lit.a din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată considerăm oportună adoptarea unei hotărâri de consiliu local privind majorării capitalului social al societății TETAROM S.A., prin aport în natură .

SECRETAR

ROTAR MIHAI

---------------

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA NR.

 privind aprobarea majorării capitalului social al

 societății TETAROM S.A., prin aport în natură

 Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în ședință ordinară;

Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la privind aprobarea majorării capitalului social al Societății TETAROM SA prin aport în natura  - proiect din inițiativa autorități executive;

Examinând referatul 592/17.01.2019 întocmit de Secretarul UAT ;

      Ținând cont de prevederile art. 210-221  din  Legea  31/1990 Legea societăţilor Republicată cu modificările și completările ulterioare    ;

            În temeiul art.36 alin 2 lit a, alin.3 lit c si art. 45 (1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicata cu modificările și completările ulterioare.

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. (1) Se însuşesc rapoartele de evaluare ale imobilelor-teren:

  1. în suprafaţă de 68.439 mp., situat în mun. Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 327643, cu nr. cadastral 327643, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean, având valoarea de 16.590.900 lei.
  2. în suprafaţă de 9.618 mp., situat în mun. Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 327676, cu nr. cadastral 327676, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean, având valoarea de 2.466.098 lei.
  3. în suprafaţă de  10.000 mp., situat în com. Jucu, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. 52062, cu nr. cadastral 52062, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean, având valoarea de 699.385 lei.
  4. în suprafaţă de 40.000 mp., situat în com. Jucu, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. 52058, cu nr. cadastral 52058, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean, având valoarea de 2.797.540 lei.

   (2) Rapoartele de evaluare, întocmite de societatea DAS EVALUĂRI GROUP SRL, evaluator ANEVAR, se constituie în Anexa 1, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

            Art. 2. Se aprobă renunţarea la dreptul de preferinţă al acționarului Municipiul Gherla cu privire la subscrierea şi vărsarea de aporturi pentru păstrarea cotei de participare la capitalul social al TETAROM SA.

            Art. 3. Se aprobă majorarea capitalului social al societăţii TETAROM S.A. cu aportul în natură adus de Județul Cluj în valoare totală de 22.553.923 lei, constând în terenuri:

  1. în suprafaţă de 68.439 mp., situat în mun. Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 327643, cu nr. cadastral 327643, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean.
  2. în suprafaţă de 9.618 mp., situat în mun. Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 327676, cu nr. cadastral 327676, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean.
  3. în suprafaţă de  10.000 mp., situat în com. Jucu, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. 52062, cu nr. cadastral 52062, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean.
  4. în suprafaţă de 40.000 mp., situat în com. Jucu, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. 52058, cu nr. cadastral 52058, aflat în proprietatea Județului Cluj, în administrarea Consiliului Județean.

în condiţiile renunţării la dreptul de preferinţă al celorlalţi acţionari, cu privire la subscrierea şi vărsarea de aporturi pentru păstrarea cotelor de participare la capitalul social.

            Art. 4. Se aprobă majorarea numărului de acţiuni, de la 1.550.551 acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune, la  3.805.943 acţiuni cu valoare nominală de 10 lei/acţiune, prin emiterea unui număr de 2.255.392 acţiuni noi, nominative şi emise în formă dematerializată, care se atribuie în totalitate acţionarului Județul Cluj, care subscrie şi varsă în totalitate aportul în natură, constând în terenurile identificate la art. 1.

            Art. 5. Se aprobă noua structură a acţionariatului societăţii TETAROM S.A., ca urmare a emisiunii de noi acţiuni, după cum urmează:

- Judeţul Cluj, prin Consiliul Judeţean Cluj, 36.600.993 lei, - din care 929.043 lei aport în numerar, un teren în valoare de 71.357 lei, un teren în valoare de 13.046.670 lei, un teren în valoare de 16.590.900 lei și un teren în valoare de 2.466.098 lei, două terenuri în valoare totală de 3.496.925 lei - reprezentând 3.660.099 acţiuni, respectiv 96,1680 % din capitalul social;

- Municipiul Cluj-Napoca, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, 1.370.900 lei, din care 5900 lei aport în numerar şi un teren în valoare de 1.365.000 lei, reprezentând 137.090 acţiuni, respectiv 3,6020 % din capitalul social;

- Municipiul Dej, prin Consiliul local al municipiului Dej, 1.400 lei, reprezentând 140 acţiuni, respectiv 0,0037 % din capitalul social;

- Municipiul Gherla, prin Consiliul local al municipiului Gherla, 78.910 lei, reprezentând 7891 acţiuni, respectiv 0,2073 % din capitalul social;

- Oraşul Huedin, prin Consiliul local al oraşului Huedin, 1.400 lei, reprezentând 140 acţiuni, respectiv 0,0037 % din capitalul social;

- Municipiul Turda, prin Consiliul local al municipiului Turda, 210 lei, reprezentând 21 acţiuni, respectiv 0,0006 % din capitalul social;

- Municipiul Câmpia Turzii, prin Consiliul local al municipiului Câmpia Turzii, 5620 lei, reprezentând 562 acţiuni, respectiv 0,0148 % din capitalul social.

            Art. 6. Se aprobă modificarea şi completarea actului constitutiv şi a statutului societăţii, ca urmare a majorării capitalului social cu aportul în natură adus de acţionarul Județul Cluj, în baza art. 2-6 din prezenta hotărâre.

            Art.7. Se mandatează Domnul Viorel Găvrea – director general al TETAROM S.A., pentru întocmirea Actului constitutiv şi statutului actualizat al societăţii, în formă autentică, în condiţiile prevederilor prezentei hotărâri şi pentru luarea măsurilor necesare ducerii la îndeplinire a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, incluzând, dar fără a se limita, înregistrarea actului constitutiv şi statutului astfel întocmit la Oficiul Registrului Comerţului, semnătura domnului Viorel Găvrea fiind în acest sens pe deplin opozabilă TETAROM S.A şi acţionarilor acesteia.

            Art.9 La data adoptării prezentei hotărâri își încetează valabilitatea HCL 96/15.11.2018.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ

Nr. consilieri                     19                                                                   CONTRASEMNEAZĂ

Prezenţi                                                                                                       SECRETAR

Nr.voturi „ Pentru ”                                                                                    Rotar Mihai

---------------

Raport evaluare TETAROM I ANEXA  1

Raport evaluare TETAROM III ANEXA  2

Studiu TETAROM I

Studiu TETAROM III

HCJ nr. 294 Inventar  dom.public

HCJ nr. 295 Majorare cap.social  TETAROM SA

Hot AGEA  nr. 8 Maj. cap. social  TETAROM SA

Înapoi