Plan privind adoptarea a unei hotărâri privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019

ROMANIA

JUDEȚUL CLUJ

MUNICIPIUL GHERLA

NR.  3638  /22.03.2019

ANUNȚ

Privind adoptarea a unei hotărâri

privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale

a municipiului Gherla, pentru anul 2019

 

            Primarul Municipiului Gherla , în temeiul Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art.46 alin.6 din Legea 215/2001 a administrației publice locale republicată cu completările și modificările ulterioare,  aduce la cunoștința publicului elaborarea:

 

Proiectului de hotărâre privind

aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale

a municipiului Gherla, pentru anul 2019

 

 

Orice persoană interesată , precum și asociațiile de afaceri și alte asociații legal constituite sunt invitate să depună propuneri , sugestii sau opinii , cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre mai sus menționat la registratura Primăriei Municipiului Gherla sau prin poștă , în termen de 3o de zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, adică 22.03.2019.

Proiectul de HCL însoțit de referatul de specialitate , poate fi studiat pe o perioadă de 30 de zile , la avizierul Primăriei Municipiului Gherla și pe site instituției www.gherla.ro sau poate fi obținut în copie, pe bază de cerere adresată  Compartimentul registratura, relatii cu publicul si consiliul local, munca in folosul comunitatii .

Ședința în cadrul căruia va fi dezbătut proiectul de HCL sus menționat va fi organizată si anunțată in termenele prevăzute de lege.

 

                    PRIMAR                                              SECRETAR

          NESELEAN IOAN                                      ROTAR MIHAI

 

 

 

CONSILIER SUPERIOR BALINT ADRIANA

CONSILIER PRINCIPAL DRĂGAN COSMINA

------------------------

APROBAT

                                                                                                                          PRIMAR

                                                                                                                  Ioan NESELEAN

 

 

 

REFERAT,

privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019

 

 

            Planul de ordine și siguranță publică este documentul prin care se organizează anual activitatea structurilor de poliție locală pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe teritoriul unității administrativ teritoriale.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 155/2010 – a Poliției Locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 3 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 92/2011, Comisia Locală de Ordine Publică elaborează planul de ordine și siguranță publică, care este supus spre aprobare autorității deliberative a unității administrativ teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din  H.G.1332/2010 - Regulamentul cadru de organizare și funcționare a Poliței Locale, aspectele referitoare la modul de elaborare a planului de ordine și siguranță publică se reglementează prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Planul cuprinde analiza situației operative și are în vedere aspectele ce privesc amplasarea geografică a teritoriului, populația, evenimentele social – economice, politice sau religioase, starea infracțională sau contravențională înregistrată în anul anterior, dispozitivele de ordine și siguranță publică și zonele de responsabilitate, activități și misiuni executate în comun cu celelalte structuri de ordine publică, efectivele și suportul logistic, precum și persoanele cu funcții de conducere, cu atribuții de coordonare și control.

Planul de ordine și siguranță publică elaborat de Comisia Locală de Ordine Publică va fi înaintat, în copie, Poliției Municipiului Gherla, în vederea asigurării unui management integrat al misiunilor și acțiunilor desfășurate, în scopul menținerii ordinii și siguranței publice de către toate structurile cu atribuții în domeniul de referință.

Ținând cont de faptul că Planul de Ordine și Siguranță Publică pentru anul 2019, elaborat de Comisia de Ordine și Siguranță Publică, respectă prevederile legale și structura prevăzută în dispozițiile Ordinului nr. 92/2011 emis de Ministrul Administrației și Internelor, prin care s-a aprobat Metodologia de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al Poliției Locale, propunem spre aprobare Consiliului Local al municipiului Gherla Planul de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019.

           

Față de cele prezentate, vă rog domnule primar dispuneți.

 

ȘEFUL SERVICIULUI POLIȚIA LOCALĂ

Ioan GEORGIU

-------------------

 

ROMÂNIA

    JUDEŢUL CLUJ

MUNICIPIUL  GHERLA

  CONSILIUL LOCAL 

 

                                           

PROIECT DE HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale

a municipiului Gherla, pentru anul 2019

 

 

            Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă ordinară de lucru;

            Văzând referatul Șefului Serviciului de Poliție Locală din cadrul Aparatului de specialitate al primarului Municipiului Gherla nr. 3633/22.03.2019 prin care se propune aprobarea Planului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019;

            În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) și ale art. 30 lit. g) din Legea nr. 155/12.07.2010 a poliției locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Conform prevederilor art. 24 din H.G.nr.1332/2010, privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

În temeiul Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 92/2011 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de ordine și siguranță publică al Poliției Locale;

            În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) litera a) pct. 7, art. 39 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, modificată şi completată;

 

H O T Ă R Ă Ş T E

 

            Art. 1. Se aprobă Planul de Ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla, pentru anul 2019, conform anexei, care face parte integrată din prezenta hotărâre.

            Art. 2. Planul de ordine și Siguranță Publică al Poliției Locale a municipiului Gherla și Hotărârea Consiliului Local de aprobare a acestuia se înaintează, în copie, Poliției Municipiului Gherla.

Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Poliţia Locală.

            Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu cei în drept prin grija secretarului municipiului Gherla.

 

Proiect inițiat de

Autoritatea Executivă

 

Anexa- Plan de Ordine si Siguranta Publica Gherla 2019



Înapoi la dezbateri publice

Arhiva dezbateri publice